De ce nu? Duminica de dinaintea Paştelor este duminica Floriilor şi sunt sărbătoriţi cei cu numele de flori (sau plante?!?). Aşa că e şi ziua mea. Mă numesc Vasile. Vasile nu e nume de floare? Ba da. Provine din grecescul βασιλιϰά (Basilica). E planta cea mai preţioasă pentru creştini, deşi provine din politeista Indie, fiind folosită în mai toate ritualurile. Este vorba de busuioc (Ocimum basilicum).
La mulţi ani, Vasile!
Se afișează postările cu eticheta umor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta umor. Afișați toate postările
12 aprilie 2014
8 ianuarie 2014
Ce este un ateu?
Freija Vanir ne pune iarăşi la-ncercare cu întrebări "şugubeţe":
După mintea voastră, și făra a o da prin dicționare, ce este un ateu?
Iată câteva răspunsuri spicuite de mine:
Andrei Muntean - O persoană care nu crede în existenţa zeilor.
Alexandra Ene - Aş adauga că este starea naturală a unui om. Ne naştem atei.
Radu Rosca - Un ateu este o persoană care respinge existenţa deităţilor.
Anima Atra - Ateu nu implică nimic mai mult decât negarea divinităţilor... orice altceva este pe lângă.
Alexandra Crişan Sârbu - Un ateu e un om care e în stare să facă diferenţa între bine şi rău fără frica de iad sau cu gând la răsplata raiului.
Mícheál Sagart - O poziţie faţă de afirmaţia existenţei unei zeităţi.
Andrei Muntean - Un ateu este o fiinţă care întruchipează raţiunea şi scepticismul, este iubitor de ştiinţă şi un filozof înnăscut. Deseori îl vei vedea cu o pipă în mână în timp ce-şi stimulează creierul cu dezbateri ştiinţifice la un nivel foarte ridicat. Când vine vorba de politică ţine cu stânga. Mare om, mare caracter.
Paul Dobre - Un ateu este omul care se desparte de fricile maimuţei ancestrale. Nu numai că se desparte de ele, dar le transformă într-o unealtă de cunoaştere şi le face să lucreze pentru el.
Şi răspunsul meu - Ateul este cel ce nu pune divinitatea ca răspuns la întrebările la care nu ştie să răspundă.
Voi ce definiţie daţi?
Aveţi dreptul la una singură, de maxim 10 rânduri. Comentariile la definiţii vor fi şterse.
După mintea voastră, și făra a o da prin dicționare, ce este un ateu?
Iată câteva răspunsuri spicuite de mine:
Andrei Muntean - O persoană care nu crede în existenţa zeilor.
Alexandra Ene - Aş adauga că este starea naturală a unui om. Ne naştem atei.
Radu Rosca - Un ateu este o persoană care respinge existenţa deităţilor.
Anima Atra - Ateu nu implică nimic mai mult decât negarea divinităţilor... orice altceva este pe lângă.
Alexandra Crişan Sârbu - Un ateu e un om care e în stare să facă diferenţa între bine şi rău fără frica de iad sau cu gând la răsplata raiului.
Mícheál Sagart - O poziţie faţă de afirmaţia existenţei unei zeităţi.
Andrei Muntean - Un ateu este o fiinţă care întruchipează raţiunea şi scepticismul, este iubitor de ştiinţă şi un filozof înnăscut. Deseori îl vei vedea cu o pipă în mână în timp ce-şi stimulează creierul cu dezbateri ştiinţifice la un nivel foarte ridicat. Când vine vorba de politică ţine cu stânga. Mare om, mare caracter.
Paul Dobre - Un ateu este omul care se desparte de fricile maimuţei ancestrale. Nu numai că se desparte de ele, dar le transformă într-o unealtă de cunoaştere şi le face să lucreze pentru el.
Şi răspunsul meu - Ateul este cel ce nu pune divinitatea ca răspuns la întrebările la care nu ştie să răspundă.
Voi ce definiţie daţi?
Aveţi dreptul la una singură, de maxim 10 rânduri. Comentariile la definiţii vor fi şterse.
6 ianuarie 2014
Părerea lui Iisus despre tine...
Un citat din apologeţii creştinismului: Nu e important ce părere ai tu despre Isus, ci care este părerea lui despre tine. - Richard Wurmbrand
Prea puţin trebuie să ne pese de părerea lui Moş Crăciun despre noi. Pentru că Moş Crăciun nu există, doar ştim asta. Este adevărat că părerea celor ce se consideră trimişii lui Moş Crăciun contează, mai ales că ei sunt singurii care pot să ne comunice această "părere". Asta dacă primim cadouri de la ei, de obicei nefolositoare, dar dorim acest lucru în continuare.
A, era vorba despre Isus?
Pagubă-n papuci - se aplică acelaşi principiu.
Prea puţin trebuie să ne pese de părerea lui Moş Crăciun despre noi. Pentru că Moş Crăciun nu există, doar ştim asta. Este adevărat că părerea celor ce se consideră trimişii lui Moş Crăciun contează, mai ales că ei sunt singurii care pot să ne comunice această "părere". Asta dacă primim cadouri de la ei, de obicei nefolositoare, dar dorim acest lucru în continuare.
A, era vorba despre Isus?
Pagubă-n papuci - se aplică acelaşi principiu.
30 decembrie 2013
Moș Nicolae și Moș Crăciun - sau de ce religia în școală e toxică
Ce ne povestește Adinuța:
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... și ca să fie fain de tot, l-am târât și pe frate-miu de 5 ani în sufragerie și i-am arătat "vezi, vezi, nu există!! e mama și tata!"
Și cu cateva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniță , mama l-a întrebat dacă știe poezia pentru moșul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Știi poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... și cand o inveti? Vrei să creadă moșul că nu ești cuminte?
- Moșul nu există!
- Cine ți-a spus așa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
-Adina, tu esti mare de-acu'... știai că nici Moș Crăciun și nici Moș Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui și lui?
(eu): - CEEEEEEEE?? Nici Moș Nicolae nu EXISTĂ?!
Ai mei perplecși :D
Moș Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal și lasă dulciuri în ghete :)
Preluat de aici: http://www.bucataras.ro/forum/post/497/traditii_proprii_de_craciun_nazbatii_de-ale_copiilor_amintiri.html?p=1
Copiii sunt dornici a „crede”. De asta sunt fascinați de povești, poveștile sunt poligonul sigur de încercare a realității. Poveștile sunt pline de magie iar magicul e spectaculos. Copiilor le plac magiile și câteodată sunt magician pentru ei. Tocmai de asta le arăt că „minunile” sunt iluzii și demontez propriile mele trucuri pentru ca ei să înțeleagă că „minunile” nu există și că magia realității nu are nimic supranatural în ea.
Din păcate minciunile poveștilor biblice le sunt prezentate ca adevăruri. În școală. De „profesori” de religie.
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... și ca să fie fain de tot, l-am târât și pe frate-miu de 5 ani în sufragerie și i-am arătat "vezi, vezi, nu există!! e mama și tata!"
Și cu cateva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniță , mama l-a întrebat dacă știe poezia pentru moșul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Știi poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... și cand o inveti? Vrei să creadă moșul că nu ești cuminte?
- Moșul nu există!
- Cine ți-a spus așa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
-Adina, tu esti mare de-acu'... știai că nici Moș Crăciun și nici Moș Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui și lui?
(eu): - CEEEEEEEE?? Nici Moș Nicolae nu EXISTĂ?!
Ai mei perplecși :D
Moș Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal și lasă dulciuri în ghete :)
Preluat de aici: http://www.bucataras.ro/forum/post/497/traditii_proprii_de_craciun_nazbatii_de-ale_copiilor_amintiri.html?p=1
Copiii sunt dornici a „crede”. De asta sunt fascinați de povești, poveștile sunt poligonul sigur de încercare a realității. Poveștile sunt pline de magie iar magicul e spectaculos. Copiilor le plac magiile și câteodată sunt magician pentru ei. Tocmai de asta le arăt că „minunile” sunt iluzii și demontez propriile mele trucuri pentru ca ei să înțeleagă că „minunile” nu există și că magia realității nu are nimic supranatural în ea.
28 mai 2013
Utopia
Freija lansează provocări:
"Dragii mei, astazi, că tot e luni și avem mintea odihnită, vă propun un exercițiu de imaginație:
Dacă v-ar chema NASA și v-ar spune: "Ne-am săturat de tine și vrem să pleci de pe planetă. Avem o planetă foarte asemănătoare cu pământul, e a ta, fă ce vrei cu ea.", ce ați face? Ce ați lua cu voi? Cum ați construi societatea, și cu cine? Cum ar arăta o lume făcută după chipul și asemănarea voastră?"
Mda. Interesant exerciţiul. Dar soluţiile colegilor de pe facebook sunt fie utopice, fie aiureli. Poate cel mai aproape de adevăr e Mefisto Mefisto ("Traim in cea mai buna din lumile posibile" ), restul, inclusiv eseul Freija Vanir, sunt fără fundament. Doar utopii. Bine, poate că utopii am considera şi "lumile" la care se lucrează concret, cum este programul de colonizare marţian. Sau acţiunile ecologice. Sau cele sociale, religioase, politice, culturale etc.
Ce frapează este intenţia, justificabilă şi de înţeles, de a construi o lume după chipul şi asemănarea noastră, o lume "perfectă". De ce este perfectă această iluzie? Deoarece această lume deja există, este imaginea pe care noi am construit-o, virtual, în creierul nostru, şi care reprezintă, mai mult sau mai puţin corect, realitatea la care avem acces . Doar că, virtuală fiind, o putem sintetiza fără asperităţile şi inconvenientele evidenţelor ce contrazic "perfecţiunea" dorită.
Aşa că Utopia devine, încet încet, scop.
Cum arată Utopia mea? Mai întâi că nu e perfectă, e perfectibilă. Va suferi, cu certitudine, de selecţie. Selecţie naturală. De evoluţie. Evoluţia creează soluţii mai bune decât cele iniţiale, chiar şi filosofic privind lucrurile.
Nu mă consider o configurare eficientă pentru a-mi pune în practică ideile aproape perfectibile, deci solicit din start mai multe lumi de probă, pentru a exersa înainte de a decide asupra anumitor soluţii. Un creator va genera o creaţie şi mai performantă în urma experienţei unei prime creaţii. Aşa că, Dumnezeu de sunt, tot voi realiza o a doua creaţie mai bună decât cea iniţială. De câte încercări am nevoie? Infinitul ar fi o valoare suficientă.
Pe de altă parte sunt leneş, doresc ca aceste lumi să-mi fie puse la dispoziţie deodată. Asta înseamnă că lumea respectivă de fapt are o mulţime de istorii, concomitent, doar cea evidenţiabilă, adică doar cea care funcţionează, urmând să devină soluţia. Pentru asta nici măcar nu trebuie să-mi bat capul cum să fie fiecare dintre ele. Având la dispoziţie un număr nelimitat de soluţii, toate desfăşurându-se concomitent, este iraţional să încerc o soluţie personală, subiectivă, când stau la dispoziţie nenumărate altele, poate mult mai bune decât cea pe care o gândesc eu. Aşa că şi aici rolul meu demiurgic este prea puţin necesar.
Ce este totuşi absolut necesar? Să vreau. Să doresc acestă lume. Şi pentru ca asta să se întâmple înseamnă că eu trebuie să exist. Vreau, deci exist. Se pare că umanismul este cheia tuturor utopiilor. Indiferent ce-o fi însemnând umanismul ăsta. Pentru că umanismul de azi nu este la fel cu cel de ieri. Şi cu certitudine nu va fi nici măcar pe departe asemănător cu cel de mâine. Cei ce consideră că sunt unele concepte general valabile, că anumite lucruri sunt veşnice, le dau o veste tristă, veşnicia nu există.
Am zis.
"Dragii mei, astazi, că tot e luni și avem mintea odihnită, vă propun un exercițiu de imaginație:
Dacă v-ar chema NASA și v-ar spune: "Ne-am săturat de tine și vrem să pleci de pe planetă. Avem o planetă foarte asemănătoare cu pământul, e a ta, fă ce vrei cu ea.", ce ați face? Ce ați lua cu voi? Cum ați construi societatea, și cu cine? Cum ar arăta o lume făcută după chipul și asemănarea voastră?"
Mda. Interesant exerciţiul. Dar soluţiile colegilor de pe facebook sunt fie utopice, fie aiureli. Poate cel mai aproape de adevăr e Mefisto Mefisto ("Traim in cea mai buna din lumile posibile" ), restul, inclusiv eseul Freija Vanir, sunt fără fundament. Doar utopii. Bine, poate că utopii am considera şi "lumile" la care se lucrează concret, cum este programul de colonizare marţian. Sau acţiunile ecologice. Sau cele sociale, religioase, politice, culturale etc.
