Vaccinurile şi autismul

În acest articol sunt câteva studii ce doresc să indice ca posibilă cauză a autismului vaccinurile: http://www.activistpost.com/2013/09/22-medical-studies-that-show-vaccines.html

Studiile trecute în articol fac o sugestie, nesusţinută de dovezi, cum că autismul apare din ce în ce mai des şi propun ca motiv vaccinurile. Apriori, fără a şti în prealabil ce anume produce autismul (aici ştiinţa mai are de lucru, întradevăr).
Astfel că înfierează, pe rând, diferite componente ale deferitelor vaccinuri, fără a stabili în clar care dintre ele este vinovat: ba că e tiomersalul, ba că sunt sărurile de aluminiu, ba că e virusul ăla, ba cealaltă parte de virus, complet diferit. Adică, de fapt, nu spun că anume ceva produce autismul.
Concluziile acestor "studii" sunt puse sub semnul îndoielii: ar putea fi vaccinurile, fără să ştim ce anume din ele. Adică, de fapt, ar putea fi orice, doar că am observat că sunt mulţi copii ce sunt diagnosticaţi cu autism. 

Dar asta este şi normal, odată ce diagnosticarea se face din ce în ce mai performant.
Iar pentru că evenimentele importante din viaţa unui copil sunt vaccinurile ia să dăm noi vina pe ele.
La general.
Deşi nu au cum să fie toate vaccinurile vinovate.
Nu au cum să fie toate substanţele din vaccinuri vinovate.
Chestiunea este că nu s-a găsit nimic vinovat ci doar nişte coincidenţe statistice.
Concluzia: studiile respective sunt de tot rahatul. Puteau foarte bine să dea vina pe încălzirea globală, că şi ea este evidenţiată cam în aceeaşi perioadă cu descoperitrea autismului. Ideea este că nu putem accepta o cauză doar pentru că ne este la îndemână fără să cunoaştem mecanismul cauză-efect. Este ca şi cum ai considera că a plouat pentru că afară pământul e ud. Dar el poate fi ud şi pentru că a fost o revărsare de râu, nu o ploaie. Relaţia vaccinuri-autism conform studiilor prezentate nu este credibilă.

În schimb avem un studiu întins pe câţiva ani ce arată reapariţia epidemiilor considerate sub control datorită faptului că părinţii nu-şi mai vaccinează copiii pentru că pică în plasa criminalilor antivaccinişti: http://www.cfr.org/interactives/GH_Vaccine_Map/#map
Unde credeţi că sunt epidemii? În statele prea sărace pentru programe de vaccinare naţionale şi în cele prea "dezvoltate" pentru ca acestă eroare de comunicare şi cunoştere să nu prindă. Păcat de copiii ce vor suferi şi vor muri pentru că părinţii lor sunt tâmpiţi. Dar de, nimeni nu-şi alege părinţii...

Şi alte articole despre vaccin:
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-si-protocolul-religios.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-anti-hpv-si-frica.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2010/01/antivirusul-si-vaccinul.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2014/01/crima-conceptiei-antivaccin.html

Crima concepției antivaccin

Imunizarea oferă două tipuri de protecție: cea personală (cel imunizat nu dezvoltă boala deși intră în contact cu agentul) și cea de grup (deoarece cei imunizați nu desfășoară boala nici nu transmit mai departe agentul astfel că epidemia este blocată din fașă).
Imunizarea se poate face pe căi naturale, oamenii ce intră în contact cu agentul dezvoltă boala și, dacă supraviețuiesc, dezvoltă anticorpii necesari, sau artificiale - vaccinul - metodă prin care se dezvoltă anticorpii fără a fi nevoie să facă boala sau fac o formă foarte ușoară.
Întrucât atât imunizarea naturală, bolind, cât și cea artificială, prin vaccin, nu generează o protecție de 100%, înseamnă că sunt persoane care fie că nu devin imune fie își pierd imunitatea în timp, fie nu pot fi vaccinate din considerente de contraindicații. Din acest motiv efectul de protecție de grup este esențial, deoarece chiar dacă unul dintre oameni se îmbolnăvește acesta nu transmite boala, ceilalți din jur fiind deja imunizați.
Din acest motiv toată lumea, cu excepția celor pentru care sunt contraindicate vaccinurile, trebuie să fie vaccinată. Din acest motiv campaniile antivaccin sunt criminale, pentru că-i lasă pe cei ce nu pot fi vaccinați sau pe cei ce nu răspund pozitiv la imunizare descoperiți în fața bolii. Iar aceștia sunt de obicei sortiți pieirii, deoarece ei dezvoltă forme grave, doar de asta nu pot fi imunizați sau la ei nu ține imunizarea.



Iresponsabilii ce promovează ideea că vaccinurile sunt o plagă au generat zone, inclusiv în state civilizate, unde au reapărut boli și epidemii ce au fost evitate în trecut prin vaccinare.
Iată aici o hartă interactivă a epidemiilor din perioada 2008-2013 unde se vede cum prostia umană ascultă de iresponsabilitatea ucigașilor antivacciniști: http://www.cfr.org/interactives/GH_Vaccine_Map/#map

Dumnezeu este o ipoteză ineficientă. Și periculoasă.

Ideea de Dumnezeu ca entitate divină, primordială, conştientă, cu voinţă proprie şi scop, este un virus. Un virus cultural. O idee ce înrobește unele mințile în folosul propriu. Chiar cu prețul distrugerii celor pe care i-a infestat. Ideii Dumnezeu puțin îi pasă de oameni, singura sa „grijă” este de a se copia în creierele altora, de a supraviețui în această lume a ideilor, în mediul cultural. Asta nu este o conduită specifică memei Dumnezeu, toate memele au această aptitudine. Sunte „egoiste”.

O memă nu trăiește singură printre celelalte idei, nu este perfect delimitată de restul conceptelor și nu este perfect identificabilă. Într-un creier nu poate exista o singură memă, o singură idee. Acestea vin în pachete complementare, interconectate. La fel ca şi genele ce declanşează în fenotip anumite însuşiri, blocând alte lanţuri genetice, şi memele sunt construite pe baza unor pre-judecăţi, a unor meme existente deja în conştiinţa noastră. Dumnezeu vine cu pachetul său de idei, sedimentându-se în mintea noastră predispusă a gândi într-un anume fel conform configurării biologice de bază. Suntem vasali autoritarismului, ascultând de ceilalţi, deoarece ascultarea ne-a ajutat în vremea în care mintea noastră era lipsită de gândurile proprii, copii fiind. Tot atunci am înmagazinat anumite ritualuri, copiate (proces specific procesului memetic) de la ceilalţi în virtutea unor tradiţii "verficate" de antecesori. Dacă mai avem şi "norocul" unor trăiri speciale puse în cârca supranaturalului avem pachetul complet (revelaţie, autoritate, tradiţie) pentru a fi victime sigure ale virusului divin.

Această configurare face ca virusul Dumnezeu să fie uşor de copiat de mintea noastră, mai ales că este uşor de reprodus de celalţi şi de către noi. De altfel la noi ajung două tipuri de meme din zone diferite valoric: memele ce se copiază uşor (de exemplu un ritm muzical simplu şi repetitiv) şi memele ce înmagazinează imaginea corectă a realităţii, adică cele ce funcţionează indiferent dacă sunt uşor sau greu de copiat (exemplu: ideea corpurilor ce "cad" - gravitaţia). Din păcate doar ideile uşor de copiat sunt accesate de majoritatea populaţiei. Asta pentru că memele complexe, cum sunt teoriile ştiinţifice, sunt dificil de copiat şi înglobat în mintea noastră, având nevoie pentru asta de alte şi alte meme ce pun baza înţelegerii (nu putem pricepe teoria relativităţii, memă conformă cu realitatea, dacă nu avem bazele fizicii şi matematicii necesare pentru asta).

În consecinţă ideea Dumnezeu este o memă uşor de copiat, având predispoziţiile bio-culturale amintite anterior, deşi nu are nici un fel de dovadă a conformităţii sale cu realitatea. Tocmai datorită acestei eludări a dovezilor "Dumnezeu" este împachetat în alte şi alte meme justificatoare ce completează lipsa de informaţie reală: existenţa sufletului, a unei energii supranaturale, a precederii materiei de către conştiinţă etc. Întreaga configurare o putem numi ca fiind specifică "gândirii magice" antagonică "gândirii raţionale" bazate pe dovezi. Penuria de evidenţe din gândirea magică generează, datorită nevoii de a avea răspunsuri, noi şi noi virusuri informaţionale. Dar aceste răspunsuri vor fi tot de acelaşi tip: lipsite de dovezi dar facile copierii. Pe lângă asta " Dumnezeu" se împănează şi cu alte tipuri de meme ce-l protejează de eventuale destrămări: de exemplu "diavolizarea" celor ce susţin teoria ştiinţifică a evoluţiei (chiar dacă aceasta este conformă cu realitatea) deoarece contravine ideii că "omul este creaţia lui Dumnezeu" (care este o memă conexă). De altfel şi mema de "Diavol" este o memă conexă la cea de divinitate, fiind necesar a fi inventată şi reprodusă în scopul conservării virusului "Dumnezeu". Astfel Dumnezeu ajunge, prin memele sale conexe, să subjuge mintea adeptului, respingând alte idei chiar dacă acestea sunt conforme realităţii. Credinciosul proprovăduieşte ideea de divin doar în virtutea supravieţuirii acestei idei, făcând abstracţie de interesele sale şi ale altor oameni, confiscând abuziv morala şi evitând umanismul. Întrucât pachetul este completat de conceptul de jertfă, de martiraj pentru idee în sine, sinucigaşii religioşi (concreţi sau ideatici) sunt dispuşi la orice soluţii. De altfel cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul) proclamă ca scop final nu o existenţă mai bună pentru toţi oamenii ci o "împărăţie a lui Dumnezeu". Credinciosul, bolnavul de divinaţie, suferindul de automanipulare, se transformă într-un fanatic religios, în habotnicul opac la realitate şi subjugat intereselor virusului "Dumnezeu", refractar la evidenţele şi dovezile ce contravin supravieţuirii acestei "particule de informaţie culturală".

