14 noiembrie 2011

Biblia - geneză şi metamorfoză V

... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...

Biblia trebuie să fie cuvântul lui Dumnezeu odată ce este cuvântul despre Dumnezeu.
Este necesar ca Sfânta Scriptură să nu fie modificată, interpretată sau trunchiată pentru ca acest cuvânt să rămână corect generaţiilor viitoare.
Mai ales că, despre Dumnezeu revelat fiind, este despre Adevăr.
Întrucât poporul român este în dreapta biserică presupunem că Scripturile Bisericii Ortodoxe Române sunt Cuvântul adevărat, transmis de Apostolul Andrei când a poposit pe aceste binecuvântate meleaguri (bine-cuvântat: cuvânt bun, corect).

Luăm, ca din întâmplare, câţiva psalmi (Pildele lui Solomon, capitolul 8) ai versiunii acceptate de Biserica Ortodoxă Română, ediţia 1982:
24. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.
25. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.
26. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume,
27. Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului,
28. Când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug,
29. Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului,
30. Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui;
31. Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.

Iată aici o sugestivă descriere a Terrei, de unde se vede că exista o cunoaştere astronomică corectă. Pământul era descris ca rotund şi bănuim că se referă la sfericitatea acestuia. Facem acestă analogie pentru că noi ştim sigur, demonstrabil ştiinţific, că Pământul este o planetă sferoidă ce se învârte în jurul Soarelui.

O abordare similară, dar pe care ortodocşii nu pun bază deoarece nu este promovată de Patriarhie, este o formulare a Bibliei executată de teologul Dumitru Cornilescu:
31. jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.
Nu ne putem permite să interpretăm de capul nostru aceste cuvinte şi trebuie să verificăm şi alte scripturi, mai vechi, ale Bisericii noastre. Nu de alta dar răuvoitorii ar putea să invoce ideea precum că "rotund" se referă la circular (rotund: Adj. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc; S.n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc). Mai ales că versiunea neoprotestanţilor este mai aproape de acestă idee (rotocol: S.n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel). Şi asta ar însemna fie că Dumnezeu nu ştie cum a făcut Pământul fie că Biblia nu este cuvântul său deoarece nu prezintă adevărul, fie că Pământul e plat.

Ne îndreptăm spre ceea ce spune Mitropolitul Bartolomeu Anania în varianta sa ce este şi ea promovată de Patriarhie:
24. şi mai înainte de a fi făcut adâncurile, mai înainte ca izvoarele apelor să fi ţâşnit,
25. mai înainte ca munţii să fi fost sădiţi şi mai înainte decât toate dealurile, El pe mine m'a născut.
26. Domnul a făcut ţări şi pământuri nelocuite şi lumea cea mai'naltă în ceea ce-i sub cer.
27. Când pregătea cerul, eu cu El eram; şi când Şi-a aşezat tronul deasupra vânturilor,
28. şi când a întărit norii cei de sus, şi când, ca pe o temelie, punea izvoarele în ceea ce-i sub cer,
29. şi când a întărit temeliile pământului
31. când El Se veselea desăvârşindu-ne lumea şi întru fiii oamenilor Se veselea.


Hopa! Aici nu avem nici un fel de Pământ rotund, circular sau sferic. Se pare că referirea era la necuprinsul circular al ochilor şi nu la sfericitatea Terrei. E posibil ca răposatul Anania să fi greşit? Să verificăm în continuare. Vom arunca o privire către Biblia de la Bucureşti din 1914:

24. Şi mai nainte de a face adâncurile, mai nainte de a ieşi izvoarele apelor.
25. Mai nainte de ce s'au înfipt munţii, mai nainte decât toate dealurile m'au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt cer.
27. Când gătea cerul cu dânsul eram, şi s'au aşezat scaunul său peste vânturi.
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarele cele de supt cer.
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile pământului.
30. Eram la dânsul tocmind, eu eram de care se bucura, şi în toate zilele mă veseleam înaintea feţei lui în toată vremea.
31. Când se veselea lumea săvârşind, şi se veselea întru fiii oamenilor.


