În timpul războiului de secesiune un jurnalist pe nume Joseph Howard, Jr a investit enorm în aur. Dar nu era destul. Deoarece prelungirea războiului ar fi urcat și mai mult prețul acestuia iar finalizarea lui ar fi dus la scădere, falsifică o informație ca fiind din partea „unor jurnaliști” de la Associated Press, informație care este publicată în New York World și New York Journal of Commerce și care susținea că Abraham Lincoln a emis un ordin de recrutare pentru încă 400 000 de soldați. Asta însemna că războiul va continua. Bursa de mărfuri se prăbușește. Investitorii se orientează spre a cumpăra aur, prețul acestuia crește, iar Joseph Howard, Jr îl vinde rapid cu un profit de peste 10% în câteva zile. Binențeles că ordinul respectiv nu fusese dat. Dar zvonul și-a făcut datoria: l-a îmbogățit pe Joseph Howard, Jr.
A făcut câteva luni pușcărie. Asta în America.
Aici? Ne râd în nas.
Ne râd în nas!
Antivacciniștii. Adepții teoriilor conspirației. Dacopații. Pseudoștiințificii. Vrăjitorii. Astrologii. Ghicitorii. Biorezonatorii. Inițiații. Panicarzii. Islamofobii. Homofobii. Intoleranții de toate felurile. Și toate celelalte feluri de șmecheri.
Precum și toți cei care le fac jocul și amplifică aceste false informații, ca fraierii.
Aici un scurt îndreptar de falsuri și zvonuri: http://hoaxes.org/
Și o colecție de site-uri românești ce câștigă o grămadă de bani din aceste falsuri și zvonuri: https://verificasursa.ro/
Se afișează postările cu eticheta anarhism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anarhism. Afișați toate postările
5 martie 2016
20 iulie 2014
Ateismul - una dintre cele mai vechi "religii"
Foarte mulţi credincioşi proclamă ca "dovadă" a adevărului religiei lor valoarea dată de vechimea ideii şi a cultului respectiv, atitudine justificată şi prin vechimea gândirii de tip magic, semn al "umanismului" speciei noastre. Atâta doar că zeii proclamaţi ca "adevăraţi" vin şi se duc, apar şi dispar, sunt înlocuiţi sau transformaţi, inclusiv actele cultice, tradiţiile ce-i consacră. Deşi religiile actuale sunt "tinere", având aproximativ două mii de ani (creştinismul şi islamul), acestea consideră că se trag din ideile şi "certitudinile" mai vechi. Documentele certifică aceste idei ca provenind din religiile babiloniene cu influenţe egiptene, importate de evrei prin secolele VIII-VII î.e.n.:
"Când au părăsit Egiptul şi s-au îndreptat spre Canaan, evreii conduşi de Moise au început să venereze o divinitate - până atunci venerată de un trib arab nomad, al keniţilor - cu numele Yahwe." (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 252)
Aşadar, una peste alta, religiile monoteiste actuale, fără a specifica care dintre ele este filonul "original", au cel mult 2800 de ani, cu indulgenţă.
Ateismul, gândirea de tip raţional, ce exclude programatic influenţa şi valoarea divinităţilor pare să fie o creaţie recentă, un rezultat al dezvoltării ştiinţifice moderne, o atitudine recentă, "tânără", de maxim câteva sute de ani ca vârstă.
Greşit!
Tot în Istoria culturii şi civilizaţiei a lui Ovidiu Drimba aflăm că ideile lipsite de divinitate în ceea ce priveşte originea lumii sunt mult mai vechi, mai vechi chiar decât creştinismul şi islamul sau părintele acestora, iudaismul.
În gândirea prefilosofică babiloniană (acum 4000 de ani), mitul Enuma Eliş ne spune că la început exista materia (nu spiritul sau zeii), respectiv apa (Apsu), haosul şi pământul. Acestea au dat naştere zeilor.
O altă idee şi mai clară în ceea ce priveşte materialitatea lumii şi lipsa de valoare a credinţelor în viaţa de după moarte sau în divinităţi găsim în Egiptul antic de acum 4000 de ani.
"Încă din epoca Regatului Vechi, natura le apărea egiptenilor ca un corp unitar şi ordonat. Dar ordonat nu de un zeu, ci de Maat, care este nu numai principiul raţiunii şi al justiţiei (Maat s-ar putea traduce prin "adevăr" şi "dreptate"), ci şi al ordinii şi organizării lumii. - În aceeaşi epocă au apărut şi atitudini de scepticism religios. În Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său - unul din textele cele mai interesante a literaturii egiptene - gândirea laică, eliberată de rigorile teologice, pune la îndoială dogma nemuririi sufletului şi, denunţând starea generală de decadenţă a vremii, proclamă ca singure valori onestitatea şi generozitatea - şi conclude cu recomandarea: "Petreceţi ziua în veselie şi dă uitării grijile". (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 191)
"Când au părăsit Egiptul şi s-au îndreptat spre Canaan, evreii conduşi de Moise au început să venereze o divinitate - până atunci venerată de un trib arab nomad, al keniţilor - cu numele Yahwe." (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 252)
Aşadar, una peste alta, religiile monoteiste actuale, fără a specifica care dintre ele este filonul "original", au cel mult 2800 de ani, cu indulgenţă.
Ateismul, gândirea de tip raţional, ce exclude programatic influenţa şi valoarea divinităţilor pare să fie o creaţie recentă, un rezultat al dezvoltării ştiinţifice moderne, o atitudine recentă, "tânără", de maxim câteva sute de ani ca vârstă.
Greşit!
Tot în Istoria culturii şi civilizaţiei a lui Ovidiu Drimba aflăm că ideile lipsite de divinitate în ceea ce priveşte originea lumii sunt mult mai vechi, mai vechi chiar decât creştinismul şi islamul sau părintele acestora, iudaismul.
În gândirea prefilosofică babiloniană (acum 4000 de ani), mitul Enuma Eliş ne spune că la început exista materia (nu spiritul sau zeii), respectiv apa (Apsu), haosul şi pământul. Acestea au dat naştere zeilor.
O altă idee şi mai clară în ceea ce priveşte materialitatea lumii şi lipsa de valoare a credinţelor în viaţa de după moarte sau în divinităţi găsim în Egiptul antic de acum 4000 de ani.
"Încă din epoca Regatului Vechi, natura le apărea egiptenilor ca un corp unitar şi ordonat. Dar ordonat nu de un zeu, ci de Maat, care este nu numai principiul raţiunii şi al justiţiei (Maat s-ar putea traduce prin "adevăr" şi "dreptate"), ci şi al ordinii şi organizării lumii. - În aceeaşi epocă au apărut şi atitudini de scepticism religios. În Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său - unul din textele cele mai interesante a literaturii egiptene - gândirea laică, eliberată de rigorile teologice, pune la îndoială dogma nemuririi sufletului şi, denunţând starea generală de decadenţă a vremii, proclamă ca singure valori onestitatea şi generozitatea - şi conclude cu recomandarea: "Petreceţi ziua în veselie şi dă uitării grijile". (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 191)
8 mai 2013
Săraca Biserică
O ştire cu privire la o presupusă infracţiune: Părintele Andrei, pe numele său real Sorin Matei Filip, a devalizat caseria Mănăstirii Bobota, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, în urma sesizării făcute de Părintele Egumen Mina Pletosu, stareţul schitului.
Că morala creştină este egală cu zero sau că mediul religios nu creează persoane corecte ştim demult. Ce doresc să subliniez este valoarea furtului, ce se traduce în sumele ce sunt strânse de la enoriaşi, fără control, în cadrul instituţiilor de cult. În cazul în speţă sunt 20.000 de lei (200 milioane lei vechi) şi 1.200 de euro. Valori "produse" de cei şapte călugări în aproximativ o lună. Adică cam 800 de euro pe cap de călugăr, curat, fără impozite şi după scăderea cheltuielilor, bani "rămaşi" pentru pictura bisericii. Vă întreb şi eu pe voi, stimaţi enoriaşi, care este venitul vostru lunar, cât plătiţi taxe (şomaj, sănătate, pensie, impozit tradus în educaţie, poliţie, armată, aparat de stat etc) şi cât vă mai rămâne "plus" pentru zugrăvit?
Şi ca să înţelegeţi că impozitul ce trebuie plătit contează, iată o întâmplare ce chiar Mănăstirea cu pricina o notează pe propriul site (ortografie originală, sublinierea mea):
Incercare Dumnezeiasca –
Dupa saparea fundatiei la 2.20 m peste credinciosii care lucrau la manastire a venit o incercare mare – in vara anului 2004 a fost o perioada extrem de ploioasa , cu ploi torentiale care nu mai conteneau a se oprii. Din cauza ploilor funfatia a inceput a se umple de apa. Dupa ce ploaia s-a mai oprit s-a cerut ajutorul serviciului de aparare civila Zalau care au venit si au scos apa din fundatiile manastirii. Dupa cateva zile de soare, pe cand se credea ca se pot apuca de lucru a venit din nou o perioada in care ploile curgeau siroaie. Unii dintre credinciosi si-au pierdut speranta ca se va mai putea face ceva la accea fundatie. Dar Parintele Pahomie i-a indemnat la rugaciune pe toti credinciosii si astfel dupa inca cateva zile s-au putut relua lucrarile.
“A fost o incercare Dumnezeiasca la care au participat satenii de la mic la mare” – Pr. Padureanu
Aţi priceput? Credeţi că instituţia numită apărare civilă a primit ceva de la mănăstire? Probabil un mulţumesc, şi ăsta cu o jumătate de gură, doar apa a ieşit din fundaţie mai întâi "cu voia Domnului", şi apoi cu munca şi instalaţiile pompierilor.
Şi acum, cine credeţi că se ocupă de găsirea făptaşului? Domnul Dumnezeu? Ba. Poliţia. Poliţie plătită din banii altora, nu al călugărilor. Ei sunt mult "prea sfinţi", ei nu plătesc nimic. Şi ce dacă "utilizează"? E dreptul lor...
Sunt curios. Cum demonstrează sfinţiile lor fără de scripte (contabile) suma deturnată? Vor fi crezuţi pe cuvânt?
Că morala creştină este egală cu zero sau că mediul religios nu creează persoane corecte ştim demult. Ce doresc să subliniez este valoarea furtului, ce se traduce în sumele ce sunt strânse de la enoriaşi, fără control, în cadrul instituţiilor de cult. În cazul în speţă sunt 20.000 de lei (200 milioane lei vechi) şi 1.200 de euro. Valori "produse" de cei şapte călugări în aproximativ o lună. Adică cam 800 de euro pe cap de călugăr, curat, fără impozite şi după scăderea cheltuielilor, bani "rămaşi" pentru pictura bisericii. Vă întreb şi eu pe voi, stimaţi enoriaşi, care este venitul vostru lunar, cât plătiţi taxe (şomaj, sănătate, pensie, impozit tradus în educaţie, poliţie, armată, aparat de stat etc) şi cât vă mai rămâne "plus" pentru zugrăvit?
Şi ca să înţelegeţi că impozitul ce trebuie plătit contează, iată o întâmplare ce chiar Mănăstirea cu pricina o notează pe propriul site (ortografie originală, sublinierea mea):
Incercare Dumnezeiasca –
Dupa saparea fundatiei la 2.20 m peste credinciosii care lucrau la manastire a venit o incercare mare – in vara anului 2004 a fost o perioada extrem de ploioasa , cu ploi torentiale care nu mai conteneau a se oprii. Din cauza ploilor funfatia a inceput a se umple de apa. Dupa ce ploaia s-a mai oprit s-a cerut ajutorul serviciului de aparare civila Zalau care au venit si au scos apa din fundatiile manastirii. Dupa cateva zile de soare, pe cand se credea ca se pot apuca de lucru a venit din nou o perioada in care ploile curgeau siroaie. Unii dintre credinciosi si-au pierdut speranta ca se va mai putea face ceva la accea fundatie. Dar Parintele Pahomie i-a indemnat la rugaciune pe toti credinciosii si astfel dupa inca cateva zile s-au putut relua lucrarile.
“A fost o incercare Dumnezeiasca la care au participat satenii de la mic la mare” – Pr. Padureanu
Aţi priceput? Credeţi că instituţia numită apărare civilă a primit ceva de la mănăstire? Probabil un mulţumesc, şi ăsta cu o jumătate de gură, doar apa a ieşit din fundaţie mai întâi "cu voia Domnului", şi apoi cu munca şi instalaţiile pompierilor.
Şi acum, cine credeţi că se ocupă de găsirea făptaşului? Domnul Dumnezeu? Ba. Poliţia. Poliţie plătită din banii altora, nu al călugărilor. Ei sunt mult "prea sfinţi", ei nu plătesc nimic. Şi ce dacă "utilizează"? E dreptul lor...
Sunt curios. Cum demonstrează sfinţiile lor fără de scripte (contabile) suma deturnată? Vor fi crezuţi pe cuvânt?
28 februarie 2013
Să ai curaj...
Christopher Hitchens a scris o carte, "Dumnezeu NU este mare. Cum otrăveşte religia totul". La sfârşitul cărţii aduce mulţumiri celor care l-au ajutat, într-o formă sau alta. Iată câteva din cuvintele sale:
Michael Prest, vechiul meu prieten din şcoală, a fost prima persoană care m-a făcut să înţeleg că, chiar dacă autorităţile ne pot obliga să participăm la rugăciune, nu ne pot forţa să ne rugăm. N-am să uit niciodată cum stătea drept în timp ce alţii îngenuncheau sau se plecau cu ipocrizie şi nici ziua în care am hotărât să mă alătur lui. Orice poziţie de supunere sau abdicare ar trebui să facă parte din preistoria noastră.
Şi în România sunt oameni ca Michael Prest. Unul dintre ei este Maria Catalina ce mai are şi nenorocul de a avea pe habotnica profesoară de religie dirigintă: Vine mama la mine si spune ca i-a zis diriginta (profesoara de religie) lu` tata, la sedinta, ca nu zic "Tatal nostru" la ora. What the fuck is wrong with these persons? :|. Binenţeles că o discuţie cu diriginta nu a dus nicăieri: M-a dat afara de la ora de religie. :3.
Curajul ei mă mişcă. Dar cu siguranţă nu va rămâne fără urmări, persoanele credincioase consideră ignorarea divinităţii ca pe un afront personal şi de neiertat. Aşa că ar face bine să reuşească să-şi convingă părinţii să solicite să nu mai facă religie. Sau chiar să se mute din clasa respectivă. Pentru că sunt elevi ce trag ponoasele unor situaţii neîncheiate sau a unor note nemeritate ca răzbunare pentru libertatea în gândire.
Stop îndoctrinării religioase în şcoli.
Michael Prest, vechiul meu prieten din şcoală, a fost prima persoană care m-a făcut să înţeleg că, chiar dacă autorităţile ne pot obliga să participăm la rugăciune, nu ne pot forţa să ne rugăm. N-am să uit niciodată cum stătea drept în timp ce alţii îngenuncheau sau se plecau cu ipocrizie şi nici ziua în care am hotărât să mă alătur lui. Orice poziţie de supunere sau abdicare ar trebui să facă parte din preistoria noastră.
Şi în România sunt oameni ca Michael Prest. Unul dintre ei este Maria Catalina ce mai are şi nenorocul de a avea pe habotnica profesoară de religie dirigintă: Vine mama la mine si spune ca i-a zis diriginta (profesoara de religie) lu` tata, la sedinta, ca nu zic "Tatal nostru" la ora. What the fuck is wrong with these persons? :|. Binenţeles că o discuţie cu diriginta nu a dus nicăieri: M-a dat afara de la ora de religie. :3.
Curajul ei mă mişcă. Dar cu siguranţă nu va rămâne fără urmări, persoanele credincioase consideră ignorarea divinităţii ca pe un afront personal şi de neiertat. Aşa că ar face bine să reuşească să-şi convingă părinţii să solicite să nu mai facă religie. Sau chiar să se mute din clasa respectivă. Pentru că sunt elevi ce trag ponoasele unor situaţii neîncheiate sau a unor note nemeritate ca răzbunare pentru libertatea în gândire.
Stop îndoctrinării religioase în şcoli.
20 august 2012
Între blasfemie şi dreptul la exprimare
Iată ce spune George Damian pe blogul său, referitor la arestarea şi condamnarea punkistelor ruse de la Pussy Riot (fetele au cântat pe 21 februarie o „rugăciune anti-Putin” în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova în urma acţiunii fiind condamnate la doi ani de închisoare):
Pussy Riot au primit ceea ce meritau pentru măgăria comisă
În primul rând biserica nu este spaţiu public. Faptul că oricine poate intra să se roage este una, dar asta nu transformă bisericile în parcuri. Bisericile (clădirea şi terenul) – din câte ştiu eu – sunt proprietatea comunităţii de credincioşi, reprezentaţi de consiliul eparhial ales de membrii comunităţii de credincioşi. Lipsa de cunoaştere sau ignorarea acestui mod de organizare a bisericilor ortodoxe dă naştere la multe confuzii. Dat fiind faptul că biserica aparţine unei comunităţi de oameni care respectă nişte reguli pentru a face parte din respectiva comunitate îi cam lipseşte pe cei din afara comunităţii de dreptul de a avea păreri despre şi a da indicaţii ce şi cum trebuie să se facă.
