19 decembrie 2016

Ora de religie - proceduri legale

În cadrul programului multi-anual de combatere a îndoctrinării religioase în şcoli, Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a demarat o campanie de informare privind cadrul legal de desfăşurare a orelor de Religie, absolut necesară în contextul abuzurilor şi presiunilor exercitate asupra elevilor şi părinţilor pentru a-i determina să accepte înscrierea la aceste cursuri.

Vă prezentăm mai jos un sumar al celor mai importante informaţii:

1 - Participarea la orele de religie NU este obligatorie
2 - Participarea la orele de religie se poate face DOAR în urma unei cereri scrise, adresată unităţii de învăţământ şi înregistrată în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR)
3 - Cererile trebuie depuse la secretariat direct de către cei interesaţi, fiind ILEGALĂ preluarea, centralizarea sau depunerea lor de către alţi angajaţi ai unităţii de învăţământ (profesori de religie, profesori diringinti etc.)
4 - Cererile se depun ANUAL, pînă la sfîrşitul lunii decembrie, pentru anul şcolar următor
5 - Elevii pot fi retraşi de la orele de religie ORICÂND în decursul anului şcolar, situaţia şcolară încheindu-se fără această disciplină
6 - Elevii majori decid singuri asupra participării la orele de religie, nefiind nevoie de un acord prealabil al părinţilor / tutorilor

ATENȚIE!
Obligarea elevilor să participe la orele de religie în absenţa unei solicitări exprese în acest sens poate fi încadrată la prevederile articolelor 297 (Abuzul în serviciu) şi 381 (Împiedicarea exercitării libertăţii religioase) din Codul Penal, infracţiuni pasibile de pedeapsa cu închisoare de la 2 la 7 ani şi, respectiv, de la 1 la 3 ani.

„De ani de zile atragem atenţia asupra abuzurilor din şcoli şi insistăm asupra faptului că înscrierea din oficiu a copiilor la orele de Religie este ilegală; din 2014 există chiar şi o decizie a Curţii Constituţionale care ne reconfirmă poziţia. Există chiar şi un ordin al Ministrului Educaţiei care specifică clar că organizarea cursurilor de Religie se poate face doar în urmă unei solicitări exprese, anuale, a celor interesaţi. Din păcate, la presiunea cultelor, prea puţine şcoli respectă legea, iar părinţii şi elevii ne raportează constant astfel de situaţii. Aceste abuzuri trebuie să înceteze!” a declarat Toma Pătrașcu, președintele ASUR.

ASUR a demarat campania „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!” la începutul anului 2011, campanie care a reuşit să atragă atenţia societăţii asupra modului abuziv şi ilegal de desfăşurare a cursurilor de religie în învăţământul public. În 2012, campania a fost premiată în cadrul Galei Premiile Participării Publice. De asemeni, eforturile asociaţiei noastre au fost menţionate de-a lungul anilor în rapoarte internaţionale ce evaluează libertatea de conştiinţă în lume, precum International Religious Freedom Report al Departamentului de Stat al Statelor Unite sau The Freedom of Thought Report al International Humanist and Ethical Union (IHEU).