Se afișează postările cu eticheta convingere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta convingere. Afișați toate postările

17 decembrie 2017

Pariul lui Pascal demontat

Rezumatul pariului:
1. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii răsplătit cu o viață veșnică în rai, deci un câștig infinit.
2. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii condamnat la un iad veșnic, deci o pierdere infinită.
3. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplatit, deci o pierdere finită.
4. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplătit dar ți-ai trăit viața așa cum ai vrut, deci o pierdere finită.

Răspunsul meu:
1. Care Dumnezeu? Doar se știe că adevăratul creator e Moș Crăciun. Îți dai seama ce fraier ești dacă te închini creatorului greșit?
2. Faci fapte bune dar crezi în creatorul greșit. Dar creatorul e bun și te iartă că ai crezut în cel greșit. În acest caz te iartă și dacă nu ai crezut în nici un creator.
Sau creatorul e rău... și atunci nu merită să fie considerat creator.
3. De fapt te închini lui nu pentru că ești tu bun sau deștept ci pentru că ești... fricos. Un creator care te recompensează pentru că ți-e frică este un creator... ipocrit.

26 iunie 2014

Vaccinurile şi autismul

În acest articol sunt câteva studii ce doresc să indice ca posibilă cauză a autismului vaccinurile: http://www.activistpost.com/2013/09/22-medical-studies-that-show-vaccines.html

Studiile trecute în articol fac o sugestie, nesusţinută de dovezi, cum că autismul apare din ce în ce mai des şi propun ca motiv vaccinurile. Apriori, fără a şti în prealabil ce anume produce autismul (aici ştiinţa mai are de lucru, întradevăr).

Astfel
că înfierează, pe rând, diferite componente ale deferitelor vaccinuri, fără a stabili în clar care dintre ele este vinovat: ba că e tiomersalul, ba că sunt sărurile de aluminiu, ba că e virusul ăla, ba cealaltă parte de virus, complet diferit. Adică, de fapt, nu spun că anume ceva produce autismul.
Concluziile acestor "studii" sunt puse sub semnul îndoielii: ar putea fi vaccinurile, fără să ştim ce anume din ele. Adică, de fapt, ar putea fi orice, doar că am observat că sunt mulţi copii ce sunt diagnosticaţi cu autism. 


Dar asta este şi normal, odată ce diagnosticarea se face din ce în ce mai performant.
Iar pentru că evenimentele importante din viaţa unui copil sunt vaccinurile ia să dăm noi vina pe ele.
La general.
Deşi nu au cum să fie toate vaccinurile vinovate.
Nu au cum să fie toate substanţele din vaccinuri vinovate.
Chestiunea este că nu s-a găsit nimic vinovat ci doar nişte coincidenţe statistice.

Concluzia: studiile respective sunt de tot rahatul. Puteau foarte bine să dea vina pe încălzirea globală, că şi ea este evidenţiată cam în aceeaşi perioadă cu descoperitrea autismului.
Ideea este că nu putem accepta o cauză doar pentru că ne este la îndemână fără să cunoaştem mecanismul cauză-efect. Este ca şi cum ai considera că a plouat pentru că afară pământul e ud. Dar el poate fi ud şi pentru că a fost o revărsare de râu, nu o ploaie. Relaţia vaccinuri-autism conform studiilor prezentate nu este credibilă.

În schimb avem un studiu întins pe câţiva ani ce arată reapariţia epidemiilor considerate sub control datorită faptului că părinţii nu-şi mai vaccinează copiii pentru că pică în plasa criminalilor antivaccinişti: http://www.cfr.org/interactives/GH_Vaccine_Map/#map
Unde credeţi că sunt epidemii? În statele prea sărace pentru programe de vaccinare naţionale şi în cele prea "dezvoltate" pentru ca acestă eroare de comunicare şi cunoştere să nu prindă. Păcat de copiii ce vor suferi şi vor muri pentru că părinţii lor sunt tâmpiţi. Dar de, nimeni nu-şi alege părinţii...

Şi alte articole despre vaccin:
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-si-protocolul-religios.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-anti-hpv-si-frica.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2010/01/antivirusul-si-vaccinul.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2014/01/crima-conceptiei-antivaccin.html

15 iunie 2014

Filosofia schimbă România

Dan Cristian Vulpe (18 ani), elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Silvania“ din Zalău (Sălaj), medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Filosofie 2014, de la Vilnius, Lituania.
Mai jos este interviul integral acordat jurnaliştilor Adevărul.

