26 martie 2012

Religia, aşa cum este prezentată în Legea Educaţiei, nu are ce căuta în şcoala publică românească.

Moise Guran, pe Europa Fm, la rubrica sa "România în Direct", a avut o tentativă de analiză a existenţei religiei în programa şcolară. Spun tentativă pentru că subiecul e mult prea vast pentru o jumătate de oră. Rămâne deschisă dezbaterea pe forum şi pe facebook.

Iată şi intervenţia mea, post emisiune:
Religia, aşa cum este prezentată în Legea Educaţiei, nu are ce căuta în şcoala publică românească.

Recomandarea Consiliului Europei şi bunul simţ spun că opţiunile religioase sunt "personale" şi că spaţiul educaţional trebuie să fie unul neutru. Este normal ca pentru părinţii ce solicită "în mod expres" să se poată organiza lecţii de religie (confesională) pentru copiii lor (dacă există suficiente cereri). La noi legea e pe dos, elevii sunt din oficiu consideraţi ai religiei majoritare.

Existenţa religiei confesionale generează segregare, deşi aceasta este interzisă. Unii fac religie, alţii nu. Unii devin negri, alţii sunt consideraţi albi.

Prozelitismul religios este interzis, dar realitatea demonstrează că se face în mod deşănţat: reclamă în fiecare clasă (icoane), slujbe, anunţuri pentru diferite manifestări religioase, acţiuni religioase în afara şcolii unde copiii sunt obligaţi a fi prezenţi.

Prezentarea vieţii spirituale a societăţii nu se face analitic, în ideea dezvoltării toleranţei, ci partizan, proclamând o anumită religie ca fiind "singura cale dreaptă", restul considerându-se rătăciri.

Religia confesională duce la un tip de morală dictat de dogma religioasă şi nu desprins de copii prin prisma adevăratelor valori bazate pe empatie, colaborare, echitabilitate, justiţie şi sensibilitate.

Şi peste toate, distrugerea brumei de gândire critică pe care şcoala ar fi trebuit să o clădească elevilor. "Crede şi nu cerceta (altceva decât Biblia sau prin prisma ei)" înlocuieşte, cu succes se pare (vezi ultimele examene şi analize educaţionale), modul analitic de gândire. Academicianul Solomon Marcus a spus bine: "Se predau anumite proceduri, anumite reţete, formule, dar nu se predă modul de gândire pe care îl promovează ştiinţa, şi care are o valoare universală." Nu numai că nu se predă, dar se şi distruge prin ridicarea dogmei neştiinţifice (religioase) la rang de materie de studiu şi cale de urmat.

Stop religiei în şcoală. Stop intoleranţei, stop falsei morale, stop gândirii defectuoase şi pseudoştiinţei.

20 martie 2012

Crezi în Mama? O, nu, sunt ateu.

Am primit de la un ortodox practicant imaginea de mai jos.

A făcut furori şi pe facebook, în versiunea englezească alăturată.

Ideea suferă de o eroare de logică: utilizarea analogiei ca exemplificare a realităţii. Argumentele prin analogie se bazează pe principiul potrivit căruia, dacă două lucruri se aseamănă sub anumite aspecte cunoscute, este probabil ca ele să se asemene şi în alte privinţe, deşi acestea nu sunt direct observabile. Acest principiu produce, în cel mai bun caz doar concluzii probabile; rareori furnizează o dovadă convingătoare, deoarece asemănarea în anumite privinţe nu indică întotdeauna cu certitudine şi asemănarea sub alte aspecte.
Argumentarea pe bază de analogie poate părea la prima vedere o formă de raţionare absolut sigură. Cum altfel am putea învăţa din experienţă, dacă nu transferând rezultatele anumitor descoperiri asupra unor situaţii noi, asemănătoare? Totuşi, argumentele prin analogie sunt sigure numai dacă situaţiile comparate sunt în mod relevant asemănătoare.
Ceea ce nu înseamnă că argumentarea prin analogie ar trebui evitată, ci doar că trebuie tratată cu atenţie şi că, ori de câte ori este posibil, trebuie căutate temeiuri independente pentru concluzie. Nu ar fi rezonabil să ne aşteptăm ca o analogie să reziste în orice situaţie sau chiar în majoritatea situaţiilor; totuşi, pentru ca argumentul să aibă forţă, analogia trebuie să facă faţă unor situaţii relevante. Contextul determină în mare măsură ceea ce este relevant. În aplicarea gândirii critice este important să se acorde atenţie cazului particular. Din aceste motive analogia utilizată iraţional se mai numeşte şi falsă analogie, analogie abuzivă, metafora ca argument sau clişeu în gândire.

