În acest articol sunt câteva studii ce doresc să indice ca posibilă cauză a autismului vaccinurile: http://www.activistpost.com/2013/09/22-medical-studies-that-show-vaccines.html
Studiile
trecute în articol fac o sugestie, nesusţinută de dovezi, cum că
autismul apare din ce în ce mai des şi propun ca motiv vaccinurile.
Apriori, fără a şti în prealabil ce anume produce autismul (aici ştiinţa
mai are de lucru, întradevăr).
Astfel
că înfierează, pe rând, diferite componente ale deferitelor vaccinuri,
fără a stabili în clar care dintre ele este vinovat: ba că e
tiomersalul, ba că sunt sărurile de aluminiu, ba că e virusul ăla, ba
cealaltă parte de virus, complet diferit. Adică, de fapt, nu spun că
anume ceva produce autismul.
Concluziile
acestor "studii" sunt puse sub semnul îndoielii: ar putea fi
vaccinurile, fără să ştim ce anume din ele. Adică, de fapt, ar putea fi
orice, doar că am observat că sunt mulţi copii ce sunt diagnosticaţi cu
autism.
Dar asta este şi normal, odată ce diagnosticarea se face din ce
în ce mai performant.
Iar pentru că evenimentele importante din viaţa
unui copil sunt vaccinurile ia să dăm noi vina pe ele.
La general.
Deşi nu au
cum să fie toate vaccinurile vinovate.
Nu au cum să fie toate
substanţele din vaccinuri vinovate.
Chestiunea este că nu s-a găsit
nimic vinovat ci doar nişte coincidenţe statistice.
Concluzia:
studiile respective sunt de tot rahatul. Puteau foarte bine să dea vina
pe încălzirea globală, că şi ea este evidenţiată cam în aceeaşi
perioadă cu descoperitrea autismului. Ideea
este că nu putem accepta o cauză doar pentru că ne este la îndemână
fără să cunoaştem mecanismul cauză-efect. Este ca şi cum ai considera că
a plouat pentru că afară pământul e ud. Dar el poate fi ud şi pentru că
a fost o revărsare de râu, nu o ploaie. Relaţia vaccinuri-autism
conform studiilor prezentate nu este credibilă.
În schimb avem un studiu întins pe câţiva ani ce arată reapariţia epidemiilor considerate sub control datorită faptului că părinţii nu-şi mai vaccinează copiii pentru că pică în plasa criminalilor antivaccinişti: http://www.cfr.org/interactives/GH_Vaccine_Map/#map
Unde credeţi că sunt epidemii? În statele prea sărace pentru programe de vaccinare naţionale şi în cele prea "dezvoltate" pentru ca acestă eroare de comunicare şi cunoştere să nu prindă. Păcat de copiii ce vor suferi şi vor muri pentru că părinţii lor sunt tâmpiţi. Dar de, nimeni nu-şi alege părinţii...
Şi alte articole despre vaccin:
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-si-protocolul-religios.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-anti-hpv-si-frica.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2010/01/antivirusul-si-vaccinul.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2014/01/crima-conceptiei-antivaccin.html
Se afișează postările cu eticheta autism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autism. Afișați toate postările
26 iunie 2014
7 iunie 2014
Ortodoxia moralizatoare în şcoli
Morala religiei creştine, promovată şi de Biserica Ortodoxă din România, spune să ne batem, fizic, cu bâta, copiii. Aceasta mai susţine şi că pedeapsa fizică este soluţia:
Biblia Ortodoxă - Pildele lui Solomon
13.24. "Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme."
23.13. "Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare."
20.30. "Rănile sângeroase sunt un leac pentru cel răufăcător şi lovituri care pătrund până înlăuntrul trupului."
Adepţii şi propagandiştii acestui cult sunt profesorii de religie din şcolile unde copiii noştri învaţă. Iar superiorii lor, preoţii, au primit, de curând, de la Ministerul Educaţiei, dreptul de a verifica ca aceste concepte morale să fie aplicate corect.
Încă nu vă e frică?
Să vă fie!
Biblia Ortodoxă - Pildele lui Solomon
13.24. "Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme."
23.13. "Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare."
20.30. "Rănile sângeroase sunt un leac pentru cel răufăcător şi lovituri care pătrund până înlăuntrul trupului."
Adepţii şi propagandiştii acestui cult sunt profesorii de religie din şcolile unde copiii noştri învaţă. Iar superiorii lor, preoţii, au primit, de curând, de la Ministerul Educaţiei, dreptul de a verifica ca aceste concepte morale să fie aplicate corect.
Încă nu vă e frică?
Să vă fie!
23 ianuarie 2014
Crima concepției antivaccin
Imunizarea oferă două tipuri de protecție: cea personală (cel imunizat nu dezvoltă boala deși intră în contact cu agentul) și cea de grup (deoarece cei imunizați nu desfășoară boala nici nu transmit mai departe agentul astfel că epidemia este blocată din fașă).
Imunizarea se poate face pe căi naturale, oamenii ce intră în contact cu agentul dezvoltă boala și, dacă supraviețuiesc, dezvoltă anticorpii necesari, sau artificiale - vaccinul - metodă prin care se dezvoltă anticorpii fără a fi nevoie să facă boala sau fac o formă foarte ușoară.
Întrucât atât imunizarea naturală, bolind, cât și cea artificială, prin vaccin, nu generează o protecție de 100%, înseamnă că sunt persoane care fie că nu devin imune fie își pierd imunitatea în timp, fie nu pot fi vaccinate din considerente de contraindicații. Din acest motiv efectul de protecție de grup este esențial, deoarece chiar dacă unul dintre oameni se îmbolnăvește acesta nu transmite boala, ceilalți din jur fiind deja imunizați.
Din acest motiv toată lumea, cu excepția celor pentru care sunt contraindicate vaccinurile, trebuie să fie vaccinată. Din acest motiv campaniile antivaccin sunt criminale, pentru că-i lasă pe cei ce nu pot fi vaccinați sau pe cei ce nu răspund pozitiv la imunizare descoperiți în fața bolii. Iar aceștia sunt de obicei sortiți pieirii, deoarece ei dezvoltă forme grave, doar de asta nu pot fi imunizați sau la ei nu ține imunizarea.
Iresponsabilii ce promovează ideea că vaccinurile sunt o plagă au generat zone, inclusiv în state civilizate, unde au reapărut boli și epidemii ce au fost evitate în trecut prin vaccinare.
Iată aici o hartă interactivă a epidemiilor din perioada 2008-2013 unde se vede cum prostia umană ascultă de iresponsabilitatea ucigașilor antivacciniști: http://www.cfr.org/interactives/GH_Vaccine_Map/#map
Imunizarea se poate face pe căi naturale, oamenii ce intră în contact cu agentul dezvoltă boala și, dacă supraviețuiesc, dezvoltă anticorpii necesari, sau artificiale - vaccinul - metodă prin care se dezvoltă anticorpii fără a fi nevoie să facă boala sau fac o formă foarte ușoară.
Întrucât atât imunizarea naturală, bolind, cât și cea artificială, prin vaccin, nu generează o protecție de 100%, înseamnă că sunt persoane care fie că nu devin imune fie își pierd imunitatea în timp, fie nu pot fi vaccinate din considerente de contraindicații. Din acest motiv efectul de protecție de grup este esențial, deoarece chiar dacă unul dintre oameni se îmbolnăvește acesta nu transmite boala, ceilalți din jur fiind deja imunizați.
Din acest motiv toată lumea, cu excepția celor pentru care sunt contraindicate vaccinurile, trebuie să fie vaccinată. Din acest motiv campaniile antivaccin sunt criminale, pentru că-i lasă pe cei ce nu pot fi vaccinați sau pe cei ce nu răspund pozitiv la imunizare descoperiți în fața bolii. Iar aceștia sunt de obicei sortiți pieirii, deoarece ei dezvoltă forme grave, doar de asta nu pot fi imunizați sau la ei nu ține imunizarea.
Iresponsabilii ce promovează ideea că vaccinurile sunt o plagă au generat zone, inclusiv în state civilizate, unde au reapărut boli și epidemii ce au fost evitate în trecut prin vaccinare.
Iată aici o hartă interactivă a epidemiilor din perioada 2008-2013 unde se vede cum prostia umană ascultă de iresponsabilitatea ucigașilor antivacciniști: http://www.cfr.org/interactives/GH_Vaccine_Map/#map
30 martie 2013
Când te mănâncă palma...