1. Ce este filosofia și care este locul ei în cultura contemporană?

Filosofia, cum spunea Copleston, “este un domeniu legitim şi autonom al cercetării și cunoașterii umane, cu propria metodă și propriul obiect de cercetare”. Este o examinare scrupuloasă a presupozițiilor ce ne orientează gândirea, acțiuniile și existența noastră. Pentru aceasta, ea supune unui studiu critic și sistematic întrebările fundamentale ce se înfățișează în urma activitățiilor practice și cotidiene sau a celor intelectuale, uneori aflate chiar în domeniul altor discipline. Există o confuzie lingvistică în jurul termenului, adeseori fiind invocată etimologia acestuia pentru a-l elucida definițional, metodă ce nu o consider eficientă și adecvată. Cert este că filosofia a fost pentru două milenii și jumatate în centrul preocupăriilor noastre intelectuale, iar acum putem afirma că este esențială pentru înțelegerea noastră a lumii și a interacțiunii individului cu ea. Incursiunea filosofică începe de multe ori cu unele încurcături teoretice, unde acumulări noi de date experimentale nu sunt suficiente. Alteori, filosofia are nevoie de control factual. Filosofia se deplasează spre o sinonimie cu științele naturale, spre configurații teoretice mai abstracte și mai performante, lucru care se remarcă în proiectele naturalizate.
Cred că putem face o distincție între filosofia academică, ca program de cercetare și o filosofie ușoară, manifestată ca reflexie liberă, existențială. Referitor la filosofia academică, aceasta se înfățisează ca o activitate argumentativă, sobră și detașată, ce atribuie un rol central analizei logice și clarificării conceptuale, o atenție meticuloasă față de claritatea și rigoarea limbajului și a expresiei și o asumare deschisă a rezultatelor științifice ce le integrează în discurs în mod pertinent. Spun că este program de cercetare pentru că demersul acesteia este unul dezinteresat, însemnând că este eliberat de preconcepțiile subiective, exponenții acesteia având obiective comune, împărtășind metode și limbaje comunicabile intersubiectiv. Filosofia academică analitică abordează problemele într-un mod discret și detaliat, permițând astfel puternice specializări. Infrastructura tehnică a filosofiei contemporane cunoaște o sofisticare formală avansată. Este realmente dificil pentru un cercetător să dețina cunoștiințe avansate în ariile ce ies de sub specializarea sa.
În ceea ce privește locul filosofiei în cultura contemporană cred că putem face alte distincții. Pentru început, distincția dintre filosofia teoretică și filosofia practică. Cea din urmă se preocupă de aspectul social al umanului, e.g. etica, filosofia politică, estetica, filosofia socială, și este puternic și dinamic angrenată în viața contemporană. Statul și instituțiile lui politice sunt construite pe concepte filosofice. Să ne gândim la Declarația de independență a lui Thomas Jefferson construită pe contractualismul lui John Locke. Instituțiile legale sunt fundamentate pe o înțelegere filosofică a conceptelor fundamentale de justiție, egalitate, libertate, coerciție sau fericire. Emancipăriile de ordin ideologic au avut de multe ori origini filosofice, e.g. Iluminismul. Arta, literatura și științele naturale au fost puternic influențate de discursul filosofic. De altfel unul dintre rolurile filosofiei, privind istoric, a fost acela de incubator de idei științifice. Exemplul îl fac teoria relativității a lui Einstein, apariția și dezvoltarea psihologiei ca știintă, e.g. asociaționismul, cadrul teoretic al științelor cognitive și al lingvisticii, sau chiar apariția calculatoarelor în urma dezvoltării logicii formale moderne. Un alt aspect contemporan al filosofiei este rolul integrativ pe care il instanțiază. Diverse ramuri de cercetare ale filosofiei lucrează îndeaproape cu cele ale știintelor naturale sau sociale, e.g. filosofia minții cu științele cognitive, psihologia sau neuroștiințele, epistemologia formală cu matematica și economia.
Cred că se întrevede faptul că filosofia nu este o disciplină de cafenea, ci este o știință, i.e. scientia, ce are metode și obiective clare, un prestigiu istoric milenar și este centrală întelegerii lumii și a locului nostru în ea.

2. Ce ţi-a determinat interesul pentru filosofie și în ce a constat pregătirea ta?

Întrebările generale ale filosofiei, în forma lor naivă și nesistematică, sunt naturale individului încă de la o vârstă timpurie. Bineînțeles, filosofia implică o activitate de cercetare și argumentare riguroasă însă o premiză a existenței acesteia o reprezintă curiozitatea și atitudinea interogatoare. Întrebarea și dubiul reprezintă motivul creator al discursului rațional. Un soi de scepticism funciar, o îndoială de fond și o curiozitate incurabilă au fost cele care m-au orientat în actele mele de cunoaștere. Întrebările filosofice au fost un stimulent intelectual și o sursă de exercitare a facultățiilor critice. Îmi amintesc, de pildă, faptul că la Cultura civică aveam dezbateri și teme de gândire asupra unor concepte precum libertate sau egalitate. Am făcut cunoștință pentru prima dată, în urma unor investigări private lacunare, însă efervescente, cu figuri precum John Locke sau Baruch Spinoza. Nu cred că la momentul acela aveam vreo înţelegere adecvată sau temeinică a puținelor lucruri care le-am citit, însă întâlnirea aceasta a reprezentat un moment de reflecție personală și o premiză spre ceea ce a urmat. Ulterior am avut o preocupare, tot așa într-o măsură minoră, cu filosofia antică greacă. Pe la începutul liceului citisem câteva comentarii la Platon, printre care și o introducere de Andrei Cornea. Întrebări mari precum cele referitoare la ontologia predicatelor morale, e.g. faptul că acestea nu sunt fundamentate supranatural, la existența realității exterioare și la posibilitatea de a o cunoaște sau cele referitoare la relația dintre minte și corp au însemnat un mediu elastic, expansibil pentru interogarea și mirarea cognitivă. Ulterior, conștientizarea unei acumulări nesistematice și inconsistente de informații din ariile de studiu ale filosofiei m-au determinat să iau decizia de a citi istoria filosofiei într-o manieră mai organizată. Astfel, cuprins și de elanul entuziast al neofitului, am decis să încep cu Istoria Filosofiei a lui Frederick Copleston. Fiind traduse primele patru volume, încă înainte de vara dintre clasa a 10-a și clasa a 11-a, am demarat activitatea de lectură. După acele patru volume au urmat alte cărți care mi-au completat cunoștințele de istoria filosofiei. Timpul adiacent, odată familiarizat și introdus în această disciplină, l-am petrecut orientării în diferitele ramuri și direcții filosofice. Interesul meu creștea odată ce reușeam să pătrund și să investighez tot mai mult, se autoalimenta. Un aspect important al pregătirii mele a fost achiziția unor concepte care m-au ghidat ulterior în descoperirea unor surse importante de informații. Așa am reușit să acumulez date despre diferite enciclopedii, manuale sau, în general, articole academice. Am avut materialul necesar pentru a aprofunda ceea ce m-a interesat în mod deosebit. Am ajuns să studiez chestiuni de actualitate. Poate părea o chestiune sofisticată însă a fost un progres realmente natural și motivat doar de interese de cunoaștere. Nu am avut un mentor care să mă îndrume procedural, demersul meu a fost unul autotelic, de amorul artei, un proiect privat și individual. Cu atât mai mare a fost satisfacția descoperirii, fiind rezultatul unui travaliu al înțelegerii, necesitat de constante clarificări personale. Faptul care mi-a permis aceasta incursiune intelectuală a fost existența unor surse de informare libere, ceea ce este de admirat. Cunoașterea este accesibilă, mai greu este să secționăm printre cantitatea imensă și să selecționăm ceea ce este relevant. Documentarea și studiul individual este într-adevăr dificil, și poate fi inițiat doar de motivații sincere și autentice, însă în final este plin de satisfacții. Așa m-am format ca autodidact, iar metodele astfel deprinse le-am aplicat unei game de discipline și interese largi, care depășesc interesul pentru filosofie.