Să presupunem că Mircea Toma & Cie sunt satanişti. Dacă un grup de călugări ar intra în cuibul sataniştilor lui Mircea Toma să spună rugăciuni şi să îi stropească cu apă sfinţită şi demonii ar chema poliţia ca să scape de exorcizare atunci poliţia ar avea tot dreptul să-i scoată de barbă pe călugări. Legile actuale îi apără pe satanişti. Şi reciproca este valabilă. Mircea Toma & Cie fac pe dracu’ ghem să tragă în biserică şi creştini din toate poziţiile. Să ne imaginăm că biserica şi-ar pune mintea cu rătăciţii şi s-ar folosi de puterea sa de influenţă transmiţând (la aceeaşi intensitate cu bezbojnicii) mesajul „Să scăpăm de satanişti!” S-ar găsi destul de repede nişte flăcăi care să îşi facă cruce şi să-i atingă în numele Domnului pe eretici. Doar că asta nu se întâmplă şi e foarte bine că este aşa. Fiecare e liber să aibă ce prieteni imaginari îşi doreşte, cum ar spune un cunoscut de-al meu. Doar că ar fi frumos să ne respectăm reciproc.
Pussy Riot (Maria Alyokhina, Yekaterina Samutsevich şi Nadezhda Tolokonnikova) în cuşca de sticlă în ziua verdictului.
Photo: AFP/GettyImages
Iată ce i-am răspuns eu:
Politically correct pare că ai dreptate. Sau ai dreptate dacă ar fi o societate pe de-a-ntregul corectă. Numai că Biserica Ortodoxă, fie ea rusă sau română, este într-un jegos melanj direct cu statul. Deşi spaţiul este privat ar trebui să fie public nu numai pentru că este de utilitate publică (după cum chiar biserica proclamă, că de-aia cere şi primeşte fonduri) ci pentru că acolo este investiţia tuturor în el (via stat). Dacă ar fi fost o separare reală între stat şi biserică această manifestare poate că nici nu ar mai fi avut loc, sau nu ar fi avut loc în spaţiul "sacru" - strigau în parc (după cum sugerezi) lozincile anti Putin. Ce subliniez este şi dubla măsură (pe care ai încercat să o acoperi cu exemplul "sataniştilor"): în sensul prezervării "ordinii de drept" e ok, dar în sensul libertăţii de exprimare "wrong". Manifestarea celor de la Pussy Riot este excepţională pentru că relaţia stat-biserică este excepţională. La prima vedere pare aşa cum spui tu, statul va interveni să protejeze "proprietatea" sataniştilor (ateilor, nonreligioşilor, anarhiştilor, antietatiştilor, seculariştilor etc.). Doar la prime vedere, pentru că în realitatea această garantare este doar declarativă. Nu trebuie să uitam că statul subvenţionează pe faţă bisericile ortodoxe, masiv, oferindu-le "spaţii adecvate" pentru "exprimarea sentimentului religios" în timp ce pentru ceilalţi (enumeraţi succint mai sus) nu numai că nu se implică decât declarativ în "protejarea lor", trecând cu vederea lipsa de totală susţinere, dar îi mai şi defăimează sau acceptă defăimarea mai ales prin intermediul protejatei sale, biserica. Fetele nu au mâzgălit vreun enoriaş cu cine ştie ce substanţă impură. "Blasfemia" Pussy Riot este îndreptată nu asupra credincioşilor bisericii (cum greşit insinuezi tu prin analogia stropirii cu apă sfinţită a sataniştilor) ci asupra relaţiei aberant de imorale dintre clerul religios şi cel politic. Ele de asta au fost pedepsite în realitate, pentru că au lovit în acestă relaţie. Nu extrem, ca să nu le transforme în martiri, nu prea puţin, ca să nu treacă neobservată pedeapsa, dar destul de dur ca să fie învăţătură de minte altor oponenţi ai simbiozei stat-biserică.
Şi ca să nu ne mai amăgim că sunt mesaje de incitare la ură religioasă, iată traducerea în engleză a versurilor (preluată de aici):
“Virgin Mary, Put Putin Away” Lyrics (translated from Russian)
Virgin Mary, Mother of God, put Putin away
Рut Putin away, put Putin away
Black robe, golden epaulettes
All parishioners crawl to bow
The phantom of liberty is in heaven
Gay-pride sent to Siberia in chains
The head of the KGB, their chief saint,
Leads protesters to prison under escort
In order not to offend His Holiness
Women must give birth and love
Shit, shit, the Lord’s shit!
Shit, shit, the Lord’s shit!
Virgin Mary, Mother of God, become a feminist
Become a feminist, become a feminist
The Church’s praise of rotten dictators
The cross-bearer procession of black limousines
A teacher-preacher will meet you at school
Go to class – bring him money!
Patriarch Gundyaev believes in Putin
Bitch, better believe in God instead
The belt of the Virgin can’t replace mass-meetings
Mary, Mother of God, is with us in protest!
Virgin Mary, Mother of God, put Putin away
Рut Putin away, put Putin away
Eu nu prea văd incitare la ură religioasă. Cât despre blasfemie, citiţi aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/03/blasfemia-si-conotatia-negativa.html
Pussy Riot au primit ceea ce meritau pentru măgăria comisă
În primul rând biserica nu este spaţiu public. Faptul că oricine poate intra să se roage este una, dar asta nu transformă bisericile în parcuri. Bisericile (clădirea şi terenul) – din câte ştiu eu – sunt proprietatea comunităţii de credincioşi, reprezentaţi de consiliul eparhial ales de membrii comunităţii de credincioşi. Lipsa de cunoaştere sau ignorarea acestui mod de organizare a bisericilor ortodoxe dă naştere la multe confuzii. Dat fiind faptul că biserica aparţine unei comunităţi de oameni care respectă nişte reguli pentru a face parte din respectiva comunitate îi cam lipseşte pe cei din afara comunităţii de dreptul de a avea păreri despre şi a da indicaţii ce şi cum trebuie să se facă.
Să presupunem că Mircea Toma & Cie sunt satanişti. Dacă un grup de călugări ar intra în cuibul sataniştilor lui Mircea Toma să spună rugăciuni şi să îi stropească cu apă sfinţită şi demonii ar chema poliţia ca să scape de exorcizare atunci poliţia ar avea tot dreptul să-i scoată de barbă pe călugări. Legile actuale îi apără pe satanişti. Şi reciproca este valabilă. Mircea Toma & Cie fac pe dracu’ ghem să tragă în biserică şi creştini din toate poziţiile. Să ne imaginăm că biserica şi-ar pune mintea cu rătăciţii şi s-ar folosi de puterea sa de influenţă transmiţând (la aceeaşi intensitate cu bezbojnicii) mesajul „Să scăpăm de satanişti!” S-ar găsi destul de repede nişte flăcăi care să îşi facă cruce şi să-i atingă în numele Domnului pe eretici. Doar că asta nu se întâmplă şi e foarte bine că este aşa. Fiecare e liber să aibă ce prieteni imaginari îşi doreşte, cum ar spune un cunoscut de-al meu. Doar că ar fi frumos să ne respectăm reciproc.
Photo: AFP/GettyImages
Iată ce i-am răspuns eu:
Politically correct pare că ai dreptate. Sau ai dreptate dacă ar fi o societate pe de-a-ntregul corectă. Numai că Biserica Ortodoxă, fie ea rusă sau română, este într-un jegos melanj direct cu statul. Deşi spaţiul este privat ar trebui să fie public nu numai pentru că este de utilitate publică (după cum chiar biserica proclamă, că de-aia cere şi primeşte fonduri) ci pentru că acolo este investiţia tuturor în el (via stat). Dacă ar fi fost o separare reală între stat şi biserică această manifestare poate că nici nu ar mai fi avut loc, sau nu ar fi avut loc în spaţiul "sacru" - strigau în parc (după cum sugerezi) lozincile anti Putin. Ce subliniez este şi dubla măsură (pe care ai încercat să o acoperi cu exemplul "sataniştilor"): în sensul prezervării "ordinii de drept" e ok, dar în sensul libertăţii de exprimare "wrong". Manifestarea celor de la Pussy Riot este excepţională pentru că relaţia stat-biserică este excepţională. La prima vedere pare aşa cum spui tu, statul va interveni să protejeze "proprietatea" sataniştilor (ateilor, nonreligioşilor, anarhiştilor, antietatiştilor, seculariştilor etc.). Doar la prime vedere, pentru că în realitatea această garantare este doar declarativă. Nu trebuie să uitam că statul subvenţionează pe faţă bisericile ortodoxe, masiv, oferindu-le "spaţii adecvate" pentru "exprimarea sentimentului religios" în timp ce pentru ceilalţi (enumeraţi succint mai sus) nu numai că nu se implică decât declarativ în "protejarea lor", trecând cu vederea lipsa de totală susţinere, dar îi mai şi defăimează sau acceptă defăimarea mai ales prin intermediul protejatei sale, biserica. Fetele nu au mâzgălit vreun enoriaş cu cine ştie ce substanţă impură. "Blasfemia" Pussy Riot este îndreptată nu asupra credincioşilor bisericii (cum greşit insinuezi tu prin analogia stropirii cu apă sfinţită a sataniştilor) ci asupra relaţiei aberant de imorale dintre clerul religios şi cel politic. Ele de asta au fost pedepsite în realitate, pentru că au lovit în acestă relaţie. Nu extrem, ca să nu le transforme în martiri, nu prea puţin, ca să nu treacă neobservată pedeapsa, dar destul de dur ca să fie învăţătură de minte altor oponenţi ai simbiozei stat-biserică.
Şi ca să nu ne mai amăgim că sunt mesaje de incitare la ură religioasă, iată traducerea în engleză a versurilor (preluată de aici):
“Virgin Mary, Put Putin Away” Lyrics (translated from Russian)
Virgin Mary, Mother of God, put Putin away
Рut Putin away, put Putin away
Black robe, golden epaulettes
All parishioners crawl to bow
The phantom of liberty is in heaven
Gay-pride sent to Siberia in chains
The head of the KGB, their chief saint,
Leads protesters to prison under escort
In order not to offend His Holiness
Women must give birth and love
Shit, shit, the Lord’s shit!
Shit, shit, the Lord’s shit!
Virgin Mary, Mother of God, become a feminist
Become a feminist, become a feminist
The Church’s praise of rotten dictators
The cross-bearer procession of black limousines
A teacher-preacher will meet you at school
Go to class – bring him money!
Patriarch Gundyaev believes in Putin
Bitch, better believe in God instead
The belt of the Virgin can’t replace mass-meetings
Mary, Mother of God, is with us in protest!
Virgin Mary, Mother of God, put Putin away
Рut Putin away, put Putin away
Eu nu prea văd incitare la ură religioasă. Cât despre blasfemie, citiţi aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/03/blasfemia-si-conotatia-negativa.html
16 iulie 2012
Ezoterismul politic se întoarce
Iată ce spune tabloidul Evenimentul Zilei:
Președintele Traian Băsescu și membrii staff-ului său de campanie acuză, de câteva zile, dureri puternice de cap și o stare generală de rău, au declarat EVZ surse din apropierea șefului statului. Potrivit acestora, există bănuiala că sediul de campanie ar fi supus unor atacuri energetice.
Și la mitingul organizat sâmbătă de PDL la Cluj, preşedintele-suspendat, Traian Băsescu, a acuzat dureri de cap. ”Nu se simţea deloc bine”, ne-au spus sursele citate.
Nu este prima oară când într-o bătălie politică sunt aduse în discuție atacurile energetice. La prezidenţialele din 2009, adversarii lui Traian Băsescu din PSD au acuzat faptul că victoria acestuia s-a datorat și parapsihologului Aliodor Manolea, care l-a însoțit la dezbaterile electorale.
Grosul oamenilor nu reacţionează la demonstraţii raţionale. Îi depăşesc.
Majoritatea votanţilor acceptă şi promovează ideea existenţei unor forţe superioare, supranaturale. Aşa că lansarea de zvonuri sau apelul la magic nu este o practică ocolită, dimpotrivă. Oamenii sunt consideraţi masă de manevră şi utilizaţi ca atare. Lipsa lor de raţiune, apetenţa pentru magic şi spectaculos, superstiţiile şi erorile de logică ce le bântuie creierele îi fac ideali nu numai ca ţinte pentru aparatul propagandistic ci îi transformă în excelenţi vectori de mesaj. Chiar credeţi că aceşti politicieni sunt "atacaţi energetic"? Pe dracu! Dacă ăla prost te votează tocmai pentru că e prost, de ce să-l faci să fie deştept? Lasă-l să fie prost, alimentează-i prostia susţinând public existenţa aberaţiilor în care crede, ba mai dă-i şi ceva subiect de a-şi arăta stupizenia ridicată la rang de "cunoaştere ezoterică". Odată cu boala credinţelor sale va împrăştia şi "valoarea" ataşată de tine, ca politician.
Politicienii ştiu foarte bine că populaţia este câştigată pentru vot prin manipulare.
Viitoarea mutare a lui Băsescu?
Acesta rezistă mârşavelor atacuri energetice ale diavolizaţilor Ponta şi Antonescu, având o extraordinară pregătire de specialitate asigurată de cei mai renumiţi iniţiaţi. De unde se vede că este alesul Forţei, singurul în drept să deţină Adevărul.
Imagine de aici: Study Unveils Why Healers See Human Aura
Președintele Traian Băsescu și membrii staff-ului său de campanie acuză, de câteva zile, dureri puternice de cap și o stare generală de rău, au declarat EVZ surse din apropierea șefului statului. Potrivit acestora, există bănuiala că sediul de campanie ar fi supus unor atacuri energetice.
Și la mitingul organizat sâmbătă de PDL la Cluj, preşedintele-suspendat, Traian Băsescu, a acuzat dureri de cap. ”Nu se simţea deloc bine”, ne-au spus sursele citate.
Nu este prima oară când într-o bătălie politică sunt aduse în discuție atacurile energetice. La prezidenţialele din 2009, adversarii lui Traian Băsescu din PSD au acuzat faptul că victoria acestuia s-a datorat și parapsihologului Aliodor Manolea, care l-a însoțit la dezbaterile electorale.
Grosul oamenilor nu reacţionează la demonstraţii raţionale. Îi depăşesc.
Majoritatea votanţilor acceptă şi promovează ideea existenţei unor forţe superioare, supranaturale. Aşa că lansarea de zvonuri sau apelul la magic nu este o practică ocolită, dimpotrivă. Oamenii sunt consideraţi masă de manevră şi utilizaţi ca atare. Lipsa lor de raţiune, apetenţa pentru magic şi spectaculos, superstiţiile şi erorile de logică ce le bântuie creierele îi fac ideali nu numai ca ţinte pentru aparatul propagandistic ci îi transformă în excelenţi vectori de mesaj. Chiar credeţi că aceşti politicieni sunt "atacaţi energetic"? Pe dracu! Dacă ăla prost te votează tocmai pentru că e prost, de ce să-l faci să fie deştept? Lasă-l să fie prost, alimentează-i prostia susţinând public existenţa aberaţiilor în care crede, ba mai dă-i şi ceva subiect de a-şi arăta stupizenia ridicată la rang de "cunoaştere ezoterică". Odată cu boala credinţelor sale va împrăştia şi "valoarea" ataşată de tine, ca politician.
Politicienii ştiu foarte bine că populaţia este câştigată pentru vot prin manipulare.
Viitoarea mutare a lui Băsescu?
Acesta rezistă mârşavelor atacuri energetice ale diavolizaţilor Ponta şi Antonescu, având o extraordinară pregătire de specialitate asigurată de cei mai renumiţi iniţiaţi. De unde se vede că este alesul Forţei, singurul în drept să deţină Adevărul.
14 iulie 2012
Diabolizarea politicului
Morala nu este apanajul vreunei religii. Nu eşti moral pentru că respecţi la literă precepte religioase (eventual ai justificări) ci pentru că treci prin filtrul etic şi îţi asumi deciziile conştient de relativismul deciziei tale în funcţie de cât cunoşti privitor la situaţia respectivă. Binenţeles că nu vei avea acestă potenţă de cunoaştere completă niciodată, dar asta nu trebuie să te împiedice a lua decizii. Lipsa de decizie poate fi de o imoralitate şi mai mare decât o decizie proastă. În zona simplă, a cotidianului imediat, cu mize mici, cele mai multe decizii sunt luate de spiritul etic, de un simţ al echidistanţei. Dar şi acestea sunt influenţate de ceilalţi. Spiritul de turmă îşi spune cuvântul. Iar în politică o dată mai mult.
Activitatea politică este un teritoriu nesigur, probabil cel mai nesigur. Decizii ce par corecte se dovedesc a fi fost greşite, o inacţiune devenind tot la fel de riscantă moral ca şi o acţiune. "Vina" celor ce nu au fost la vot este la fel de mare ca şi a celor ce au votat. Comoditatea de a nu lua atitudine este pe acelaşi palier cu cea a celui ce doar priveşte de pe margine cum cineva se îneacă, uneori justificându-şi lipsa de reacţie cu mesajul "credeam că se joacă". Deşi nu putem pune în cârca inactivilor deciziile proaste, după cum nu le putem atribuii deciziile bune, trebuie să subliniem că lipsa de reacţie este o decizie proastă. Lucrul acesta se datorează faptului că, tacit, inactivul politic este de fapt de partea majorităţii, iar deciziile majorităţii pot fi eventual justificate, dar nu pot fi considerate implicit corecte (Hitler a ajuns conducătorul Germaniei cu ajutorul majorităţii).
De ce deciziile majorităţii nu sunt implicit morale? Pentru că deciziile majorităţii nu sunt luate preponderent pe considerente etice, ci pe considerente de apartenenţă la grup. Corectitudinea este aruncată la gunoi. Prevalează dorinţa de a fi inclus în colectivitate deoarece colectivitatea este instinctual considerată a fi protectivă, chiar dacă deciziile acesteia sunt evident greşite sau, în cazul uzualei politici, neînţelese. Iar acest instinct este un rezultat al selecţiei naturale.
Tendinţa naturală de a accepta decizii eronate la influenţa grupului a evidenţiat-o Solomon Asch, în al său experiment. A chemat un grup de studenţi pentru a le face un "test de acurateţe vizuală". Le prezenta o linie de o anumită dimensiune şi li se solicita să indice cărei poziţii îi aparţinea în comparaţie cu alte trei linii de control.