Mda! Nici aici nu se aminteşte nimic de forma pământului. Încep să am convingerea că Biblia nici nu se referă la Pământ ca planetă, cel mult la pământ ca suport al cerului. Mergem mai departe la Biblia de la Blaj din 1795:
24. Şi mai înainte de a facerea adâncurile, mai înainte de a ieşi izvoarăle apelor;
25. Mai înainte de ce s-au înfipt munţii, mai înainte decât toate dealurile m-au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt ceriu.
27. Când gătea ceriul cu Dânsul eram, şi când Şi-au osibit scaonul Său preste vânturi,
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarăle ceale de supt ceriu,
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile pâmântului,
30. Eram la Dânsul tocmind, eu eram de carea să bucura şi în toate zilele mă veseleam
înaintea feaţei Lui în toată vreamea.
31. Când Să veselea lumea săvârşind şi Să veselea întru fiii oamenilor.


Deci pământul e plat şi versiunea Bibliei după care se iau ortodocşii e greşită. Măi să fie! Să intrăm şi mai adânc în istorie - Biblia de la Bucureşti din 1688 - prima traducere completă în română:
24. Şi mai nainte decît a face beznele, mai nainte decît a ieşi izvoarăle apelor,
25. Mai nainte de a se întări munţii, şi mai nainte de toate dealurile mă naşte.
26. Domnul au făcut ţări şi nelăcuite, şi margini lăcuite celui de supt ceriu.
27. Cînd gătiia ceriul, eram de faţă cu El; cînd usebiia scaunul Său preste vînturi,
28. Cînd tari făcea pre cei de sus nori, şi cum tare punea izvoarăle celui de supt ceriu,
29. Cînd punea mării cercetarea Lui, şi apele nu vor treace gura lui, şi tari făcea temeaile pămîntului;
30. Eram lîngă El tocmind, eu eram cu carea să bucura, şi în toate zilele mă veseliiam în faţa Lui preste toată vremea;
31. Cînd să veseliia lumea săvîrşind, şi Să veseliia întru fiii oamenilor.


pamantul e plat in biblie


De aici desprind ideea că Pământul este un teren (plan) solid în interior şi plat, cu munţi "aşezaţi" (sădiţi) pe el, între apele ce-l înconjoară, cu un cer deasupra "aşezat ca o boltă" (arc de cerc fixat de pardoseală prin pereţi), solid şi acesta odată ce norii sunt fixaţi de el ("tari" şi ei pentru că "norii nu se rup sub greutatea apelor. - Iov 26.8").

În concluzie Biblia este corectă în măsura în care este adnotată şi modificată conform cunoştinţelor obţinute pe cale ştiinţifică (revelaţia nu a funcţionat?), aşa cum au păţit versiunile româneşti moderne (Cornilescu şi Teoctist). Dar asta ar fi o intervenţie impardonabilă în cuvântul Domnului. Să fii fost introducerea cuvântului rotund o scăpare omenească? În acest caz trebuie reclamată această inadvertenţă în vederea corectării. Dar cum să faci acest lucru când creştinii români tocmai pe acest paragraf se bazează pentru a arăta că ştiinţa nu este altceva decât redescoperirea revelaţiei din Biblie?

Acesta este procesul prin care scrierile sfinte se modifică şi se îmbunătăţesc odată cu trecerea timpului, părând ancorate în realitate. Revelaţiile sunt iniţial fantezii neverificabile, dar sunt schimbate odată cu descoperirile adevărate, ştiinţifice, obiective. Eppur si mouve!

PS: În scripturile vechi, greceşti, slavone, romane sau ebraice (şi bănuiesc că în toate celelalte traduceri), în paragraful respectiv nu este nici cea mai mică sugerare a "rotunjimii" Pământului. Ca de altfel nicăieri în textul sfânt.

În subiect:
Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III
Biblia - geneză şi metamorfoză IV

9 comentarii:

  1. ...Eu sunt convins insa ca este vorba de "A nu accepta Biblia si Suprematia lui Dumnezeu" decat "A nu crede" , pentru ca Dovezile...