Evoluţie sau involuţie?

Universul este mişcare, nemişcarea este un nonsens.

Mişcarea generează selecţie conform legilor fizicii (gravitaţie, electromagnetism, forţa atomică tare, forţa atomică slabă).

În baza legilor fizicii atomii se conectează generând molecule, de aceste legităţi se ocupă chimia.

Dinamica chimică, în anumite condiţii selective, duce la generarea de molecule complexe, autocopiative, purtătoare de informaţie (propria lor imagine, adică planul după care să se replice). Aceste molecule organice putem spune că au viaţă. Dacă au şi ceva proteine care să le delimiteze de mediu şi capacitatea de a folosi materialele aflate la îndemână pentru a se reproduce le definim ca organisme vii.

Indiferent cât de performantă este tehnologia de autocopiere a moleculelor vieţii (ADN), pot apare mici modificări, erori de copiere. Acestea sunt baza selecţiei naturale. Viaţa este supusă selecţiei naturale, biologice, organismele mai complexe şi prin asta mai stabile în mediul respectiv supravieţuind "în detrimentul" celor mai puţin adaptate sau adaptabile. Cu cât un organism este mai simplu cu atât mai repede o eventuală schimbare de mediu îl poate distruge.

Selecţia organismelor complexe urmează şi ea un traiect de eficientizare, în funcţie de provocările mediului şi nişele ecologice existente.
Din acest punct de vedere putem spune că aceste sisteme sunt intenţionale. Noi le investim cu o intenţie, intenţia de a supravieţui. O piatră ce cade pe sol nu are intenţia de a cădea pe sol, dar ca sistem pare un sistem intenţional, deşi pentru asta este de ajuns să înţelegem mecanismul gravitaţiei. Vieţuitoarele nu au intenţia de a genera urmaşi mai evoluaţi decât ele dar faptul că doar cei adaptaţi mediului supravieţuiesc ne face să investim sistemul de reproducere al acestora cu intenţia de a genera evoluţie biologică, noi generaţii mai performante decât părinţii din care se trag.

Organismele ce compun o populaţie sunt în competiţie chiar unele cu altele, nu numai cu hrana şi prădătorii lor. În această competiţie apar situaţii, datorită mutaţiilor ce pot favoriza asta, în care o parte a populaţiei preferă o altă hrană sau un alt mediu, migrând. În timp apar atât de multe mutaţii încât are loc speciaţia, adică fenomenul prin care o anumită specie se ramifică de fapt în două sau mai multe specii, cu indivizi ce nu se mai pot reproduce împreună. Această selecţie ce produce organisme mai performante, mai adaptate mediului respectiv, deci diferite, a fost definită cel mai bine de Charles Darwin. De ce asta este evoluţie şi nu involuţie? Pentru că acele organisme devin mai complexe şi prin asta mai stabile în mediul respectiv, precum şi la provocările de schimbare de mediu. Apariţia unui organ suplimentar nu face ca organismul să involueze, ci să evolueze, el are un plus de complexitate. Este adevărat că unele organe nefolosite, în timp de generaţii, se atrofiază, deoarece efortul energetic pentru a le păstra este ineficient, dar coplexitatea câştigată în alte direcţii se va conserva şi se va transmite mai departe urmaşilor. Omul nu se va transforma înapoi în maimuţă, dar maimuţa îl poate ajunge din urmă.

Unele organisme sunt capabile să genereze imaginea mediului în care trăiesc, devenind mai performante în a supravieţui decât cele ce acţionează strict la modificările de mediu. Această situaţie le permite să facă previziuni, să adopte anumite comportamente ce le favorizează în momentul în care mediul se modifică. Această atitudine o au animalele, mai ales animalele cu sistem nervos. Pe măsură ce sistemul este mai complex apare şi posibilitatea de a construi o imagine nu numai a mediului ci a propriei fiinţe, o minte, o gândire. Acesta este un avantaj ce se traduce printr-o situaţie în care se generează nu numai imaginea mediului ci şi imaginea propriului organism în mediu, adică un fel de joc virtual, în care anumite probleme de supravieţuire sunt pre-rezolvate, în condiţii de securitate. Acest lucru îl fac mamiferele superioare, printre care şi omul.

Dar omul mai are un avantaj evolutiv. Conştientizarea situaţiei de intenţionalitate. Individul uman ştie că ştie. Şi mai ales ştie că sunt şi alte fiinţe care ştiu. Şi ştie că acele fiinţe ştiu şi ele că el ştie. Omul are conştiinţă. Asta dezvoltă şi mecanismele sociale de tipul moralei.

Faţă de toate celelalte vieţuitoare noi mai avem şi capacitatea de a înţelege aceste mecanisme, de a le conştientiza, de a conştientiza că modificăm chiar mediul în care existăm şi chiar pe noi înşine. Toate organismele modifică mediul. Oxigenul în mod liber nu a existat înainte ca plantele să-l elimine ca reziduu, şi nici munţii de calcar înainte ca miliarde şi miliarde de miliarde de scoici şi melci să moară şi să-şi depună cochiliile lor pe fundul mărilor. Suntem primele minţi în care gândul că modificăm mediul şi implicit pe noi se poate înfiripa, şi asta ne face extrem de responsabili.
Această responsabilitate generează de fapt posibilitatea de a modifica mediul şi pe noi înşine în mod conştient, intenţionat.
Am devenit capabili să modificăm universul, deşi suntem un produs al lui.

În ultimă instanţă evoluţia este mecanismul prin care universul află de sine însuşi.

Când te mănâncă palma...

„Ce nu pot să-mi explic este cum pot prezice palmele mele ce se va întâmpla în viitorul cel mai apropiat cu banii mei. Probabil o să râzi, dar asta nu am cum s-o neg indiferent de cât de sceptic sunt, pentru că mi s-a-ntâmplat și mi se tot întâmplă faza cu mâncărimea palmelor. Iar cu visatul peștelui și ploaia de a 2-a zi iar e pe bune, doar că nu 100%, dar suficient cât să mă pună pe gânduri. Sunt lucruri care mă intrigă și d-aia te rog poate mă poți lumina cât de cât. Ms, baftă!”

Creierul nostru este organizat pentru supraviețuire. Nu este o mașină de calcul perfectă, ci aproximativă, având totuși o complexitate fenomenală ce-i dă posibilitatea de a învăța. Adică de a face analogii și calcule, descoperind anumite tipare, astfel încât în situații similare să poată lua decizii în baza acestor tipare, economisind timp și energie, lucru benefic supraviețuirii eficiente. Numai că avantajul descoperirii tiparelor ne poate duce la dezavantajul construirii și folosirii eronate a acestora. Neavând capacitatea de a nota și motiva fiecare situație ne trezim că acele analogii în baza cărora funcționăm, deși sunt utilizate, nu sunt și conforme realității.

Noi de fapt construim în creierul nostru un model, virtual, a ceea ce credem că este realitatea. Un fel de imagine a acesteia pe care o luăm de bună, deși nu avem informații sigure în ceea ce privește obiectivitatea acesteia. În construcția acestui model folosim cu cea mai mare încredere propriile percepții și considerăm că propriile analogii și judecăți sunt cele mai sigure, mai ales că sunt ale noastre. Asta se datorează faptului că noi suntem „siguri” că noi le avem, mai ales că nu știm cu certitudine că și ceilalți le au, sau că le au în același format.

Acestă situație este normală și umană, dar tocmai din acest motiv trebuie să fie supusă scepticismului. A lua decizii, a da verdicte, pe baza unor interpretări subiective, de percepție sau de interpretare eronată se numește bias în limbaj de specialitate. Dacă ne înșelăm? Binențeles că nu putem cădea în cealaltă extremă și să analizăm, de fiecare dată totul. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai ales că avem la dispoziție și mințile celorlalți, cu care intrăm în contact și care ne pot da un feed-back. Astfel universul minții noastre este bombardat cu informații de la presupusele minți ale celorlalți, prin cultură și comunicare, dar pe care le considerăm aidoma minții noastre, mintea noastră fiind singura disponibilă a fi cercetată „din interior”. Când aceste biasuri cognitive sau de confirmare se suprapun peste informațiile venite de la ceilalți acestea se sedimentează și devin prejudecăți, și în cazuri frecvente superstiții. De altfel considerăm corecte informațiile ce ne confirmă modelele deja existente în mintea noastră doar pentru că le confirmă, fără să mai fie nevoie să le analizăm, chiar dacă vin de la alții, pe când modelele ce ne contrazic simțul propriu sunt date deoparte din principiu, chiar dacă au în spate elemente doveditoare independente de „subiectivismul” cuiva.