Ce frapează este intenţia, justificabilă şi de înţeles, de a construi o lume după chipul şi asemănarea noastră, o lume "perfectă". De ce este perfectă această iluzie? Deoarece această lume deja există, este imaginea pe care noi am construit-o, virtual, în creierul nostru, şi care reprezintă, mai mult sau mai puţin corect, realitatea la care avem acces . Doar că, virtuală fiind, o putem sintetiza fără asperităţile şi inconvenientele evidenţelor ce contrazic "perfecţiunea" dorită.
Aşa că Utopia devine, încet încet, scop.
Cum arată Utopia mea? Mai întâi că nu e perfectă, e perfectibilă. Va suferi, cu certitudine, de selecţie. Selecţie naturală. De evoluţie. Evoluţia creează soluţii mai bune decât cele iniţiale, chiar şi filosofic privind lucrurile.
Nu mă consider o configurare eficientă pentru a-mi pune în practică ideile aproape perfectibile, deci solicit din start mai multe lumi de probă, pentru a exersa înainte de a decide asupra anumitor soluţii. Un creator va genera o creaţie şi mai performantă în urma experienţei unei prime creaţii. Aşa că, Dumnezeu de sunt, tot voi realiza o a doua creaţie mai bună decât cea iniţială. De câte încercări am nevoie? Infinitul ar fi o valoare suficientă.
Pe de altă parte sunt leneş, doresc ca aceste lumi să-mi fie puse la dispoziţie deodată. Asta înseamnă că lumea respectivă de fapt are o mulţime de istorii, concomitent, doar cea evidenţiabilă, adică doar cea care funcţionează, urmând să devină soluţia. Pentru asta nici măcar nu trebuie să-mi bat capul cum să fie fiecare dintre ele. Având la dispoziţie un număr nelimitat de soluţii, toate desfăşurându-se concomitent, este iraţional să încerc o soluţie personală, subiectivă, când stau la dispoziţie nenumărate altele, poate mult mai bune decât cea pe care o gândesc eu. Aşa că şi aici rolul meu demiurgic este prea puţin necesar.
Ce este totuşi absolut necesar? Să vreau. Să doresc acestă lume. Şi pentru ca asta să se întâmple înseamnă că eu trebuie să exist. Vreau, deci exist. Se pare că umanismul este cheia tuturor utopiilor. Indiferent ce-o fi însemnând umanismul ăsta. Pentru că umanismul de azi nu este la fel cu cel de ieri. Şi cu certitudine nu va fi nici măcar pe departe asemănător cu cel de mâine. Cei ce consideră că sunt unele concepte general valabile, că anumite lucruri sunt veşnice, le dau o veste tristă, veşnicia nu există.
Am zis.
16 ianuarie 2013
Pentru biserici avem întotdeauna amendamente
"Pentru biserici avem întotdeauna amendamente. Ideea mi-a venit de la Dumnezeu însuşi", a declarat, marţi, senatorul PSD Cosmin Nicula.
"Ce e în neregulă cu această afirmaţie a unui reprezentant al poporului, de la PSD? [...] Uneori, în mod legitim, te gândeşti, bă, cu ce s-o ocupa Dumnezeu? Văzând exemplul că patru copii care mor arşi în casă când tatăl lor pleca să ridice 50 de euro, trimişi de la mama lor, care lucra în străinătate, şi-i închide în casă că n-avea cu cine să-i lase - se duce să ia de la poştă ăia 50 de euro şi ăia patru copii ard în casă - cumva te gândeşti, bă, da cu ce se ocupă Dumnezeu... E, iată cu ce se ocupă! Ne spune Nicula de la PSD. Îi trimitea idei în cap lui Nicula! El ştie, el comunică cu Dumnezeu. Sunt oameni care dacă se cred Napoleon, îi duci să-i tratezi. Dar pe ăştia care primesc mesaje de la Dumnezeu, n-ar trebui, n-ar avea nevoie? Mi se pare mai grav să primeşti mesaje direct de la Dumnezeu decât să te crezi Napoleon" a replicat Mircea Badea, la emisiunea "În gura presei".
Înainte erau 300 de parlamentari din care vreo 200 puneau amendamente de dat bani la biserică. Acum sunt vreo 500 în parlament. Dacă tot 200 sunt ăi de vor să dea banii noştri pentru biserică n-ar fi bai, că sunt 300 care se opun şi nu trec astea. Dar dacă sunt mai mulţi, proporţional adică, atunci ar fi vreo 330, şi nu numai că vor da bani bisericii, dar vor da mult mai mult decât au dat până acum.
"Ce e în neregulă cu această afirmaţie a unui reprezentant al poporului, de la PSD? [...] Uneori, în mod legitim, te gândeşti, bă, cu ce s-o ocupa Dumnezeu? Văzând exemplul că patru copii care mor arşi în casă când tatăl lor pleca să ridice 50 de euro, trimişi de la mama lor, care lucra în străinătate, şi-i închide în casă că n-avea cu cine să-i lase - se duce să ia de la poştă ăia 50 de euro şi ăia patru copii ard în casă - cumva te gândeşti, bă, da cu ce se ocupă Dumnezeu... E, iată cu ce se ocupă! Ne spune Nicula de la PSD. Îi trimitea idei în cap lui Nicula! El ştie, el comunică cu Dumnezeu. Sunt oameni care dacă se cred Napoleon, îi duci să-i tratezi. Dar pe ăştia care primesc mesaje de la Dumnezeu, n-ar trebui, n-ar avea nevoie? Mi se pare mai grav să primeşti mesaje direct de la Dumnezeu decât să te crezi Napoleon" a replicat Mircea Badea, la emisiunea "În gura presei".
Înainte erau 300 de parlamentari din care vreo 200 puneau amendamente de dat bani la biserică. Acum sunt vreo 500 în parlament. Dacă tot 200 sunt ăi de vor să dea banii noştri pentru biserică n-ar fi bai, că sunt 300 care se opun şi nu trec astea. Dar dacă sunt mai mulţi, proporţional adică, atunci ar fi vreo 330, şi nu numai că vor da bani bisericii, dar vor da mult mai mult decât au dat până acum.
7 ianuarie 2013
Dumnezeu și argumentele sale
Argumentul mişcării: Dacă vezi un şir format din piese de domino care cad, ştii că a fost cineva care le-a provocat căderea, nu? Gândeşte-te la univers ca un enorm lanţ/şir de piese de domino care cad, care se miscă. Este necesar ca, cineva din afara şirului, să le fi provocat căderea/mişcarea, nu? Nimic nu este de la sine.
Demontasem mai demult (Argumente raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu) aceste argumente, dar revin.
În argumentul mişcării apare paradoxul mişcării Mişcătorului: dacă Dumnezeu este cauza mişcării înseamnă că Dumnezeu se mişcă deci şi pe Dumnezeu l-a mişcat cineva, astfel că este necesar un Mişcător al Mişcătorului... şi tot aşa, la infinit. Adică acest argument nu este un răspuns, ci o declinare a răspunsului, şi pentru ca lipsa răspunsului să poarte un nume unii i-au spus Dumnezeu.
În realitate nu tot ce se mişcă se mişcă datorită unei cauze primordiale, ci datorită unor condiţii generate de legi ale naturii ce pot fi demonstrate ştiinţific. Pe înţelesul unui copil, lumina alimentează o celulă solară ce porneşte un motor. Dar de unde vine lumina şi ce este ea? Din nimic. E, nu chiar din nimic, vine de la Soare. În Soare, datorită unei forţe foarte puternice, gravitaţia, atomii de hidrogen (care au fiecare un electron şi un proton, ambele cu greutate) se adună unul pe altul aşa cum noi apăsăm datorită aceleiaşi gravitaţii, prin greutatea noastră, salteaua pe care stăm. Numai că în Soare sunt enorm de mulţi atomi de hidrogen şi din această cauză presiunile sunt atât de mari încât doi protoni a doi atomi de hidrogen se unesc, lângă ei mai apar doi neutroni (şi aceştia au greutate) formând nucleul, şi în jurul acestui nucleu se învârt cei doi electroni. Aşa apare atomul de heliu. În această transformare mai apar şi nişte degajări de energie ce ajunge la noi: lumina. Oau! Deci datorită propriei lor greutăţi, fără ca cineva din exteriorul Soarelui să preseze Soarele, atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu (cu doi neutroni în plus) şi lumină.
Argumentul existenţei lucrurilor: Ai nevoie de o primă cauză de existenţă, la fel ca şi de o prima cauză de mişcare, deoarece nimic nu se poate face pe el să existe dacă nu a fost deja acolo. Nimic nu se poate cauza pe sine însuşi.
Această afirmaţie conţine din nou un paradox, dar îl lăsăm deoparte.
Universul nostru este guvernat de patru forţe pe care le putem cerceta: forţa de gravitaţie (care dă greutatea noastră), forţa electromagnetică (care face ca motorul electric să funcţioneze), forţa atomică slabă (care face ca atomii să se lege între ei) şi forţa atomică tare (care ţine leagate componentele nucleului atomic). Aceste forţe nu se comportă la fel, depinzând de dimensiunea spaţiului şi timpului. Adică la dimensiuni foarte mici sau la viteze foarte mari sau la forţe de gravitaţie imense, lucrurile nu mai sunt la fel în ceea ce priveşte dacă există sau nu ceva, dacă ceea ce există se află doar într-un singur loc sau în mai multe, dacă poate apare ceva din nimic sau dacă ceva poate dispare pur şi simplu. Şi oamenii au observat că la forţe şi în condiţii extreme din nimic apare materie şi antimaterie, adică poate apare existenţa. De altfel chiar asta s-a întâmplat cu universul nostru, doar în baza existenţei regulilor conforme forţelor mai sus amintite. Universul a apărut din nimic, deodată, întregul spaţiu şi timp autocreându-se acum 13,7 miliarde de ani.
Argumentul încetării existenţei: Dacă nu ar exista un Dumnezeu care nu a murit niciodată, care nu a încetat niciodata să existe, atunci, în final, totul ar muri sau şi-ar înceta existenţa şi nimic nu ar putea începe din nou. Atunci nu ar mai exista nimic, dar acest lucru este abusurd, pentru ca înca există ceva.
După cum am spus mai sus universul nostru, fără o cauză din exteriorul său a început să fie evident acum aproximatix 13,7 miliarde de ani. De fapt de atunci datează chiar timpul în sine, înainte de asta nu se poate concepe că există un înainte. Pentru a înţelege asta trebuie să ieşim un pic din cum vedem noi timpul şi să-l considerăm ca fiind doar o altă formă de spaţiu. Numai că şi aici mai intervenim un pic cu imaginaţia şi concepem timpul ca fiind latitudinea globului terestru, mărimea circumferinţei paralelelor fiind dimensiunea spaţiului tridimensional. În acest caz putem considera că Universul nostru a început la Polul Nord, un loc de exact un punct al globului. Nu putem lua în considerare un timp înainte de timp deoarece nu există un punct „mai la nord” decât Polul Nord, exact cum nu există un frig mai frig decât 0 absolut (−273,15 °C). Dar acesta este universul nostru în sensul că în el existăm noi, şi suntem capabili a-l percepe. În alte potenţiale universuri în care regulile fizicii ar fi fost altele (asta înseamnă că universul acesta este al nostru, este singurul cu aceste reguli) timpul ar fi fost altfel, spaţiul ar fi fost altfel şi materia şi energia ar fi fost altfel. Acele universuri nu există deoarece ar fi dispărut, colapsat sau disipat înainte să "existe" cu adevărat sau dacă ar exista ar fi imposibil de accesat.
Faptul că universul (existenţa) are un "început" nedatorat divinităţii nu implică un "nesfârşit" după cum nu implică un "sfârşit" ambele fiind estimări în care spaţiu-timpul aşa cum îl percepem noi va fi complet distorsionat.
Argumentul diferenţei: În univers unele lucruri sunt mai bune decât altele. Atunci, trebuie să existe un standard care să judece care lucruri sunt mai bune decât altele. Acest lucru trebuie să fie absolutul perfect. Adică, Dumnezeu.
Acest argument este fals, este o eroare de logică, ce înlocuiește argumentarea cu dorința argumentatorului. Ceva de genul „deoarece îmi plac prăjiturile înseamnă că prăjiturile sunt bune și pentru că există prăjituri e clar că binele există”. După cum se vede standardul după care sunt evaluate lucrurile este standardul nostru, noi suntem evaluatorii, deși suntem subiectivi. Binele și răul în mod absolut nu există, sunt interpretări, după cum sunt frumosul și urâtul. Morala nu este apanajul unei divinități sau a alteia, eventual biserica respectivă o confiscă, transmițând enoriașilor anumite dogme ca fiind absolute. În realitate actul moral ne aparține personal și este cu adevărat al nostru dacă îl înțelegem și ni-l asumăm. Faptul că unii credincioși preferă să lase dogma bisericii lor să se substituie efortului propriu arată lipsa acestora de moralitate, nefiind în stare, se pare, să judece singuri situațiile cu care sunt confruntați.
