28 august 2013

Dumnezeu - rezultat al evoluției memetice

Articolul se leagă de cel anterior, în sensul că trebuie aflat în prealabil de ce Dumnezeu este o memă și cum funcționează replicarea memetică.
Dar cum viața o ia înaintea gândirii mele limitate, provocarea a venit din spațiul multifuncțional al facebook-ului, de aici: „poate Dumnezeu sa faca o piatra atat de grea incat sa nu poata sa o miste/ridice?”
Un frumos răspuns îl dă Avram A Nitu: Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă puterea de a face tot ce e intrinsec posibil, nu de a face intrinsec-imposibilul. Lui Dumnezeu îi poţi atribui miracole, dar nu şi lucruri fără noimă. Asta nu înseamnă o limitare a puterii sale. Spunînd „Dumnezeu îi poate da făpturii liber-arbitru şi în acelaşi timp îi poate refuza liberul-arbitru”, n-ai reuşit să spui nimic despre Dumnezeu; combinaţiile de cuvinte fără sens nu capătă dintr-o dată înţeles doar fiindcă aşezăm înaintea lor cele două cuvinte „Dumnezeu poate”. Rămîne adevărat că toate lucrurile îi stau în putinţă lui Dumnezeu: imposibilităţile intrinseci nu sunt lucruri, ci non-entităţi. Nu-i stă în putere lui Dumnezeu mai mult decît celei mai slabe dintre creaturile Sale să ducă la îndeplinire deodată două alternative ce se exclud reciproc; nu fiindcă puterea Sa ar întîlni un obstacol, ci fiindcă lucrul lipsit de noimă rămîne lipsit de noimă, chiar atunci cînd i-l atribuim lui Dumnezeu.
Bună pledoaria!

Iată și răspunsul meu:
Dacă Dumnezeu se supune reglementărilor raționale, a acțiunilor cu sens, atunci ar fi trebuit și să-și recunoască limitele și să-l reconstruiască pe Adam. Nu de alta, dar acesta a ieșit cam greșit, odată ce a căzut în păcat. În plus, întotdeauna un bun creator va face o a doua creație mult mai performantă decât prima, având la îndemână experiența câștigată. De ce nu a făcut asta? Pentru că mitul Dumnezeu nu a trebuit, la nașterea sa, să rezolve aceste tipuri de raționamente. Aceste raționamente au apărut abia când umanitatea și-a dat seama că Dumnezeu este unul dintre mituri, exact ca și Zeus, Zarathustra, Zamolxis sau Quetzalquatl.

Și totuși, poate Dumnezeu să construiască o piatră pe care nici el însuși să n-o poată ridica?
Răspunsul este DA!!!
Dar nu dacă este Dumnezeu ca imobila și dogmatica idee a unei divinități „perfecte” ci dacă este una dintre cele mai fascinante și extraordinare situații naturale, dacă este viu, dacă se reproduce și se supune prin simpla sa existență legilor naturii, de selecție, adică dacă evoluează, ca o specie. Dacă este „perfectibil” și nu perfect.
Atunci ar putea să construiască o piatră pe care nici el nu o poate ridica în acel moment, dar va putea, cu siguranță, să evolueze pentru a ridica piatra, în viiitor.

