Ateismul - una dintre cele mai vechi "religii"

Foarte mulţi credincioşi proclamă ca "dovadă" a adevărului religiei lor valoarea dată de vechimea ideii şi a cultului respectiv, atitudine justificată şi prin vechimea gândirii de tip magic, semn al "umanismului" speciei noastre. Atâta doar că zeii proclamaţi ca "adevăraţi" vin şi se duc, apar şi dispar, sunt înlocuiţi sau transformaţi, inclusiv actele cultice, tradiţiile ce-i consacră. Deşi religiile actuale sunt "tinere", având aproximativ două mii de ani (creştinismul şi islamul), acestea consideră că se trag din ideile şi "certitudinile" mai vechi. Documentele certifică aceste idei ca provenind din religiile babiloniene cu influenţe egiptene, importate de evrei prin secolele VIII-VII î.e.n.:
"Când au părăsit Egiptul şi s-au îndreptat spre Canaan, evreii conduşi de Moise au început să venereze o divinitate - până atunci venerată de un trib arab nomad, al keniţilor - cu numele Yahwe." (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 252)
Aşadar, una peste alta, religiile monoteiste actuale, fără a specifica care dintre ele este filonul "original", au cel mult 2800 de ani, cu indulgenţă.

Ateismul, gândirea de tip raţional, ce exclude programatic influenţa şi valoarea divinităţilor pare să fie o creaţie recentă, un rezultat al dezvoltării ştiinţifice moderne, o atitudine recentă, "tânără", de maxim câteva sute de ani ca vârstă.
Greşit!

Tot în Istoria culturii şi civilizaţiei a lui Ovidiu Drimba aflăm că ideile lipsite de divinitate în ceea ce priveşte originea lumii sunt mult mai vechi, mai vechi chiar decât creştinismul şi islamul sau părintele acestora, iudaismul.
În gândirea prefilosofică babiloniană (acum 4000 de ani), mitul Enuma Eliş ne spune că la început exista materia (nu spiritul sau zeii), respectiv apa (Apsu), haosul şi pământul. Acestea au dat naştere zeilor.

O altă idee şi mai clară în ceea ce priveşte materialitatea lumii şi lipsa de valoare a credinţelor în viaţa de după moarte sau în divinităţi găsim în Egiptul antic de acum 4000 de ani.
"Încă din epoca Regatului Vechi, natura le apărea egiptenilor ca un corp unitar şi ordonat. Dar ordonat nu de un zeu, ci de Maat, care este nu numai principiul raţiunii şi al justiţiei (Maat s-ar putea traduce prin "adevăr" şi "dreptate"), ci şi al ordinii şi organizării lumii. - În aceeaşi epocă au apărut şi atitudini de scepticism religios. În Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său - unul din textele cele mai interesante a literaturii egiptene - gândirea laică, eliberată de rigorile teologice, pune la îndoială dogma nemuririi sufletului şi, denunţând starea generală de decadenţă a vremii, proclamă ca singure valori onestitatea şi generozitatea - şi conclude cu recomandarea: "Petreceţi ziua în veselie şi dă uitării grijile". (Ovidiu Drimba - Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. 1, pag. 191)