Superstițiile sunt alimentate din ambele părți, cultural ne sunt induse, subiectiv le confirmăm. La un moment dat avem atât de multă „încredere” în aceste erori încât le „vânăm” din dorința de a fi în regulă, de a ne justifica metodologia de construcție a modelului realității din mintea noastră. Altfel spus, preferăm să ne mințim decât să riscăm să nu avem repere. Sunt sigur că nu întotdeauna când ai dat bani te-a mâncat palma, și nici de fiecare dată când te-a mâncat s-a întâmplat să dai. Dar din dorința de confirmare vom „căuta” și câteodată chiar ne vom induce senzația necesară confirmării. Apare un fel de reflex pavlovian, de ce căutăm să vedem dacă ne mănâncă palma de aia vom descoperi că așa este. Am intrat de fapt în propria noastră cursă, fără să ne dăm seama.

Charles Dickens are o frază memorabilă în Marile Speranțe: „Toţi mincinoşii de pe lume nu sunt nimic faţă de omul care se minte pe el însuşi; cu vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, fără îndoială. Pare destul de firesc să mă aleg din greşeală cu o monedă falsă, făurită de mine drept bună! Un străin îndatoritor, sub pretextul că vrea să-mi împăturească bine banii, spre mai mare siguranţă, îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamnă şiretlicul lui pe lângă al meu, când eu singur îmi adun cojile de nucă şi mi le dau mie însumi în loc de bani!”

Creştinopaţii blamează Antipa

Expoziția „THE HUMAN BODY” se deschide pe data de 22 martie 2013 la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” unde poate fi vizitată până pe data de 30 iunie 2013. Pudibonzii de serviciu au sărit în sus deoarece "Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit." Vezi doamne, cum să privească nişte "cadavre" copiii sub 7 ani? Şi gratis.

Ce interesant! Copiii sub 7 ani nu consumă cadavre (de animale, binenţeles, dar tot cadavre, că doar nu mai sunt vii). Sunt hrăniţi numai cu plante. Ei nu trebuie să cunoască mecanismele corpului lor, vor afla asta direct la facultate. De medicină, că toţi vor face medicina (de preferat homeopatie, că aia "alopată" e toxică). Până şi a discuta cu copiii despre sex sau erotism este interzis, deşi, contrar indicaţiilor şi "legii" câinii vagabonzi sunt chiar în acestă perioadă în călduri şi îi văd îmbârligaţi pe străzi (repede nişte ochelari "de cal" pentru inocentele vederi). Moaştele creştine în schimb sunt indicate, că acele cadavre-s îmbălsămate cu fast şi "miros" frumos. Ba trebuie atinse de buzele copiilor, ca nu cumva să scape vreo rămăşiţă de forţă divină neutilizată. Mi-a plăcut un comentariu la postul lui Dan Negru: Sf.Paraschiva - "Ei lasă maică, şi la hoitul meu s-au perindat copiii iar adulţii îi puneau să-mi pupe racla. Măcar la Antipa nu o să-i pună şi să aduleze cadavrele. De ce esti ipocrit, evlaviosule? Unele cadavre sunt bune, altele nu? Ei hai!"

Chiar mă gândeam cum va scăpa societatea (mai exact familia mea, că pe ei îi obligă la asta) de cadavrul meu. Arderea e ineficientă energetic, iar depozitarea în sol durează prea mult. Şi mai e şi monopolizată de afacerişti veroşi cu sau fără sutană. Dacă e să fie ceva utilizabil la o transplantare, foarte bine, dar cu restul? Soluţia de a deveni exponat de muzeu, sau chiar de laborator modest de biologie dintr-o şcoală rurală, devine din ce în ce mai convenabilă. Bănuiesc că cheltuielile de plastinaţie vor reveni celor ce doresc un asemenea exponat. Mai ales că preţul biletelor pentru vizitarea expoziţiei nu-s de colo...

Cum funcţionează evoluţia

"Teoria evoluţiei ESTE O DOGMĂ ŞTIINŢIFICĂ." Oare? În acest caz aşa sunt TOATE teoriile ştiinţifice. Este ca şi cum ai spune că structura sistemului solar cu Soarele în centru este O DOGMĂ ŞTIINŢIFICĂ. Păi ideea geocentrică a fost dată deoparte pentru că nu este conformă cu realitatea, pentru că Pământul NICIODATĂ nu a fost în centru, şi nu pentru că CINEVA a impus arbitrar această dogmă. Ştiinţa de asta are valoare, în cazul în care un model despre realitate se dovedeşte fals este dat deoparte. Ideile vechi despre apariţia şi diversitatea vieţii au fost cele creaţioniste, printre altele. Una dintre ele spune că Dumnezeu a creat fiecare specie de plante şi animale şi pe om (care şi el este de fapt o specie de animal). Dar s-a dovedit că această idee nu este funcţională, dinozaurii fiind doar un exemplu (chestia cu sedimentele, lipsa unor fosile de mamifere în straturile fosilelor dinozauriene, ar fi trebuit să fie odată ce au fost create concomitent). Şi din acest motiv ideea a fost eliminată din ceea ce înseamnă teorie ştiinţifică. Ştiinţa este cunoaşterea CARE FUNCŢIONEAZĂ, care îşi elimină propriile greşeli şi care ajunge din ce în ce mai aproape de realitate, de adevăr. Iar Teoria Evoluţiei lumii vii face parte din ştiinţă exact la fel ca teoria gravitaţiei a lui Newton sau teoria relativităţii a lui Einstein precum şi toate celelalte teorii ştiinţifice.

Genele nu au conştiinţă. Nu au voinţă. Nu au instinct. Formularea mea este doar plastică, nu descrie procesul. Asta era descris în cartea recomandată (Gena Egoistă - Richard Dawkins). Voi încerca o rezumare, văd că dovezile sunt ocolite cu grijă...
Un anumit segment genetic produce, de exemplu, o anumită proteină şi asta face ca acea genă să nu fie distrusă de mediu pentru că proteina respectivă protejează eficient. Un alt segment genetic (alela primului, în limbaj de specialitate) produce o altă proteină ce nu protejează la fel de bine, genele respective fiind distruse de mediu. Astfel că după un timp numai genele ce produc proteina protectoare mai există.
O altă porţiune genetică are capacitatea de a se multiplica foarte rapid pentru că produce o proteină ce catalizează multiplicarea. Genele care reuşesc să producă proteine eficiente ce pot ajuta la înmulţirea lor se înmulţesc mai repede decât celelalte.
Genele colaborează involuntar între ele, cele care produc proteine de protecţie cu cele care produc proteine de înmulţire fac o echipă mai eficientă decât cele doar de protecţie dar fără înmulţire sau cele doar de înmulţire dar fără protecţie.
Şi aşa ajung să se adune în molecule complexe de ADN ce construiesc nu numai proteine ci şi alte substanţe ce specializează anumite celule sau formează colonii complexe de celule numite organe. Astfel organismul respectiv este de fapt o complexă arhitectură coordonată de genele ce-l compun, mai eficientă sau mai puţin eficientă în mediul în care s-a întâmplat să trăiască. Coordonarea respectivă nu este nici conştientă şi nici nu are un sens prestabilit. Pur şi simplu doar organismele ce conţin gene ce le-au construit eficient în vederea creşterii şi procreării se transmit mai departe în şi prin organismele fiice.
Câteodată apar anomalii. De exemplu gena pentru procreere se duplică în acelaşi lanţ ADN, rezultând un organism ce se multiplică de două ori mai rapid decât părintele lui. Asta este benefic doar până la un punct pentru că orice genă înseamnă şi un cost. Aşa că aceasta poate avea mulţi urmaşi, dar aceştia nu sunt capabili să atingă maturitatea de înmulţire deoarece se bat pe aceeaşi sursă de energie. Deci şi excesele sunt penalizate. Penuria de resurse favorizează apariţia unor gene ce construiesc organisme ce pot folosi alte resurse faţă de fraţii lor, iar asta duce la o nouă direcţie de specializare, lucru ce poate favoriza alelele genelor să se dezvolte (alela de carnivor faţă de gena de erbivor, de exemplu).
Tot acest proces nu s-a întâmplat într-o viaţă ci în mii de miliarde de generaţii ale vieţii pe Terra, fiecare venind cu oportunităţile sale şi cu vicisitudinile de mediu din momentul respectiv. Aceste mici, foarte mici diferenţe, acumulate în timp şi realizate pentru fiecare din ramurile genealogice separate (preferinţe alimentare, segregare geografică, accidente genetice) duc la speciaţie, adică la situaţia în care organismele să nu se mai poată împerechea dacă se reîntâlnesc sau să nu existe urmaşi viabili.