3. Ce părere ai despre sistemul de învățământ?

Cred că sistemul poate suferi amendamente. Cel puțin din punct de vedere statistic social este clar faptul că elevii nu au un interes autentic pentru domeniile de cultură și că de cele mai multe ori sunt angajați doar după o vânătoare vulgară de note. Se studiază o cantitate mare de cursuri iar contextul social general nu încurajează și promovează aceste valori ale educației. Cei mai mulți elevi nu înțeleg metodele științei și nu sunt curioși să meargă dincolo de preocupările de la clasă. Nu știu dacă este sistemul de învățământ responsabil sau este vorba de un concurs de împrejurări, o situație generală ce continuă să survină datorită unor cauze și premize complexe. Realitatea tristă, regretabilă este însă că elevul, în urma liceului, nu deprinde metodele gândirii critice, nu reușește să conceptualizeze, nu are o apreciere valorică a literaturii și a artei și nu își asumă obiective culturale și cognitive semnificative.
Încă rezidă gândirea miraculoasă și superstițioasă.

Cred că predarea religei sub forma confesională este periculoasă, în măsura în care contrazice ceea ce este instaurat la orele umaniste sau științifice.

Ce poate fi mai periculos decât o acumulare de contradicții de acest fel?
O predare a istoriei religilor și a eticii cred că ar reprezenta o substantială îmbunătățire a strategiei educaționale.
Mai mult de atât, poate că un curs ce are să familiarizeze tânărul cu metodele și obiectivele diferitelor științe (naturale, formale sau umaniste), cu valorile cultural-artistice contemporane și să-l încurajeze în formarea unor abilități critice, de discernământ ar fi binevenit. Aspectul valoric general trebuie pus în evidență. Cred ca un rol fundamental al școlii îl reprezintă formarea unor viitori cetățeni responsabili, activi și lucizi. Individul nu încetează să existe într-o configurație de grup și astfel este așteptat de la el să coopereze, să deprindă relații de empatie și să aibă o înțelegere a celor din jurul. Școala trebuie să contribuie la formarea acestor tării de caracter.

4. Ce alte interese ai și care este viziunea ta despre viață?

“Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viaţa: nevoia de iubire, foamea de cunoaştere şi mila neţărmurită pentru suferinţele omenirii.” - Bertrand Russell
Cele trei motive primordiale care îmi orientează întreaga existență sunt curiozitatea intelectuală, necesitatea experienței artistice și sensibilitatea morală, dintre care pe primele două mi le îngădui din plin și fără reținere. Este ceea ceea ce mă dinamizează: voluptatea cunoașterii, curiozitatea descoperirii, a noutății, a saltului în necunoscut, a deconspirării misterului, stringența înțelegerii continue. Angajamentul meu central este cel față de naturalismul ontologic, i.e. ideea conform căreia nimic nu există dincolo de lumea naturală, materială, legile naturale fiind cele care guvernează structurași ordinea universului. Nu există suficiente dovezi pentru a sprijini existența fenomenelor supranaturale și a unor entități ce depășesc sfera aceasta. Aceasta este o chestiune de etica opiniilor: este epistemic corect să formăm opinii doar pentru ce avem suficiente probe.

Cred că este o sfidare intelectuală să crezi în afirmații miraculoase în absența unei reflexii și considerații circumspecte. 

