30 decembrie 2011

Spiritul Crăciunului

Moş Crăciun nu există, este o construcţie comercială combinată cu păgâne ritualuri şi copilăreşti scuze. Dar asta nu înseamnă că nu există Spiritul Crăciunului. Este apanajul creştinilor prin excelenţă de a se bucura într-o atare zi de naşterea Mântuitorului. Această zi este atât de importantă încât toată săptămâna acest Spirit sălăşuieşte în sufletele lor, fie ei greci sau armeni, ortodocşi sau catolici. Iată şi exemplificarea în video-ul de mai jos, înregistrat în 28 decembrie 2011, în Sfânta Biserică a Naşterii Domnului din Betleem.

Pe scurt, iubirea creştină se manifestă prin bastonul măturii dăruit sănătos în capul celuilalt creştin. Momentul prielnic este când cele două congregaţii ritualice (pe rit vechi şi pe rit nou) se întâlnesc între cele două Crăciunuri (ferice de copiii din familiile mixte) pentru a face curăţenie în Sfântul Grajd. Supravegheaţi de Poliţia Autorităţii Palestiniene (oarecum islamică) evlavioşii posesori ai Sfintelor Taine se creştineză reciproc. De altfel locotenent-colonelul palestinian Khaled al-Tamimi a precizat că este o "problemă banală", fiind probabil obişnuit cu evlavia şi dragostea creştină. El a adăugat: "Totul este în regulă şi lucrurile au revenit la normal. Nimeni nu a fost arestat pentru că toţi cei implicaţi au fost oameni ai lui Dumnezeu."

 


Mai multe detalii despre minunata manifestare tradiţională de Crăciun de la acestă Biserică găsiţi aici.

28 decembrie 2011

De la inchiziţia creştină la tribunalul islamic

Apostazia este renunțarea publică la o anumită credință religioasă sau ideologie. Într-o societate monocromă apostatul este sortit pieirii, toate religiile sau ideologiile, intolerante prin definiţie, solicită această pedeapsă dacă au posibilitatea să o facă. Oamenii devin criminali pentru că religia respectivă îi virusează cu ideea că singura cale e cea a lor. Cel ce se întoarce nu demonstrează doar existenţa altor căi ci generază suspiciunea că ar putea întoarce şi pe alţii, odată ce manifestarea este publică. În subconştientul credinciosului (subjugat de nevoia de apartenenţă la grup prin calea simplă a ideologiei împărtăşite) apare frica de a nu rămâne singur. Aceasta se manifestă prin solicitarea pedepsei exemplare pentru apostat. Apostatul are şi vina de a fi fost în acea religie şi, renunţând, arată ineficienţa ei. El este văzut ca fiind un rău mai mare decât cel ce nu a apucat încă "să devină dreptcredincios", este răul extrem pentru că s-a dezis în faţa tuturor. De asta "sectele" sunt diavolizate de bisericile consacrate şi există intenţia de a fi distruse fizic, majoritatea sectanţilor sunt apostaţii bisericilor. De asta după ce devin chiar ele (sectele) biserici consacrate se vor manifesta cu aceeaşi ardoare (şi eventual cu un plus de eficienţă) împotriva propriilor apostaţi. Aşa au făcut comuniştii şi fasciştii, aşa vor face toate dictaturile, teiste sau atee. Aşa au făcut creştinii când au fost ei la putere şi acum aşa fac musulmanii în dictaturile religioase.

Un iranian pe nume Habib Bastam, refugiat în România, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Român pentru Imigrări, însă cererea i-a fost respinsă, migrantul adresându-se mai multor instituţii ale statului român, între care Guvernului, Parlamentului, Ministerului Afacerilor Externe, Avocatului Poporului.
Care este motivaţia respingerii cererii de azil nu am găsit, aşa că nu voi face comentarii la cazul în speţă. Subliniez doar similaritatea dintre îndobitocirea islamică (ce avem impresia că nu ne afectează în mod direct) şi îndobitocirea creştină (ortodoxă sau sectară) ce tinde să se manifeste atât de aproape şi atât de puternic (Cenzura începe cu religia).

27 decembrie 2011

Cenzura începe cu religia

Nu apuc să pun cap la cap câteva idei pentru un proiect mai vechi că viaţa mi-o ia-nainte.
Odată cu explozia comercialismului de după '89 au apărut şi reglementările. La început timide şi cu sens întors, că binele comunist se schimbase-n răul capitalist şi invers. Unde până atunci cenzura scurta fustele prea lungi şi le lungea pe cele scurte, aducându-le la lungime proletară, în reclamele moderne sexualitatea şi băşcălia îşi fac loc, ca vehicule eficiente de promovare. Dar nu durează prea mult, puritanismul de origine creştină începe să ia locul celui comunist. Acum, la sfârşit de an, după ce reclama la Eugenia este căsăpită (interzicerea fiind de fapt o neintenţionată lecţie de sexualitate pentru puştanii vizaţi) se pare că vine şi rândul manifestărilor şi imaginilor comune. La început cele cu tentă "sacră".

Colindele vechi, interzise în spoturile comerciale
Deputatul PSD Victor Socaciu a inţiat un proiect de lege prin care propune interzicerea folosirii în scopuri comerciale a elementelor bunurilor care fac parte din patrimoniu cultural naţional mobil şi imaterial. Astfel, sunt exemplificate ca interzise în reclame colindele vechi, Ateneul Român sau statuia poetului Mihai Eminescu. Iniţiativa legislativă a fost depusă săptămâna trecută la Camera Deputaţilor şi este o completare a Legii audiovizualului.


Urmează, în ordine, Iisus şi Moş Crăciun, Sfinxul şi Babele, cântecele de leagăn şi cele de petrecere, limba română şi orice imagine ce ar putea să reprezinte vreun peisaj lăsat de Dumnezeu.

16 decembrie 2011

Moş Crăciun

Moş Crăciun nu există. E mama şi tata, eventual bunicii şi cei mari din jurul nostru care pot şi vor să ne facă surprize. Dar ei ne păcălesc că ar fi cineva, cu barba albă şi cu sanie trasă de reni, cu "omniscienţă" (adică ştie tot şi poate să ne vadă dacă facem rele). Şi care, dacă suntem cuminţi, ne aduce cadouri. Binenţeles că aşa ceva nu există. Moş Crăciun a fost inventat de nişte părinţi care nu puteau să le explice copiilor de ce trebuie să fie cuminţi. Erau nişte părinţi mai proşti. Au crezut că dacă copiii vor crede că acest moş există vor deveni cuminţi de frica lui sau pentru dorinţa de a avea cadouri. Asta nu înseamnă că dacă unii copii cred în Moş Crăciun pentru ei există şi pentru ceilalţi nu. Moş Crăciun nu există nici pentru copiii care cred în el şi nici pentru copiii care nu cred în el. Pur şi simplu nu există deloc.

Numai că şi unii copii sunt mai prostuţi. Pot fi păcăliţi uşor că Moşul există şi ascultă tot ce spune mama şi tata. Unii sunt atât de ascultători că nu mai sunt în stare să fie curioşi sau deştepţi. Sunt doar ascultători. Iar pentru părinţi copiii ascultători sunt foarte buni. Este uşor să aibă copii ascultători, care nu fac nimic altceva decât ce spun părinţii lor. Este uşor pentru părinţi să nu fie nevoiţi să se joace cu copiii, să le explice toate lucrurile de care sunt interesaţi. Mai ales că unele lucruri nici mama sau tata nu le înţeleg. Sau au doar răspunsuri la fel de mincinoase ca şi cel cu Moşu.

Deoarece părinţii vorbesc între ei, cei care l-au inventat pe Moş Crăciun au spus despre această invenţie şi cum au reuşit să-i păcălească pe copii. Şi încet-încet acestă păcăleală s-a transmis tuturor şi toţi adulţii au început să spună asta copiilor lor. Şi la şcoală doamna vrea să aibă elevi ascultători, care nu fac rele. Şi bunica vrea să aibă nepoţi după care să nu alerge aşa de repede. Vecinii nu vor ca cei mici să facă gălăgie iar cunoscuţii şi prietenii părinţilor doresc să nu fie deranjaţi de copii când au "discuţii de oameni mari". Aşa că la un moment dat aproape toţi adulţii au făcut un fel de înţelegere să susţină acestă minciună. Din acest motiv sunt mulţi copii mici sau foarte mici, care cred că Moş Crăciun este cel ce le pune cadouri sub brad.

Părinţii vor să se mândrească şi să arate altora ce tari sunt ei. Unii se ajută de copiii lor pentru asta. Spun "Fiului meu Moşul i-a adus un computer ultraperformant" adică "ce tare e el că a putut să cumpere un computer aşa scump". Şi copiii ajung să se laude la fel între ei. Faptul că a primit de la Moş Crăciun o Barbie şi un Ken trebuie că înseamnă că e o fetiţă perfectă, chiar dacă a fost o scorpie tot anul. Colega ei a primit doar o ascuţitoare cadou, şi nu de la Moşu, ci de la mămica. E clar că scorpia e cea preferată de Moş Crăciun, nu?

Asta face ca şi părinţii normali, care altfel pot să vorbească cu copiii lor fără să-i mintă, să fie obligaţi să susţină acestă minciună. Sau cel puţin să le cumpere cadouri în această perioadă. Ba chiar adulţii îşi fac cadouri între ei (deşi ştiu că Moşul e inventat) şi se comportă ca şi cum le-au primit de la Moş Crăciun. Asta face că înainte de Crăciun să fie toate magazinele pline cu jucării şi alte cadouri. Credeţi că Moş Crăciun, care poate să ştie tot despre fiecare copil, cumpără din magazin? Atunci de ce sunt acolo cadourile? De fapt părinţii le cumpără. Este o mare afacere pentru magazine.

La un moment dat copiii devin destul de mari pentru a-şi da seama de falsul Moş Crăciun. Câteodată au ajutor chiar de la părinţii care i-au minţit până atunci. Există şi manuale şi sfaturi care să-i înveţe pe părinţi cum să repare ce au stricat: Moş Crăciun nu există: cum îi spui copilului. Până la urmă părinţii îşi iubesc copiii, chiar dacă nu ştiu cum să o facă de fiecare dată. Alteori (de cele mai multe ori) află de la alţi copii, cum e în povestirea de mai jos (preluată de aici):
Până am dat de cadouri în dulap :)) cred că aveam vreo 8 ani... şi ca să fie fain de tot, l-am târât şi pe frate-miu de 5 ani în sufragerie şi i-am arătat "vezi, vezi, nu exista!! e mama şi tata!"
Şi cu câteva zile înainte de serbarea de Crăciun de la grădiniţă, mama l-a întrebat dacă ştie poezia pentru moşul. Dialogul a fost ceva de genul:
- Ştii poezia de Crăciun?
- Nu!
- Păi ... şi când o înveţi? Vrei să creadă moşul că nu eşti cuminte?
- Moşul nu există!
- Cine ţi-a spus aşa o prostie?
- Adina!
Priviri nervoase îndreptate spre mine. Fratele este trimis în cameră, eu rămân pentru papară:
- Adina, tu esti mare de-acu'... ştiai că nici Moş Crăciun şi nici Moş Nicolae nu există, dar chiar trebuia să-i spui şi lui?
(eu): - Ceeeeeeee?? Nici Moş Nicolae nu există?!

Ai mei perplecşi.

