Acum vom analiza capitolul al II-lea din Biblie, din cartea I (Facerea sau Geneza).
Aici se va prezenta în detaliu actul înfăptuirii omului, personaj construit de Dumnezeu în ziua a şasea, conform versetelor anterioare: Biblia - geneză şi metamorfoză VI
5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul.
6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.
7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.
Deoarece plantele au fost "create" în ziua a III-a şi ar fi trebuit să existe plante în ziua a VI-a, înseamnă că Dumnezeu nu a "creat" plantele, ci numai seminţele lor, ceea ce duce cu gândul că "zilele" creaţiei sunt chiar zile, şi nu ere geologice. Asta înseamnă că Biblia trebuie luată ca atare şi neinterpretată.
Ce este de remarcat că omul este făcut din ţărână. Este interesant acest lucru deoarece corpul uman este mult mai complex decât cel al plantelor, cu toate acestea pe om l-a făcut din start adult, pe când pe plante nu a reuşit să le facă decât seminţe. Sau, ca orice creator ce se respectă, evoluează şi capătă mai multă experienţă, creaţiile următoare fiind superioare celor iniţiale.
Apare şi ideea de "viaţă" şi "suflet", în sensul de "suflare de viaţă". Dar noi ştim că şi plantele sunt vii, deşi nu au suflare. În acest caz toate animalele cu plămâni ar avea suflet, odată ce suflă, pe când cele cu branhii nu? Aşa că nu văd nici o diferenţă între celelalte mamifere şi om, doar toate "suflă".
8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.
9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
[...]
15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,
17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!"
Se pare că Dumnezeu nu are un plan bine stabilit (sau îl are şi este cinic), odată ce face un pom al cunoaşterii binelui şi răului, pe care-l dă lui Adam, dar interzis acestuia spre a-i mânca fructele. Dacă este bine ce a făcut Dumnezeu, de ce a mai făcut un pom fără folos, odată ce fructele sale sunt interzise? Sau a făcut lucrul acesta pentru a-l pune pe Adam la încercare? În acest caz înseamnă că Dumnezeu nu ştia cum va reacţiona Adam? Înseamnă că nu este atoatecunoscător (omniscient), cunoaşte doar ceea ce s-a întâmplat deja, nu şi ceea ce se va întâmpla. Dar în acest caz cei ce invocă faptul că Dumnezeu le-a transmis informaţii despre viitor (proorocii) înseamnă că sunt nişte mincinoşi, Dumnezeu nu are cum să le transmită aceste informaţii pentru că nu le ştie. Sau este Dumnezeu mincinos cu ei şi le transmite informaţii false?
Aşadar Dumnezeu este fie neştiutor al viitorului, fie cinic, fie pur şi simplu prost, comportându-se ca un copil ce pune o păpuşă pe marginea mesei, ameninţând că o distruge dacă v-a cădea de acolo, deşi poziţia este complet lipsită de echilibru.
O altă întrebare se naşte în formularea s-o păzească (pe grădină). S-o păzească de cine? Are Dumnezeu un adversar? Cine l-a făcut, şi de ce? Nu Dumnezeu a creat toate cele?
(Alexi Goubarev - Adam & Eva, 2006 - ulei pe pânză)
Apoi firul se întrerupe pentru a găsi ţapul ispăşitor. Se foloseşte de hermafroditul Adam (ţineţi minte că l-a făcut pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie) şi îl desface în două, dintr-una din coaste face o femeie şi ce rămâne consideră că este bărbat. Abia acum omul, ca specie, are două sexe. De parcă Dumnezeu nu ştia că sunt necesare două sexe pentru procreere (doar a făcut atâtea animale).
21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.
22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.
23. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.
Ce este interesant este motivul pentru care o crează pe femeie:
20. [...] dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.
În mitologia ebraico-creştino-musulmană femeia de fapt nu este o altă fiinţă ci un organ al omului, omul devenind sinonim cu bărbat, o "coastă" a acestuia, aşa cum este un deget sau un picior. Femeia, prin definiţia biblică, nu este decât un instrument. Bărbatul în schimb este cea mai mare parte din Adamul original.
Ce mai subliniem este incompetenţa divină. Deşi Biblia susţine că în cele şase zile Dumnezeu a creat existenţa şi acesta era bine aşa cum era, se pare că pe om nu l-a reuşit din prima, a trebuit să mai intervină, cu mici "corecturi", prin crearea femeii şi a bărbatului, ca două entităţi separate, deşi iniţial generase una "completă". Sau a făcut femeia pentru a avea pe cine da vina...