„Ce nu pot să-mi explic este cum pot prezice palmele mele ce se va întâmpla în viitorul cel mai apropiat cu banii mei. Probabil o să râzi, dar asta nu am cum s-o neg indiferent de cât de sceptic sunt, pentru că mi s-a-ntâmplat și mi se tot întâmplă faza cu mâncărimea palmelor. Iar cu visatul peștelui și ploaia de a 2-a zi iar e pe bune, doar că nu 100%, dar suficient cât să mă pună pe gânduri. Sunt lucruri care mă intrigă și d-aia te rog poate mă poți lumina cât de cât. Ms, baftă!”
Creierul nostru este organizat pentru supraviețuire. Nu este o mașină de calcul perfectă, ci aproximativă, având totuși o complexitate fenomenală ce-i dă posibilitatea de a învăța. Adică de a face analogii și calcule, descoperind anumite tipare, astfel încât în situații similare să poată lua decizii în baza acestor tipare, economisind timp și energie, lucru benefic supraviețuirii eficiente. Numai că avantajul descoperirii tiparelor ne poate duce la dezavantajul construirii și folosirii eronate a acestora. Neavând capacitatea de a nota și motiva fiecare situație ne trezim că acele analogii în baza cărora funcționăm, deși sunt utilizate, nu sunt și conforme realității.
Noi de fapt construim în creierul nostru un model, virtual, a ceea ce credem că este realitatea. Un fel de imagine a acesteia pe care o luăm de bună, deși nu avem informații sigure în ceea ce privește obiectivitatea acesteia. În construcția acestui model folosim cu cea mai mare încredere propriile percepții și considerăm că propriile analogii și judecăți sunt cele mai sigure, mai ales că sunt ale noastre. Asta se datorează faptului că noi suntem „siguri” că noi le avem, mai ales că nu știm cu certitudine că și ceilalți le au, sau că le au în același format.
Acestă situație este normală și umană, dar tocmai din acest motiv trebuie să fie supusă scepticismului. A lua decizii, a da verdicte, pe baza unor interpretări subiective, de percepție sau de interpretare eronată se numește bias în limbaj de specialitate. Dacă ne înșelăm? Binențeles că nu putem cădea în cealaltă extremă și să analizăm, de fiecare dată totul. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai ales că avem la dispoziție și mințile celorlalți, cu care intrăm în contact și care ne pot da un feed-back. Astfel universul minții noastre este bombardat cu informații de la presupusele minți ale celorlalți, prin cultură și comunicare, dar pe care le considerăm aidoma minții noastre, mintea noastră fiind singura disponibilă a fi cercetată „din interior”. Când aceste biasuri cognitive sau de confirmare se suprapun peste informațiile venite de la ceilalți acestea se sedimentează și devin prejudecăți, și în cazuri frecvente superstiții. De altfel considerăm corecte informațiile ce ne confirmă modelele deja existente în mintea noastră doar pentru că le confirmă, fără să mai fie nevoie să le analizăm, chiar dacă vin de la alții, pe când modelele ce ne contrazic simțul propriu sunt date deoparte din principiu, chiar dacă au în spate elemente doveditoare independente de „subiectivismul” cuiva.
Superstițiile sunt alimentate din ambele părți, cultural ne sunt induse, subiectiv le confirmăm. La un moment dat avem atât de multă „încredere” în aceste erori încât le „vânăm” din dorința de a fi în regulă, de a ne justifica metodologia de construcție a modelului realității din mintea noastră. Altfel spus, preferăm să ne mințim decât să riscăm să nu avem repere. Sunt sigur că nu întotdeauna când ai dat bani te-a mâncat palma, și nici de fiecare dată când te-a mâncat s-a întâmplat să dai. Dar din dorința de confirmare vom „căuta” și câteodată chiar ne vom induce senzația necesară confirmării. Apare un fel de reflex pavlovian, de ce căutăm să vedem dacă ne mănâncă palma de aia vom descoperi că așa este. Am intrat de fapt în propria noastră cursă, fără să ne dăm seama.
Charles Dickens are o frază memorabilă în Marile Speranțe: „Toţi mincinoşii de pe lume nu sunt nimic faţă de omul care se minte pe el însuşi; cu vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, fără îndoială. Pare destul de firesc să mă aleg din greşeală cu o monedă falsă, făurită de mine drept bună! Un străin îndatoritor, sub pretextul că vrea să-mi împăturească bine banii, spre mai mare siguranţă, îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamnă şiretlicul lui pe lângă al meu, când eu singur îmi adun cojile de nucă şi mi le dau mie însumi în loc de bani!”
Creierul nostru este organizat pentru supraviețuire. Nu este o mașină de calcul perfectă, ci aproximativă, având totuși o complexitate fenomenală ce-i dă posibilitatea de a învăța. Adică de a face analogii și calcule, descoperind anumite tipare, astfel încât în situații similare să poată lua decizii în baza acestor tipare, economisind timp și energie, lucru benefic supraviețuirii eficiente. Numai că avantajul descoperirii tiparelor ne poate duce la dezavantajul construirii și folosirii eronate a acestora. Neavând capacitatea de a nota și motiva fiecare situație ne trezim că acele analogii în baza cărora funcționăm, deși sunt utilizate, nu sunt și conforme realității.
Noi de fapt construim în creierul nostru un model, virtual, a ceea ce credem că este realitatea. Un fel de imagine a acesteia pe care o luăm de bună, deși nu avem informații sigure în ceea ce privește obiectivitatea acesteia. În construcția acestui model folosim cu cea mai mare încredere propriile percepții și considerăm că propriile analogii și judecăți sunt cele mai sigure, mai ales că sunt ale noastre. Asta se datorează faptului că noi suntem „siguri” că noi le avem, mai ales că nu știm cu certitudine că și ceilalți le au, sau că le au în același format.
Acestă situație este normală și umană, dar tocmai din acest motiv trebuie să fie supusă scepticismului. A lua decizii, a da verdicte, pe baza unor interpretări subiective, de percepție sau de interpretare eronată se numește bias în limbaj de specialitate. Dacă ne înșelăm? Binențeles că nu putem cădea în cealaltă extremă și să analizăm, de fiecare dată totul. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai ales că avem la dispoziție și mințile celorlalți, cu care intrăm în contact și care ne pot da un feed-back. Astfel universul minții noastre este bombardat cu informații de la presupusele minți ale celorlalți, prin cultură și comunicare, dar pe care le considerăm aidoma minții noastre, mintea noastră fiind singura disponibilă a fi cercetată „din interior”. Când aceste biasuri cognitive sau de confirmare se suprapun peste informațiile venite de la ceilalți acestea se sedimentează și devin prejudecăți, și în cazuri frecvente superstiții. De altfel considerăm corecte informațiile ce ne confirmă modelele deja existente în mintea noastră doar pentru că le confirmă, fără să mai fie nevoie să le analizăm, chiar dacă vin de la alții, pe când modelele ce ne contrazic simțul propriu sunt date deoparte din principiu, chiar dacă au în spate elemente doveditoare independente de „subiectivismul” cuiva.
Superstițiile sunt alimentate din ambele părți, cultural ne sunt induse, subiectiv le confirmăm. La un moment dat avem atât de multă „încredere” în aceste erori încât le „vânăm” din dorința de a fi în regulă, de a ne justifica metodologia de construcție a modelului realității din mintea noastră. Altfel spus, preferăm să ne mințim decât să riscăm să nu avem repere. Sunt sigur că nu întotdeauna când ai dat bani te-a mâncat palma, și nici de fiecare dată când te-a mâncat s-a întâmplat să dai. Dar din dorința de confirmare vom „căuta” și câteodată chiar ne vom induce senzația necesară confirmării. Apare un fel de reflex pavlovian, de ce căutăm să vedem dacă ne mănâncă palma de aia vom descoperi că așa este. Am intrat de fapt în propria noastră cursă, fără să ne dăm seama.
Charles Dickens are o frază memorabilă în Marile Speranțe: „Toţi mincinoşii de pe lume nu sunt nimic faţă de omul care se minte pe el însuşi; cu vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, fără îndoială. Pare destul de firesc să mă aleg din greşeală cu o monedă falsă, făurită de mine drept bună! Un străin îndatoritor, sub pretextul că vrea să-mi împăturească bine banii, spre mai mare siguranţă, îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamnă şiretlicul lui pe lângă al meu, când eu singur îmi adun cojile de nucă şi mi le dau mie însumi în loc de bani!”