În ultimă instanță chiar asta s-a întâmplat. Imaginea divinității, care este o memă, se supune legilor selecției în mediul cultural conform unor mecanisme asemănătoare celor la care sunt supuse genele în mediul bio-chimic. Această memă trebuie, pentru a supraviețui și a se multiplica eficient, să se învelească, să se întovărășească cu alte meme, cu alte idei, pentru a construi o structură complexă și ușor de mimat. (Memele în sine nu au voință proprie, ideile nu au conștiință, doar că acele idei ce se coagulează cu altele compatibile și capabile a se copia eficient supraviețuiesc, celelalte dispar. Este aceeași situație ca în cazul genelor.) Trebuie și să găsească structurile materiale de transmitere și revelare eficiente și destul de funcționale pentru o bună copiere cu șanse de supraviețuire. Din acest motiv Dumnezeul iudaic, al Genezei, absurd, egoist, ranchiunos și violent, devine în timp Dumnezeul creștin, recalibrat, mai altruist, mai rațional și chiar uman în a găsi soluții morale. Pentru asta a fost nevoie nu numai de o nouă paradigmă, de un Ioan Botezătorul, Isus și Maria-Magdalena, dar a fost nevoie și de noi structuri, de capsule sociale conforme noii idei, de Biserică. A avut nevoie de un Toma de Aquino, Martin Luther, Jan Hus și nenumărați alții. Asta nu înseamnă, ca și în cadrul ființelor vii, că vechea specie s-a transformat pe de-antregul în noua specie. Doar că aceasta a evoluat separat, în alt sens, iudaismul existând în continuare, precum și rudimentarele biserici conservatoare, fiecare cu Dumnezeul ei, deși susțin că ar fi unul și același. Binențeles că sunt și Dumnezei dispăruți, exact cum sunt și specii de viețuitoare dispărute: religiile arhaice, păgâne, ale aborigenilor, ucise de noile idei cu aceeași ardoare cu care erau uciși și purtătorii lor. De obicei spargerea paradigmelor se lasă cu victime.

Acum cunoașterea umană, și prin asta imaginea întregii existențe, suferă de o evoluție mult mai rapidă datorită științei decât ceea ce pot întreprinde exegeții religiei. O schimbare radicală îi prinde nepregătiți atât pe simpli enoriași cât și pe inițiați. Nu mai vorbesc de capii bisericii, complet vasali ideilor statice despre divinitate. De înțeles atitudinea lor odată ce au ajuns acolo datorită vechilor structuri și idei. Un alt Dumnezeu mai „perfectibil”, dinamic, conform noilor paradigme filosofice, nu poate veni decât cu o nouă religie, cu o nouă structură socială. Nu ajunge doar ideea în sine, indiferent cât de apetisantă ar fi ea, este necesară o nouă „biserică”...
Numai că viteza pe care o are cunoașterea științifică doboară orice tendință de coagulare a unei viziuni conforme cu aceasta. Nu apucă filosofii să pună întrebările necesar a fi dezbătute la un moment dat că știința are deja nu numai răspunsurile ci și noi orizonturi de cercetat.
Dumnezeul perfect nu are sens pentru că sensul în sine este reinventat.
De fapt Dumnezeu, ca reper, este perimat, ineficient, anchilozat.
Dumnezeu e mort.

24 august 2013

Dumnezeu este o ipoteză ineficientă. Și periculoasă.

Ideea de Dumnezeu ca entitate divină, primordială, conştientă, cu voinţă proprie şi scop, este un virus. Un virus cultural. O idee ce înrobește unele mințile în folosul propriu. Chiar cu prețul distrugerii celor pe care i-a infestat. Ideii Dumnezeu puțin îi pasă de oameni, singura sa „grijă” este de a se copia în creierele altora, de a supraviețui în această lume a ideilor, în mediul cultural. Asta nu este o conduită specifică memei Dumnezeu, toate memele au această aptitudine. Sunte „egoiste”.

O memă nu trăiește singură printre celelalte idei, nu este perfect delimitată de restul conceptelor și nu este perfect identificabilă. Într-un creier nu poate exista o singură memă, o singură idee. Acestea vin în pachete complementare, interconectate. La fel ca şi genele ce declanşează în fenotip anumite însuşiri, blocând alte lanţuri genetice, şi memele sunt construite pe baza unor pre-judecăţi, a unor meme existente deja în conştiinţa noastră. Dumnezeu vine cu pachetul său de idei, sedimentându-se în mintea noastră predispusă a gândi într-un anume fel conform configurării biologice de bază. Suntem vasali autoritarismului, ascultând de ceilalţi, deoarece ascultarea ne-a ajutat în vremea în care mintea noastră era lipsită de gândurile proprii, copii fiind. Tot atunci am înmagazinat anumite ritualuri, copiate (proces specific procesului memetic) de la ceilalţi în virtutea unor tradiţii "verficate" de antecesori. Dacă mai avem şi "norocul" unor trăiri speciale puse în cârca supranaturalului avem pachetul complet (revelaţie, autoritate, tradiţie) pentru a fi victime sigure ale virusului divin.