Iar formarea opiniilor pe baza unor resorturi emoționale tribale și pe o gândire deziderativă nu reprezintă o metodă fiabilă. Weltanschauung-ul meu este bazat pe o apreciere profundă a gândirii științifice și a rezultatelor acesteia, dublată de necesitatea personală a experienței estetice. Cred că individul trebuie să apeleze la logică, rațiune, confirmare empirică și consistență argumentativă în actele lui de cunoaștere. El trebuie să iasă de sub tutela dogmatismului, autorității și a gândirii populare. Individul este emancipat prin punerea în practică a facultăților critice. Demnitatea umană se regăsește în exercițiul constant al rațiunii, în aspectul reflexiv, întrebător și creator al firii. Concepțiile mele se întrepătrund cu cele ale umanismului secular și ale liberei cugetări: suntem ființe finite, parte a diversității naturale, deciziile noastre morale sunt bazate pe necesitățile naturii umane și a respectului reciproc, trebuie să ne formăm opiniile pe baza observației, rațiunii și a analizei critice și caracterul semnificativ al vieții este dat de dedicarea față de idealurile umane ale cunoașterii și ale contemplației artistice.
Sub aceste concepții se regăsesc și curiozitățile mele adiacente. Sunt preocupat să pătrund într-o multitudine de domenii științifice, pentru fiecare având interese specifice. Maturitatea care am dobândit-o în urma studiului individual îmi permite acum să aplic același metode de învățare unei largi game. Câteva dintre cele ce mi-au ocupat și îmi vor ocupa timpul pe viitor sunt: istoria intelectuală, teoria evoluției, chestiuni generale dar și specifice din fizică, astronomie și astrofizică, științele ale minții și neuroștiințele și modele formale de decizie și strategie din economie. Pentru figuri precum Galileo Galilei, Charles Darwin sau Albert Einstein port o stimă și o considerație deosebită.
Pe partea artistică am acordat de mult timp o atenție deosebită muzicii. Am ascultat muzica clasică sistematic, de la origini până în perioada contemporană. Cred că nu aș putea să surprind preferințele mele într-un spațiu scurt și nu aș reuși să dau seama de reala diversitate a muzicii clasice însă îi pot aminti pe puțini dintre giganții care mi-au cultivat gustul: de la Bach, Mozart, Beethoven la Tchaikovsky, Straus, Rachmaninoff, Debussy, de la Chopin, Schoenberg si Stravinsky la Messiaen, Lutosławski, Babbitt, Xenakis. Am avut un interes mai deosebit la un moment dat pentru muzica electronica clasica, i.e. Electroaucustica, Musiqueconcrete, ElektronischeMusik, Scoala de la New York, de la Columbia-Princeton ș.a.m.d. M-am preocupat considerabil de muzica de avangarda și experimentală.
O altă arie o reprezintă muzica rock cu subreprezentările ei de rock progresiv, psihedelic, electronic sau fusion, e.g. Krautrock-ul sau scena Canterbury. Ar fi un gest ostentativ să enumăr formații. Există un număr prea mare care m-au influențat în orientarea mea culturală: începând cu formațiile Invaziei Britanice, a blues rockului și a rockului psihedelic. Un eveniment important a fost descoperirea marilor formații de rock progresiv și de art rock. În special noua complexitate compozițională și inovațiile stilistice dobândite prin incorporarea unor elemente de jazz și clasic m-au orientat spre o largă diversitate de artiști și formații. Am ascultat formații și artiști de rock alternativ, punck rock și new wave ca în final să ajung la o plajă de avangardă. M-a fascinat diversitatea muzicală și mi-am cultivat estetic interesele și în acest aspect.
Și probabil un gen care rămâne central audiților mele muzicale îl reprezintă jazz-ul. Ar fi un exercițiu futil să încerc să surpind jazz-ul și compozitorii lui în câteva rânduri. Bineînțele nume precum Miles Davis, John Coltrane, Charles Mingus, Thelonious Monk, Dave Brubeck, Ornette Coleman, Herbie Hancock, Duke Ellington nu încetează să rezoneze în cercurile largi. Eu însă, am încercat să pătrund sistematic și disciplinat în diversitatea jazz-ului și m-am aplecat asupra subgenurilor de bebop, cool jazz, hard bop, modal jazz, free jazz și a proiectelor ce înglobează o diversitatate de stiluri și sunt în general experimentale, i.e. post-bop, jazz fusion și jazz rock și etapa finală, jazzcore-ul. Sunt dispus să îmi împărtășesc mai pe larg interesele muzicale și sunt deschis la discuții pe această temă. Dincolo de actul audiției cânt la chitară clasică, unde am și mici compoziții personale.
După interesul pentru muzică vine interesul pentru cinema. Pot să specific regizori pentru care port o considerație deosebită: Stanley Kubrick, Federico Fellini, Krzysztof Kieślowski, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Michelangelo Antonioni, Orson Welles, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, Alfred Hitchcock, Terrence Malick și mulți alții. Am avut o perioadă în care mă documentam în domeniu și dedicam mult timp ca spectator. M-am familiarizat cu critica de film, cu câte puțin din componentele estetice și de producție ale filmului, iar filmul râmâne pentru mine un prilej de meditație și delectare.
În artele fine m-a preocupat în special pictura modernă și contemporană. Nu cred că justifică în mod adecvat situația însă pot amintii impresionismul lui Monet, prerafaelismul lui Millais și Waterhouse, expresionismul abstract a lui de Kooning sau Gorky, cubismul lui Picasso, suprarealismul lui de Chirico, Dali sau Magritte, Klimt ca reprezentant al Secesiunii vieneze sau expresionismul lui Schiele și Kokoschka. Adevărul e că am fost în principal interesat de pictura secolului XX cu câteva excepții și cu o apreciere sinceră a perioadelor premergătoare.Nu cred că sunt deja un connoisseur al artelor fine însă sunt preocupat să îmi rafinez perceptia asupra lucrărilor de artă. În fotografie am apucat să ma familiarizez doar cu alfabetul: Richard Avedon, Helmut Newton, Henri Cartier-Bresson, Edward Weston, Herb Ritts, Brassaï, Ansel Adams, Ellen von Unwerth.
În ceea ce privește literatura am câteva preferințe, în special din secolul XX. Nu am avut timpul necesar pentru a mă apropia de literatura așa cum aș fi dorit, însă sper că o să îmi pot gestiona suficient de eficient timpul încât să lecturez ficțiune cu regularitate. Cărțile care vreau să le citesc le am în biblioteca mea personală, sunt rezultatul unui efort de orientare personal, reprezintă o proprie achiziție.
Am început cu citatul lui Russell și voi încheia cu unul de Kant:
"Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiratie si veneratie, cu cât mai des si mai stăruitor gândirea se ocupă de ele: cerul înstelat deasupra mea fi legea morală în mine. Pe ambele [ . . . ] le văd în fața mea si le leg nemijlocit cu conștiinta existenţei mele."

22 mai 2014

Îndoiala arată că gândeşti

Eu consider că mă pot înşela, că pot greşi. De asta cer dovezi. Bănuiesc că şi alţii se pot înşela sau pot greşi.
Este interesant că exact oamenii care nu au nevoie de dovezi pentru a crede sunt cei ce consideră că nu se înşală în credinţa lor. Cum, Doamne iartă-mă, de sunt aşa de siguri pe ei? Să fie pentru că nu funcţionează mintea lor ci doctrina cu care au fost infestaţi? Posibil...


11 mai 2014

Biblia spune că "a crede" e o pacoste...

O provocare...
Pentru Atei: Am postat un pasaj din Biblie. Nu se pune problema în a crede sau nu. De asemenea nu contează felul de interpretare, adliteram, simbolic, analogie etc... şi nici faptul că cei doi ar putea reprezenta o generaţie a ciobanilor sau a celor care au lucrat pământul... Mă intereasează care este ideea, sau meesajul din din text.
1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu".
2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.
3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.
4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui,
5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.
6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta?
7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"
8. După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.
9. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?"
10. şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.

Răspunsul meu:
Ideea este că pre-judecăţile religioase ucid. Cel ce crede că primeşte mesaje de la divinitate se poate înşela şi poate face gesturi reprobabile în baza acestor credinţe. Problema nu este doar că le face, ci că nu înţelege. Nu numai fapta sa este greşită ci chiar raportarea pe care el o are faţă de divin este greşită. A te raporta la divinitate fără a căuta dovezi care să confirme sau să infirme credinţa ta te aruncă în eroare iar eroarea e fatală. Experienţa ne arată că în momentul în care căutăm dovezi descoperim raţiunea şi metoda de cunoaştere de tip ştiinţific. Iar asta distruge ideea religioasă, indiferent care ar fi ea. Credinţa e o pacoste.

