30 decembrie 2011

Spiritul Crăciunului

Moş Crăciun nu există, este o construcţie comercială combinată cu păgâne ritualuri şi copilăreşti scuze. Dar asta nu înseamnă că nu există Spiritul Crăciunului. Este apanajul creştinilor prin excelenţă de a se bucura într-o atare zi de naşterea Mântuitorului. Această zi este atât de importantă încât toată săptămâna acest Spirit sălăşuieşte în sufletele lor, fie ei greci sau armeni, ortodocşi sau catolici. Iată şi exemplificarea în video-ul de mai jos, înregistrat în 28 decembrie 2011, în Sfânta Biserică a Naşterii Domnului din Betleem.

Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."

 


Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.

28 decembrie 2011

De la inchiziţia creştină la tribunalul islamic

Apostazia este renunțarea publică la o anumită credință religioasă sau ideologie. Într-o societate monocromă apostatul este sortit pieirii, toate religiile sau ideologiile, intolerante prin definiţie, solicită această pedeapsă dacă au posibilitatea să o facă. Oamenii devin criminali pentru că religia respectivă îi virusează cu ideea că singura cale e cea a lor. Cel ce se întoarce nu demonstrează doar existenţa altor căi ci generază suspiciunea că ar putea întoarce şi pe alţii, odată ce manifestarea este publică. În subconştientul credinciosului (subjugat de nevoia de apartenenţă la grup prin calea simplă a ideologiei împărtăşite) apare frica de a nu rămâne singur. Aceasta se manifestă prin solicitarea pedepsei exemplare pentru apostat. Apostatul are şi vina de a fi fost în acea religie şi, renunţând, arată ineficienţa ei. El este văzut ca fiind un rău mai mare decât cel ce nu a apucat încă "să devină dreptcredincios", este răul extrem pentru că s-a dezis în faţa tuturor. De asta "sectele" sunt diavolizate de bisericile consacrate şi există intenţia de a fi distruse fizic, majoritatea sectanţilor sunt apostaţii bisericilor. De asta după ce devin chiar ele (sectele) biserici consacrate se vor manifesta cu aceeaşi ardoare (şi eventual cu un plus de eficienţă) împotriva propriilor apostaţi. Aşa au făcut comuniştii şi fasciştii, aşa vor face toate dictaturile, teiste sau atee. Aşa au făcut creştinii când au fost ei la putere şi acum aşa fac musulmanii în dictaturile religioase.

Un iranian pe nume Habib Bastam, refugiat în România, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Român pentru Imigrări, însă cererea i-a fost respinsă, migrantul adresându-se mai multor instituţii ale statului român, între care Guvernului, Parlamentului, Ministerului Afacerilor Externe, Avocatului Poporului.
Care este motivaţia respingerii cererii de azil nu am găsit, aşa că nu voi face comentarii la cazul în speţă. Subliniez doar similaritatea dintre îndobitocirea islamică (ce avem impresia că nu ne afectează în mod direct) şi îndobitocirea creştină (ortodoxă sau sectară) ce tinde să se manifeste atât de aproape şi atât de puternic (Cenzura începe cu religia).

27 decembrie 2011

Cenzura începe cu religia

Nu apuc să pun cap la cap câteva idei pentru un proiect mai vechi că viaţa mi-o ia-nainte.
Odată cu explozia comercialismului de după '89 au apărut şi reglementările. La început timide şi cu sens întors, că binele comunist se schimbase-n răul capitalist şi invers. Unde până atunci cenzura scurta fustele prea lungi şi le lungea pe cele scurte, aducându-le la lungime proletară, în reclamele moderne sexualitatea şi băşcălia îşi fac loc, ca vehicule eficiente de promovare. Dar nu durează prea mult, puritanismul de origine creştină începe să ia locul celui comunist. Acum, la sfârşit de an, după ce reclama la Eugenia este căsăpită (interzicerea fiind de fapt o neintenţionată lecţie de sexualitate pentru puştanii vizaţi) se pare că vine şi rândul manifestărilor şi imaginilor comune. La început cele cu tentă "sacră".

