30 ianuarie 2012

Lecţia de religie

"Fabulele ar trebui să fie predate copiilor ca fabule, miturile ca mituri, iar miracolele ca reprezentări literare. A preda copiilor superstiţiile ca adevăruri este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri. Mintea copilului le acceptă şi le crede, şi doar printr-o mare suferinţă, ce durează ani, va scăpa de această credinţă. De fapt, oamenii vor lupta în numele unei superstiţii la fel ca în numele unui adevăr, uneori chiar mai repede, deoarece o superstiţie este intangibilă, odată ce nu poate fi demonstrată a fi falsă, iar adevărul este un punct de vedere, deci poate fi schimbat". Acestea sunt cuvintele unei femei ce a trăit acum 1600 de ani: Hypatia din Alexandria (ucisă de creştinii radicali deşi era una dintre cele mai erudite personalităţi ale vremii). Dar sunt mai actuale ca niciodată în peisajul educaţiei româneşti.

"Decât o revistă" găzduieşte în numărul 7.2 munca ziaristei Georgiana Iliei şi a fotografului Andrei Pungovschi ce prezintă opinii şi fapte concludente a ceea "Ce am pierdut și ce am câștigat, ca societate, după 16 ani de educație religioasă în școlile publice" sub titlul "Lecţia de religie".

Spicuim din articol:
Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, care nu era de acord cu soluţia obligativităţii orei de religie: "În gândirea comună, un om politic care nu este apropiat de Biserică este un om politic fără şanse".
Adriana Săftoiu, deputat PNL, a fost printre puţinii care s-au opus păstrării religiei în trunchiul comun. "Am cerut o dezbatere publică pe acestă temă" dar "nu a fost nici un dialog."... "Noi, cei care voiam să argumentăm, eram priviţi ca nişte anticrişti".
Deputatul PDL Marius Spînu a susţinut predarea istoriei religiilor pentru că "liberul arbitru nu poate exista dacă nu ştii ce alegi".

Dar pe 28 aprilie 2010, Patriarhul Daniel a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în care solicita eliminarea modificărilor făcute după consultarea cu societatea civilă. După scrisoarea Patriarhului din lege au dispărut toate schimbările aduse la consultare şi în comisiile parlamentare. Legea a trecut prin asumarea răspunderii guvernului şi a devenit operaţională în varianta abuzivă a Patriarhiei.

Adriana Săftoiu: "Copilul nu învaţă despre iubirea lui Iisus pentru oameni, ci despre pedepse şi iad, iar modul în care se învaţă religie îl îndepărtează de la credinţă."

Smaranda Enache, preşedinte Liga Pro Europa: "Profesorii de religie sunt singurele cadre didactice care nu pot preda decât dacă sunt agreeate de un cult... Avem cazul unei profesoare catolice care a fost exclusă din învăţământ pentru că a divorţat."

Cezara Creţu, 13 ani, fiica mea: "Învăţam şi la istorie despre cum au apărut oamenii, iar la religie spuneau că Dumnezeu a făcut tot. Eu ce să cred?"
Elena Creţu, învăţător, soţia mea: "Educaţia religioasă trebuie făcută de o comunitate mică sau de familie, nu de şcoală."
Cornel Creţu, adică eu: "Copiii noştri sunt manipulaţi şi direcţionaţi spre nonştiinţă punând egal între ştiinţă şi revelaţiile religioase, între metoda ştiinţifică şi apelul la autoritate promovat de cler. Problema e că nimeni nu le spune părinţilor ce li se predă copiilor. Îi ducem în orb la şcoală."
Dan Săndulache, avocat şi părinte (după ce i s-au pus beţe-n roate, ca şi nouă, când a solicitat ca fiica sa să nu facă religie): "Nu consider că religia e nocivă, consider că e inutilă pentru ea ca viitor adult. E doar un mod de a o transforma într-o maimuţă închinătoare."

