Botezul ortodox - o tradiţie periculoasă

Iniţial botezul creştin era o matură afiliere la Biserică.
Nicăieri în Biblie nu este pomenită o botezare a pruncilor.
Nuanţasem într-o postare anterioară:
"Acest protocol de accept în sânul Bisericii a fost şi este imperios necesar pentru creştini, nu numai datorită definirii lor şi a comuniunii cu Dumnezeu dobândite ci şi pentru ca masa credincioşilor prin număr să devină cu adevărat importantă. În vechime nu era îndeajuns înmulţirea naturală a creştinilor, astfel încât aceste ritualuri de botezare subliniau renaşterea ca adept al creştinismului, chiar dacă persoana în cauză era foarte bătrână sau pe moarte. Aici un rol important îl joacă şi "puterea" de a reuşi să îmbunezi divinitatea, una din metode fiind cea de a-i aduce noi adepţi (jertfe), împletindu-se astfel jertfa cu înmulţirea.

Botezul, sau creştinarea, ajunge astfel cea mai importantă "taină" a creştinului, după umila mea părere, fiind totodată singura care subliniază apartenenţa la Biserică, chiar dacă după aceea persoana în cauză se îndepărtează de ea. Dar importanţa acesteia este pentru grup, pentru comunitatea creştinilor, şi nu pentru ceilalţi, fie ei de alte religii sau fără, şi nici măcar pentru cel botezat, care de cele mai multe ori este nou-născut (la ortodocşi)."

Oportunismul bisericii pentru a creşte cu orice preţ împletit cu nevoia de recunoaştere a odraslelor de către comunitate a dus la mixarea acestor interese, ajungându-se să se supună la ritualul botezului nou-născuţii. Un rol important l-a avut satanizarea existenţei ridicată la rang de artă de creştinii evului mediu, ce vedeau diavolul în orice fiinţă necreştinată. Lipsa de igienă, sărăcia şi epidemiile făceau ca mortalitatea infantilă să fie imensă. Acest lucru a favorizat botezul copiilor mici. De treceau de caznele creştinării forţate şansele de a supravieţui bolilor erau mai mari. Nu trebuie subestimată ideea că investiţia într-un copil este importantă şi cu cât copilul este mai vârstnic cu atât pierderile sunt mai mari în caz de deces. Aşadar este mai eficient să supui botezului un copil nou în care s-a investit puţin decât un copil mare în care s-a investit mult.

Pentru că botezul este o manifestare periculoasă, mai ales pentru un copil foarte mic. Avem două cazuri recente, unul la Braşov şi altul la Bucureşti. Ambele încheiate fericit, dacă salvarea copiilor după chinul suportat se poate numi fericire. Nu acelaşi "noroc" l-au avut doi copii, unul din Republica Moldova şi altul din Sibiu, care nu au mai fost salvaţi.
Aceste cazuri nu sunt izolate sau excepţii. Dimpotrivă. Chinurile la care sunt supuşi nou născuţii sunt greu de înţeles de noi. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi puneţi-vă în locul bebeluşilor. Nişte fiinţe extraordinar de puternice vă trezesc din somn, vă urlă la urechi, se aglomerează ameninţător, vă dau peste cap programul şi hrana. Apoi, fără nici o pregătire, o persoană din faţa căreia toţi se dau la o parte, inclusiv mama, vă aruncă cu forţa în apă. Nu o dată, ci de trei ori. Nu până la brâu, ci până peste cap, ameninţându-vă existenţa prin înec. Şi care este experienţa voastră de viaţă, respectiv de supravieţuire? Probabil la fel de mare ca a unui om preistoric transformat peste noapte în paraşutist.