În realitate experimentul era cu privire la cum se iau deciziile şi doar unul singur dintre ei era supus experimentului, ceilalţi fiind înţeleşi să dea un răspuns unitar, dar greşit. Rezultatul a fost că individul supus experimentului a ajuns să dea răspunsurile greşite conforme cu grupul, chiar dacă intim nu era de acord cu ele, sau a ajuns să creadă că el gândeşte greşit, iar grupul este cel ce deţine adevărul.
O situaţie specială s-a dezvăluit când unul dintre "actori" a "pactizat" cu subiectul, răspunzând corect, la fel cu acesta. Rezultatul? Instantaneu a apărut semnele unei alianţe şi a unei intenţii de colaborare.
Dar în experimentul lui Asch miza era o neconcordanţă de moment cu un grup. În plus informaţia necesară deciziei aparţinea pe de-a-ntregul cercetării. Dar ce te faci în spaţiul social real? Aici sunt atât de multe necunoscute şi atât de multe grupuri! Iar miza poate fi existenţa ta sau a unei întregi populaţii. Şi atunci prima opţiune, comodă şi naivă, pare a fi inacţiunea. Doar pare, precum am spus. Şi delegarea prin inactivitate politică a responsabilităţii este tot un act politic, chiar dacă delegarea nu se face în mod explicit. Asta înseamnă politica. Şi pentru că încărcătura de responsabilitate ce îţi revine devine de nesuportat, odată cu delegarea deciziei consideri că ai îndepărtat şi responsbilitatea deciziei. Fals. Poporul are conducătorii pe care-i merită. Până şi în dictatură dictatorul este "acceptat" de populaţie, chiar dacă această acceptare se face de pe poziţiile de forţă ale grupului vocal ce impune, conform studiului lui Asch, prin unitatea şi forţa valorii exprimate (prin număr sau violenţă) şi nu prin corectitudinea acesteia.
Oamenii pot lua decizii proaste. Conducătorii noştri pot face asta, şi ei sunt oameni. Este normal ca atunci să îi şi putem schimba (este echitabil). Iar mecanismul de a face asta trebuie să fie unul asemănător celui prin care i-am investit. Cazul preşedintelui României este actual. Şi inechitabil. Preşedintele este investit dacă peste 50% dintre participanţii la vot îl votează. Chiar dacă aceşti participanţi sunt foarte puţini, doar trei, de exemplu, dacă reducem la absurd. Chiar dacă pe listele de vot sunt trecuţi 19 milioane de votanţi. Dacă acesta este investit prin votul popular a majorităţii celor ce participă la vot (50% plus 1, adică doi din cei trei), este de înţeles că, dacă se consideră necesar a fi resupus votului, acesta trebuie să fie doar a celor ce se prezintă la vot, şi nu a cel puţin jumătate dintre cei înscrişi pe liste. Este incorect pentru că este asimetric. Simetria, în acest caz este corectă nu pentru că este în esenţă corectă o simetrie, ci pentru că aici, în acest caz, simetria este etică. Este echitabilă. Este aceeaşi simetrie ce survine investirii premierului, de exemplu. Este incorect ca dezinvestirea sa să fie decisă doar dacă participă la vot cel puţin 9,5 milioane de cetăţeni din cei 19 milioane înscrişi pe liste. Atunci şi investirea ar fi fost necesar votul a jumătate din cei înscrişi pe liste. De fapt acolo trebuie dusă bătălia, în a restabili (sau, în sfârşit, a stabili) corectitudinea şi simetria sistemului de investire şi dezinvestire a preşedintelui.
Că actualii guvernanţi forţează nota abuzând sistemul legislativ şi juridic nu neg. Este o reacţie "simetrică" la abuzurile preşedintelui suspendat şi a camarilei sale. Deşi acţiunile guvernamentale "se justifică" prin regula pendulului (un abuz într-o direcţie riscă ca tendinţa de echilibru să ducă la abuzuri în sens contrar) nu înseamnă că trebuie sărit peste morala legalităţii acceptând ordonanţe de urgenţă (acceptate tacit de parlament) ce nu au aceeaşi "valoare" ca o lege deplin consacrată politic. Dar asta nu înseamnă că legea "veche" cu privire la posibilitatea demiterii preşedintelui, actuală deocamdată, este corectă. Tot imorală rămâne. Legală, dar imorală.
Politicienii, din toate taberele, încearcă să coaguleze deciziile în vederea consultării populare şi a acumulării de capital social. Pe pricipiul că mulţi adepţi ce "răspund unitar" impun răspunsul ca fiind "corect". Chiar dacă acesta nu este. Este mai important ca răspunsul să fie puternic, chiar dacă moralitatea "puterii" lui nu există, acesta nefiind bazat pe corectitudine, ci pe forţă. Găsim Diavolul în politică? Fără-ndoială! Dar nu mai mult ca în experimentul lui Asch sau în adunarea spontană a oamenilor dintr-o piaţă. Colectivitatea naşte riscurile unei erori propagate prin puterea promovării ei unitare (religia este un alt exemplu concludent). Dar oamenii sunt şi potenţialul de măsură a moralităţii, a corectitudinii. Simţul echităţii naşte, până la urmă, o coagulare a unui pol ce îmbrăţişează răspunsul corect (vezi video). Şi de aici pleacă şi autoreglarea deciziilor. Numai că cineva trebuie să-şi asume riscul. Riscul de a nu fi conform cu majoritatea doar pentru că aceasta a îmbrăţişat deja un răspuns. Şi, la fel ca în cazul apariţiei vieţii (a ajuns să apară o singură dată în supa biochimică primordială), apariţia unui singur răspuns corect, deşi neconform cu majoritatea, duce în cele din urmă la impunerea lui ca valoare certă. Până la urmă politica rezolvă problemele sociale, chiar dacă diavolizarea ei este justificată şi "justificabilă".
Activitatea politică este un teritoriu nesigur, probabil cel mai nesigur. Decizii ce par corecte se dovedesc a fi fost greşite, o inacţiune devenind tot la fel de riscantă moral ca şi o acţiune. "Vina" celor ce nu au fost la vot este la fel de mare ca şi a celor ce au votat. Comoditatea de a nu lua atitudine este pe acelaşi palier cu cea a celui ce doar priveşte de pe margine cum cineva se îneacă, uneori justificându-şi lipsa de reacţie cu mesajul "credeam că se joacă". Deşi nu putem pune în cârca inactivilor deciziile proaste, după cum nu le putem atribuii deciziile bune, trebuie să subliniem că lipsa de reacţie este o decizie proastă. Lucrul acesta se datorează faptului că, tacit, inactivul politic este de fapt de partea majorităţii, iar deciziile majorităţii pot fi eventual justificate, dar nu pot fi considerate implicit corecte (Hitler a ajuns conducătorul Germaniei cu ajutorul majorităţii).
De ce deciziile majorităţii nu sunt implicit morale? Pentru că deciziile majorităţii nu sunt luate preponderent pe considerente etice, ci pe considerente de apartenenţă la grup. Corectitudinea este aruncată la gunoi. Prevalează dorinţa de a fi inclus în colectivitate deoarece colectivitatea este instinctual considerată a fi protectivă, chiar dacă deciziile acesteia sunt evident greşite sau, în cazul uzualei politici, neînţelese. Iar acest instinct este un rezultat al selecţiei naturale.
Tendinţa naturală de a accepta decizii eronate la influenţa grupului a evidenţiat-o Solomon Asch, în al său experiment. A chemat un grup de studenţi pentru a le face un "test de acurateţe vizuală". Le prezenta o linie de o anumită dimensiune şi li se solicita să indice cărei poziţii îi aparţinea în comparaţie cu alte trei linii de control.
O situaţie specială s-a dezvăluit când unul dintre "actori" a "pactizat" cu subiectul, răspunzând corect, la fel cu acesta. Rezultatul? Instantaneu a apărut semnele unei alianţe şi a unei intenţii de colaborare.
Dar în experimentul lui Asch miza era o neconcordanţă de moment cu un grup. În plus informaţia necesară deciziei aparţinea pe de-a-ntregul cercetării. Dar ce te faci în spaţiul social real? Aici sunt atât de multe necunoscute şi atât de multe grupuri! Iar miza poate fi existenţa ta sau a unei întregi populaţii. Şi atunci prima opţiune, comodă şi naivă, pare a fi inacţiunea. Doar pare, precum am spus. Şi delegarea prin inactivitate politică a responsabilităţii este tot un act politic, chiar dacă delegarea nu se face în mod explicit. Asta înseamnă politica. Şi pentru că încărcătura de responsabilitate ce îţi revine devine de nesuportat, odată cu delegarea deciziei consideri că ai îndepărtat şi responsbilitatea deciziei. Fals. Poporul are conducătorii pe care-i merită. Până şi în dictatură dictatorul este "acceptat" de populaţie, chiar dacă această acceptare se face de pe poziţiile de forţă ale grupului vocal ce impune, conform studiului lui Asch, prin unitatea şi forţa valorii exprimate (prin număr sau violenţă) şi nu prin corectitudinea acesteia.
Oamenii pot lua decizii proaste. Conducătorii noştri pot face asta, şi ei sunt oameni. Este normal ca atunci să îi şi putem schimba (este echitabil). Iar mecanismul de a face asta trebuie să fie unul asemănător celui prin care i-am investit. Cazul preşedintelui României este actual. Şi inechitabil. Preşedintele este investit dacă peste 50% dintre participanţii la vot îl votează. Chiar dacă aceşti participanţi sunt foarte puţini, doar trei, de exemplu, dacă reducem la absurd. Chiar dacă pe listele de vot sunt trecuţi 19 milioane de votanţi. Dacă acesta este investit prin votul popular a majorităţii celor ce participă la vot (50% plus 1, adică doi din cei trei), este de înţeles că, dacă se consideră necesar a fi resupus votului, acesta trebuie să fie doar a celor ce se prezintă la vot, şi nu a cel puţin jumătate dintre cei înscrişi pe liste. Este incorect pentru că este asimetric. Simetria, în acest caz este corectă nu pentru că este în esenţă corectă o simetrie, ci pentru că aici, în acest caz, simetria este etică. Este echitabilă. Este aceeaşi simetrie ce survine investirii premierului, de exemplu. Este incorect ca dezinvestirea sa să fie decisă doar dacă participă la vot cel puţin 9,5 milioane de cetăţeni din cei 19 milioane înscrişi pe liste. Atunci şi investirea ar fi fost necesar votul a jumătate din cei înscrişi pe liste. De fapt acolo trebuie dusă bătălia, în a restabili (sau, în sfârşit, a stabili) corectitudinea şi simetria sistemului de investire şi dezinvestire a preşedintelui.
Că actualii guvernanţi forţează nota abuzând sistemul legislativ şi juridic nu neg. Este o reacţie "simetrică" la abuzurile preşedintelui suspendat şi a camarilei sale. Deşi acţiunile guvernamentale "se justifică" prin regula pendulului (un abuz într-o direcţie riscă ca tendinţa de echilibru să ducă la abuzuri în sens contrar) nu înseamnă că trebuie sărit peste morala legalităţii acceptând ordonanţe de urgenţă (acceptate tacit de parlament) ce nu au aceeaşi "valoare" ca o lege deplin consacrată politic. Dar asta nu înseamnă că legea "veche" cu privire la posibilitatea demiterii preşedintelui, actuală deocamdată, este corectă. Tot imorală rămâne. Legală, dar imorală.
Politicienii, din toate taberele, încearcă să coaguleze deciziile în vederea consultării populare şi a acumulării de capital social. Pe pricipiul că mulţi adepţi ce "răspund unitar" impun răspunsul ca fiind "corect". Chiar dacă acesta nu este. Este mai important ca răspunsul să fie puternic, chiar dacă moralitatea "puterii" lui nu există, acesta nefiind bazat pe corectitudine, ci pe forţă. Găsim Diavolul în politică? Fără-ndoială! Dar nu mai mult ca în experimentul lui Asch sau în adunarea spontană a oamenilor dintr-o piaţă. Colectivitatea naşte riscurile unei erori propagate prin puterea promovării ei unitare (religia este un alt exemplu concludent). Dar oamenii sunt şi potenţialul de măsură a moralităţii, a corectitudinii. Simţul echităţii naşte, până la urmă, o coagulare a unui pol ce îmbrăţişează răspunsul corect (vezi video). Şi de aici pleacă şi autoreglarea deciziilor. Numai că cineva trebuie să-şi asume riscul. Riscul de a nu fi conform cu majoritatea doar pentru că aceasta a îmbrăţişat deja un răspuns. Şi, la fel ca în cazul apariţiei vieţii (a ajuns să apară o singură dată în supa biochimică primordială), apariţia unui singur răspuns corect, deşi neconform cu majoritatea, duce în cele din urmă la impunerea lui ca valoare certă. Până la urmă politica rezolvă problemele sociale, chiar dacă diavolizarea ei este justificată şi "justificabilă".
6 februarie 2012
Libertatea ca blestem: SOPA şi ACTA
Negura cenzurii manevrată de politicienii vânduţi marilor finanţe se aşterne peste libertatea noastră.
În afară de ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii) a mai existat o intenţie de control pentru americani, cu specific pentru mediul on line: SOPA (Stop Online Piracy Act). Nenumărate organizaţii şi personalităţi au înfierat această tentativă de blocare a libertăţii informaţiei specifică Internetului. Printre ele şi Paulo Coelho ce a publicat pe blogul său propriile opinii:
"În fosta Uniune Sovietică, în anii 1950-1960, multe cărţi ce puneau la îndoială sistemul politic au început să circule în privat sub forma de copii. Autorii acestor cărţi nu au câştigat nici un ban de pe urma lor. Din contră, au fost persecutaţi, denunţaţi în presa oficială şi exilaţi în notoriile gulaguri siberiene. Dar ei au continuat să scrie.
De ce? Pentru că simţeau nevoia să împartă cu alţii ceea ce simţeau. De la evanghelii la manifeste politice, literatura a permis ideilor să călătorească şi să schimbe lumea.
Nu am nimic împotriva faptului că oamenii câştigă bani de pe urma cărţilor lor; tot aşa îmi câştig şi eu existenţa.
Dar uitaţi-vă la ce se întâmplă acum. S.O.P.A. (Stop Online Piracy Act) poate distruge internetul. Acesta e un PERICOL REAL, nu numai pentru americani, ci pentru noi toţi, deoarece legea – dacă va fi aprobată – va afecta întreaga planetă.
Ce cred eu despre asta?
Ca autor, ar trebui să îmi apăr "proprietatea intelectuală", dar nu o fac.
Piraţi din toata lumea, uniţi-vă şi "pirataţi" tot ceea ce am scris!
Vechile zile bune, în care fiecare idee avea un proprietar, sunt duse pe vecie.
Mai întâi, pentru că toata lumea reciclează aceleaşi 4 teme: o poveste de dragoste între doi oameni, un triunghi amoros, lupta pentru putere şi povestea unei călătorii.
În al doilea rand, pentru că toţi scriitorii vor ca ceea ce scriu să fie citit, fie că e vorba de un ziar, de un blog, de un pamflet sau de un zid.
Cu cât mai des auzim un cantec la radio, cu atât mai dornici de a cumpăra C.D.-ul devenim. La fel e şi cu literatura.
Cu cât mai multi oameni "piratează" o carte, cu atât e mai bine. Dacă le place începutul, vor cumpăra întreaga carte a doua zi, deoarece nu e nimic mai obositor decât cititul unor şiruri lungi de caractere de pe ecranul unui calculator.
1. Unii oameni vor zice: Dar tu eşti suficient de bogat încât să permiţi distribuţia liberă a cărţilor tale.
E adevarat. Sunt bogat. Dar dorinţa de a face bani m-a împins să scriu? Nu. Familia mea şi profesorii mei, cu toţii mi-au zis că nu am nici un viitor în scris.
Am început să scriu şi continui să scriu deoarece asta îmi oferă plăcere şi dă sens existenţei mele. Dacă banii ar fi fost motivul, aş fi putut să mă opresc cu mulţi ani în urmă, şi să încetez să mă mai expun eternelor critici negative.
2. Industria cărţilor va spune: Artiştii nu pot supravieţui dacă nu sunt plătiţi.
În 1999, când am fost publicat în Rusia pentru prima oara (cu un tiraj de 3.000 de cărţi), ţara suferea de lipsa hârtiei. Întâmplător, am descoperit o versiune "piratata" a Alchimistului şi am pus-o pe pagina mea de web.
Un an mai târziu, când criza hârtiei nu mai era, am vândut 10.000 de copii ale ediţiei tipărite.
Până în 2002, am vândut un milion de copii în Rusia, iar la momentul în care scriu aceste rânduri am vândut peste 12 milioane.
Când m-am reîntors în Rusia cu trenul, am întâlnit câţiva oameni ce mi-au spus că m-au descoperit prin intermediul ediţiei "piratate" postate pe pagina mea de web. In prezent, administrez un site "Pirate Coelho", şi ofer link-uri către toate cărţile mele ce sunt valabile pe site-urile P2P.
Iar vânzările mele continuă să crească – aproape 140 de milioane vândute în întreaga lume.
Dupa ce mănânci o portocală, trebuie să te întorci la magazin şi să iei alta. În cazul acesta, are sens să plăteşti pe loc.
În cazul unui obiect de artă, nu cumperi hârtia, cerneala, pensulele, pânza sau notele muzicale, ci cumperi ideea născuta din combinaţia acestora.
"Piratarea" poate avea rolul de introducere în opera unui artist. Dacă îţi place ideea acestuia, atunci o să o vrei să o ai în casă; o idee bună nu are nevoie de protecţie.