"Mai mult, studiile recurente care încearcă să afle care sunt idolii adolescenţilor îi scot mereu câştigători pe Nicolae Guţă, Gigi Becali, Nicoleta Luciu, Mircea Badea, Oana Zăvoranu sau Silviu Prigoană. Valorile lor sunt date mai degrabă de tabloide decât de şcoală, sau orele de religie.
Nu în ultimul rând, la testele PISA din ultimii ani, care măsoară competenţele ştiinţifice ale elevilor de 15 ani din întreaga lume, aproape jumătate din elevii români nu au depăşit nota 1 din 6, ceea ce înseamnă că nu înţeleg ideile principale dintr-un text şi confundă noţiunile ştiinţifice cu convingerile personale.
Rezultatele au determinat Societatea Academică Română să demareze o campanie de readucere a literaturii universale în şcoli ca metodă de a dezvolta gândirea critică şi de a oferi modele de comportament copiilor. SAR a justificat că această soluţie ar putea să le transmită copiilor un set de valori, mai ales că orele de religie, care au acest scop declarat, au eşuat. Cristian Hatu, coordonatorul programului, pune eşecul religiei pe seama diferenţelor mari dintre specificul prezentului şi viziunea bisericii. "BOR ignoră lumea în care se mişcă şi nu înţelege lucrurile care merg prost", spune el. "BOR putea fi un actor-cheie care putea schimba ceva, dar nu are nimic de spus. Vorbeşte altă limbă."
Cei care pierd sunt copiii, cărora li se oferă un simulacru de educaţie morală, care nu-i pregăteşte pentru lumea care se schimbă în jurul lor."

15 ianuarie 2012

Diavolul modern

După ce creştinii şi musulmanii au finisat Satana fabricată de evrei a venit rândul noilor ideologii de a prelua şi identifica imaginea Răului. Pentru omul de rând, oportunist, nefericirea sa este vina altora. Diavolul este eticheta perfectă pentru "verso", pentru "ceilalţi", pentru "adversari". Şi ce uşor este să pui Semnul Fiarei pe chipul, de cele mai multe ori anonim, al unor tagme sociale.

Bancherii
Demonologia finaciară are vechi şi adânci rădăcini. The Economist - Pericolele demonologiei (via Ziarul Financiar - Până şi Isus îi ura pe bancheri) trece în revistă istoria şi calitatea acestei uri. Se pare că adepţii iubirii de aproape (creştinii) s-au specializat în a se descotorosi de datorii eliminând din rândul drepţilor, inclusiv fizic, pe cei ce-i ajutau financiar. Deşi adevăratele dezvoltări ale umanităţii s-au bazat pe facilitatea schimburilor financiare intermediate de bancheri, necesitatea returnării creditelor a transformat tagma într-o nemeritată ocară. Chiar dacă angrenajul economico-social are cauze materialiste, înţelese încă de la Karl Marx încoace, vina nu este acceptată de beneficiarul creditării ca fiind propria sa iresponsabilitate şi incapacitate de previziune, ci este aruncată bancherilor. Care şi ei sunt robii capitalului, erorile acestora dizolvând chiar capitalul în sine. Acestă imagine este alimentată de chiar capitalul ce se fructifică în mass-media şi actele culturale profitabile ce reuşesc să identifice Diavolul în chiar însuşi capitalul slujit de demonizaţii bancheri. Un cerc vicios ce adânceşte crizele.

Politicienii
Capitalul nu este independent de activitatea umană. Regulile jocului le fac politicienii ce sunt la rândul lor imaginea şi esenţa societăţii active. Cei nereprezentaţi sunt oarecum îndreptăţiţi să proclame diavoleşti acţiunile politicienilor. Dar intenţia nereprezentaţilor de a judeca este o acţiune politică ce-i transformă involuntar în politicieni. Diavolul din nou şi-a băgat coada, inventând ceea ce se cheamă lupta de clasă. De fapt este imaginea propriei neputinţe. Identificarea Răului este restrânsă la organizarea politico-socială de moment. De parcă aceasta nu a devenit ceea ce este fără concursul protestatarilor ei (prin lipsa iniţială de acţiune). Diavolizarea politicienilor nu are finalitate. Distrugerea lor nu va genera decât un gol ce va fi umplut de alţi politicieni, eventual proveniţi din structurile anarhice. La ale căror sisteme nu vor fi afiliate unele categorii sociale. Un cerc vicios, diavolesc de vicios.

