26 mai 2010

Biblia - geneză şi metamorfoză III

Vechiul Testament este o culegere de idei ce stau la baza celor trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamul. Evreii sunt creatorii de facto ai Vechiului Testament. Nu neapărat a evenimentelor şi normelor cuprinse în acesta, ci mai ales a originalei concepţii privind sacrul.

La fel ca multe alte popoare antice, cei mai mulţi dintre evreii de acum trei milenii, când au format primul regat în Asia Mică, credeau într-o configurare politeistă a existenţei. Cele zece triburi nordice, politeiste, s-au despărţit în 922 iH de cele două triburi sudice şi au format statul Israel, cucerit în 722 iH de asirieni. Aceştia au dispărut disipaţi şi transformaţi de cuceritori. Aceasta era soarta celor cuceriţi, mai ales în antichitate, grupul etnic îşi schimba credinţa, obiceiurile, regulile şi limba după cuceritori. Zeii lor, înfrânţi, erau înlocuiţi de zeii cuceritorilor.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu cele două triburi sudice ce formau regatul Iudeii. Deşi cuceriţi de babilonieni în 586 iH, aceştia supravieţuiesc, într-un fel sau altul, renăscând naţional şi cultural. Este foarte posibil ca invenţia lor, divinitatea unică ce transcede natura, împletită cu sistemul socio-politic sacralizat prin cărţile sfinte şi o oarecare oportunitate istorică să fi făcut ca soarta obişnuită celor cuceriţi, asimilarea, să îi ocolească. Deşi evreii nu au devenit niciodată un imperiu, religiile bazate pe această idee referitor la divinitate au ajuns, într-o formă sau alta să controleze cea mai mare parte a Terrei.

Această concepţie a divinităţii unice, situată deasupra naturii, nu a apărut dintr-o dată şi nu imediat a fost acceptată de toţi evreii. A fost un proces îndelung, ideea în sine suferind transformări. Din acest motiv Dumnezeul Vechiului Testament este un dumnezeu când iubitor, când răzbunător, când drept, când arbitrar, când radical, când iertător. Această amalgamare se datorează şi multitudinii de surse ce au fost folosite pentru a genera Biblia. Pentru că tradiţiile cuprinse în Biblie sunt colectate din surse preexistente acesteia.

Geneza este inspirată din epopeea babiloniană Enuma Eliş, perechea primordială are asemănări majore cu cea mai mare epopee antică a lui Ghilgameş, potopul este varianta ebraică a mai multor scrieri antice: Epopeea lui Ghilgameş şi epopeea mesopotamiană a lui Atrahasis. De altfel miturile potopului sunt foarte vechi: povestea sumeriană a lui Ziusudra provine din mileniul 3 iH dar asemănările sunt izbitoare. Generatorii Bibliei au preluat o multitudine de legende, mituri, poveţe şi legi din zona în care au trăit sau cu care au intrat în contact. Deşi editorii finali ai textului au impus şi certificat viziunea monoteistă, Vechiul Testament conţine încă diferite tonuri în exprimare funcţie de capitol, fiind chiar diferit asumat de fracţiunile creştine.

Dar cel mai important atribut al invenţiei unui Dumnezeu unic este faptul că avea putere deplină asupra istoriei şi timpului, fiind totodată deasupra capacităţii oamenilor de a-l cuprinde. Catastrofele şi nenorocirile au putut fi interpretate nu ca o înfrângere a acestuia sau ca o părăsire a poporului ce i s-a închinat ci ca o parte a planului divin. Dumnezeu este înzestrat cu morală iar acţiunile sale sunt pentru asanarea justiţiară a propriei "creaţii": omenirea.

Şi totuşi câteva rămăşiţe politeiste mai subzistă: mitul diavolului şi al îngerului decăzut, miturile eroilor şi ale profeţilor, mitul renaşterii şi al învierii...

În subiect:
Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II

25 mai 2010

Biblia - geneză şi metamorfoză II

Biblia, şi mai ales Noul Testament, este cartea de căpătâi a creştinilor, indiferent de cult, biserică sau denominare. Principalul atu al religiei creştine (şi nu numai) este cuvântul "scris". Notarea ideilor, a faptelor, realizarea concretă, prin semn trasat, a transformat şi sacralizat aceste idei. Gestul scrierii devine sacru deoarece informaţia notată transpare ca nemuritoare şi prin asta veşnicia invocată îi dă putere, credibilitate şi siguranţă.

Ceea ce "este scris" este valabil, este viabil, este permanent, într-un cuvânt "există". Ceea ce era sculptat în piatră sau lemn, trasat pe plăcuţe de lut, scrijelit pe tablă sau desenat pe papirus era considerat sacru sau cel puţin important nu numai datorită ideilor în sine cât mai ales capacităţii "inscripţiei" de a sintetiza şi înmagazina putere. Iniţiaţii ce erau în stare să mânuiască aceste puteri erau atât preţuiţi cât şi temuţi. În Biblie apare de nenumărate ori formularea "precum este scris", "după cum e scris" sau "se găseşte scris".

O mulţime de personaje biblice sunt specialişti în arta scrierii, fie prin învăţare, fie prin înzestrare divină cu această calitate. Ceea ce pare de neînţeles este "incapacitatea" Fiului Domnului de a scrie. Deşi se subînţelege că acesta ştia să scrie şi să citească nu a rămas nici măcar un singur cuvânt scris de acesta. Iisus chiar vorbeşte despre ceea ce "e scris" cu recunoaştere şi acceptare a virtuţii literei ca fiind semn al divinităţii. El recunoaşte valoarea ideilor cuprinse în scris şi chiar invocă "scrierile", deşi nu este niciodată surprins ca citind ci doar punând pe alţii să o facă.

