Ritualuri la naştere, botezul şi debotezarea

Naşterea, încununarea eforturilor de înmulţire şi procreere. Momentul este "sărbătorit" de întreaga biosferă, foarte multe animale suferind modificări de comportament sau biologice odată cu venirea puilor. Omul nu face excepţii, ba dimpotrivă. Transformă momentul naşterii în sărbătoare şi bucurie. Faţă de celelalte animale ce reacţionează doar la nivelul vegetativ inconştient, omul este conştient de eveniment.

Masculul de cimpanzeu, individ alfa în grup, va avea grijă ca toate progeniturile să îi aparţină. Din acest motiv, schimbarea de conducere comportă adeseori distrugerea puilor celui vechi, pentru ca femelele să devină dornice să se imperecheze cu noul rege. Unele mame îşi scapă puii de execuţie, demonstrând noului conducător că aceştia nu comportă un risc pentru el, sau chiar că sunt ai lui (deşi nu sunt)...

Aceste demonstraţii au fost aduse de oameni la rang de artă. Ritualurile de la naşterea unui copil sunt practicate în toate religiile şi probabil au fost practicate încă dinainte de a fi Homo Sapiens. Traiul în comun impunea ca în interiorul grupului să existe numai indivizi în care să poţi avea încredere, sau cel puţin să nu comporte riscuri majore pentru grup. Orice nou individ putea aduce un plus de risc. Pentru ca acesta să fie acceptat în grup el trebuia "prezentat" grupului. Şi în primul rând liderilor, indivizi alfa.

Aceste "prezentări" ale nou-născuţilor se făceau iniţial ca şi la animale: miros, vizualizare, pipăit, şi apoi ritualul de însemnare ca fiind în cadrul grupului - probabil se urina pe ei sau erau trecuţi prin culcuşurile adulţilor. Odată cu diversificarea tipurilor de cete şi triburi, odată cu dezvoltarea straturilor sociale şi a relaţiilor specific umane, odată cu apariţia religiilor arhaice şi a inventării divinului, ritalul de naştere suferă modificări. Liderii spirituali nu mai erau doar ei cei ce stabileau acceptul noului venit. O parte importantă a responsabilităţii actului de acceptare a revenit divinităţii, ea era cea ce trebuia îmbunată, în primul rând. Apar primele ritualuri religioase pentru naştere, precum şi divinităţile ce pot sau trebuie să dirijeze noua viaţă. Copilul este ridicat sau aruncat spre cer, sau trecut prin foc, uns cu uleiuri sau ars, este tatuat sau i se montează simboluri pe corp (cercei), scăldat în apă, vin sau lapte, altfel spus este trecut din existenţa profană în cea divină. Este acceptat de grup (biserică) şi grupul sărbătoreşte.

Botezul creştin ortodox este unul dintre ritualurile de la naştere care s-a împletit cu ritualurile precreştine, chiar foarte vechi şi "păgâne". Zeităţi precum ursitoarele, manifestările bahice, scăldarea post-botez sunt câteva din ritualurile precreştine. De altfel creştinismul a "transferat" ritualul de naştere reprezentat de scăldarea în apă în ritual de accept în cadrul bisericii, Ioan Botezătorul fiind în drept să îşi aroge titlul de creator al creştinismului şi a Bisericii. Acesta se putea executa şi persoanelor adulte, ca simbol al "acceptării" în grup.

Acest protocol de accept în sânul Bisericii a fost şi este imperios necesar pentru creştini, nu numai datorită definirii lor şi a comuniunii cu Dumnezeu dobândite ci şi pentru ca masa credincioşilor prin număr să devină cu adevărat importantă. În vechime nu era îndeajuns înmulţirea naturală a creştinilor, astfel încât aceste ritualuri de botezare subliniau renaşterea ca adept al creştinismului, chiar dacă persoana în cauză era foarte bătrână sau pe moarte. Aici un rol important îl joacă şi "puterea" de a reuşi să îmbunezi divinitatea, una din metode fiind cea de a-i aduce noi adepţi (jertfe), împletindu-se astfel jertfa cu înmulţirea.

Botezul, sau creştinarea, ajunge astfel cea mai importantă "taină" a creştinului, după umila mea părere, fiind totodată singura care subliniază apartenenţa la Biserică, chiar dacă după aceea persoana în cauză se îndepărtează de ea. Dar importanţa acesteia este pentru grup, pentru comunitatea creştinilor, şi nu pentru ceilalţi, fie ei de alte religii sau fără, şi nici măcar pentru cel botezat, care de cele mai multe ori este nou-născut (la ortodocşi).

În acest sens, deşi înţeleg mesajul certificatelor de dezbotezare practicate de anumite organizaţii ateiste, nu înţeleg rostul lor. Poate doar cel de a-i răni pe cei ce l-au botezat pe copilul respectiv, de obicei părinţi şi rude. Pentru că din punctul lor de vedere, al creştinilor, au făcut cel mai bun lucru pe care îl puteau face, l-au inclus în grupul lor...

Pe de altă parte presiunea socială a acestor "ortodocşi", majoritari în România, duce la aberaţii de tipul năşitului, în care sensul teologic este perimat, ajungându-se la caricaturi de botez pentru cumetrii, relaţii, alianţe şi avantaje. Pentru că "aşa este obiceiul" în cristelniţă ajung bancnote, sensul iniţial fiind nu numai deviat, ci de-a dreptul satanizat...

Pentru asta, da, chiar trebuie un certificat de dez-botezare...