Specialiştii
Aceştia sunt pur şi simplu dintr-o altă lume. Incapacitatea profanilor de a accesa informaţiile specialiştilor predispune anatemarea acestor specialişti. Aici includ medicii, juriştii, consilierii şi iniţiaţii, oamenii de ştiinţă în general, meseriaşii şi artiştii. Bivalenţa informaţiilor pe care le deţin aceştia îi sperie pe neofiţi. O acţiune justificată dar insuficient asimilată este transformată în motiv de diavolizare. Scopul este deturnat şi chiar antagonizat. Dacă aparţin unor organizaţii, instituţii sau societăţi pan-continentale teoria conspiraţiei e gata. O imagine mondială atinge limita moralei şi declaşează invidia. Invidie camuflată prin satanizare. Ce poate fi mai frumos decât un Diavol atât de perfect încât nici el însuşi nu-şi dă seama de asta.

(Ne)Credincioşii
Cei mai diavolizaţi sunt credincioşii. Credincioşii ceilalţi, adică "necredincioşii", şi nu noi. Ei sunt şi uşor de etichetat. Aici îi includ şi pe atei. Poate ei sunt cei mai oropsiţi, fiind satanizaţi de mai toate religiile. Dar nici cu ei nu mi-e ruşine. Ateismul, cel puţin cel vizibil, activ, are o provenienţă creştină sau cel puţin abrahamică. Ideologic este o reacţie antagonică la creştinismul devalorizat de realităţile evidenţiate prin ştiinţă, de exemplu, sau prin raportarea la trăirea spirituală lipsită de divinitate specifică orientalismului (budist, dar nu numai). Dar acţiunile ateilor sunt definite prin diavolizarea religiilor şi a credincioşilor lor. Dumnezeu a murit, dar Satana trăieşte, chiar şi-n sufletul ateilor. Despre ceilalţi credincioşi... vai şi-amar de ei cu Diavolul lor cu tot.

14 ianuarie 2012

Secularizarea este necesară III

Un căcat mare atrage muşte multe. Asta se întâmplă şi cu acea Catedrală a Mântuirii Neamului. Cheltuielile exorbitante anunţate de Patriarhie pentru acestă construcţie adună o grămadă de hoitari oportunişti. Unul a picat în vizorul presei - Viorel Hrebenciuc. Acesta a încercat o intervenţie, refuzată se pare: Stenograma Hrebenciuc - Patriarh legată de obținerea unui credit pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

La urma urmei Biserica Ortodoxă din România ar trebui să fie o organizaţie cultică independentă de stat, deci cu drept de a decide cum doreşte cheltuirea banilor proprii. Cu sau fără licitaţii, cu sau fără viziune echidistantă asupra economiei naţionale. Dar de ce a încercat Hrabenciuc puterea credinţei cu intervenţionismul comisionat? Pentru că Biserica nu este independentă decât în măsura în care banii săi ar fi din surse independente de stat. Dar nenumărate fonduri din bugetul de stat ce depind de politicieni ajung în buzunarul Patriarhiei, direct sau indirect. Acest lucru le dă, cel puţin teoretic, dreptul de a interveni asupra scopului şi modului în care acestea se cheltuiesc.

De ce a fost refuzat Hrebeciuc de Patriarhul Daniel? Pentru că deja Biserica este mai puternică decât statul. Este în postura oportunistă de a-şi permite să muşte mâna (politicianului) ce a hrănit-o atâţia ani. În numele echidistanţei. Echidistanţa proclamată este doar o jegoasă imagine, nimeni nu are dreptul de a verifica acestă "echidistanţă". La prima vedere (având în vedere diabolizarea clasei politice) acest refuz este de bun augur dar nu este decât un semn, o demonstraţie de forţă. Clasa politică este supusă controlului, politicienii pot fi sau nu votaţi, de exemplu. Instituţii specializate sunt puse pe urmele eventualelor abuzuri (exemplu chiar stenograma cu pricina). Dar Biserica nu este controlabilă. Nici măcar preoţii nu depind de enoriaşi. Să nu uităm câte caterisiri şi câte mutări de preoţi au fost făcute peste capul enoriaşilor. Iar patriarhul este dictatorul, nimeni nu-l poate trage la răspundere.

Banii statului ce ajung în Biserca Ortodoxă din România au şi alte scopuri decât cele "investiţionale". Dictatoraşul Teodosie al Tomisului şi-a serbat onomastica. Din banii cui? Salariu? Profitul Arhiepiscopiei? Că invitaţii (vreo 250 de preoţi şi preotese) n-au plătit nimic. Şi ce jenantă explicaţie - "oficialii de la Arhiepiscopie susţin că a fost doar un prilej de rugăciune în prezenţa Înalt Prea Sfinţiei Sale". Cu muzică lăutărească şi chiuituri.