29 iunie 2010

Astrologia nu este ştiinţă

"Între fete" (Media Pro) găzduieşte un serial realizat de Alina B. - astrolog, ce începe cu articolul Omul si astrele – "as above, so below" şi continuă cu câteva articole despre istoria astrologiei, bunicele de altfel.
Problema este cu primul articol (spicuiesc câteva pasaje):
Departe de a fi un sistem de superstitii si credinte fara niciun fundament concret, astrologia este o stiinta in aceeasi masura in care si psihologia este una: nu este o stiinta esentialmente empirica, care sa se conformeze logicii newtoniene (si anume ca universul ar fi exclusiv de natura materiala, palpabila, cuantificabila), insa validitatea ei nu este mai putin plauzibila datorita acestui fapt. Astrologia opereaza pe baze astronomice (candva astronomia si astrologia erau unitare) si matematice in aceeasi masura in care cuprinde in ea mitologie, metafizica sau psihologie/psihanaliza. Daca in trecut ea avea un caracter ocult sau ezoteric, in ultimul secol a dobandit un caracter tot mai vadit exoteric: in momentul de fata, aproape ca nu exista om care sa nu fi auzit de ea sau care sa nu-si parcurs macar o data horoscopul (fie cel personal, fie cel periodic, general-valabil pentru zodia sa natala intr-un anumit interval de timp).

Deşi din start articolul trimite orice spirit analitic în desuetitudine prin etichetarea "sceptic", mă simt dator să trag un semnal de alarmă asupra gravelor erori.
1. Astrologia NU ESTE ŞTIINŢĂ, astrologia este pseudoştiinţă. Astronomia este ştiinţă.
A "ridica" la rangul de ştiinţă conceptele astrologice este crimă intelectuală. Este ca şi cum am pune egalitate între cercetarea medicală şi rugăciunile către zei în ideea că aceste rugăciuni sunt o metodă ştiinţifică.
2. Psihologia este ştiinţa ce studiază psihicul uman. Singura legătură cu astrologia este doar la nivelul studiilor ce explică de ce unii oameni cred în astrologie.
3. Astrologia NU operează pe baze astronomice. Eventual foloseşte date astronomice, dar într-un mod neştiinţific, deturnând aceste informaţii.
4. Amalgamul psihologico-astronomico-matematic invocat ca fiind "noua" faţă a astrologiei nu este de fapt decât ambalajul frumos cu care astrologii profesionişti solicită credibilitate în lipsa dovezilor şi metodelor ştiinţifice.

Cel puţin pe vremuri astrologii invocau divinitatea în a le descifra mişcarea astrelor (corpurilor cereşti). Acum se pare că divinul nu mai este la modă, se face apel la ştiinţă...

Iată prezentarea mea în ceea ce priveşte astrologia: http://profudereligie.blogspot.com/2009/10/astrologia-si-zodiacul.html

24 iunie 2010

Cum a apărut morala

La început omul nu era om, şi prin asta morala nu exista. Putem spune că morala a apărut odată cu apariţia omului, dar nici asta nu este adevărat. Pentru că omul nu a "apărut", a fost un lung proces, de peste 1 milion de ani, adică sute de mii de generaţii ce au transformat strămoşul comun al tuturor primatelor în ceea ce suntem noi astăzi.

Şi morala a evoluat odată cu specia noastră. Probabil prima manifestare a acesteia fiind sentimentul de "bine" care a determinat un anumit comportament în detrimentul unui alt comportament ce ar fi declanşat senzaţia de "rău". Această capacitate o mai avem şi acum şi o cultivăm. Se numeşte simţ moral şi este "înrădăcinat" în codul nostru genetic. Acesta se manifestă chiar şi la nou născuţi: subiecţii au urmărit o scenă cu două păpuşi din care reieşea una bună şi alta rea. Puşi să aleagă au ales să se joace cu păpuşa bună în detrimentul celei rele. O altă dovadă a biologicului moral este faptul că persoanele ce au anumite zone din creier defecte sau inactive iau decizii imorale. În mare simţul moral se "compune" din sentimentul echităţii (al corectitudinii) şi instinctul de a ocoli suferinţa proprie şi a celor din jur. Această configurare genetică nu a venit întâmplător ci datorită faptului că strămoşii noştri trăiau în grupuri sociale, cei predispuşi a accepta regulile morale incipiente fiind favorizaţi şi având mai mulţi copii viabili ce purtau aceste configuraţii biologice în detrimentul celor ce nu le aveau.