Competitivitatea ar trebui să fie unul din atributele divinităţii, filosofic vorbind. Orice creator, dacă este un creator conştient, adică de ştie că el creează, are posibilitatea de a se perfecţiona, deoarece la a doua sa creaţie nu va mai face greşelile iniţiale. Aşa că de a construit a doua fiinţă umană trebuie că e mai bine construită decât prima. Femeia trebuie să fi fost superioară omului, asta dacă Dumnezeu este creator cu adevărat şi are intenţie bună de a construi un al doilea lucru mai performant decât primul. Sau scopul creatorului nu este de a construi ceva performant ci acela de a-şi justifica erorile?
http://profudereligie.blogspot.ro/2013/01/biblia-geneza-si-metamorfoza-vii.html
RăspundețiȘtergereCa o prima concluzie, Biblia ne spune ca Dumnezeu a făcut plantele, inclusiv cerealele şi legumele, aşa cum le cunoaştem noi.
RăspundețiȘtergereOri este dovedit că toate au strămoşi salbatici, ce aduc mult mai puţin rod decât cele actuale. Omul intervenind masiv în ameliorarea soiurilor.
La fel şi cu animalele domestice.
"Biblia ne spune.." tu si profu recidivati printr o "interpretare" tipic protestanta (a la luther&zwingli&dark&creepy) ad literam a bibliei. vrajeala tine doar la cele 30000 de secte "protestante" sau la atei.
RăspundețiȘtergereAi o interpretare proprie? Sau nu este nimic de interpretat, totul este corect ad literam?
Ștergere@ Anonim
ȘtergereOK prietene, "sectarii sunt naspa",noi ateii "suntem si mai naspa", am inteles ideea. Lumineaza-ne tu atunci, care este modalitatea unica si corecta de interpretare a Bibliei? Ce se ia ad-literam si ce nu se ia ad-literam si dupa ce criteriu si stabilit de catre cine?
Daca e interpretata ad literam si ne lovim de multiple faulturi logice, aoleo, suntem noi batuti in cap si nu stim sa interpretam.
ȘtergereInterpretam abstract. Guess what? Tot ne lovim de faulturi logice :)
Aaaaa, doar interpretarea crestina e aia buna? Doar aia in care de fiecare data cand sunteti prinsi cu mata in sac, modificati contextul ca sa scapati basma curata? Nu merge, va compromiteti si mai rau prin manevra asta infecta. ;)
Mai incercati sa puneti la socoteala si faptul ca atunci cand Biblia a fost "asamblata" din mai multe scrieri, nu prea a stat nimeni sa observe sau sa puna lucrurile in asa fel incat sa se elimine inconsecventele si chestiunile aberante. Si mai sa fie, interpretarea lor care schimba contextu dupa bunul lor plac e aia buna si aia in care gandim noi cu proprii neuroni e proasta? Ahem, nu! :)
"schimba contextu dupa bunul lor plac" lol.
RăspundețiȘtergere"contextu" in biserica a ramas neschimbat dupa predania bisericii primare. singurii care au schimbat "contextu" prin absolutizarea si uniformizarea d.p.d.v. semantic al fiecarui cuvant din biblie fiind protestantii si mai recent ateii ptr a si justifica unii fanatismul altii necredinta.
Repet întrebarea: Fiecare cuvânt al Bibliei este corect? În acest caz pământul este plat, cerul e tare, balena e peşte şi femeia nu e om.
Ștergere...ca sa pricepeti o chestie;
RăspundețiȘtergereeste ca si cum eu as interpreta bhagavad-gita sau mahabharata sau pe confucius din paradigma crestin ortodoxa. ar fi penibil.
nu intru in jocul vostru ca inevitabil se va ajunge la atacuri ad hominem.
... ca să pricepeţi chestia!
RăspundețiȘtergereBiblia este un cadru vag, interpretabil, pe care cultele ce o proclamă sursă a cunoaşterii o interpretează "cum dă Domnul lor", fie ei ortodocşi, catolici, protestanţi sau neoprotestanţi, budişti, musulmani, hinduşi sau atei. În realitate Biblia nu are mai multă valoare decât orice poveste fantastică.
"biblia este un cadru vag..." interpretarea bibliei apartine exclusiv celor care au stabilit canonul VT(septuaginta-cei 70 din Alexandria) si celor care au batut in cuie canonul NT (sinoadelor ecumenice) restu interpretarilor ("protestante" ,budiste, new-age, musulmane, hinduse, jainiste, confucianiste, scientologice, ateiste s.a.m.d) imi provoaca crize acute de ras, dar nu esti tu vinovat de interpretarea scolareasca a bibliei, ci vinovat e umflatu' de martin luther (tartoru "reformei protestante").