Moş Nicolae era în manualul de religie, eram sigură că vine personal şi lasă dulciuri în ghete...



Moş Crăciun nu există. Poveştile sunt frumoase chiar dacă ştim că personajele nu sunt reale. Şi nu există nici Moş Nicolae, Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, spiriduşii, vampirii, îngerii, Diavolii, Sfântul Duh, Dumnezeu. Nu există nici pentru oamenii care cred în ele şi nici pentru cei care nu cred în ele. Pur şi simplu nu există deloc.

10 decembrie 2011

Monopolul Bisericii Ortodoxe Române

Eu am bolduit altceva decât oficiosul Patriarhiei:

Patriarhia Română a constatat faptul că la numeroase chioşcuri de difuzare a presei şi în unele pieţe agroalimentare din Bucureşti se vând calendare ortodoxe false care conţin numeroase greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase etc. Această situaţie prejudiciază imaginea şi resursele financiare ale Bisericii, precum şi bugetul de stat prin evaziunea fiscală practicată, de regulă, de cei care le tipăresc şi le vând prin încălcarea legislaţiei în vigoare. În acelaşi timp, sunt înşelaţi cumpărătorii, care sunt induşi în eroare atât în ceea ce priveşte provenienţa bisericească a calendarelor, cât şi a conţinutului acestora. În consecinţă, Patriarhia Română solicită instituţiilor de control abilitate ale Statului, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală şi Protecţia Consumatorului, să cerceteze aceste cazuri şi să sancţioneze persoanele fizice şi juridice care produc şi comercializează calendare pretins ortodoxe la chioşcurile de ziare şi în pieţele publice. În conformitate cu Legea nr. 103/1992, Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti şi nu a dat acordul în scris nici unei persoane fizice sau juridice pentru producerea şi comercializarea acestora. Ca urmare, Patriarhia Română recomandă credincioşilor ortodocşi să cumpere calendarele ortodoxe numai din biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

În ultimă instanţă este vorba de drepturile de autor, nu? Ca şi lumânările, tămâia, apa, Biblia, Dumnezeu...

Iată şi cum arată legea invocată, lege proastă, evident cu scop de monopol şi partizană BOR fără nici un scrupul:

LEGE Nr. 103 din 22 septembrie 1992
privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 1 octombrie 1992

Parlamentul României adopta prezenta lege.

ART. 1
Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi vesmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului.
Prin obiecte de cult, în sensul prezentei legi, se înţeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios şi altele asemenea. Se asimileazã obiectelor de cult şi calendarele religioase, precum şi produsele necesare exercitării activităţii de cult, cum ar fi tămâia şi lumânările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.
Prin veşminte de cult, în sensul prezentei legi se înţeleg şi stofele şi broderiile specifice, necesare realizării veşmintelor respective.
De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele şi cursurile teologice necesare desfăşurării activităţii din instituţiile de învăţământ religios ale cultului respectiv.
ART. 2
Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi.
ART. 3
Ilustratele, pliantele, albumele de artă şi filmele prezentând lăcaşuri de cult sau obiecte de artă bisericească, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv.
ART. 4
Încălcarea prevederilor art. 1 constituie contravenţie, dacã fapta, potrivit legii, nu este infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei.
Contravenţia se constată şi amenda se aplică de către organele de poliţie, primării sau organele de control ale Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART. 5
Producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult prevăzute la art. 1 sunt scutite de la impozitare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN

Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 8 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU


4 decembrie 2011

Ştiinţa modernă - necesitate teologică

Creştinismul vest-european, ortodox în exprimarea sa dogmatică, a făcut posibilă apariţia ştiinţei moderne. Odată cu accentuarea discrepanţelor dintre manifestările religioase populare (blamate uneori ca superstiţii) şi viziunea teologilor erudiţi a devenit necesară definirea unei religii "raţionale", respectiv a fost conştientizată nevoia unei metodologii de cunoaştere teologică situată deasupra tradiţiilor, ritualurilor şi interpretărilor personale. Acest proces a început încă din secolele XV-XVI şi a fost solidificat în perioada Iluminismului.

S-a plecat de la principiul că intenţiile Creatorului sunt la discreţia sa absolută, nefiind necesară şi posibilă cercetarea originii, naturii şi scopului lucrurilor. Singurul domeniu accesibil oamenilor devine cercetarea cauzalităţii, respectiv descrierea ordinii sistematice a Creaţiei. Este necesară o autolimitare a domeniului de activitate, excluzând momentul creaţiei divine şi a celui apocaliptic al mântuirii. Între acestea două funcţiona principiul conservării energiei (nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă), întrucât un experiment uman nu putea genera creaţie divină. Totodată se pune accentul pe raţiune şi logică. Dumnezeu, perfect şi real, nu poate fi absurd ca să ne creeze astfel încât să gândim defectuos. Adică ce este real în mod obiectiv să considerăm că nu există sau invers, să considerăm realitate irealul.

Apare un proces dialectic, de transformare a unei necesităţi teologice în ştiinţă experimentală, bazată pe explicaţii exclusiv cauzale şi pe argumente pur raţionale. Aceasta devine, după un proces anevoios, conştientă de secularitatea sa, abia apoi ajunge la o practică consecvent laică, liberă de intromisiunile religioase, ce au făcut într-un final chiar să uite originea sa teologică.

Binenţeles că această devenire nu a fost nici urmărită şi nici dorită de conducerile bisericilor. Dimpotrivă. Singura motivaţie a erudiţilor acestora a fost intenţia inconştientă de acaparare. Intenţie stimulată şi totodată subminată de afluxul informaţional venit dinspre cunoştinţele, filosofiile şi religiile orientului şi de redescoperirile antichităţii greco-romane via islam. Altfel spus, deşi a apărut ca necesitate şi oportunitate de unificare a creştinismului ca filosofie universală, justificată teologic, ştiinţa nu a fost niciodată o binefacere pentru biserică sau pentru religia creştină. Dar funcţionalitatea sa şi-a pus amprenta, surmontând şi devalorizând explicaţiile teologice, transformând religia, chiar în intenţia sa "raţională".

23 noiembrie 2011

Botezul criminal promovat de Biserica Ortodoxă Română

Să recapitulăm. În cadrul ritualului de botez creştin-ortodox la care este supus un nou-născut, punctul culminant este reprezentat de acţiunea scufundării acestuia, până peste cap, de trei ori, în apă. Această acţiune sadică urmăreşte "uciderea" acestuia în vederea "renaşterii" în noua stare de creştin ortodox. Este necesar să precizăm că nu există nici cea mai mică intenţie conştientă a copilului de a se boteza. Acesta este dus prin forţa tradiţiei la botez de părinţii, naşii şi societatea din care face parte.

Domnul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a decis, de curând, că evenimentul petrecut la Braşov în care o fetiţă era cât pe ce să moară prin înec în timpul botezului este de fapt o simplă crispare a acesteia în momentul în care a luat contact cu apa. Mă bucur că vastele sale studii medicale îl îndreptăţesc să dea acest verdict. Are cumva şi o versiune medicală pentru decesul băieţelului Claudiu din Sibiu? Pentru că acesta chiar a murit la botez, nu a avut doar o crispare. A, da, părinţii acelui copil sunt atât de reduşi încât "nu vor să-şi facă păcate şi să-l acuze pe preot de moartea copilului". Probabil de asta "Noi nu am avut nici un caz, niciodată, şi nu există consemnat în istoria Bisericii ca vreun copil să moară la Botez pentru că avem preoţi normali. Nu avem handicapaţi sau psihopaţi sau care fac numai de mântuială. Avem oameni responsabili şi cu oamenii ăştia mergem înainte şi nu ne lăsam călcaţi cu nimic" (ÎPS Laurenţiu Streza).
De fapt chiar aşa sună reproşul la adresa părinţilor fetiţei din Braşov: "Pentru astfel de oameni care solicită botezul şi după aceea ei îl reclamă pe preot şi spune că preotul le-o agresat copiii nu am nici o..." Tot el spune: "Vorbeşti după aceea, nu ce s-ar fi putut întâmpla". Adică nu poţi spune că botezul e criminal decât după ce moare copilul.

Nenorocitule! Botezul e criminal pentru că sensul lui e criminal, e intenţia creştinismului de a ucide pentru a învia. Toată biblia şi toate riturile creştine asta proclamă. De asta ar trebui să se adreseze adulţilor, conştienţi de ceea ce li se întâmplă. De asta o crimă şi mai mare face Biserica infestând minţile tinere, minţindu-i în orele de religie din şcoală că ce bine este să mori pentru a învia.

La ce vă puteţi aştepta la botez, conform spuselor mitropolitului? "Taina botezului este o taină sfântă şi cei care sunt responsabili de a administra această taină o administrează corect şi complet." Întrebat fiind dacă se poate solicita o formulă de botez prin stropire acesta răspunde: "Numai în cazuri clinice, cazuri de boală, cazuri de necesitate, îl cheamă acasă şi-i face botezul acasă, şi ştie cum să-l facă. Noi niciodată nu abuzăm, nu forţăm..."
Aţi priceput, dragi părinţi? Dacă vreţi botez răspunderea vă aparţine în totalitate. Păţeşte ceva copilul? Aici replica preotului Eugen Consulea este nu numai cinică ci de-a dreptul idioată: "E, n-aveţi credinţă!"..."Cred că a fost panica părinţilor. Şi apoi nu ştim viaţa lor pe care au avut-o până acuma..."

14 noiembrie 2011

Biblia - geneză şi metamorfoză V

... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...

Biblia trebuie să fie cuvântul lui Dumnezeu odată ce este cuvântul despre Dumnezeu.
Este necesar ca Sfânta Scriptură să nu fie modificată, interpretată sau trunchiată pentru ca acest cuvânt să rămână corect generaţiilor viitoare.
Mai ales că, despre Dumnezeu revelat fiind, este despre Adevăr.
Întrucât poporul român este în dreapta biserică presupunem că Scripturile Bisericii Ortodoxe Române sunt Cuvântul adevărat, transmis de Apostolul Andrei când a poposit pe aceste binecuvântate meleaguri (bine-cuvântat: cuvânt bun, corect).

Luăm, ca din întâmplare, câţiva psalmi (Pildele lui Solomon, capitolul 8) ai versiunii acceptate de Biserica Ortodoxă Română, ediţia 1982:
24. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.
25. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.
26. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume,
27. Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului,
28. Când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug,
29. Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului,
30. Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui;
31. Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.

Iată aici o sugestivă descriere a Terrei, de unde se vede că exista o cunoaştere astronomică corectă. Pământul era descris ca rotund şi bănuim că se referă la sfericitatea acestuia. Facem acestă analogie pentru că noi ştim sigur, demonstrabil ştiinţific, că Pământul este o planetă sferoidă ce se învârte în jurul Soarelui.

O abordare similară, dar pe care ortodocşii nu pun bază deoarece nu este promovată de Patriarhie, este o formulare a Bibliei executată de teologul Dumitru Cornilescu:
31. jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.
Nu ne putem permite să interpretăm de capul nostru aceste cuvinte şi trebuie să verificăm şi alte scripturi, mai vechi, ale Bisericii noastre. Nu de alta dar răuvoitorii ar putea să invoce ideea precum că "rotund" se referă la circular (rotund: Adj. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc; S.n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc). Mai ales că versiunea neoprotestanţilor este mai aproape de acestă idee (rotocol: S.n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel). Şi asta ar însemna fie că Dumnezeu nu ştie cum a făcut Pământul fie că Biblia nu este cuvântul său deoarece nu prezintă adevărul, fie că Pământul e plat.