Colindele vechi, interzise în spoturile comerciale
Deputatul PSD Victor Socaciu a inţiat un proiect de lege prin care propune interzicerea folosirii în scopuri comerciale a elementelor bunurilor care fac parte din patrimoniu cultural naţional mobil şi imaterial. Astfel, sunt exemplificate ca interzise în reclame colindele vechi, Ateneul Român sau statuia poetului Mihai Eminescu. Iniţiativa legislativă a fost depusă săptămâna trecută la Camera Deputaţilor şi este o completare a Legii audiovizualului.


Urmează, în ordine, Iisus şi Moş Crăciun, Sfinxul şi Babele, cântecele de leagăn şi cele de petrecere, limba română şi orice imagine ce ar putea să reprezinte vreun peisaj lăsat de Dumnezeu.

16 decembrie 2011

Moş Crăciun

Moş Crăciun nu există. E mama şi tata, eventual bunicii şi cei mari din jurul nostru care pot şi vor să ne facă surprize. Dar ei ne păcălesc că ar fi cineva, cu barba albă şi cu sanie trasă de reni, cu "omniscienţă" (adică ştie tot şi poate să ne vadă dacă facem rele). Şi care, dacă suntem cuminţi, ne aduce cadouri. Binenţeles că aşa ceva nu există. Moş Crăciun a fost inventat de nişte părinţi care nu puteau să le explice copiilor de ce trebuie să fie cuminţi. Erau nişte părinţi mai proşti. Au crezut că dacă copiii vor crede că acest moş există vor deveni cuminţi de frica lui sau pentru dorinţa de a avea cadouri. Asta nu înseamnă că dacă unii copii cred în Moş Crăciun pentru ei există şi pentru ceilalţi nu. Moş Crăciun nu există nici pentru copiii care cred în el şi nici pentru copiii care nu cred în el. Pur şi simplu nu există deloc.

Numai că şi unii copii sunt mai prostuţi. Pot fi păcăliţi uşor că Moşul există şi ascultă tot ce spune mama şi tata. Unii sunt atât de ascultători că nu mai sunt în stare să fie curioşi sau deştepţi. Sunt doar ascultători. Iar pentru părinţi copiii ascultători sunt foarte buni. Este uşor să aibă copii ascultători, care nu fac nimic altceva decât ce spun părinţii lor. Este uşor pentru părinţi să nu fie nevoiţi să se joace cu copiii, să le explice toate lucrurile de care sunt interesaţi. Mai ales că unele lucruri nici mama sau tata nu le înţeleg. Sau au doar răspunsuri la fel de mincinoase ca şi cel cu Moşu.

Deoarece părinţii vorbesc între ei, cei care l-au inventat pe Moş Crăciun au spus despre această invenţie şi cum au reuşit să-i păcălească pe copii. Şi încet-încet acestă păcăleală s-a transmis tuturor şi toţi adulţii au început să spună asta copiilor lor. Şi la şcoală doamna vrea să aibă elevi ascultători, care nu fac rele. Şi bunica vrea să aibă nepoţi după care să nu alerge aşa de repede. Vecinii nu vor ca cei mici să facă gălăgie iar cunoscuţii şi prietenii părinţilor doresc să nu fie deranjaţi de copii când au "discuţii de oameni mari". Aşa că la un moment dat aproape toţi adulţii au făcut un fel de înţelegere să susţină acestă minciună. Din acest motiv sunt mulţi copii mici sau foarte mici, care cred că Moş Crăciun este cel ce le pune cadouri sub brad.

Părinţii vor să se mândrească şi să arate altora ce tari sunt ei. Unii se ajută de copiii lor pentru asta. Spun "Fiului meu Moşul i-a adus un computer ultraperformant" adică "ce tare e el că a putut să cumpere un computer aşa scump". Şi copiii ajung să se laude la fel între ei. Faptul că a primit de la Moş Crăciun o Barbie şi un Ken trebuie că înseamnă că e o fetiţă perfectă, chiar dacă a fost o scorpie tot anul. Colega ei a primit doar o ascuţitoare cadou, şi nu de la Moşu, ci de la mămica. E clar că scorpia e cea preferată de Moş Crăciun, nu?