Argumentul "design-ului": Design-ul cere un designer. Universul/natura este un design, atunci înseamna că trebuie să existe un designer ce a creat universul/natura.
Prima problemă este cum de un designer, care trebuie să fie mai complicat decât designul pe care l-a generat, nu are un designer la rândul lui. Dar să lăsăm asta.
Să facem un experiment. Luăm o ladă în care punem cartofi de diferite dimensiuni, și mari și mici, amestecați. O așezăm în portbagaj și plecăm cu ea la piață, în județul vecin, să o vindem. Drumul este plin de gropi, nici mașina nu e prea nouă și trepidează din toate încheieturile. Când ajungem la piață ce să vezi, toți cartofii mari sunt deasupra și toți cei mici dedesubt. Acest design trebuie să fi fost gândit și construit de cineva, care a stat în portbagaj și a așezat cartofii. Așa este, dar nu e vreo divinitate sau Intelligent Design. Acel cineva se numește gravitație. Datorită ei (și a celorlalte trei forțe amintite înainte), materia construiește, singură, structuri stabile, atomii. Atomii se combină între ei, chimic, generând polimeri (molecule mari și complexe) ce se multiplică după un anumit tipic datorită forței atomice slabe. Deși acești polimeri se autocopiază există unele erori, ce construiesc polimeri și mai performați, ce folosesc materialul celor mai puțini performanți. Așa apare viața, la început simplă, dar mai apoi din ce în ce mai complicată, cu organisme complexe formate din milioane și milioane de celule, capabile de a se autoreplica, cu mici diferențe: ciuperci, alge, plante, animale. Unele tipuri de viețuitoare au dispărut de mult și acum unora le e greu să înțeleagă cum de s-a ajuns să fie două viețuitoare atât de diferite din același strămoș comun. După cum fizica a „construit” chimia și chimia a „construit” biologia, și materialul biologic s-a perfecționat continuu, prin evoluție, până când a ajuns să dețină un organ special, creierul. Una dintre specii, cea mai complexă din punct de vedere a calității creierului, a generat o nouă stare a materiei, informația culturală. Acest animal se numește Homo Sapiens, și este specia noastră, a oamenilor, capabili să se întrebe și să găsească răspuns despre cine sunt și cum de au ajuns să fie ceea ce sunt.
Poate cineva combate argumentele acestea?
Eu știu? Sunt combătute? Voi ce ziceți?
Demontasem mai demult (Argumente raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu) aceste argumente, dar revin.
În argumentul mişcării apare paradoxul mişcării Mişcătorului: dacă Dumnezeu este cauza mişcării înseamnă că Dumnezeu se mişcă deci şi pe Dumnezeu l-a mişcat cineva, astfel că este necesar un Mişcător al Mişcătorului... şi tot aşa, la infinit. Adică acest argument nu este un răspuns, ci o declinare a răspunsului, şi pentru ca lipsa răspunsului să poarte un nume unii i-au spus Dumnezeu.
În realitate nu tot ce se mişcă se mişcă datorită unei cauze primordiale, ci datorită unor condiţii generate de legi ale naturii ce pot fi demonstrate ştiinţific. Pe înţelesul unui copil, lumina alimentează o celulă solară ce porneşte un motor. Dar de unde vine lumina şi ce este ea? Din nimic. E, nu chiar din nimic, vine de la Soare. În Soare, datorită unei forţe foarte puternice, gravitaţia, atomii de hidrogen (care au fiecare un electron şi un proton, ambele cu greutate) se adună unul pe altul aşa cum noi apăsăm datorită aceleiaşi gravitaţii, prin greutatea noastră, salteaua pe care stăm. Numai că în Soare sunt enorm de mulţi atomi de hidrogen şi din această cauză presiunile sunt atât de mari încât doi protoni a doi atomi de hidrogen se unesc, lângă ei mai apar doi neutroni (şi aceştia au greutate) formând nucleul, şi în jurul acestui nucleu se învârt cei doi electroni. Aşa apare atomul de heliu. În această transformare mai apar şi nişte degajări de energie ce ajunge la noi: lumina. Oau! Deci datorită propriei lor greutăţi, fără ca cineva din exteriorul Soarelui să preseze Soarele, atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu (cu doi neutroni în plus) şi lumină.
Argumentul existenţei lucrurilor: Ai nevoie de o primă cauză de existenţă, la fel ca şi de o prima cauză de mişcare, deoarece nimic nu se poate face pe el să existe dacă nu a fost deja acolo. Nimic nu se poate cauza pe sine însuşi.
Această afirmaţie conţine din nou un paradox, dar îl lăsăm deoparte.
Universul nostru este guvernat de patru forţe pe care le putem cerceta: forţa de gravitaţie (care dă greutatea noastră), forţa electromagnetică (care face ca motorul electric să funcţioneze), forţa atomică slabă (care face ca atomii să se lege între ei) şi forţa atomică tare (care ţine leagate componentele nucleului atomic). Aceste forţe nu se comportă la fel, depinzând de dimensiunea spaţiului şi timpului. Adică la dimensiuni foarte mici sau la viteze foarte mari sau la forţe de gravitaţie imense, lucrurile nu mai sunt la fel în ceea ce priveşte dacă există sau nu ceva, dacă ceea ce există se află doar într-un singur loc sau în mai multe, dacă poate apare ceva din nimic sau dacă ceva poate dispare pur şi simplu. Şi oamenii au observat că la forţe şi în condiţii extreme din nimic apare materie şi antimaterie, adică poate apare existenţa. De altfel chiar asta s-a întâmplat cu universul nostru, doar în baza existenţei regulilor conforme forţelor mai sus amintite. Universul a apărut din nimic, deodată, întregul spaţiu şi timp autocreându-se acum 13,7 miliarde de ani.
Argumentul încetării existenţei: Dacă nu ar exista un Dumnezeu care nu a murit niciodată, care nu a încetat niciodata să existe, atunci, în final, totul ar muri sau şi-ar înceta existenţa şi nimic nu ar putea începe din nou. Atunci nu ar mai exista nimic, dar acest lucru este abusurd, pentru ca înca există ceva.
După cum am spus mai sus universul nostru, fără o cauză din exteriorul său a început să fie evident acum aproximatix 13,7 miliarde de ani. De fapt de atunci datează chiar timpul în sine, înainte de asta nu se poate concepe că există un înainte. Pentru a înţelege asta trebuie să ieşim un pic din cum vedem noi timpul şi să-l considerăm ca fiind doar o altă formă de spaţiu. Numai că şi aici mai intervenim un pic cu imaginaţia şi concepem timpul ca fiind latitudinea globului terestru, mărimea circumferinţei paralelelor fiind dimensiunea spaţiului tridimensional. În acest caz putem considera că Universul nostru a început la Polul Nord, un loc de exact un punct al globului. Nu putem lua în considerare un timp înainte de timp deoarece nu există un punct „mai la nord” decât Polul Nord, exact cum nu există un frig mai frig decât 0 absolut (−273,15 °C). Dar acesta este universul nostru în sensul că în el existăm noi, şi suntem capabili a-l percepe. În alte potenţiale universuri în care regulile fizicii ar fi fost altele (asta înseamnă că universul acesta este al nostru, este singurul cu aceste reguli) timpul ar fi fost altfel, spaţiul ar fi fost altfel şi materia şi energia ar fi fost altfel. Acele universuri nu există deoarece ar fi dispărut, colapsat sau disipat înainte să "existe" cu adevărat sau dacă ar exista ar fi imposibil de accesat.
Faptul că universul (existenţa) are un "început" nedatorat divinităţii nu implică un "nesfârşit" după cum nu implică un "sfârşit" ambele fiind estimări în care spaţiu-timpul aşa cum îl percepem noi va fi complet distorsionat.
Argumentul diferenţei: În univers unele lucruri sunt mai bune decât altele. Atunci, trebuie să existe un standard care să judece care lucruri sunt mai bune decât altele. Acest lucru trebuie să fie absolutul perfect. Adică, Dumnezeu.
Acest argument este fals, este o eroare de logică, ce înlocuiește argumentarea cu dorința argumentatorului. Ceva de genul „deoarece îmi plac prăjiturile înseamnă că prăjiturile sunt bune și pentru că există prăjituri e clar că binele există”. După cum se vede standardul după care sunt evaluate lucrurile este standardul nostru, noi suntem evaluatorii, deși suntem subiectivi. Binele și răul în mod absolut nu există, sunt interpretări, după cum sunt frumosul și urâtul. Morala nu este apanajul unei divinități sau a alteia, eventual biserica respectivă o confiscă, transmițând enoriașilor anumite dogme ca fiind absolute. În realitate actul moral ne aparține personal și este cu adevărat al nostru dacă îl înțelegem și ni-l asumăm. Faptul că unii credincioși preferă să lase dogma bisericii lor să se substituie efortului propriu arată lipsa acestora de moralitate, nefiind în stare, se pare, să judece singuri situațiile cu care sunt confruntați.
Argumentul "design-ului": Design-ul cere un designer. Universul/natura este un design, atunci înseamna că trebuie să existe un designer ce a creat universul/natura.
Prima problemă este cum de un designer, care trebuie să fie mai complicat decât designul pe care l-a generat, nu are un designer la rândul lui. Dar să lăsăm asta.
Să facem un experiment. Luăm o ladă în care punem cartofi de diferite dimensiuni, și mari și mici, amestecați. O așezăm în portbagaj și plecăm cu ea la piață, în județul vecin, să o vindem. Drumul este plin de gropi, nici mașina nu e prea nouă și trepidează din toate încheieturile. Când ajungem la piață ce să vezi, toți cartofii mari sunt deasupra și toți cei mici dedesubt. Acest design trebuie să fi fost gândit și construit de cineva, care a stat în portbagaj și a așezat cartofii. Așa este, dar nu e vreo divinitate sau Intelligent Design. Acel cineva se numește gravitație. Datorită ei (și a celorlalte trei forțe amintite înainte), materia construiește, singură, structuri stabile, atomii. Atomii se combină între ei, chimic, generând polimeri (molecule mari și complexe) ce se multiplică după un anumit tipic datorită forței atomice slabe. Deși acești polimeri se autocopiază există unele erori, ce construiesc polimeri și mai performați, ce folosesc materialul celor mai puțini performanți. Așa apare viața, la început simplă, dar mai apoi din ce în ce mai complicată, cu organisme complexe formate din milioane și milioane de celule, capabile de a se autoreplica, cu mici diferențe: ciuperci, alge, plante, animale. Unele tipuri de viețuitoare au dispărut de mult și acum unora le e greu să înțeleagă cum de s-a ajuns să fie două viețuitoare atât de diferite din același strămoș comun. După cum fizica a „construit” chimia și chimia a „construit” biologia, și materialul biologic s-a perfecționat continuu, prin evoluție, până când a ajuns să dețină un organ special, creierul. Una dintre specii, cea mai complexă din punct de vedere a calității creierului, a generat o nouă stare a materiei, informația culturală. Acest animal se numește Homo Sapiens, și este specia noastră, a oamenilor, capabili să se întrebe și să găsească răspuns despre cine sunt și cum de au ajuns să fie ceea ce sunt.
Poate cineva combate argumentele acestea?
Eu știu? Sunt combătute? Voi ce ziceți?
5 decembrie 2012
Povestea cabliştilor
de Lucian Mândruţă
A fost odată ca niciodată un telespectator. Acest cetăţean se uita zilnic la televizor, pentru că avea gratis la serviciu: era cablist. Şef la societatea de cablu, mai precis.
Uitându-se el mult, mult, ani întregi, a observat că la televizor e multă reclamă, iar într-o bună zi a aflat de la un bun prieten că pentru reclama aceea unii plătesc ca să apară. Imediat s-a dus val-vârtej la contabilitate şi-a început să întrebe în dreapta şi în stânga:
- Aţi văzut reclama aia la Coca Cola? Noi cât am încasat din ea? Dar la Orange? HP? Pateu de ficat? Noul Logan, care depăşeşte orice aşteptări?
- Nimic, şefu', noi nu încasăm nimic din reclamele astea. Noi luăm bani de la abonaţi. Televiziunile încasează.
- Seriooos? Şi cât încasează?
- Pai, să tot fie câteva milioane pe luna la televiziunile astea mai mari!
- Câââât? Pe cablul meu? Şi eu nu iau nimic?
- Nu şefu, că nu-s produse de noi! Îs ale lor show-urile astea! Şi ei taie chitanţă.
- Aşaaa, deci! Bine!
După aceste vorbe, şeful s-a încuiat în birou, fără secretară de data asta, şi n-a mai ieşit de acolo trei zile şi trei nopti. Iar când a ieşit, avea în mână un vraf de hârtii pe care le-a trântit în faţa managementului, la prima şedinţă:
- Băieţi, ăsta e planul nostru de dezvoltare! Urmaţi-l şi ne va creşte ca Făt Frumos, într-un an cât alţii în şapte! Citiţi şi apucaţi-vă de lucru: ne facem şi noi canale, cu show-uri, cu reclame, cu tot ce vrei. De fapt, cu tot ce vrea publicul, bine?