Ne îndreptăm spre ceea ce spune Mitropolitul Bartolomeu Anania în varianta sa ce este şi ea promovată de Patriarhie:
24. şi mai înainte de a fi făcut adâncurile, mai înainte ca izvoarele apelor să fi ţâşnit,
25. mai înainte ca munţii să fi fost sădiţi şi mai înainte decât toate dealurile, El pe mine m'a născut.
26. Domnul a făcut ţări şi pământuri nelocuite şi lumea cea mai'naltă în ceea ce-i sub cer.
27. Când pregătea cerul, eu cu El eram; şi când Şi-a aşezat tronul deasupra vânturilor,
28. şi când a întărit norii cei de sus, şi când, ca pe o temelie, punea izvoarele în ceea ce-i sub cer,
29. şi când a întărit temeliile pământului
31. când El Se veselea desăvârşindu-ne lumea şi întru fiii oamenilor Se veselea.


Hopa! Aici nu avem nici un fel de Pământ rotund, circular sau sferic. Se pare că referirea era la necuprinsul circular al ochilor şi nu la sfericitatea Terrei. E posibil ca răposatul Anania să fi greşit? Să verificăm în continuare. Vom arunca o privire către Biblia de la Bucureşti din 1914:

24. Şi mai nainte de a face adâncurile, mai nainte de a ieşi izvoarele apelor.
25. Mai nainte de ce s'au înfipt munţii, mai nainte decât toate dealurile m'au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt cer.
27. Când gătea cerul cu dânsul eram, şi s'au aşezat scaunul său peste vânturi.
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarele cele de supt cer.
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile pământului.
30. Eram la dânsul tocmind, eu eram de care se bucura, şi în toate zilele mă veseleam înaintea feţei lui în toată vremea.
31. Când se veselea lumea săvârşind, şi se veselea întru fiii oamenilor.


Mda! Nici aici nu se aminteşte nimic de forma pământului. Încep să am convingerea că Biblia nici nu se referă la Pământ ca planetă, cel mult la pământ ca suport al cerului. Mergem mai departe la Biblia de la Blaj din 1795:
24. Şi mai înainte de a facerea adâncurile, mai înainte de a ieşi izvoarăle apelor;
25. Mai înainte de ce s-au înfipt munţii, mai înainte decât toate dealurile m-au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt ceriu.
27. Când gătea ceriul cu Dânsul eram, şi când Şi-au osibit scaonul Său preste vânturi,
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarăle ceale de supt ceriu,
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile pâmântului,
30. Eram la Dânsul tocmind, eu eram de carea să bucura şi în toate zilele mă veseleam
înaintea feaţei Lui în toată vreamea.
31. Când Să veselea lumea săvârşind şi Să veselea întru fiii oamenilor.


Deci pământul e plat şi versiunea Bibliei după care se iau ortodocşii e greşită. Măi să fie! Să intrăm şi mai adânc în istorie - Biblia de la Bucureşti din 1688 - prima traducere completă în română:
24. Şi mai nainte decît a face beznele, mai nainte decît a ieşi izvoarăle apelor,
25. Mai nainte de a se întări munţii, şi mai nainte de toate dealurile mă naşte.
26. Domnul au făcut ţări şi nelăcuite, şi margini lăcuite celui de supt ceriu.
27. Cînd gătiia ceriul, eram de faţă cu El; cînd usebiia scaunul Său preste vînturi,
28. Cînd tari făcea pre cei de sus nori, şi cum tare punea izvoarăle celui de supt ceriu,
29. Cînd punea mării cercetarea Lui, şi apele nu vor treace gura lui, şi tari făcea temeaile pămîntului;
30. Eram lîngă El tocmind, eu eram cu carea să bucura, şi în toate zilele mă veseliiam în faţa Lui preste toată vremea;
31. Cînd să veseliia lumea săvîrşind, şi Să veseliia întru fiii oamenilor.


pamantul e plat in biblie


De aici desprind ideea că Pământul este un teren (plan) solid în interior şi plat, cu munţi "aşezaţi" (sădiţi) pe el, între apele ce-l înconjoară, cu un cer deasupra "aşezat ca o boltă" (arc de cerc fixat de pardoseală prin pereţi), solid şi acesta odată ce norii sunt fixaţi de el ("tari" şi ei pentru că "norii nu se rup sub greutatea apelor. - Iov 26.8").

În concluzie Biblia este corectă în măsura în care este adnotată şi modificată conform cunoştinţelor obţinute pe cale ştiinţifică (revelaţia nu a funcţionat?), aşa cum au păţit versiunile româneşti moderne (Cornilescu şi Teoctist). Dar asta ar fi o intervenţie impardonabilă în cuvântul Domnului. Să fii fost introducerea cuvântului rotund o scăpare omenească? În acest caz trebuie reclamată această inadvertenţă în vederea corectării. Dar cum să faci acest lucru când creştinii români tocmai pe acest paragraf se bazează pentru a arăta că ştiinţa nu este altceva decât redescoperirea revelaţiei din Biblie?

Acesta este procesul prin care scrierile sfinte se modifică şi se îmbunătăţesc odată cu trecerea timpului, părând ancorate în realitate. Revelaţiile sunt iniţial fantezii neverificabile, dar sunt schimbate odată cu descoperirile adevărate, ştiinţifice, obiective. Eppur si mouve!

PS: În scripturile vechi, greceşti, slavone, romane sau ebraice (şi bănuiesc că în toate celelalte traduceri), în paragraful respectiv nu este nici cea mai mică sugerare a "rotunjimii" Pământului. Ca de altfel nicăieri în textul sfânt.

În subiect:
Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III
Biblia - geneză şi metamorfoză IV

10 noiembrie 2011

Botezul ortodox - o tradiţie periculoasă

Iniţial botezul creştin era o matură afiliere la Biserică.
Nicăieri în Biblie nu este pomenită o botezare a pruncilor.
Nuanţasem într-o postare anterioară:
"Acest protocol de accept în sânul Bisericii a fost şi este imperios necesar pentru creştini, nu numai datorită definirii lor şi a comuniunii cu Dumnezeu dobândite ci şi pentru ca masa credincioşilor prin număr să devină cu adevărat importantă. În vechime nu era îndeajuns înmulţirea naturală a creştinilor, astfel încât aceste ritualuri de botezare subliniau renaşterea ca adept al creştinismului, chiar dacă persoana în cauză era foarte bătrână sau pe moarte. Aici un rol important îl joacă şi "puterea" de a reuşi să îmbunezi divinitatea, una din metode fiind cea de a-i aduce noi adepţi (jertfe), împletindu-se astfel jertfa cu înmulţirea.

Botezul, sau creştinarea, ajunge astfel cea mai importantă "taină" a creştinului, după umila mea părere, fiind totodată singura care subliniază apartenenţa la Biserică, chiar dacă după aceea persoana în cauză se îndepărtează de ea. Dar importanţa acesteia este pentru grup, pentru comunitatea creştinilor, şi nu pentru ceilalţi, fie ei de alte religii sau fără, şi nici măcar pentru cel botezat, care de cele mai multe ori este nou-născut (la ortodocşi)."


Oportunismul bisericii pentru a creşte cu orice preţ împletit cu nevoia de recunoaştere a odraslelor de către comunitate a dus la mixarea acestor interese, ajungându-se să se supună la ritualul botezului nou-născuţii. Un rol important l-a avut satanizarea existenţei ridicată la rang de artă de creştinii evului mediu, ce vedeau diavolul în orice fiinţă necreştinată. Lipsa de igienă, sărăcia şi epidemiile făceau ca mortalitatea infantilă să fie imensă. Acest lucru a favorizat botezul copiilor mici. De treceau de caznele creştinării forţate şansele de a supravieţui bolilor erau mai mari. Nu trebuie subestimată ideea că investiţia într-un copil este importantă şi cu cât copilul este mai vârstnic cu atât pierderile sunt mai mari în caz de deces. Aşadar este mai eficient să supui botezului un copil nou în care s-a investit puţin decât un copil mare în care s-a investit mult.

Pentru că botezul este o manifestare periculoasă, mai ales pentru un copil foarte mic. Avem două cazuri recente, unul la Braşov şi altul la Bucureşti. Ambele încheiate fericit, dacă salvarea copiilor după chinul suportat se poate numi fericire. Nu acelaşi "noroc" l-au avut doi copii, unul din Republica Moldova şi altul din Sibiu, care nu au mai fost salvaţi.
Aceste cazuri nu sunt izolate sau excepţii. Dimpotrivă. Chinurile la care sunt supuşi nou născuţii sunt greu de înţeles de noi. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi puneţi-vă în locul bebeluşilor. Nişte fiinţe extraordinar de puternice vă trezesc din somn, vă urlă la urechi, se aglomerează ameninţător, vă dau peste cap programul şi hrana. Apoi, fără nici o pregătire, o persoană din faţa căreia toţi se dau la o parte, inclusiv mama, vă aruncă cu forţa în apă. Nu o dată, ci de trei ori. Nu până la brâu, ci până peste cap, ameninţându-vă existenţa prin înec. Şi care este experienţa voastră de viaţă, respectiv de supravieţuire? Probabil la fel de mare ca a unui om preistoric transformat peste noapte în paraşutist.

Sunt oripilat de declaraţia preotului de la Braşov, Eugen Consulea. "E, n-aveţi credinţă!"..."Cred că a fost panica părinţilor. Şi apoi nu ştim viaţa lor pe care au avut-o până acuma..." Aţi priceput? Dacă moare copilul la botez părinţii sunt de vină.
Sunt oripilat şi de atitudinea părinţilor şi rudelor copilului decedat din Sibiu: nu cer socoteală preotului pentru că are un copil cu handicap, părinţii se iubesc şi sunt tineri, poate le dă Dumnezeu alt copil, dacă acesta a fost luat a fost pentru că aşa a vrut Dumnezeu.
Iată o imagine ce arată un botez adevărat (întreit), după cum proclamă adepţi ai cultului:


În concluzie botezul ortodox este criminal.
De ce sunt barbare tradiţiile religiose?
Unul din motive este vechimea lor. Cu cât sunt mai vechi cu atât acestea sunt mai lipsite de compasiune. Compasiunea se învaţă şi se exersează, este atât predispoziţie cât şi efort. Obiceiurile moderne sunt mult mai pline de compasiune decât vechile tradiţii. Numai că tradiţia impune. Este autoritară. Să luăm ca exemplu limba, care şi ea este o tradiţie. Nu putem comunica cu cineva dacă nu vorbim aceeaşi limbă. Sau o învăţăm noi pe a lui, sau o învaţă el pe a noastră. Eventual învăţăm amândoi o limbă "internaţională", neutră. Dar religiile nu permit acest lucru. Nu poţi fi ortodox "pe jumătate". Mai ales că tradiţia religioşilor este demonstraţia fără echivoc a valorii şi originalităţii lor. E necesară o atitudine civică substanţială pentru transformarea pozitivă a tradiţiilor religioase. Care şi asta se dobândeşte. La nivel de societate se dobândeşte prin victime, de multe ori inocente. Cu cât sunt mai multe victime că atât atitudinea de a respinge acea tradiţie devine mai puternică. Se pare că e nevoie de multe crime prin creştinarea pruncilor pentru dispariţia sau transformarea acesteia.