Cu toată îngăduinţa, am găsit doar un singur verset unde Iisus scrie - Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap.8 (este vorba de întâmplarea cu femeia adulteră):
6. Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ.
7. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
8. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.


Acest fragment are o problemă. În exemplarele mai vechi de secolul X ale Evangheliei după Ioan nu există această întâmplare, după cum nu există în nici o altă evanghelie. Cercetătorii biblici consideră că acest fragment a apărut ca o adnotare pe marginea unui manuscris, fiind apoi copiat ca făcând parte din Evanghelie (Bart D. Ehrman - "Răstălmăcindu-l pe Iisus").
Este foarte posibil că Iisus să nu fi fost de fapt un om cult în sensul actual al cuvântului. Dacă ne înşelăm cea mai importantă "operă" literară a acestuia, desenată în colb, să fi dispărut odată cu răspunsul dat fariseilor...

Fenomenul poate avea o explicaţie simplă: Iisus nu era un cititor şi nici un scriitor. Este foarte posibil să fi fost ca unul dintre cei mai mulţi din imperiul roman: analfabet. Dar, pe parcursul genezei Noului Testament, cei ce puteau să noteze şi să citească învăţăturile au devenit preoţi. Într-un fel sau altul Iisus (sau reprezentarea acestuia) trebuia să le acorde credit: dacă citesc cuvântul Lui este pentru că El a permis acest lucru în "cunoştinţă de cauză", adică şi el era un Cititor şi Scriitor. Chiar dacă cuvintele lui sunt re-povestite de altcineva, de cei patru evanghelişti, de exemplu...

În subiect: Biblia - geneză şi metamorfoză

22 mai 2010

Noile religii - intelligent design

Societatea actuală este din ce în ce mai laică, mai profană, mai lipsită de religie. Odată cu dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice ce nu are nevoie de apelul la divinitate ca explicaţie a multor fenomene omul devine din ce în ce mai areligios în manifestare, mai ales în spaţiul cotidian. Din acest motiv ansamblul de practici şi simboluri religioase devine tot mai perimat, oamenii "superiori" considerând doar o exprimare tradiţională sau "învechită" ritualurile şi simbolurile aferente, retrăgându-se în spaţiul personal pentru manifestarea religioasă. Dar această tendinţă nu îndepărtează pe credincios de divinitate ci reaşează relaţia în altă poziţie.

Divinitatea este percepută ca "fiind", numai că aceasta nu mai este concretă şi tradiţională. Divinul să îndepărtează din ce în ce mai mult, şi totodată se dezumanizează, noul Dumnezeu fiind o făptură mult mai puţin "cognoscibilă", eterizându-se şi totodată îndepărtându-se de cunoaşterea umană. Datorită faptului că viteza cu care se descoperă noi reguli ce se dovedesc a fi naturale, replicabile, controlabile chiar, Dumnezeu este trimis în zona de proiectant al acestora, precum şi al tuturor formelor de existenţă "complexe", complexitatea lor fiind "dovada" că această creaţie este făcută de cineva cu scop, de cineva inteligent.

Acesta poate fi o expunere simplificată a conceptului de Intelligent Design, o divinitate esoterică ce se doreşte cumul al tuturor divinităţilor cunoscute, existenţă trans spaţio-temporală pe care, câteodată, omul nici măcar nu o poate accesa. Creatorul, de sorginte creştină la origine, este de fapt planificatorul existenţei, designerul, fie că este o "forţă" singulară sau un ansamblu. Complexitatea universului şi, după părerea susţinătorilor, "perfecţiunea" legilor naturii nu pot fi explicate altfel decât prin crearea, respectiv stabilirea acestora de către cineva, chiar dacă acela nu va putea fi vreodată perceput în concret sau apelat prin manifestări religioase.

Unul dintre atuurile invocate de adepţi este chiar ştiinţa, fructificând atât descoperirile ştiinţifice, ce arată din ce în ce mai profund calitatea subiectelor cercetate, cât şi limita cunoaşterii ştiinţifice, inadvertenţele sau lipsa de cunoştinţe fiind pusă în cârca "designerului". Acest lucru pare, la prima vedere, benefic, adepţii Intelligent Design-ului jucând rolul de gardian al ştiinţei, amendând neconcordanţele. Spun "doar la prima vedere" deoarece pe de o parte ştiinţa are propriile sale tactici de control şi reglare şi pe de alta aceştia nu oferă o explicaţie ca alternativă (soluţia fiind tot o necunoaştere, pe principiul creatorul este deasupra cunoaşterii umane).

Pericolul apare la prezentarea pompoasă a acestei religii ce doreşte să fie parte a ştiinţei, a căror precepte şi convingeri să se alăture teoriilor ştiinţifice ca fiind de aceeaşi factură. Această intenţie nu rămâne fără urmări, militanţi ai Intelligent Design-ului reuşind căteva modificări în programele şcolare de prin SUA, "creaţionismul ştiinţific" fiind o "alternativă" la explicaţia dinamicii biologice pe principii darviniste şi genetice. Presiunea cea mai mare vine din faptul că aceştia doresc chiar redefinirea ştiinţei astfel ca teoria lor să facă parte din teoriile ştiinţifice.