Asta face ca şi părinţii normali, care altfel pot să vorbească cu copiii lor fără să-i mintă, să fie obligaţi să susţină acestă minciună. Sau cel puţin să le cumpere cadouri în această perioadă. Ba chiar adulţii îşi fac cadouri între ei (deşi ştiu că Moşul e inventat) şi se comportă ca şi cum le-au primit de la Moş Crăciun. Asta face că înainte de Crăciun să fie toate magazinele pline cu jucării şi alte cadouri. Credeţi că Moş Crăciun, care poate să ştie tot despre fiecare copil, cumpără din magazin? Atunci de ce sunt acolo cadourile? De fapt părinţii le cumpără. Este o mare afacere pentru magazine.

La un moment dat copiii devin destul de mari pentru a-şi da seama de falsul Moş Crăciun. Câteodată au ajutor chiar de la părinţii care i-au minţit până atunci. Există şi manuale şi sfaturi care să-i înveţe pe părinţi cum să repare ce au stricat: Moş Crăciun nu există: cum îi spui copilului. Până la urmă părinţii îşi iubesc copiii, chiar dacă nu ştiu cum să o facă de fiecare dată. Alteori (de cele mai multe ori) află de la alţi copii, cum e în povestirea de mai jos (preluată de aici):
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... şi ca să fie fain de tot, l-am târât şi pe frate-miu de 5 ani în sufragerie şi i-am arătat "vezi, vezi, nu exista!! e mama şi tata!"
Şi cu câteva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniţă, mama l-a întrebat dacă ştie poezia pentru moşul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Ştii poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... şi când o înveţi? Vrei să creadă moşul că nu eşti cuminte?
- Moşul nu există!
- Cine ţi-a spus aşa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
- Adina, tu esti mare de-acu'... ştiai că nici Moş Crăciun şi nici Moş Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui şi lui?
(eu): - Ceeeeeeee?? Nici Moş Nicolae nu există?!

Ai mei perplecşi.

Moş Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal şi lasă dulciuri în ghete...



Moş Crăciun nu există. Poveştile sunt frumoase chiar dacă ştim că personajele nu sunt reale. Şi nu există nici Moş Nicolae, Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, spiriduşii, vampirii, îngerii, Diavolii, Sfântul Duh, Dumnezeu. Nu există nici pentru oamenii care cred în ele şi nici pentru cei care nu cred în ele. Pur şi simplu nu există deloc.

10 decembrie 2011

Monopolul Bisericii Ortodoxe Române

Eu am bolduit altceva decât oficiosul Patriarhiei:

Patriarhia Română a constatat faptul că la numeroase chioşcuri de difuzare a presei şi în unele pieţe agroalimentare din Bucureşti se vând calendare ortodoxe false care conţin numeroase greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase etc. Această situaţie prejudiciază imaginea şi resursele financiare ale Bisericii, precum şi bugetul de stat prin evaziunea fiscală practicată, de regulă, de cei care le tipăresc şi le vând prin încălcarea legislaţiei în vigoare. În acelaşi timp, sunt înşelaţi cumpărătorii, care sunt induşi în eroare atât în ceea ce priveşte provenienţa bisericească a calendarelor, cât şi a conţinutului acestora. În consecinţă, Patriarhia Română solicită instituţiilor de control abilitate ale Statului, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală şi Protecţia Consumatorului, să cerceteze aceste cazuri şi să sancţioneze persoanele fizice şi juridice care produc şi comercializează calendare pretins ortodoxe la chioşcurile de ziare şi în pieţele publice. În conformitate cu Legea nr. 103/1992, Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti şi nu a dat acordul în scris nici unei persoane fizice sau juridice pentru producerea şi comercializarea acestora. Ca urmare, Patriarhia Română recomandă credincioşilor ortodocşi să cumpere calendarele ortodoxe numai din biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

În ultimă instanţă este vorba de drepturile de autor, nu? Ca şi lumânările, tămâia, apa, Biblia, Dumnezeu...