Un alt motiv este potenţialul infecţios al credinţei şi al sistemului religios. Masa religiosă este rigidă. Impune dogme, tradiţii şi valori. Credinciosul, din dorinţa de a demonstra apartenenţa la grup, acceptă aceste "cazne", ba chiar intră, inconştient, într-o "cursă a înarmării", respectiv într-o cursă a gesturilor de dovadă. Şi cu o rapiditate fenomenală, gestul de afinitate este remarcat, adoptat, standardizat, apoi impus prin dogmă şi transformat, naiv, în "tradiţie". Botezul creştin nu a făcut excepţie. Iniţial a fost un obicei esenian (Ioan Botezătorul şi Iisus făceau parte din secta schismatică a evreilor esenieni, majoritatea evreilor nu practicau botezul ca renaştere divină, utilizau doar o spălare rituală, fără oficiant) ce a fost remarcat şi adoptat de creştini. Cu cât persoana se boteza mai de tânăr, cu atât era mai bine cotat în colectivitatea creştină. La un moment dat părinţii au luat această decizie, impunând botezarea de la vârste din ce în ce mai fragede. Probabil în mai puţin de două secole de după impunerea creştinismului ca religie oficală în Imperiu (Constantin cel Mare) creştinii au ajuns să îşi boteze copiii. Apoi, interzicând păgânismul, Teodosie cel Mare (379-395) dă frâu liber botezării forţate, adulţi şi copii deopotrivă.

Nu cel din urmă aspect pentru persistenţa botezului în acestă formă este... prostia. Conceptul că preotul oficiant "ştie ce face" şi că "doar nu o să se-ntâmple tocmai copilului meu". Judecata cum că o tradiţie nu poate face rău şi că aceasta are un "scop divin". Ideea că dacă toată lumea o practică însemnă că e un lucru bun.
Aici am o snoavă:
Cică o vestită gospodină este întrebată de reţeta de preparare a găinii într-un mod deosebit.
"Tai găina în două..." - zise gospodina. Dar de ce o tai? fu întrebată. Aşa e tradiţia, am învăţat de la mama. Mama trăieşte? Da. Hai s-o întrebăm de ce. Apoi maică, eu nu ştiu, e de la bunica lăsată. O putem întreba, mai trăieşte? Da.
Bunico, dragă, suntem curioşi, de ce trebuie să tai găina în două?
Apoi maică, pe vremea când eram tânără, eram săracă, şi oala în care fierbeam supa era prea mică să încapă toată găina. Trebuia să o tai...

9 noiembrie 2011

Certitudinea şi argumentele

Credinciosul se raportează la ceea ce a fost învăţat să se raporteze în mod necondiţionat. El nu are dubii în credinţa sa. Dacă ar avea dubii nu ar mai fi credincios. Convingerile sale sunt imuabile, radicale, definitive. El consideră că nu se înşală, iar dacă apar umbre ale unor rezultate ce contrazic credinţele sale acceptă argumentaţii eronate sau reinterpretează enunţul iniţial în speranţa înglobării realităţii în sistemul său viciat. Credinciosul refuză să pună în discuţie credinţa sa, considerându-se discriminat de cei ce au o altă părere. Nu încercă să se întrebe dacă a sa credinţă reprezintă realitatea sau nu. În ultimă instanţă încearcă să transforme imaginea realităţii, minţindu-se.

Necredinciosul este omul dubiilor. Fără certitudini asumate nemotivat. Se ghidează doar după cele argumentate. Şi acelea sunt acceptate doar ca relative în sens filosofic. O potenţială descoperire ce lansează un alt şir de argumente poate să schimbe convingerile sale. Din acest motiv argumentele ce stau la baza imaginii sale despre realitate nu pot fi de tipul erorilor de logică, ele decurg din argumentaţii anterioare, au întotdeauna o bază faptică, demonstrabilă independent de voinţa şi scopul demonstratorului. Sistemul său este puternic şi stabil, chiar dacă pare ancorat într-o relativitate. Convingerile sale sunt solide datorită cunoaşterii ştiinţifice. Necredinciosul se îndoieşte şi de sine, consideră că poate greşi. Întotdeauna va căuta răspunsurile şi nu se mulţumeşte cu inventarea unora sau cu acceptarea lor fără dovezi.

Aici nu vorbesc de teişti şi atei. Deşi teiştii sunt fără excepţie credincioşi. Dar şi ateii pot fi "credincioşi atei". LazyPawn are un articol edificator: Sunt împotriva ateismului-credinţă.

6 noiembrie 2011

Bani în plic versus coroane funerare

COMUNICAT

În conformitate cu hotărârea Adunării Parohiale din data de 01.01.2011 (probabil greşeală de tipar), la înmormântările din parohia ortodoxă Someşeni, cei apropiaţi familiei nu vor mai aduce coroane!
Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani reprezentând contravaloarea unei coroane de flori - va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie.
S-a luat această hotărâre din următoarele motive:
- în cele mai multe cazuri membri familiei nu ştiu cine a adus coroane şi nu citesc ce scrie pe panglicile de pe acestea;
- aducând coroane, cei apropiaţi nu ajută cu nimic familia îndoliată, care în astfel de situaţii are extrem de multe cheltuieli;
- banii cheltuiţi pe coroane sunt bani aruncaţi pentru că, ulterior, în cele mai multe cazuri coroanele şi florile de pe ele sunt furate şi revândute şi apoi arse;
- familia se va îngriji ca lângă sicriu să fie totuşi câteva coroane din cele mai frumoase iar cu banii de la înmormântare pot face milostenie sau pot acoperi anumite chetuieli.

Paroh Pr. Dr. Ioan Roman

Ce înţeleg eu din ce spune Adunarea Parohială (gura preotului, hai să fim serioşi):
Înmormântarea nu are nimic divin, din acest motiv ea trebuie să fie eficientă şi nu tradiţională.
Eficienţa nu trebuie dobândită prin diminuarea cheltuielilor (familiei îndoliate) ci prin creşterea veniturilor (bisericii).
Recunoaştem că veniturile bisericii sunt exorbitante (în astfel de situaţii familia îndoliată are extrem de multe cheltuieli).
Creşterea veniturilor se poate face şi prin reconversia anumitor cheltuieli, deocamdată coroanele.
Acestă hotărâre poate fi extinsă la nivel naţional: depunerile oficiale de coroane se pot transforma în subvenţii guvernamentale pentru Biserica Ortodoxă din România.
Membrii familiei îndoliate sunt analfabeţi.
Banii ce nu ajung în buzunarele preoţilor sunt bani aruncaţi.
În cimitir se fură.
Dă-i dracului de ţigani, cu florile lor cu tot!

1 noiembrie 2011

Cimitir versus crematoriu

Biserica Ortodoxă din România, prin gura Mitropoliei Clujului, se amestecă în afacerile unor firme private, trage politicienii de urechi şi se pune dea curmezişul convingerilor oamenilor. Se opune construirii primului crematoriu uman din Transilvania.

Credeţi cumva că aceste demersuri sunt de natură dogmatică, biologică, sau morală? Vax! Natura opoziţiei este economică. Motivaţia?
Cimitirele Bisericii sunt aglomerate şi dorinţa de control şi putere e mare. Bisericile insistă pe lângă forurile localităţilor pentru a extinde cimitirele. Primesc pe de-a moaca terenuri din domeniul public, în care mai apoi fac legea. Realmente închiriază fiecare parcelă de doi metri pătraţi pentru o grămadă de bani, pe timp limitat. Credeţi cumva că acel "loc de veci" e pe veci? Aiurea, e la latitudinea versaţilor popi.

Un ban în plus te aşează mai aproape de alee sau de intrarea în cimitir. Nu credinţa, nu faptele bune pe care le-ai făcut de-a lungul vieţii. Nu. Banii fac asta. Ajungi "în faţă" dacă ai origine "sănătoasă". Dacă faci parte dintr-o familie cunoscută, cu ştate lungi de plată în cutia milei din parohia respectivă. O chitanţă de la altă parohie e aproape la fel de insignifiantă şi vulgară ca şi hârtia igienică folosită, cel puţin asta e privirea preotului de i-o arăţi. Doamne fereşte să fii ţigan sau sărac. Ajungi în marginea cimitirului, lângă sinucigaşi şi atei. Să mai spun de "sectarii" şi "rătăciţii" celorlalte religii? Deşi cimitirul, ca teren, a aparţinut tuturor până să fie trecut sub jurisdicţia ortodocşilor.

Tot cimitirul este sursa de putere ideologică, de manipulare psihologică, de control a maselor. Nu există imagine mai terifiantă decât mulţimea de morminte. Iar faptul că toţi acei morţi au trecut prin cădelniţa preotului îi dă acestuia imaginea de puternic. Înmormântarea nu este pentru cei morţi. Este pentru cei vii. Şi nu este pentru ca ei să se simtă mai bine după ce au pierdut pe cineva drag, ci pentru a se simţi şi mai rău, ca supravieţuitori. Aşadar ce rost ar mai avea ceremonia, dacă nu mai există acel loc care să ne reamintească tuturor cine e cel puternic?

Crematoriul este cea mai cumplită invenţie. Taie cele mai sigure fonduri, suspendă motivaţia existenţei bisericii, anulează puterea clerului. Crematoriul ne dă posibilitatea de a găsi adevărul.
Pe raftul cu albume de familie este urna strămoşilor...

30 octombrie 2011

Ştiinţa şi şcoala, două chestii paralele

Iată ce spune academicianul Solomon Marcus într-una din emisiunile Garantat 100%:
Ştiinţa contemporană este capabilă să comunice cu societatea mult mai puţin decât ştiinţa secolului al XIX-lea, de pildă. Decalajul dintre ştiinţă şi societate a crescut enorm. Limbajul ştiinţific s-a ultraspecializat, ultramatematizat, e înţeles tot mai puţin de masele de oameni. Mai mult, cele mai multe rezultate ştiinţifice vin în conflict cu simţul comun, pot fi greu explicate, înţelese. De matematică să nu mai vorbesc. Ce putem să facem? Şi aici, vedeţi, ajungem tot la educaţie. Pentru că ştiţi de unde vine prima mare greşeală? Din modul în care se predă ştiinţa în şcoală. În primul rând ştiinţa care se predă acum în şcoală e în urmă cu cam vreo sută de ani faţă de ştiinţa vie care se face sub ochii noştri. De multe ori e în urmă chiar şi cu secolul al XIX-lea.[...] Încă din şcoală, de la vârstele fragede, ştiinţa este sacrificată. Se predau anumite proceduri, anumite reţete, formule, dar nu se predă modul de gândire pe care îl promovează ştiinţa, şi care are o valoare universală.

Voi, părinţii, nu sunteţi oripilaţi mai ales de orele de religie din şcoala românească, unde tocmai metoda ştiinţifică de înţelegere a realităţii este blamată şi subordonată dictonului creştin: Crede şi nu cerceta?
Voi, profesorii şi pedagogii, nu sunteţi încă sideraţi de conceptele pline de erori de logică promovate în cadrul orelor de religie ce distrug şi bruma de teorie ştiinţifică ce încercaţi să o conştientizaţi în mintea elevilor?
Voi, elevii, nu sunteţi sictiriţi de orele de rugăciune şi tradiţionalism prost înţeles, în care bunătatea este luată cu japca de Dumnezeul din manualul de religie şi frumosul este subordonat celor zece porunci?
Voi, profesorii de religie, nu sunteţi conştienţi de răul visceral pe care îl sădiţi în creierul copiilor ce vor fi temători de noul identificat cu Diavolul şi care vor accepta doar binele rezumat la o carte scrisă acum 2000 de ani?