Divinul, ca "alfa şi omega", a suferit transformări majore pe parcursul existenţei omenirii. A fost spiritul animist conţinut şi conţinător a toate, o viziune "naturală" în ultimă instanţă. A devenit apoi un divin scindat socio-politic, conform configurării şi dezvoltării societăţii umane. Odată cu industrializarea şi tehnologizarea spaţiului uman, odată cu globalizarea, şi Dumnezeu s-a transformat în "Marele Mecanic" iar acum în "Designerul Inteligent". Odată cu viziunea omenirii ce percepe existenţa prin analogie, acum ca fiind un uriaş calculator comandat de un soft perfect, noi fiind componente ale acestui ansamblu, este foarte posibil ca pe viitor "Marele Programator" să devină altceva, odată cu implementarea viitoarelor tehnologii...

16 mai 2010

Mecanismul superstiţiilor

Psihicul uman lucrează cu analogii şi toleranţe. Noi nu performăm în a prelucra toată informaţia care ajunge la creier, ar fi imposibil. Evoluţia a favorizat un creier eficient în detrimentul unui creier capabil să prelucreze toată masa informaţională. Este mai eficient să foloseşti analogia pentru a lua decizii asemănătoare pentru situaţii asemănătoare decât să parcurgi încă o dată acelaşi drum decizional. Din acest motiv noi lucrăm cu analogii, este de preferat să evităm un eventual pericol decât să evaluăm de fiecare dată nivelul de risc. Eficienţa se învaţă, deşi bazele sale există în psihicul uman sub formă genetică, ca zestre biologică. Toate organismele sunt favorizate în procesul de procreere dacă genetic sunt înzestrate cu formule ce protejează într-un fel faţă de potenţialele pericole. Astfel creierul uman este programat să evalueze situaţiile cu care se confruntă relativ cu situaţiile cu care s-a confruntat deja.

Dar şi aceste situaţii sunt finite, ar însemna ca fiecare generaţie să retrăiască toate experienţele generaţiei anterioare pentru a accede la cunoaştere şi la actul decizional corect. Ceea ce, iarăşi, este ineficient. Din acest motiv sistemele cognoscibile ce au avut capacitatea de a învăţa au fost favorizate, respectiv creierele primatelor Homo Sapiens, destul de mari şi complexe pentru a putea parcurge un traseu predispus spre învăţare au fost favorizate, de-a lungul istoriei, în defavoarea celor ce aveau acestă capacitate mai redusă. Astfel experienţele bătrânilor (experimentaţilor) puteau fi transmise noii generaţii, o anumită situaţie fiind identic rezolvată nu pentru că trebuia retrăită, ci pentru că soluţia era deja cunoscută, prin învăţare.

O umbră ce trece la ceas de seară prin faţa cuiva poate fi un eventual prădător sau cel puţin un animal surprins, ce ar putea reacţiona violent. Din acest punct de vedere este de preferat că "dacă vezi ceva negru ce îţi taie calea este bine să te opreşti şi să te retragi". Această prescripţie a devenit cu timpul "dacă o pisică negră îţi taie calea trebuie să faci trei paşi înapoi şi să te închini", respectiv o superstiţie. Deoarece de cele mai multe ori te puteai întâlni cu o pisică domestică, inofensivă, dar dacă nu ar fi fost o pisică şi ar fi fost un leu, hienă sau duşman? Neagră, pentru că noaptea toate pisicile sunt negre şi totodată sunt greu identificabile ca fiind pisici sau altceva. Trei paşi înapoi pentru că asta presupune cel puţin starea de alertă, dacă nu şi pregătirea de reacţie la un potenţial pericol. Iar rugăciunea sau sfânta cruce este doar formula sacră, sincretizată (reunită forţat) cu noile credinţe şi religii ce invocă divinitatea pentru ca un eventual prădător să nu fie decât o pisică.

Acest exemplu este, binenţeles, doar o formulă simplificată a procesului. Fiecare superstiţie este ancorată la o anumită realitate, la un anumit reper, la o anumită situaţie. Din acest motiv superstiţiile sunt, pe de o parte blamate, intrând în contradicţie cu diferite religii sau concepte (ateismul fiind cel mai virulent), pe de alta suportate, experimentate şi chiar promovate din considerente de eficienţă (sau măcar sentimentul eficienţei acestor practici). "Istoric vorbind, superstiţia a fost întotdeauna credinţa celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiţii, aşa cum şi religiile celorlalţi au fost definite ca fiind superstiţii" (wikipedia). Dar noi nu facem aici procesul superstiţiilor ci analiza lor. Indiferent de nivelul cultural sau de capacitatea de înţelegere a fenomenului fiecare dintre noi suntem tributari proceselor de analogie ce pot da naştere superstiţiilor. Blamarea superstiţiilor fără a ţine cont de subiectul şi obiectul lor este doar o formă de epatare şi demonstraţie a superiorităţii fără a pune la dipoziţia superstiţiosului soluţia logic-eficientă a problemei. Iar pentru cineva ce ia în calcul magicul, ce consideră neînţelesul, idescifrabilul, supranaturalul ca fiind realitate şi concret este dificil a prezenta superstiţia sa ca fiind potenţial defectuoasă sau periculoasă.