După cum se vede în sugestia grafică de mai sus nu se poate distinge un prag clar, bine delimitat, în care să putem spune că acolo a apărut o altă specie deşi în final avem trei specii diferite. Exemplul poate fi asimilat cu situaţia a trei specii de primate actuale. Ia să vedem, puteţi preciza care sunt acestea luând în considerare că una dintre ele este omul?

Este o certitudine - Diavolul nu există! Nu vă temeţi să fiţi raţionali! Deşi asta presupune efort...

Motto-ul din titlu a iscat de nenumărate ori semne de întrebare.
Formula a venit ca o alternativă de formă la campania ateiştilor din Marea Britanie din perioada naşterii blogului: "There's probably no God... now stop worrying and enjoy your life". Un fel de întoarcere pe dos a cuvintelor dar păstrând sensul. Şi venea foarte bine în completarea pseudonimului meu de blogger: Profu' de Religie.

De curând am primit următorul mesaj: Susţineţi că: "Este o certitudine - Diavolul nu există!" şi "Nu vă temeţi să fiţi raţionali! Deşi aceasta presupune efort..." Prin ce mijloace raţionale aţi dobândit această certitudine?.

Să o luăm cu "certitudinea". A avea o certitudine este un lucru mare, mai ales că subiectivismul personal şi capacitatea de a realiza un model plauzibil, funcţional şi conform realităţii e aproape imposibil. Cu certitudine e aşa. Dar certitudinea respectivă vine nu numai dintr-un căutat antagonism cu probabilitatea lipsei divinităţii din sloganul englez ci şi cu certitudinile persoanelor religioase. Credincioşii au certitudinea existenţei Dumnezeului lor (şi câteodată a Diavolului corespondent) fără a avea nici un fel de dovezi pentru a susţine, raţional, acestă certitudine. Aceştia nu se îndoiesc deloc în credinţa lor şi consideră că nu se pot înşela în această privinţă. Numai că noi suntem supuşi greşelii şi ne putem înşela în ceea ce priveşte existenţa a "ceva", fie şi divinitatea, sau chiar lipsa ei. Mă alătur şi eu lui LazyPawn şi proclam - Sunt împotriva ateismului-credinţă: Din punctul meu de vedere, unul din punctele forte ale ateismului este tocmai acela că este o poziție care poate fi teoretic falsificată, o poziție deschisă revizuirii. La fel ca o teorie științifică, în condițiile în care este contrazisă de noile descoperiri, trebuie abandonată. Cu alte cuvinte, dacă ar apărea niște dovezi care să indice existența unui agent cu puteri nelimitate, ceva ce s-ar putea denumi dumnezeu, atunci ateul ar accepta că s-a înșelat. Prin această deschidere intelectuală ateul se situează de la început de partea rațiunii și a adevărului bazat pe dovezi, și nu de partea unei dogme care nu poate fi schimbată de nimic.

Acum să discutăm un pic despre Diavol. Conform religiilor abrahamice (ebraică, creştină, islamică) acest personaj este întruchiparea răului, antagonică fiinţă a Dumnezeului cel bun. Numai că Rău şi Bun sunt interpretări personale, subiective. Binele în sens absolut nu există, după cum nu există nici Răul absolut. De exemplu un virus poate fi rău pentru noi, în sensul că ne îmbolnăveşte, dar pentru urmaşii săi e bun odată ce ne îmbolnăveşte destul de bine încât să se poată înmulţi. Aşa că aici am certitudinea inexistenţei Diavolului, chiar dacă ipotetic ar putea exista o divinitate, deoarece aceasta este bună sau rea doar pentru noi şi nu în esenţa sa.
O altă abordare este în acelaşi palier cu siguranţa pe care o avem când ne referim la faptul că Moş Crăciun, Zâna Măseluţă şi Iepuraşul de Paşti nu există.

Partea a doua a motto-ului este de fapt "justificarea" certitudinii din prima parte. Pentru a avea un anumit nivel de certitudine (nu absolut, ci în sensul că suportă revizuire) trebuie să ne bazăm doar pe evidenţe manevrate cu raţiune. Dovezile comportă un anumit nivel de adevăr, odată ce există, iar acestea trebuie să fie controlate cu ajutorul unor instrumente libere de subiectivismul şi toleranţele simţurilor noastre. Pentru a explica voi face referire la imaginea pe care au avut-o oamenii cu privire la pământ de-a lungul istoriei cunoaşterii despre acesta. Observaţiile directe ne spun că acesta este aproximativ plan şi nu ştim exact cum o lumină, Soarele, răsare în partea de est şi după 12 ore apune în partea de vest urmând 12 ore de noapte. A fost nevoie de o deplasare substanţială spre sud a grecului Eratostene pentru ca acesta să facă observaţii cu privire la umbra unor obiecte la diferite latitudini şi în baza lor să calculeze cu aproximaţie circumferinţa planetei Pământ şi să concluzioneze că acesta este sferoid (el îl considera chiar perfect sferic). Dar şi atunci se considera că este în centrul Universului şi că Soarele se învârte în jurul său. (Amintesc în treacăt dogmatismul creştin ce a distrus aceste descoperiri.) Abia când Copernic a reuşit să calculeze şi să observe, în funcţie de eclipse şi de fazele Lunii, anumite distanţe şi mişcări de rotaţie şi de revoluţie s-a ajuns la o şi mai acurată imagine a sistemului solar, în care Soarele este central şi Pământul se învârte în jurul său. Chiar Magellan a lansat o vorbă ce demontează dogma în favoarea raţiunii şi a dovezilor: "Biserica spune că Pământul e plat, dar eu ştiu că e rotund, căci i-am văzut umbra pe lună şi am mai multă încredere într-o umbră decât în biserică." Dar pământul era sferic doar pentru unii, majoritatea încă îl considera plat. Asta nu înseamnă că el era mai puţin sferic decât e. Argumentul că "dacă majoritatea consideră ceva adevărat înseamnă că aşa e" e un argument greşit, lipsit de raţiune. În prezent avem o şi mai mare acurateţe cu privire la forma planetei Pământ, nu este sferică! Este un sferoid, în sensul că este aproape sferic dar este turtit la poli şi bombat la ecuator, nu foarte tare, dar destul de "calculabil". Ba chiar emisfera nordică este un pic mai mică decât cea sudică. Şi acum avem certitudini cu privire la aceste evidenţe, deşi certitudinile respective suportă, în continuare, reviziuni în funcţie de performanţele instrumentelor cu care studiem forma Pământului. Poate pe viitor vom avea o atât de mare acurateţe în ceea ce priveşte forma pământului încât îl vom putea reprezenta în modele (Google Earth) cu toleranţe mai mici de câţiva centimetri, adică mai puţin decât suferă scoarţa terestră influenţa gravitaţiei lunare.

De asta raţiunea este un efort. Nu numai cel de însuşire a unor cunoştinţe şi a mijloacelor de a le utiliza. Este un efort cu noi înşine, de a accepta că putem greşi şi că eventualele erori trebuie să le dăm deoparte şi să ne revizuim poziţia. Chiar dacă pentru asta trebuie să renunţăm la ideile pe care le avem deja în mod fals şi iraţional datorită tradiţiilor, prejudecăţilor şi simţurilor noastre. Aşa că certitudinea din motto este mai mult un îndemn decât o concluzie.

Cum funcţionează religia

Analogia este pentru a exemplifica în intenţia de a te face înţeles, nu este un argument. Este, dacă vrei, formula de depanare a pseudo-argumentului pe care l-ai adus: existenţa lui Dumnezeu este certificată de martirajul creştinilor primari.
De chiar vrei să ne legăm de "valoarea" martirilor creştini trebuie să te anunţ că nu există. Aceeaşi valoare o au şi martirii musulmani sau evrei ucişi chiar de creştini. De ce sunt războaie şi acţiuni extreme ale persoanelor religioase în numele religiei lor? E, asta-i altă gâscă-n altă traistă. Pentru că sunt intoxicaţi, virusaţi, bolnavi de ideologia acelei religii, jertfa lor fiind în ultimă instanţă benefică religiei în sine şi nu persoanelor ce o compun. Pentru a explica trebuie să-ţi prezint o analogie biologică. Este vorba de un parazit prezent îndeosebi la rumegătoare, dar poate apare şi la om, ce are la un moment dat în dezvoltarea sa ca gazdă furnica. Acesta este Dicrocoelium dendriticum, un viermişor, ce în stadiul de ou este înghiţit de furnică, în corpul căreia eclozează. Larva apărută se fixează în centrul nervos al furnicii şi preia controlul acesteia. Furnica nu mai acţionează spre binele ei şi al muşuroiului ci spre binele viermelui. Astfel, în fiecare seară, pe măsură ce se răceşte atmosfera, furnica iese din muşuroi şi se urcă pe un fir de iarbă până în vârf. Acolo se fixează cu cleştii mandibulei şi stă aşa până dimineaţa. Dacă nu este mâncată odată cu firul de iarbă de un animal, dimineaţa furnica coboară şi se întoarce la muşuroi unde îşi desfăşoară, normal, activităţile programate genetic şi coordonate chimic de colonie până în seara următoare când procedează la fel. Face acest lucru numai noaptea deoarece larva de vierme este periclitată de căldura excesivă. Pentru celelalte furnici este cât se poate de normală, peste zi îşi face treaba exact ca şi ele, doar noaptea pare un pic ciudată, se duce şi stă pe un fir de iarbă, fără nici un rost. Seamănă întrucâtva cu acei ortodocşi ce-şi fac cruce când trec pe lângă o biserică, în rest sunt oameni normali.