26 octombrie 2011

Duhovnicul le ştie pe toate...

Un reporter EVZ a fost ieri la filmările ediției speciale a "Cronicii cârcotașilor".

Nu a lipsit o persoană foarte importantă pentru echipă, părintele Vasile, duhovnicul realizatorilor „Cronicii Cârcotaşilor”.

Părintele Vasile s-a referit indirect la Huidu, când a spus că toate încercările prin care trece (Huidu - n.r.) sunt încercări de la diavol şi „când diavolul te lasă în pace, înseamnă că îi faci voia”.


Adică, vezi Doamne, dacă nu ai accidente soldate cu trei morţi înseamnă că te-a lăsat Diavolul în pace?! Adică iresponsabil nu eşti tu, este doar Necuratul care te încearcă?! Al dracu' Dumnezeu ăsta, cum ne pune El la cazne prin intermediar! Noroc că avem pe câte unul pregătit să ne lămurească ce şi cum e cu Satana.

În aceeaşi temă şi Mircea Badea.

PS: Interesant că toată echipa Cronicii merge la acelaşi duhovnic. Un fel de terapie de grup. Parcă scrisesem ceva şi despre asta: Tehnici de manipulare - împărtăşania

UPDATE Adevărul
În încheiere, Părintele Vasile i-a transmis lui Găinuşă: „Dumnezeu să vă ajute şi, aşa cum am spus, aş vrea să căutaţi şi partea pozitivă. Mă voi ruga pentru tine Mişu, pentru echipa voastră".
După ce camerele de luat vederi şi luminile din studio s-au stins, Părintele Vasile a sfinţit studioul „Cronicii Cârcotaşilor".


22 octombrie 2011

De ce "fără religie" la recensământ

Iată ce spune un susţinător al cultului ortodox cu pseudonimul mastic, la mine pe blog:
"Vreau ca biserica să construiască din fonduri proprii şcoli, spitale şi să le întreţină din fonduri proprii fără să primească bani de la buget pentru nimic. Vreau ca biserica să convingă parinţii să îşi ducă copiii la şcoală, iar pe cei care nu ştiu carte, adulţi fiind, să-i înveţe să scrie şi să citească. Vreau ca biserica să plătească impozite şi să-şi desfăşoare legal activităţile economice investind în educaţie şi în oameni, pe termen lung şi sustenabil, va avea beneficii şi biserica şi societatea şi toate investiţiile se vor întoarce înzecit.
Vreau ca biserica să-i convingă pe oameni să nu mai plece din ţară, pentru că aici este acasă şi biserica poate explica cel mai bine acest fapt.
Vreau ca biserica să combată cerşetoria şi să o condamne ca pe un păcat al trufiei şi nu al umilinţei. Vreu ca biserica să construiască puşcării în care condamnaţii să muncească şi să fie ajutaţi pentru a-şi alege altă viaţă când vor fi liberi, nu să stea, să vegeteze şi să se specializeze în hoţie aşa cum fac acum.
Vreau ca biserica să desfăşoare cea mai amplă activitate caritabilă şi socială, să se bage în viaţa oamenilor şi să nu aştepte ca aceştia să vină disperaţi şi să-i ceară ajutorul, sau şi mai rău, să-i refuze când aceştia au nevoie de ajutor.
Vreau ca biserica să cumpere terenuri deşertice sau în curs de deşertificare pe care să le reamenajeze şi să le împădurească, an de an, zeci de ani ar avea de lucru."

Într-o idee, vrea o societate funcţională, deşi rezumă această societate la biserică, în speranţa că acestă instituţie este un panaceu social, economic şi moral. Din păcate, chiar el recunoaşte, aceste valenţe nu le are biserica, cel puţin nu Biserica Ortodoxă din România. Şi nici sanse de "reformă" nu sunt. De ce? Biserica, în sine, este un sistem oligarhic, construit ierarhic (asta îi dă forţă) dar iresponsabil (nu răspunde în faţa unui electorat cum sunt structurile politice sau a unor acţionari cum sunt cele economice). Răspunderea sa se rezumă la o dogmă catehetică, la câteva rânduri revelate sau consemnate drept pilde în Biblie, rânduri interpretate autoritar chiar de cei puşi să le şi îndeplinească, preoţii. Adică cel ce verifică dacă se face ceva este tot acelaşi care trebuia să facă. Şi nu se face nimic: sistemul e defect.

Dar nici nu se poate schimba. Biserica este autocefală. Nu numai raportat la alte culte, dar mai ales la sine. Legea îi dă posibilitatea să se conserve şi să se automulţumească, legea cultelor este o lege proastă. Dar avem norocul, sau şansa, sau oportunitatea, de a spune că biserica noastră nu mai e "a nostră" (deşi nu a fost niciodată, întotdeauna a fost mână în mână cu guvernanţii). Avem posibilitatea de a schimba chiar legea.
Declaraţi-vă la recensământ "fără religie".
Dumnezeu va şti că acestă declaraţie este un vot de blam împotriva oamenilor din conducerea instituţiei bisericeşti şi nu un act de necredinţă.

PS: Am fost blamat că aş fi împotriva bisericii. Eu nu pot fi împotriva bisericii în sens de "corpus dei" (în ultimă instanţă nici nu cred în existenţa lui) în schimb sunt împotriva bisericii în sens de "corpus institutio". Şi sunt pentru că această biserică instituţie a acaparat şi deformat acel trup divin, respectiv Binele, susţinând că ei sunt păstrătorii acestuia.

20 octombrie 2011

Biserica Ortodoxă Română - portret

De credeţi că Biserica este organizaţia ce vă reprezintă interesele şi valorile înseamnă că aţi văzut materialul de mai jos. Dacă vă identificaţi cu acestă Biserică declaraţivă "ortodocşi" la recensământ...

ProTv, 19 octombrie 2011, ştirile de la orele 19

Averea Bisericii Ortodoxe Romane, subiect tabu. Numai Dumnezeu ştie câţi bani lasă credincioşii în cutia milei


Dupa ce ieri am aflat că mai toate mitropoliile şi arhiepiscopiile din ţară au declarat la Fisc încasări de milioane de euro, astăzi am vrut să aflăm care este totuşi secretul. Nimeni nu vrea să vorbească despre bănuţii strânşi în cutia milei şi nici despre donaţiile sau ajutoarele de la stat. Ba mai rău, unii dintre slujitorii Domnului s-au iritat când i-am intrebat de profit.




Averea Bisericii Ortodoxe Romane, subiect tabu. Numai Dumnezeu stie cati bani lasa credinciosii in cutia milei VIDEO

pe www.incont.ro

Ce programe sociale are Episcopia Salajului?
Nu, nu le spunem! Vă rog să plecaţi! Ce vreţi, să vă luăm la bătaie?
Vreţi să ne luaţi la bătaie?
Nu! Nu sunteţi bineveniţi aici!

Cel care este atat de deranjat e chiar şeful Episcopiei Sălajului, preasfinţitul Petroniu Sălăjanul. S-a înfuriat când reporterul l-a întrebat cum merg lucrările la noul sediu.
Acum cateva luni, se punea prima piatră de temelie la Arhiepiscopia Sălajului, sediu care  a înghiţit până acum aproape 600 de mii de lei. O mare parte din sumă a fost donată de enoriaşi. Se vrea, într-un final, o clădire luxoasă, întinsă pe 1.500 de metri pătraţi.
Şi Consiliul Judeţean a contribuit cu 300 de mii de lei pentru palatul slujitorilor Domnului. La demisol este prevăzută o parcare. Parterul va cuprinde spaţiile administrative şi apartamentul episcopului.
În tot acest timp, beneficiarii nu se pot lăuda că au făcut macar un centru de bătrâni ori o cantină pentru săraci.
Arhiepiscopia Tomisului, a facut anul trecut un profit de aproape 7 milioane de euro. Doar din afacerile cu lumânări, vii, livezi şi magazine.
Iar la Iaşi, Mitropolia a strans peste un milion de euro. Din păcate, preoţii de la ţară se descurcă cum pot. Apeleaza mereu la mila credincioşilor.
Patriarhia Română nu a vrut să comenteze cifrele raportate la Fisc. Întrebat de ce nu impozitează afacerile Bisericii, ministrul de Finanţe a dat un raspuns ambiguu.
"Trebuie să ajutăm Biserica, pentru că de la buget nu vin foarte mulţi bani, iar această activitate cred că trebuie susţinută de stat" ???, spunea Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor.
Potrivit Codului Fiscal, Biserica este scutită de plata impozitelor pentru veniturile din vânzarea produselor necesare activităţii de cult, din chirii şi din câştigurile din activităţi economice. De asemenea, Biserica nu plăteşte impozit pentru clădirile folosite ca lăcaşuri de cult.
Statul promoveaza sprijinul acordat Bisericii prin deduceri de impozit şi încurajează sponsorizările către culte.

19 octombrie 2011

Religia şi recensământul

Apartenenţa veridică la o anumită religie este numai cea pe baze materiale. Adică afilierea la o anumită biserică sau cult este întradevăr justificată şi demonstrată prin aportul financiar la acel cult. O declaraţie nesusţinută economic este poate o declaraţie de intenţie sau cel mult un exerciţiu de imaginaţie şi nicidecum un fapt. Credinciosul ce nu dă clerului ce este a clerului este doar un rătăcit, eventual un fan, dar nicidecum un "mădular sănătos" al bisericii.

Din acest punct de vedere recensământul vine ca un prilej oportun pentru a modifica într-un sens corect sistemul economic ce susţine "viaţa spirituală" din România. Este momentul şi justificarea certificată (prin puterea legii - dacă nu răspunzi întrebărilor recenzorului primeşti amendă) de a stabili normele de finanţare a cultelor conform declaraţiilor şi dorinţei liber exprimate a cetăţenilor, a fiecăruia în parte. Astfel încât să se poată face un transfer de finanţare de la fondurile publice, de stat, către indivizii afiliaţi respectivei biserici.
Pe scurt, dacă am declarat că sunt creştin ortodox român, "zeciuiala" (10% din venitul meu sau cât hotărăşte conducerea bisericii) să meargă către Biserica Ortodoxă din România. Dacă am declarat că sunt penticostal partea cuvenită a venitului meu va ajunge în buzunarele Bisericii lui Dumnezeu Apostolică - filiala română, şi aşa mai departe. Astfel şi bugetul de stat ar fi degrevat de cheltuieli şi oamenii ar participa cu fonduri la cultul pe care l-au ales şi nu la altul.

Oarecum pe dinafară ar rămâne cel ce ar declara la recensământ că nu face parte din nici o biserică, respectiv că este "fără religie". Acesta nu va împărţi cu nimeni venitul său, pentru că o biserică "fără religie" nu ştiu să existe...