Analogiile sunt deseori folosite ca o formă de retorică. De asta îmi permit şi eu o una:

Acum trebuie să demontaţi analogia mea. Apoi, cu aceleaşi mijloace (prin analogie adicătelea), puteţi demonta şi analogia anterioară. Succes!

2 martie 2012

eu: Tu nu ucizi pentru că Dumnezeu îţi interzice asta? EL: DA!

Din când în când mai pică în capcana pseudonimului meu câte un elev în căutarea unor răspunsuri sau sunt abordat din curiozitate, pur şi simplu. Iată o convorbire pe facebook ce m-a lăsat mască:
EL: chiar sunteti prof de religie?­ ­
eu: Binenţeles că nu, nu ai văzut blogul?
eu: Sunt autodidact în ceea ce priveşte fenomenul religios
eu: De ce?
EL: am crezut ca sunteti prof deoarece profesorii isi pun nume asemanatoare­ ­
ca si numele dvs­ ­
eu: atunci de ce mi-ai dat add friends?
eu: înţeleg că cei ce au afinităţi sunt interesaţi de a discuta
eu: am observat că mi-ai urmărit o vreme mesajele
eu: poţi da detalii suplimentare?
eu: ceva în gând tot ai...
EL: sunt crestin ortodox
eu: şi eşti elev încă?
EL: da
eu: frecventezi orele de religie?
EL: normal
EL: deoarece ma inteleg bine cu profu
eu: Şi ce părere ai?
eu: este corectă prezentarea pe care o face religia asupra lumii?
EL: da
eu: versiunea biblică, presupun, cea cu Adam şi Eva
EL: sunteti slujitor alDomnului?
EL: adica preot?
eu: Nu
eu: Sunt slujitor al oamenilor care pot avea raţiune
eu: Se pare că nu ai fost pe blogul meu
eu: când vei avea timp, după ce vei încerca să citeşti ce-i pe-acolo....
eu: poate vom continua discuţia
EL: o vom continua
EL: pare interesanta