Dar nu numai partea biologică este importantă. Morala se învaţă. Simţul moral poate fi cultivat sau neglijat. Educaţia joacă un rol definitoriu. Şi prin educaţie nu mă refer strict la sistemul şcolar, ci la tot ceea ce ne înconjoară şi ne defineşte ca fiinţe umane, sociale. Mediul social construieşte sistemul nostru moral cu tot atâta importanţă ca şi zestrea biologică. Acest ansamblu social este, de fapt, la fel de concret şi intervine la fel de activ şi definitoriu ca şi ADN-ul.

Construcţia, în plan personal, porneşte de la configurarea empatică, primele cărămizi ale moralei fiind puse de părinţi, îndeosebi mama, chiar din momentul naşterii. Procesele au loc adânc, în subconştient, sentimentul de securitate dezvoltând un creier predispus spre încredere şi spre altruism. Dinamica eticii se acutizează pe măsură ce copilul se dezvoltă. Cu ajutorul experienţelor personale, a învăţării, prin relaţiile sociale şi de grup acesta face primele deducţii despre ceea ce este corect sau nu, ce este greşit sau interzis, ce este frumos sau urât.

Abia în momentul în care individul devine destul de matur pentru a lua singur decizii privind conduita corectă putem spune că acesta a devenit o persoană morală. Deşi conduita sa este "marcată" de concepţiile şi paradigmele grupului social, conştiinţa de sine a deciziei personale, faptul că el ştie că decizia respectivă îi aparţine, demonstrează maturitatea morală. Concomitent individul participă activ, prin deciziile sale, la configurarea noilor paradigme. Moralitatea deciziilor continuă să fie dinamică, noi concepte, legi, sau soluţii fiind descoperite şi exersate, de fiecare dată individul fiind supus procesului decizional în care latura moralităţii joacă un rol important. Astfel noi trăim de fapt într-o masă de posibilităţi ce delimitează foarte fin ceea ce considerăm că este sau nu moral.

Spre exemplificare, a ucide oameni pentru a ne hrăni este un act imoral? Dar alte mamifere? Am putea să folosim doar produsele lor. În cazul acesta nu este de fapt o exploatare a acestora? Şi plantele au viaţă. Să mâncăm verdeţuri sau hrană sintetică? Faptul că mâncăm pui de găină (pe care nu i-am văzut niciodată, decât gata preparaţi) sau puiul din ograda proprie pe care l-am ţinut în braţe este un gest moral? Sau moral este să nu mâncăm nimic?

Este moral să avem grijă de cei apropiaţi nouă. Sau de oameni. Sau de maimuţe? De oricare dintre mamifere? Chiar şi de şobolani? Sau trebuie să avem grijă de microorganismele care ne produc fel de fel de boli? Sau ne oprim cu moralitatea la oameni? Sau doar la familie? De ce nu la propria persoană?

Regulile joacă un rol important. Legile, de obicei de sorginte religioasă, stabilesc ceea ce este sau nu moral. În momentul în care deciziile pot fi afectate de lipsa de cunoaştere se apelează la regulamentele religioase. Persoana în cauză, nemaifiind capabilă să discearnă decizia corectă moral datorită ignoranţei sale, ia de bune preceptele religioase, în lipsă de altceva. Graniţa unde va stabili ceea ce este moral nu îi va mai aparţine. Se va lăsa la mâna iniţiaţilor religioşi, în măsura în care aceste decizii nu vor încălca conceptele morale evidente, asumate deja. Acesta este şi motivul pentru care doar religiile a căror dogme s-au potrivit cu convingerile morale ale fiecărui individ au rezistat şi prosperat. Din acest motiv la momentul actual pare că morala este apanajul credinţei religiei. Credinciosul, incapabil decizional, întreabă iniţiatul ce se raportează la divinitate sau la ceea ce consideră el că este divinitatea, obligat fiind de către credincios să dea un răspuns. Răspunsurile "corecte" au întărit etica religioasă, celelalte fie au fost eliminate împreună cu iniţiatul sau chiar împreună cu întreaga religie (religiile americane, melaneziene, shamanismul etc). Cu toate că religiile actuale au un puternic mesaj moralizator, partizanatul specific, faptul că morala fiecărei religii este considerată de adepţi ca superioară celorlalte, duce de fapt la o lipsă de morală în ceea ce priveşte viziunea de ansamblu asupra eticii.