Restul e doar lăcomie sau ignoranţă."
Iată ce spun creatorii RObotzilor despre ceea ce ar putea să devină Internetul prin ACTA:
"Ne pare rău dar întrerupem acest program pentru că marile corporaţii nu îşi pot adapta afacerile internetului şi atunci fac tot posibilul să-l controleze. În continuare vom vorbi despre ACTA: ce este şi de ce e atât de important să ne opunem ei. ACTA sau Anti Counterfeiting Trade Agreement, tradus Tratatul comercial împotriva produselor contrafăcute, este o iniţiativă legislativă al cărei scop este de a crea stadarde unanim acceptate la nivel internaţional în privinţa protejării proprietăţii intelectuale. A fost semnat pentru prima dată pe 1 octombrie 2011 de către Australia, Canada, Maroc, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii. Pe scurt, prin ACTA statele semnatare doresc să oprească producţia de bunuri contrafăcute, medicamente generice şi distribuţia de materiale piratate pe internet. Sună relativ nevinovat: doar producători de conţinut care vor să-şi apere... conţinutul.
Ei bine, situaţia nu e chiar aşa de... roz. În spatele intenţiilor pozitive se ascunde o nevoie disperată de a deţine controlul asupra fluxului de informaţie liberă de pe internet care ar urma să fie îngrădit şi pedepsit prin diverse sancţiuni. Există deja legi care protejează drepturile de autor, dar pentru ei sunt insuficiente atât timp cât nu pot profita suficient de pe urma lor.
În fapt, dacă acest tratat va fi ratificat în vara acestui an, internetul, aşa cum îl ştim astăzi, va dispărea pentru totdeauna. Hai să vedem cum te afectează asta pe tine.
În primul rând, conform ACTA, toţi providerii de internet (da, omuleţii de la care ai tu net) sunt obligaţi să facă pe poliţiştii în ce priveşte clienţii lor, adică să urmărească şi să dea raportul în ce priveşte tot ce faci tu pe net. Să ţină evidenţa tuturor site-urilor pe care le vizitezi şi a sharing-ului pe care îl faci pentru a depista orice urmă de piraterie. În momentul în care te prind în fapt fie-ţi pierzi accesul la internet fie, ajuns pe mâna deţinătorilor drepturilor de autor eşti dat în judecată şi rişti amenzi de sute de mii de dolari şi chiar până la 5 ani de închisoare. Da! 5 ani de închisoare pentru un amărât de mp3. Dincolo de asta, dacă te filmezi la un chef să zicem, şi în fundal merge o piesă oarecare, iar tu, din dorinţa de a arăta lumii că poţi să bei trei beri în două minute cu nasul, upload-ezi acel clip pe YouTube, rişti, din nou, aceleaşi pedepse, amenzi uriaşe şi ani de închisoare, pentru folosirea acelei bucăţi muzicale din fundal, asupra căreia nu deţii drepturi de autor.
Funny? Yes!
Dar sancţiunile merg şi mai departe de atât. Dacă ai materiale piratate pe laptop, telefon, tabletă sau orice alt device, atunci când te afli la graniţă sau într-un aeroport, în baza ACTA, autorităţile au dreptul să-ţi verifice conţinutul acelui device şi în cazul în care găsesc ceva în neregulă pot distruge sau confisca aparatul iar tu te alegi cu o amendă frumoasă.
Şi încă ceva!
După cum bine ştim, internetul e un mediu în care-ţi poţi exprima nemulţumirea faţă de un regim politic. Nu? NU! Dacă ACTA intră în vigoare putem spune adio protestelor antiguvernamentale şi video-urilor în care cetăţeni de pretutindeni demască fraude politice sau politicieni corupţi. Şi asta pentru că ACTA pune puterea în mâinile aparatelor politice, puterea de a reduce la tăcere orice fel de astfel de iniţiativă.
Odată cu ACTA putem spune adio site-urilor (precum YouTube, Vimeo, Twitter, Facebook) şi drepturilor de care ne-am bucurat până acum pe internet, dintre care, cel mai important, DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE.
În ianuarie 2012, statele membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat acest tratat, ridicând numărul ţărilor semnatare la 31. Reprezentanţii României au semnat fără a aduce acest lucru în atenţia publică. Românii nu au fost informaţii în privinţa acestei decizii, totul derulându-se într-o manieră ascunsă, departe de public şi presă. De altfel, înaintea unor scurgeri de informaţii, toate discuţiile privind ACTA, începând cu cele din anul 2008, s-au purtat cu uşile închise. Nimeni nu a cerut opinia consumatorilor de internet, a noastră, a celor care SUNT internetul.
Decizia finală asupra implementării ACTA aparţine parlamentului european, ratificarea acestui tratat urmând să aibă loc în urma unor dezbateri ce se vor desfăşura în luna iunie a acestui an (2012). În Polonia peste zece mii de tineri au ieşit în stradă protestând la semnarea tratatului de către reprezentanţii polonezi. Peste tot în lume au loc proteste împotriva acestui tratat. De la semnarea de petiţii, publicarea de articole pe bloguri, imagini şi video anti-ACTA postate pe reţele de socializare, fiecare din noi poate şi TREBUIE să facă ceva.
Informează-ţi cunoscuţii şi prietenii!
Hai să luptăm împreună pentru internetul nostru!"
Eu sunt braşovean, aşa că vă invit la protest în Braşov: http://www.facebook.com/events/353334364691465/
În subiect: ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet
În afară de ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii) a mai existat o intenţie de control pentru americani, cu specific pentru mediul on line: SOPA (Stop Online Piracy Act). Nenumărate organizaţii şi personalităţi au înfierat această tentativă de blocare a libertăţii informaţiei specifică Internetului. Printre ele şi Paulo Coelho ce a publicat pe blogul său propriile opinii:
"În fosta Uniune Sovietică, în anii 1950-1960, multe cărţi ce puneau la îndoială sistemul politic au început să circule în privat sub forma de copii. Autorii acestor cărţi nu au câştigat nici un ban de pe urma lor. Din contră, au fost persecutaţi, denunţaţi în presa oficială şi exilaţi în notoriile gulaguri siberiene. Dar ei au continuat să scrie.
De ce? Pentru că simţeau nevoia să împartă cu alţii ceea ce simţeau. De la evanghelii la manifeste politice, literatura a permis ideilor să călătorească şi să schimbe lumea.
Nu am nimic împotriva faptului că oamenii câştigă bani de pe urma cărţilor lor; tot aşa îmi câştig şi eu existenţa.
Dar uitaţi-vă la ce se întâmplă acum. S.O.P.A. (Stop Online Piracy Act) poate distruge internetul. Acesta e un PERICOL REAL, nu numai pentru americani, ci pentru noi toţi, deoarece legea – dacă va fi aprobată – va afecta întreaga planetă.
Ce cred eu despre asta?
Ca autor, ar trebui să îmi apăr "proprietatea intelectuală", dar nu o fac.
Piraţi din toata lumea, uniţi-vă şi "pirataţi" tot ceea ce am scris!
Vechile zile bune, în care fiecare idee avea un proprietar, sunt duse pe vecie.
Mai întâi, pentru că toata lumea reciclează aceleaşi 4 teme: o poveste de dragoste între doi oameni, un triunghi amoros, lupta pentru putere şi povestea unei călătorii.
În al doilea rand, pentru că toţi scriitorii vor ca ceea ce scriu să fie citit, fie că e vorba de un ziar, de un blog, de un pamflet sau de un zid.
Cu cât mai des auzim un cantec la radio, cu atât mai dornici de a cumpăra C.D.-ul devenim. La fel e şi cu literatura.
Cu cât mai multi oameni "piratează" o carte, cu atât e mai bine. Dacă le place începutul, vor cumpăra întreaga carte a doua zi, deoarece nu e nimic mai obositor decât cititul unor şiruri lungi de caractere de pe ecranul unui calculator.
1. Unii oameni vor zice: Dar tu eşti suficient de bogat încât să permiţi distribuţia liberă a cărţilor tale.
E adevarat. Sunt bogat. Dar dorinţa de a face bani m-a împins să scriu? Nu. Familia mea şi profesorii mei, cu toţii mi-au zis că nu am nici un viitor în scris.
Am început să scriu şi continui să scriu deoarece asta îmi oferă plăcere şi dă sens existenţei mele. Dacă banii ar fi fost motivul, aş fi putut să mă opresc cu mulţi ani în urmă, şi să încetez să mă mai expun eternelor critici negative.
2. Industria cărţilor va spune: Artiştii nu pot supravieţui dacă nu sunt plătiţi.
În 1999, când am fost publicat în Rusia pentru prima oara (cu un tiraj de 3.000 de cărţi), ţara suferea de lipsa hârtiei. Întâmplător, am descoperit o versiune "piratata" a Alchimistului şi am pus-o pe pagina mea de web.
Un an mai târziu, când criza hârtiei nu mai era, am vândut 10.000 de copii ale ediţiei tipărite.
Până în 2002, am vândut un milion de copii în Rusia, iar la momentul în care scriu aceste rânduri am vândut peste 12 milioane.
Când m-am reîntors în Rusia cu trenul, am întâlnit câţiva oameni ce mi-au spus că m-au descoperit prin intermediul ediţiei "piratate" postate pe pagina mea de web. In prezent, administrez un site "Pirate Coelho", şi ofer link-uri către toate cărţile mele ce sunt valabile pe site-urile P2P.
Iar vânzările mele continuă să crească – aproape 140 de milioane vândute în întreaga lume.
Dupa ce mănânci o portocală, trebuie să te întorci la magazin şi să iei alta. În cazul acesta, are sens să plăteşti pe loc.
În cazul unui obiect de artă, nu cumperi hârtia, cerneala, pensulele, pânza sau notele muzicale, ci cumperi ideea născuta din combinaţia acestora.
"Piratarea" poate avea rolul de introducere în opera unui artist. Dacă îţi place ideea acestuia, atunci o să o vrei să o ai în casă; o idee bună nu are nevoie de protecţie.
Restul e doar lăcomie sau ignoranţă."
Iată ce spun creatorii RObotzilor despre ceea ce ar putea să devină Internetul prin ACTA:
"Ne pare rău dar întrerupem acest program pentru că marile corporaţii nu îşi pot adapta afacerile internetului şi atunci fac tot posibilul să-l controleze. În continuare vom vorbi despre ACTA: ce este şi de ce e atât de important să ne opunem ei. ACTA sau Anti Counterfeiting Trade Agreement, tradus Tratatul comercial împotriva produselor contrafăcute, este o iniţiativă legislativă al cărei scop este de a crea stadarde unanim acceptate la nivel internaţional în privinţa protejării proprietăţii intelectuale. A fost semnat pentru prima dată pe 1 octombrie 2011 de către Australia, Canada, Maroc, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii. Pe scurt, prin ACTA statele semnatare doresc să oprească producţia de bunuri contrafăcute, medicamente generice şi distribuţia de materiale piratate pe internet. Sună relativ nevinovat: doar producători de conţinut care vor să-şi apere... conţinutul.
Ei bine, situaţia nu e chiar aşa de... roz. În spatele intenţiilor pozitive se ascunde o nevoie disperată de a deţine controlul asupra fluxului de informaţie liberă de pe internet care ar urma să fie îngrădit şi pedepsit prin diverse sancţiuni. Există deja legi care protejează drepturile de autor, dar pentru ei sunt insuficiente atât timp cât nu pot profita suficient de pe urma lor.
În fapt, dacă acest tratat va fi ratificat în vara acestui an, internetul, aşa cum îl ştim astăzi, va dispărea pentru totdeauna. Hai să vedem cum te afectează asta pe tine.
În primul rând, conform ACTA, toţi providerii de internet (da, omuleţii de la care ai tu net) sunt obligaţi să facă pe poliţiştii în ce priveşte clienţii lor, adică să urmărească şi să dea raportul în ce priveşte tot ce faci tu pe net. Să ţină evidenţa tuturor site-urilor pe care le vizitezi şi a sharing-ului pe care îl faci pentru a depista orice urmă de piraterie. În momentul în care te prind în fapt fie-ţi pierzi accesul la internet fie, ajuns pe mâna deţinătorilor drepturilor de autor eşti dat în judecată şi rişti amenzi de sute de mii de dolari şi chiar până la 5 ani de închisoare. Da! 5 ani de închisoare pentru un amărât de mp3. Dincolo de asta, dacă te filmezi la un chef să zicem, şi în fundal merge o piesă oarecare, iar tu, din dorinţa de a arăta lumii că poţi să bei trei beri în două minute cu nasul, upload-ezi acel clip pe YouTube, rişti, din nou, aceleaşi pedepse, amenzi uriaşe şi ani de închisoare, pentru folosirea acelei bucăţi muzicale din fundal, asupra căreia nu deţii drepturi de autor.
Funny? Yes!
Dar sancţiunile merg şi mai departe de atât. Dacă ai materiale piratate pe laptop, telefon, tabletă sau orice alt device, atunci când te afli la graniţă sau într-un aeroport, în baza ACTA, autorităţile au dreptul să-ţi verifice conţinutul acelui device şi în cazul în care găsesc ceva în neregulă pot distruge sau confisca aparatul iar tu te alegi cu o amendă frumoasă.
Şi încă ceva!
După cum bine ştim, internetul e un mediu în care-ţi poţi exprima nemulţumirea faţă de un regim politic. Nu? NU! Dacă ACTA intră în vigoare putem spune adio protestelor antiguvernamentale şi video-urilor în care cetăţeni de pretutindeni demască fraude politice sau politicieni corupţi. Şi asta pentru că ACTA pune puterea în mâinile aparatelor politice, puterea de a reduce la tăcere orice fel de astfel de iniţiativă.
Odată cu ACTA putem spune adio site-urilor (precum YouTube, Vimeo, Twitter, Facebook) şi drepturilor de care ne-am bucurat până acum pe internet, dintre care, cel mai important, DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE.
În ianuarie 2012, statele membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat acest tratat, ridicând numărul ţărilor semnatare la 31. Reprezentanţii României au semnat fără a aduce acest lucru în atenţia publică. Românii nu au fost informaţii în privinţa acestei decizii, totul derulându-se într-o manieră ascunsă, departe de public şi presă. De altfel, înaintea unor scurgeri de informaţii, toate discuţiile privind ACTA, începând cu cele din anul 2008, s-au purtat cu uşile închise. Nimeni nu a cerut opinia consumatorilor de internet, a noastră, a celor care SUNT internetul.
Decizia finală asupra implementării ACTA aparţine parlamentului european, ratificarea acestui tratat urmând să aibă loc în urma unor dezbateri ce se vor desfăşura în luna iunie a acestui an (2012). În Polonia peste zece mii de tineri au ieşit în stradă protestând la semnarea tratatului de către reprezentanţii polonezi. Peste tot în lume au loc proteste împotriva acestui tratat. De la semnarea de petiţii, publicarea de articole pe bloguri, imagini şi video anti-ACTA postate pe reţele de socializare, fiecare din noi poate şi TREBUIE să facă ceva.
Informează-ţi cunoscuţii şi prietenii!
Hai să luptăm împreună pentru internetul nostru!"
Eu sunt braşovean, aşa că vă invit la protest în Braşov: http://www.facebook.com/events/353334364691465/
În subiect: ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet
1 februarie 2012
ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet
Unul dintre cele mai proclamate atribute divine este cel al omniscienţei. Dumnezeu, fiind o creaţie a umanităţii, are atributele umane, dar într-o formă demiurgică, mitică, extremă. Nevoia de cunoaştere specifică lui homo sapiens este absolutizată în persoana zeului suprem, acesta având capacitatea de a şti tot. El ne cunoaşte într-atât de amănunţit încât nici măcar noi nu suntem capabili de a ne autocunoaşte cum ne ştie el. Teoretic credincioşii sunt responsabilizaţi în a acţiona în aşa fel încât să ocolească pedeapsa deoarece orice abatere este adusă instantaneu la cunoştinţa divinităţii. Dar ce ne facem în această lume din ce în ce mai liberă de divinitate, care a înţeles că nu există omniscienţă şi că pedeapsa este doar pentru cel ce-i prins de forurile umane asupra greşelii?
Furtul fizic, din casa omului sau din buzunarul lui, este toxic pentru personalităţile normale. Adrenalina generată în timpul furtului, precum şi educaţia morală şi oprobiul social fac ca evenimentul să fie conştientizat ca păcat încă din faza de planificare. Este un rezultat al evoluţiei sociale. Societăţile bazate pe furt au dispărut, neavând capacitatea de a produce eficient ca cele bazate pe încredere. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu furtul virtual. Hoţul nu mai stă faţă în faţă cu victima, este în alt plan, în altă lume, este departe. Mai mult, victima nici măcar nu este o persoană reală, este o "societate", o "entitate" depersonalizată, alteori existenţa sa nici nu este conştientizată. Nici măcar obiectul dorit şi furat nu este conceput fizic. Este o "dorinţă", o "idee", un sunet sau o imagine, este informaţie pură, este "trăire", e "împărtăşire" (sharing) şi "dăruire" (streaming).
Există un joc al oportunismului între oameni ca persoane şi instituţiile ce-i guvernează. Fiecare va profita de situaţie pentru ca să-i iasă intenţiile. În spatele instituţiilor sunt oameni la fel de oportunişti ca şi cei din faţa lor. Deşi nu există un for suprem, o "conspiraţie", pentru omul obişnuit cei ce au impus o anumită conduită sunt diabolizaţi, deşi oamenii ce au solicitat aceasta de fapt au solicitat o protecţie şi nu un favor. De altfel conştientizarea păcatului furtului se datorează tocmai posibilităţii ca potenţialul hoţ să se pună în locul victimei. Plus conştientizarea că obiectul dobândit poate deveni ţinta pentru un alt hoţ. În mediul virtual aceste repere dispar. Dispar şi identităţile hoţilor pentru potenţialele victime. Pentru "vardişti" toţi sunt "hoţi" până la proba contrarie. Prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează decât dacă există, ca reacţie la oportunismul "vardiştilor", o instituţie care să reprezinte "hoţii". Pentru asta e nevoie de justiţie, de "avocaţii" fiecăruia, de impunerea prin "lege" a prezumţiei de nevinovăţie.
ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) sau Acordul comercial de combatere a contrafacerii (aici în limba română) vine cu intenţia, normală pentru cei văduviţi de munca lor, de a reglementa aceste fapte, inclusiv în mediul virtual. Metoda, în schimb, lasă de dorit. Paragraful 4 al Articolului 27 spune aşa:
(4) O parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege și cu normele sale administrative, autorităților sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. Aceste proceduri sunt puse în aplicare astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea activității legitime, inclusiv comerțul electronic și, în conformitate cu legislația părții respective, respectă principii fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil și protecția vieții private.
Adică oricine se simte lezat poate solicita furnizorului de internet să divulge suficiente informaţii despre utilizator, doar în urma unei cereri, iar furnizorul trebuie să se supună "rapid". Nu tu prezumţie de nevinovăţie, nu tu judecată, nu tu înştiinţare a "vinovatului". Cu asta nu pot fi de acord.
Şi România a semnat acest tratat deşi "Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria. Oare?
Capital ne informează că "anul acesta a început cu adevărat lupta împotriva site-urilor de file sharing şi a pirateriei digitale... În ţara noastră, site-ul de torrente tracker.sharereactor.ro nu mai poate fi accesat de două zile. Nu se stie exact dacă acesta a fost închis sau este doar o problemă tehnică care se prelungeşte."
Eu lucrez la o agenţie de publicitate. Creatorii realizează grafica pe care o încarcă pe un server de file-sharing, pentru a fi la dispoziţia producătorilor. Dacă "cineva" se simte lezat poate solicita să îi divulge furnizorului de internet datele cu privire la accesul nostru acolo. Oare cine ar putea face asta? Concurenţa noastră?!?
În subiect: Anonimatul şi internetul
Furtul fizic, din casa omului sau din buzunarul lui, este toxic pentru personalităţile normale. Adrenalina generată în timpul furtului, precum şi educaţia morală şi oprobiul social fac ca evenimentul să fie conştientizat ca păcat încă din faza de planificare. Este un rezultat al evoluţiei sociale. Societăţile bazate pe furt au dispărut, neavând capacitatea de a produce eficient ca cele bazate pe încredere. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu furtul virtual. Hoţul nu mai stă faţă în faţă cu victima, este în alt plan, în altă lume, este departe. Mai mult, victima nici măcar nu este o persoană reală, este o "societate", o "entitate" depersonalizată, alteori existenţa sa nici nu este conştientizată. Nici măcar obiectul dorit şi furat nu este conceput fizic. Este o "dorinţă", o "idee", un sunet sau o imagine, este informaţie pură, este "trăire", e "împărtăşire" (sharing) şi "dăruire" (streaming).
Există un joc al oportunismului între oameni ca persoane şi instituţiile ce-i guvernează. Fiecare va profita de situaţie pentru ca să-i iasă intenţiile. În spatele instituţiilor sunt oameni la fel de oportunişti ca şi cei din faţa lor. Deşi nu există un for suprem, o "conspiraţie", pentru omul obişnuit cei ce au impus o anumită conduită sunt diabolizaţi, deşi oamenii ce au solicitat aceasta de fapt au solicitat o protecţie şi nu un favor. De altfel conştientizarea păcatului furtului se datorează tocmai posibilităţii ca potenţialul hoţ să se pună în locul victimei. Plus conştientizarea că obiectul dobândit poate deveni ţinta pentru un alt hoţ. În mediul virtual aceste repere dispar. Dispar şi identităţile hoţilor pentru potenţialele victime. Pentru "vardişti" toţi sunt "hoţi" până la proba contrarie. Prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează decât dacă există, ca reacţie la oportunismul "vardiştilor", o instituţie care să reprezinte "hoţii". Pentru asta e nevoie de justiţie, de "avocaţii" fiecăruia, de impunerea prin "lege" a prezumţiei de nevinovăţie.
ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) sau Acordul comercial de combatere a contrafacerii (aici în limba română) vine cu intenţia, normală pentru cei văduviţi de munca lor, de a reglementa aceste fapte, inclusiv în mediul virtual. Metoda, în schimb, lasă de dorit. Paragraful 4 al Articolului 27 spune aşa:
(4) O parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege și cu normele sale administrative, autorităților sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. Aceste proceduri sunt puse în aplicare astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea activității legitime, inclusiv comerțul electronic și, în conformitate cu legislația părții respective, respectă principii fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil și protecția vieții private.
Adică oricine se simte lezat poate solicita furnizorului de internet să divulge suficiente informaţii despre utilizator, doar în urma unei cereri, iar furnizorul trebuie să se supună "rapid". Nu tu prezumţie de nevinovăţie, nu tu judecată, nu tu înştiinţare a "vinovatului". Cu asta nu pot fi de acord.
Şi România a semnat acest tratat deşi "Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria. Oare?
Capital ne informează că "anul acesta a început cu adevărat lupta împotriva site-urilor de file sharing şi a pirateriei digitale... În ţara noastră, site-ul de torrente tracker.sharereactor.ro nu mai poate fi accesat de două zile. Nu se stie exact dacă acesta a fost închis sau este doar o problemă tehnică care se prelungeşte."
Eu lucrez la o agenţie de publicitate. Creatorii realizează grafica pe care o încarcă pe un server de file-sharing, pentru a fi la dispoziţia producătorilor. Dacă "cineva" se simte lezat poate solicita să îi divulge furnizorului de internet datele cu privire la accesul nostru acolo. Oare cine ar putea face asta? Concurenţa noastră?!?
În subiect: Anonimatul şi internetul
15 ianuarie 2012
Diavolul modern
După ce creştinii şi musulmanii au finisat Satana fabricată de evrei a venit rândul noilor ideologii de a prelua şi identifica imaginea Răului. Pentru omul de rând, oportunist, nefericirea sa este vina altora. Diavolul este eticheta perfectă pentru "verso", pentru "ceilalţi", pentru "adversari". Şi ce uşor este să pui Semnul Fiarei pe chipul, de cele mai multe ori anonim, al unor tagme sociale.
Bancherii
Demonologia finaciară are vechi şi adânci rădăcini. The Economist - Pericolele demonologiei (via Ziarul Financiar - Până şi Isus îi ura pe bancheri) trece în revistă istoria şi calitatea acestei uri. Se pare că adepţii iubirii de aproape (creştinii) s-au specializat în a se descotorosi de datorii eliminând din rândul drepţilor, inclusiv fizic, pe cei ce-i ajutau financiar. Deşi adevăratele dezvoltări ale umanităţii s-au bazat pe facilitatea schimburilor financiare intermediate de bancheri, necesitatea returnării creditelor a transformat tagma într-o nemeritată ocară. Chiar dacă angrenajul economico-social are cauze materialiste, înţelese încă de la Karl Marx încoace, vina nu este acceptată de beneficiarul creditării ca fiind propria sa iresponsabilitate şi incapacitate de previziune, ci este aruncată bancherilor. Care şi ei sunt robii capitalului, erorile acestora dizolvând chiar capitalul în sine. Acestă imagine este alimentată de chiar capitalul ce se fructifică în mass-media şi actele culturale profitabile ce reuşesc să identifice Diavolul în chiar însuşi capitalul slujit de demonizaţii bancheri. Un cerc vicios ce adânceşte crizele.
Politicienii
Capitalul nu este independent de activitatea umană. Regulile jocului le fac politicienii ce sunt la rândul lor imaginea şi esenţa societăţii active. Cei nereprezentaţi sunt oarecum îndreptăţiţi să proclame diavoleşti acţiunile politicienilor. Dar intenţia nereprezentaţilor de a judeca este o acţiune politică ce-i transformă involuntar în politicieni. Diavolul din nou şi-a băgat coada, inventând ceea ce se cheamă lupta de clasă. De fapt este imaginea propriei neputinţe. Identificarea Răului este restrânsă la organizarea politico-socială de moment. De parcă aceasta nu a devenit ceea ce este fără concursul protestatarilor ei (prin lipsa iniţială de acţiune). Diavolizarea politicienilor nu are finalitate. Distrugerea lor nu va genera decât un gol ce va fi umplut de alţi politicieni, eventual proveniţi din structurile anarhice. La ale căror sisteme nu vor fi afiliate unele categorii sociale. Un cerc vicios, diavolesc de vicios.
Specialiştii
Aceştia sunt pur şi simplu dintr-o altă lume. Incapacitatea profanilor de a accesa informaţiile specialiştilor predispune anatemarea acestor specialişti. Aici includ medicii, juriştii, consilierii şi iniţiaţii, oamenii de ştiinţă în general, meseriaşii şi artiştii. Bivalenţa informaţiilor pe care le deţin aceştia îi sperie pe neofiţi. O acţiune justificată dar insuficient asimilată este transformată în motiv de diavolizare. Scopul este deturnat şi chiar antagonizat. Dacă aparţin unor organizaţii, instituţii sau societăţi pan-continentale teoria conspiraţiei e gata. O imagine mondială atinge limita moralei şi declaşează invidia. Invidie camuflată prin satanizare. Ce poate fi mai frumos decât un Diavol atât de perfect încât nici el însuşi nu-şi dă seama de asta.
(Ne)Credincioşii
Cei mai diavolizaţi sunt credincioşii. Credincioşii ceilalţi, adică "necredincioşii", şi nu noi. Ei sunt şi uşor de etichetat. Aici îi includ şi pe atei. Poate ei sunt cei mai oropsiţi, fiind satanizaţi de mai toate religiile. Dar nici cu ei nu mi-e ruşine. Ateismul, cel puţin cel vizibil, activ, are o provenienţă creştină sau cel puţin abrahamică. Ideologic este o reacţie antagonică la creştinismul devalorizat de realităţile evidenţiate prin ştiinţă, de exemplu, sau prin raportarea la trăirea spirituală lipsită de divinitate specifică orientalismului (budist, dar nu numai). Dar acţiunile ateilor sunt definite prin diavolizarea religiilor şi a credincioşilor lor. Dumnezeu a murit, dar Satana trăieşte, chiar şi-n sufletul ateilor. Despre ceilalţi credincioşi... vai şi-amar de ei cu Diavolul lor cu tot.
Bancherii
Demonologia finaciară are vechi şi adânci rădăcini. The Economist - Pericolele demonologiei (via Ziarul Financiar - Până şi Isus îi ura pe bancheri) trece în revistă istoria şi calitatea acestei uri. Se pare că adepţii iubirii de aproape (creştinii) s-au specializat în a se descotorosi de datorii eliminând din rândul drepţilor, inclusiv fizic, pe cei ce-i ajutau financiar. Deşi adevăratele dezvoltări ale umanităţii s-au bazat pe facilitatea schimburilor financiare intermediate de bancheri, necesitatea returnării creditelor a transformat tagma într-o nemeritată ocară. Chiar dacă angrenajul economico-social are cauze materialiste, înţelese încă de la Karl Marx încoace, vina nu este acceptată de beneficiarul creditării ca fiind propria sa iresponsabilitate şi incapacitate de previziune, ci este aruncată bancherilor. Care şi ei sunt robii capitalului, erorile acestora dizolvând chiar capitalul în sine. Acestă imagine este alimentată de chiar capitalul ce se fructifică în mass-media şi actele culturale profitabile ce reuşesc să identifice Diavolul în chiar însuşi capitalul slujit de demonizaţii bancheri. Un cerc vicios ce adânceşte crizele.
Politicienii
Capitalul nu este independent de activitatea umană. Regulile jocului le fac politicienii ce sunt la rândul lor imaginea şi esenţa societăţii active. Cei nereprezentaţi sunt oarecum îndreptăţiţi să proclame diavoleşti acţiunile politicienilor. Dar intenţia nereprezentaţilor de a judeca este o acţiune politică ce-i transformă involuntar în politicieni. Diavolul din nou şi-a băgat coada, inventând ceea ce se cheamă lupta de clasă. De fapt este imaginea propriei neputinţe. Identificarea Răului este restrânsă la organizarea politico-socială de moment. De parcă aceasta nu a devenit ceea ce este fără concursul protestatarilor ei (prin lipsa iniţială de acţiune). Diavolizarea politicienilor nu are finalitate. Distrugerea lor nu va genera decât un gol ce va fi umplut de alţi politicieni, eventual proveniţi din structurile anarhice. La ale căror sisteme nu vor fi afiliate unele categorii sociale. Un cerc vicios, diavolesc de vicios.
Specialiştii
Aceştia sunt pur şi simplu dintr-o altă lume. Incapacitatea profanilor de a accesa informaţiile specialiştilor predispune anatemarea acestor specialişti. Aici includ medicii, juriştii, consilierii şi iniţiaţii, oamenii de ştiinţă în general, meseriaşii şi artiştii. Bivalenţa informaţiilor pe care le deţin aceştia îi sperie pe neofiţi. O acţiune justificată dar insuficient asimilată este transformată în motiv de diavolizare. Scopul este deturnat şi chiar antagonizat. Dacă aparţin unor organizaţii, instituţii sau societăţi pan-continentale teoria conspiraţiei e gata. O imagine mondială atinge limita moralei şi declaşează invidia. Invidie camuflată prin satanizare. Ce poate fi mai frumos decât un Diavol atât de perfect încât nici el însuşi nu-şi dă seama de asta.
(Ne)Credincioşii
Cei mai diavolizaţi sunt credincioşii. Credincioşii ceilalţi, adică "necredincioşii", şi nu noi. Ei sunt şi uşor de etichetat. Aici îi includ şi pe atei. Poate ei sunt cei mai oropsiţi, fiind satanizaţi de mai toate religiile. Dar nici cu ei nu mi-e ruşine. Ateismul, cel puţin cel vizibil, activ, are o provenienţă creştină sau cel puţin abrahamică. Ideologic este o reacţie antagonică la creştinismul devalorizat de realităţile evidenţiate prin ştiinţă, de exemplu, sau prin raportarea la trăirea spirituală lipsită de divinitate specifică orientalismului (budist, dar nu numai). Dar acţiunile ateilor sunt definite prin diavolizarea religiilor şi a credincioşilor lor. Dumnezeu a murit, dar Satana trăieşte, chiar şi-n sufletul ateilor. Despre ceilalţi credincioşi... vai şi-amar de ei cu Diavolul lor cu tot.
11 iunie 2011
Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc
Una din reacţiile cele mai frecvente din natură este coagularea. Social această manifestare se prezintă în varii momente, plecând de la principiul că "împreună" este mai bine decât singur. De ce? Avantajele materiale, economice şi informaţionale, sunt evidente. Aglomerările favorizează schimburile şi defavorizează eventualele pericole. Din acest motiv animalele sociale au fost favorizate faţă de cele solitare, au avut capacitatea de a atinge maturitatea şi de a procrea, oferind puilor un mediu relativ stabil pentru ca aceştia să poată atinge şi ei maturitatea. Oamenii sunt maeştri în a se manifesta ca animale sociale. Câteodată o fac conştient.
Se desprind câteva greşeli de logică pe care oamenii comuni nici măcar nu le descoperă. Apelul la majoritate. Ideea potrivit căreia o anumită acţiune este pozitivă pentru că multă lume o face. Convingerea că o credinţă este corectă pentru că majoritatea o îmbrăţişează. Fals! Acum câteva sute de ani majoritatea europenilor aveau credinţa unui Pământ plat, situat între ape, cu un iad dedesubt şi ceruri deasupra. Indiferent de cât de mulţi oameni au avut acestă credinţă Pământul a fost întotdeauna rotund, asemănător sferei şi atârnat gravitaţional undeva în spaţiu. Şi indiferent cât de mulţi vor crede prin absurd, chiar dacă toţi vor crede că este plat, Pământul nu va deveni plat din acest motiv.
Apoi este apelul la autoritate. De fapt este acelaşi "păcat" ca şi apelul la majoritate. Este rezonul că dacă cineva învestit cu titlu, sutană, vizibilitate mediatică sau forţă are mai multă dreptate când susţine că pământul este plat. Din nou fals. Indiferent câţi iniţiaţi d'ăştia vor fi, Pământul nu va fi mai plat datorită faptului că ei susţin asta.
Tradiţia nu este de lepădat. Tatăl meu şi mama mea credea că Pământul e plat, bunicii mei au crezut că e plat, toţi străbunii mei au crezut asta. Cum pot spune unii că Pământul nu e plat?
Aceste greşeli din gândirea noastră se datorează faptului că suntem animale sociale. Suntem trăitori în turmă, după cum bine spun creştinii.
Fă ca majoritatea, du-te cu ei, şi şansele de a fi mâncat de lup vor scade.
Stai pe lângă cel puternic. Şi el a fost mic, iar dacă a devenit mare şi puternic însemnă că ştie el ceva.
Tu exişti pentru că cei de dinaintea ta au existat. Iar ei au existat pentru că au făcut un anumit lucru. Fă şi tu ca ei.
Aşa apar manifestările religioase. Care nu au nimic de a face cu realitatea obiectivă, independentă de credinţele unora sau altora.
Ca manifestări acestea devin într-un final o otravă, un efort suplimentar, ineficient şi uneori toxic. Cum se întâmplă azi la Şumuleu Ciuc. Catolicii se adună pe un deal pentru ceva rugăciuni. Chiar de plouă rece, mocăneşte. Ortodocşii au liber luni. Chiar dacă au o grămadă de lucru. Cică aliniere la "majoritatea" europenilor ce au liber de rusalii.