(credit BugTracks/Mind Control)

Aşa acţionează ideologia religioasă: în locul analizei se folosesc prejudecăţi existente deja în creierele noastre, educate şi "obligate" să gândească într-un anumit mod. Ştiu că pare greu de crezut, odată ce noi ne considerăm posesori de conştiinţă şi de "liber arbitru". Dar nu este chiar aşa şi te ajut cu o altă situaţie, experimentată de Gordon R. Stephenson în 1967. Acesta a luat un grup de cinci maimuţe rhesus pe care le-a pus într-o cuşcă în care exista o scară în vârful căreia era o banană. În momentul în care una dintre ele încerca să urce scara pentru a lua banana era stropită cu apă rece, lucru deloc plăcut. Clenciul este că cercetătorii udau şi celelalte maimuţe cu apă rece în acel moment, astfel încât toate aveau de suferit dacă una singură încerca să ia banana. După câteva experienţe de acest gen nici una dintre maimuţe nu mai încerca să ia banana, adică "au fost educate" că dacă una se apropie de scară vor fi udate toate. Apoi a scos una dintre maimuţe, introducând în locul ei o altă maimuţă ce "nu ştia lecţia". Şi care, binenţeles, a dat să se apropie de scară, pentru a ajunge la banană. Celelate patru au sărit imediat şi au încercat să o convingă să nu urce scara, folosind chiar şi forţa. Ele nu aveau de unde să ştie că cercetătorii luaseră decizia de a nu le mai uda. Deşi maimuţa naivă nu a fost niciodată udată cu apă rece, după câteva încercări de a mânca banana însoţite de repercursiunile de rigoare, deşi nu înţelegea de ce, a priceput că "aşa se face" şi a renunţat să mai încerce să se apropie de scară. Apoi a fost scoasă o altă maimuţă din cele "vechi" şi udate, în locul ei fiind introdusă o maimuţă "naivă" ce nu ştia lecţia. Şi aceasta a avut aceeaşi soartă ca şi prima când a vrut să ia banana, fiind "convinsă" de grup să nu se apropie de scară, deşi nu a mai fost nimeni udat. Apoi o altă maimuţă ce fusese udată a fost scoasă şi în locul ei introdusă o maimuţă fără experienţa apei reci. Şi acesteia i-a fost interzis de grup să atingă scara. Şi tot aşa până ce toate maimuţele ce erau în cuşcă erau doar maimuţe "educate" de grup, dar care nu fuseseră, totuşi, niciodată udate cu apă rece. Deşi acestea nu ştiau "de ce" nu trebuie să se apropie de scară, le obligau pe cele nou venite în grup să se conformeze. Ajunseseră să transmită o informaţie dobândită şi nu din instinct, adică să facă un act cultural. Religia este un act cultural. Maimuţele transmiteau informaţia culturală că scara este tabu, deşi în capătul ei era banana. Religia transmite informaţia că "divinitatea este tabu", deşi nimeni nu ştie ce este divinitatea şi de ce este tabu.

Vei spune, stai, dar maimuţele sunt proaste, nu ştiu a vorbi, nu ştiu "a înţelege", noi avem posibilitatea de "a înţelege" şi prin asta de "a alege". Noi nu trebuie să ascultăm orbeşte. Aşa este. Dar chiar aşa facem? Oare? Acum vom face un exerciţiu de imaginaţie şi ne vom întoarce în timpul personal, pe vremea când eram copii mici. În acel moment nu ştiam nici noi a vorbi, nu eram capabili de a înţelege, în schimb eram pregătiţi, instinctual, de a asculta. Copiii ascultă. Orbeşte. Iar dacă nu ascultă sunt "obligaţi" să o facă, sunt "educaţi" să fie ascultători. Şi asta se datorează nevoii de supravieţuire, puii care nu ascultau de adulţii de care aparţineau aveau mari şanse de a sfârşi tragic. Una este să fugi când mama ta spune asta şi alta este să te întrebi tu, copil, de ce să fugi când spune mama. Poate vine un tigru, poate vine ploaia. Copil fiind nu ai nici capacitatea nici experienţa de a evalua în timp util toate situaţiile, aşa că este ideal să te bazezi pe "educaţia" pe care ţi-o dau adulţii. Numai că, iată, adulţii îţi pot da informaţii "defecte", cum este cazul religiei (nu urca pe scară, chiar dacă acolo e o banană). Involutar, fără ca măcar să ştie, părinţii religioşi infestează cu virusul religiei chiar persoanele la care ţin cel mai mult, proprii copii: trebuie să faci asta pentru că "aşa se face". Apoi, dezvoltându-se, crescând, viitorii adulţi vor asimila doar informaţiile culturale ce favorizează şi vin în completarea virusului religios, celelalte fiind puse sub semnul întrebării, chiar de au în spate munţi de dovezi. Probabil, dacă experimentul ar fi continuat, odată şi odată una dintre maimuţe ar fi pus la îndoială că "nu e voie" să se urce pe scară şi dacă ar fi reuşit să lupte cu celelalte poate că ar fi reuşit să le demonstreze că banana poate fi mâncată. Dar prea târziu, maimuţele "educate" deja tot împotriva urcatului pe scară ar fi fost.

La nivel de societate structurile religioase ce se adresează copiilor au cele mai multe şanse de supravieţuire tocmai datorită structurii de "orbească ascultare" cu care aceştia sunt înzestraţi. De asta Biserica Ortodoxă ţine cu dinţii de orele de religie din şcoală, mai ales pentru copiii foarte mici, pentru că acolo sunt cele mai sigure victime pentru parazitul ce a construit-o: informaţia culturală de tip religios. Pentru că informaţia culturală religioasă nu are interesul ca purtătorul ei să supravieţuiască decât în măsura în care aceasta se poate transmite. Şi dacă este mai eficient pentru ideologia religioasă să devii martir, deoarece prin uciderea ta are şanse mai mari de a se transmite, vei deveni martir. Nu pentru că celalţi te "martirizează", ci pentru că religiei tale îi convine asta, să te sinucizi în numele ideii care te subjugă, exact ca furnica din poveste.

România - o ţară minunată. Punct.

Am primit de la o colegă un email referitor la articolul Danielei Filioreanu: România – o ţară minunată bolnavă de cancer (de fapt este chiar articolul în sine).
În mod standard, fiind un forward la forward, ar fi trebuit să ajungă la spam, ca de obicei.
Dar între timp văzusem şi un film al lui Dan Dennett: Despre memele periculoase .
Pe scurt, care este legătura dintre cele două?
Memele putem spune simplist că sunt idei. Idei care se transmit asemănător cu viruşii. Care se lipesc de mintea slabă şi profită de ea chiar dacă aceasta nu are nici un avantaj. Dimpotrivă. Din acest motiv, noi, ca vectori ai ideilor, trebuie să avem mare grijă ce transmitem şi cui. La fel cum conchistadorii au ucis din nebăgare de seamă populaţiile băştinaşe fără sistem de apărare la noile virusuri pe care i-au adus cu ei şi noi putem infecta ideologic pe cei mai puţin pregătiţi. Îndeosebi copiii şi tinerii. Sau persoanele credule prin felul lor de a fi. Iar Daniela Filioreanu asta face. Unul dintre vectorii virusului său fiind chiar draga mea colegă.

Aceasta este legătura. Virusul (mema) ce străbate prin mailul trimis este unul nociv: definiţia românului. Dar o definiţie şuie, toxică prin ura pe care o declanşează:
"Ce este România? România este suprafaţa de pămînt pe care ne-am născut. România înseamnă Carpaţii, cîmpiile, Dunărea şi Marea Neagră. România înseamnă Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Avram Iancu. România înseamnă grîu, vii, pomi, respiraţia codrilor, ploile, verdeaţa. România înseamnă Ortodoxie. România este una din porţile spre raiul ceresc – o gură de rai. România înseamnă libertate. România este Acasă."
Adică cel mai bun prieten al meu nu este român. Pentru că este altfel creştin, nu ortodox. Deşi prin fundaţia pe care o păstoreşte a reuşit să construiască case pentru nevoiaşi şi să educe copii fără şanse. Sau eu, ateul, deşi mă simt român, nu am acest "drept" de a fi român. Ca să nu mai vorbim de un Raed Arafat sau prietenii mei ţigani, unguri sau saşi, trăitori împreună pe acest pământ.