21 februarie 2013
Ruşine...
Mi-e ruşine că sunt heterosexual.
Sau aşa ar trebui. Pentru că există heterosexuali ce cred că a fi heterosexual înseamnă a urî. Şi nu vreau să fiu ca ei. Să urăşti. Pe homosexuali, pe transsexuali sau pe travestiţi. Prefer să fiu considerat asexuat decât să mă considere cineva că sunt un heterosexual ca ei.
Binenţeles că nu toţi heterosexualii sunt atât de înghesuiţi şi înguşti. Doar cei a căror minte este coruptă de virusul religios. De fapt aceştia sunt nu doar anti-homosexuali, anti-transexuali şi anti-travestiţi. Sunt şi anti-alte religii, anti-atei, anti-diferiţi de ei. În ultimă instanţă sunt anti-raţiune, anti-înţelegere, anti-cultură. Sunt anti-iubire.
Pentru că iubirea lor nu se bazează pe dorinţa de a fi una cu cel de lângă ei ci a-l obliga pe celălalt să fie ca ei. Sau conform unor dogme hotărâte arbitrar şi însuşite habotnic. Pentru că se cred buricul Pământului, aleşii Domnului, trimişii lui Dumnezeu. Corodată fiind simţirea şi gândirea lor de dogma religioasă, iubirea cea mult proclamată este vorbă-n vânt şi prilej de abuz. Pentru că a fi iubit de un om ca acesta înseamnă de fapt a fi violat. Emoţional. Şi câteodată nu numai psihic ci şi fizic. De ajungi să te întrebi dacă e bine să fii tu însuţi când vezi că a iubi devine doar o demonstraţie că a lor cale este cea dreaptă. Nu este.
Mi-e ruşine că sunt normal.
Ieri seară huliganii ortodoxiei radicale au pângărit Imnul Naţional folosindu-l ca armă pentru a bloca vizionarea unui film: Copiii sunt în regulă (The Kids Are All Right). Care a fost, fără probleme, la televizor. De câteva ori. Filmul este "de oscar" doar. Dar nenorociţii care se cred români sunt de ev mediu ("Hai că e cu distracţie, a trecut unul pe lîngă mine şi-i spunea cuiva la telefon «Vino, bă, încoace că e cu lesbience!»"). Iar poliţiştii şi jandarmii români care trebuiau să intervină sunt nişte "fetiţe" la mâna radicalilor ideologiei ortodoxe ("Autoritatile nu au intervenit cu nimic, desi Jandarmeria si Politia se aflau la intrare").
Mi-e ruşine să fiu român.
De fapt nu trebuie să-mi fie ruşine. Pentru că ei nu sunt români heterosexuali ci pseudoromâni anormali.
Dacă vor ca cineva să plece de aici ("Plecati inapoi la voi in State") ar fi cazul să o facă ei. Mai exact să se întoarcă în timp cu vreo câteva sute de ani.
Sau aşa ar trebui. Pentru că există heterosexuali ce cred că a fi heterosexual înseamnă a urî. Şi nu vreau să fiu ca ei. Să urăşti. Pe homosexuali, pe transsexuali sau pe travestiţi. Prefer să fiu considerat asexuat decât să mă considere cineva că sunt un heterosexual ca ei.
Binenţeles că nu toţi heterosexualii sunt atât de înghesuiţi şi înguşti. Doar cei a căror minte este coruptă de virusul religios. De fapt aceştia sunt nu doar anti-homosexuali, anti-transexuali şi anti-travestiţi. Sunt şi anti-alte religii, anti-atei, anti-diferiţi de ei. În ultimă instanţă sunt anti-raţiune, anti-înţelegere, anti-cultură. Sunt anti-iubire.
Pentru că iubirea lor nu se bazează pe dorinţa de a fi una cu cel de lângă ei ci a-l obliga pe celălalt să fie ca ei. Sau conform unor dogme hotărâte arbitrar şi însuşite habotnic. Pentru că se cred buricul Pământului, aleşii Domnului, trimişii lui Dumnezeu. Corodată fiind simţirea şi gândirea lor de dogma religioasă, iubirea cea mult proclamată este vorbă-n vânt şi prilej de abuz. Pentru că a fi iubit de un om ca acesta înseamnă de fapt a fi violat. Emoţional. Şi câteodată nu numai psihic ci şi fizic. De ajungi să te întrebi dacă e bine să fii tu însuţi când vezi că a iubi devine doar o demonstraţie că a lor cale este cea dreaptă. Nu este.
Mi-e ruşine că sunt normal.
Ieri seară huliganii ortodoxiei radicale au pângărit Imnul Naţional folosindu-l ca armă pentru a bloca vizionarea unui film: Copiii sunt în regulă (The Kids Are All Right). Care a fost, fără probleme, la televizor. De câteva ori. Filmul este "de oscar" doar. Dar nenorociţii care se cred români sunt de ev mediu ("Hai că e cu distracţie, a trecut unul pe lîngă mine şi-i spunea cuiva la telefon «Vino, bă, încoace că e cu lesbience!»"). Iar poliţiştii şi jandarmii români care trebuiau să intervină sunt nişte "fetiţe" la mâna radicalilor ideologiei ortodoxe ("Autoritatile nu au intervenit cu nimic, desi Jandarmeria si Politia se aflau la intrare").
Mi-e ruşine să fiu român.
De fapt nu trebuie să-mi fie ruşine. Pentru că ei nu sunt români heterosexuali ci pseudoromâni anormali.
Dacă vor ca cineva să plece de aici ("Plecati inapoi la voi in State") ar fi cazul să o facă ei. Mai exact să se întoarcă în timp cu vreo câteva sute de ani.
24 august 2012
Rugăciunea copilului ce merge la şcoală
Iubită mamă,
Dragă tată,
Fie-vă milă de mica mea minte curioasă,
ce abia se înfiripă!
Ştiu că am pus mii de întrebări,
aşa funcţionează creieraşul meu.
Sunt mic, încă nu ştiu răspunsurile.
Dar sunt curios şi abia aştept să le descopăr.
Ştiu că răbdarea voastră e mare.
Ştiu că mi-aţi dat multe răspunsuri.
Acum ajutaţi-mă să găsesc răspunsurile mele
arătându-mi cum să le caut.
Vă mulţumesc că m-aţi trimis la şcoală, pentru asta.
Dar nu mă puneţi să merg la ora de religie.
Acolo răspunsurile sunt gata pregătite.
Acolo nu mă învaţă cum să gândesc
ci cum să mă-nchin.
Acolo nu mă învaţă să fiu mândru că sunt curios
ci că sunt păcătos.
Iubită mamă,
Dragă tată,
Ajutaţi-mă să gândesc singur!
Ajutaţi-mă să cresc mare!
Mulţumesc!
6 februarie 2012
Libertatea ca blestem: SOPA şi ACTA
Negura cenzurii manevrată de politicienii vânduţi marilor finanţe se aşterne peste libertatea noastră.
În afară de ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii) a mai existat o intenţie de control pentru americani, cu specific pentru mediul on line: SOPA (Stop Online Piracy Act). Nenumărate organizaţii şi personalităţi au înfierat această tentativă de blocare a libertăţii informaţiei specifică Internetului. Printre ele şi Paulo Coelho ce a publicat pe blogul său propriile opinii:
"În fosta Uniune Sovietică, în anii 1950-1960, multe cărţi ce puneau la îndoială sistemul politic au început să circule în privat sub forma de copii. Autorii acestor cărţi nu au câştigat nici un ban de pe urma lor. Din contră, au fost persecutaţi, denunţaţi în presa oficială şi exilaţi în notoriile gulaguri siberiene. Dar ei au continuat să scrie.
De ce? Pentru că simţeau nevoia să împartă cu alţii ceea ce simţeau. De la evanghelii la manifeste politice, literatura a permis ideilor să călătorească şi să schimbe lumea.
Nu am nimic împotriva faptului că oamenii câştigă bani de pe urma cărţilor lor; tot aşa îmi câştig şi eu existenţa.
Dar uitaţi-vă la ce se întâmplă acum. S.O.P.A. (Stop Online Piracy Act) poate distruge internetul. Acesta e un PERICOL REAL, nu numai pentru americani, ci pentru noi toţi, deoarece legea – dacă va fi aprobată – va afecta întreaga planetă.
Ce cred eu despre asta?