Motivul real: pentru a fi împreună. Pentru că senzaţia apartenenţei la grup declanşează în creierul noastru o mulţime de substanţe ce ne crează o stare de bine şi confort. Această reacţie este normală şi naturală. Nu depinde de credinţa noastră în existenţa cine ştie cărui Dumnezeu ci de configurarea organismului, de predispoziţia dată de gene. Altfel spus, o configurare genetică ce declanşa o stare de bine când individul stătea în mijlocul grupului s-a transmis urmaşilor. Deoarece una ce crea disconfort făcea ca individul să părăsească grupul. Atunci şansele sale de a transmite genele de disconfort când stătea în grup scădeau drastic. În afara grupului era mai greu de găsit o pereche pentru procreere. În afara grupului era mai expus prădătorilor. În afara grupului accesul la resurse era mult mai greoi. De asta avem genele ce ne predispun la traiul în comunitate.
Dar traiul în comunitate trebuie reglementat. Sunt norme ce trebuie respectate, pentru ca să existe situaţii de win-win. Altfel structurile se duc de râpă, vor fi conflicte şi avantajele traiului în comun dispar. Asta duce, în timp, la apariţia unor reglementări ce supravieţuiesc, chiar dacă mediul s-a schimbat şi nu mai este nevoie de ele. Pentru că reglementările respective se bazează pe erorile amintite mai sus şi nu pe o necesitate organică. Aceste reglementări se pot aduna în ceea ce am putea numi religii. Reglementări ce impun unele acţiuni fără nici o valoare, deşi iniţial au fost utilizate pentru a fi împreună. Şi în care riscurile sunt mai mari decât avantajele. Aşa este pelerinajul pe Şumuleu indiferent de vreme. Mai ales când îşi anunţă prezenţa personalităţi. Sau pentru că evenimentul este mediatizat. Sau pentru că, pur şi simplu, oamenii sunt prea robiţi de "tradiţie" pentru a înţelege originea manifestării în comparaţie cu noile condiţii.
Se desprind câteva greşeli de logică pe care oamenii comuni nici măcar nu le descoperă. Apelul la majoritate. Ideea potrivit căreia o anumită acţiune este pozitivă pentru că multă lume o face. Convingerea că o credinţă este corectă pentru că majoritatea o îmbrăţişează. Fals! Acum câteva sute de ani majoritatea europenilor aveau credinţa unui Pământ plat, situat între ape, cu un iad dedesubt şi ceruri deasupra. Indiferent de cât de mulţi oameni au avut acestă credinţă Pământul a fost întotdeauna rotund, asemănător sferei şi atârnat gravitaţional undeva în spaţiu. Şi indiferent cât de mulţi vor crede prin absurd, chiar dacă toţi vor crede că este plat, Pământul nu va deveni plat din acest motiv.
Apoi este apelul la autoritate. De fapt este acelaşi "păcat" ca şi apelul la majoritate. Este rezonul că dacă cineva învestit cu titlu, sutană, vizibilitate mediatică sau forţă are mai multă dreptate când susţine că pământul este plat. Din nou fals. Indiferent câţi iniţiaţi d'ăştia vor fi, Pământul nu va fi mai plat datorită faptului că ei susţin asta.
Tradiţia nu este de lepădat. Tatăl meu şi mama mea credea că Pământul e plat, bunicii mei au crezut că e plat, toţi străbunii mei au crezut asta. Cum pot spune unii că Pământul nu e plat?
Aceste greşeli din gândirea noastră se datorează faptului că suntem animale sociale. Suntem trăitori în turmă, după cum bine spun creştinii.
Fă ca majoritatea, du-te cu ei, şi şansele de a fi mâncat de lup vor scade.
Stai pe lângă cel puternic. Şi el a fost mic, iar dacă a devenit mare şi puternic însemnă că ştie el ceva.
Tu exişti pentru că cei de dinaintea ta au existat. Iar ei au existat pentru că au făcut un anumit lucru. Fă şi tu ca ei.
Aşa apar manifestările religioase. Care nu au nimic de a face cu realitatea obiectivă, independentă de credinţele unora sau altora.
Ca manifestări acestea devin într-un final o otravă, un efort suplimentar, ineficient şi uneori toxic. Cum se întâmplă azi la Şumuleu Ciuc. Catolicii se adună pe un deal pentru ceva rugăciuni. Chiar de plouă rece, mocăneşte. Ortodocşii au liber luni. Chiar dacă au o grămadă de lucru. Cică aliniere la "majoritatea" europenilor ce au liber de rusalii.
Motivul real: pentru a fi împreună. Pentru că senzaţia apartenenţei la grup declanşează în creierul noastru o mulţime de substanţe ce ne crează o stare de bine şi confort. Această reacţie este normală şi naturală. Nu depinde de credinţa noastră în existenţa cine ştie cărui Dumnezeu ci de configurarea organismului, de predispoziţia dată de gene. Altfel spus, o configurare genetică ce declanşa o stare de bine când individul stătea în mijlocul grupului s-a transmis urmaşilor. Deoarece una ce crea disconfort făcea ca individul să părăsească grupul. Atunci şansele sale de a transmite genele de disconfort când stătea în grup scădeau drastic. În afara grupului era mai greu de găsit o pereche pentru procreere. În afara grupului era mai expus prădătorilor. În afara grupului accesul la resurse era mult mai greoi. De asta avem genele ce ne predispun la traiul în comunitate.
Dar traiul în comunitate trebuie reglementat. Sunt norme ce trebuie respectate, pentru ca să existe situaţii de win-win. Altfel structurile se duc de râpă, vor fi conflicte şi avantajele traiului în comun dispar. Asta duce, în timp, la apariţia unor reglementări ce supravieţuiesc, chiar dacă mediul s-a schimbat şi nu mai este nevoie de ele. Pentru că reglementările respective se bazează pe erorile amintite mai sus şi nu pe o necesitate organică. Aceste reglementări se pot aduna în ceea ce am putea numi religii. Reglementări ce impun unele acţiuni fără nici o valoare, deşi iniţial au fost utilizate pentru a fi împreună. Şi în care riscurile sunt mai mari decât avantajele. Aşa este pelerinajul pe Şumuleu indiferent de vreme. Mai ales când îşi anunţă prezenţa personalităţi. Sau pentru că evenimentul este mediatizat. Sau pentru că, pur şi simplu, oamenii sunt prea robiţi de "tradiţie" pentru a înţelege originea manifestării în comparaţie cu noile condiţii.
7 februarie 2011
Intoleranţa ucide
Cine are impresia că persoanele religioase pot fi tolerante se înşeală amarnic. Chiar definiţia credinţei în sine este în contradicţie cu noţiunea de toleranţă. Omul credincios se aliniază unor concepte morale nu pentru că acestea sunt dovedit ca fiind corecte ci pentru că i se spune prin intermediul religiei că sunt corecte. Şi pentru că o anumită credinţă nu poate fi cea adevărată decât numai în măsura în care celelalte nu sunt (nu pot fi toate ideile religioase valabile) şi rezolvările etice au morala influenţată de aceste credinţe. Astfel se ajunge la acţiuni care altfel ar fi stopate de minţile clare, neinfestate de viruşii religioşi. Dar creierele credincioşilor sunt bolnave şi boala se numeşte "a crede". A crede fără dovezi într-o entitate inexistentă, indiferentă la valorile umane, fie că se numeşte Dumnezeul creştinilor, evreilor sau musulmanilor precum şi oricare dintre celelalte denumiri ale unor iluzorii divinităţi.
Omul normal suferă când cineva de lângă el este în suferinţă. Ajutat de empatie acesta distinge suferinţa altuia şi încearcă să îndepărteze factorul dureros ce îi provoacă şi lui disconfort. Acest lucru este pe de o parte săpat în codul genetic, pe de altă parte se învaţă. Chiar şi dacă nu se învaţă, predispoziţia genetică declanşează reacţii de repulsie sau revoltă împotriva situaţiei. Asta se întâmplă la oamenii normali. Credincioşii nu sunt normali. Ei sunt bolnavi. Ei îi privesc pe cei ce au alte opinii printr-un filtru. Filtru ce nu lasă să mai existe empatie. Credinciosul nu mai vede pe figura "adversarului" realitatea durerii. El nu mai vede nimic, nici nu mai doreşte să vadă ceva. Îi ajunge iluzia pe care şi-a construit-o, de fapt "virusul credinţei" a pus stăpânire pe el.
Unde ajunge credinciosul? La intoleranţă. La radicalism. La violenţă. Identifică o altă opinie cu reversul iluziei sale. Credinciosul se simte în pericol. Cu spaima că universul la care a muncit atât pentru a-i pune un sens este în pericol de a dispărea. Şi atunci ucide. Aşa s-a întâmplat duminică, în Indonezia (video). Faptul că sunt musulmani atât criminalii cât şi victimele spune şi mai mult despre intoleranţa religioasă: nu contează religia. Mecanismul e acelaşi.
Acum credinciosul nu mai este decât ceea ce chiar el a blamat în prealabil: o unealtă iraţională aflată sub coordonarea "Ideii". Idee ce are un singur scop, inconştient şi egoist, să dăinuie...
Omul normal suferă când cineva de lângă el este în suferinţă. Ajutat de empatie acesta distinge suferinţa altuia şi încearcă să îndepărteze factorul dureros ce îi provoacă şi lui disconfort. Acest lucru este pe de o parte săpat în codul genetic, pe de altă parte se învaţă. Chiar şi dacă nu se învaţă, predispoziţia genetică declanşează reacţii de repulsie sau revoltă împotriva situaţiei. Asta se întâmplă la oamenii normali. Credincioşii nu sunt normali. Ei sunt bolnavi. Ei îi privesc pe cei ce au alte opinii printr-un filtru. Filtru ce nu lasă să mai existe empatie. Credinciosul nu mai vede pe figura "adversarului" realitatea durerii. El nu mai vede nimic, nici nu mai doreşte să vadă ceva. Îi ajunge iluzia pe care şi-a construit-o, de fapt "virusul credinţei" a pus stăpânire pe el.
Unde ajunge credinciosul? La intoleranţă. La radicalism. La violenţă. Identifică o altă opinie cu reversul iluziei sale. Credinciosul se simte în pericol. Cu spaima că universul la care a muncit atât pentru a-i pune un sens este în pericol de a dispărea. Şi atunci ucide. Aşa s-a întâmplat duminică, în Indonezia (video). Faptul că sunt musulmani atât criminalii cât şi victimele spune şi mai mult despre intoleranţa religioasă: nu contează religia. Mecanismul e acelaşi.
Acum credinciosul nu mai este decât ceea ce chiar el a blamat în prealabil: o unealtă iraţională aflată sub coordonarea "Ideii". Idee ce are un singur scop, inconştient şi egoist, să dăinuie...
23 noiembrie 2010
Noua Dreaptă e veche
La Braşov locul poliţiei este luat de organizaţiile extremiste:
"O camaradă din organizaţia braşoveană a fost lovită cu brutalitate în zona capului de către un personaj violent" şi drept urmare "10 voluntari au început deja să patruleze în diverse zone ale oraşului, reuşind ca în mai puţin de o oră să-l identifice în zona bulevardului Gării pe autorul agresiunii".
Stau şi mă întreb, dacă nu era o "camaradă" ar mai fi reacţionat? Sau dacă agresorul era unul dintre ei? Ar fi avut aceeaşi atitudine şi dacă cel agresat ar fi fost ţigan? Sau ungur? Sau evreu? Sau ateu? Sau homosexual?
"Noua Dreaptă şi-a organizat patrule civice la Braşov, iar lumea pare să privească îngăduitor lucrurile. Românii spun, fatalist, "asta e, dacă statul nu face nimic..." Dinspre cetăţean, aşa e. Dacă statul nu e capabil să ajute cetăţeanul, atunci acesta ignoră statul şi îşi rezolvă singur problemele. Numai că această îngăduinţă poate duce la accidente istorice foarte mari."
Corina Dragotescu - Spre dictatură (Adevărul.ro)
"Accidente istorice"? Asta este istoria! Suntem urmaşii unor criminali. Fie că acceptăm sau nu acest lucru. Iar a pune pe spatele unui "stat" esoteric problemele noastre nu este o soluţie. Pentru că noi privim statul ca pe ceva exterior, ca pe o racilă. Ne place sau nu, noi suntem statul. Iar dacă statul este prost este pentru că noi suntem proşti. Ne doare adevărul: avem conducătorii şi extremiştii pe care îi merităm...
"O camaradă din organizaţia braşoveană a fost lovită cu brutalitate în zona capului de către un personaj violent" şi drept urmare "10 voluntari au început deja să patruleze în diverse zone ale oraşului, reuşind ca în mai puţin de o oră să-l identifice în zona bulevardului Gării pe autorul agresiunii".
Stau şi mă întreb, dacă nu era o "camaradă" ar mai fi reacţionat? Sau dacă agresorul era unul dintre ei? Ar fi avut aceeaşi atitudine şi dacă cel agresat ar fi fost ţigan? Sau ungur? Sau evreu? Sau ateu? Sau homosexual?
"Noua Dreaptă şi-a organizat patrule civice la Braşov, iar lumea pare să privească îngăduitor lucrurile. Românii spun, fatalist, "asta e, dacă statul nu face nimic..." Dinspre cetăţean, aşa e. Dacă statul nu e capabil să ajute cetăţeanul, atunci acesta ignoră statul şi îşi rezolvă singur problemele. Numai că această îngăduinţă poate duce la accidente istorice foarte mari."
Corina Dragotescu - Spre dictatură (Adevărul.ro)
"Accidente istorice"? Asta este istoria! Suntem urmaşii unor criminali. Fie că acceptăm sau nu acest lucru. Iar a pune pe spatele unui "stat" esoteric problemele noastre nu este o soluţie. Pentru că noi privim statul ca pe ceva exterior, ca pe o racilă. Ne place sau nu, noi suntem statul. Iar dacă statul este prost este pentru că noi suntem proşti. Ne doare adevărul: avem conducătorii şi extremiştii pe care îi merităm...
29 septembrie 2010
Experienţe personale - scutire la religie II
Buzz pe messenger. Un ID necunoscut...
el: esti online?
profudereligie: da, sunt
profudereligie: despre ce este vorba?
profudereligie: si cine esti?... detalii...
el: http://profudereligie.blogspot.com/2010/09/stop-indoctrinarii-religioase-in-scoli.html cat de legala e chestia asta? (formularele pentru a nu urma cursurile de religie)
el: pai sa vedem
el: numele meu e in id
el: sunt elev, din pacate in romania
el: si sunt ateu
profudereligie: :)
profudereligie: este foarte legala
profudereligie: eu sunt părinte, fiica mea este in clasa a VIIa si a functionat perfect
profudereligie: daca ai 16 ani cererea o poti face tu
el: copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia.” . faza asta e usor dubioasa : pentru ca ok, ai dreptul sa alegi o religie, oarecum nu acopera respingerea religiei
el: http://profudereligie.blogspot.com/2010/09/experiente-personale-scutire-la-religie.html
el: deci sa inteleg ca desi s-a intamplat asta, nu mai da religie?
el: note, etc?
profudereligie: da
profudereligie: nu vei mai primi note
el: atunci am sa imi incerc norocul
profudereligie: nu e vorba de noroc, este dreptul tau
profudereligie: tinem legatura
el: stai un pic : romania + drepturi ?
el: nah
el: exista dar nu se aplica
el: abea cu mita or stuff
profudereligie: daca nu muncesti pentru a le obtine, asa e, nu prea ai...
profudereligie: nu da nimeni nimic
el: hmm
el: ma refer in general
profudereligie: noi trebuie sa le castigam, si sa fim insistenti sa le pastram
el: eu am vorbit cu profesorul meu de religie si potrivit el , fara materia lui , nu pot obtine titlul de liceu
el: vreau sa zic, hai sa presupunem ca numai dau religie
el: dar eu imi i-au studiile?
profudereligie: intradevar, profesorii de religie fac presiuni pentru ca elevii sa mearga la orele lor
el: ca poate ma trezesc cu un stf in clasa a 12a , nu ai liceul ca nu ai dat religie
profudereligie: dar asta nu are influenta asupra accesului la diploma
profudereligie: se inceie media fara religie
el: sigur?
profudereligie: ca si cum ai avea scutire de religie...
el: cu bac-ul sunt asigurat
el: pai am vazut ca la adventisti, catolici , etc
el: aia trec niste note fictive in catalog, in baza unei adeverinte de la biserica la care merg
el: adica hai sa zicem ca aia sunt acoperiti cat de cat
el: minoritatea religioasa, etc
profudereligie: :)
profudereligie: sa iti dau eu note la ateism?
el: :)
el: ok. voi incerca
el: pai nu pot scoate de nicaieri o adeverinta cum ca sunt ateist
el: nu exista hartie legala pentru asta :(
el: esti online?
profudereligie: da, sunt
profudereligie: despre ce este vorba?
profudereligie: si cine esti?... detalii...
el: http://profudereligie.blogspot.com/2010/09/stop-indoctrinarii-religioase-in-scoli.html cat de legala e chestia asta? (formularele pentru a nu urma cursurile de religie)
el: pai sa vedem
el: numele meu e in id
el: sunt elev, din pacate in romania
el: si sunt ateu
profudereligie: :)
profudereligie: este foarte legala
profudereligie: eu sunt părinte, fiica mea este in clasa a VIIa si a functionat perfect
profudereligie: daca ai 16 ani cererea o poti face tu
el: copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia.” . faza asta e usor dubioasa : pentru ca ok, ai dreptul sa alegi o religie, oarecum nu acopera respingerea religiei
el: http://profudereligie.blogspot.com/2010/09/experiente-personale-scutire-la-religie.html
el: deci sa inteleg ca desi s-a intamplat asta, nu mai da religie?
el: note, etc?
profudereligie: da
profudereligie: nu vei mai primi note
el: atunci am sa imi incerc norocul
profudereligie: nu e vorba de noroc, este dreptul tau
profudereligie: tinem legatura
el: stai un pic : romania + drepturi ?
el: nah
el: exista dar nu se aplica
el: abea cu mita or stuff
profudereligie: daca nu muncesti pentru a le obtine, asa e, nu prea ai...
profudereligie: nu da nimeni nimic
el: hmm
el: ma refer in general
profudereligie: noi trebuie sa le castigam, si sa fim insistenti sa le pastram
el: eu am vorbit cu profesorul meu de religie si potrivit el , fara materia lui , nu pot obtine titlul de liceu
el: vreau sa zic, hai sa presupunem ca numai dau religie
el: dar eu imi i-au studiile?
profudereligie: intradevar, profesorii de religie fac presiuni pentru ca elevii sa mearga la orele lor
el: ca poate ma trezesc cu un stf in clasa a 12a , nu ai liceul ca nu ai dat religie
profudereligie: dar asta nu are influenta asupra accesului la diploma
profudereligie: se inceie media fara religie
el: sigur?
profudereligie: ca si cum ai avea scutire de religie...
el: cu bac-ul sunt asigurat
el: pai am vazut ca la adventisti, catolici , etc
el: aia trec niste note fictive in catalog, in baza unei adeverinte de la biserica la care merg
el: adica hai sa zicem ca aia sunt acoperiti cat de cat
el: minoritatea religioasa, etc
profudereligie: :)
profudereligie: sa iti dau eu note la ateism?
el: :)
el: ok. voi incerca
el: pai nu pot scoate de nicaieri o adeverinta cum ca sunt ateist
el: nu exista hartie legala pentru asta :(
25 martie 2010
Masele credule
Un surprinzător de adevărat articol pe Saccsiv’s Weblog: STUDIILE arata ca MULTIMILE se comporta PRECUM OILE sau FURNICILE … - parcă nici nu este scris de el...