Iată şi cum arată legea invocată, lege proastă, evident cu scop de monopol şi partizană BOR fără nici un scrupul:

LEGE Nr. 103 din 22 septembrie 1992
privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 1 octombrie 1992

Parlamentul României adopta prezenta lege.

ART. 1
Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi vesmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului.
Prin obiecte de cult, în sensul prezentei legi, se înţeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios şi altele asemenea. Se asimileazã obiectelor de cult şi calendarele religioase, precum şi produsele necesare exercitării activităţii de cult, cum ar fi tămâia şi lumânările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.
Prin veşminte de cult, în sensul prezentei legi se înţeleg şi stofele şi broderiile specifice, necesare realizării veşmintelor respective.
De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele şi cursurile teologice necesare desfăşurării activităţii din instituţiile de învăţământ religios ale cultului respectiv.
ART. 2
Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi.
ART. 3
Ilustratele, pliantele, albumele de artă şi filmele prezentând lăcaşuri de cult sau obiecte de artă bisericească, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv.
ART. 4
Încălcarea prevederilor art. 1 constituie contravenţie, dacã fapta, potrivit legii, nu este infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei.
Contravenţia se constată şi amenda se aplică de către organele de poliţie, primării sau organele de control ale Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART. 5
Producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult prevăzute la art. 1 sunt scutite de la impozitare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN

Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 8 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU


4 decembrie 2011

Ştiinţa modernă - necesitate teologică

Creştinismul vest-european, ortodox în exprimarea sa dogmatică, a făcut posibilă apariţia ştiinţei moderne. Odată cu accentuarea discrepanţelor dintre manifestările religioase populare (blamate uneori ca superstiţii) şi viziunea teologilor erudiţi a devenit necesară definirea unei religii "raţionale", respectiv a fost conştientizată nevoia unei metodologii de cunoaştere teologică situată deasupra tradiţiilor, ritualurilor şi interpretărilor personale. Acest proces a început încă din secolele XV-XVI şi a fost solidificat în perioada Iluminismului.

S-a plecat de la principiul că intenţiile Creatorului sunt la discreţia sa absolută, nefiind necesară şi posibilă cercetarea originii, naturii şi scopului lucrurilor. Singurul domeniu accesibil oamenilor devine cercetarea cauzalităţii, respectiv descrierea ordinii sistematice a Creaţiei. Este necesară o autolimitare a domeniului de activitate, excluzând momentul creaţiei divine şi a celui apocaliptic al mântuirii. Între acestea două funcţiona principiul conservării energiei (nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă), întrucât un experiment uman nu putea genera creaţie divină. Totodată se pune accentul pe raţiune şi logică. Dumnezeu, perfect şi real, nu poate fi absurd ca să ne creeze astfel încât să gândim defectuos. Adică ce este real în mod obiectiv să considerăm că nu există sau invers, să considerăm realitate irealul.

Apare un proces dialectic, de transformare a unei necesităţi teologice în ştiinţă experimentală, bazată pe explicaţii exclusiv cauzale şi pe argumente pur raţionale. Aceasta devine, după un proces anevoios, conştientă de secularitatea sa, abia apoi ajunge la o practică consecvent laică, liberă de intromisiunile religioase, ce au făcut într-un final chiar să uite originea sa teologică.

Binenţeles că această devenire nu a fost nici urmărită şi nici dorită de conducerile bisericilor. Dimpotrivă. Singura motivaţie a erudiţilor acestora a fost intenţia inconştientă de acaparare. Intenţie stimulată şi totodată subminată de afluxul informaţional venit dinspre cunoştinţele, filosofiile şi religiile orientului şi de redescoperirile antichităţii greco-romane via islam. Altfel spus, deşi a apărut ca necesitate şi oportunitate de unificare a creştinismului ca filosofie universală, justificată teologic, ştiinţa nu a fost niciodată o binefacere pentru biserică sau pentru religia creştină. Dar funcţionalitatea sa şi-a pus amprenta, surmontând şi devalorizând explicaţiile teologice, transformând religia, chiar în intenţia sa "raţională".