EL: buna ziua domnule
EL: am o intrebare daca se poate?
EL: dvs suntei ateu?
eu: da
eu: aşa spun alţii
eu: dar ateu e cel ce nu crede într-un anumit zeu
eu: şi tu eşti ateu
eu: sau crezi că există toţi zeii pe care oamenii i-au inventat?
EL: la ce zeu va inchinati dvs?
eu: nu mă închin, nu are rost
eu: zeul meu este raţiunea umană
eu: consider că suntem capabili de a avea raţiune
eu: dacă alţi zei nu ne-o distrug
EL: sunteti armata lui Lucifer
eu: nu
eu: Lucifer este şi el un zeu ce distruge raţiunea noastră
eu: adică şi a ta
eu: cei ce l-au inventat pe Dumnezeu nu au fost în stare să înţeleagă de ce sunt lucruri rele pe lume
eu: şi atunci l-au inventat şi pe Lucifer
eu: şi apoi au dat vina pe el
eu: dar Lucifer nu există
eu: după cum nu există nici Dumnezeu
EL: CATI ANI AVETI DOMNULE/
eu: consideră că sunt de vârsta ta
eu: sau chiar conştiinţa ta
EL: IN LUMEA SATANISTA CONTEAZA TOTUL
eu: să consider că eşti satanist?
eu: sau că mă consideri pe mine satanist
EL: eu te consider soldatul lui
EL: atei sunt armata neagra
eu: şi ce soldat e ăla care nu are respect pentru şeful lui
eu: ba care nici nu-l consideră şef
eu: adică consideră că nici nu există
EL: cum ma poti aduce la religia ta
EL: adik ateu?
eu: nu te pot aduce
eu: este decizia ta de a începe să judeci cu propriul tău cap sau să crezi ce spun alţii
eu: fie ei creştini sau satanişti
eu: Nu trebuie să mă crezi pe mine, trebuie să mă verifici.
eu: Dar asta cere mult efort din partea ta
EL: CE credeti Despre ACEST numit IISUS
eu: Nu a înviat, deşi este foarte posibil să fi trăit la începutul sec I
eu: personal cred că au fost de fapt mai mulţi Iisuşi
eu: nu cu numele, ci cu faptele
eu: acestea au generat o nouă idee morală şi socială
eu: creştinismul este forma actuală a acelor idei
EL: atei sunt vrajitori
eu: toate afirmaţiile pe care le-ai făcut nu sunt dovedite
EL: chiar daca sunteti ateu
EL: cunoasteti biblia
eu: da
eu: chiar şi câte ceva din vedele hinduse
eu: coran
eu: religiile africii
eu: ale australiei
eu: câte ceva despre credinţele amerindienilor
EL: vreau sa stiu si eu cu ce ocazie este judecata BISERICA ORTODOXA ROMANA de catre atei
eu: toate "bisericile" sunt judecate
eu: adică toate religiile
eu: toate sunt false
eu: chiar şi ateismul ca religie este blamat de mine
eu: pentru că şi ateismul poate deveni o religie
eu: doar că în România cea mai puternică este BOR
eu: şi din acest motiv face şi cele mai mari pagube
eu: este cea mai distructivă
eu: mai ales că-i dă o mână de ajutor şi statul român
EL: BISERICA ORTODOXA ESTE FEREASTRA SPRE MANTUIRE
EL: SPRE DUMNEZEU
EL: ateii sunt dusmanii acesteia
eu: şi de ce nu ar fi ateismul aşa?
eu: dacă spui că BOR este ok pentru că aşa scrie în documentele BOR
eu: este ca şi cum ai spune că ateismul este calea cea dreaptă pentru că aşa spun ateiii
eu: nu ţine!!!
eu: dacă papa de la roma şi ateii spun că BOR este calea cea dreaptă merită să mă mai gândesc
eu: dar ei spun pe dos