16 octombrie 2011

Adevăraţii sfinţi ai omenirii nu au nume

Pentru a putea fi identificată când se vorbeşte despre ea, femeia respectivă poartă numele de cod W115. Binenţeles că nu mai trăieşte. A decedat în urma unei tumori stomacale la vârsta de 115 ani. Decizia sa a fost să-şi doneze trupul cercetării ştiinţifice, decizie luată în deplinătatea facultăţilor mintale, lucru certificat de medici. Acesta a fost şi motivul pentru care, descoperind în urma autopsierii lipsa oricăror urme de Alzheimer sau a unor boli de inimă, geneticienii au hotărât studierea în detaliu a genomului acesteia. Aceştia au reuşit să decodifice întregul lanţ ADN al lui W115 pentru a-l pune la dispoziţia altor cercetători, în speranţa descoperiri unor metode de reducere a bolilor şi pentru ca oamenii să aibă o viaţă cât mai lungă şi mai sănătoasă.
Tot nişte moaşte şi astea...

15 octombrie 2011

Bagă la cap - ştiinţa între alb şi negru

Într-o notă mult prea timidă, de parcă s-ar scuza pentru îndrăzneală, TVR ne anunţă de noua emisiune: Alexandru Mironov readuce ştiinţa la TVR.
Sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 17.00, debutează la TVR 2 emisiunea BAGĂ LA CAP - ŞTIINŢA ÎNTRE ALB ŞI NEGRU, un science-show neconvenţional, prezentat de Alexandru Mironov şi Dragoş Huluba. Ei conduc două echipe, Oamenii în negru şi Oamenii în alb, care dezbat cele mai diverse teme. Oamenii în negru vor susţine sau vor doborî teorii, vor aduce informaţii noi, de ultimă oră, din spaţii neconvenţionale: zone de deşert, lângă vulcani, în vârf de munte, în peşteri, în spaţiile de pregătire a astronauţilor etc. În acelaşi timp, Oamenii în alb - adică în halate de laborator, vor aduce experimente haioase, ştiinţifice, menite să demonstreze fenomenele fizice, chimice, meteorologice, astronomice, biologice sau medicale. În primele ediţii ale noii emisiuni vom afla dacă "Soarele este mai aproape de noi", vom descoperi de ce "Pământurile sunt mişcătoare", că România este gazda celui mai mare laser din Europa, cum ne afectează "Schimbările climatice" şi ce "Energii alternative" vor detrona combustibilii fosili, că "Forţa apei" este mult mai importantă pentru om decât se credea până acum, dacă "ADN-ul se va modifica în viitor", despre "Organisme modificate genetic" şi lista continuă.
Am reuşit să urmăresc întâmplător câteva momente şi am rămas plăcut surprins. Păcat că e pe 2. Să sperăm că nu va devia către promovarea pseudoştiinţelor şi va deveni o "Cronică a scepticului" mai vizibilă şi mai bine realizată, pentru că finanţare TVR are. Oricum, felicitări cel puţin pentru început!

Diavolul

Ce este Diavolul? De unde vine? Cum a apărut? De unde vine răul şi de ce? Avem posibilitatea de a descoperi aceste lucruri? "Istoria generală a diavolului" se pare că este una dintre puţinele lucrări ce tratează la modul serios cealaltă faţă a divinului. Autorul Gerald Messadié nu este nimeni altul decât fostul redactor şef al revistei de promovare a ştiinţei Science et Vie timp de 25 de ani. Aici el face o anchetă, trecând prin aproape toate epocile şi religiile, în încercarea de a descoperi esenţa şi originea Răului, rezultând un adevărat tratat de istorie a demonologiei.

Se pare că Satana nu a existat în religiile Oceaniei, nici în cele africane sau americane precoloniale şi cu atât mai puţin în cele est-asiatice (hinduism, budism, taoism, şintoism etc). Demonii acestora sunt doar spirite a căror acţiuni creează neplăceri doar întâmplător sau datorită necunoaşterii ceremonialelor. Chiar şi Europa celtică, greacă şi romană are doar zei fără răutate viscerală, pedepsele pe care aceştia le aplică fiind un rezultat şi nu o intenţie. Apariţia Diavolului are loc într-un singur punct de pe Terra, în Iran, în urma unor procese de transformare politico-ideologică a vedismului. Zarathustra (sau Zoroastru, 628-551 î.C.) purcede la o reformă, regularizând religiile politeiste în primul monoteism. Ahriman este inventat ca oponent al lui Ahura Mazda (dumnezeul mazdeean). Această regularizare este implementată politic de regele Vishtapa, de unde se vede că Diavolul este în primul rând o unealtă politică. Dar Arhiman nu era Răul, fiind doar diferitul, adversarul pentru echilibru.

Acest monoteism este asimilat de o parte din evrei împreună cu ideea păcatului originar, a Răului metafizic şi tehnicii spovedaniei, trasate tot politic de regii şi clerul mesopotamian ce conduceau statul prin tiranie. Acest lucru s-a datorat cuceririi Ierusalimului de către Nabucodonosor al II-lea, conducător al Babilonului. În epopeea lui Ghilagmeş precum şi în poemul religios Nergal şi Ereshkigal sunt prezentate demiurgic acţiunile prin care eroii masculini buni şi luminoşi, trăitori ai Regatului de Sus (cerul) sunt atraşi, seduşi şi apoi ameninţaţi cu moartea întregului pământ de femininele exponente a Lumii de Jos (infernul). Sexul leagă viaţa de moarte şi dă naştere sentimentului de vină misogină. Mesopotamia a inventat Păcatul pentru a înjosi individul, mai rău chiar, pentru ca individul însuşi să-şi justifice înjosirea, iar Iranul a inventat Diavolul pentru a băga groaza în om. Matca monoteismelor noastre "diabolizate" era pregătită. spune Gerald Messadié.

Deşi nu este invenţia lor evreii au definit Diavolul ca fiind Răul, chiar dacă nu au spus cine, cum şi de ce a creat Răutatea. Diavolul Genezei este magistral disecat:
Adam şi Eva erau inocenţi, apoi - cum am fost învăţaţi în şcoala primară - Diavolul a ispitit-o pe Eva, Eva a cedat şi l-a ispitit pe Adam, care (probabil din plictiseală) a cedat, fireşte, la rândul lui. Şi iată cum, din vremuri imemoriale, purtăm povara păcatului unor oameni care nu ştiau ce e Răul (l-au cunoscut abia după ce au muşcat din faimosul fruct oprit) şi, prin urmare, nu erau dotaţi pentru ai rezista. Juridic vorbind, vina este inacceptabilă: un păcat se comite în cunoştinţă de cauză, altfel nu e decât o simplă eroare. Iar nedreptatea e strigătoare la cer - cum am putea fi vinovaţi pentru un păcat al străbunilor noştri, păcat care nici măcar nu era păcat?
Dar este oare Diavolul nostru cel reprezentat sub formă de "şarpe gol" în Geneză, acel şarpe care-i spune primei femei că nici ea, nici Adam nu vor muri dacă mănâncă din fructul "pomului din mijlocul grădinii"? Parabola este pe cât de clară, pe atât de misterioasă, căci pomul în chestiune e pomul "cunoaşterii Binelui şi Răului", şi ne putem întreba cum se justifică porunca divină ce interzice cunoaşterea Binelui şi Răului. Pentru a-l respecta pe Dumnezeu se cere, tocmai, cunoaşterea celor două noţiuni! Le-a interzis Dumnezeu să afle ce sunt Binele şi Răul? În plus, şarpele îi spune Evei că, dacă ea şi bărbatul ei, nemuritori la acea vreme, vor mânca din faimosul fruct, vor fi asemenea zeilor. Dar dacă primii oameni vor cunoaşte moartea abia după izgonirea din Paradis, trebuie să credem că erau deja precum zeii, de vreme ce erau nemuritori, şi că discursul şarpelui era ciudat de ilogic pentru un animal atât de înţelept.
Adevărul e mult mai simplu, şi copiii l-au ghicit încă din şcoala primară: Adam şi Eva au făcut dragoste, iată în ce constă Păcatul. Dar la ce bun să creezi două organisme complementare, un bărbat şi o femeie, dacă e să-i ameninţi cu "sabia de flacără vâlvâitoare" când au comis inevitabilul, fiind amândoi goi într-o grădină tropicală?(...)
În fine, acest pom al Binelui şi Răului e un simbol, ambiguu ca toate simbolurile, dar şarpele - e şi el un simbol? Suntem tentaţi să ne îndoim, pentru că Elohim, adică Dumnezeu, i se adresează ca unui şarpe: "Pentru că ai făcut acestea, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!" Şi mai spune: "Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei înţepa călcâiul." Să înţelegem că fusese altfel înainte? Acolo, în Grădina Edenului, seminţia şarpelui şi cea a oamenilor nu păstrau distanţă între ele? Blestemul divin ne lasă nedumeriţi, chiar suspicioşi, întrucât pare limitat la Orientul Mijlociu. Într-adevăr, în alte părţi - la egipteni mai întâi, apoi la hinduşi, la mexicani şi la mulţi alţii - şarpele a fost divinizat.
În plus ce căuta Diavolul în Paradis, deghizat în şarpe, dacă întradevăr era el? Să înţelegem că tot Dumnezeu a creat Răul şi că l-a oploşit în Paradis? Atunci cum să le reproşezi lui Adam şi Evei că au urmat îndemnul unui locatar al Paradisului?
După cum se vede, miturile sunt incomode.
O versiune a Bibliei (există mai multe) asigură că "şarpele era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pământ pe care le făcuse Domnul Dumnezeu". Dar Geneza nu ne spune ce scop avea această viclenie care-l face s-o corupă pe Eva. Ce câştiga din asta şarpele? Oricum, şarpele era o creatură a Domnului, chiar Dumnezeu îl crease. Atunci de ce nu-l pedepseşte pe el? Şi ce s-a întâmplat cu acest "instigator", cum se spune în zilele noastre? Biblia nu ne spune.


Şi, completez eu, dacă Păcatul constă în a face dragoste, cum rămâne cu versetele de mai jos ce sunt de dinaintea Căderii?
Geneza, Capitolul 2
23. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.
24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup."

Această ambiguitate a existenţei, substanţei şi menirii Diavolului persistă şi în creştinism.

În cartea lui Iov din Vechiul Testament Satana nu este adversarul lui Dumnezeu, este un colaborator:
6. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei.
7. Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".
8. Şi Domnul a zis către Satan: "Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău?"
9. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Ore degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul?
11. Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!"

Este evident că nu există duşmănie, acest Satan nu are nici măcar răutate, este eventual un farsor. Oricum, întrebarea este ce caută Diavolul la sfat cu Dumnezeu? Încă nu căzuse? Atunci cine era Răul din Geneză?

Diavolul suferă de transformări, aportul major aducându-l secta evreilor esenieni (Ioan Botezătorul şi Iisus fiind esenieni) începând cu secolul II îen. Aceşti protocreştini îl construiesc pe Diavolul cel atât de "bine înţeles" de contemporanii noştri. Îi dau valenţele Răutăţii viscerale, gratuite şi permanente, chiar dacă nu reuşesc să determine care este scopul şi originea acesteia. În speranţa sublinierii prin contrast a valorii Domnului preferă să arate "cum este Diavolul" în detrimentul a ceea "ce este Diavolul".