15 mai 2010

Noile religii - wellness

Conceptul de wellness este un concept modern ce solicită existenţa personală în ideea de a trăi corect şi sănătos, de a imprima o stare de bine şi prin asta de a indepărta pe cât posibil spectrul bolii şi al morţii. Această tendinţă, naturală de altfel, alătură stilul de viaţă wellness stilurilor de viaţă religioase, ce parcurg etape bine definite pentru atingerea imortalităţii, a împlinirii sau a mântuirii. Deşi iniţial conceptul se adresa laturii profane a existenţei acesta devine din ce în ce mai încărcat de sacru, dar un sacru schimonosit şi deformat. Acesta sacru nu mai este raportat la divinitate ci la ultimele "descoperiri ştiinţifice", la modă şi la trenduri, la intenţiile economice ale propovăduitorilor.

Blamarea conceptului în sine nu este benefică şi nici utilă. A trăi frumos, în naturalul propriu, a avea grijă de tine şi de corpul tău şi prin asta a avea grijă de ceilalţi este nu numai o opţiune, ci o necesitate socială. Dar în momentul în care trebuie să apelezi la "iniţiaţi" pentru a accesa informaţiile necesare apar oportunităţi pentru aceştia de a-şi clădi propriile biserici. Priviţi numai la minunatele reviste ce îmbrăţişează şi promovează conceptul, şi odată cu el "consilierii", "specialiştii" şi "furnizorii" de wellness. Sunt care mai de care mai aurite, mai bine şi corect cladite, mai înalte şi reclamă numărul mare de adepţi (cititori).

Dacă ar fi numai sfaturile (de a mânca pătrunjel verde, de exemplu) ar fi în regulă. Dar este de preferat să mănânci un anumit tip de pătrunjel, la un anumit moment, şi, binenţeles, sub atenta îndrumare a "iniţiatului". Astfel "bisericile" wellness au apărut ca ciupercile după ploaie. Gingo-biloba, aloe-vera, microalgele, gin-seng-ul, vitaminele "naturale", tincturile şi extractele au luat locul apei sfinţite, al uleiului de mir sau al tămâiei. Şi ce soluţii mai nimerite de acces la psihicul nostru decât cu ajutorul prietenilor şi rudelor, a persoanelor în care, din principiu, avem încredere.

Metoda cea mai uzitată (şi performantă) este MLM-ul, multi level marketing. Iniţiaţii, antrenaţi prin seminarii şi întâlniri speciale, sunt pregătiţi ca nişte vânzători profesionişti, deşi ei nu sunt asta, sunt "doar nişte utilizatori" (după propriile declaraţii) ai produsului. Care pot garanta, cu experienţa pe propria piele, succesele produselor wellness pe care le promovează (era să zic propovăduiesc).

După cum a funcţionat orice memă, informaţiile se propagă în funcţie de necesitatea de a satisface anumite nevoi, dar folosindu-se metode de persuasiune specifice religiilor (şi nu numai). Tradiţia este invocată , deşi produsele sunt nou "descoperite" sau "perfectate": "chinezii folosesc asta de mii de ani" sau "substanţa este extrasă din componente ale leacurilor tibetane". Revelaţia, ca experienţă personală sau exemplară, are un rol important: "am luat doar o lună şi deja mă simt un alt om" sau "nu îţi vine să crezi, dar un vecin al unui prieten de-al meu a scăpat de boala ce o avea".

Apelul la autoritate este foarte important, aproape întreaga strategie se bazează pe el. Autoritatea "specialistului" este obligatorie. Iniţiatul dă valoare, mai ales dacă este creditat cu performanţe şi în alte domenii, mai ales cele conexe, ştiinţifice sau care au o bază presupus ştiinţifică: "conducătorul grupului nostru este medic", "specialiştii au făcut experienţe şi au avut rezultate spectaculoase" sau pur şi simplu "am trăit-o pe pielea mea, cum să nu mă crezi". Autoritatea dată de dimensiunea şi coerenţa grupului este şi ea folosită: "toate conoştinţele mele folosesc acest produs", "acum am intrat în România, dar în Germania este foarte răspândit" şi "nu am auzit de nici o reclamaţie, deşi îl foloseşte o grămadă de lume". Autoritatea vedetelor, a personalităţilor, a popularităţii este solicitată la maximum. Şansa ca în "reţea" să fie un actor sau un prezentator TV este mană cerească. Dacă "cel ce ştie", şi ştie pentru "că se vede" (doar de aia este în lumina reflectoarelor) este alături de noi şi de "credinţa" nostră ce alte îndoieli să mai ai?

Structura "bisericilor" MLM este forte bine pusă la punct şi funcţionează pe acelaşi principiu ca şi în bisericile consacrate. Iniţiatul atrage noi adepţi pe care îi iniţiază. După "accesul" la resursele grupului adeptul devine la rândul lui un iniţiat cu potenţialul de a se împlini în ierarhia grupului, cu speranţa de a deveni guru. În cadrul întâlnirilor acestora sunt prezentate exemplar experienţe ale celor ce au atins un nivel de invidiat sau au rezolvat exemplar o situaţie ce nu putea fi rezolvată deşi s-a apelat şi la alte mijloace. Prelegerile sunt împănate cu detalii tehnice greu înţelese de audienţă, dar important nu este adevărul "ştiinţific" ci rezultatul psihologic - incantaţiile neinteligibile ale şamanilor sunt purtătoare de "valoare esoterică" tocmai datorită indescifrabilităţii lor.

