5 august 2018

Iisus nu e fondatorul creștinismului

Am văzut multe persoane cu pretinse cunoștințe teologice declarând că Iisus e fondatorul unei religii: creștinismul. La fel cum Mahomed a fondat islamul (Mahomed chiar a vrut să fondeze un cult nou, al său și al oamenilor săi, a avut această intenție și a acționat în consecință).
Dar Iisus nu a fondat nimic. Misiunea sa nu a fost să genereze ceva nou ci să limpezească ceva vechi:
17. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. (Matei 5)

E clar că nu a venit să fondeze ceva. De altfel Iisus, puțini înțeleg asta, a fost evreu, nu creștin. Și s-a considerat evreu, nu altceva. De asta s-a și născut în familie iudaică și nu romană sau geto-dacă (?!?).
Adevărații fondatori ai creștinismului sunt adepții săi, mai ales cei de după anii 200, când mica sectă iudee începe să intre în rândurile puternicilor, evangheliile se multiplică și se cizelează, și mai ales după acceptarea acestuia ca religie recunoscută de către împăratul Constantin cel Mare.
Creștinii timpurii au făcut creștinismul, nu Iisus. Și l-au folosit pe Iisus pentru a-și justifica acțiunile.
Iisus nu a fondat nimic, a fost doar o scuză și un motiv de creștinare, uneori forțată, a celor cu care creștinii intrau în contact.