Pe lângă dubiile cu privire la realitatea ispitirii în deşert a Mântuitorului apar câteva întrebări:
Prima constă în punerea la încercare a lui Iisus de către Duh, care, neîndoielnic, e Sfântul Duh.[...] s-ar părea, aşadar, că, prin intermediul Sfântului Duh, Dumnezeu l-ar fi supus pe propriul său fiu la o încercare, or, nu e îngăduit să pui divinitatea la încercare, o aminteşte chiar Iisus.[...]
A doua problemă este ignoranţa vădită a lui Satana: ştie că Iisus este fiul lui Dumnezeu, la fel cum Iisus ştie cine este el, reiese din tot ce spune, şi totuşi insistă prosteşte - nu găsim alt cuvânt - să-l ispitească pe Iisus. Iată deci un vrăjmaş care, de la bun început, ne este prezentat ca un idiot.
A treia problemă e că discipolii lui Iisus sunt convinşi de divinitatea acestuia datorită minunilor pe care le face. Diavolul de asemenea, şi, cu toate acestea, Iisus refuză să facă o minune care l-ar scăpa practic de demon. Abţinere cu atât mai greu de înţeles cu cât, în alte ocazii, Iisus nu ezită să recurgă la puterile sale miraculoase împotriva aceluiaşi Satana.
Prin urmare, suntem tentaţi să tragem concluzia că relatarea celor trei ispitiri în deşert e stângace şi încâlcită şi nu serveşte decât pentru a introduce personajul lui Satana în noua identitate de vrăjmaş a lui Dumnezeu.


Creştinii timpurii au finisat înfăţişarea Diavolului şi l-au dogmatizat. Constantin cel Mare a oficiat imperial existenţa acestuia, introducând creştinismul ca religie de stat. Şi pentru ca nimic să nu iasă de sub augusta sa putere a ordonat şi supravegheat primul conciliu. Tot politica, bat-o Năpasta s-o bată!
De altfel, Bisericile tinere au oroare să împartă ceva, iar cea creştină nu a făcut excepţie.[...]
Conciliile aveau să sancţioneze rătăcirile cu greutatea autorităţii imperiale şi episcopale. După ce cunoscuseră persecuţiile romane, creştinii aveau să cunoască persecuţiile altor creştini, pentru vina de a le fi atribuit lui Dumnezeu şi lui Satana alte teritorii decât cele decretate de Sfinţii Părinţi.
Între timp, nimeni nu ştiuse să spună de unde venea acest Satana, nici dacă era un efect sau o cauză.Întrebare perfidă, inspirată, vezi bine, de Duhul cel Rău. Căci era o întrebare dictată de logică şi toţi ştiau sau credeau că ştiu, de la Sfinţii Părinţi şi de la Tertulian în special, că filozofia e lucrarea Diavolului.
Se lăsa Noaptea.


Inchiziţia a fost cea mai performantă armată de luptă împotriva Diavolului. Orice suspectare a acţiunilor lui Satan era imediat consemnată şi penalizată. Controlul informaţiilor se acutizează, Priscilian, episcopul de Avila, este executat pentru o greşeală de traducere.

În timp ce teologii discutau fineţuri scolastice (dacă, de pildă, era posibilă o mântuire a Diavolului), lumea occidentală intra în bezna groasă şi fetidă ce poate fi numită Timpul Diavolului, un sabat cu adevărat fioros, cel al unei credinţe aproape animalice şi patologice în realitatea Diavolului, întreţinută, paradoxal, tocmai de cei care pretindeau că-l combat. Se va declanşa astfel unul dintre cele mai lungi şiruri de crime comise în numele lui Dumnezeu din câte a cunoscut istoria omenească, un sacrilegiu absolut, având binecuvântarea papală. Iar aceasta până la abolirea Inchiziţiei. Cincisprezece veacuri de prostie turbată, de nebunie sordidă, inspirate, cum vom vedea, de fanatism şi lăcomie, cincisprezece veacuri de ură bestială, de furii obsesive.
Diavolul era văzut peste tot. Era sculptat la intrarea în catedrale, pe fundaţiile amvoanelor din biserici. Mereu acelaşi, un trup de Pan, ţap de la brâu în jos, piept de bărbat, ochi libidinos şi mână scotocitoare. Obsesie evidentă a sexualităţii într-o epocă sfâşiată de misticismul gnostic şi desfrânare.


Ca o părere personală, Ortodoxia nu a făcut excepţie în ceea ce priveşte abordarea Diavolului şi acţiunile de represiune asupra posedaţilor sau a liber cugetătorilor. Că nu a fost la nivelul Inchiziţiei occidentale este adevărat, dar tot adevărat este că nu a ajuns acolo nu din prea multă toleranţă ci din prea puţină putere. Patriarhiile ortodoxe, chiar şi cele ecumenice, ca cea a Bizanţului, erau dezbinate şi fără suportul economic concentrat al credincioşilor şi al regalităţii cum a fost în Biserica Catolică sau marile congregaţii islamice. Dar nu e timpul pierdut. Dacă Diavolul nu mai există îl vor inventa din nou...

14 octombrie 2011

Sfânta Cuvioasă Parascheva şi minunile sale

1. O femeie din Iaşi a fost timp de cincisprezece ani la moaştele sfintei Parascheva în speranţa că va reuşi să rămână însărcinată. De fiecare dată a miluit câte 50 lei (în cutia milei din Catedrala Iaşi). Nu a rămas până acum dar nu disperă, merge în fiecare zi de hram (14 octombrie). Până la menopauză mai are vreo trei ani. Mare e puterea Sfintei, pentru că la fel ca femeia din Iaşi mai sunt câteva şi unele chiar au născut copii. Una chiar la 70 de ani, deşi ea s-a rugat la alt sfânt, la Sfântul Tratament Hormonal.

2. Un primar din comuna Voluntari, pe numele său Florentin Costel Pandele, cu ajutorul Sfintei Parascheva a reuşit să facă o afacere avantajoasă încă din 2008. După ce a promis în alegeri că toţi voluntarienii (secta secretă a Sfintei Cuvioase?) vor ajunge în mandatul său să viziteze Sfintele Moaşte a câştigat funcţia de primar. Aşa cum a promis în campanie, a deturnat banii de la construcţia de drumuri şi canalizare şi a pus de (o excursie) un pelerinaj. Acest lucru se întâmplă de câţiva ani şi va continua. Nu de alta, dar s-a legat să-i ducă acolo pe toţi voluntarienii, şi abia a dus câteva mii din cei 30 000 de locuitori. Şi ca să vedeţi cât de mare e puterea Sfintei, dreptcredinciosul primar a mai făcut rost şi de fonduri pentru următoarele campanii de alegeri (sau rămân, cu voia Preasfintei Parascheva, ceva bani din buget pentru "acatiste speciale" sau patronul firmei de transport îi va fi "recunoscător" pentru contract). Şi asta în condiţiile în care Cel de Nerostit (DNA) este îndepărtat de puterile Cuvioasei că doar lângă raclă s-au adunat ceva daruri.

3. O mare minune a făcut Sfânta Moldovei şi a comunei Voluntari, învăţând limba engleză şi făcându-şi cont pe Facebook. Iată cum lucrarea Diavolului (calculatorul cu Internetul lui) este prefăcută în Biserică PreaDrept Măritoare cu puterea şi voinţa Saint Paraschiva of Iasi. Nu este blasfemie, este traducerea numelui Sfintei în engliş, limba cunoscută de credincioşii ce au fost atinşi de computer. Oricum numele Sfintei se scrie Αγία Παρασκευή, se pronunţă "aia paraschevii" şi înseamnă Sfânta Vineri, deci fiecare îi poate spune cum doreşte sau cum poate, important e să aibă credintă, doar credinţă.

4. O vindecare miraculoasă s-a întâmplat unui copil din Braşov, ce nu prea credea dar a fost dus aproape cu forţa de mama sa drepcredincioasă la racla Sfintei. Acesta avea probleme grave la ochi, trebuind să stea în prima bancă la şcoală pentru a putea vedea ceva la tablă. Doar în urma rugăciunilor mamei sale către Cuvioasa Parascheva l-a observat învăţătoarea care a chemat medicul şcolii ce i-a prescris ochelari, altă explicaţie nu-i. Mare e puterea ta Sfântă Parascheva!

"Aceste minuni sunt însemnate de către un păcătos creştin - Brunetul -, după porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le ştia acest ucenic al Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă."

10 octombrie 2011

Dumnezeu ajută băncile româneşti dacă au un astrolog

De această data avem şi noi şansa să fim ajutaţi de Dumnezeu. "Dumnezeu şi Banca Naţională ajută băncile româneşti" în faţa crizei, a declarat, duminică, la Antena3, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, întrebat despre efectele crizei financiare asupra băncilor din zona euro.
Vasilescu a dat asigurări că efectele crizei bancare europene nu se vor extinde asupra băncilor din România.
"Băncile româneşti sunt solide. Nu există putregai în nici una dintre băncile din România", a subliniat Adrian Vasilescu. (Agerpres)

Totuşi, se pare că Dumnezeu nu e omnipotent, mai ales că banul e ochiul Dracului. Aşa că, pentru siguranţă, băncile sunt invitate să se pună bine şi cu Satana, respectiv să apeleze la astrologie:
"Potrivit unei analize făcute de compania de colectare a creanţelor KRUK International, care a înregistrat în perioada iulie 2010 – iunie 2011 un număr total de 515.070 debitori persoane fizice cu creanţe active, 45.975 dintre aceştia sunt Gemeni, 45.723 sunt Săgetători şi alţi 45.355, Raci. La coada clasamentului se situează Vărsătorii (35.378), Balanţele (38.513) şi Capricornii (39.298).

Conform aceleiaşi analize făcute de KRUK International pe propriul portofoliu de clienţi, valoarea medie cea mai mare a unei creanţe este aceea a debitorilor din zodiile Peşti (6.861 de lei) şi Leu (6.828 de lei), în timp ce nativii din zodiile Rac şi Taur sunt debitorii cu datoriile cele mai mici, în medie, şi anume 6.562 de lei şi, respectiv, 6.602 lei.
De asemenea, analiza portofoliului KRUK International arată că bărbaţii au cea mai mare pondere în rândul debitorilor cu datorii (61%), aceştia înregistrând datorii cu valori mai mari decât cele ale femeilor. Valoarea totală a datoriilor înregistrate de bărbaţi reprezintă 66% din totalul creanţelor administrate de KRUK International."

Pe când şi o lege pentru aplicarea hieroscopiei financiare (ghicitul în măruntaie, de preferat măruntaiele datornicilor)?

7 octombrie 2011

Recensământul contează

Teoretic, politicile publice sunt stabilite pe baza unor informaţii statistice. Guvernanţii, drămuind averea strânsă de la noi prin impozite şi taxe, iau în calcul detaliile cu privire la structura populaţiei, preconizând şi executând o anumită direcţie de dezvoltare sau o anumită defalcare a cheltuielilor. Aceste calcule se bazează fundamental pe datele ce le vor fi prezentate după realizarea recensământului din octombrie 2011. Atunci vor stabili care sunt aşteptările noastre, încercând să ne vină în întâmpinare cu promisiuni şi mai apoi cu decizii. Astfel încât contează ceea ce declarăm şi ceea ce va fi notat de recenzor. Cel puţin în teorie.
Chiar dacă luăm în considerare că aceste informaţii vor fi utilizate doar pentru "a justifica" anumite cheltuieli şi tot este necesar ca datele centralizate să reprezinte cât mai aproape de realitate starea de fapt. Scad şansele de apariţie a unor abuzuri în cheltuirea banului public, adică banii noştri.