Dar aceste "biserici" sunt doar vârful aisbergului acestei noi credinţe: wellness. Inconştient aproape fiecare dintre noi suntem parte a ei, mai mult sau mai puţin activi, dar cu certitudine interesaţi. Cine nu doreşte să fie mai bun, să trăiască mai mult, să fie sănătos, să "atingă" nemurirea? Împletirea acestei dorinţe cu structura psiho-socială umană de a transmite şi celorlalţi valorile pe care noi le-am găsit, de "a împărtăşi", ne transformă în vectori ai wellness-ului. Wellness devine astfel mai mult o credinţă de underground, subterană, ce nu se doreşte a intra în conflict cu religiile consacrate, ci dimpotrivă, să le folosească pentru a atinge ceea ce cu toţii ne dorim, fericirea...

14 mai 2010

Colegiul Naţional Andrei Şaguna condamnat să devină fabrică de popi

Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" a fost şi încă mai este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din judeţul Braşov. Până când?

"Recentul anunţ privind revendicarea imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, de către Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului a pus pe jar comunitatea locală. Principala temere a şaguniştilor este aceea că, din momentul preluării clădirii de către Biserica „Sfântul Nicolae”, liceul va fi transformat într-unul confesional." (Transilvania Expres)

"Deşi transferul de proprietate nu s-a realizat încă, colegiului i-a fost deja solicitat de forul bisericesc să-i găzduiască şi pe cursanţii Seminarului Teologic." (Adevărul de seară)

Deşi la construcţia vechii clădiri a fost un efort comun, prin donaţii, inclusiv terenul, cu scop de şcoală laică în limba română, în acte a fost trecută Biserica Sf. Nicolae, cea care a făcut demersurile de organizare.
"În anul 1850, la initiativa protopopului Ioan Popazu, a omului politic si istoricului George Baritiu si a carturarului Iosif Barac, ca si a locuitorilor români din Brasov, cu ajutorul material al Bisericilor Sf. Nicolae si Sf. Adormire din Cetate, au început cursurile Gimnaziului Mic Român de Religie Ortodoxa Orientala, în Casa Bacanului.
La 17 septembrie 1851 (de sarbatoarea Sf. Sofii), episcopul (devenit ulterior, mitropolit) Andrei Saguna a pus piatra fundamentala a cladirii scolii, la a carei edificare au contribuit toti cei care doreau, cu ardoare, învatamânt românesc."
(Colegiul National "Andrei Saguna")

12 mai 2010

Deochiul şi vampirismul energetic

De curând am descoperit apologia deochiului şi a "explicaţiilor ştiinţifice" referitoare la fenomen. Surprinzător, pe "Think outside the box" - Privitul cu ochi răi. Există vampirism energetic?. În cadrul articolului are loc şi o trimitere către explicaţia ştiinţifică: Deochiul explicat ştiinţific: ochiul uman poate emite energie luminoasă! care este bazat pe studiile de aici: http://www3.interscience.wiley.com/cgi-bin/fulltext/123310535/PDFSTART?CRETRY=1&SRETRY=0

Ei bine, în concluzie, deochiul există. Cel puţin aceasta este concluzia autorului, deşi nu oferă explicaţii ştiinţifice concludente. Întradevăr, şi eu sunt de aceeaşi părere, dar avem explicaţii mult mai concrete decât vampirismul energetic sau emisiile energetice ale ochilor umani (care, apropo, sunt infinitezimale faţă de restul luminii captate de ochi). Deochiul există dar numai în mintea celui deochiat. Acesta are senzaţii pe care le pune în cârca unei priviri, moment în care s-a simţit incorfortabil. Aceste procese sunt la urma urmei doar mesaje empatice. Dacă, după acea întâlnire, nu i se întâmplă nimic nici măcar nu-şi va mai aminti de ea sau nu cu această conotaţie. Pe de altă parte poate fi pur şi simplu o stare negativă de sănătate, ce are alte cauze, dar care este alăturată deochiului.

Creierul uman receptează foarte rapid şi inconştient, prin intermediul vederii (dar nu numai) şi procesează prin analogii expresiile faciale ale celorlalţi. Astfel ne dăm seama aproape instantaneu dacă cel pe care îl privim este vesel sau trist, furios sau calm. Atunci când nu se poate face încadrarea optim, suferim o stare de nervozitate, de discrepanţă. Acest lucru se întâmplă fie când privim un chip foarte frumos sau foarte urât, unul asimetric sau neproporţionat. Cel mai mult ne influenţează ochii, deoarece ei "transmit" subliminal cele mai multe şi complexe informaţii. De asta deochiul se "leagă" de ochi. Dar nu numai, cei ce deoache sunt de cele mai multe ori "însemnaţi" într-un anume fel. Fie o altă culoare a pielii, un contrast (păr negru, ochi albaştri), un semn vizibil sau chiar invizibil. Deja aici se intră în domeniul tradiţiilor şi al prejudecăţilor.

Pe de altă parte şi postura celui deochiat poate fi favorizantă sau nu deochiului. Miresele pot fi mai uşor deochiate deoarece sunt într-o situaţie "delicată", deosebită, excepţională. De fapt, în esenţă deochiul se întâmplă doar pe latura celui deochiat. Acesta simte sau nu. Sunt persoane care nu se deoache niciodată, după cum sunt persoane ce nu pot deochia pe nimeni. Şi nu întotdeauna cel ce a deochiat pe cineva îl va deochia de fiecare dată, chiar dacă ar dori asta.