25 aprilie 2014

Mesajul organizaţiei EHF către candidaţii la alegerile europarlamentare

Via ASUR:

Ascensiunea partidelor populiste radicale, conservatorismul social persistent în mai multe state membre ale UE și lobby-ul religios extremist la nivelul UE sunt provocări pentru valorile progresiste pe care le apărăm.

În perspectiva alegerilor UE iminente, Federaţia Umanistă Europeană (EHF) este de părere că UE ar trebui să ia în considerare aspectele următoare, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni.

Secularism și Instituții Europene

Instituțiile UE trebuie să rămână independente de toate religiile și credințele.

Deținătorii de funcții UE trebuie să mențină asiduu neutralitatea în comportamentul și declarațiile lor publice și oficiale, indiferent de convingerile lor personale.

Fiecare cetățean are dreptul de a crede sau nu, ceea ce este o chestiune privată, dar este necesar să se interzică orice influență religioasă asupra politicilor și cu privire la organizarea societății în sine.

De la punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, instituțiile europene sunt obligate să efectueze “un dialog deschis, transparent și regulat”, cu biserici și organizații non-confesionale. De prea multe ori, organizațiile non-religioase au fost ignorate sau au beneficiat de un tratament inferior, deși o plângere a EHF adresată Mediatorului UE a produs recent unele îmbunătățiri .

EHF consideră că EU trebuie:

- Să respecte pe deplin principiul de separare a instituțiilor publice de biserici;

- Să rămână vigilentă pentru a apăra secularismul împotriva celor care atacă – direct sau indirect – drepturi fundamentale, cum ar fi egalitatea de gen, drepturile LGBT, libertatea de gândire și de exprimare, drepturile sexuale și reproductive ale femeilor, educația sexuală, libertatea de cercetare științifică, accesul la educație pentru toți etc.;

- Să clarifice directivele sale în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 17 din TFUE de către instituțiile europene, care acoperă (de exemplu), cui îi este permis să ia parte și ce subiecte sunt discutate;

- Să garanteze transparența totală în numirile de experți și comitete de etică ce asistă grupurile de lucru ale instituțiilor europene.

Apărarea statului de drept, democrației și drepturilor omului

Mișcările populiste au fost în creștere în Europa pentru mai mult de 20 de ani și criza financiară și economică a consolidat problema. Acestea atacă democrația în profunzime și nu constituie o alternativă politică credibilă. În plus, exacerbează tensiunile sociale și suspiciunea populară asupra proceselor democratice. De asemenea, contribuie la răspândirea atitudinilor rasiste, xenofobe și homofobe care se opun drepturilor omului și subminează proiectul european. O astfel de situație necesită un răspuns european puternic și coordonat.

EHF cere UE să:

- Respecte valorile fundamentale ale Uniunii și să acționeze prin toate mijloacele diplomatice și juridice împotriva statelor membre care încalcă aceste valori și care se derogă de la regulile comune ale UE și să creeze un mecanism tip stat de drept (“Comisia de la Copenhaga” sau un grup la nivel înalt) pentru a asigura respectarea statului de drept de către toate statele membre;

- Configureze o strategie coordonată pentru a lupta împotriva răspândirii fundamentalismului și a partidelor populiste;

- Adopte o atitudine pro-activă în toate instituțiile sale (Comisia, Consiliul și Parlamentul), în scopul de a-și completa sistemul de legislație anti-discriminare;

- Insiste pe îndepărtarea tuturor legilor naționale împotriva blasfemiei ca recomandare a Consiliului Europei;

- Apere drepturile economice și sociale ale cetățenilor europeni, în special în statele membre care sunt cel mai expuse la măsurile de austeritate impuse de instituțiile internaționale;

- Protejeze menținerea sau crearea de servicii publice la standarde înalte;

- Promoveze cetățenia europeană și contribuția activă a cetățenilor la procesul de luare a deciziilor publice.

Politica de cercetare științifică

Politica de cercetare științifică trebuie să fie liberă de orice drepturi de veto religioase. Cercetarea științifică ar trebui să fie ghidată doar de rațiune, experimentare și demonstrare, sub rezerva aprobării etice de către organismele imparțiale.

EHF cere UE:

- Să apere libertatea de investigație ca bază pentru cercetarea științifică: limitările sale sunt cele de mijloace, ordine publică și legea în sine, care reprezintă rezultatul alegerilor decise în mod democratic de societate;

- Să reziste la încercările unor organizații religioase de a împiedica dezvoltarea cercetării europene, pe considerente doctrinare religioase;

- Să ia în considerare, în procesul de decizie, criteriile de interes general pe care cercetarea europeană trebuie în mod necesar să le implice. Prioritățile acestei cercetări nu trebuie să se bazeze numai pe criterii economice.

Relații internaționale

Relațiile internaționale ar trebui să respecte drepturile omului, libertățile individuale garantate de stat și să respingă toate formele de discriminare, inclusiv cele bazate pe sex, orientare sexuală, origine etnică, religie sau credințe.

EHF cere UE:

- Să acorde o atenție deosebită respectării drepturilor omului și a statului de drept în toate viitoarele aderări la Uniunea Europeană;

- Să se asigure că acordurile de cooperare ale Uniunii Europene conțin clauze puternice de condiționalitate democratică;

- Să adopte o abordare proactivă pentru promovarea libertății de conștiință și de religie între parteneri ai Uniunii Europene, ceea ce presupune libertatea de a nu crede și libertatea de a-ți schimba credința;

- Să apere libertatea de exprimare, care include libertatea de a critica convingerile religioase și filosofice, precum și să pledeze pentru suprimarea legilor privind blasfemia din lume.

Subscriu.

22 martie 2014

Revelație versus știință

Materialul depăşeşte cu mult capacitatea noastră de a construi modelele lui. Aşa că spiritualul este la piciorul broaştei în comparaţie cu ceea ce evidenţele materialului arată. Să inventezi pe cineva care construieşte un om adult viu din pământ este la acelaşi nivel cu a inventa un Făt Frumos ce ridică o pădure aruncând un pieptene. Pe când să demonstrezi cu fapte verificabile că organismele complexe sunt urmaşii unor organisme mai simple supuse presiunii selective este cu adevărat valoros, nu pentru că "invenţia" este originală ci pentru că realitatea, verificată şi răsverificată de fiecare experiment, corespunde.