- Bine şefu', eşti extraordinar, cum ţi-a venit ideea asta, incredibil.... a urmat un val de felicitări sincere, ca de la angajat la şef.
Fireşte, planul a fost pus imediat în aplicare, pentru că era al şefului. Societatea a scos banii de la bancă, a cumpărat camere de filmat, lumini, paiete, maşini de teren şi câteodata chiar şi vedete. Oamenii au mai cumpărat şi filme şi documentare, tot ce trebuie la o televiziune serioasă. Şi-au deschis canalele proprii şi şi-au suflecat mânecile şi şi-au pregătit facturierele pentru publicitatea care urma să vină.
Au emis o zi, au emis două, au emis o lună, au emis chiar nouă. Numai că nimeni nu venea să cumpere publicitate. Prin biroul de vânzări proaspăt dotat cu mobilă Bo Concept bătea vântul. Şi, odată cu el, într-o bună zi, a intrat şeful.
- Beeey, ce naiba e aici! De ce-am făcut noi televiziunile astea dacă nu încasăm nimic pe ele? Voi ştiti cât mă costă pe ora de emisie?
- Ştim şefu', dar n-avem ce face. Oamenii nu se uită la ce producem noi, au rămas tot cu ăilalţi. Cică le plac şi nu vor să schimbe pe noi!
- Pai mey proştilor, voi nu ştiţi că orice învăţ are şi dezvăţ? Ia să le tăiem canalele alea la care se uită, că la noi e heblul! Şi să vedem, la cine-o să vină? Nu la noi?
- Ba da, şefu', incredibil, iar ne-aţi salvat cu ideile dumneavoastră!
Zis şi făcut.
Iar povestea se încheie aici cu o morală: Când ai monopol, ai de fapt o licenţă pentru a face lucrurile prost fără să fii pedepsit pentru asta. De aici, capitalismul nu mai poate face nimic.
Însă putem noi. Sigur, dacă n-am fi oameni care s-au obişnuit doar să se uite!
A fost odată ca niciodată un telespectator. Acest cetăţean se uita zilnic la televizor, pentru că avea gratis la serviciu: era cablist. Şef la societatea de cablu, mai precis.
Uitându-se el mult, mult, ani întregi, a observat că la televizor e multă reclamă, iar într-o bună zi a aflat de la un bun prieten că pentru reclama aceea unii plătesc ca să apară. Imediat s-a dus val-vârtej la contabilitate şi-a început să întrebe în dreapta şi în stânga:
- Aţi văzut reclama aia la Coca Cola? Noi cât am încasat din ea? Dar la Orange? HP? Pateu de ficat? Noul Logan, care depăşeşte orice aşteptări?
- Nimic, şefu', noi nu încasăm nimic din reclamele astea. Noi luăm bani de la abonaţi. Televiziunile încasează.
- Seriooos? Şi cât încasează?
- Pai, să tot fie câteva milioane pe luna la televiziunile astea mai mari!
- Câââât? Pe cablul meu? Şi eu nu iau nimic?
- Nu şefu, că nu-s produse de noi! Îs ale lor show-urile astea! Şi ei taie chitanţă.
- Aşaaa, deci! Bine!
După aceste vorbe, şeful s-a încuiat în birou, fără secretară de data asta, şi n-a mai ieşit de acolo trei zile şi trei nopti. Iar când a ieşit, avea în mână un vraf de hârtii pe care le-a trântit în faţa managementului, la prima şedinţă:
- Băieţi, ăsta e planul nostru de dezvoltare! Urmaţi-l şi ne va creşte ca Făt Frumos, într-un an cât alţii în şapte! Citiţi şi apucaţi-vă de lucru: ne facem şi noi canale, cu show-uri, cu reclame, cu tot ce vrei. De fapt, cu tot ce vrea publicul, bine?
- Bine şefu', eşti extraordinar, cum ţi-a venit ideea asta, incredibil.... a urmat un val de felicitări sincere, ca de la angajat la şef.
Fireşte, planul a fost pus imediat în aplicare, pentru că era al şefului. Societatea a scos banii de la bancă, a cumpărat camere de filmat, lumini, paiete, maşini de teren şi câteodata chiar şi vedete. Oamenii au mai cumpărat şi filme şi documentare, tot ce trebuie la o televiziune serioasă. Şi-au deschis canalele proprii şi şi-au suflecat mânecile şi şi-au pregătit facturierele pentru publicitatea care urma să vină.
Au emis o zi, au emis două, au emis o lună, au emis chiar nouă. Numai că nimeni nu venea să cumpere publicitate. Prin biroul de vânzări proaspăt dotat cu mobilă Bo Concept bătea vântul. Şi, odată cu el, într-o bună zi, a intrat şeful.
- Beeey, ce naiba e aici! De ce-am făcut noi televiziunile astea dacă nu încasăm nimic pe ele? Voi ştiti cât mă costă pe ora de emisie?
- Ştim şefu', dar n-avem ce face. Oamenii nu se uită la ce producem noi, au rămas tot cu ăilalţi. Cică le plac şi nu vor să schimbe pe noi!
- Pai mey proştilor, voi nu ştiţi că orice învăţ are şi dezvăţ? Ia să le tăiem canalele alea la care se uită, că la noi e heblul! Şi să vedem, la cine-o să vină? Nu la noi?
- Ba da, şefu', incredibil, iar ne-aţi salvat cu ideile dumneavoastră!
Zis şi făcut.
Iar povestea se încheie aici cu o morală: Când ai monopol, ai de fapt o licenţă pentru a face lucrurile prost fără să fii pedepsit pentru asta. De aici, capitalismul nu mai poate face nimic.
Însă putem noi. Sigur, dacă n-am fi oameni care s-au obişnuit doar să se uite!
21 aprilie 2012
Izvorul Tămăduirii - homeopatie creştină
E o vorbă veche, românească (cine-a zis că românii sunt habotnici?): E ca apa sfinţită - nici-n-ajută, nici nu strică.
Înţelepciune populară, sceptică, ce subliniază ineficienţa "sfinţirii" apei. Miturile ancestrale transformă necesitatea apei în extraordinare hierofanii, evidenţiate în toate culturile lumii. Apa, substanţă demiurgică dătătoare de viaţă (hidratare, igienă şi hrană) şi de moarte (potop), cu bun simţ popular este luată ca fiind apă şi atât. Totuşi clerul profită de necesitatea ei şi o utilizează inducând ideea unei epifanii, doar prin mijlocirea sa, binenţeles, una dintre ele fiind chiar valenţele vindecătoare. Aşa a apărut această sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, import tardiv (abia după secolele VI-VII en) din misterele păgâne. Pentru că primăvara renaşterea naturii se-mpletea cu repornirea izvoarelor îngheţate peste iarnă, acestă apă resuscitată (Aghiasma Mică) era cotată ca având proprietăţi de vindecare, idee ce se datorează coincidenţei proceselor. Altfel spus creştinii au confiscat mitul păgân (nereuşind să-l distrugă), atribuindu-l legendarei Fecioare Maria.
Dar de ce am legat apa sfinţită de homeopatie? Anul acesta s-a întâmplat ca sărbătorii Izvorului Tămăduirii să-i succeadă o acţiunea iniţiată în România de ASUR şi Sceptici.ro: Campania 10.23. Aceasta reprezintă o atenţionare publică prin care voluntari ingerează cantităţi industriale demedicamente produse homeopate pentru a arăta lipsa de efect a acestora. Pentru că homeopatia nu este altceva decât o pseudo-medicină. Nu este o medicină funcţională, este "apă sfinţită" în ambalaj medical.
De aceeaşi baricadă, dar cu alte interese, se situează şi armata ortodocşilor radicali, prin articolul "Homeopatia, o noua înşelare". Problema acestora nu este neapărat nefuncţionalitatea leacurilor homeopate ci eventuala funcţionalitate neconformă cu ortodoxia:
Medicamentul homeopat, o materie "vrajită"
Potrivit homeopaţilor, eficacitatea medicamentului homeopat ţine de modul în care este preparat, adică de dinamismul metodei (nenumărate dizolvări şi agitări ale "substanţei"). Medicamentele homeopate depăşesc însă chimia, implicând o adevarată alchimie.
Trebuie subliniat, ceea ce ne este cunoscut din Sfânta Scriptură şi din Tradiţia Ortodoxă, că diavolul poate să trateze trupul omului, pentru a-i câştiga sufletul. Deci, nu trebuie să anulăm complet posibilitatea "vindecării" homeopate, mai ales când aceasta este practicată în stransă legatură cu practici provenite din tradiţiile orientale.
Adică, altfel spus, homeopatia lor e mai proastă decât homeopatia noastră.
Să nu dăm cu piatra fără a explica motivul. Mai întâi că homeopatia (o substanţă ultradiluată până la dispariţie) nu este similară sau identică cu fitoterapia (utilizarea plantelor), confuzie existentă în mintea multora. Dacă în cazul fitoterapiei pot exista unele reacţii, datorită substanţelor active (au efecte adverse sau contraindicaţii - lipsa acestora este un mit), în cazul homeopatiei nu avem decât, cel mult, un efect placebo. Iată doar câteva studii ştiinţifice (prin testare în orb) ce evidenţiază ineficacitatea homeopatiei:
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.632/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.668/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.892/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.903/healthissue_detail.asp
Iată şi studiile ştiinţifice ce demonstrează că homeopatia funcţionează:
-
Da! Nici unul. Provoc pe homeopaţii sau adepţii homeopatiei să publice "nenumăratele" studii ce aduc dovezi în sprijinul acestui tratament. Şi vom împărţi premiul de un milion de dolari promis de Fundaţia James Randi pentru cel ce demonstrează că homeopatia funcţionează. Mai jos este o prezentare a provocării făcută chiar de James Randi.:
Pe pe lângă asta supralicitez pentru homeopaţi. Experimentul constă în a prezenta substanţe homeopate, identice ca prezentare şi compoziţie a excipienţilor. Să ne comunice, în condiţii de cercetare ştiinţifică, ce fel de ingredient activ are "medicamentul" lor. Dacă este pentru gripă sau pentru insomnie? Ce fel de metodă poate folosi pentru a descoperi dacă picăturile respective, identic prezentate, sunt pentru ochi sau pentru nas, dacă te vindecă de migrene sau de colici? Nu iert nici preoţii. Vom lua mai multe sticle, identice ca-nfăţişare, şi vom pune în unele apă chioară şi-ntr-altele apă sfinţită. Vor şti ce şi cum? Nu cumva se va ajunge la o situaţie previzibilă probabilistic prin ghicire? Pentru că apa se comportă identic, fie că-i sfinţită ori ba. Iată câteva sfaturi pentru utilizatorii de agheasmă: - Ce se face cu agheasma care a prins miros? Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea se toarnă intr-un loc curat, sau la rădăcina unui pom. - Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca sa nu se strice? Mântuitorul Iisus Hristos întreba: "Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?" (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaieţi, flori etc.). - Dacă strângem agheasma mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică? Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică. (nu are rost păstrarea ei - nota mea) Şi acum câteva detalii cu privire la apa potabilă îmbuteliată cu buletin de analiză fizico-chimică şi biologică. Termenul de garanţie, în medie, este de 1 an de la data îmbutelierii dar valabilitatea este mai mare. În condiţii normale apa nu se strică, fie că e sfinţită ori nu. În condiţii normale homeopatia funcţionează la fel de performant ca şi o pastilă de zahăr. Spre exemplificare compoziţia vestitului Oscillococcinum, doza recomandată de 1 gram: Ingredient activ - Anas Barbariae Hepatis et Cordis Extractum (extract de ficat şi inimă de raţă leşească) în diluţie de 200CK adică 0,000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 grame la 100 de grame excipient. Ingredient inactiv - 0,85g de zaharoză (zahăr obişnuit) și 0,15g de lactoză (glucid extras din lapte). Asta în teorie. Deoarece un mol de zaharoză conţine 602214150000000000000000 de molecule şi are 342,3 grame (constanta lui Avogadro - chimie, clasa a VII-a). Adică într-un gram de Oscillococcinum (adică într-o doză) sunt 1759316827344434706398 de molecule de zahăr şi, aţi ghicit, 0,00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 molecule de ficat de raţă (regula de trei simplă - matematică clasa a VI-a). Oameni buni, într-o compoziţie nu poate exista o jumătate de moleculă. Sau există cel puţin o moleculă sau nu există nici una. Pentru comparaţie, concentraţia permisă de arsenic este de 0,00000001 grame la 1 gram de apă potabilă. În realitate, nu există nimic altceva decât zahăr. Din acest motiv singura atenţionare în prospect este doar cea referitoare la intoleranţa la zaharuri şi lactoză. Acum să vedem şi preţul: aproximativ 16 lei 6 doze a câte un gram. Asta în timp ce un kilogram de zahăr costă 5 lei. Observaţi eficienţa celor de la Boiron (producătorii homeopaţi): 1000 grame zahăr ........................... 5 lei 1 gram zahăr ................................... 0,005 lei 6 grame zahăr ................................. 0,03 lei 6 grame zahăr de minciunică ........ 16 lei - adică profit de 53333 %. Mişto!!! Să tot fii homeopat... În aceste condiţii, în România noastră credulă şi mercantilă, Institutul Cantacuzino este închis în timp ce pentru gripă se recomandă de unii medici (rapace de parveniţi sau, pur şi simplu, proşti) zahăr Oscillococcinum pe post de leac.