Este clar că aceste situaţii sunt subiective, înrădăcinate în mentalul colectiv prin tradiţii şi sincretism religios, reminiscenţe ale magicului foarte vechi, când a te simţi "rău", în pericol, era o chestiune de supravieţuire. Analogia "privirii de fiară" spune exact acest lucru, putem considera o anumită privire ca fiind deosebită, ieşită din comun, şi prin asta potenţial periculoasă. Aceste explicaţii sunt mult mai "credibile" raţional şi demonstrate psihologic.
Dar magicul este mult mai atractiv, mai ales dacă are şi o aură "ştiinţifică" de iniţiat modern...

11 mai 2010

Explozia literaturii magicului

Dacă v-aţi făcut vre-un drum, chiar şi virtual, prin librarii, este posibil să fi fost surprinşi de abundenţa recomandărilor, promovărilor şi reducerilor pentru cărţile cu substrat magic. De la vestitul "Om frumos" al lui Dan Puric la noile romane despre vampiri, de la tehnici secrete de reuşită la noua ediţie a bibliei ilustrate de la Nemira, de la atlasul mănăstirilor la decodările astrologice sau numerologice. Primul raft, prima pagină a site-ului, sectorul de noutăţi, vitrina... Aici te întâmpină în primul rând magicul, esotericul, pseudoştiinţa, vraja, extraordinarul, paranormalul, credincioşenia, religiosul. Pentru că prinde, pentru că se vinde, pentru că dorim ca realul să nu mai fie atât de real, pentru că e mai uşor de înghiţit o minciună plăcută decât un adevăr sec. Lectură plăcută!