Pe scurt, subliniază similaritatea oamenilor cu animalele ce trăiesc în grupuri: instinctual oamenii caută să reacţioneze ca cei de lângă ei, urmând un lider chiar dacă liderul nu ştie încotro se îndreaptă. Tradiţia joacă astfel un rol important, fiind urmate căile prezentate, fiind dificil de a găsi noi drumuri.
Corect, oamenii au tendinţa ancestrală de a se aduna şi de a urma un lider sau o cale ce a mai fost parcursă. Astfel ei se bazează mai mult pe credinţă decât pe cercetare, cercetarea de multe ori fiind ineficientă sau inaccesibilă. Din acest motiv pot apare lideri "defecţi" mai ales în cadrul maselor religioase predispuse spre "a crede", cu cât este mai vocal cineva cu atât şansele de a deveni lider sunt mai mari...
Acesta este comentariul pe care, în marea-mi naivitate, am încercat să îl postez pe blogul lui.
Voi încerca să dezvolt ideile, subliniind implicaţiile fenomenelor.
După cum a demonstrat şi Elias Canetti în "Masele şi puterea", masele sunt animate de iraţional şi sunt făcute pentru a fi conduse. Ideile pot acţiona asupra lor în măsura în care stimulează sentimente şi instincte. Apelul la raţiune şi analiză lasă masele de oameni reci, este mult prea complicat şi cere prea mult efort şi colaborare pentru ca deciziile să fie luate după înţelegerea fenomenelor de către toţi. Astfel masele reacţionează la stimuli simpli, de tipul "Pericol în stânga !" şi toţi se deplasează spre dreapta. Aceste reacţii au loc şi dacă o cantitate critică se manifestă unitar: restul începe să copieze comportamentul celor ce acţionează unitar. Fără fundamente raţionale, doar pentru că şi ceilalţi fac la fel...
Cele mai uşor manevrabile mase sunt cele militare, dar asta datorită unei asumări a autorităţii. Numai liderii "de sus" pot să îşi impună punctul de vedere. Şi, oricum, masele militare sunt mase închise, nu oricine poate intra în sânul ei, şi nu se iese oricum.
Masele deschise sunt cele naturale, fireşti. Într-o piaţă se strâng laolată câţiva oameni. Imediat piaţa se umple de oameni, se formează o masă cu un singur scop, să fie condusă. Pentru asta cineva trebuie să devină lider. Deoarece reacţionează doar la porniri şi îndemnuri, ordinele liderilor trebuie să fie simple şi să facă apel la cel mai important stimul: frica. Aşă încât este mult mai probabil (eu spun că este sigur) să se impună lideri ce au discursuri de tipul: "Vor să ne ucidă", "Ne otrăvesc copiii", "Scopul lor e să ne înrobească"...
Ancestral suntem setaţi să răspundem la strigătele de alarmă. Faptul că noi existăm se datorează strămoşilor care au răspuns corect acestor semnale, şi astfel au supravieţuit pentru a ne avea pe noi ca urmaşi. Această calitate este şi mai pregnantă la persoanele ce au un creier "feminin", predispus la credinţa în divin (vezi aici). Astfel deducem că teiştii, oamenii "credincioşi", sunt mai uşor manevrabili, la îndemâna "liderilor" vocali. Nereacţionând la impulsuri, scepticii raţionali, posesori ai unor creiere "masculine", au cele mai multe şanse de a nu se lăsa păcăliţi, dar şi cele mai mici şanse de a fi urmaţi.
Mi-a plăcut comentariul lui Agerstress la articolul lui Saccsiv:
Trebuie sa fim totusi foarte atenti la modul cum ne alegem mentorii, duhovnicii, “leader-ii”, modelele… “Elitele” sioniste nu vor lasa nespeculata aceasta trasatura a “maselor”, de fapt, ei o speculeaza de multa vreme… Cercetatorii de la Leeds le-au cam “stricat apele” cu studiile lor…
Adică va deveni peste noapte exact opusul a ceea ce este acum? Slabe speranţe...
Pe scurt, subliniază similaritatea oamenilor cu animalele ce trăiesc în grupuri: instinctual oamenii caută să reacţioneze ca cei de lângă ei, urmând un lider chiar dacă liderul nu ştie încotro se îndreaptă. Tradiţia joacă astfel un rol important, fiind urmate căile prezentate, fiind dificil de a găsi noi drumuri.
Corect, oamenii au tendinţa ancestrală de a se aduna şi de a urma un lider sau o cale ce a mai fost parcursă. Astfel ei se bazează mai mult pe credinţă decât pe cercetare, cercetarea de multe ori fiind ineficientă sau inaccesibilă. Din acest motiv pot apare lideri "defecţi" mai ales în cadrul maselor religioase predispuse spre "a crede", cu cât este mai vocal cineva cu atât şansele de a deveni lider sunt mai mari...
Acesta este comentariul pe care, în marea-mi naivitate, am încercat să îl postez pe blogul lui.
Voi încerca să dezvolt ideile, subliniind implicaţiile fenomenelor.
După cum a demonstrat şi Elias Canetti în "Masele şi puterea", masele sunt animate de iraţional şi sunt făcute pentru a fi conduse. Ideile pot acţiona asupra lor în măsura în care stimulează sentimente şi instincte. Apelul la raţiune şi analiză lasă masele de oameni reci, este mult prea complicat şi cere prea mult efort şi colaborare pentru ca deciziile să fie luate după înţelegerea fenomenelor de către toţi. Astfel masele reacţionează la stimuli simpli, de tipul "Pericol în stânga !" şi toţi se deplasează spre dreapta. Aceste reacţii au loc şi dacă o cantitate critică se manifestă unitar: restul începe să copieze comportamentul celor ce acţionează unitar. Fără fundamente raţionale, doar pentru că şi ceilalţi fac la fel...
Cele mai uşor manevrabile mase sunt cele militare, dar asta datorită unei asumări a autorităţii. Numai liderii "de sus" pot să îşi impună punctul de vedere. Şi, oricum, masele militare sunt mase închise, nu oricine poate intra în sânul ei, şi nu se iese oricum.
Masele deschise sunt cele naturale, fireşti. Într-o piaţă se strâng laolată câţiva oameni. Imediat piaţa se umple de oameni, se formează o masă cu un singur scop, să fie condusă. Pentru asta cineva trebuie să devină lider. Deoarece reacţionează doar la porniri şi îndemnuri, ordinele liderilor trebuie să fie simple şi să facă apel la cel mai important stimul: frica. Aşă încât este mult mai probabil (eu spun că este sigur) să se impună lideri ce au discursuri de tipul: "Vor să ne ucidă", "Ne otrăvesc copiii", "Scopul lor e să ne înrobească"...
Ancestral suntem setaţi să răspundem la strigătele de alarmă. Faptul că noi existăm se datorează strămoşilor care au răspuns corect acestor semnale, şi astfel au supravieţuit pentru a ne avea pe noi ca urmaşi. Această calitate este şi mai pregnantă la persoanele ce au un creier "feminin", predispus la credinţa în divin (vezi aici). Astfel deducem că teiştii, oamenii "credincioşi", sunt mai uşor manevrabili, la îndemâna "liderilor" vocali. Nereacţionând la impulsuri, scepticii raţionali, posesori ai unor creiere "masculine", au cele mai multe şanse de a nu se lăsa păcăliţi, dar şi cele mai mici şanse de a fi urmaţi.
Mi-a plăcut comentariul lui Agerstress la articolul lui Saccsiv:
Trebuie sa fim totusi foarte atenti la modul cum ne alegem mentorii, duhovnicii, “leader-ii”, modelele… “Elitele” sioniste nu vor lasa nespeculata aceasta trasatura a “maselor”, de fapt, ei o speculeaza de multa vreme… Cercetatorii de la Leeds le-au cam “stricat apele” cu studiile lor…
Adică va deveni peste noapte exact opusul a ceea ce este acum? Slabe speranţe...
30 ianuarie 2010
Agora, creştinismul şi Eliade
Iată ce a scris Mircea Eliade în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, cap. XXX, paragraful 239:
...Oricum ar sta lucrurile, convertirea lui Constantin a asigurat creştinarea oficială a Imperiului. Primele simboluri creştine au început să apară pe monede din anul 315, iar ultimele imagini păgâne dispar în 323. Biserica primeşte un statut juridic privilegiat, adică statul recunoaşte validitatea sentinţelor tribunalului episcopal, chiar în materie civilă. Creştinii acced la cele mai înalte demnităţi şi măsurile de restricţie împotriva păgânilor se înmulţesc. Sub Theodosie cel Mare (379-395), creştinismul devine religie de stat şi păgânismul este interzis definitiv; prigoniţii devin prigonitori...
...Pe de altă parte, solidaritatea creştinilor era fără egal; comunitatea îşi lua asupra ei sarcina întreţinerii văduvelor, orfanilor, bătrânilor şi îi răscumpăra pe cei căzuţi în mâinile piraţilor. În timpul epidemiilor şi asediilor oraşelor, creştinii erau singurii care se îngrijeau de cei răniţi şi îi îngropau pe cei morţi. Pentru toţi dezrădăcinaţii Imperiului, pentru victimele alienării culturale şi sociale, Biserica era singura speranţă de a dobândi o identitate, de a găsi sau de a regăsi o semnificaţie existenţei...
...Înnoirea cea mai neaşteptată şi care a avut consecinţe considerabile în istoria religioasă, culturală şi socială a Europei a fost monahismul, caracterizat prin separarea de lume şi printr-un ascetism foarte sever...
...După cum remarcă Peter Brown, călugării îşi aleseseră de bunăvoie "anticultura", pustiul şi peşterile...
...Către finele sec. al IV-lea, se asistă, din Mesopotamia până în Africa de Nord, la un val de violenţe săvârşite de călugări: în 388 ei incendiază o sinagogă din Callinicum, lângă Eufrat, şi terorizează satele siriene în care se găseau temple păgâne; în 391, patriarhul din Alexandria, Theofil, îi cheamă pe călugări să "cureţe" Serapeumul, citadela marelui templu al lui Serapis. În aceea epocă ei pătrund cu forţa în casele păgânilor ca să caute idoli. În 415, un grup de călugări fanatici comit una din cele mai odioase crime din istorie: ei o lişează pe Hypathia, nobila femeie-filosof din Alexandria, pe care discipolul ei, episcopul Synesios, o evoca astfel: "mamă, soră, profesoară şi binefăcătoare".
În Orient, episcopii îi ocrotesc pe călugări ca să-şi întărească propria situaţie: împreună, episcopi şi călugări, se pun în fruntea poporului şi îi dictează acestuia opiniile...
Fără cuvinte...
...Oricum ar sta lucrurile, convertirea lui Constantin a asigurat creştinarea oficială a Imperiului. Primele simboluri creştine au început să apară pe monede din anul 315, iar ultimele imagini păgâne dispar în 323. Biserica primeşte un statut juridic privilegiat, adică statul recunoaşte validitatea sentinţelor tribunalului episcopal, chiar în materie civilă. Creştinii acced la cele mai înalte demnităţi şi măsurile de restricţie împotriva păgânilor se înmulţesc. Sub Theodosie cel Mare (379-395), creştinismul devine religie de stat şi păgânismul este interzis definitiv; prigoniţii devin prigonitori...
...Pe de altă parte, solidaritatea creştinilor era fără egal; comunitatea îşi lua asupra ei sarcina întreţinerii văduvelor, orfanilor, bătrânilor şi îi răscumpăra pe cei căzuţi în mâinile piraţilor. În timpul epidemiilor şi asediilor oraşelor, creştinii erau singurii care se îngrijeau de cei răniţi şi îi îngropau pe cei morţi. Pentru toţi dezrădăcinaţii Imperiului, pentru victimele alienării culturale şi sociale, Biserica era singura speranţă de a dobândi o identitate, de a găsi sau de a regăsi o semnificaţie existenţei...
...Înnoirea cea mai neaşteptată şi care a avut consecinţe considerabile în istoria religioasă, culturală şi socială a Europei a fost monahismul, caracterizat prin separarea de lume şi printr-un ascetism foarte sever...
...După cum remarcă Peter Brown, călugării îşi aleseseră de bunăvoie "anticultura", pustiul şi peşterile...
...Către finele sec. al IV-lea, se asistă, din Mesopotamia până în Africa de Nord, la un val de violenţe săvârşite de călugări: în 388 ei incendiază o sinagogă din Callinicum, lângă Eufrat, şi terorizează satele siriene în care se găseau temple păgâne; în 391, patriarhul din Alexandria, Theofil, îi cheamă pe călugări să "cureţe" Serapeumul, citadela marelui templu al lui Serapis. În aceea epocă ei pătrund cu forţa în casele păgânilor ca să caute idoli. În 415, un grup de călugări fanatici comit una din cele mai odioase crime din istorie: ei o lişează pe Hypathia, nobila femeie-filosof din Alexandria, pe care discipolul ei, episcopul Synesios, o evoca astfel: "mamă, soră, profesoară şi binefăcătoare".
În Orient, episcopii îi ocrotesc pe călugări ca să-şi întărească propria situaţie: împreună, episcopi şi călugări, se pun în fruntea poporului şi îi dictează acestuia opiniile...
Fără cuvinte...
10 ianuarie 2010
Noile religii - anarhismul II
Acest articol este un răspuns la http://ateireligiosi.blogspot.com/2010/01/profu-de-anarhie.html care este un răspuns la http://profudereligie.blogspot.com/2010/01/noile-religii-anarhismul.html
"Acuzatia este clara, anarhismul este religie."
Între filosofia ce îmbrăţişează anarhismul ca pricipiu de organizare (dezorganizare) şi punerea în practică a unei societăţii anarhice este o diferenţă. Da, anarhismul ca practică socială este religie. După cum Biblia este filosofie creştină iar aplicarea conceptelor sale în realitate este religie. Dogma impusă de anarhism este lipsa dogmelor. Nu se poate spune că anarhismul nu are dogme, are...
"Anarhismul nu este o biserica".
Aici Lex are dreptate, anarhismul nu este o biserică (este un concept filosofic), dar organizaţiile ce îl propovăduiesc da. De altfel există biserici fără structuri organizatorice clasic definite în care ordinea este spontană (ex. noile curente creştine în care fiecare aderent este atât învăţăcel cât şi învăţător). Pe de altă parte relaţia stat-biserică este simbiotică doar în cadrul unui stat monoreligios (cum e pe cale să devină şi România, din păcate). Împotriva acestui lucru acţionează secularişti (umaniştii sunt altceva) ce aparţin diferitelor concepte vis-a-vis de religie, unii creştini fiind (chiar ortodocşi luminaţi) sau anarhişti atei. Aici notă distonantă fac anarhiştii, folosind o metodă radicală de tipul omorâm bolnavul (statul) pentru a eradica boala. Această metodă o va folosi, dacă va avea ocazia, orice cult religios extremist sau organizaţie bazată pe ideologii perfecte. Probabil din acest motiv la conceptele anarhismului se aliniază extremişti cu diferite forme de raportare la divinitate (de la atei la ultrareligioşi), distrugerea statalităţii fiind pentru ei una din căile de a realiza societatea ideală.