Sunt oripilat de declaraţia preotului de la Braşov, Eugen Consulea. "E, n-aveţi credinţă!"..."Cred că a fost panica părinţilor. Şi apoi nu ştim viaţa lor pe care au avut-o până acuma..." Aţi priceput? Dacă moare copilul la botez părinţii sunt de vină.
Sunt oripilat şi de atitudinea părinţilor şi rudelor copilului decedat din Sibiu: nu cer socoteală preotului pentru că are un copil cu handicap, părinţii se iubesc şi sunt tineri, poate le dă Dumnezeu alt copil, dacă acesta a fost luat a fost pentru că aşa a vrut Dumnezeu.
Iată o imagine ce arată un botez adevărat (întreit), după cum proclamă adepţi ai cultului:

În concluzie botezul ortodox este criminal.
De ce sunt barbare tradiţiile religiose?
Unul din motive este vechimea lor. Cu cât sunt mai vechi cu atât acestea sunt mai lipsite de compasiune. Compasiunea se învaţă şi se exersează, este atât predispoziţie cât şi efort. Obiceiurile moderne sunt mult mai pline de compasiune decât vechile tradiţii. Numai că tradiţia impune. Este autoritară. Să luăm ca exemplu limba, care şi ea este o tradiţie. Nu putem comunica cu cineva dacă nu vorbim aceeaşi limbă. Sau o învăţăm noi pe a lui, sau o învaţă el pe a noastră. Eventual învăţăm amândoi o limbă "internaţională", neutră. Dar religiile nu permit acest lucru. Nu poţi fi ortodox "pe jumătate". Mai ales că tradiţia religioşilor este demonstraţia fără echivoc a valorii şi originalităţii lor. E necesară o atitudine civică substanţială pentru transformarea pozitivă a tradiţiilor religioase. Care şi asta se dobândeşte. La nivel de societate se dobândeşte prin victime, de multe ori inocente. Cu cât sunt mai multe victime că atât atitudinea de a respinge acea tradiţie devine mai puternică. Se pare că e nevoie de multe crime prin creştinarea pruncilor pentru dispariţia sau transformarea acesteia.

Un alt motiv este potenţialul infecţios al credinţei şi al sistemului religios. Masa religiosă este rigidă. Impune dogme, tradiţii şi valori. Credinciosul, din dorinţa de a demonstra apartenenţa la grup, acceptă aceste "cazne", ba chiar intră, inconştient, într-o "cursă a înarmării", respectiv într-o cursă a gesturilor de dovadă. Şi cu o rapiditate fenomenală, gestul de afinitate este remarcat, adoptat, standardizat, apoi impus prin dogmă şi transformat, naiv, în "tradiţie". Botezul creştin nu a făcut excepţie. Iniţial a fost un obicei esenian (Ioan Botezătorul şi Iisus făceau parte din secta schismatică a evreilor esenieni, majoritatea evreilor nu practicau botezul ca renaştere divină, utilizau doar o spălare rituală, fără oficiant) ce a fost remarcat şi adoptat de creştini. Cu cât persoana se boteza mai de tânăr, cu atât era mai bine cotat în colectivitatea creştină. La un moment dat părinţii au luat această decizie, impunând botezarea de la vârste din ce în ce mai fragede. Probabil în mai puţin de două secole de după impunerea creştinismului ca religie oficală în Imperiu (Constantin cel Mare) creştinii au ajuns să îşi boteze copiii. Apoi, interzicând păgânismul, Teodosie cel Mare (379-395) dă frâu liber botezării forţate, adulţi şi copii deopotrivă.

Nu cel din urmă aspect pentru persistenţa botezului în acestă formă este... prostia. Conceptul că preotul oficiant "ştie ce face" şi că "doar nu o să se-ntâmple tocmai copilului meu". Judecata cum că o tradiţie nu poate face rău şi că aceasta are un "scop divin". Ideea că dacă toată lumea o practică însemnă că e un lucru bun.
Aici am o snoavă:
Cică o vestită gospodină este întrebată de reţeta de preparare a găinii într-un mod deosebit.
"Tai găina în două..." - zise gospodina. Dar de ce o tai? fu întrebată. Aşa e tradiţia, am învăţat de la mama. Mama trăieşte? Da. Hai s-o întrebăm de ce. Apoi maică, eu nu ştiu, e de la bunica lăsată. O putem întreba, mai trăieşte? Da.
Bunico, dragă, suntem curioşi, de ce trebuie să tai găina în două?
Apoi maică, pe vremea când eram tânără, eram săracă, şi oala în care fierbeam supa era prea mică să încapă toată găina. Trebuia să o tai...