9 mai 2010

Cătălina Oana Curceanu - Scrisoare deschisă

Intre Hawking si .......Bianca lui Bote

CATALINA OANA CURCEANU
Frascati (Roma), Italia, 6 mai 2010

Au trecut putine zile de cand cu multa bucurie am scris pentru cititorii siteului stiintaazi.ro un articol intitulat
“Intre atomi si stele” si revin cu un nou articol cu un titlu care, aparent, nu are sens.
Ce au de a face Hawking si Bianca lui Bote? Nu prea multe….afara de faptul ca in presa se vorbeste – din fericire nu in cadrul aceluiasi articol !
Si nici eu nu as fi facut-o.....va asigur! As fi vrut sa va vorbesc de doua personaje deosebite, unul intradevar Hawking, insa celalalt era John Nash – premiul Nobel in economie si....faimos atat pentru geniul lui in matematica cat si pentru lupta pe care a dus-o cu sine insusi – cu schizofrenia si cu vocile care-l bantuiau. Da, as fi vrut sa vorbesc despre Hawking si Nash!
Astazi insa nu pot...si nu pot sa vorbesc nici de celalalt subiect care-mi sta la inima zilele astea – cum putem sa ii ajutam pe copiii din Romania care invata foarte bine dar sunt saraci? Am o prietena, profesoara, care se gandeste doar la ei...
Vroiam sa fac un apel – la toti cei care inca mai au o inima...
Insa astazi nu pot!
De ce nu pot?
Din cauza ca astazi (de fapt ieri seara cand m-a informat tata – dar am refuzat sa cred – am crezut ca nu o fi inteles el bine si as fi preferat sa cred ca a avut tata probleme cu auzul, cu toate ca aceste probleme nu s-au manifestat niciodata...si cum s-a dovedit nici acum nu s-au manifestat) am aflat de ideea guvernului Romaniei de a rezolva problemele cu FMI-ul taind 25% di salariile bugetarilor, 15% din pensii si ajutor de somaj si pregatind noi concedieri. Atazi am vorbit cu sora mea, profesoara de fizica la un liceu din Sfintu Gheorghe – mi-a spus ca aseara a preferat sa inchida televizorul de indata ce a inceput justificarea acestor masuri – ca sa nu ajunga in spital. Si cum sa nu o inteleg?
Nu voi fi originala in cele ce urmeaza – nici nu am cum!
Vreau insa sa spun ce gindesc – incercand sa fiu rationala (cu toate ca am lacrimi in ochi).
Inteleg ca alegerea (oare?) obligata era (in cuvinte simple): ori scumpim mincarea (pentru toti) si atunci mincam mai putin ca nu putem s-o cumparam, ori scadem salariile (nu pentru toti!) si atunci oricum cei care au bani mai putini mananca mai putin...
A fost aleasa a doua solutie (stiu, stiu ca simplific prea mult – dar in fond si la urma urmei am dreptate – sa nu vina specialistii sa imi dea lectii de economie – ar fi putut sa aplice lectiile in practica pana acum) – in felul acesta va fi incurajata economia care va inflori – asa ni se spune.
Cu ce pret?
Las la o parte intrebarea – ce ati facut domnilor guvernanti pina acum??? Cum de doar acum v-ati dat seama ca este o eroare sa cheltuiti banii de la FMI doar in salarii si in pensii? Nu inisit in asa ceva – pentru ca eu cred ca noi toti avem o idee (poate nu aceeasi idee – dar de multe ori – spun italienii – a gandi rau se nimereste).
Revin la intrebarea anterioara: cu ce pret?
Sa judecam putin: ma voi referi in continuare la cazul dascalilor nostri – pentru ca e o situatie pe care o cunosc. Un profesor reuseste sa supravietuiasca (nu sa traiasca!) platind la ora actuala in jur de jumatate di salariu (depinde insa de vechime si de alti parametri) darile la stat si alte cheltuieli obligatorii – asta in cazul in care fericitul are o casa si nu trebuie sa plateasca chirie. Ce ramine, cealalta jumatate, merge in imbracaminte (putina si de multe ori de la second hand!) si mincare – si asta cugetata!
Ce se intimpla cand dispar 25% din bani? Darile la stat si cheltuielile obligatorii raman sau ar trebui sa ramana constante (daca nu vrem sa moara de frig iarna...), rezultatul fiind o reducere a puterii de cumparare efectiva de circa 50%! Evident am simplificat – sunt cazuri putin mai fericite si altele si mai complicate (o familie cu doi profesori si cu doi copii...).
Suntem oare pregatiti sa avem profesori care maninca jumatate din cat mananca la ora actuala? Suntem, domnilor guvernanti si toti cei care v-ati declarat multumiti de solutia gasita, pregatiti ca copiii nostri sa fie instruiti de profesori carora le ESTE FOAME?
Suteti pregatiti sa ii priviti in ochi??? Sunteti pregatiti sa ucideti pensionarii care au pensii de 700 de lei dupa mai bine de 30 de ani de munca (si care de multe ori oricum isi doresc sa moara)?
Poate ca da...poate ca poporul lui Bianca lui Bote este capabil de asa ceva!
Eu insa sper ca mai este o parte din noi, partea lui Hawking (chiar si cei care nu-l inteleg – dar am toata admiratia fata de cei care incearca) – care nu poate fi satisfacuta cu o astfel de solutie!
Nu – domnilor guvernanti – eu nu pot sa accept sa vad dascalii mei cu foamea si cu plinsul si umilinta in ochi!
Nu – domnilor guvernanti – eu nu pot sa accept sa imi imaginez un viitor al copiilor nostri in care ignoranta va deveni valoare si meseria de profesor de aruncat la gunoi! In care cuvantul bugetar este echivalent cu paduchi al societatii...cum am citit astazi pe anumite siteuri.
Nu – domnilor guvernanti – eu nu pot sa accept ca voi nu v-ati gindit la o altfel de solutie si ca asta este tot ce ati reusit sa creati!
Nu pot nici sa accept ca nu aveti bunul simti ori sa va demiteti pentru incapacitate ori cel putin sa cereti scuze! Pe nici unul dintre dumneavoastra nu l-am auzit cerandu-si umil scuze si sa spuna ca a gresit!!! Este oare asa greu? Ar fi fost obligatoriu!!! Si poate am fi apreciat – chiar daca tot ce spun in continuare ramane valabil.
De fapt greseala este a noastra – a celor care v-am ales, da...a noastra. Tare ma tem ca situatia ar fi fost aceeasi insa cu oricine am fi votat – ceea ce demonstreaza ca este ceva extrem de subred cu tot sistemul nostru.
Sigur – intrebarea este legitima – ce putem face?
Daca pana si Grecia este in starea in care este cum putem noi sa ne salvam?
Cum?
Suflecandu-ne manecile! Da! Incepand chiar cu voi – faceti schimb pentru o luna cu dascalii nostri, sau cu pensinarii nostri. Oare voi nu aveti parinti? Nu aveti inima? De multe ori ma intreb....
Si investind!
In ce?
In VIITOR – in care viitor? In tineri!!! In educatie, in stiinta, in tehnologii de varf, in cercetare si in noi insine.
Chiar astazi am citit de elevii romani care au cistigat noi premii la un concurs international de matematica – felicitari lor! Vor ramane oare in Romania? Cine i-a instruit?
Nu – domnilor guvernanti – nu pot sa accept miopia dumneavoastra si lumea voastra mica. Nu aveti ambitie, nu aveti idealuri...si nu aveti nici idei...si asta este grav.
Nu aveti mandrie si ne faceti sa nu o mai avem nici noi.
Acum este un moment greu – pentru toti, nu doar pentru Romania – si nu eram pregatiti...dar, domnilor guvernanti, permiteti-mi sa va spun, ca nu dati dovada ca ati putea face fata lucrurilor.
Unde este un pic de orgoliu? Unde sunt ideile?
Stiti ce ar trebui?
Sa va trimitem pe toti acasa – si sa punem in fruntea bietei noastre tari persoane tinere, cu idealuri, cu idei si cu carte – persoane ca acei tineri carea au castigat premiile in matematica sau ca multi alti tineri care ar face mai bine decat dumneavoastra!. Cu orgoliu, care nu au uitat importanta dascalilor nostri si care inca isi mai iubesc bunicii. Care se incumeta – cu fruntea sus!
Si care prefera sa citeasca Hawking decat articolele stupide despre Bianca lui Bote.