"anarhismul nu contine convingeri metafizice despre libertate deplina sau o forma ideala de societate. Noi propunem o forma mai buna decat cea prezenta, nu una utopica unde orice om are tot ce vrea"
Societatea ideală nu există. Poate fi un concept cu atribute specifice fiecărei ideologii, dar punerea ei în practică este imposibilă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu societatea pe principii anarhice, nu va exista niciodată (sunt chiar cuvintele anahiştilor). Aşadar statul este organizarea socială dinamică care se va modifica în funcţie de condiţii. El nu este perfect, dar cu certitudine este perfectibil. Din acest punct de vedere ţelul anarhiştilor de fapt este deja atins, respectiv există o ordine spontană, atâta doar că la conducerea acestei ordini nu sunt anarhiştii, sunt ceilalţi. Scopul de a face o societate mai bună este (şi trebuie să fie) universal şi toţi participăm la el prin acţiune (în sensul credinţelor noastre) sau inacţiune. Pentru unii statul trebuie să fie puternic şi capabil să îi îngrijească pentru că siguri nu sunt în stare să trăiască, pentru alţii trebuie să fie minimal sau chiar să dispară. Cum va arăta societatea viitorului depinde de noi toţi... Eu sunt optimist, va fi mai bună pentru din ce în ce mai mulţi dintre noi...
PS:
despre simbol - http://profudereligie.blogspot.com/2009/11/simbolul.html
despre stat - http://profudereligie.blogspot.com/2009/10/politica-religiei-si-religia-politicii.html
despre societăţi ideale - http://profudereligie.blogspot.com/2009/10/comunismul.html
"Acuzatia este clara, anarhismul este religie."
Între filosofia ce îmbrăţişează anarhismul ca pricipiu de organizare (dezorganizare) şi punerea în practică a unei societăţii anarhice este o diferenţă. Da, anarhismul ca practică socială este religie. După cum Biblia este filosofie creştină iar aplicarea conceptelor sale în realitate este religie. Dogma impusă de anarhism este lipsa dogmelor. Nu se poate spune că anarhismul nu are dogme, are...
"Anarhismul nu este o biserica".
Aici Lex are dreptate, anarhismul nu este o biserică (este un concept filosofic), dar organizaţiile ce îl propovăduiesc da. De altfel există biserici fără structuri organizatorice clasic definite în care ordinea este spontană (ex. noile curente creştine în care fiecare aderent este atât învăţăcel cât şi învăţător). Pe de altă parte relaţia stat-biserică este simbiotică doar în cadrul unui stat monoreligios (cum e pe cale să devină şi România, din păcate). Împotriva acestui lucru acţionează secularişti (umaniştii sunt altceva) ce aparţin diferitelor concepte vis-a-vis de religie, unii creştini fiind (chiar ortodocşi luminaţi) sau anarhişti atei. Aici notă distonantă fac anarhiştii, folosind o metodă radicală de tipul omorâm bolnavul (statul) pentru a eradica boala. Această metodă o va folosi, dacă va avea ocazia, orice cult religios extremist sau organizaţie bazată pe ideologii perfecte. Probabil din acest motiv la conceptele anarhismului se aliniază extremişti cu diferite forme de raportare la divinitate (de la atei la ultrareligioşi), distrugerea statalităţii fiind pentru ei una din căile de a realiza societatea ideală.
"anarhismul nu contine convingeri metafizice despre libertate deplina sau o forma ideala de societate. Noi propunem o forma mai buna decat cea prezenta, nu una utopica unde orice om are tot ce vrea"
Societatea ideală nu există. Poate fi un concept cu atribute specifice fiecărei ideologii, dar punerea ei în practică este imposibilă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu societatea pe principii anarhice, nu va exista niciodată (sunt chiar cuvintele anahiştilor). Aşadar statul este organizarea socială dinamică care se va modifica în funcţie de condiţii. El nu este perfect, dar cu certitudine este perfectibil. Din acest punct de vedere ţelul anarhiştilor de fapt este deja atins, respectiv există o ordine spontană, atâta doar că la conducerea acestei ordini nu sunt anarhiştii, sunt ceilalţi. Scopul de a face o societate mai bună este (şi trebuie să fie) universal şi toţi participăm la el prin acţiune (în sensul credinţelor noastre) sau inacţiune. Pentru unii statul trebuie să fie puternic şi capabil să îi îngrijească pentru că siguri nu sunt în stare să trăiască, pentru alţii trebuie să fie minimal sau chiar să dispară. Cum va arăta societatea viitorului depinde de noi toţi... Eu sunt optimist, va fi mai bună pentru din ce în ce mai mulţi dintre noi...
PS:
despre simbol - http://profudereligie.blogspot.com/2009/11/simbolul.html
despre stat - http://profudereligie.blogspot.com/2009/10/politica-religiei-si-religia-politicii.html
despre societăţi ideale - http://profudereligie.blogspot.com/2009/10/comunismul.html
8 ianuarie 2010
Noile religii - anarhismul
Am găsit azi pe Atei intr-un Hristos chestia de mai jos.
Având convingerea că pentru a defini o religie nu este nevoie de divinitate m-am apucat să îi comunic omului părerea mea (este notată cu R).
1.Ce este Anarhismul?
O filozofie politica ce considera statul inutil, daunator sau indezirabil si este in favoarea unei societati fara stat.
R - Fără comentarii, este doar o definiţie.
2.Anarhia este haos!
Nu, anarhia este ordine spontana.Anarhismul nu propune criminalitatea si violenta ca mod de viata in societate. Dar nici pacifismul, fiindca omul nu este sfant, un sistem de justitie este necesar pentru ordine. Justitia este alfa si omega argumentului nostru.
R - În orice societate există ordine "spontană", cei ce pot conduc pe ceilalţi, iar ei pot în funcţie de reguli (justiţie).
3.Anarhia este utopica!
O alta minciuna. Anarhia nu propune o societate utopica in care fiecare primeste absolute ce doreste. Anarhismul propune doar eliminarea autoritatilor false precum Statul si Biserica (si altele) care exploateaza omul prin taxe,sclavie,violenta,inchisoare,santaj,etc.
R - Utopie nu înseamnă şi autorităţi false înlocuite de alte autorităţi (false)?
4.O societate nu poate exista fara stat!
Fals, primele comunitati umane au existat fara stat si guvern. Acum este la fel de posibil si dezirabil. Stim ca sclavia este rea, la fel este si taxarea! Singura diferenta intre sclavie si taxare este procentul de munca furat!
R - Noi îi spunem stat formei actuale de organizare. Pe vremuri se numea trib sau ceată. În viitor se va numi, probabil, altfel (Matrix?).
5.Anarhistii sunt doar niste adolescenti rebeli care fac proteste!
Nu, anarhistii sunt cei care nu recunosc autoritatile false si se opun lor.
R - Adică sunt şi alţii ca adolescenţii rebeli.
6.Anarhistii sunt comunisti?
O parte din aripile de gandire anarhiste sunt socialiste. Anarho-sindicalismul, anarho-comunismul, socialismul libertarian. Insa exista mai multe variante de organizare propuse care nu sunt socialiste sau comuniste.
R - Corect, anarhiştii au şi ei aripile lor.
7.Anarhistii sunt tradatori de neam!
Fals. Anarhismul nu propune eradicarea diferentelor culturale dintre popoare, nici nu este o conspiratie pentru distrugerea neamului tau sau al etniei. Statul nu este sinonim cu natie, sau popor. Noi luptam doar contra statului ca autoritate falsa.
R - Adică anarhia este un fel de naţionalism transfrontalier...!!!???
8.Anarhismul este compatibil cu capitalismul?
Exista doctrina anarho-capitalista care propune eliminarea statului si inlocuirea sa cu piata libera unde firmele vor indeplini functiile traditional indeplinite de stat (sanatate,aparare,educatie,etc).
R - Ceva de tipul etatismului minimalist, până dispare de-a dreptul...
9.Dar noi credem intr-un stat puternic care sa ne apere de straini si de teroristi!
Atunci inseamna ca va place sa fiti sclavi. Preferati sa fiti lachei unui stat in defavoarea altui stat. Nu vad nici un progres in asta.
R - Asta îmi place foarte mult. Nu eşti de acord cu ideea mea (anarhistă) rezultă că eşti prost (sclav).
10.Anarhismul este incompatibil cu religia?
Nu neaparat. Anarhia este incompatibila cu Bisericile care proclama dreptul absolut asupra omului sau care incearca sa il exploateze prin minciuni. Exista destui oameni religiosi cu convingeri anarhiste.
R - Ce biserică mai bună poate exista decât biserica anarhistă? Niciuna, binenţeles...
11.Anarhia va distruge moralitatea si familia traditionala?
Nu asta este scopul nostru.
R - Dar care este scopul anarhismului?
12.Anarhistii lupta pentru drepturile femeii si ale minoritatilor sexuale?
O parte dintre ei da, eu personal consider homosexualitatea o boala. Iar feminismul este o alta ideologie moderna care nu vrea decat favoruri pentru femei din partea statului, nu cauta libertate pentru oameni.
R - După cum bănuiam, să fie anarhie, dar nu pentru căţei.
13.Ce pot face eu? Sunt doar un simplu angajat!
Nu stiu. Problema societatii noastre romanesti este dezinteresul major si analafabetismul politic. Nu cunosc sa avem o organizatie anarhista in Romania.
R - Succes! După atâtea dezorganizaţii ce mai contează una în plus?
Ce mi-a mai plăcut este că a numerotat ideile mesajului şi s-a oprit la treisprezece.
În esenţă o religie are doar un singur scop, să ofere aderenţilor săi o viziune asupra existenţei şi, implicit, calea pentru a pune în practică realizarea acestei viziuni. Lipsa divinului, configurarea unor foruri atipice sau o cale de urmat elastică nu înseamnă că acea ideologie nu se poate transforma într-o religie. Dimpotrivă, este chiar apetisantă pentru cei revoltaţi sau neînţeleşi.
Acum să facem câteva paralele cu una din religiile la îndemână: creştinismul.
Pentru credincios biserica este mai importantă decât statul. Dacă statul impune anumite norme ce depăşesc limita conceptului religios sau îngrădesc manifestările specifice devine periculos pentru biserică şi aceasta se va opune din răsputeri. Din acest punct de vedere biserica şi anarhismul sunt pe aceeaşi baricadă.
Creştinismul are o idee a libertăţii depline, a raiului, ca societate ideală. Anarhismul doreşte acelaşi lucru, deși respinge ideea de stat, forma socială este idealizată. În ambele situaţii acest lucru se va realiza doar când toate condiţiile vor fi îndeplinite: în viaţa de apoi (eventual după apocalipsă) în creştinism; când statul va dispare (eventual va fi înlocuit de altceva) în anarhism. Aceste obiective nu se pot atinge decât dacă toţi vom fi creştini adevăraţi (abia atunci va coborî Hristos pe pământ) sau anarhişti adevăraţi (societatea anarhică este implementată). Apoi este abordarea regulilor, regulile corecte pentru anarhişti sunt doar regulile lor (anarhice), există o justiţie anarhistă, şi acestea sunt singurele corecte, exact după cum cele corecte pentru creştini sunt cele 10 porunci și învățăturile Noului Testament. Simbolismul anarhismului este bine stabilit, chiar dacă încă nu este pe deplin fixat: bandane negre, litera A în cerc, pleiada de inițiați, necesitatea militantismului (ca manifestare purificatoare) etc.
Una din manifestările speciale sunt demonstrațiile de forță, specifică ideologiilor ce au conotație religioasă: argumentul forței în lipsa argumentului logic.
Dorința de libertate este naturală și înălțătoare, dar numai însoțită de rațiune. Deși asta pesupune efort...
Având convingerea că pentru a defini o religie nu este nevoie de divinitate m-am apucat să îi comunic omului părerea mea (este notată cu R).
1.Ce este Anarhismul?
O filozofie politica ce considera statul inutil, daunator sau indezirabil si este in favoarea unei societati fara stat.
R - Fără comentarii, este doar o definiţie.
2.Anarhia este haos!
Nu, anarhia este ordine spontana.Anarhismul nu propune criminalitatea si violenta ca mod de viata in societate. Dar nici pacifismul, fiindca omul nu este sfant, un sistem de justitie este necesar pentru ordine. Justitia este alfa si omega argumentului nostru.
R - În orice societate există ordine "spontană", cei ce pot conduc pe ceilalţi, iar ei pot în funcţie de reguli (justiţie).
3.Anarhia este utopica!
O alta minciuna. Anarhia nu propune o societate utopica in care fiecare primeste absolute ce doreste. Anarhismul propune doar eliminarea autoritatilor false precum Statul si Biserica (si altele) care exploateaza omul prin taxe,sclavie,violenta,inchisoare,santaj,etc.
R - Utopie nu înseamnă şi autorităţi false înlocuite de alte autorităţi (false)?
4.O societate nu poate exista fara stat!
Fals, primele comunitati umane au existat fara stat si guvern. Acum este la fel de posibil si dezirabil. Stim ca sclavia este rea, la fel este si taxarea! Singura diferenta intre sclavie si taxare este procentul de munca furat!
R - Noi îi spunem stat formei actuale de organizare. Pe vremuri se numea trib sau ceată. În viitor se va numi, probabil, altfel (Matrix?).
5.Anarhistii sunt doar niste adolescenti rebeli care fac proteste!
Nu, anarhistii sunt cei care nu recunosc autoritatile false si se opun lor.
R - Adică sunt şi alţii ca adolescenţii rebeli.
6.Anarhistii sunt comunisti?
O parte din aripile de gandire anarhiste sunt socialiste. Anarho-sindicalismul, anarho-comunismul, socialismul libertarian. Insa exista mai multe variante de organizare propuse care nu sunt socialiste sau comuniste.
R - Corect, anarhiştii au şi ei aripile lor.
7.Anarhistii sunt tradatori de neam!
Fals. Anarhismul nu propune eradicarea diferentelor culturale dintre popoare, nici nu este o conspiratie pentru distrugerea neamului tau sau al etniei. Statul nu este sinonim cu natie, sau popor. Noi luptam doar contra statului ca autoritate falsa.
R - Adică anarhia este un fel de naţionalism transfrontalier...!!!???
8.Anarhismul este compatibil cu capitalismul?
Exista doctrina anarho-capitalista care propune eliminarea statului si inlocuirea sa cu piata libera unde firmele vor indeplini functiile traditional indeplinite de stat (sanatate,aparare,educatie,etc).
R - Ceva de tipul etatismului minimalist, până dispare de-a dreptul...
9.Dar noi credem intr-un stat puternic care sa ne apere de straini si de teroristi!
Atunci inseamna ca va place sa fiti sclavi. Preferati sa fiti lachei unui stat in defavoarea altui stat. Nu vad nici un progres in asta.
R - Asta îmi place foarte mult. Nu eşti de acord cu ideea mea (anarhistă) rezultă că eşti prost (sclav).
10.Anarhismul este incompatibil cu religia?
Nu neaparat. Anarhia este incompatibila cu Bisericile care proclama dreptul absolut asupra omului sau care incearca sa il exploateze prin minciuni. Exista destui oameni religiosi cu convingeri anarhiste.
R - Ce biserică mai bună poate exista decât biserica anarhistă? Niciuna, binenţeles...
11.Anarhia va distruge moralitatea si familia traditionala?
Nu asta este scopul nostru.
R - Dar care este scopul anarhismului?
12.Anarhistii lupta pentru drepturile femeii si ale minoritatilor sexuale?
O parte dintre ei da, eu personal consider homosexualitatea o boala. Iar feminismul este o alta ideologie moderna care nu vrea decat favoruri pentru femei din partea statului, nu cauta libertate pentru oameni.
R - După cum bănuiam, să fie anarhie, dar nu pentru căţei.
13.Ce pot face eu? Sunt doar un simplu angajat!
Nu stiu. Problema societatii noastre romanesti este dezinteresul major si analafabetismul politic. Nu cunosc sa avem o organizatie anarhista in Romania.
R - Succes! După atâtea dezorganizaţii ce mai contează una în plus?
Ce mi-a mai plăcut este că a numerotat ideile mesajului şi s-a oprit la treisprezece.
În esenţă o religie are doar un singur scop, să ofere aderenţilor săi o viziune asupra existenţei şi, implicit, calea pentru a pune în practică realizarea acestei viziuni. Lipsa divinului, configurarea unor foruri atipice sau o cale de urmat elastică nu înseamnă că acea ideologie nu se poate transforma într-o religie. Dimpotrivă, este chiar apetisantă pentru cei revoltaţi sau neînţeleşi.
Acum să facem câteva paralele cu una din religiile la îndemână: creştinismul.
Pentru credincios biserica este mai importantă decât statul. Dacă statul impune anumite norme ce depăşesc limita conceptului religios sau îngrădesc manifestările specifice devine periculos pentru biserică şi aceasta se va opune din răsputeri. Din acest punct de vedere biserica şi anarhismul sunt pe aceeaşi baricadă.
Creştinismul are o idee a libertăţii depline, a raiului, ca societate ideală. Anarhismul doreşte acelaşi lucru, deși respinge ideea de stat, forma socială este idealizată. În ambele situaţii acest lucru se va realiza doar când toate condiţiile vor fi îndeplinite: în viaţa de apoi (eventual după apocalipsă) în creştinism; când statul va dispare (eventual va fi înlocuit de altceva) în anarhism. Aceste obiective nu se pot atinge decât dacă toţi vom fi creştini adevăraţi (abia atunci va coborî Hristos pe pământ) sau anarhişti adevăraţi (societatea anarhică este implementată). Apoi este abordarea regulilor, regulile corecte pentru anarhişti sunt doar regulile lor (anarhice), există o justiţie anarhistă, şi acestea sunt singurele corecte, exact după cum cele corecte pentru creştini sunt cele 10 porunci și învățăturile Noului Testament. Simbolismul anarhismului este bine stabilit, chiar dacă încă nu este pe deplin fixat: bandane negre, litera A în cerc, pleiada de inițiați, necesitatea militantismului (ca manifestare purificatoare) etc.
Una din manifestările speciale sunt demonstrațiile de forță, specifică ideologiilor ce au conotație religioasă: argumentul forței în lipsa argumentului logic.
Dorința de libertate este naturală și înălțătoare, dar numai însoțită de rațiune. Deși asta pesupune efort...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)