Ca autor, ar trebui să îmi apăr "proprietatea intelectuală", dar nu o fac.
Piraţi din toata lumea, uniţi-vă şi "pirataţi" tot ceea ce am scris!
Vechile zile bune, în care fiecare idee avea un proprietar, sunt duse pe vecie.
Mai întâi, pentru că toata lumea reciclează aceleaşi 4 teme: o poveste de dragoste între doi oameni, un triunghi amoros, lupta pentru putere şi povestea unei călătorii.
În al doilea rand, pentru că toţi scriitorii vor ca ceea ce scriu să fie citit, fie că e vorba de un ziar, de un blog, de un pamflet sau de un zid.
Cu cât mai des auzim un cantec la radio, cu atât mai dornici de a cumpăra C.D.-ul devenim. La fel e şi cu literatura.
Cu cât mai multi oameni "piratează" o carte, cu atât e mai bine. Dacă le place începutul, vor cumpăra întreaga carte a doua zi, deoarece nu e nimic mai obositor decât cititul unor şiruri lungi de caractere de pe ecranul unui calculator.
1. Unii oameni vor zice: Dar tu eşti suficient de bogat încât să permiţi distribuţia liberă a cărţilor tale.
E adevarat. Sunt bogat. Dar dorinţa de a face bani m-a împins să scriu? Nu. Familia mea şi profesorii mei, cu toţii mi-au zis că nu am nici un viitor în scris.
Am început să scriu şi continui să scriu deoarece asta îmi oferă plăcere şi dă sens existenţei mele. Dacă banii ar fi fost motivul, aş fi putut să mă opresc cu mulţi ani în urmă, şi să încetez să mă mai expun eternelor critici negative.
2. Industria cărţilor va spune: Artiştii nu pot supravieţui dacă nu sunt plătiţi.
În 1999, când am fost publicat în Rusia pentru prima oara (cu un tiraj de 3.000 de cărţi), ţara suferea de lipsa hârtiei. Întâmplător, am descoperit o versiune "piratata" a Alchimistului şi am pus-o pe pagina mea de web.
Un an mai târziu, când criza hârtiei nu mai era, am vândut 10.000 de copii ale ediţiei tipărite.
Până în 2002, am vândut un milion de copii în Rusia, iar la momentul în care scriu aceste rânduri am vândut peste 12 milioane.
Când m-am reîntors în Rusia cu trenul, am întâlnit câţiva oameni ce mi-au spus că m-au descoperit prin intermediul ediţiei "piratate" postate pe pagina mea de web. In prezent, administrez un site "Pirate Coelho", şi ofer link-uri către toate cărţile mele ce sunt valabile pe site-urile P2P.
Iar vânzările mele continuă să crească – aproape 140 de milioane vândute în întreaga lume.
Dupa ce mănânci o portocală, trebuie să te întorci la magazin şi să iei alta. În cazul acesta, are sens să plăteşti pe loc.
În cazul unui obiect de artă, nu cumperi hârtia, cerneala, pensulele, pânza sau notele muzicale, ci cumperi ideea născuta din combinaţia acestora.
"Piratarea" poate avea rolul de introducere în opera unui artist. Dacă îţi place ideea acestuia, atunci o să o vrei să o ai în casă; o idee bună nu are nevoie de protecţie.
Restul e doar lăcomie sau ignoranţă."
Iată ce spun creatorii RObotzilor despre ceea ce ar putea să devină Internetul prin ACTA:
"Ne pare rău dar întrerupem acest program pentru că marile corporaţii nu îşi pot adapta afacerile internetului şi atunci fac tot posibilul să-l controleze. În continuare vom vorbi despre ACTA: ce este şi de ce e atât de important să ne opunem ei. ACTA sau Anti Counterfeiting Trade Agreement, tradus Tratatul comercial împotriva produselor contrafăcute, este o iniţiativă legislativă al cărei scop este de a crea stadarde unanim acceptate la nivel internaţional în privinţa protejării proprietăţii intelectuale. A fost semnat pentru prima dată pe 1 octombrie 2011 de către Australia, Canada, Maroc, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii. Pe scurt, prin ACTA statele semnatare doresc să oprească producţia de bunuri contrafăcute, medicamente generice şi distribuţia de materiale piratate pe internet. Sună relativ nevinovat: doar producători de conţinut care vor să-şi apere... conţinutul.
Ei bine, situaţia nu e chiar aşa de... roz. În spatele intenţiilor pozitive se ascunde o nevoie disperată de a deţine controlul asupra fluxului de informaţie liberă de pe internet care ar urma să fie îngrădit şi pedepsit prin diverse sancţiuni. Există deja legi care protejează drepturile de autor, dar pentru ei sunt insuficiente atât timp cât nu pot profita suficient de pe urma lor.
În fapt, dacă acest tratat va fi ratificat în vara acestui an, internetul, aşa cum îl ştim astăzi, va dispărea pentru totdeauna. Hai să vedem cum te afectează asta pe tine.
În primul rând, conform ACTA, toţi providerii de internet (da, omuleţii de la care ai tu net) sunt obligaţi să facă pe poliţiştii în ce priveşte clienţii lor, adică să urmărească şi să dea raportul în ce priveşte tot ce faci tu pe net. Să ţină evidenţa tuturor site-urilor pe care le vizitezi şi a sharing-ului pe care îl faci pentru a depista orice urmă de piraterie. În momentul în care te prind în fapt fie-ţi pierzi accesul la internet fie, ajuns pe mâna deţinătorilor drepturilor de autor eşti dat în judecată şi rişti amenzi de sute de mii de dolari şi chiar până la 5 ani de închisoare. Da! 5 ani de închisoare pentru un amărât de mp3. Dincolo de asta, dacă te filmezi la un chef să zicem, şi în fundal merge o piesă oarecare, iar tu, din dorinţa de a arăta lumii că poţi să bei trei beri în două minute cu nasul, upload-ezi acel clip pe YouTube, rişti, din nou, aceleaşi pedepse, amenzi uriaşe şi ani de închisoare, pentru folosirea acelei bucăţi muzicale din fundal, asupra căreia nu deţii drepturi de autor.
Funny? Yes!
Dar sancţiunile merg şi mai departe de atât. Dacă ai materiale piratate pe laptop, telefon, tabletă sau orice alt device, atunci când te afli la graniţă sau într-un aeroport, în baza ACTA, autorităţile au dreptul să-ţi verifice conţinutul acelui device şi în cazul în care găsesc ceva în neregulă pot distruge sau confisca aparatul iar tu te alegi cu o amendă frumoasă.
Şi încă ceva!
După cum bine ştim, internetul e un mediu în care-ţi poţi exprima nemulţumirea faţă de un regim politic. Nu? NU! Dacă ACTA intră în vigoare putem spune adio protestelor antiguvernamentale şi video-urilor în care cetăţeni de pretutindeni demască fraude politice sau politicieni corupţi. Şi asta pentru că ACTA pune puterea în mâinile aparatelor politice, puterea de a reduce la tăcere orice fel de astfel de iniţiativă.
Odată cu ACTA putem spune adio site-urilor (precum YouTube, Vimeo, Twitter, Facebook) şi drepturilor de care ne-am bucurat până acum pe internet, dintre care, cel mai important, DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE.
În ianuarie 2012, statele membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat acest tratat, ridicând numărul ţărilor semnatare la 31. Reprezentanţii României au semnat fără a aduce acest lucru în atenţia publică. Românii nu au fost informaţii în privinţa acestei decizii, totul derulându-se într-o manieră ascunsă, departe de public şi presă. De altfel, înaintea unor scurgeri de informaţii, toate discuţiile privind ACTA, începând cu cele din anul 2008, s-au purtat cu uşile închise. Nimeni nu a cerut opinia consumatorilor de internet, a noastră, a celor care SUNT internetul.
Decizia finală asupra implementării ACTA aparţine parlamentului european, ratificarea acestui tratat urmând să aibă loc în urma unor dezbateri ce se vor desfăşura în luna iunie a acestui an (2012). În Polonia peste zece mii de tineri au ieşit în stradă protestând la semnarea tratatului de către reprezentanţii polonezi. Peste tot în lume au loc proteste împotriva acestui tratat. De la semnarea de petiţii, publicarea de articole pe bloguri, imagini şi video anti-ACTA postate pe reţele de socializare, fiecare din noi poate şi TREBUIE să facă ceva.
Informează-ţi cunoscuţii şi prietenii!