RăspundețiȘtergereps
RăspundețiȘtergereapropo, nu va consider "naspa" , ci parteneri de dialog.
pps
RăspundețiȘtergerecei din blogoafera ateista ar trebui sa luati atitudine impotriva unui pseudoateu extremist, cel cu blogul "capitalismpepaine.wordpress.com" si a haitei lui de psihopati care au fantezii morbide. face de rusine curentul ateist din Romania.
Curentul ateist nu are un sinod ecumenic sau conciliu care să stabilească standardul pentru a fi ateu. De exemplu şi tu, creştin fiind, eşti ateu dacă nu crezi în Moş Crăciun. Eşti ateu faţă de Moş Crăciun. Dacă înţelegi de ce nu crezi că universul este construit de Moş Crăciun vei înţelege de ce eu nu cred că universul este construit de acel Dumnezeu stabilit de "cei 70 din Alexandria".
ȘtergereSau altfel spus, sunt ateu pentru că alţii mă fac ateu şi nu pentru că respect un canon.
@Anonim,
RăspundețiȘtergerePerfect, daca singura interpretare "corecta" a bibliei este cea facuta de indivizii pe care i-ai mentionat (cei cu sinoadele ecumenice), spune-ne atunci care este parerea lor despre forma Pamantului, Soare, Luna, aparitia omului, zilele "creatiei" (au 24 de ore sau nu?), diversele specii de animale (liliacul este pasare sau mamifer conform interpretarii lor?).
Ca fapt divers, sunt de acord cu tine ca autorul blogului "capitalismpepaine" pare sa fie un psihopat sadic.
Mamifer, pasăre, pește, etc. sunt clasificări moderne după anumite criterii. Nu e nici o greșeală dacă folosești alte criterii.
Ștergere@Illumielle
ȘtergereTaxologia, sau tehnica clasificării vieţuitoarelor, urmează nişte reguli ştiinţifice în urma cărora se pot face predicţii corecte, funcţionale. Am putea face o altă clasificare, întradevăr, dar acea clasificare nu ar putea oferi soluţii pentru a îngriji un animal, de exemplu, şi am fi foarte nesăbuiţi să punem un delfin într-un acvariu la care să nu aibă acces la atmosferă. Deşi este "înotător" ca şi rechinul, care va fi bine merci, delfinul va muri, respiraţia lui este atmosferică şi nu acvatică, este "mamifer", nu "peşte". Clasificarea biologică modernă, bazată pe teoria evoluţiei viului, nu este doar "o clasificare", este metoda funcţională de a ne raporta şi de a înţelege funcţionarea biotopului terestru, şi prin asta de a face chiar presupuneri viabile pentru un eventual biotop extraterestru.
De altfel clasificările nu ne sunt de nici un folos dacă nu au un scop pentru a le face, ele trebuie să ofere suport pentru a genera modelele prin care ne raportăm la existenţă.
Am vrut doar să zic că nu trebuie să menționăm clasificarea animalelor din biblie ca o greșeală. Scopul lor nu era îngrijirea animalelor.
ȘtergereOare ce înseamnă pește din "dezlegare la pește" pentru creștinii moderni...
@Illumielle
ȘtergereAm pus ca scop "îngrijirea", dar poate fi oricare altul. După cum ai observat şi tu, cum procedăm pentru a nu mânca "de dulce" după clasificarea biblică?
Ce vreau să subliniez este incapacitatea scrierilor sfinte de a se alinia la informaţiile corecte şi prin asta incapacitatea de a organiza existenţa după cum pretind că fac. De fapt acesta era şi sensul comentariului lui Flavius.
profu
RăspundețiȘtergeresunt "ateu" daca ma raportez la 'mos craciun' dar nu sunt ateu fata de zeii altor religii. de exemplu nu s ateu fata de 'vishnu' din sinteza hinduista de "zeii" shinto de "zeii" animisti etc. chiar exista, dar din paradigma crestina sunt manifestari mai mult sau mai putin demonice. uite sa ti vand un pont..gratis ti l vand:))) vezi pe history channel documentarul "ancient aliens" inlocuieste "extraterestrii" cu "demoni" si o sa ai o epifanie. am si dovezi ale cercetatorilor impartiali ai fenomenului "ufo" modern.
;)))))
Ai dreptate, ufolatria este un fenomen religios, în care presupuşii extratereştri nu sunt consideraţi demoni ci creatori ai rasei umane.