    Continuarea pe http://dedicaretotala.blogspot.com/2011/11/raspuns-profu-de-religie.html

    RăspundețiȘtergere
  2. @eugen
    Tu accepţi Coranul şi supremaţia lui Allah? Sau eşti adept şi practicant al hinduismului. Sau poarte budism? Vezi, tu nu îi accepţi pe ceilalţi şi ştii de ce. Aceeaşi motivaţie o am şi eu referitor la Dumnezeul tău.

    Iată şi răspunsul la articolul tău:

    "Biblia este UNA SINGURA"
    Fals. Sunt nenumărate cărţi sfinte, dintre care unele sunt adunate în ceea ce generic numim Biblia. Dar şi aceaste sincretisme sunt diferite în funcţie de sectarismul şi curentele din interiorul creştinismului (dacă vorbim strict de creştinism). Pe de altă parte interpretările, traducerile şi copierile succesive au transformat Biblia într-o carte vie, dinamică, cu varii diferenţe până şi între două ediţii succesive în aceeaşi limbă (vezi articolul meu de la care a pornit discuţia).

    "Cum poti sa vezi toate evenimentele care au loc in lume, apoi sa mergi la Sfanta Scriptura si sa citesti exact despre aceste lucruri si totusi sa te prefaci ca nu crezi?"
    Aceasta se întâmplă datorită unei erori de abordare. Este o predispoziţie specifică speciei umane şi derivă din necesitatea de a construi modele, sisteme şi scheme pentru a înţelege realitatea. Din acest motiv putem distinge feţele umane şi avem imaginaţie analogică. Putem distinge diferite forme în nori, de exemplu. Realitatea este nu că în Biblie sunt notate adevăruri ci că noi suntem interesaţi să vedem acest lucru acolo. Din acest motiv funcţionează şi Coranul, vedele hinduse sau învăţăturile budiste. Până şi "ştiinţa atee" funcţionează cu ajutorul unor asemenea scheme, atâta doar că acolo factorul subiectiv, perturbator, este eliminat. În religii doar acesta este luat în calcul, respectiv "REVELATIA DIVINA". În realitate revelaţia divină este o dereglare permanentă sau episodică a percepţiei şi a sistemului nervos central (creierul).

    Cât despre mulţimea dovezilor ce demonstrează existenţa divinităţii, eu mă mulţumesc doar cu una singură. Şi te rog să nu revii la "ştiinţa antică", odată ce am demonstrat că "rotunjimea" Pământului este o modernă intervenţie în cuvântul sfânt.
    În aramaică (ebraica veche), greacă şi slavonă (liniile pe care au ajuns învăţăturile biblice în limba română) nu există nici cea mai mică aluzie la sfericitate. Şi asta ştiu pentru că am studiat...

    RăspundețiȘtergere
  3. Desi observ ca nu esti foarte sigur pe ceea ce spui , deoarece imi dai "dovezi" lipsite de sens si total neplauzibile, as dori totusi sa-ti adresez o singura intrebare la care as dori sa-mi raspunzi foarte scurt, intr-o propozitie

    "Ce ar trebui sa vezi sau sa auzi pentru a crede ca Dumnezeu exista?"

    Intentia mea nu este de a intra in polemica cu tine, vreau doar sa te ajut.

    The choice it's yours man !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. @eugen
    Mi-ai pus condiţia unei singure propoziţii: Simţurile mă pot înşela şi de asta pun baze pe raţiune şi metode ştiinţifice de cercetare.

    Îţi pun şi eu o întrebare: În cazul în care şi ale tale simţuri sunt înşelătoare nu cumva te înşeli în privinţa religiei tale? Atenţie, să nu-mi spui că tu nu te poţi înşela, ar însemna că tu eşti Dumnezeu...

    RăspundețiȘtergere
  5. să nu-mi spui că tu nu te poţi înşela, ar însemna că tu eşti Dumnezeu...

    Bun deci tu stii ca Dumnezeu nu se poate insela, cum s-ar putea insela cineva care nu exista?