Înţelepciune populară, sceptică, ce subliniază ineficienţa "sfinţirii" apei. Miturile ancestrale transformă necesitatea apei în extraordinare hierofanii, evidenţiate în toate culturile lumii. Apa, substanţă demiurgică dătătoare de viaţă (hidratare, igienă şi hrană) şi de moarte (potop), cu bun simţ popular este luată ca fiind apă şi atât. Totuşi clerul profită de necesitatea ei şi o utilizează inducând ideea unei epifanii, doar prin mijlocirea sa, binenţeles, una dintre ele fiind chiar valenţele vindecătoare. Aşa a apărut această sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, import tardiv (abia după secolele VI-VII en) din misterele păgâne. Pentru că primăvara renaşterea naturii se-mpletea cu repornirea izvoarelor îngheţate peste iarnă, acestă apă resuscitată (Aghiasma Mică) era cotată ca având proprietăţi de vindecare, idee ce se datorează coincidenţei proceselor. Altfel spus creştinii au confiscat mitul păgân (nereuşind să-l distrugă), atribuindu-l legendarei Fecioare Maria.
Dar de ce am legat apa sfinţită de homeopatie? Anul acesta s-a întâmplat ca sărbătorii Izvorului Tămăduirii să-i succeadă o acţiunea iniţiată în România de ASUR şi Sceptici.ro: Campania 10.23. Aceasta reprezintă o atenţionare publică prin care voluntari ingerează cantităţi industriale de
De aceeaşi baricadă, dar cu alte interese, se situează şi armata ortodocşilor radicali, prin articolul "Homeopatia, o noua înşelare". Problema acestora nu este neapărat nefuncţionalitatea leacurilor homeopate ci eventuala funcţionalitate neconformă cu ortodoxia:
Medicamentul homeopat, o materie "vrajită"
Potrivit homeopaţilor, eficacitatea medicamentului homeopat ţine de modul în care este preparat, adică de dinamismul metodei (nenumărate dizolvări şi agitări ale "substanţei"). Medicamentele homeopate depăşesc însă chimia, implicând o adevarată alchimie.
Trebuie subliniat, ceea ce ne este cunoscut din Sfânta Scriptură şi din Tradiţia Ortodoxă, că diavolul poate să trateze trupul omului, pentru a-i câştiga sufletul. Deci, nu trebuie să anulăm complet posibilitatea "vindecării" homeopate, mai ales când aceasta este practicată în stransă legatură cu practici provenite din tradiţiile orientale.
Adică, altfel spus, homeopatia lor e mai proastă decât homeopatia noastră.
Să nu dăm cu piatra fără a explica motivul. Mai întâi că homeopatia (o substanţă ultradiluată până la dispariţie) nu este similară sau identică cu fitoterapia (utilizarea plantelor), confuzie existentă în mintea multora. Dacă în cazul fitoterapiei pot exista unele reacţii, datorită substanţelor active (au efecte adverse sau contraindicaţii - lipsa acestora este un mit), în cazul homeopatiei nu avem decât, cel mult, un efect placebo. Iată doar câteva studii ştiinţifice (prin testare în orb) ce evidenţiază ineficacitatea homeopatiei:
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.632/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.668/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.892/healthissue_detail.asp
http://www.acsh.org/healthissues/newsID.903/healthissue_detail.asp
Iată şi studiile ştiinţifice ce demonstrează că homeopatia funcţionează:
-
Da! Nici unul. Provoc pe homeopaţii sau adepţii homeopatiei să publice "nenumăratele" studii ce aduc dovezi în sprijinul acestui tratament. Şi vom împărţi premiul de un milion de dolari promis de Fundaţia James Randi pentru cel ce demonstrează că homeopatia funcţionează. Mai jos este o prezentare a provocării făcută chiar de James Randi.:
Pe pe lângă asta supralicitez pentru homeopaţi. Experimentul constă în a prezenta substanţe homeopate, identice ca prezentare şi compoziţie a excipienţilor. Să ne comunice, în condiţii de cercetare ştiinţifică, ce fel de ingredient activ are "medicamentul" lor. Dacă este pentru gripă sau pentru insomnie? Ce fel de metodă poate folosi pentru a descoperi dacă picăturile respective, identic prezentate, sunt pentru ochi sau pentru nas, dacă te vindecă de migrene sau de colici? Nu iert nici preoţii. Vom lua mai multe sticle, identice ca-nfăţişare, şi vom pune în unele apă chioară şi-ntr-altele apă sfinţită. Vor şti ce şi cum? Nu cumva se va ajunge la o situaţie previzibilă probabilistic prin ghicire? Pentru că apa se comportă identic, fie că-i sfinţită ori ba. Iată câteva sfaturi pentru utilizatorii de agheasmă: - Ce se face cu agheasma care a prins miros? Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea se toarnă intr-un loc curat, sau la rădăcina unui pom. - Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca sa nu se strice? Mântuitorul Iisus Hristos întreba: "Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?" (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaieţi, flori etc.). - Dacă strângem agheasma mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică? Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică. (nu are rost păstrarea ei - nota mea) Şi acum câteva detalii cu privire la apa potabilă îmbuteliată cu buletin de analiză fizico-chimică şi biologică. Termenul de garanţie, în medie, este de 1 an de la data îmbutelierii dar valabilitatea este mai mare. În condiţii normale apa nu se strică, fie că e sfinţită ori nu. În condiţii normale homeopatia funcţionează la fel de performant ca şi o pastilă de zahăr. Spre exemplificare compoziţia vestitului Oscillococcinum, doza recomandată de 1 gram: Ingredient activ - Anas Barbariae Hepatis et Cordis Extractum (extract de ficat şi inimă de raţă leşească) în diluţie de 200CK adică 0,000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 grame la 100 de grame excipient. Ingredient inactiv - 0,85g de zaharoză (zahăr obişnuit) și 0,15g de lactoză (glucid extras din lapte). Asta în teorie. Deoarece un mol de zaharoză conţine 602214150000000000000000 de molecule şi are 342,3 grame (constanta lui Avogadro - chimie, clasa a VII-a). Adică într-un gram de Oscillococcinum (adică într-o doză) sunt 1759316827344434706398 de molecule de zahăr şi, aţi ghicit, 0,00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 molecule de ficat de raţă (regula de trei simplă - matematică clasa a VI-a). Oameni buni, într-o compoziţie nu poate exista o jumătate de moleculă. Sau există cel puţin o moleculă sau nu există nici una. Pentru comparaţie, concentraţia permisă de arsenic este de 0,00000001 grame la 1 gram de apă potabilă. În realitate, nu există nimic altceva decât zahăr. Din acest motiv singura atenţionare în prospect este doar cea referitoare la intoleranţa la zaharuri şi lactoză. Acum să vedem şi preţul: aproximativ 16 lei 6 doze a câte un gram. Asta în timp ce un kilogram de zahăr costă 5 lei. Observaţi eficienţa celor de la Boiron (producătorii homeopaţi): 1000 grame zahăr ........................... 5 lei 1 gram zahăr ................................... 0,005 lei 6 grame zahăr ................................. 0,03 lei 6 grame zahăr de minciunică ........ 16 lei - adică profit de 53333 %. Mişto!!! Să tot fii homeopat... În aceste condiţii, în România noastră credulă şi mercantilă, Institutul Cantacuzino este închis în timp ce pentru gripă se recomandă de unii medici (rapace de parveniţi sau, pur şi simplu, proşti) zahăr Oscillococcinum pe post de leac.
15 aprilie 2012
Lumina Sfântă de la Ierusalim
Veniţi de luaţi luminăăăă! îngână preotul la miezul nopţii de Înviere. Punctul central al credinţei în supranaturalul hristic e reprezentat de învierea unui mort, Iisus cel crucificat de romani. Preotul subordonează enoriaşii prin darul special al luminii pascale, simbol al noii vieţi veşnice, transmis de la un material combustibil la altul. Adică aprinde lumânarea sa de la candela din altar, şi cu replica ce induce ideea unui gest sacru, îi lasă pe credincioşi să-şi aprindă propriile lumânări de la a sa. Toate bune şi frumoase până ce politicienii şi mai marii Bisericii Ortodoxe din România şi-au dat seama că habotnicii ortodocşi cotează la o altă valoare flăcăruia ce se autoaprinde în ziua pascală în incinta Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim (credulii sunt fascinaţi de magie). Profitând de invenţiile ştiinţei (adică a cunoaşterii fără să apelezi la divinitate), profitorii trag un zbor cu avionul să ia Sfânta Lumină direct de la sursă. Anul acesta Dumnezeu se face al dracului şi dă cu ploaie şi condiţii meteo improprii, lucru ce duce la ratarea Învierii cu Lumina cea Sfântă, cel puţin în nordul ţării.
Dar eu sunt băiat bun şi le dau soluţia propriei Lumini Sfinte, pe care o pot produce la orice sărbătoare, chiar nereligioasă. Se ia o cantitate suficientă de fosfor alb dizolvat într-un stabilizator lichid şi se înmoaie în el mucul lumânării. În funcţie de timpul de evaporare a solventului, fosforul ia contact cu oxigenul din aer după un timp oarecare. În acel moment intervine Duhul Sfânt printr-o minunată reacţie de ardere, fosforul combinându-se spontan cu oxigenul, şi se declanşează o flacără ce aprinde lumânarea. Iată mai jos un filmuleţ exemplificator:
Pentru ca unii zeloşi să nu vină cu aberaţii pe post de contestaţii la Miracolul Luminii Sfinte, îi invit, înainte de a posta comentarii, să citească câte ceva despre fosfor aici.
Dar eu sunt băiat bun şi le dau soluţia propriei Lumini Sfinte, pe care o pot produce la orice sărbătoare, chiar nereligioasă. Se ia o cantitate suficientă de fosfor alb dizolvat într-un stabilizator lichid şi se înmoaie în el mucul lumânării. În funcţie de timpul de evaporare a solventului, fosforul ia contact cu oxigenul din aer după un timp oarecare. În acel moment intervine Duhul Sfânt printr-o minunată reacţie de ardere, fosforul combinându-se spontan cu oxigenul, şi se declanşează o flacără ce aprinde lumânarea. Iată mai jos un filmuleţ exemplificator:
Pentru ca unii zeloşi să nu vină cu aberaţii pe post de contestaţii la Miracolul Luminii Sfinte, îi invit, înainte de a posta comentarii, să citească câte ceva despre fosfor aici.
20 martie 2012
Crezi în Mama? O, nu, sunt ateu.
Am primit de la un ortodox practicant imaginea de mai jos.
A făcut furori şi pe facebook, în versiunea englezească alăturată.
Ideea suferă de o eroare de logică: utilizarea analogiei ca exemplificare a realităţii. Argumentele prin analogie se bazează pe principiul potrivit căruia, dacă două lucruri se aseamănă sub anumite aspecte cunoscute, este probabil ca ele să se asemene şi în alte privinţe, deşi acestea nu sunt direct observabile. Acest principiu produce, în cel mai bun caz doar concluzii probabile; rareori furnizează o dovadă convingătoare, deoarece asemănarea în anumite privinţe nu indică întotdeauna cu certitudine şi asemănarea sub alte aspecte.
Argumentarea pe bază de analogie poate părea la prima vedere o formă de raţionare absolut sigură. Cum altfel am putea învăţa din experienţă, dacă nu transferând rezultatele anumitor descoperiri asupra unor situaţii noi, asemănătoare? Totuşi, argumentele prin analogie sunt sigure numai dacă situaţiile comparate sunt în mod relevant asemănătoare.
Ceea ce nu înseamnă că argumentarea prin analogie ar trebui evitată, ci doar că trebuie tratată cu atenţie şi că, ori de câte ori este posibil, trebuie căutate temeiuri independente pentru concluzie. Nu ar fi rezonabil să ne aşteptăm ca o analogie să reziste în orice situaţie sau chiar în majoritatea situaţiilor; totuşi, pentru ca argumentul să aibă forţă, analogia trebuie să facă faţă unor situaţii relevante. Contextul determină în mare măsură ceea ce este relevant. În aplicarea gândirii critice este important să se acorde atenţie cazului particular. Din aceste motive analogia utilizată iraţional se mai numeşte şi falsă analogie, analogie abuzivă, metafora ca argument sau clişeu în gândire.