Scrisoarea este preluată de aici: Cercetătoarea Cătălina Curceanu ia atitudine împotriva scăderii salariilor din educaţie

Şi ca să nu mai spună cineva că nu sunt bani: Minune: nu ceri bani, dar primeşti - Politicienii miluiesc Biserica pentru succesul în alegeri

7 mai 2010

Biblia - geneză şi metamorfoză

"Biblia este cea mai cumpărată, cea mai preţuită şi probabil cea mai greşit înţeleasă carte din istoria civilizaţiei umane." Bart D. Ehrman ("Răstălmăcindu-l pe Iisus")

Biblia este cuvântul lui Dumnezeu? Ceea ce citim noi este o traducere a traducerilor anterioare. La orice traducere o parte din sens se pierde sau se schimbă. În zona trăită de români scrierile biblice au intrat pe filiera greacă şi slavă. Mai nou există traduceri din engleză sau din germană. Mai mult, aceste traduceri nu sunt făcute după originalele acestor cărţi, ci după copii ale lor. Sunt mii de copii, care diferă între ele, unele au diferenţe mai mici, altele mai mari. Este dificil să susţii că Dumnezeu a realizat minunea de a revela cuvântul său dar nu a reuşit să îl păstreze intact. "Dacă a vrut să ne ofere cuvântul lui de ce nu s-a asigurat că îl şi primim?" Bart D. Ehrman.

Cărţile Noului Testament au fost scrise în greacă, aproximativ în secolul I dH., de creştinii ce doreau să păstreze şi să transmită informaţiile lor (probabil Matei, Marcu, Luca, Ioan, poate şi alţii, nu ştim asta). Singura soluţie de multiplicare în acea vreme era copierea cărţii cu mâna, moment în care au apărut greşeli şi neconcordanţe. Puteţi face singuri acest experiment: copiaţi, cu mâna, un caiet scris de altcineva... Copia respectivă a fost copiată de alcineva, apoi copia copiei a fost copiată la rândul ei, greşelile au fost copiate ca fiind cuvântul divin, iar noul copist a făcut propriile greşeli. Cel mai vechi fragment este datat în jurul anilor 250 dH şi conţine doar câteva cuvinte. Cu certitudine nici măcar acesta nu este vre-unul din originale, fiind de fapt o bucăţică a copiilor copiilor copiilor originalului.

Tentativele de corectare datorate lipsei de sens a propoziţiilor a dus la o şi mai mare devianţă. Corectura putea da un sens logic propoziţiei, dar nu înseamnă că dădea sensul iniţial. Astfel avem originalul, greşeala şi corectura greşită a greşelii. În acest moment există clasificate circa 5700 de copii vechi în greacă, peste 10000 în latină, şi alte câteva mii în coptă, siriană, georgiană, armeană, slavona veche etc. Şi nici una nu este identică cu alta... Între aceste copii foarte vechi avem, însumate, mai multe diferenţe (neconcordanţe) decât toate cuvintele pe care le conţine Noul Testament. O veste bună: deşi sunt atât de multe, marea majoritate nu sunt importante. Dar trebuie să ţinem seama de faptul că aceste neconcordanţe există.

Pe lângă aceste diferenţe neintenţionate, accidentale, datorate copierii cuvânt cu cuvânt există diferenţe ce sunt create cu intenţie, cu scop. Scribii modifică cuvintele sau sensul frazei deoarece acesta nu mai corespunde realităţii sau contrazice alte scrieri din scriptură. Exemplu: "Precum a fost scris în Isaia proorocul: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta." existent în copii mai vechi a fost transformat în: "Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta." iar în unele versiuni a dispărut complet Isaia. De ce? Pentru că în Isaia nu era nimic scris despre asta. În schimb este notat în Exodul (la Maleahi). Această modificare este clar executată de către cineva care a comparat scrierile biblice şi şi-a "permis" să facă aceste modificări.

Un alt exemplu este referitor la pasajul acesta: Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. Cei ce copiau manuscrisele ştiau că Maria fusese virgină, respectiv că Iisus nu îl are ca tată pe Iosif. Astfel au apărut versiuni în care este scris "Noi te-am căutat" sau "Iosif şi eu te-am căutat", din dorinţa ca această problemă să fie îndepărtată.

Câteodată se introduc, pur şi simplu, pasaje întregi, fără ca acestea să fi existat înainte. Exemplul cel mai vestit este cel cuprins în evanghelia după Ioan, capitolul 8. Este vorba de povestea femeii adulterine, când Iisus spune vestitele vorbe: "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei." Acest pasaj nu există în nici o evanghelie a lui Ioan de dinainte de secolul X. În absolut toate celelalte evanghelii a lui Ioan de dinaintea secolului X acest pasaj lipseşte. Specialiştii presupun că un călugăr a notat pe marginea manuscrisului această poveste, care a fost apoi copiată şi introdusă în cuvântul biblic.

Nu sunt numai pasaje adăugate, sunt şi pasaje şterse. În unele versiuni, mai ales când prigoana împotriva evreilor era mai puternică, au apărut copii ce nu mai conţineau cuvintele: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." Evident, ideea că evreii au fost iertaţi şi erau pe nedrept persecutaţi nu trebuia să existe, nici măcar în Noul Testament. Şi atunci acest verset a fost scos. În afara faptului că alţii îl interpretau ca fiind adresat romanilor, care îl executau, şi nu evreilor, care îl predaseră autorităţilor romane.

De altfel intenţia ca romanii să fie "absolviţi" de vina răstignirii a triumfat în scrierile sfinte. Mai ales soldaţii romani, care aveau capacitatea de a se deplasa prin imperiu şi de a transmite idei şi concepte, a impus modificări ale bibliei pentru a putea fi convertiţi şi a deveni vectori ai creştinismului. Multe secte creştine timpurii erau formate din călugări proveniţi din armata imperială ce decăzuse şi aveau clar atribute paramilitare, de ordine şi control a societăţii. Iar aceste influenţe continuă şi astăzi...

Material inspirat de aici: Răstălmăcindu-l pe Iisus


Continuări:
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III