ȘtergereCa să înţelegi, pentru adepţii altor religii Dumnezeu cel creştin este demonul iar zeii lor sunt cei buni şi adevăraţi. După cum vezi, şi unii şi alţi au o carenţă: consideră, arbitrar (pentru că nu au dovezi), că zeul lor există. Şi de aici apare o problemă: dacă este zeu cum de există şi răul, aha, sunt unii ce cred în alţi zei, deci ceilalţi zei sunt răul. Şi aşa se ajunge că acel monoteism creştin devine politeism cu zei buni şi zei răi. Nu poţi risca, în momentul în care ai cel puţin un zeu bun, să nu iei în considerare orice alte ipoteze a unor pretinse divinităţi ce ar putea fi reprezentante a adversarilor zeului tău.
Revin la Moş Crăciun. Faptul că nu consideri că există sau că îl consideri demon, în raport cu el tot ateu eşti.
Sau altfel spus: datorită faptului că nu eşti ateu faţă de zeul tău nu înseamnă că nu eşti ateu faţă de oricare alţi zei. Pentru că potenţiali zei sunt nenumăraţi. Moş Crăciun e doar unul dintre ei.
În momentul în care cineva a creat un zeu, a creat o infinitate de zei, fie că tu crezi sau nu în ei. Şi prin asta a creat şi pe ateii ce nu cred în zeul lui. Este vina lui că "ateii" există.
"mos craciun" este o inventie comerciala de data recenta. normal ca nu cred ca i un extraterestru magic venit din stele :))) majoritatea religiilor traditionale nu considera "zeul iudeo crestin" un demon. asa imi rezulta din studiul comparat al "religiilor". ;)
RăspundețiȘtergeredespre ufolatrie ca fenomen religios ma abtin sa comentez. ca majoritatea cercetatorilor "fenomenului ufo" sunt adepti ai evolutionismului (cu mici"corecturi").
Şi învierea lui Iisus era "o invenţie comercială de dată recentă" a Bisericii în primele secole. Abia după conciliul de la Niceea, când alte opinii au fost distruse fizic (Aries a fost bătut de Nicolae, cel devenit sfântul din 6 decembrie), a devenit "destul de veche" pentru a fi considerat reală.
Ștergereps
RăspundețiȘtergerealtii au pus punctul pe i. vezi aici cateva concluzii;
www.youtube.com/watch?v=OFHL6y5YmCI
revealed by ufologist
"si invierea lui Iisus era o inventie comerciala...a bisericii in primele secole" milioane de crestini in imperiul roman, pers, etc, din toate etniile despartite de mii de km (din irlanda pana in india si africa inclusiv apostolii) au murit pt o "inventie"? greu de digerat...
RăspundețiȘtergereSper ca-ti dai seama ca sacrificiul acelor oameni nu dovedeste in nici un fel adevarul credintelor lor. Pe baza afirmatiei tale, se poate spune la fel de bine ca existenta martirilor musulmani dovedeste adevarul religiei islamice.
ȘtergereOricum, oamenii s-au dovedit de-a lungul istoriei capabili sa-si sacrifice viata pentru tot felul de idei, religioase sau nu. Pana la urma, au existat in WW2 soldati germani care au murit crezand sincer in regimul nazist. Poate cumva moartea lor sustine ideea ca nazismul este corect?
Un alt defect este volumul, ca număr şi întindere geografică, ce încerci să-l transformi în argument. Este o greşeală, se numeşte apel la majoritate. Majoritatea copiilor de pe întregul glob cred în existenţa lui Moş Crăciun, dar asta nu înseamnă că ar deveni mai real dacă ar crede absolut toţi, tot o "invenţie" ar fi. Doar nu vrei să spui că ar deveni real dacă absolut toate persoanele, adulţi sau copii, ar crede în existenţa lui Moş Crăciun.
Ștergereoameni buni daca voi puneti semnul egalitatii intre martiriul crestinilor bisericii primare si "mos craciun" sau ideologia nazista, pot si io introduce relativismul in ecuatie ba chiar pot face apel la nihilism. nu mi permit analogii fortate intre (neo)ateism si ideologia marxist leninista. desi suna sexy..
RăspundețiȘtergere;))
Te faci ca nu intelegi. Analogiile au fost folosite pentru a ilustra ideea generala ca gradul de adevar al unei religii/ideologii nu depinde de zelul cu care este ea imbratisata de adepti si nici de sacrificiile pe care ei sunt dispusi sa le faca.
Ștergeresory, si voi faceti la contra argumente (erori logice) de genul red herring. fara mustar...
RăspundețiȘtergere;)))))
@Anonim
RăspundețiȘtergereTe ajut cu câteva răspunsuri aici: Cum funcţionează religia