Analogiile sunt deseori folosite ca o formă de retorică. De asta îmi permit şi eu o una:
Acum trebuie să demontaţi analogia mea. Apoi, cu aceleaşi mijloace (prin analogie adicătelea), puteţi demonta şi analogia anterioară. Succes!
A făcut furori şi pe facebook, în versiunea englezească alăturată.
Ideea suferă de o eroare de logică: utilizarea analogiei ca exemplificare a realităţii. Argumentele prin analogie se bazează pe principiul potrivit căruia, dacă două lucruri se aseamănă sub anumite aspecte cunoscute, este probabil ca ele să se asemene şi în alte privinţe, deşi acestea nu sunt direct observabile. Acest principiu produce, în cel mai bun caz doar concluzii probabile; rareori furnizează o dovadă convingătoare, deoarece asemănarea în anumite privinţe nu indică întotdeauna cu certitudine şi asemănarea sub alte aspecte.
Argumentarea pe bază de analogie poate părea la prima vedere o formă de raţionare absolut sigură. Cum altfel am putea învăţa din experienţă, dacă nu transferând rezultatele anumitor descoperiri asupra unor situaţii noi, asemănătoare? Totuşi, argumentele prin analogie sunt sigure numai dacă situaţiile comparate sunt în mod relevant asemănătoare.
Ceea ce nu înseamnă că argumentarea prin analogie ar trebui evitată, ci doar că trebuie tratată cu atenţie şi că, ori de câte ori este posibil, trebuie căutate temeiuri independente pentru concluzie. Nu ar fi rezonabil să ne aşteptăm ca o analogie să reziste în orice situaţie sau chiar în majoritatea situaţiilor; totuşi, pentru ca argumentul să aibă forţă, analogia trebuie să facă faţă unor situaţii relevante. Contextul determină în mare măsură ceea ce este relevant. În aplicarea gândirii critice este important să se acorde atenţie cazului particular. Din aceste motive analogia utilizată iraţional se mai numeşte şi falsă analogie, analogie abuzivă, metafora ca argument sau clişeu în gândire.
Analogiile sunt deseori folosite ca o formă de retorică. De asta îmi permit şi eu o una:
Acum trebuie să demontaţi analogia mea. Apoi, cu aceleaşi mijloace (prin analogie adicătelea), puteţi demonta şi analogia anterioară. Succes!
30 decembrie 2011
Spiritul Crăciunului
Moş Crăciun nu există, este o construcţie comercială combinată cu păgâne ritualuri şi copilăreşti scuze. Dar asta nu înseamnă că nu există Spiritul Crăciunului. Este apanajul creştinilor prin excelenţă de a se bucura într-o atare zi de naşterea Mântuitorului. Această zi este atât de importantă încât toată săptămâna acest Spirit sălăşuieşte în sufletele lor, fie ei greci sau armeni, ortodocşi sau catolici. Iată şi exemplificarea în video-ul de mai jos, înregistrat în 28 decembrie 2011, în Sfânta Biserică a Naşterii Domnului din Betleem.
Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."
Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.
Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."
Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.
6 noiembrie 2011
Bani în plic versus coroane funerare
COMUNICAT
În conformitate cu hotărârea Adunării Parohiale din data de 01.01.2011 (probabil greşeală de tipar), la înmormântările din parohia ortodoxă Someşeni, cei apropiaţi familiei nu vor mai aduce coroane!
Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani reprezentând contravaloarea unei coroane de flori - va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie.
S-a luat această hotărâre din următoarele motive:
- în cele mai multe cazuri membri familiei nu ştiu cine a adus coroane şi nu citesc ce scrie pe panglicile de pe acestea;
- aducând coroane, cei apropiaţi nu ajută cu nimic familia îndoliată, care în astfel de situaţii are extrem de multe cheltuieli;
- banii cheltuiţi pe coroane sunt bani aruncaţi pentru că, ulterior, în cele mai multe cazuri coroanele şi florile de pe ele sunt furate şi revândute şi apoi arse;
- familia se va îngriji ca lângă sicriu să fie totuşi câteva coroane din cele mai frumoase iar cu banii de la înmormântare pot face milostenie sau pot acoperi anumite chetuieli.
Paroh Pr. Dr. Ioan Roman
Ce înţeleg eu din ce spune Adunarea Parohială (gura preotului, hai să fim serioşi):
Înmormântarea nu are nimic divin, din acest motiv ea trebuie să fie eficientă şi nu tradiţională.
Eficienţa nu trebuie dobândită prin diminuarea cheltuielilor (familiei îndoliate) ci prin creşterea veniturilor (bisericii).
Recunoaştem că veniturile bisericii sunt exorbitante (în astfel de situaţii familia îndoliată are extrem de multe cheltuieli).
Creşterea veniturilor se poate face şi prin reconversia anumitor cheltuieli, deocamdată coroanele.
Acestă hotărâre poate fi extinsă la nivel naţional: depunerile oficiale de coroane se pot transforma în subvenţii guvernamentale pentru Biserica Ortodoxă din România.
Membrii familiei îndoliate sunt analfabeţi.
Banii ce nu ajung în buzunarele preoţilor sunt bani aruncaţi.
În cimitir se fură.
Dă-i dracului de ţigani, cu florile lor cu tot!
În conformitate cu hotărârea Adunării Parohiale din data de 01.01.2011 (probabil greşeală de tipar), la înmormântările din parohia ortodoxă Someşeni, cei apropiaţi familiei nu vor mai aduce coroane!
Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani reprezentând contravaloarea unei coroane de flori - va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie.
S-a luat această hotărâre din următoarele motive:
- în cele mai multe cazuri membri familiei nu ştiu cine a adus coroane şi nu citesc ce scrie pe panglicile de pe acestea;
- aducând coroane, cei apropiaţi nu ajută cu nimic familia îndoliată, care în astfel de situaţii are extrem de multe cheltuieli;
- banii cheltuiţi pe coroane sunt bani aruncaţi pentru că, ulterior, în cele mai multe cazuri coroanele şi florile de pe ele sunt furate şi revândute şi apoi arse;
- familia se va îngriji ca lângă sicriu să fie totuşi câteva coroane din cele mai frumoase iar cu banii de la înmormântare pot face milostenie sau pot acoperi anumite chetuieli.
Paroh Pr. Dr. Ioan Roman
Ce înţeleg eu din ce spune Adunarea Parohială (gura preotului, hai să fim serioşi):
Înmormântarea nu are nimic divin, din acest motiv ea trebuie să fie eficientă şi nu tradiţională.
Eficienţa nu trebuie dobândită prin diminuarea cheltuielilor (familiei îndoliate) ci prin creşterea veniturilor (bisericii).
Recunoaştem că veniturile bisericii sunt exorbitante (în astfel de situaţii familia îndoliată are extrem de multe cheltuieli).
Creşterea veniturilor se poate face şi prin reconversia anumitor cheltuieli, deocamdată coroanele.
Acestă hotărâre poate fi extinsă la nivel naţional: depunerile oficiale de coroane se pot transforma în subvenţii guvernamentale pentru Biserica Ortodoxă din România.
Membrii familiei îndoliate sunt analfabeţi.
Banii ce nu ajung în buzunarele preoţilor sunt bani aruncaţi.
În cimitir se fură.
Dă-i dracului de ţigani, cu florile lor cu tot!
26 octombrie 2011
Duhovnicul le ştie pe toate...
Un reporter EVZ a fost ieri la filmările ediției speciale a "Cronicii cârcotașilor".
Nu a lipsit o persoană foarte importantă pentru echipă, părintele Vasile, duhovnicul realizatorilor „Cronicii Cârcotaşilor”.
Părintele Vasile s-a referit indirect la Huidu, când a spus că toate încercările prin care trece (Huidu - n.r.) sunt încercări de la diavol şi „când diavolul te lasă în pace, înseamnă că îi faci voia”.
Adică, vezi Doamne, dacă nu ai accidente soldate cu trei morţi înseamnă că te-a lăsat Diavolul în pace?! Adică iresponsabil nu eşti tu, este doar Necuratul care te încearcă?! Al dracu' Dumnezeu ăsta, cum ne pune El la cazne prin intermediar! Noroc că avem pe câte unul pregătit să ne lămurească ce şi cum e cu Satana.
În aceeaşi temă şi Mircea Badea.
PS: Interesant că toată echipa Cronicii merge la acelaşi duhovnic. Un fel de terapie de grup. Parcă scrisesem ceva şi despre asta: Tehnici de manipulare - împărtăşania
UPDATE Adevărul
În încheiere, Părintele Vasile i-a transmis lui Găinuşă: „Dumnezeu să vă ajute şi, aşa cum am spus, aş vrea să căutaţi şi partea pozitivă. Mă voi ruga pentru tine Mişu, pentru echipa voastră".
După ce camerele de luat vederi şi luminile din studio s-au stins, Părintele Vasile a sfinţit studioul „Cronicii Cârcotaşilor".
Nu a lipsit o persoană foarte importantă pentru echipă, părintele Vasile, duhovnicul realizatorilor „Cronicii Cârcotaşilor”.
Părintele Vasile s-a referit indirect la Huidu, când a spus că toate încercările prin care trece (Huidu - n.r.) sunt încercări de la diavol şi „când diavolul te lasă în pace, înseamnă că îi faci voia”.
Adică, vezi Doamne, dacă nu ai accidente soldate cu trei morţi înseamnă că te-a lăsat Diavolul în pace?! Adică iresponsabil nu eşti tu, este doar Necuratul care te încearcă?! Al dracu' Dumnezeu ăsta, cum ne pune El la cazne prin intermediar! Noroc că avem pe câte unul pregătit să ne lămurească ce şi cum e cu Satana.
În aceeaşi temă şi Mircea Badea.
PS: Interesant că toată echipa Cronicii merge la acelaşi duhovnic. Un fel de terapie de grup. Parcă scrisesem ceva şi despre asta: Tehnici de manipulare - împărtăşania
UPDATE Adevărul
În încheiere, Părintele Vasile i-a transmis lui Găinuşă: „Dumnezeu să vă ajute şi, aşa cum am spus, aş vrea să căutaţi şi partea pozitivă. Mă voi ruga pentru tine Mişu, pentru echipa voastră".
După ce camerele de luat vederi şi luminile din studio s-au stins, Părintele Vasile a sfinţit studioul „Cronicii Cârcotaşilor".
14 octombrie 2011
Sfânta Cuvioasă Parascheva şi minunile sale
1. O femeie din Iaşi a fost timp de cincisprezece ani la moaştele sfintei Parascheva în speranţa că va reuşi să rămână însărcinată. De fiecare dată a miluit câte 50 lei (în cutia milei din Catedrala Iaşi). Nu a rămas până acum dar nu disperă, merge în fiecare zi de hram (14 octombrie). Până la menopauză mai are vreo trei ani. Mare e puterea Sfintei, pentru că la fel ca femeia din Iaşi mai sunt câteva şi unele chiar au născut copii. Una chiar la 70 de ani, deşi ea s-a rugat la alt sfânt, la Sfântul Tratament Hormonal.
2. Un primar din comuna Voluntari, pe numele său Florentin Costel Pandele, cu ajutorul Sfintei Parascheva a reuşit să facă o afacere avantajoasă încă din 2008. După ce a promis în alegeri că toţi voluntarienii (secta secretă a Sfintei Cuvioase?) vor ajunge în mandatul său să viziteze Sfintele Moaşte a câştigat funcţia de primar. Aşa cum a promis în campanie, a deturnat banii de la construcţia de drumuri şi canalizare şi a pus de (o excursie) un pelerinaj. Acest lucru se întâmplă de câţiva ani şi va continua. Nu de alta, dar s-a legat să-i ducă acolo pe toţi voluntarienii, şi abia a dus câteva mii din cei 30 000 de locuitori. Şi ca să vedeţi cât de mare e puterea Sfintei, dreptcredinciosul primar a mai făcut rost şi de fonduri pentru următoarele campanii de alegeri (sau rămân, cu voia Preasfintei Parascheva, ceva bani din buget pentru "acatiste speciale" sau patronul firmei de transport îi va fi "recunoscător" pentru contract). Şi asta în condiţiile în care Cel de Nerostit (DNA) este îndepărtat de puterile Cuvioasei că doar lângă raclă s-au adunat ceva daruri.
3. O mare minune a făcut Sfânta Moldovei şi a comunei Voluntari, învăţând limba engleză şi făcându-şi cont pe Facebook. Iată cum lucrarea Diavolului (calculatorul cu Internetul lui) este prefăcută în Biserică PreaDrept Măritoare cu puterea şi voinţa Saint Paraschiva of Iasi. Nu este blasfemie, este traducerea numelui Sfintei în engliş, limba cunoscută de credincioşii ce au fost atinşi de computer. Oricum numele Sfintei se scrie Αγία Παρασκευή, se pronunţă "aia paraschevii" şi înseamnă Sfânta Vineri, deci fiecare îi poate spune cum doreşte sau cum poate, important e să aibă credintă, doar credinţă.