    Pai vezi... Nu ai nevoie experimentezi ceva de necontestat pentru a crede ca Dumnezeu exista, deoarece tu esti DEJA CONVINS ca Dumnezeu exista, numai nu doresti sa accepti acest lucru. In stiinta nu veo gasi niciodata raspunsul pentru ca stiinta Il exclud pe Dumnezeu , apoi creaza metode de "cercetare""

    In ce priveste intrebarea ta iti pot raspunde

    Nu ma pot insela si nici nu sunt eu dumnezeu, deoarece simturile mele sunt sub controlul credintei. Asa ar suna raspunsul meu intr-o singura propozitie

    "Ioan 1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce CRED în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu" ... iar credinta nu vine din trup. minte, ratiune, sau intregul suflet ci din DUH cum ti-am mai spus omul e de asemenea trinitar "trup , suflet si duh"

    INSA PERSONAL NU STIU DE CE IMI PIERD VREMEA INCERCAND SA TE CONVING CA SI CAND NU AS STII AVEDARUL. EU NU CRED CA TU ESTI ATEU, SUNT CONVINS CA TU STII CA DUMNEZEU EXISTA INSA NU ACCEPTI CUM POATE EXISTA CEVA CE NU ESTE DOVEDIT "STIINTIFIC" . DE CE NU POATE FI DOVEDIT STIINTIFIC? DEOARECE STIINTA ESTE COMPLET DEPASITA IN ACEASTA PRIVINTA.

    EU NU CRED IN ATEII , SINCER SI NICI DUMNEZEU NU CREDE IN ASA CEVA. ATEISMUL ESTE O INVENTIE A CELOR CE NU DORESC SA FIE SUPUSI UNUI CREATOR SI DORESC SA TRAIASCA PE CONT PROPRIU.

    dar cum ti-am mai spus "Nu este suficient sa crezi.." in iad vor fi multi oameni care "doar cred si atat"

    Daca vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu cu adevarat si doresti sa-L accepti pe Regele Iisus ca Domn si mantuitor al vietii tale, poti sa ma contactezi si te voi ajuta cu cea mai mare placere. Poti sa-mi lasi un comentariu pe blog sau sa-mi scrii la dedicare_totala@yahoo.com.

    Toate cele bune , Dumnezeu sa te binecuvanteze, ma voi ruga pentru tine !!!

    RăspundețiȘtergere
  6. @eugen
    Am priceput. Te crezi atins de divinitate.
    Eu ştiu că mă pot înşela (parafrazând, singurul lucru în care nu mă înşel este că mă pot înşela), tu nu accepţi acestă idee. Din acest punct de vedere ai dreptate, sunt mai "creştin" decât tine. Deşi îi spun acestei atitudini "modestie".
    Este normal să fiu fascinat de divinitate. Este un produs al speciei Homo Sapiens din care şi eu fac parte, care este fascinantă în tot ceea ce întreprinde. Inclusiv în ceea ce unii religioşi resping (Diavolul, de exemplu).
    Şi tu eşti ateu faţă de ceilalţi Dumnezei, nu sunt eu singurul.

    RăspundețiȘtergere
  7. problema lui eugen, ca de altfel a tuturor credinciosilor , indiferent de secta, e aceeasi: pur si simplu nu vor sa accepte ca exista atei care chiar nu cred in zeul lor si pace!
    Diferenta intre noi si ei este ca si ei sunt atei pt 99%din zei , iar noi suntem atei 100%
    Kitana

    RăspundețiȘtergere
  8. Vezi si
    http://www.sfantascriptura.com/traduceri_englezesti.html

    E mai mult decat ironic sa declare ca vai englezii sunt prosti si numai ei incurca versetele.

    RăspundețiȘtergere
  9. Versiunea Biblia Vulgata, Pildele lui Solomon, capitolul 8 (de pe academicbible.com, puteți verifica)
    31ludens in orbe terrarum et deliciae meae esse cum filiis hominum
    Ludens - de la lat. ludo, a se juca.
    Orbe- de la lat. orbis. Traducere in engleza, de pe wiktionary:
    circle, ring
    a circular motion
    a rotation
    a disc or disc-shaped object
    the Earth, the world, the globe
    terrarum:cred ca e deja clar ca e vorba de pământ.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.