Materialul este și va fi la piciorul broaștei față de spiritual. Fară a ignora importanța materialului afirm că materia este doar energie, cel mult informație (deși aici poate greşesc) însă cam atât. Și creştinismul acordă atenţie materiei (de aici cultul moaștelor dar asta e altă discuție) însă nu reduce totul la particule elementare, neuroni, reacții chimice samd. Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...

„Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...”
Aha! Deci nu contează că știința ca proces poate să ofere modele conforme realității și mijloacele de a afla asta. Ce contează este ca divinitatea în care tu crezi să fie confirmată, chiar și împotriva evidențelor.

Ştiinta poate să ofere modele conforme realităţii? De când? Eu ştiu că se tot schimbă, ceea ce e valabil azi e contrazis mâine, e orbecaială în "lumina" raţiunii şi logicii. Revelaţia da, e absolută, deoarece a fost, e şi va fi aceeaşi, nu se schimbă. În afara lui Dumnezeu nu există adevăr. Îl cunoşti doar trăind, experimentând legea Lui.

Știința oferă modele conforme realității, cu limitările capacităților tehnologice. Dacă și numai o singură dovadă ar contrazice modelul respectiv metoda științifică îl aruncă la gunoi, fie recunoscând că acolo nu are deocamdată capacitatea de a oferi un model, fie propunând un altul care să înglobeze dovada respectivă. Știința nu „se schimbă”, se îmbunătățește.
Să luăm ca exemplu sfericitatea Pământului. Evidențele subjugate primelor observații empirice păreau a oferi un model în care Pământul e plat. Abia când tehnologic a devenit posibil a măsura distanțele și raportul umbrelor obiectelor luminate de soare la diferite latitudini și observându-se diferențe față de ipoteza unui pământ plat s-a propus ipoteza unui pământ sferic. Pământul a fost dintotdeauna sferoid, nu a fost niciodată plat, atâta doar că modelul nu era conform. Acum, indiferent cât de mult va cunoaște omenirea, pământul nu va deveni cubic sau plat din nou, tot sferoid va fi. Asta arată că știința oferă cunoaștere reală, corectă, conformă adevărului existenței, deși informația este infirmabilă. Tocmai asta dă putere cunoașterii științifice, faptul că se pot verifica și răsverifica ipotezele și teoriile sale.
Spui că revelațiile sunt adevărata cunoaștere? Fals! Doar revelațiile confirmate științific au rezistat deoarece știința le-a eliminat pe cele eronate, le-a selectat. Biblia e plină de revelațiile unui pământ plat, doar că acum sunt modificate cuvintele biblice pentru a corespunde realității, numai că asta nu se poate face peste noapte și „dovezile” aberațiilor „revelate” încă mai există.
Iată alăturat dovada că Biblia a fost modificată pentru a corespunde adevărului evidențiat științific: Biblia - geneză şi metamorfoză V ... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...

Nimic nu se poate naşte din nimic. E prea complexă lumea asta pentru a o atribui haosului. Există forţa creatoare iar acest lucru se simte zi de zi în orice obiect material şi în orice stare spirituală. Dumnezeu există şi nu trebuie să citeşti toate cărţile lumii ca să afli asta. Se simte în interior şi în exterior.

Simţurile nu ne înşală? Pardon. De asta există magicieni şi trucuri care profită de limitatele noastre simţuri. Pentru că ne putem înşela uşor. Tocmai de asta avem nevoie de raţiune şi metodă ştiinţifică: pentru a înlătura erorile datorate simţurilor şi trăirilor.
Dacă un lucru complex, ordonat, are un creator înseamnă că şi creatorul, la rândul lui mai complex şi mai ordonat decât orice lucru, are un creator al creatorului, doar NIMIC nu se poate naşte din haos, nu? Aşadar pe Dumnezeu cine l-a creat?
În realitate nu este nevoie de Dumnezeu pentru a apare lucruri complexe din lucruri mai simple, ajunge selecţia. Iar materia are acestă posibilitate, datorită faptului că este în mişcare continuă: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/despre-univers-evolutie-si-cunoastere.html

15 martie 2014

Duel creaţionism - evoluţie

- Mamă, care e diferenţa între evoluţionism şi creaţionism?
- Vezi tu blocul în care noi locuim? Ei bine, draga mea, evoluţionismul spune că, cu mult timp în urmă a aparut o coliba, care a evoluat, a devenit o căsuţă, apoi o casă, o vilă până a ajuns un bloc cu multe etaje. Creaţionismul spune că acest bloc a fost construit de o firmă cu ceva ani în urmă.
- Şi mai există oameni care mai cred în evolutie, acum când ştiinţa e atât de dezvoltată?
- Încă mai sunt.


- Tată, care este diferenţa dintre creaţionism şi evoluţionism?
- Vezi tu obiectul acesta complex, cum este un ceas? Este clar că un obiect şi mai complex, ceasornicarul, l-a făcut. El nu poate apare din întâmplare.
- Şi pe ceasornicar, care este un obiect şi mai complex decât ceasul, odată ce a putut să-l facă, cine l-a făcut?
- Evoluţioniştii consideră că acest ceasornicar este de fapt urmaşul unui lung şir de ceasornicari, fiecare mai bun decât cel de dinainte, şi prin asta selectaţi doar cei mai buni. Este atât de lung şirul de ceasornicari încât, de fapt, primii ceasornicari nici măcar nu făceau ceasuri, adică nici nu erau ceasornicari. Astfel avem ceasornicari pricepuţi, chiar ceasornicari de ceasuri electronice, dar avem şi constructori de blocuri, ba unii sunt constructori doar de bordeie, nefiind în stare de ceva mai complex. Datorită selecţiei naturale apare bogăţia diferitelor meserii şi aptitudini. Atâta doar că unii produc şi vând lucruri folositoare în timp ce alţii sunt paraziţi, profitând de credulitatea altora.
- Am înţeles cum e cu evoluţia, dar creaţionismul ce spune?
- Creaţionismul spune că pe ceasornicar l-a făcut Dumnezeu.
- Înseamnă că Dumnezeu este un obiect şi mai complex decât ceasornicarul, care este foarte complex. Asta înseamnă că şi pe el l-a făcut cineva, mult mai complex decât Dumnezeu, doar nu putea să apară din întâmplare. Pe Dumnezeu cine la făcut?
- Dumnezeu nu există în realitate. Este doar o invenţie a paraziţilor de care ţi-am amintit mai sus pentru ca ei să explice de ce există ceasornicar.