4. O vindecare miraculoasă s-a întâmplat unui copil din Braşov, ce nu prea credea dar a fost dus aproape cu forţa de mama sa drepcredincioasă la racla Sfintei. Acesta avea probleme grave la ochi, trebuind să stea în prima bancă la şcoală pentru a putea vedea ceva la tablă. Doar în urma rugăciunilor mamei sale către Cuvioasa Parascheva l-a observat învăţătoarea care a chemat medicul şcolii ce i-a prescris ochelari, altă explicaţie nu-i. Mare e puterea ta Sfântă Parascheva!
"Aceste minuni sunt însemnate de către un păcătos creştin - Brunetul -, după porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le ştia acest ucenic al Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă."
2. Un primar din comuna Voluntari, pe numele său Florentin Costel Pandele, cu ajutorul Sfintei Parascheva a reuşit să facă o afacere avantajoasă încă din 2008. După ce a promis în alegeri că toţi voluntarienii (secta secretă a Sfintei Cuvioase?) vor ajunge în mandatul său să viziteze Sfintele Moaşte a câştigat funcţia de primar. Aşa cum a promis în campanie, a deturnat banii de la construcţia de drumuri şi canalizare şi a pus de (o excursie) un pelerinaj. Acest lucru se întâmplă de câţiva ani şi va continua. Nu de alta, dar s-a legat să-i ducă acolo pe toţi voluntarienii, şi abia a dus câteva mii din cei 30 000 de locuitori. Şi ca să vedeţi cât de mare e puterea Sfintei, dreptcredinciosul primar a mai făcut rost şi de fonduri pentru următoarele campanii de alegeri (sau rămân, cu voia Preasfintei Parascheva, ceva bani din buget pentru "acatiste speciale" sau patronul firmei de transport îi va fi "recunoscător" pentru contract). Şi asta în condiţiile în care Cel de Nerostit (DNA) este îndepărtat de puterile Cuvioasei că doar lângă raclă s-au adunat ceva daruri.
3. O mare minune a făcut Sfânta Moldovei şi a comunei Voluntari, învăţând limba engleză şi făcându-şi cont pe Facebook. Iată cum lucrarea Diavolului (calculatorul cu Internetul lui) este prefăcută în Biserică PreaDrept Măritoare cu puterea şi voinţa Saint Paraschiva of Iasi. Nu este blasfemie, este traducerea numelui Sfintei în engliş, limba cunoscută de credincioşii ce au fost atinşi de computer. Oricum numele Sfintei se scrie Αγία Παρασκευή, se pronunţă "aia paraschevii" şi înseamnă Sfânta Vineri, deci fiecare îi poate spune cum doreşte sau cum poate, important e să aibă credintă, doar credinţă.
4. O vindecare miraculoasă s-a întâmplat unui copil din Braşov, ce nu prea credea dar a fost dus aproape cu forţa de mama sa drepcredincioasă la racla Sfintei. Acesta avea probleme grave la ochi, trebuind să stea în prima bancă la şcoală pentru a putea vedea ceva la tablă. Doar în urma rugăciunilor mamei sale către Cuvioasa Parascheva l-a observat învăţătoarea care a chemat medicul şcolii ce i-a prescris ochelari, altă explicaţie nu-i. Mare e puterea ta Sfântă Parascheva!
"Aceste minuni sunt însemnate de către un păcătos creştin - Brunetul -, după porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le ştia acest ucenic al Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă."
10 octombrie 2011
Dumnezeu ajută băncile româneşti dacă au un astrolog
De această data avem şi noi şansa să fim ajutaţi de Dumnezeu. "Dumnezeu şi Banca Naţională ajută băncile româneşti" în faţa crizei, a declarat, duminică, la Antena3, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, întrebat despre efectele crizei financiare asupra băncilor din zona euro.
Vasilescu a dat asigurări că efectele crizei bancare europene nu se vor extinde asupra băncilor din România.
"Băncile româneşti sunt solide. Nu există putregai în nici una dintre băncile din România", a subliniat Adrian Vasilescu. (Agerpres)
Totuşi, se pare că Dumnezeu nu e omnipotent, mai ales că banul e ochiul Dracului. Aşa că, pentru siguranţă, băncile sunt invitate să se pună bine şi cu Satana, respectiv să apeleze la astrologie:
"Potrivit unei analize făcute de compania de colectare a creanţelor KRUK International, care a înregistrat în perioada iulie 2010 – iunie 2011 un număr total de 515.070 debitori persoane fizice cu creanţe active, 45.975 dintre aceştia sunt Gemeni, 45.723 sunt Săgetători şi alţi 45.355, Raci. La coada clasamentului se situează Vărsătorii (35.378), Balanţele (38.513) şi Capricornii (39.298).
Conform aceleiaşi analize făcute de KRUK International pe propriul portofoliu de clienţi, valoarea medie cea mai mare a unei creanţe este aceea a debitorilor din zodiile Peşti (6.861 de lei) şi Leu (6.828 de lei), în timp ce nativii din zodiile Rac şi Taur sunt debitorii cu datoriile cele mai mici, în medie, şi anume 6.562 de lei şi, respectiv, 6.602 lei.
De asemenea, analiza portofoliului KRUK International arată că bărbaţii au cea mai mare pondere în rândul debitorilor cu datorii (61%), aceştia înregistrând datorii cu valori mai mari decât cele ale femeilor. Valoarea totală a datoriilor înregistrate de bărbaţi reprezintă 66% din totalul creanţelor administrate de KRUK International."
Pe când şi o lege pentru aplicarea hieroscopiei financiare (ghicitul în măruntaie, de preferat măruntaiele datornicilor)?
Vasilescu a dat asigurări că efectele crizei bancare europene nu se vor extinde asupra băncilor din România.
"Băncile româneşti sunt solide. Nu există putregai în nici una dintre băncile din România", a subliniat Adrian Vasilescu. (Agerpres)
Totuşi, se pare că Dumnezeu nu e omnipotent, mai ales că banul e ochiul Dracului. Aşa că, pentru siguranţă, băncile sunt invitate să se pună bine şi cu Satana, respectiv să apeleze la astrologie:
"Potrivit unei analize făcute de compania de colectare a creanţelor KRUK International, care a înregistrat în perioada iulie 2010 – iunie 2011 un număr total de 515.070 debitori persoane fizice cu creanţe active, 45.975 dintre aceştia sunt Gemeni, 45.723 sunt Săgetători şi alţi 45.355, Raci. La coada clasamentului se situează Vărsătorii (35.378), Balanţele (38.513) şi Capricornii (39.298).
Conform aceleiaşi analize făcute de KRUK International pe propriul portofoliu de clienţi, valoarea medie cea mai mare a unei creanţe este aceea a debitorilor din zodiile Peşti (6.861 de lei) şi Leu (6.828 de lei), în timp ce nativii din zodiile Rac şi Taur sunt debitorii cu datoriile cele mai mici, în medie, şi anume 6.562 de lei şi, respectiv, 6.602 lei.
De asemenea, analiza portofoliului KRUK International arată că bărbaţii au cea mai mare pondere în rândul debitorilor cu datorii (61%), aceştia înregistrând datorii cu valori mai mari decât cele ale femeilor. Valoarea totală a datoriilor înregistrate de bărbaţi reprezintă 66% din totalul creanţelor administrate de KRUK International."
Pe când şi o lege pentru aplicarea hieroscopiei financiare (ghicitul în măruntaie, de preferat măruntaiele datornicilor)?
22 septembrie 2011
Bisericile ortodoxe - ziduri nefolositoare
Ministrul Igaş dă de uşa închisă a Cateralei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Sighetu Marmatiei. Ce dracu o fi căutat acolo, numa' Dumnezeu ştie. Că doar nu se apuca să se roage "în plen", cu toate oficialităţile pe cap. Sau... mai şti? Poate asta-i politica de cadre a Ministerului de Interne. Unii spun că dorea "s-o viziteze". Adică pentru asta statul român, în mod ilegal şi imoral, bagă banii noştri în aşezăminte clericale, pentru a realiza obiective bune de "vizitat". Sau nu dorea să viziteze biserica ci investiţia...
Spun că sunt aşezăminte clericale pentru că în realitate numai clerul are avantaje materiale de pe urma acestor "investiţii": construcţiile sunt în proprietatea acestuia, beneficiile scutite de impozite îi revin, regulile economice din jurul lăcaşului sunt dictate de el. Până şi orarul de funcţionare este la latitudinea preoţilor. Pentru că nu te poţi ruga în Casa Domnului decât cu programare. Igaş a păţit-o...
Câteodată biserica este deschisă. De Sântă-Mărie-Mică am avut o activitate lângă una din bisericile noi nouţe din cartierul Tractorul din Braşov. Afară nelipsitele boxe răsunau de muzică bisericească. Excelent corul. Armonie. Mult prea bun pentru o bisericuţă de cartier (deşi "bisericuţa" este mai înaltă decât orice altă construcţie din zonă). Nu mă rabdă inima şi intru. Nimeni. Absolut nimeni. Sunetul venea de la slujba Patriarhiei Ortodoxe din România. Pe unde radio, direct în staţia de amplificare. Enoriaşii erau absenţi cu desăvârşire din biserică. Cam scumpă "staţia asta de amplificare". Şi, culmea, construită şi cu banii mei. Pentru că o parte substanţială din fondurile necesare construcţiei au fost alocate din bugetul local şi cel naţional. Adică din banii noştri, ai tuturor. Pentru ce?
Nu de alta, dar acolo nu intră nimeni. Fie că nu poate, fie că nu are cine...
Spun că sunt aşezăminte clericale pentru că în realitate numai clerul are avantaje materiale de pe urma acestor "investiţii": construcţiile sunt în proprietatea acestuia, beneficiile scutite de impozite îi revin, regulile economice din jurul lăcaşului sunt dictate de el. Până şi orarul de funcţionare este la latitudinea preoţilor. Pentru că nu te poţi ruga în Casa Domnului decât cu programare. Igaş a păţit-o...
Câteodată biserica este deschisă. De Sântă-Mărie-Mică am avut o activitate lângă una din bisericile noi nouţe din cartierul Tractorul din Braşov. Afară nelipsitele boxe răsunau de muzică bisericească. Excelent corul. Armonie. Mult prea bun pentru o bisericuţă de cartier (deşi "bisericuţa" este mai înaltă decât orice altă construcţie din zonă). Nu mă rabdă inima şi intru. Nimeni. Absolut nimeni. Sunetul venea de la slujba Patriarhiei Ortodoxe din România. Pe unde radio, direct în staţia de amplificare. Enoriaşii erau absenţi cu desăvârşire din biserică. Cam scumpă "staţia asta de amplificare". Şi, culmea, construită şi cu banii mei. Pentru că o parte substanţială din fondurile necesare construcţiei au fost alocate din bugetul local şi cel naţional. Adică din banii noştri, ai tuturor. Pentru ce?
Nu de alta, dar acolo nu intră nimeni. Fie că nu poate, fie că nu are cine...
22 februarie 2011
"Daţi un leu pentru Dumnezeu"
Patrick Andre de Hillerin a scris atât de bine (http://catavencu.ro/dati-un-leu-pentru-dumnezeu-41016) încât am avut crezut că voi avea orgasm. Din păcate umorul e departe, zâmbetul mi-a-ngheţat într-un rictus şi nodul din gât e tare şi greu.
Dormeam. Mă culcasem într-un stat laic. Imperfect, dar laic. Parlamentarii încă nu erau nevoiţi să urce pe munte pentru a primi pe tăbliţe legile pe care să le voteze. Îngerul Gibreel încă nu-l atrăgea pe şeful statului după stânci pentru a-i dicta decrete. Dacă vedeai 13 bărbaţi la o masă, puteai crede că sărbătoresc o zi de naştere sau se uită la un meci de fotbal, nu că beau sânge şi mănâncă trup.
Dar, în timp ce dormeam, lucrurile s-au schimbat. O voce mi-a poruncit să mă scociorăsc prin buzunare, să iau tot ce găsesc şi să merg să donez pentru casa Lui. Când m-am trezit, statul meu laic făcea la fel. De fapt, făcea asta de ani buni de zile, da’ mie uitase să-mi spună sau îmi spunea cu jumătate de gură.
Acum câţiva ani, Guvernul a dat Bisericii 11 hectare, dintre care o parte în litigiu, pentru a construi pe ele Catedrala Mântuirii Neamului. 11 hectare care, la acea vreme, valorau la preţul pieţei peste 200 de milioane de euro. A şaptea parte din banii luaţi pe Petrom, de exemplu, sau un sfert dintr-o tranşă de la FMI. Şi nu este tot, căci Guvernul a tot continuat să dea unei organizaţii private bani peste bani pentru a-şi construi un sediu de reprezentare. Sau cum s-o numi chestia aia enormă, ce ar trebui să adăpostească 125.000 de oameni.