EL: 666
eu: 777
EL: dc 777?
eu: numărul divinităţii
eu: după opinia unora
EL: da
EL: dar nr ateilor e 666
EL: nu?
eu: greşit
eu: ateii nu au numere preferate sau simbolice
eu: 13 este la fel ca şi 12 sau 14
eu: poate e deosebit că e prim
eu: poate religioşii le pun în cârcă tot felul de numere
eu: pentru că pentru religioşi numerele sunt importante simbolic
eu: aberaţie...
EL: stapanul tau poate sa isi faca prezenta uneori?
eu: binenţeles că nu odată ce nu există un stăpân
eu: al meu sau al altcuiva
EL: sa inteleg ca ateii se cred stapani?
eu: pe anumite domenii da
eu: pe altele nu
EL: daca atei nu au un D-zeu
EL: inseamna ca ei se cred D-zeu?
EL: sau zei?
eu: nu se cred dumnezei sau orice alt fel de zei
eu: se cred oameni
eu: adică fiinţe biologice cu conştiinţă şi voinţă
EL: daca ai fi regele Terrei ai mai lasa credinciosi sa se inchine la D-zeu?
EL: ai lasa religia sau ai interzice
EL: sa mai fie vre-o religie?
eu: religioşii (nu numai creştinii) nu au nici o dovadă pentru ceea ce susţin
eu: ateii pot explica foarte multe lucrururi despre cum funcţionează lumea
eu: fără a apela la divinitate
eu: asta înseamnă că nu este nevoie de divinitate
eu: mai ales că în numele lui Dumnezeu s-au făcut o grămadă de războaie şi crime
eu: (în numele unor dumnezei, nu numai cel creştin)
eu: dacă nu este nevoie de divinitate de ce ar mai trebui să o utilizăm?
eu: pentru că sunt unii oameni care nu se pot descurca fără a apela la ceva din exteriorul acestei lumi
eu: şi apelează la invenţiile perfecte, la dumnezei
eu: Deci ca ateu nu aş "interzice" religia
eu: dar aş lupta pe toate căile pentru a-i face pe oameni şă înţeleagă singuri
eu: că Dumnezeu nu are nici o valoare
eu: şi că valoarea pot fi ei înşişi
EL: ce dovezi au atei ca D-zeu nu exista?
eu: dacă eu susţin că există ceva
eu: eu trebuie să aduc dovezi că există acel ceva
eu: deci credincioşii trebuie să aducă dovezi că există fiinţa la care ei se roagă
eu: altfel ar fi ca şi cum ţi-aş cere ţie să dovedeşti că Făt Frumos nu există
eu: mai ales că sunt o grămadă de poveşti cu el
EL: avem dovezi
eu: te rog să-mi dau una că există Dumnezeu
eu: este vorba de o dovadă verificabilă
EL: Biblia scrisa de 40 de apostoli la ordinul lui Dumnezeu
eu: povestea cu Făt frumos e scrisă de Ioan Slavici la porunca lui Făt Frumos
eu: şi de Mihai Eminescu şi de mulţi alţii...
eu: ce oferi tu se numeşte argumentaţie circulară
eu: adică spui că biblia este corectă pentru că asta scrie în Biblie
eu: nu este dovadă, este greşeală de logică
EL: FIUL LUI D-ZEU care a venit pe pamant
eu: nu avem cum să verificăm dacă este cine se spune că este
eu: eu spun că Iisus este fiul lui Iosif şi al Mariei
EL: nu
EL: MARIA SI IOSIV NU AU PRACTICAT COPII
eu: am priceput
eu: atunci este al Mariei cu un alt bărbat
eu: dar nu există nici o dovadă că este "divin"
EL: ACELA NU ESTE BARBAT CI REGELE MEU AL TAU
EL: ESTE FORTA DIVINA
eu: atunci de ce nu mă opreşte să mai scriu?
eu: ce spui tu se numeşte dovadă circulară
eu: repet, nu poţi dovedi că ceva există apelând la o carte
eu: pentru că dacă ar fi adevărat înseamnă că fiul lui Dumnezeu este Făt frumos,
eu: care a făcut mai multe minuni decât Iisus
eu: şi asta este scris în multe cărţi
EL: ATUNCI CUM DE A APARUT CRESTINISMUL
EL: FIINTA CEA MAI MARE
eu: EEE, asta este altă problemă...
eu: oamenii au avut nevoie de răspunsuri
eu: de unde vin
eu: unde se duc
eu: de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă
eu: şi atunci au căutat să răspundă la aceste întrebări
eu: pentru că iniţial nu aveau cunoştinţe prea multe
eu: şi răspunsurile erau simple
eu: şi cea mai simplă soluţie a fost divinitatea
eu: de ce cerul este albastru?
eu: pentru că aşa l-a făcut divinitatea
eu: deşi cerul este albastru pentru că atmosfera terestră conţine apă
eu: şi lumina, prin vaporii de apă dă o culoare albastră
(în realitate este vorba de împrăştierea Rayleigh a luminii)
eu: apoi unii mai şmecheri şi mai inteligenţi
eu: au considerat că se pot obţine avantaje dacă mulţi oameni îi ascultă
eu: şi aşa au apărut vracii şi preoţii
eu: apoi a apărut creştinismul
eu: ultimul rând e o glumă...
eu: trebuie să citeşti foarte mult despre istoria religiilor şi a credinţelor (Mircea Eliade, Emile Durkheim etc)
EL: DECE NU ITI ARATI IDENTITATEA
EL: D-ZEU TE VEDE ORICUM CHIAR DACA EU NU TE POT VEDEA
eu: greşit, odată ce nu există
eu: în schimb conştiinţa mea mă vede oricum
eu: eu nu ucid pentru că am conştiinţă
eu: tu nu ucizi pentru că Dumnezeu îţi interzice asta?
EL: DA

eu: În acest caz trebuie să mergi la medic
eu: şi nu glumesc
eu: pentru că dacă la un moment dat Dumenzeu îţi spune să ucizi, vei ucide...
EL: eu am constiinta
EL: nu's nebun
EL: D-zeu nu vb cu mn
EL: un pacatos
eu: şi în Biblie, cartea cea mult iubită de tine, Dumnezeu ucide şi cere să ucizi şi tu...
EL: TU AICI VB DE REGELE TAU NU AL MEU
eu: eu nu am rege
EL: BA AI pe Lucifer
eu: şi pe Lucifer nu Dumnezeu l-a făcut?
eu: nu ştia că va trăda?
eu: atunci?
eu: răul este aşa pentru că Dumnezeu este rău
eu: el te pune să împarţi lumea în bine şi rău
eu: arbitrar, fără nici o noimă
eu: şi apoi spune că ai făcut bine
eu: din păcate am treabă
eu: pa
EL: dc trebuie
EL: sa te duci la ritual?
EL: cate ore tine ritualul
EL: cat de mult il marimiti pre satan
EL: te cheama nu?
EL: sa dea Domnu sa putrezesti in iad