Valabilitatea moralei se verifică doar prin experienţe, istoria demonstrând cât de morale sunt anumite decizii. Abia după ce se aplică o anumită normă se poate concluziona cât este de moral rezultatul ei. Asta deoarece şi cunoaşterea, ce joacă un rol extrem de important în actul decizional, se îmbogăţeşte. Ca dovadă, a ucide şi chiar a mânca indivizi din aceeaşi specie (canibalismul) nu era considerat imoral acum câteva sute de mii de ani. Pe atunci oricine altcineva ce nu făcea parte din grup putea fi considerat duşman sau hrană. Acum câteva sute de ani a mânca creier de maimuţă era considerat delicatesă, în prezent ne punem probleme morale dacă e să ne hrănim cu carne de câine. Poate pe viitor a te hrăni cu vietăţi (chiar şi plante) să fie considerat imoral. În toate domeniile cunoaşterea şi morala merg mână în mână, doar cei ignoranţi sau cu defecte biologice specifice nefiind capabili de a lua deciziile corecte.

22 iunie 2010

Capatos îi dă o lecţie prezicătoarei Carmen Hara

Deşi nu sunt un adept al imaginilor şi stream-urilor video pe acest blog, vă trimit totuşi acest link la emisiunea lui Capatos: http://videonews.ro/action/viewvideo/50488/Dan-Capatos-scandal-in-direct-cu-Carmen-Hara/

După ce în zeci de emisiuni de la ora 5 "vestita" Carmen Harra a fost ridicată în slăvi s-a găsit cineva care să-i mai taie din elan. Lăsând la o parte formatul emisiunii "Un show păcătos" ce trimite în desuetitudine subiectul, prezicerile "ştiinţifice" făcute de Carmen Harra ar fi fost doar un motiv de ironie sau de divertisment. Dar când oamenii acţionează ca şi cum acestea se vor întâmpla cu certitudine, devine periculos. Iar dacă "estimările" (era să le zic ghicitori) se referă la neadevăruri ca fiind lucruri ce s-au întâmplat devine de-a dreptul ilegal.

Pentru doritori vă prezint mai jos tarifele practicate de şarlatană:
Consultatie telefonica:
15 minute 150 de dollari
20 minute 200 de dolari
30 minute 300 de dolari
60 minute 400 de dolari
Consultatie prin e-mail: 100 de dolari.

Ieftin ca braga...

10 iunie 2010

Ecumenismul - o imposibilitate

Ce este ecumenismul? Ecumenismul este mişcarea religioasă ce doreşte reunirea tuturor religiilor într-un singur cult, deşi cuvântul este folosit cu precădere pentru fracţiunile creştine. Ideea de bază este intenţia de a defini o singură formulă a entităţii divine şi de a reuni practicile religioase şi legile morale de inspiraţie religioasă într-un tot cât se poate de omogen. La prima vedere dorinţa este cât se poate de logică şi de "modernă", adepţii declarând intenţia de a lămuri inadvertenţele şi de a acepta dialogul. Realitatea demonstrează că există un dialog, cel puţin la nivel de lideri. Cele mai avansate relaţii ecumenice sunt între fracţiunile creştine, dar acestea există şi între cele iudaice sau între cele musulmane. Chiar sunt foruri ecumenice mixte, ce tratează mai mult relaţiile de toleranţă interconfesională.