Cu toate că doamna în cauză declară "Am ajuns să mă feresc de discuţiile banale cu oamenii de pe stradă, de prin magazine, din gară ş.a.m.d., pentru că inevitabil se ajunge la acelaşi text îngrozitor, asemănător cu judecăţile de valoare din vremea lui Stalin: Trăim în România, de asta este rău..." induce ideea că soluţia este ca aceştia "să se ducă din această ţară" deoarece aceşti români nu sunt "decît nişte mutanţi, nişte accidente genetice nefericite ale acestui neam". Eu ştiam că soluţia pentru cei ce văd hoţiile este educarea hoţilor nu extincţia celor ce strigă hoţii.
De ce credeţi că a scris acest articol? Din patriotism? Nicidecum. Ci pentru că a fost "prinsă cu furatul": "Recent am primit o somaţie de deconectare de la energia electrică pentru că pe ianuarie am plătit la lumină mai puţin cu 3 roni" [articolul este din mai].

Draga mea colegă, femeia e dusă. Ea crede că iubeşte creştineşte (ortodox) pentru că este iubirea ei şi prin asta îşi închipuie că este mai bună decât a altora. Este România ei şi prin asta denigrează pe cei ce nu corespund definiţiei pe care tot ea o dă. Este Dumnezeul ei şi prin asta devine ea însăşi ceea ce blamează, o blasfemiatoare. Aceste idei, aceste meme, sunt toxice. Pentru că emană ură, nu dragoste. Pentru că delimitează, nu înţelege. Pentru că distruge, nu construieşte. Iată ce mai spune: "Îmi doresc ca toate celulele ei sănătoase [ale României] să se trezească, să înţeleagă că starea în care ne aflăm este departe de a reprezenta normalitatea şi să lupte cu răul." Adică să se ridice cei asemenea ei şi să lupte cu cei ce au alte opinii (de exemplu cu mine). Mai bine şi-ar plăti la timp facturile...

Antivirusul şi vaccinul

Dacă aţi ajuns aici înseamnă că staţi în faţa unui calculator legat la internet. Este foarte posibil să aveţi pe calculator un program numit antivirus. Acest program face un lucru foarte bun pentru calculatorul dumneavoastră: îl apără de viruşii informatici. Dar ce sunt aceşti viruşi şi cum procedează antivirusul?

Virusul informatic este asemănător cu virusul biologic. Virusul informatic este un program mic care, pe lângă stricăciunile pe care le poate aduce calculatorului, se manifestă exact ca un virus biologic, se multiplică. Virusul informatic preia informaţia existentă în calculator şi o modifică astfel încăt să devină chiar ea virus. În acelaşi mod acţionează şi virusul biologic, intră în celulă, preia substanţele de acolo şi cu ele construieşte mii şi mii de copii ale lui. Celula moare. Apoi copiile lui se duc la celelalte celule şi tot aşa mai departe. Dacă sunt multe celule decedate corpul suferă. Procesul respectiv se numeşte infecţie, un amestec de celule moarte, alte tipuri de microorganisme, sânge şi compuşi ai sângelui. Dacă pagubele sunt mult prea mari corpul cedează şi apare moartea. În cazul calculatorului viruşii ajung să fie atât de mulţi şi de activi încât acesta se blochează.

Pentru un calculator este relativ simplu. Se şterge absolut totul de pe el, inclusiv viruşii informatici, apoi se reinstalează toate programele. Este posibil să se piardă anumite documente care nu mai pot fi recuperate. În cazul biologic acest lucru nu se poate executa, este imposibil să goleşti un corp viu de toate substanţele pentru a îndepărta şi boala virală. De altfel nici pentru calculator nu e bine să îl laşi descoperit în faţa viruşilor informatici, costurile pentru depanare devin mult prea mari şi nu merită. Din acest motiv s-a inventat antivirusul.

Protocolul antivirusului este relativ simplu. Acest program este instalat pe calculator şi are capacitatea de a controla fişierele din calculator. Pe de altă parte el deţine o listă cu semnăturile viruşilor informatici, respectiv partea aceea din virus care îl face identificabil, adică un fel de fotografie. În momentul în care distinge respectiva fotografie antivirusul acţionează dezinfectând, izolând sau ştergând acel fişier infectat.

Organismele noastre au şi ele propriul lor antivirus natural, sistemul imunitar. Acesta este format din nenumărate celule transportate prin sânge în tot corpul şi care deţin anumite configuraţii chimico-biologice numite anticorpi. Anticorp se numeşte o moleculă de natură proteică (globulină), produsă în limfocite, capabilă să recunoască o particulă străina de organism şi să declanşeze o reacţie imunologică care are ca rezultat îndepărtarea respectivei particule(Wikipedia).

Altfel spus anticorpul este o fotografie a virusului pe care celulele din sânge o deţin şi cu care acestea compară particulele cu care se întâlnesc. Dar de unde avem anticorpi? O parte importantă o primim de la mamele noastre, am trăit în corpul lor nouă luni şi apoi am fost hrăniţi cu laptele lor care este bogat în anticorpi. Multe din virusurile cu care vom lua contact sunt astfel identificaţi. Dacă virusul este diferit decât cei identificaţi de anticorpii pe care îi avem atunci ne vom îmbolnăvi. Corpul nostru va reacţiona şi este posibil să generăm anticorpi pentru noul virus şi să ne vindecăm. Dar asta abia după ce ne-am îmbolnăvit. Mai mult de atât, în acea perioadă transmitem boala noastră altor oameni care se vor îmbolnăvi şi ei dacă nu au anticorpii respectivi. Exact ca un calculator infectat cu viruşi informatici care infectează la rândul lui calculatoarele cu care intră în contact pe internet sau prin suporturile de memorie. Câteodată nu suntem în stare să producem destul de repede anticorpi sau aceştia nu sunt eficienţi şi atunci murim.

Cum procedăm? La calculatoare e oarecum simplu. Programatorii care au realizat antivirusul dezasamblează noul virus, identifică fotografia sa şi o pun pe serverul de unde antivirusul instalat la noi pe calculator o preia (up-date). Astfel calculatorul nostru este protejat împotriva noului virus. Până atunci putem să oprim calculatorul pentru a nu transmite mai departe virusul şi pentru a opri multiplicarea lui.

În cazul oamenilor nu putem face acest lucru. Dar avem la dispoziţie o metodă de contracarare a virusurilor: vaccinul. Procedura are un concept cam tot la fel de simplu, specialiştii preiau virusul, îl demontează şi identifică formula prin care se poate transmite fotografia acestuia sistemului imunitar (de obicei prin injectare). Astfel noi vom construi anticorpii necesari fără a mai fi nevoie să ne îmbolnăvim. Mai mult, fiind vaccinaţi nu ne îmbolnăvim (adică virusurile nu se multiplică în corpul nostru), deci nu vom transmite virusul mai departe, astfel că salvăm de la boală şi pe cei ce nu se vaccinează, fie pentru că nu au voie (au contraindicaţii medicale pentru acel vaccin) fie pentru că sunt iresponsabili (cineva trebuie să aibă grijă şi de ei).

Pentru că oamenii iresponsabili sunt unul din factorii ce favorizează apariţia a noi virusuri. Virusul biologic lucrează de fapt cu materialul clientului, copiile pe care le face nu sunt perfect identice, suferă modificări. Câteodată chiar din cauza medicamentelor pe care le ia bolnavul. Astfel poate apare un nou tip de virus, la care încă nu există vaccin. Şi până se produce vaccinul pentru noua versiune a virusului mulţi oameni se îmbolnăvesc, unii mor, şi este posibil ca virusul să mai sufere încă o modificare... Şi tot aşa...
Dar eu sunt optimist. Voi sunteţi?

definiţii şi gramatică:
VÍRUS, virusuri (substantiv neutru): Agent patogen care se reproduce numai în interiorul celulelor vii şi provoacă diverse boli infecţioase
VÍRUS, viruşi (substantiv masculin): Program care se autocopiază pe calculatoare infectând părţi din sistemul de operare sau alte programe sau documente

vedeţi şi:
Vaccinul şi protocolul religios
Zvonurile antivaccin
Vaccinul anti-hpv şi frica

Zvonurile antivaccin

După cum am promis voi trata fenomenul zvonurilor. Faţă de ştiri, care sunt informaţii verificate de jurnalişti responsabili, zvonurile au doar această aură superficială de ştire, de informaţie credibilă. Pentru aceasta zvonul trebuie să fie emis de persoane creditate de cel ce recepţionează zvonul. Dacă persoana care transmite informaţia respectivă nu întruneşte minimum de credibilitate, dacă nu este considerată de receptor ca fiind iniţiată în problemă, mesajul este respins ca fiind incorect sau incert. De exemplu l-am întrebat pe un cunoscut ce lucrează în Londra (în construcţii) dacă stie ceva de fetiţa ce a fost vaccinată antiHPV şi a murit. Prin acest act eu l-am considerat iniţiat în problemă doar pentru faptul că locuieşte în Londra... Deşi nu are nici o cădere să îmi furnizeze informaţii medicale, nefiind de specialitate şi având informaţii parţiale şi reinterpretate de alţi cunoscuţi ai săi, acesta mi-a comunicat ce credea el ca fiind adevărat (nu contează ce anume, important este procesul). Zvonul s-a lansat... Acest tip de lansare a zvonului o putem numi generare naturală. La un moment dat, în anumite conjuncturi, cineva investit de receptori cu credibilitate îşi dă cu părerea vis-a-vis de un subiect. Dacă mai şi deţine minimum de capacitate de a transmite informaţia într-un ansamblu logic sunt toate şansele să lanseze un zvon.