Ai tu dovezi că nu există Dumnezeu? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Dumnezeu. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Dumnezeu, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Dumnezeu?

Ai tu dovezi că nu există Moş Crăciun? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Moş Crăciun. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Moş Crăciun, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Moş Crăciun?

Ai tu dovezi că nu există Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, Monstrul din Spaghete, Făt Frumos sau Inorogul Roz?
Ai tu dovezi că nu există miile de zei inventaţi de oameni în decursul istoriei lor?

De ce ar exista zeul tău, fie el şi "Dumne"zeu? Pentru că e al tău?
Câtă infatuare...

8 ianuarie 2014

Ce este un ateu?

Freija Vanir ne pune iarăşi la-ncercare cu întrebări "şugubeţe":
După mintea voastră, și făra a o da prin dicționare, ce este un ateu?

Iată câteva răspunsuri spicuite de mine:
Andrei Muntean - O persoană care nu crede în existenţa zeilor.
Alexandra Ene - Aş adauga că este starea naturală a unui om. Ne naştem atei.
Radu Rosca - Un ateu este o persoană care respinge existenţa deităţilor.
Anima Atra - Ateu nu implică nimic mai mult decât negarea divinităţilor... orice altceva este pe lângă.
Alexandra Crişan Sârbu - Un ateu e un om care e în stare să facă diferenţa între bine şi rău fără frica de iad sau cu gând la răsplata raiului.
Mícheál Sagart - O poziţie faţă de afirmaţia existenţei unei zeităţi.
Andrei Muntean - Un ateu este o fiinţă care întruchipează raţiunea şi scepticismul, este iubitor de ştiinţă şi un filozof înnăscut. Deseori îl vei vedea cu o pipă în mână în timp ce-şi stimulează creierul cu dezbateri ştiinţifice la un nivel foarte ridicat. Când vine vorba de politică ţine cu stânga. Mare om, mare caracter.
Paul Dobre - Un ateu este omul care se desparte de fricile maimuţei ancestrale. Nu numai că se desparte de ele, dar le transformă într-o unealtă de cunoaştere şi le face să lucreze pentru el.

Şi răspunsul meu - Ateul este cel ce nu pune divinitatea ca răspuns la întrebările la care nu ştie să răspundă.

Voi ce definiţie daţi?
Aveţi dreptul la una singură, de maxim 10 rânduri. Comentariile la definiţii vor fi şterse.

28 august 2013

Dumnezeu - rezultat al evoluției memetice

Articolul se leagă de cel anterior, în sensul că trebuie aflat în prealabil de ce Dumnezeu este o memă și cum funcționează replicarea memetică.
Dar cum viața o ia înaintea gândirii mele limitate, provocarea a venit din spațiul multifuncțional al facebook-ului, de aici: „poate Dumnezeu sa faca o piatra atat de grea incat sa nu poata sa o miste/ridice?”
Un frumos răspuns îl dă Avram A Nitu: Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă puterea de a face tot ce e intrinsec posibil, nu de a face intrinsec-imposibilul. Lui Dumnezeu îi poţi atribui miracole, dar nu şi lucruri fără noimă. Asta nu înseamnă o limitare a puterii sale. Spunînd „Dumnezeu îi poate da făpturii liber-arbitru şi în acelaşi timp îi poate refuza liberul-arbitru”, n-ai reuşit să spui nimic despre Dumnezeu; combinaţiile de cuvinte fără sens nu capătă dintr-o dată înţeles doar fiindcă aşezăm înaintea lor cele două cuvinte „Dumnezeu poate”. Rămîne adevărat că toate lucrurile îi stau în putinţă lui Dumnezeu: imposibilităţile intrinseci nu sunt lucruri, ci non-entităţi. Nu-i stă în putere lui Dumnezeu mai mult decît celei mai slabe dintre creaturile Sale să ducă la îndeplinire deodată două alternative ce se exclud reciproc; nu fiindcă puterea Sa ar întîlni un obstacol, ci fiindcă lucrul lipsit de noimă rămîne lipsit de noimă, chiar atunci cînd i-l atribuim lui Dumnezeu.
Bună pledoaria!

Iată și răspunsul meu:
Dacă Dumnezeu se supune reglementărilor raționale, a acțiunilor cu sens, atunci ar fi trebuit și să-și recunoască limitele și să-l reconstruiască pe Adam. Nu de alta, dar acesta a ieșit cam greșit, odată ce a căzut în păcat. În plus, întotdeauna un bun creator va face o a doua creație mult mai performantă decât prima, având la îndemână experiența câștigată. De ce nu a făcut asta? Pentru că mitul Dumnezeu nu a trebuit, la nașterea sa, să rezolve aceste tipuri de raționamente. Aceste raționamente au apărut abia când umanitatea și-a dat seama că Dumnezeu este unul dintre mituri, exact ca și Zeus, Zarathustra, Zamolxis sau Quetzalquatl.

Și totuși, poate Dumnezeu să construiască o piatră pe care nici el însuși să n-o poată ridica?
Răspunsul este DA!!!
Dar nu dacă este Dumnezeu ca imobila și dogmatica idee a unei divinități „perfecte” ci dacă este una dintre cele mai fascinante și extraordinare situații naturale, dacă este viu, dacă se reproduce și se supune prin simpla sa existență legilor naturii, de selecție, adică dacă evoluează, ca o specie. Dacă este „perfectibil” și nu perfect.
Atunci ar putea să construiască o piatră pe care nici el nu o poate ridica în acel moment, dar va putea, cu siguranță, să evolueze pentru a ridica piatra, în viiitor.