Hai să luptăm împreună pentru internetul nostru!"
Eu sunt braşovean, aşa că vă invit la protest în Braşov: http://www.facebook.com/events/353334364691465/
În subiect: ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet
În afară de ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii) a mai existat o intenţie de control pentru americani, cu specific pentru mediul on line: SOPA (Stop Online Piracy Act). Nenumărate organizaţii şi personalităţi au înfierat această tentativă de blocare a libertăţii informaţiei specifică Internetului. Printre ele şi Paulo Coelho ce a publicat pe blogul său propriile opinii:
"În fosta Uniune Sovietică, în anii 1950-1960, multe cărţi ce puneau la îndoială sistemul politic au început să circule în privat sub forma de copii. Autorii acestor cărţi nu au câştigat nici un ban de pe urma lor. Din contră, au fost persecutaţi, denunţaţi în presa oficială şi exilaţi în notoriile gulaguri siberiene. Dar ei au continuat să scrie.
De ce? Pentru că simţeau nevoia să împartă cu alţii ceea ce simţeau. De la evanghelii la manifeste politice, literatura a permis ideilor să călătorească şi să schimbe lumea.
Nu am nimic împotriva faptului că oamenii câştigă bani de pe urma cărţilor lor; tot aşa îmi câştig şi eu existenţa.
Dar uitaţi-vă la ce se întâmplă acum. S.O.P.A. (Stop Online Piracy Act) poate distruge internetul. Acesta e un PERICOL REAL, nu numai pentru americani, ci pentru noi toţi, deoarece legea – dacă va fi aprobată – va afecta întreaga planetă.
Ce cred eu despre asta?
Ca autor, ar trebui să îmi apăr "proprietatea intelectuală", dar nu o fac.
Piraţi din toata lumea, uniţi-vă şi "pirataţi" tot ceea ce am scris!
Vechile zile bune, în care fiecare idee avea un proprietar, sunt duse pe vecie.
Mai întâi, pentru că toata lumea reciclează aceleaşi 4 teme: o poveste de dragoste între doi oameni, un triunghi amoros, lupta pentru putere şi povestea unei călătorii.
În al doilea rand, pentru că toţi scriitorii vor ca ceea ce scriu să fie citit, fie că e vorba de un ziar, de un blog, de un pamflet sau de un zid.
Cu cât mai des auzim un cantec la radio, cu atât mai dornici de a cumpăra C.D.-ul devenim. La fel e şi cu literatura.
Cu cât mai multi oameni "piratează" o carte, cu atât e mai bine. Dacă le place începutul, vor cumpăra întreaga carte a doua zi, deoarece nu e nimic mai obositor decât cititul unor şiruri lungi de caractere de pe ecranul unui calculator.
1. Unii oameni vor zice: Dar tu eşti suficient de bogat încât să permiţi distribuţia liberă a cărţilor tale.
E adevarat. Sunt bogat. Dar dorinţa de a face bani m-a împins să scriu? Nu. Familia mea şi profesorii mei, cu toţii mi-au zis că nu am nici un viitor în scris.
Am început să scriu şi continui să scriu deoarece asta îmi oferă plăcere şi dă sens existenţei mele. Dacă banii ar fi fost motivul, aş fi putut să mă opresc cu mulţi ani în urmă, şi să încetez să mă mai expun eternelor critici negative.
2. Industria cărţilor va spune: Artiştii nu pot supravieţui dacă nu sunt plătiţi.
În 1999, când am fost publicat în Rusia pentru prima oara (cu un tiraj de 3.000 de cărţi), ţara suferea de lipsa hârtiei. Întâmplător, am descoperit o versiune "piratata" a Alchimistului şi am pus-o pe pagina mea de web.
Un an mai târziu, când criza hârtiei nu mai era, am vândut 10.000 de copii ale ediţiei tipărite.
Până în 2002, am vândut un milion de copii în Rusia, iar la momentul în care scriu aceste rânduri am vândut peste 12 milioane.
Când m-am reîntors în Rusia cu trenul, am întâlnit câţiva oameni ce mi-au spus că m-au descoperit prin intermediul ediţiei "piratate" postate pe pagina mea de web. In prezent, administrez un site "Pirate Coelho", şi ofer link-uri către toate cărţile mele ce sunt valabile pe site-urile P2P.
Iar vânzările mele continuă să crească – aproape 140 de milioane vândute în întreaga lume.
Dupa ce mănânci o portocală, trebuie să te întorci la magazin şi să iei alta. În cazul acesta, are sens să plăteşti pe loc.
În cazul unui obiect de artă, nu cumperi hârtia, cerneala, pensulele, pânza sau notele muzicale, ci cumperi ideea născuta din combinaţia acestora.
"Piratarea" poate avea rolul de introducere în opera unui artist. Dacă îţi place ideea acestuia, atunci o să o vrei să o ai în casă; o idee bună nu are nevoie de protecţie.
Restul e doar lăcomie sau ignoranţă."
Iată ce spun creatorii RObotzilor despre ceea ce ar putea să devină Internetul prin ACTA:
"Ne pare rău dar întrerupem acest program pentru că marile corporaţii nu îşi pot adapta afacerile internetului şi atunci fac tot posibilul să-l controleze. În continuare vom vorbi despre ACTA: ce este şi de ce e atât de important să ne opunem ei. ACTA sau Anti Counterfeiting Trade Agreement, tradus Tratatul comercial împotriva produselor contrafăcute, este o iniţiativă legislativă al cărei scop este de a crea stadarde unanim acceptate la nivel internaţional în privinţa protejării proprietăţii intelectuale. A fost semnat pentru prima dată pe 1 octombrie 2011 de către Australia, Canada, Maroc, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii. Pe scurt, prin ACTA statele semnatare doresc să oprească producţia de bunuri contrafăcute, medicamente generice şi distribuţia de materiale piratate pe internet. Sună relativ nevinovat: doar producători de conţinut care vor să-şi apere... conţinutul.
Ei bine, situaţia nu e chiar aşa de... roz. În spatele intenţiilor pozitive se ascunde o nevoie disperată de a deţine controlul asupra fluxului de informaţie liberă de pe internet care ar urma să fie îngrădit şi pedepsit prin diverse sancţiuni. Există deja legi care protejează drepturile de autor, dar pentru ei sunt insuficiente atât timp cât nu pot profita suficient de pe urma lor.
În fapt, dacă acest tratat va fi ratificat în vara acestui an, internetul, aşa cum îl ştim astăzi, va dispărea pentru totdeauna. Hai să vedem cum te afectează asta pe tine.
În primul rând, conform ACTA, toţi providerii de internet (da, omuleţii de la care ai tu net) sunt obligaţi să facă pe poliţiştii în ce priveşte clienţii lor, adică să urmărească şi să dea raportul în ce priveşte tot ce faci tu pe net. Să ţină evidenţa tuturor site-urilor pe care le vizitezi şi a sharing-ului pe care îl faci pentru a depista orice urmă de piraterie. În momentul în care te prind în fapt fie-ţi pierzi accesul la internet fie, ajuns pe mâna deţinătorilor drepturilor de autor eşti dat în judecată şi rişti amenzi de sute de mii de dolari şi chiar până la 5 ani de închisoare. Da! 5 ani de închisoare pentru un amărât de mp3. Dincolo de asta, dacă te filmezi la un chef să zicem, şi în fundal merge o piesă oarecare, iar tu, din dorinţa de a arăta lumii că poţi să bei trei beri în două minute cu nasul, upload-ezi acel clip pe YouTube, rişti, din nou, aceleaşi pedepse, amenzi uriaşe şi ani de închisoare, pentru folosirea acelei bucăţi muzicale din fundal, asupra căreia nu deţii drepturi de autor.
Funny? Yes!
Dar sancţiunile merg şi mai departe de atât. Dacă ai materiale piratate pe laptop, telefon, tabletă sau orice alt device, atunci când te afli la graniţă sau într-un aeroport, în baza ACTA, autorităţile au dreptul să-ţi verifice conţinutul acelui device şi în cazul în care găsesc ceva în neregulă pot distruge sau confisca aparatul iar tu te alegi cu o amendă frumoasă.
Şi încă ceva!
După cum bine ştim, internetul e un mediu în care-ţi poţi exprima nemulţumirea faţă de un regim politic. Nu? NU! Dacă ACTA intră în vigoare putem spune adio protestelor antiguvernamentale şi video-urilor în care cetăţeni de pretutindeni demască fraude politice sau politicieni corupţi. Şi asta pentru că ACTA pune puterea în mâinile aparatelor politice, puterea de a reduce la tăcere orice fel de astfel de iniţiativă.