Alt tip de lansare este cea făcută de specialiştii în comunicare. Aceştia au interes pentru a transmite anumite informaţii în regim de zvon pentru ca o eventuală demontare a minciunii cuprinsă în acesta să nu fie posibilă şi astfel să fie feriţi de repercursiuni. Exemple sunt destule şi au fost multe companii ce au suferit în aceste războaie informaţionale lansate de profesionişti. Chiar şi în cadrul revoluţiei din decembrie 1989 se ia în cosiderare activarea profesionistă a zvonurilor ce circulau pe atunci: apa este otrăvită, se trage în draci în diferite oraşe, zeci de mii de victime, helicoptere ruseşti ne atacă etc. Faţă de zvonul născut oarecum din întâmplare acesta este cu un scop bine stabilit: discreditarea ţintei vizate pentru fel de fel de foloase. În cazul nostru (zvonurile antivaccin) ar putea să fie anumiţi producători de substanţe fără valoare medicală care îşi văd ameninţate afacerile de vânzare a iluziilor tămăduitoare datorită acţiunii vaccinurilor. Variola a fost eradicată, în curând vor fi şi alte boli virale de domeniul trecutului, pentru ei vaccinurile înseamnă faliment... merită să lanseze zvonuri.

Armele unui zvon se găsesc în ambele tabere: cel ce lansează informaţia utilizează metode de manipulare, inconştient chiar, pentru că doreşte să fie crezut (faptul că este ascultat îl face să se simtă bine, cui nu-i place să îi fie luată în considerare opinia); cel ce primeşte informaţia doreşte să o creadă, de asta îl şi acceptă pe lansator, îl creditează din start (inconştient consideră că dacă deţine mai multă informaţie şansa de a fi el creditat în viitor de altcineva creşte). Acest principiu se aplică până şi la micile şi nevinovatele bârfe dintre vecine, valoarea de adevăr a informaţiei nu contează, important este să fii în lanţul de transmitere a ei. Şi dacă este spectaculos de absurdă şi mai bine, plăcerea de a o transmite mai departe se dublează...

O altă armă este pretenţia de veridicitate, şi pentru asta sunt aduse de către transmiţători date, informaţii, concluzii sau supoziţii. Important este ca amănuntele tehnice să fie cât se poate de greu de combătut, şi pentru asta se dau detalii cât se poate de sofisticate în partea balanţei ce slujeşte credibilităţii zvonului şi sunt ocolite celelalte, având convingerea că nimeni dintre receptori nu va avea răbdarea sau capacitatea de a le verifica. Şi, întradevăr, aşa este... Receptorii se reped orbeşte la a transmite mai departe zvonul. Mai mult de atât, în dorinţa de a deveni cât mai credibili caută sau inventează chiar ei noi date tehnice ce vin în sprijinul afirmaţiei.

Pe vremuri zvonurile se transmiteau din gură în gură. Apoi au apărut zvonurile tipărite specifice presei de scandal dar în capcana căreia cădeau şi publicaţiile serioase. România lui decembrie 1989 a electronizat zvonul şi la transmis cu o viteză uluitoare unei mase imense de oameni. Intoxicările, voite sau nu, au penetrat în aproape orice casă, până şi reticenţii occidentali le-au căzut pradă. Acum internetul este noua platformă de răspândire a zvonurilor. Comoditatea accesului la informaţie de oriunde precum şi capacitatea de a transmite oriunde informaţia dă ghes oamenilor de a se exprima. De a se face ascultaţi. Nu contează că lansează sau transmit mai departe un zvon, important este să fie în centrul atenţiei, să câştige adepţi şi să creadă că sunt valoroşi. Ce dacă oamenii nu se mai vaccinează şi transmit bolile celor ce nu se pot apăra (58 decese în România, peste 12200 în lume - date valabile la 1 ianuarie 2010 referitor la victimele virusului AH1N1), ei se simt bine...

Pericolul apare pentru zvon în momentul în care saturaţia a atins un anumit punct. Toată lumea eligibilă este informată, zvonul se pare că şi-a atins ţinta. Acesta este un moment periculos din nou, zvonul se poate întoarce împotriva lui însuşi printr-un contrazvon. Care este la fel de fals şi are aceleaşi atribute, dar susţine ideea contrară. Deşi este posibil ca contrazvonul să fie construit de profesionişti acesta nu se poate susţine decât la momentul oportun, altfel nu are nici o şansă deoarece cei mai înfocaţi depanatori ai contrazvonului sunt cei ce au susţinut zvonul iniţial şi care acum au de pierdut, şi în primul rând credibilitatea.

Zvonul se poate şi stinge, timpul trece, previziunile nu se adeveresc, lumea se plictiseşte de el sau pur şi simplu apare alt zvon mai interesant care îl eclipsează. Pentru un anumit moment însă acesta şi-a făcut datoria... cu victimele de rigoare, în cazul zvonurilor antivaccin...

Dumnezeu să-i ierte!

PS: Pe de altă parte şi eu lansez un zvon, de data asta provaccin, chiar prin acest articol, nu? Tocmai că nu...
Nu vă lăsaţi manipulaţi, căutaţi informaţii corecte, din surse sigure, chiar dacă asta presupune efort...

Vaccinul şi protocolul religios

În toate religiile există manifestări specifice ce trasează calea credinciosului. De exemplu în creştinismul ortodox amintim botezul, mirungerea, împărtăşania, sfântul maslu etc. Acestea nu sunt o invenţie recentă a creştinilor sau o tradiţie originală. Au o istorie, o evoluţie şi chiar o logică în ceea ce sunt. În cadrul religiilor arhaice, când divinul şi profanul nu erau atât de clar trasate, scopul acţiunilor iniţiaţilor (preoţi, vraci, şamani) nu constau doar în invocarea duhurilor bune şi îndepărtarea celor rele ci aveau scop terapeutic clar şi declarat. Boala era cotată ca fiind principala formă de manifestare a răului sau de lipsă a binelui. Din acest motiv vindecarea trupească era, şi încă mai este, însoţită de cea sufletească. Protocoalele medicale cu scop curativ sau cele de prevenţie erau însoţite de rugăciuni şi invocări divine sau chiar de acţiuni violente împotriva duhurilor rele ce cuprinseseră trupul respectiv.

Putem concluziona apariţia primelor scheme medicale ca fiind concomitent cu cele religioase, cele două protocoale fiind de fapt o singură operaţiune. Abia odată cu dezvoltarea socială, a sentimentelor de apartenenţă la grup, respectiv la o anumită religie, protocolul spiritual a început să se îndepărteze de forma sa iniţială, utilizând din ce în ce mai mult calităţi specifice, particulare, ce făceau deosebire între masele de credincioşi. Astfel se puteau deosebi religiile între ele, chiar cu preţul ca anumite valenţe de vindecare să fie uitate sau ocolite. De altfel persoanele ce practicau vindecarea separat de registrul religios au fost marginalizate, înfierate ca unelte ale răului. Acest lucru de fapt le-a adus şi un minim de libertate, având astfel capacitatea de a accesa informaţii altfel interzise. Probabil unii dintre aceşti vraci sau vrăjitori au fost printre primii medici pentru care cercetarea a trecut înaintea credinţei în divinitate.

Cu toate acestea, protocoalele religioase au rămas purtătoare de atribute curative, cu sau fără motiv. În credinţa populară sau cea dogmatic religioasă, de exemplu, apa sfinţită este un adevărat panaceu, leac universal şi armă împotriva bolilor de tot felul. Din acest punct de vedere există o paralelă clară între medicaţia ştiinţifică sau vaccinare şi tratamentele cu apă sfinţită, cu sfântul mir sau procedeul sărutului moaştelor, crucilor sau icoanelor. Valenţele curative au şi o justificare convenabilă, se adresează doar credincioşilor, cu cât credinţa e mai mare cu atât vindecarea sau prevenţia este mai mare. Aşa încât o eventuală ratare a tratamentului se pune în cârca celui tratat.

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu protocoalele specifice altor religii. A lor apă sfinţită nu este bună sau cel puţin nu la fel de bună, dacă nu chiar toxică. Este tot apă, binenţeles, dar este a celorlalţi, rezultatul fiind că nu le este potrivită lor. Aşa se poate concluziona că nu ajută pe nimeni un leac dacă respectivul nu crede în el. Întrucâtva există un pic de adevăr, efectul placebo este real.

Dar pentru credinciosul bigot protocolul religios nu este asumat ca efect placebo, este cotat ca un adevărat vaccin. Astfel se consideră în mod eronat că scufundarea în apă a copilului nou-născut sau mirungerea produce aceleaşi efecte ca şi un vaccin universal, protejează de boli, oricare ar fi ele... Nu acelaşi lucru se întâmplă cu vaccinurile reale, obţinute pe baze ştiinţifice. Fiind realizarea altor foruri, ce nu aparţin de religia respectivă, sunt ocolite cu grijă, ba chiar blamate sau interzise. Dacă bieţii copii nevaccinaţi dau ortul popii datorită contactării unor boli sau rămân (norocoşi fiind să mai fie în viaţă) cu sechele, acest lucru se datorează voinţei divine şi în nici un caz iresponsabilităţii părinţilor lor care au considerat că vaccinul nu ajută ci strică.

