9 iulie 2017

Principiul Creatorului - un principiu defect

Principiul Creatorului l-am putea enunța astfel:
Ceva foarte complex (cum este specia umană sau universul) nu poate apare din întâmplare sau nu poate fi generat pe căi naturale ci în urma unui proces de creație, de fabricare a acestei complexități conform unui plan și a unui scop prestabilit... de către un Creator.
Exact la fel cum un ceas nu poate apare din întâmplare sau prin procese naturale ci construit de un ceasornicar (Palley).
Dar...
Dacă ceva complex nu poate exista decât creat de ceva și mai complex, de un Creator inteligent, atunci nici Creatorul inteligent nu ar fi putut exista... fiind foarte complex... decât dacă ar fi fost creat la rândul lui de un alt Creator și mai inteligent, ce l-a precedat.
Dar nici Creatorul Creatorului nu ar fi putut exista... decât creat de Creatorul Creatorului Creatorului ... și tot așa la infinit...
Principiul Creatorului este un principiu eronat logic (Dawkins).


Cum poate apare totuși ceva complex? Din precursori ai săi mai simpli, prin selecție naturală, într-un timp suficient de lung. Adică conform descrierii lui Charles Darwin în vestita sa lucrare Originea Speciilor. Cunoscută acum ca fiind Teoria Evoluției.