Odată cu ACTA putem spune adio site-urilor (precum YouTube, Vimeo, Twitter, Facebook) şi drepturilor de care ne-am bucurat până acum pe internet, dintre care, cel mai important, DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE.
În ianuarie 2012, statele membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat acest tratat, ridicând numărul ţărilor semnatare la 31. Reprezentanţii României au semnat fără a aduce acest lucru în atenţia publică. Românii nu au fost informaţii în privinţa acestei decizii, totul derulându-se într-o manieră ascunsă, departe de public şi presă. De altfel, înaintea unor scurgeri de informaţii, toate discuţiile privind ACTA, începând cu cele din anul 2008, s-au purtat cu uşile închise. Nimeni nu a cerut opinia consumatorilor de internet, a noastră, a celor care SUNT internetul.
Decizia finală asupra implementării ACTA aparţine parlamentului european, ratificarea acestui tratat urmând să aibă loc în urma unor dezbateri ce se vor desfăşura în luna iunie a acestui an (2012). În Polonia peste zece mii de tineri au ieşit în stradă protestând la semnarea tratatului de către reprezentanţii polonezi. Peste tot în lume au loc proteste împotriva acestui tratat. De la semnarea de petiţii, publicarea de articole pe bloguri, imagini şi video anti-ACTA postate pe reţele de socializare, fiecare din noi poate şi TREBUIE să facă ceva.
Informează-ţi cunoscuţii şi prietenii!
Hai să luptăm împreună pentru internetul nostru!"
Eu sunt braşovean, aşa că vă invit la protest în Braşov: http://www.facebook.com/events/353334364691465/
În subiect: ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet
10 ianuarie 2011
Religia duce la o diminuare a creierului?
Bernhard Grzimek a fost unul dintre cei mai prolifici zoologi contemporani, realizând o vastă lucrare: Enciclopedia mamiferelor. Ce a observat acesta?
Corespondenţa dintre dimensiunea creierului (şi implicit a cutiei craniene) şi stadiul de domesticire sau sălbăticie al speciilor de mamifere. Astfel a observat că mamiferele ce trăiesc în mediul domestic au creierul mai mic decât al suratelor din sălbăticie (http://www.primitivism.com/domestic.htm). Există şi o explicaţie: siguranţa oferită de mediul controlat generează o situaţie de lipsă de stres ce duce la relaxarea creierului. În timp exemplarele ce nu cheltuie pentru consumul energetic al creierului, având încredere în mediul oferit de om, sunt favorizate. Creierul, pur şi simplu, nu mai este atât de vital în supravieţuire ca la rudele lor sălbatice ce sunt nevoite a fi mult mai inteligente pentru a supravieţui. Binenţeles că este vorba de inteligenţa kinestezică şi spaţială specifică îndeosebi animalelor şi necesară supravieţuirii. Se pare că evoluţia înseamnă atât eficienţă cât şi oportunitate.
Iată că avem rezultate asemănătoare şi în ceea ce priveşte creierul uman: Daca suntem atât de inteligenţi, de ce ni se micsorează creierele?.
Se pare că traiul în comun, socialul, generează un control mărit al stresului. Iar cea mai specială formă a vieţii sociale ce implică cel mai mic nivel de stres este cu certitudine structura religioasă. Credincioşii, în special cei înregimentaţi în colectivităţi asemenea lor, au cel mai mic nivel de stres kinestezic, spaţial, axiologic, interpersonal sau intrapersonal. Colectivitatea religioasă le solicită din ce în ce mai puţin efortul intelectual întrucât standardul religios, mai ales cel împământenit prin tradiţie, generează securitate. De asta şi este "acceptat". Este foarte posibil ca noi, ca urmaşi ai acestor homo religiosus, noi înşine taraţi de credinţe, să arătăm mult mai aproape de ceea ce numim câine şi nu de ceea ce numim lup. Suntem mai mult pisici decât lei, mai mult boi decât zimbri, mai mult porci decât mistreţi? Mă refer la creier...
Corespondenţa dintre dimensiunea creierului (şi implicit a cutiei craniene) şi stadiul de domesticire sau sălbăticie al speciilor de mamifere. Astfel a observat că mamiferele ce trăiesc în mediul domestic au creierul mai mic decât al suratelor din sălbăticie (http://www.primitivism.com/domestic.htm). Există şi o explicaţie: siguranţa oferită de mediul controlat generează o situaţie de lipsă de stres ce duce la relaxarea creierului. În timp exemplarele ce nu cheltuie pentru consumul energetic al creierului, având încredere în mediul oferit de om, sunt favorizate. Creierul, pur şi simplu, nu mai este atât de vital în supravieţuire ca la rudele lor sălbatice ce sunt nevoite a fi mult mai inteligente pentru a supravieţui. Binenţeles că este vorba de inteligenţa kinestezică şi spaţială specifică îndeosebi animalelor şi necesară supravieţuirii. Se pare că evoluţia înseamnă atât eficienţă cât şi oportunitate.
Iată că avem rezultate asemănătoare şi în ceea ce priveşte creierul uman: Daca suntem atât de inteligenţi, de ce ni se micsorează creierele?.
Se pare că traiul în comun, socialul, generează un control mărit al stresului. Iar cea mai specială formă a vieţii sociale ce implică cel mai mic nivel de stres este cu certitudine structura religioasă. Credincioşii, în special cei înregimentaţi în colectivităţi asemenea lor, au cel mai mic nivel de stres kinestezic, spaţial, axiologic, interpersonal sau intrapersonal. Colectivitatea religioasă le solicită din ce în ce mai puţin efortul intelectual întrucât standardul religios, mai ales cel împământenit prin tradiţie, generează securitate. De asta şi este "acceptat". Este foarte posibil ca noi, ca urmaşi ai acestor homo religiosus, noi înşine taraţi de credinţe, să arătăm mult mai aproape de ceea ce numim câine şi nu de ceea ce numim lup. Suntem mai mult pisici decât lei, mai mult boi decât zimbri, mai mult porci decât mistreţi? Mă refer la creier...
8 iunie 2010
Ce am mai gasit prin cache
În urmă cu ceva timp am publicat primul meu articol din seria "Biblia - geneză şi metamorfoză". Pe scurt, subliniam faptul că Biblia este o creaţie umană, "suferind" procese specifice scrierilor antice în decursul timpului. Am avut plăcuta surpriză să observ că articolul meu a fost supus unei critici pe Forumul Crestinortodox.ro: The_Fallen deschide subiectul "am gasit ceva interesant" pomenind de articolul meu.
Deodată, după mai bine de 4 pagini de postări, subiectul dispare: http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=255642. Se pare că autismul religios funcţioneză în parametri. Pentru cei ce doresc totuşi, să îşi reamintescă ce au scris, le stau la dispoziţie cu câteva pagini recuperate din cache-ul motoarelor de căutare: http://profudereligie.blogspot.com/p/cache-crestinortodox.html
Deodată, după mai bine de 4 pagini de postări, subiectul dispare: http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?p=255642. Se pare că autismul religios funcţioneză în parametri. Pentru cei ce doresc totuşi, să îşi reamintescă ce au scris, le stau la dispoziţie cu câteva pagini recuperate din cache-ul motoarelor de căutare: http://profudereligie.blogspot.com/p/cache-crestinortodox.html
17 aprilie 2010
Moralitatea nu are religie
Acesta este un răspuns al articolului de aici, ce lasă să se întrevadă ideea că morala este legată de credinţa în divinitate, ateismul fiind incapabil de moralitate.
Acesta este răspunsul iniţial:
Oamenii sunt morali în naturalul lor, fără a fi nevoiţi să apeleze la religii (supranatural). Creierul uman este natural înzestrat cu centrii nervoşi ce răspund la sentimente de tipul situaţiilor drept-nedrept. Acest fapt se datorează structurii sociale ce a favorizat indivizii ce aveau aceste configurări ale creierului, evoluţia "impunând" un tip de om moral. Religia perverteşte pornirea natural morală a oamenilor, asumându-şi meritele. Mai mult de atât, încearcă să traseze noi "dreptăţi"; de exemplu numai cei asemeni nouă (adepţi ai unei anumite religii) sunt "în regulă". Naturaliștii (care sunt în mod necesar atei) încearcă doar să exprime acest punct de vedere: nu trebuie să fi credincios pentru a fi moral, dimpotrivă...