Catedrala duce, cu tot cu teren, undeva pe la 400 de milioane de euro. Enormă investiţie pentru statul român, suportabilă pentru BOR, ale cărei pasive şi active sunt estimate la aproximativ 9.000.000.000 de euro. Deşi nu-şi permite, moralmente vorbind, statul român a contribuit deja cu mai bine de jumătate din sumă. Asta în condiţiile în care suntem, vă reamintesc, un stat laic. Stat laic în care BOR-ul a devenit stat el însuşi. Stat care îşi revendică monopoluri, stat care dă amenzi dacă arzi alte lumânări decât cele făcute de el, stat care nu plăteşte impozite, stat care refuză să înapoieze proprietăţi ale altor culte. Stat ortodox în mijlocul unui stat laic.
Dar BOR nu-i ajunge că noi, contribuabilii, indiferent de religie sau confesiune, plătim mai mult salariile clericilor şi personalului neclerical ortodox decât ale altora. Nu-i ajunge că sunt oraşe întregi în care nici măcar lumânări decorative nu se pot cumpăra fără aprobarea Bisericii. Acum lansează şi colectă naţională pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă ar fi o operă de artă, aşa cum este Sagrada Familia, aş fi primul care aş băga mâna în buzunar şi v-aş ruga să faceţi la fel. Dar nu este. Este Casa Poporului în formă de cruce, cu nişte chiftele aurite puse deasupra. Într-un fel, nu-i rău că două monstruozităţi arhitectonice se vor afla una lângă alta. Poate, într-o zi, vom face un parc tematic. Zeci de hectare pline de construcţii megalomane, kitschoase, şi multe avioane pline de terorişti islamici care să încerce să le dărâme. Vrei să te joci de-a hashashim-ul? Vrei să fii fedayn pentru trei ore? Nici o problemă. Vii la Bucureşti, ţi se pune la dispoziţie un avion şi te repezi cu el în simbolurile înapoierii: Parlamentul şi Mega-Biserica. Dacă reuşeşti să le dărâmi, cu atât mai bine. Tu-ţi iei cele 40 de virgine, iar noi luăm munca de la capăt. Şi poate, de data asta, vom avea şi noi dreptul să ne spunem părerea asupra acestor inutilităţi costisitoare.
Pentru că noi toţi suntem, se zice, făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului. Prin acest proiect şi prin această colectă, Biserica şi statul ne cam iau de fraieri. Să însemne asta că-l iau de fraier pe însuşi cel după chipul şi asemănarea căruia am fost făcuţi?
No comment...
Dormeam. Mă culcasem într-un stat laic. Imperfect, dar laic. Parlamentarii încă nu erau nevoiţi să urce pe munte pentru a primi pe tăbliţe legile pe care să le voteze. Îngerul Gibreel încă nu-l atrăgea pe şeful statului după stânci pentru a-i dicta decrete. Dacă vedeai 13 bărbaţi la o masă, puteai crede că sărbătoresc o zi de naştere sau se uită la un meci de fotbal, nu că beau sânge şi mănâncă trup.
Dar, în timp ce dormeam, lucrurile s-au schimbat. O voce mi-a poruncit să mă scociorăsc prin buzunare, să iau tot ce găsesc şi să merg să donez pentru casa Lui. Când m-am trezit, statul meu laic făcea la fel. De fapt, făcea asta de ani buni de zile, da’ mie uitase să-mi spună sau îmi spunea cu jumătate de gură.
Acum câţiva ani, Guvernul a dat Bisericii 11 hectare, dintre care o parte în litigiu, pentru a construi pe ele Catedrala Mântuirii Neamului. 11 hectare care, la acea vreme, valorau la preţul pieţei peste 200 de milioane de euro. A şaptea parte din banii luaţi pe Petrom, de exemplu, sau un sfert dintr-o tranşă de la FMI. Şi nu este tot, căci Guvernul a tot continuat să dea unei organizaţii private bani peste bani pentru a-şi construi un sediu de reprezentare. Sau cum s-o numi chestia aia enormă, ce ar trebui să adăpostească 125.000 de oameni.
Catedrala duce, cu tot cu teren, undeva pe la 400 de milioane de euro. Enormă investiţie pentru statul român, suportabilă pentru BOR, ale cărei pasive şi active sunt estimate la aproximativ 9.000.000.000 de euro. Deşi nu-şi permite, moralmente vorbind, statul român a contribuit deja cu mai bine de jumătate din sumă. Asta în condiţiile în care suntem, vă reamintesc, un stat laic. Stat laic în care BOR-ul a devenit stat el însuşi. Stat care îşi revendică monopoluri, stat care dă amenzi dacă arzi alte lumânări decât cele făcute de el, stat care nu plăteşte impozite, stat care refuză să înapoieze proprietăţi ale altor culte. Stat ortodox în mijlocul unui stat laic.
Dar BOR nu-i ajunge că noi, contribuabilii, indiferent de religie sau confesiune, plătim mai mult salariile clericilor şi personalului neclerical ortodox decât ale altora. Nu-i ajunge că sunt oraşe întregi în care nici măcar lumânări decorative nu se pot cumpăra fără aprobarea Bisericii. Acum lansează şi colectă naţională pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă ar fi o operă de artă, aşa cum este Sagrada Familia, aş fi primul care aş băga mâna în buzunar şi v-aş ruga să faceţi la fel. Dar nu este. Este Casa Poporului în formă de cruce, cu nişte chiftele aurite puse deasupra. Într-un fel, nu-i rău că două monstruozităţi arhitectonice se vor afla una lângă alta. Poate, într-o zi, vom face un parc tematic. Zeci de hectare pline de construcţii megalomane, kitschoase, şi multe avioane pline de terorişti islamici care să încerce să le dărâme. Vrei să te joci de-a hashashim-ul? Vrei să fii fedayn pentru trei ore? Nici o problemă. Vii la Bucureşti, ţi se pune la dispoziţie un avion şi te repezi cu el în simbolurile înapoierii: Parlamentul şi Mega-Biserica. Dacă reuşeşti să le dărâmi, cu atât mai bine. Tu-ţi iei cele 40 de virgine, iar noi luăm munca de la capăt. Şi poate, de data asta, vom avea şi noi dreptul să ne spunem părerea asupra acestor inutilităţi costisitoare.
Pentru că noi toţi suntem, se zice, făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului. Prin acest proiect şi prin această colectă, Biserica şi statul ne cam iau de fraieri. Să însemne asta că-l iau de fraier pe însuşi cel după chipul şi asemănarea căruia am fost făcuţi?
No comment...
22 ianuarie 2011
Oamenii văd ceea ce vor să vadă
De la blogul Interacţiuni avem imaginea unui articol din Gazeta Transilvaniei, Braşov, 13/25 aprilie 1897, an. LX, nr. 84, pag. 6. Articolul a fost publicat în timpul vieţii astronomului Camille Flammarion (1842-1925), deci pot presupune că evenimentul este veridic. Unde se vede că oamenii doresc să vadă doar ceea ce vor. Iar pentru bani li se dă acest lucru.
"Renumitul astronom frances Camille Flammarion, mergea într'o zi pe una din stradele Parisului, aci observă pe un om, care invita pe trecători să poftească a se uita într'un telescop, unde pot vedea luna pentru un preţ bagatel de 5 centime. Flammarion din curiositate privi în instrument, dar spre marea lui mirare, ce să vadă, era un tablou frumos, ce representa luna plină, cu toate că în timpul acela luna era numai un pătrar. Flammarion esamină mai de-aproape aparatul acesta şi văzu, că e un singur tub de metal, la capătul căruia era aşezat un tablou transparent, ce arăta luna plină. Învăţatul frances întrebă pe omul cu fotografia, cum de îndrăznesce el a înşela publicul în modul acesta ne mai auzit?
Omul îi răspunse de tot liniştit: Ei, domnul meu, altcum nu se mai poate. Oamenii din ziua de astăzi pretind să aibă ceva pe banii lor. Mai 'nainte am avut eu un telescop adevărat, şi de când un om mă bătu, că pentru-ce nu-i arăt luna întreagă, de-atunci folosesc pe acesta: mi se plătesc mai bine, şi oamenii sunt cu el deplin mulţămiţi."
Religia profită de această predispoziţie şi ne oferă iluzia de care credem că avem nevoie, chiar dacă aceasta este total absurdă şi ilogică. Cine câştigă? Preoţii, pastorii, iniţiaţii, pseudo-ştiinţificii. Aceştia sunt "omul cu telescopul".
10 ianuarie 2011
Religia duce la o diminuare a creierului?
Bernhard Grzimek a fost unul dintre cei mai prolifici zoologi contemporani, realizând o vastă lucrare: Enciclopedia mamiferelor. Ce a observat acesta?
Corespondenţa dintre dimensiunea creierului (şi implicit a cutiei craniene) şi stadiul de domesticire sau sălbăticie al speciilor de mamifere. Astfel a observat că mamiferele ce trăiesc în mediul domestic au creierul mai mic decât al suratelor din sălbăticie (http://www.primitivism.com/domestic.htm). Există şi o explicaţie: siguranţa oferită de mediul controlat generează o situaţie de lipsă de stres ce duce la relaxarea creierului. În timp exemplarele ce nu cheltuie pentru consumul energetic al creierului, având încredere în mediul oferit de om, sunt favorizate. Creierul, pur şi simplu, nu mai este atât de vital în supravieţuire ca la rudele lor sălbatice ce sunt nevoite a fi mult mai inteligente pentru a supravieţui. Binenţeles că este vorba de inteligenţa kinestezică şi spaţială specifică îndeosebi animalelor şi necesară supravieţuirii. Se pare că evoluţia înseamnă atât eficienţă cât şi oportunitate.
Iată că avem rezultate asemănătoare şi în ceea ce priveşte creierul uman: Daca suntem atât de inteligenţi, de ce ni se micsorează creierele?.
Se pare că traiul în comun, socialul, generează un control mărit al stresului. Iar cea mai specială formă a vieţii sociale ce implică cel mai mic nivel de stres este cu certitudine structura religioasă. Credincioşii, în special cei înregimentaţi în colectivităţi asemenea lor, au cel mai mic nivel de stres kinestezic, spaţial, axiologic, interpersonal sau intrapersonal. Colectivitatea religioasă le solicită din ce în ce mai puţin efortul intelectual întrucât standardul religios, mai ales cel împământenit prin tradiţie, generează securitate. De asta şi este "acceptat". Este foarte posibil ca noi, ca urmaşi ai acestor homo religiosus, noi înşine taraţi de credinţe, să arătăm mult mai aproape de ceea ce numim câine şi nu de ceea ce numim lup. Suntem mai mult pisici decât lei, mai mult boi decât zimbri, mai mult porci decât mistreţi? Mă refer la creier...
Corespondenţa dintre dimensiunea creierului (şi implicit a cutiei craniene) şi stadiul de domesticire sau sălbăticie al speciilor de mamifere. Astfel a observat că mamiferele ce trăiesc în mediul domestic au creierul mai mic decât al suratelor din sălbăticie (http://www.primitivism.com/domestic.htm). Există şi o explicaţie: siguranţa oferită de mediul controlat generează o situaţie de lipsă de stres ce duce la relaxarea creierului. În timp exemplarele ce nu cheltuie pentru consumul energetic al creierului, având încredere în mediul oferit de om, sunt favorizate. Creierul, pur şi simplu, nu mai este atât de vital în supravieţuire ca la rudele lor sălbatice ce sunt nevoite a fi mult mai inteligente pentru a supravieţui. Binenţeles că este vorba de inteligenţa kinestezică şi spaţială specifică îndeosebi animalelor şi necesară supravieţuirii. Se pare că evoluţia înseamnă atât eficienţă cât şi oportunitate.
Iată că avem rezultate asemănătoare şi în ceea ce priveşte creierul uman: Daca suntem atât de inteligenţi, de ce ni se micsorează creierele?.
Se pare că traiul în comun, socialul, generează un control mărit al stresului. Iar cea mai specială formă a vieţii sociale ce implică cel mai mic nivel de stres este cu certitudine structura religioasă. Credincioşii, în special cei înregimentaţi în colectivităţi asemenea lor, au cel mai mic nivel de stres kinestezic, spaţial, axiologic, interpersonal sau intrapersonal. Colectivitatea religioasă le solicită din ce în ce mai puţin efortul intelectual întrucât standardul religios, mai ales cel împământenit prin tradiţie, generează securitate. De asta şi este "acceptat". Este foarte posibil ca noi, ca urmaşi ai acestor homo religiosus, noi înşine taraţi de credinţe, să arătăm mult mai aproape de ceea ce numim câine şi nu de ceea ce numim lup. Suntem mai mult pisici decât lei, mai mult boi decât zimbri, mai mult porci decât mistreţi? Mă refer la creier...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)