Această configurare face ca virusul Dumnezeu să fie uşor de copiat de mintea noastră, mai ales că este uşor de reprodus de celalţi şi de către noi. De altfel la noi ajung două tipuri de meme din zone diferite valoric: memele ce se copiază uşor (de exemplu un ritm muzical simplu şi repetitiv) şi memele ce înmagazinează imaginea corectă a realităţii, adică cele ce funcţionează indiferent dacă sunt uşor sau greu de copiat (exemplu: ideea corpurilor ce "cad" - gravitaţia). Din păcate doar ideile uşor de copiat sunt accesate de majoritatea populaţiei. Asta pentru că memele complexe, cum sunt teoriile ştiinţifice, sunt dificil de copiat şi înglobat în mintea noastră, având nevoie pentru asta de alte şi alte meme ce pun baza înţelegerii (nu putem pricepe teoria relativităţii, memă conformă cu realitatea, dacă nu avem bazele fizicii şi matematicii necesare pentru asta).

În consecinţă ideea Dumnezeu este o memă uşor de copiat, având predispoziţiile bio-culturale amintite anterior, deşi nu are nici un fel de dovadă a conformităţii sale cu realitatea. Tocmai datorită acestei eludări a dovezilor "Dumnezeu" este împachetat în alte şi alte meme justificatoare ce completează lipsa de informaţie reală: existenţa sufletului, a unei energii supranaturale, a precederii materiei de către conştiinţă etc. Întreaga configurare o putem numi ca fiind specifică "gândirii magice" antagonică "gândirii raţionale" bazate pe dovezi. Penuria de evidenţe din gândirea magică generează, datorită nevoii de a avea răspunsuri, noi şi noi virusuri informaţionale. Dar aceste răspunsuri vor fi tot de acelaşi tip: lipsite de dovezi dar facile copierii. Pe lângă asta " Dumnezeu" se împănează şi cu alte tipuri de meme ce-l protejează de eventuale destrămări: de exemplu "diavolizarea" celor ce susţin teoria ştiinţifică a evoluţiei (chiar dacă aceasta este conformă cu realitatea) deoarece contravine ideii că "omul este creaţia lui Dumnezeu" (care este o memă conexă). De altfel şi mema de "Diavol" este o memă conexă la cea de divinitate, fiind necesar a fi inventată şi reprodusă în scopul conservării virusului "Dumnezeu". Astfel Dumnezeu ajunge, prin memele sale conexe, să subjuge mintea adeptului, respingând alte idei chiar dacă acestea sunt conforme realităţii. Credinciosul proprovăduieşte ideea de divin doar în virtutea supravieţuirii acestei idei, făcând abstracţie de interesele sale şi ale altor oameni, confiscând abuziv morala şi evitând umanismul. Întrucât pachetul este completat de conceptul de jertfă, de martiraj pentru idee în sine, sinucigaşii religioşi (concreţi sau ideatici) sunt dispuşi la orice soluţii. De altfel cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul) proclamă ca scop final nu o existenţă mai bună pentru toţi oamenii ci o "împărăţie a lui Dumnezeu". Credinciosul, bolnavul de divinaţie, suferindul de automanipulare, se transformă într-un fanatic religios, în habotnicul opac la realitate şi subjugat intereselor virusului "Dumnezeu", refractar la evidenţele şi dovezile ce contravin supravieţuirii acestei "particule de informaţie culturală".