1 martie 2012

Clasa zero, pregătirea pentru suprimarea inteligenţei

Şcoala românească în plin proces de modernizare. Din toamnă părinţii au ocazia să-şi trimită copiii la şcoală chiar dacă nu au 6 ani. Pardon, obligaţia... Vor fi în clasa pregătitoare. Las deoparte oportunitatea acestei măsuri ţinând seama de lipsurile materiale, umane şi financiare de care suferă şcolile la capitolul acesta. Voi discuta doar de ... orele de religie. Da, ore de religie la clasa pregătitoare.

Să nu vă pună sfântul să credeţi că sunt prezentate noţiuni de morală, alea sunt prezentate la capitolul Educaţie pentru societate. Nu este vorba de toleranţă religioasă, nici de obiceiuri folclorice sau poveşti cu tâlc. E vorba de faptul că un zeu e prezentat ca fiind părintele copiilor noştri, că preoţii sunt mesagerii lui şi că a avea dorinţe şi a verifica (adică a nu crede fără dovezi) sunt defecte.

Dar să nu ne grăbim şi să analizăm proiectele de programă. Iată obiectivele programei EDUCAŢIE PENTRU SOCIETATE ce are 1-2 ore pe săptămână:
1. Aplicarea unor norme de conduită în viaţa cotidiană
2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în diferite contexte de viaţă
3. Cooperarea cu ceilalţi pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând iniţiativă şi creativitate

Şi iată-le pe cele pentru RELIGIE ce vin şi "suplimentează" educaţia moral-civică cu încă o oră:
1. Aplicarea unor norme de comportament specific moralei religioase, în diferite contexte de viaţă
2. Colaborarea cu copiii şi cu adulţii din mediul familiar, în acord cu valorile religioase
3. Explorarea activă a unor elemente din viaţa de zi cu zi, din perspectiva propriei credinţe

Ce toleranţă, ce drept la informare, ce libertate. Prozelitism pe faţă. Îndoctrinare cu acte ministeriale. Crimă intelectuală şi handicap emoţional.

Aţi observat chestia aia cu "din perspectiva propriei credinţe"? Aş!!! Ia uite aici cum stă treaba. Citez din Exemple de activităţi de învăţare (religie):
- organizarea de discuţii despre rolul lui Dumnezeu în viaţa omului;
- exerciţii de învăţare a închinării (gestul închinării, cuvintele însoţitoare);
- explicarea credinţei în Sfânta Treime, pornind de la gestul închinării;
- organizarea de dialoguri pe tema elementelor care definesc viaţa unui creştin
şi cea mai tare:
- organizarea unor exerciţii de manifestare a dezacordului faţă de comportamente care încalcă valorile moral-creştine.
Copiii noştri vor fi învăţaţi să-i condamne pe cei ce nu cred în Dumnezeul creştin. Vor fi învăţaţi să fie intoleranţi.
Oricum, iată primele trei norme moral-creştine:
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
Am subliniat asta şi pentru că morala creştină are ca primă poruncă "a crede" şi nu "a judeca". Deoarece creştinii sunt morali pentru că execută orbeşte nişte norme trecute în Biblie şi în realitate ar fi fost criminali, hoţi, curvari sau mincinoşi. Nimic despre relaţiile dintre oameni, nimic despre iubire, altruism, echitate, frumuseţe. La nici 6 ani vor fi "catehizaţi". E vârsta optimă pentru ca ei să devină dreptcredincioşi.

Credeţi că vor scăpa? Nu! Religia, la "pregătitoare" face parte din trunchiul comun şi nu este "opţională" cum este de exemplu disciplina Tehnologii de informare şi comunicare (Jocul cu calculatorul). De inteligenţă şi aptitudini tehnice ne putem lipsi, de îndobitocire nu.