Se pare că trebuie să prezentăm mai amplu acest subiect.
Conform studiilor ştiinţifice ale ultimului deceniu este demonstrată legătura nemijlocită între biologic şi raţional. În cadrul experimentelor s-a evidenţiat lipsa de moralitate a unor decizii ale persoanelor cu deficienţe a unor zone din creier. Partea frontală a creierului participă la luarea deciziilor în ceea ce priveşte existenţa socială, fiind responsabilă şi de capacităţile emoţionale, empatice. Cu ajutorul acestor centri distingem dacă persoana din faţa noastră este tristă sau veselă, dacă răspunde pozitiv sau negativ la o anumită acţiune.
Dar ce este moral şi ce nu. Societatea stabileşte acest lucru, adică noi toţi, în ansamblu. Şi cum majoritatea suntem "întregi la cap" linia trasată este morală. În estenţă moral este ceea ce este "corect", respectiv situaţia de echitate faţă de situaţia de inechitate. Dar această "decizie" nu vine din exteriorul nostru, de la vreo divinitate sau de la vreun reprezentant al ei. Simţim, pur şi simplu, dacă situaţia respectivă este "dreaptă" sau "nedreaptă". Simţul echităţii este la nivel biologic, de sentimente şi emoţii. Inteligenţa socială şi inteligenţa emoţională sunt cele ce ne dau valoare, care ne aşează pe scala moralităţii. Cu cât suntem mai inteligenţi emoţional sesizăm mai profund inechităţile, cu cât suntem mai inteligenţi social luăm decizii mai corecte. Este adevărat că există şi o latură educaţională, dar ea trebuie să se îndrepte pentru stimularea inteligenţei emoţionale şi a celei sociale. Nicidecum în sensul "ăstea sunt legile, trebuie să le respecţi", chiar acest lucru îndepărtează tinerii. Ei sesizează imediat inechitatea situaţiei de a respecta nişte ordine doar pentru că sunt ordine...
Aşadar moralitatea nu are treabă cu viziunea noastră asupra existenţei, cu faptul că suntem teişi sau ateişti, ci cu inteligenţa noastră, cu mediul social în care am crescut, cu zestrea biologică şi accidentele suferite. Dar...
Religiile vin şi distrug aceste configurări naturale ale moralităţii. De exemplu, în anumite zone din Africa, fecioarele de 8-10 ani sunt supuse violului ritualic cu un falus de piatră în vederea trecerii către noul statut de viitoare femeie, lucru considerat imoral pentru un european, dar perfect acceptat de societatea respectivă (dimpotrivă, sunt cosiderate imorale fetele ce nu au suportat ritualul). La fel, în ortodoxia creştină este obiceiul scufundării nou născutului în apă de trei ori, lipsa acestui botez fiind considerată o greşeală de către creştinii în cauză, ateii consideră că este imoral, copilul fiind obligat să suporte acest ritual (probabil creştinii au probleme la partea frontală a creierului). Religiile intervin asupra "codului moral", scoţând de sub judecata noastră divinităţile pe care le reprezintă. Dumnezeii au dreptul de a fi imorali, de a ucide, de a pune pe oameni să ucidă. "Necunoscute sunt căile Domnului". Această opacitate a lui Dumnezeu este imorală. Noi ştim asta...
Aici găsiţi explicaţii ştiinţifice ce susţin faptul că moralitatea este legată de biologic: Creierul moral (descopera.ro).
Acesta este răspunsul iniţial:
Oamenii sunt morali în naturalul lor, fără a fi nevoiţi să apeleze la religii (supranatural). Creierul uman este natural înzestrat cu centrii nervoşi ce răspund la sentimente de tipul situaţiilor drept-nedrept. Acest fapt se datorează structurii sociale ce a favorizat indivizii ce aveau aceste configurări ale creierului, evoluţia "impunând" un tip de om moral. Religia perverteşte pornirea natural morală a oamenilor, asumându-şi meritele. Mai mult de atât, încearcă să traseze noi "dreptăţi"; de exemplu numai cei asemeni nouă (adepţi ai unei anumite religii) sunt "în regulă". Naturaliștii (care sunt în mod necesar atei) încearcă doar să exprime acest punct de vedere: nu trebuie să fi credincios pentru a fi moral, dimpotrivă...
Se pare că trebuie să prezentăm mai amplu acest subiect.
Conform studiilor ştiinţifice ale ultimului deceniu este demonstrată legătura nemijlocită între biologic şi raţional. În cadrul experimentelor s-a evidenţiat lipsa de moralitate a unor decizii ale persoanelor cu deficienţe a unor zone din creier. Partea frontală a creierului participă la luarea deciziilor în ceea ce priveşte existenţa socială, fiind responsabilă şi de capacităţile emoţionale, empatice. Cu ajutorul acestor centri distingem dacă persoana din faţa noastră este tristă sau veselă, dacă răspunde pozitiv sau negativ la o anumită acţiune.
Dar ce este moral şi ce nu. Societatea stabileşte acest lucru, adică noi toţi, în ansamblu. Şi cum majoritatea suntem "întregi la cap" linia trasată este morală. În estenţă moral este ceea ce este "corect", respectiv situaţia de echitate faţă de situaţia de inechitate. Dar această "decizie" nu vine din exteriorul nostru, de la vreo divinitate sau de la vreun reprezentant al ei. Simţim, pur şi simplu, dacă situaţia respectivă este "dreaptă" sau "nedreaptă". Simţul echităţii este la nivel biologic, de sentimente şi emoţii. Inteligenţa socială şi inteligenţa emoţională sunt cele ce ne dau valoare, care ne aşează pe scala moralităţii. Cu cât suntem mai inteligenţi emoţional sesizăm mai profund inechităţile, cu cât suntem mai inteligenţi social luăm decizii mai corecte. Este adevărat că există şi o latură educaţională, dar ea trebuie să se îndrepte pentru stimularea inteligenţei emoţionale şi a celei sociale. Nicidecum în sensul "ăstea sunt legile, trebuie să le respecţi", chiar acest lucru îndepărtează tinerii. Ei sesizează imediat inechitatea situaţiei de a respecta nişte ordine doar pentru că sunt ordine...
Aşadar moralitatea nu are treabă cu viziunea noastră asupra existenţei, cu faptul că suntem teişi sau ateişti, ci cu inteligenţa noastră, cu mediul social în care am crescut, cu zestrea biologică şi accidentele suferite. Dar...
Religiile vin şi distrug aceste configurări naturale ale moralităţii. De exemplu, în anumite zone din Africa, fecioarele de 8-10 ani sunt supuse violului ritualic cu un falus de piatră în vederea trecerii către noul statut de viitoare femeie, lucru considerat imoral pentru un european, dar perfect acceptat de societatea respectivă (dimpotrivă, sunt cosiderate imorale fetele ce nu au suportat ritualul). La fel, în ortodoxia creştină este obiceiul scufundării nou născutului în apă de trei ori, lipsa acestui botez fiind considerată o greşeală de către creştinii în cauză, ateii consideră că este imoral, copilul fiind obligat să suporte acest ritual (probabil creştinii au probleme la partea frontală a creierului). Religiile intervin asupra "codului moral", scoţând de sub judecata noastră divinităţile pe care le reprezintă. Dumnezeii au dreptul de a fi imorali, de a ucide, de a pune pe oameni să ucidă. "Necunoscute sunt căile Domnului". Această opacitate a lui Dumnezeu este imorală. Noi ştim asta...
Aici găsiţi explicaţii ştiinţifice ce susţin faptul că moralitatea este legată de biologic: Creierul moral (descopera.ro).
28 ianuarie 2010
Autismul religios
Cu ceva vreme în urmă am vizionat prezentarea unui experiment filmat: un prestidigitator asistat de o fată arăta cum reuşeşte să modifice culoarea spatelui unui pachet de cărţi de joc, cu excepţia cărţii alese de asistentă. În realitate experimentul era destinat a arăta limita percepţiei şi conştientizării umane. În afară de schimbarea de culoare a cărţilor de joc şi-au schimbat culoarea pe parcursul filmării tricoul prestidigitatorului, peretele din fundal, faţa de masă şi bluza asistentei. Dar acest lucru noi nu l-am sesizat. Am sesizat doar ceea ce ne-a fost indus.