Un tip de cheltuială utilizat frecvent de politicieni este în sensul "ctitoririi de biserici". Dacă ar fi fost cu banii personali ai politicienilor nu aş fi obiectat nimic, dar aceştia invocă datele recensămintelor trecute pentru a justifica "înălţarea" unei anumite biserici cu bani publici. Iar statul român a tot dat bani pentru asta. Dovadă cele peste 18000 de biserici existente în România.
Iată de ce întrebarea 25 din formularul de recenzare - "Cărei religii consideră persoana că îi aparţine?" - devine foarte importantă pentru viitoarele proiecte de construcţii (şi eventual spălare de bani).

O altă strategie ce se stabileşte în funcţie de apartenenţa religioasă (şi dedusă prin declaraţia din recensământ) este cea de relaţie "corectă politic" la nivel social, învăţământul fiind o arie principală de activitate. Altfel spus dacă majoritatea sunt ortodocşi pare normal ca educaţia religioasă în şcoală să fie obligatoriu ortodoxă. Binenţeles că acestă aberaţie este incorectă dar asta se întâmplă. Copiii sunt minţiţi cu privire la adevărul evidenţiat ştiinţific în cadrul orelor de religie în virtutea unui fals drept al majorităţii. Inclusiv copiii ce aparţin unor familii de altă religie sau fără religie.

Acum referitor la "fără religie". Majoritatea persoanelor non-atee cu care am stat de vorbă cu privire la opinia lor în ceea ce priveşte definirea divinităţii în care cred au răspuns ceva de genul: "da, există ceva, o forţă, o entitate, ce a creat lumea, dar în nici un caz nu este cea prezentată de Biblie şi de preoţii ortodocşi."; sau: "Biblia este adevărată doar dacă o interpretăm şi dacă o privim ca fiind o culegere de metafore şi de parabole. Nu trebuie urmată ad-litteram." Este clar că marea masă a populaţiei din România nu este ortodoxă. Mai repede sunt adepţi a ceea ce înseamnă Intelligent Design, dacă termenul nu ar fi mult prea nou pentru a fi folosit pe scară largă, dar în nici un caz nu sunt adepţii creştinismului ortodox aşa cum Biserica Ortodoxă Română încearcă şi îl introducă prin orele de religie în mentalul copiilor noştri. Ortodoxismul este perimat, până şi preoţii preferă doar o situaţie de satisfacţie tradiţională (nuntă, botez, înmormântare) în detrimentul corectitudinii dogmatice. Pentru că acestă dogmă ortodoxă nu e cu adevărat îmbrăţişată de populaţie. Cu excepţia câtorva persoane prezente la mai toate plimbările de moaşte, sfinţiri şi hramuri (persoane cu carenţe majore de discernământ - a se vedea îmbulzelile, deşi sunt doar câţiva) grosul populaţiei este oripilată de manifestaţiile respective. În mod normal aceştia ar trebui să se declare la recenzor ca fiind fără religie în sensul afilierii la o anumită dogmă religioasă sau la anumită biserică.
În sprijinul lămuririi celor ce au o opinie personală cu privire la divinitate le stă la dispoziţie şi recensamant2011.ro:
Recomandări pentru credincioşii neafiliaţi unei biserici şi Întrebări frecvente.

De fapt recensământul ar putea să fie complet depăşit de realitatea socială, dacă aceasta ar fi situată pe baze corecte. Una dintre ele este chiar întrebarea în sine, ce induce ideea că "trebuie" să ai o religie. Corect şi normal ar fi fost să fie mai întâi întrebarea dacă ai sau nu o religie, apoi care este aceea. O alta este sistemul de finanţare din oala publică. ASUR a înaintat o scrisoare deschisă şi o propunere de dezbatere legislativă în ceea ce priveşte finanţarea cultelor din România pe sistemul german. În scurt, dacă ar fi condiţionat răspunsul de necesitatea afilierii la o anumită biserică prin plata unei contribuţii sunt sigur că numărul celor declaraţi "fără religie" ar creşte exponenţial. Acest lucru nu se întâmplă acum pentru că această contribuţie este în realitate ascunsă în impozite şi taxe (deşi, ortodocşii o ştiu, există contribuţie la biserică cu toate că aceasta primeşte bani de la stat).

2 octombrie 2011

Noile religii - ateismul IV

Albert Einstein:
"Un om care este convins de justeţea religiei sale niciodată nu este cu adevărat tolerant. Este posibil ca el să simtă milă pentru aderentul unei alte religii, dar asta, de obicei, nu se opreşte aici. Aderentul fidel al unei religii va încerca în primul rând să îi convingă pe cei care cred într-o altă religie şi, de obicei, asta duce la ură dacă nu are succes. Acestă ură duce apoi la persecuţie în cazul în care puterea majorităţii este în spatele ei.
Situaţia unui preot creştin este tragi-comică: religia creştină cere dragoste de la credincioşi, chiar şi pentru inamic. Această cerere, deoarece este într-adevăr supraomenească, nu este în măsură să o îndeplinească. Astfel apare un inel de intoleranţă şi ură frumos ambalat în cuvintele uleioase ale preotului. Dragostea, care pe partea creştină este baza pentru intenţia de conciliere cu iudaismul, este aceeaşi ca dragostea unui copil pentru un tort. Asta înseamnă că acesta are speranţa că obiectul iubirii va fi mâncat până la urmă..."

Şi tot Albert Einstein: "Bigotismul necredinciosului este pentru mine aproape la fel de amuzant ca bigotismul credinciosului".

Oricât am încerca să nu definim ideologiile atee ca religie, în momentul în care se structurează o instanţă se ajunge la habotnicie. Aici se situează şi umanismul ateu. Nici eu, observator şi critic, nu fac excepţie. Am destulă frustrare pentru nereuşitele acţiunilor mele şi mare deferenţă pentru semenii mei ca să las lucrurile să curgă de la sine. Pe de altă parte împărtăşesc atât ideile cât şi metodele ateilor. Deci, mă implic...

Cel mai greu este să îi spui cuiva că greşeşte. Ateismul are această mare vină, susţine că religiile greşesc. Chiar dacă are dreptate nu asta contează. Important nu este să ai dreptate, ci să rezolvi unele probleme. Social, victoria o au structurile ideologice ce oferă cea mai bună situaţie pentru ca indivizii "să creadă" că sunt competitivi. Aici ateismul nu are nici o şansă. Ce oferă în schimbul realităţii obiective lipsite de divinitate? Din acest motiv nu ateismul este cuiul lui Pepelea, ci lipsa umanismului. Iar umanismul înseamnă instanţă ce trasează conduita morală, binele şi răul, metodologia de a le descoperi şi de a le justifica şi, implicit, structura în care individul să se încadreze pentru a fi competitiv. Şi la un moment dat anumiţi lideri îşi vor asuma meritul şi datoria de a structura etica umanistă. Încet, încet, ideologia ateist-umanistă se transformă în structura ideologică predispusă a deveni religie.
Nu putem uita religia comunistă. Şi aceasta avea la bază ateismul de esenţă, respectiv conceptul că existenţa nu depinde şi nu are nevoie de divin. Şi? Materialismul-dialectic născut de Marx a fost confiscat de lideri, etica comunistă substituindu-se moralei. A rezultat o religie de toată frumuseţea.
Cu toate astea, în continuare, mă implic...

PS: Iniţial am vrut ca acest post să se numească "Habotnicul". Ar fi fost mai bine?

25 septembrie 2011

Audienţa captivă

Termenul este utilizat cu precădere în marketing şi se referă la publicul situat în postura de a primi mesajul de promovare indiferent de dorinţa acestuia. Exemplu: oamenii din sala de spectacol ce sunt supuşi unor clipuri de promovare după ce luminile s-au stins şi nu se mai pot deplasa. În acel moment devin blocaţi pe singura sursa de lumină disponibilă, ecranul, mesajul publicitar fiind de maxim impact. Tot audienţă captivă este şi individul sau grupul ce suferă de atragerea atenţiei prin forţă, respectiv adresarea directă din postura de lider a deţinătorului de mesaj (sunet puternic, impunerea unor posturi pentru auditoriu, poziţionare în zona de maximă vizibilitate, înfăţişare spectaculoasă).

Sala de clasă este una dintre situaţiile cele mai comune şi aproape perfecte de audienţă captivă. Nu numai că elevii nu au posibilitatea de a refuza un anumit mesaj, dar nu au nici măcar posibilitatea de a-l analiza sau critica. Informaţiile ce survin de la pedagog sunt percepute şi însuşite de copii ca fiind imuabile. Din acest motiv în Legea educaţiei există articolul următor:
Art. 7
(1) În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.

În teorie este frumos, în practică exact asta se încalcă. Prin afişarea icoanelor în sălile de clasă "audienţa captivă" este supusă mesajului publicitar, chiar dacă opiniile unor elevi sau profesori sunt diferite. Din acest punct de vedere este clar că acest paragraf din lege este ignorat de biserica "majoritară". Probabil ar fi activat doar dacă ar apare mesaje de tipul "Stop îndoctrinării religioase" lângă tablă.

Pe lângă afişarea constantă a mesajului său Biserica are şi acţiuni active de îndoctrinare. Profitând de audienţa captivă a participanţilor prezenţi la deschiderea anului şcolar preoţii organizează slujbe religioase. La microfon, priviţi cu evlavie de directorii ce ar trebui să vegheze la aplicarea legii în curtea instituţiei ce o conduc. Prozelitismul ortodox nu este doar activ, devine mult mai vizibil, chiar şi pentru alte autorităţi ce ar trebui să vegheze la aplicarea corectă a literei şi spiritului legii, de exemplu inspectoratele şcolare sau organizaţiile de părinţi. Este clar că nu toţi participanţii la o astfel de manifestare sunt adepţii Bisericii Ortodoxe, fie ea şi "majoritară". Iar aceştia, şi implicit copiii lor, sunt supuşi prozelitismului religios.

Orele de religie sunt încununarea activităţii de promovare a Bisericii Ortodoxe din România. Profitând de faptul că are la îndemână audienţa captivă oferită legal (şi imoral) de statul român, profesorii de religie aserviţi Bisericii Ortodoxe din România pun în aplicare programul de marketing ortodox. Timp de 12 ani, o oră pe săptămână, de pe poziţia lor de forţă, aceştia transmit imaginea deformată ideologic a unei Biserici ce se proclamă "majoritară" în virtutea unor greşit aplicate recensăminte. Pentru că, să fim serioşi, românii sunt ortodocşi doar la nivel de spectacol tradiţional (botez, nuntă, înmormântare) şi nu în esenţa definirii divinităţii. Iar metoda este specifică celor ce se adresează audienţelor captive: acesta este mesajul iar tu nu ai nici un drept să-l ocoleşti.

Cu toate acestea noi, părinţii, acceptăm participarea copiilor la aceste ore de prozelitism, în care sunt învăţaţi timp de 12 ani, săptămânal, că preoţii ortodocşi sunt "cei drepţi", că evoluţia lumii vii este o absurditate "ştiinţifică", că boala poate fi înfrântă prin rugăciune şi apă sfinţită, că există pedeapsă divină şi pentru bebeluşi dacă un călugăr ortodox spune asta şi că a fi curios este un păcat.
De ce?

PS: Cum îţi poţi scăpa copilul de orele de religie şi de ce e bine să faci asta: http://profudereligie.blogspot.ro/2011/09/cerere-pentru-retragerea-de-la-ora-de.html