Lipsa de informare nu justifică deciziile aberante, dimpotrivă. Faptul că cineva nu crede în existenţa virusurilor nu face ca acestea să nu mai existe şi să nu se manifeste. Chiar dacă oameni vestiţi au crezut că pământul este plat, nu înseamnă că acesta a fost vreodată plat. Dacă toată lumea ar crede într-o minciună nu înseamnă că aceasta devine adevăr. Decizia umanitară a statului de a vaccina copiii gratuit ar trebui să fie privită de habotnicii credincioşi mai degrabă ca o cutumă. Obligativitatea vaccinării este asemănătoare cu deciziile specifice de protecţie a minorilor aflaţi în pericol, sunt îndepărtaţi cei care îi periclitează, chiar părinţi naturali fiind.

Pe de altă parte campaniile de vaccinare au scăzut masiv rata de transmitere a virusurilor. Dacă o persoană ce nu s-a vaccinat este ocolită de boală acest lucru nu se datorează apei sfinţite sau slujbelor ci oamenilor responsabili care, vaccinaţi fiind, au făcut ca boala să nu se mai răspândească. Sau cel puţin să nu se mai răspândească la fel de rapid...

Vaccinul anti-HPV şi frica

Avem "norocul" să trăim în România acestor vremi. Dacă nu am fi trăit în România ci în Nauru poate că nici nu am fi auzit măcar de existenţa vaccinului antiHPV sau guvernul nu ar fi avut bani să îl cumpere. Dacă am fi trăit acum 300 de ani nici măcar nu am fi auzit de virusuri şi vaccin. Eventual am fi auzit de o metodă pe care o practicau pe atunci românii, respectiv scăldarea (ultuirea, oltuirea sau altuirea) nou-născuţilor în laptele vacilor bolnave de variola bovină ca metodă profilactică împotriva variolei (cu rată de imunizare foarte scăzută, binenţeles).

Dar trăim în România, azi, şi ne confruntăm cu încă o provocare, posibila limitare a nenorocirilor aduse de un cancer, cancerul de col uterin. În clasica prosteală românească o provocare rămâne doar o provocare. Se pare că sperietorii de serviciu, adepţi ai teoriei conspiraţiei, sunt crezuţi şi urmaţi mai ceva decât Isus.

Dacă doriţi informare corectă şi onestă intraţi pe site-ul oficial: http://www.informarehpv.ro/ .

Acum să ne ocupăm de teoria conspiraţiei. Mai întâi câteva cifre vis-a-vis de vaccinul anti-HPV (human papillomavirus). O doză de vaccin costă 350 - 450 RON (~100 euro), depinde de producător. În acest moment sunt doi producători autorizaţi, vor fi şi mai mulţi pe măsură ce tehnologia va fi implementată. Deci, ideea ca cineva să aibă interes să vândă produsul său în regim de monopol dispare.

Totuşi, vaccinul este gratuit pentru adolescente. Cine are interes să îl plătească şi de ce? Ei bine, noi, plătitorii de impozite, prin intermediul statului român. De ce? Pentru că suntem egoişti. Tratamentele pentru bolnavele de cancer de col din România se ridică la aproximativ 70.000.000 euro pe an. Bani mulţi, pe care am putea să îi folosim altfel. Bani plătiţi concernelor farmaceutice pentru medicamente. Aşadar, dacă cineva se opune vaccinării anti-HPV este mai repede mesagerul producătorilor de medicamente, care se văd cu profiturile ameninţate. Ceva de genul hoţul strigă hoţii... Ştim că acest lucru nu este adevărat. Producătorii de medicamente au interesul de a trăi cât mai mulţi dintre noi pentru că numai atunci vor avea cui să vândă medicamentele. Şi ideal ar fi ca cei mai mulţi să fie sănătoşi, cei bolnavi nu prea mai au cum să producă bani pentru a le plăti. Altfel spus morţii şi bolnavii nu ajută industriei farmaceutice. Doar cei sănătoşi.

De ce vaccinul se adresează cu precădere tinerelor care nu şi-au început viaţa sexuală? Pentru că este aproape certă lipsa virusului din corpul lor (virusul se transmite mai ales prin contact sexual), lucru ce duce la o mai bună imunizare. Cine are interes ca tinerele să fie imune? Da! Aţi ghicit... Noi - părinţii, fraţii, prietenii lor. Mai ales prietenii lor. Cele mai frumoase fete nu sunt cele bolnave, sunt cele sănătoase... Şi ei vor să aibă prietene frumoase...

În fiecare an sunt diagnosticate peste 3400 de femei în România. În prezent sunt în tratament 40 000 de femei. Toate cu cancer de col uterin. Nu sunt nişte cifre, nu este doar o statistică. Este vecina de bloc, este soţia lui George, este mama prietenei tale, profesoara de română, naşa de botez, ospătăriţa aceea drăguţă, educatoarea de la grădiniţa lu' ăla micu', fiica doctoriţei lui tata, patroana de la coafor şi sora taximetristului cu care am venit de dimineaţă. Pe unele le cunoşti şi tu, pe altele nu. Multe preferă să nu strige în gura mare că sunt bolnave, este normal. Şi la 2000 dintre ele vom merge la înmormântare... în cel mult un an.

Cu toate astea acţiunile guvernamentale de vaccinare eşuează, părinţii fetelor şi fetele refuză vaccinarea anti-HPV. De ce? De frică... Da, de frică! Frica de necunoscut, în esenţă, alimentată de absurda teorie a conspiraţiei.

Frica este un sentiment parşiv, contagios. Frica este superioară, ca forţă, sentimentului de siguranţă. Când, într-un grup, cuiva îi este frică este foarte posibil şi probabil ca acest sentiment să se transmită şi celorlalţi. Mai ales când cel cuprins de frică este unul dintre cei consideraţi iniţiaţi (formatori sau lideri). De fapt, în interiorul unui grup (care altfel dă sentimentul siguranţei) cei cuprinşi de frică sunt indivizii asociali (care nu pot socializa) sau chiar antisociali. Aceştia sunt primii care se înspăimântă, de cele mai multe ori fără motiv. De exemplu copiii mai mici, aptitudinile lor sociale încă nu sunt formate. Dorm cu lumina aprinsă, întunericul (lipsa de informaţie) declanşând sentimentul fricii. Părinţii ştiu că nu este nimeni în camera lor şi încearcă să îi liniştească. Cu poveşti, nu prin forţă, forţa nu ar face decât să alimenteze frica.

Dar pe fricoşii de pe internet, adepţi ai teoriei conspiraţiei, nu are cine să îi liniştească, nu are cine să îi calmeze. Asociali fiind sunt cuprinşi de spaime dintre cele mai diverse, inclusiv frica de boală, dar pe care o văd deformat. Nimic altceva nu îi face să urle de spaimă decât lipsa de înţelegere a realităţii. Aşa se exacerbează ideea de conspiraţie mondială şi totală, au sentimentul că ceva este împotriva lor. Dar ei nu au făcut nimic, asta înseamnă, în gândirea lor, că ceva-ul este de fapt împotriva tuturor, iar ei sunt doar nişte oameni un pic mai deştepţi, care văd. Şi declară acest lucru, că ei sunt cei ce ştiu (de fapt nu ştiu nimic, sunt doar înspăimântaţi). Din păcate spaimele lor ni se transmit şi nouă. Şi devine din ce în ce mai dificil de a distinge vocile raţionale... mai ales pe internet, unde nu poţi privi în ochi pe cel ce transmite informaţia, ca să îţi dai cât de cât seama dacă nu cumva e plecat de acasă...

Frica declanşează acţiunea. În mod normal frica de boală ar trebui să ne conducă în a accepta vaccinarea, şi nu invers. Aceea este o frică conştientizată, în care raţiunea intervine. Dar boala este undeva departe. Şi poate nu vom fi chiar noi cei bolnavi. O speranţă iluzorie, dacă întrebi pe cineva care suferă de cancer de col uterin. Mult mai mare este frica imediată, de înţepătură de exemplu. Sau de reacţiile adverse (care de fapt nici nu sunt cine ştie ce). Sau de posibila infectare (informaţie falsă, de la cap la coadă). Sau de... orice... Aceasta este frica iraţională...
Şi atunci apare cealaltă reacţie, pe care o au animalele prinse de farurile maşinii în mijlocul drumului: înţepenesc. Dar timpul trece, fetele noastre se vor îndrăgosti, vor iubi şi vor face sex, pentru că nu au fost vaccinate vor fi purtătoare de human papillomavirus şi cu toate astea sperăm că vor fi printre cele ce vor scăpa de cancerul de col...

Acum priveşte-te în oglindă şi roagă-te ca fiica ta să nu fie printre cele... care nu au scăpat.

Datele statistice au fost obţinute de aici: http://www.ms.ro/fisiere/comunicate_presa/1841_106_prezentare%20conferinta%20presa_11%20noiembrie%20(2).ppt
Cum văd fetele noastre cancerul: http://www.coolgirl.ro/forum/viewtopic.php?t=5658&postdays=0&postorder=asc&start=0