Globalizarea este motorul ecumenismului. Faptul că şi alte concepte despre existenţă ajung la credincioşii ordinari forţează iniţiaţii în a se pronunţa cu privire la aceste valori. Respingerea în bloc a manifestărilor străine nu se mai poate face, deoarece unele şi-au demonstrat superioritatea şi sunt evident benefice. "Bombardamentul" informaţional obligă liderii spirituali, ce se văd ameninţaţi de noile orientări. Cele mai dure "atacuri" sunt cele de origine atee, prezentarea existenţei fără a apela la divinitate forţează adepţii magicului să colaboreze pentru a contracara aceste idei. Astfel se preferă mesajul "Dumnezeu există, chiar dacă nu ştim cum, unde şi de ce" celui ateu care susţine că "Dumnezeu nu există".

Un alt motiv al acestei tendinţe este de factură politico-economică. Cel puţin în sânul cristianităţii se simte şi se conştientizează majore discrepanţe şi pericole, atât între culte cât şi între biserici. Peste acestea se suprapun influenţele noilor manifestări orientale (ca accesare), şi mai ales fundamentalismele islamice. Deşi, la prima vedere, disiparea "credinţei" duce la disiparea valorilor materiale, în realitate se caută o soluţie de compromis. Este mai bine ca "altruismul" să se manifeste în cadrul grupului religios... eventual în grupul extins... poate chiar între cultele aceluiaşi Dumnezeu... şi declarativ doar între toţi cei ce cred în existenţa vreunei divinităţi. Singurii "lăsaţi pe dinafară" sunt cei radical diferiţi, cei ce proclamă că nu este nevoie de divinitate.

Cu toate acestea ecumenismul bate pasul pe loc. Loviturile le primeşte chiar de la cei chemaţi să îl realizeze, liderii spirituali. Credincioşii de rând suferă de un complex, pe de o parte acceptul autorităţii şi ascultarea elitelor proprii ca reprezentanţi ai credinţei, pe de alta spaima de nou şi de iniţiaţii ce stăpânesc necunoscutul. Lumea lor trebuie să fie simplă şi clară, fără "evoluţii", perenă şi sigură. Ecumenismul clatină poziţia liderilor, fie sunt prea "ecumenici", fie prea "ortodocşi". Această fisură este fructificată imediat de extremişti, indiferent de religie. Aceştia calcă în picioare dialogul, trâmbiţând zvonuri alarmisto-armaghedonice. Soluţia propusă este "ecumenismul forţat", impunerea "dreptei credinţe" oricare ar fi ea.

Se pare că apar raze de speranţă pentru viziunea ecumenică. Intelligent Design este un concept ce prinde din ce în ce mai mult, acceptabil în esenţă de mai toate cultele. Sacrul este îndepărtat încet-încet, manifestările religioase devenind tot mai mult tradiţie. Este posibil ca pe viitor toleranţa religioasă şi relaţiile interconfesionale să se dezvolte, presate şi de necesitatea unui program religios unitar, mult mai eficient economic şi cultural. Cel mai important factor, accesul la informaţie (mai ales internetul), va favoriza spiritul ecumenic. Dar adevăratul scop, de reunire întru Cristos a tuturor bisericilor nu va fi realizat...

8 iunie 2010

Ce am mai gasit prin cache

În urmă cu ceva timp am publicat primul meu articol din seria "Biblia - geneză şi metamorfoză". Pe scurt, subliniam faptul că Biblia este o creaţie umană, "suferind" procese specifice scrierilor antice în decursul timpului. Am avut plăcuta surpriză să observ că articolul meu a fost supus unei critici pe Forumul Crestinortodox.ro: The_Fallen deschide subiectul "am gasit ceva interesant" pomenind de articolul meu.