În ultimă instanță chiar asta s-a întâmplat. Imaginea divinității, care este o memă, se supune legilor selecției în mediul cultural conform unor mecanisme asemănătoare celor la care sunt supuse genele în mediul bio-chimic. Această memă trebuie, pentru a supraviețui și a se multiplica eficient, să se învelească, să se întovărășească cu alte meme, cu alte idei, pentru a construi o structură complexă și ușor de mimat. (Memele în sine nu au voință proprie, ideile nu au conștiință, doar că acele idei ce se coagulează cu altele compatibile și capabile a se copia eficient supraviețuiesc, celelalte dispar. Este aceeași situație ca în cazul genelor.) Trebuie și să găsească structurile materiale de transmitere și revelare eficiente și destul de funcționale pentru o bună copiere cu șanse de supraviețuire. Din acest motiv Dumnezeul iudaic, al Genezei, absurd, egoist, ranchiunos și violent, devine în timp Dumnezeul creștin, recalibrat, mai altruist, mai rațional și chiar uman în a găsi soluții morale. Pentru asta a fost nevoie nu numai de o nouă paradigmă, de un Ioan Botezătorul, Isus și Maria-Magdalena, dar a fost nevoie și de noi structuri, de capsule sociale conforme noii idei, de Biserică. A avut nevoie de un Toma de Aquino, Martin Luther, Jan Hus și nenumărați alții. Asta nu înseamnă, ca și în cadrul ființelor vii, că vechea specie s-a transformat pe de-antregul în noua specie. Doar că aceasta a evoluat separat, în alt sens, iudaismul existând în continuare, precum și rudimentarele biserici conservatoare, fiecare cu Dumnezeul ei, deși susțin că ar fi unul și același. Binențeles că sunt și Dumnezei dispăruți, exact cum sunt și specii de viețuitoare dispărute: religiile arhaice, păgâne, ale aborigenilor, ucise de noile idei cu aceeași ardoare cu care erau uciși și purtătorii lor. De obicei spargerea paradigmelor se lasă cu victime.

Acum cunoașterea umană, și prin asta imaginea întregii existențe, suferă de o evoluție mult mai rapidă datorită științei decât ceea ce pot întreprinde exegeții religiei. O schimbare radicală îi prinde nepregătiți atât pe simpli enoriași cât și pe inițiați. Nu mai vorbesc de capii bisericii, complet vasali ideilor statice despre divinitate. De înțeles atitudinea lor odată ce au ajuns acolo datorită vechilor structuri și idei. Un alt Dumnezeu mai „perfectibil”, dinamic, conform noilor paradigme filosofice, nu poate veni decât cu o nouă religie, cu o nouă structură socială. Nu ajunge doar ideea în sine, indiferent cât de apetisantă ar fi ea, este necesară o nouă „biserică”...
Numai că viteza pe care o are cunoașterea științifică doboară orice tendință de coagulare a unei viziuni conforme cu aceasta. Nu apucă filosofii să pună întrebările necesar a fi dezbătute la un moment dat că știința are deja nu numai răspunsurile ci și noi orizonturi de cercetat.
Dumnezeul perfect nu are sens pentru că sensul în sine este reinventat.
De fapt Dumnezeu, ca reper, este perimat, ineficient, anchilozat.
Dumnezeu e mort.

17 iulie 2013

Credinţa şi convingerea

Dicţionarele consideră cele două cuvinte sinonime, dar eu fac o diferenţiere.
Ideea a copt de mai multă vreme în capul meu, mai ales la interpelări de genul celei de aici:
Parintele care ne preda religia la clasa (ma rog, era ora deschisa) ne spunea:
"Atat timp cat crezi in ceva, orice, oricine, nu esti ateu."
Argumente? Vrai ou faux? Ma pusese pe ganduri la inceput...


Credinţa este un exerciţiu de opinie proprie, de voinţă, în sensul că poţi avea credinţe care să nu necesite dovezi sau evidenţe, uneori chiar în ciuda lor.
Convingerea nu este fortuită (întâmplătoare), este o situaţie oarecum „de forță”, este ceva ce te obligă să iei în considerare acel fapt, care "convinge" prin dovezi şi efecte previzibile.
Cel mai bine se vede asta când transformăm substantivele în verbe, în acţiune. "A convinge" (pe altcineva) este o acţiune prin care se impune o idee, pe când "a încredinţa" este o acţiune prin care se solicită acceptarea unei idei.
În consecinţă noi suntem "convinşi" de anumite situaţii, care nu implică neapărat o divinitate dar care sunt pentru noi evident conforme cu realitatea, dar putem avea şi "credinţe" (că există divinitate, de exemplu) la care nu avem dovezi care să ne oblige să luăm în considerare asta.

O analogie favorită mie este credinţa copiilor în existenţa lui Moş Crăciun. Este evident că Moş Crăciun nu există, dar copiii cred că el este la fel de real ca şi gravitaţia. Aceştia de fapt sunt "convinşi" prin manipularea pe care o fac cei din jur să "creadă" falsele dovezi. Dar, deşi copiii nu sunt obligaţi sau manipulaţi de cineva să ia în considerare fenomenul căderii de la înălţime, de exemplu, atât predispoziţia genetică cât şi informaţiile transmise de cei din jur şi experimentările proprii îi ajută să ajungă la "convingerea" că  lucrurile cad. Şi de la înălţime mare cad cu o forţă ce le-ar putea distruge. Chiar dacă nu înţeleg pe de-a-ntregul cum funcţionează sau ce este gravitaţia tot sunt "convinşi" de realitatea ei. Toţi avem "convingerea" că gravitaţia funcţionează şi nu este doar o "credinţă" infantilă, ca cea în Moş Crăciun, ce urmează să o piardă după ce vor avea destule evidenţe cu privire la lipsa de noimă a acesteia. Să nu credem că nu sunt "convinşi" şi de realitatea existenţei lui Moş Crăciun. Mai ales că sunt atât de multe "evidenţe" şi "dovezi" ce demonstrează asta. Au grijă adulţii din jur de asta.
Pare să fie o situaţie similară cu a unor religii contemporane? Cu Dumnezeu, de exemplu? Analogia nu este întâmplătoare...

O suplimentare a modului în care se foloseşte "credinţa" şi "convingerea" aici: http://korallion.blogspot.ro/2013/03/credinta-si-religie.html