Suntem setaţi pentru a accepta şi prelucra numai o parte din informaţii, celelalte sunt trecute cu vederea pur şi simplu. Aceste distilări eficiente le facem în funcţie de diferiţi factori ce şi-au arătat valoarea în mii de ani de evoluţie. Faptul că suntem capabili de a elimina anumite informaţii ce ne par la un moment dat irelevante creează potenţial pentru ca informaţiile care contează să fie mai bine prelucrate. Astfel cresc şansele noastre de supravieţuire.
Autismul se manifestă exact pe dos. Persoana în cauză nu este capabilă să elimine anumite informaţii pentru a prelucra eficient ceea ce contează. Nu are capacitatea de a discerne care sunt informaţiile importante. Toate informaţiile ce îi parvin sunt considerate de creierul său ca fiind de aceeaşi valoare. Şi atunci elimină aproape totul, deliberat oarecum, pentru a supravieţui la limita de avarie. Oricum ar fi incapabil să prelucreze tot volumul informaţional.
Bine bine, veţi spune, dar noi - credincioşii - nu suntem autişti. Nu chiar autişti, dar aproape. Pentru a "înghiţi" o anumită informaţie trebuie ca ea să îndeplinească minimum de condiţii: să aibă o cât de mică importaţă pentru noi pentru a fi luată în considerare şi să se poată încadra oarecum în ansamblul informaţional ce ne defineşte.
Această delimitare o facem instinctual aproape, şi procedăm ca ardeleanul ce văzu pentru prima dată o girafă: "Aşa ceva nu există". În momentul în care primim informaţii ce ne depăşesc puterea de înţelegere le eliminăm fără remuşcări, nu numai că nu putem să le acceptăm, dar nici nu dorim acest lucru. Am discutat cu persoane ce proclamă şi promovează o anumită religie şi le-am expus argumente ce contrazic baza acesteia. Răspunsul a fost de tipul: "Nu pot să te înţeleg" sau "Nu mă interesează ce spui".
De la un anumit nivel de "credinţă", autismul religios se manifestă cu duritate chiar. Singurele idei pe care le acceptă credinciosul sunt doar cele ce îi dau sentimentul de corectitudine a viziunii induse de religia sa. Se hrăneşte cu aceste informaţii (a căror valoare de adevăr nici nu mai contează), lăsând deoparte toate celelalte realităţi. Dacă totuşi acestea sunt de neocolit, dacă nu pot fi pur şi simplu ignorate, le mistifică în sens negativ, le satanizează, le anti-evaluează. În schimb creează propria pretenţie de realitate, la nevoie producând chiar el "dovezi" pentru credinţa sa: revelaţii, viziuni, lanţuri pseudologice bazate pe falsuri etc. Transformarea într-un autist "veritabil" se completează... Începe să trăiască în lumea sa, singurii acceptaţi fiind doar cei ce se pliază pe schema acesteia.
O interesantă şi previzibilă manifestare a acestui autism religios o vedem la cei ce se laudă cu credinţele lor pe internet. Dacă vă uitaţi pe forumurile creştin ortodoxe mai ales (exemplu crestinortodox.ro) veţi vedea o mulţime de utilizatori blocaţi pentru părerile lor (şi nu pentru vocabular). Aceeaşi metodă de ascundere o practică până şi cei mai vocali bloggeri adepţi ai "credinţei adevărate", ce lasă doar impresia unor porţi deschise dezbaterilor, în realitate ştergând orice comentariu ce nu corespunde platformei lor. Aici îi amintim pe apologeticum, nostrabrucanus, nuvaccin, salvarearomaniei, razbointrucuvant etc. Astfel îşi securizează existenţa, fiind feriţi de informaţiile ce le depăşesc puterea de prelucrare şi înţelegere. În plus creează senzaţia celor ce îi citesc că ideile lor sunt general valabile, înconjurându-se de acelaşi tip de autişti ce nu sunt în stare să rumege complexitatea existenţei.
Din păcate, apariţia autismului duce la dispariţia iubirii...
PS:
Autismul este o boală caracterizată prin afectarea dezvoltării creierului. Autismul afectează grav abilităţile mentale, emoţionale şi comunicaţionale ale unei persoane. Aceşti oameni trebuie înţeleşi şi ajutaţi: www.autism.ro.
Suntem setaţi pentru a accepta şi prelucra numai o parte din informaţii, celelalte sunt trecute cu vederea pur şi simplu. Aceste distilări eficiente le facem în funcţie de diferiţi factori ce şi-au arătat valoarea în mii de ani de evoluţie. Faptul că suntem capabili de a elimina anumite informaţii ce ne par la un moment dat irelevante creează potenţial pentru ca informaţiile care contează să fie mai bine prelucrate. Astfel cresc şansele noastre de supravieţuire.
Autismul se manifestă exact pe dos. Persoana în cauză nu este capabilă să elimine anumite informaţii pentru a prelucra eficient ceea ce contează. Nu are capacitatea de a discerne care sunt informaţiile importante. Toate informaţiile ce îi parvin sunt considerate de creierul său ca fiind de aceeaşi valoare. Şi atunci elimină aproape totul, deliberat oarecum, pentru a supravieţui la limita de avarie. Oricum ar fi incapabil să prelucreze tot volumul informaţional.
Bine bine, veţi spune, dar noi - credincioşii - nu suntem autişti. Nu chiar autişti, dar aproape. Pentru a "înghiţi" o anumită informaţie trebuie ca ea să îndeplinească minimum de condiţii: să aibă o cât de mică importaţă pentru noi pentru a fi luată în considerare şi să se poată încadra oarecum în ansamblul informaţional ce ne defineşte.
Această delimitare o facem instinctual aproape, şi procedăm ca ardeleanul ce văzu pentru prima dată o girafă: "Aşa ceva nu există". În momentul în care primim informaţii ce ne depăşesc puterea de înţelegere le eliminăm fără remuşcări, nu numai că nu putem să le acceptăm, dar nici nu dorim acest lucru. Am discutat cu persoane ce proclamă şi promovează o anumită religie şi le-am expus argumente ce contrazic baza acesteia. Răspunsul a fost de tipul: "Nu pot să te înţeleg" sau "Nu mă interesează ce spui".
De la un anumit nivel de "credinţă", autismul religios se manifestă cu duritate chiar. Singurele idei pe care le acceptă credinciosul sunt doar cele ce îi dau sentimentul de corectitudine a viziunii induse de religia sa. Se hrăneşte cu aceste informaţii (a căror valoare de adevăr nici nu mai contează), lăsând deoparte toate celelalte realităţi. Dacă totuşi acestea sunt de neocolit, dacă nu pot fi pur şi simplu ignorate, le mistifică în sens negativ, le satanizează, le anti-evaluează. În schimb creează propria pretenţie de realitate, la nevoie producând chiar el "dovezi" pentru credinţa sa: revelaţii, viziuni, lanţuri pseudologice bazate pe falsuri etc. Transformarea într-un autist "veritabil" se completează... Începe să trăiască în lumea sa, singurii acceptaţi fiind doar cei ce se pliază pe schema acesteia.
O interesantă şi previzibilă manifestare a acestui autism religios o vedem la cei ce se laudă cu credinţele lor pe internet. Dacă vă uitaţi pe forumurile creştin ortodoxe mai ales (exemplu crestinortodox.ro) veţi vedea o mulţime de utilizatori blocaţi pentru părerile lor (şi nu pentru vocabular). Aceeaşi metodă de ascundere o practică până şi cei mai vocali bloggeri adepţi ai "credinţei adevărate", ce lasă doar impresia unor porţi deschise dezbaterilor, în realitate ştergând orice comentariu ce nu corespunde platformei lor. Aici îi amintim pe apologeticum, nostrabrucanus, nuvaccin, salvarearomaniei, razbointrucuvant etc. Astfel îşi securizează existenţa, fiind feriţi de informaţiile ce le depăşesc puterea de prelucrare şi înţelegere. În plus creează senzaţia celor ce îi citesc că ideile lor sunt general valabile, înconjurându-se de acelaşi tip de autişti ce nu sunt în stare să rumege complexitatea existenţei.
Din păcate, apariţia autismului duce la dispariţia iubirii...
PS:
Autismul este o boală caracterizată prin afectarea dezvoltării creierului. Autismul afectează grav abilităţile mentale, emoţionale şi comunicaţionale ale unei persoane. Aceşti oameni trebuie înţeleşi şi ajutaţi: www.autism.ro.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)