Deodată, după mai bine de 4 pagini de postări, subiectul dispare: http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=255642. Se pare că autismul religios funcţioneză în parametri. Pentru cei ce doresc totuşi, să îşi reamintescă ce au scris, le stau la dispoziţie cu câteva pagini recuperate din cache-ul motoarelor de căutare: http://profudereligie.blogspot.com/p/cache-crestinortodox.html

1 iunie 2010

Eliminaţi religia din şcoală

Religia trebuie să fie o opţiune personală, studierea unei anumite religii în regim confesional trebuie făcută în cadrul bisericii sau grupului religios, şi nu în cadrul şcolii. Şcoala trebuie să se ocupe de ştiinţă, iar religia predată confesional nu este ştiinţă. De altfel religia predată confesional este un act de prozelitism şi intimidare religioasă îndreptată împotriva elevilor de alte confesiuni sau care nu au religie.

În cadrul orelor de religie se face notarea elevilor, lucru ce duce la aberaţii: subiectivismul accentuat al notării, care este cuprins între "nivelul" credinţei manifestat de către elev şi volumul de informaţie acumulat. În caz contrar notarea este doar o modalitate de a majora media generală, ceva de genul: dacă ai ascultat măcar ai 10, poate ceva-ceva tot se prinde.

Discriminarea datorată opţiunilor religioase este prezentă în chiar structura sistemului de învăţământ prin faptul că elevii ce optează să nu urmeze orele de religie sunt dezavantajaţi la admiterea la liceu. De exemplu un elev ce are 10 medii ce totalizează 70 şi nu urmează ora de religie are media anuală 7. Colegul său, care are aceleaşi medii la celelalte materii, plus 10 la religie are media anuală 80:11=7,27.

Deşi programa şcolară prevede ca obiectiv încurajarea toleranţei religioase realitatea este că o religie nu poate sublinia faptul că o altă religie sau lipsa vreuneia este la fel de bună ca şi ea. Astfel dezideratul toleranţei este în realitate un motiv de a trasa în mintea copiilor delimitări de tipul "noi versus ei", respectiv de a arăta cât de (in)tolerantă este religia respectivă cu "rătăciţii".

Susţinerea tezelor neverificabile cu privire la originea vieţii şi a omului reflectate în religii induc în mintea tinerilor ideile greşite că teoriile ştiinţifice sunt "doar" nişte teorii, fără să mai conteze adevărul, ci credinţa. Religia intră aici în contradicţie directă cu descoperirile ştiinţifice şi cu materii precum istoria, biologia, geografia, fizica, chimia şi nu în ultimul rând, filosofia. Astfel ştiinţa este aruncată la gunoi.

Morala religioasă "impusă" prin orele de religie, unde se subliniază factorul autorităţii ("porunca" divină) îndepărtează copiii de posibilitatea de a analiza şi de a deduce avantajele şi corectitudinea moralei reale, umaniste. Această "autoritate" în realitate îndepărtează tinerii de principiile morale deoarece nu au avut ocazia de a analiza şi "critica" profilul etic uman, religia nu le dă şansa de a deduce.

Una dintre cele mai puternice metode de promovare este afişarea timp cât mai îndelungat a unui mesaj. Acesta primeşte credibilitate, ca fiind ceva de la sine înţeles şi acceptat indiferent de ceea ce reprezintă. Icoanele afişate în clase nu sunt altceva decât metode ilegale de prozelitism, reclame deşănţate a "religiei" majoritarilor ortodocşi.

Falsa impresie că religia nu este obligatorie. Deoarece din start toţi sunt, din oficiu, înscrişi la orele de religie ortodoxă, mai apare o ilegalitate: solicitarea publică, în scris, pentru a nu urma aceste ore. Este ca şi cum am striga pe stradă, forţaţi de către alţii, că nu suntem ortodocşi. Chiar dacă se întâmplă acest lucru, elevul respectiv tot în clasă va sta, pentru că altă opţiune nu prea are. Asta dă apă la moară profesorilor de religie (propagandişti) de a sublinia "rătăcirile". Şi fiind profesori nimeni nu le prea poate răspunde în timpul orei (ceilalţi elevi nu riscă să fie luaţi la ochi).

Manifestările şcolare însoţite de ritualuri şi slujbe transformă şi converteşte sensul acestora. Totodată transmite în forţă mesajul: religia s-a infiltrat în viaţa şcolară, totul trebuie să se desfăşoare cu acceptul ei, al Bisericii Ortodoxe Române...