Biblia - geneză şi metamorfoză III

Vechiul Testament este o culegere de idei ce stau la baza celor trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamul. Evreii sunt creatorii de facto ai Vechiului Testament. Nu neapărat a evenimentelor şi normelor cuprinse în acesta, ci mai ales a originalei concepţii privind sacrul.

La fel ca multe alte popoare antice, cei mai mulţi dintre evreii de acum trei milenii, când au format primul regat în Asia Mică, credeau într-o configurare politeistă a existenţei. Cele zece triburi nordice, politeiste, s-au despărţit în 922 iH de cele două triburi sudice şi au format statul Israel, cucerit în 722 iH de asirieni. Aceştia au dispărut disipaţi şi transformaţi de cuceritori. Aceasta era soarta celor cuceriţi, mai ales în antichitate, grupul etnic îşi schimba credinţa, obiceiurile, regulile şi limba după cuceritori. Zeii lor, înfrânţi, erau înlocuiţi de zeii cuceritorilor.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu cele două triburi sudice ce formau regatul Iudeii. Deşi cuceriţi de babilonieni în 586 iH, aceştia supravieţuiesc, într-un fel sau altul, renăscând naţional şi cultural. Este foarte posibil ca invenţia lor, divinitatea unică ce transcede natura, împletită cu sistemul socio-politic sacralizat prin cărţile sfinte şi o oarecare oportunitate istorică să fi făcut ca soarta obişnuită celor cuceriţi, asimilarea, să îi ocolească. Deşi evreii nu au devenit niciodată un imperiu, religiile bazate pe această idee referitor la divinitate au ajuns, într-o formă sau alta să controleze cea mai mare parte a Terrei.

Această concepţie a divinităţii unice, situată deasupra naturii, nu a apărut dintr-o dată şi nu imediat a fost acceptată de toţi evreii. A fost un proces îndelung, ideea în sine suferind transformări. Din acest motiv Dumnezeul Vechiului Testament este un dumnezeu când iubitor, când răzbunător, când drept, când arbitrar, când radical, când iertător. Această amalgamare se datorează şi multitudinii de surse ce au fost folosite pentru a genera Biblia. Pentru că tradiţiile cuprinse în Biblie sunt colectate din surse preexistente acesteia.

Geneza este inspirată din epopeea babiloniană Enuma Eliş, perechea primordială are asemănări majore cu cea mai mare epopee antică a lui Ghilgameş, potopul este varianta ebraică a mai multor scrieri antice: Epopeea lui Ghilgameş şi epopeea mesopotamiană a lui Atrahasis. De altfel miturile potopului sunt foarte vechi: povestea sumeriană a lui Ziusudra provine din mileniul 3 iH dar asemănările sunt izbitoare. Generatorii Bibliei au preluat o multitudine de legende, mituri, poveţe şi legi din zona în care au trăit sau cu care au intrat în contact. Deşi editorii finali ai textului au impus şi certificat viziunea monoteistă, Vechiul Testament conţine încă diferite tonuri în exprimare funcţie de capitol, fiind chiar diferit asumat de fracţiunile creştine.

Dar cel mai important atribut al invenţiei unui Dumnezeu unic este faptul că avea putere deplină asupra istoriei şi timpului, fiind totodată deasupra capacităţii oamenilor de a-l cuprinde. Catastrofele şi nenorocirile au putut fi interpretate nu ca o înfrângere a acestuia sau ca o părăsire a poporului ce i s-a închinat ci ca o parte a planului divin. Dumnezeu este înzestrat cu morală iar acţiunile sale sunt pentru asanarea justiţiară a propriei "creaţii": omenirea.

Şi totuşi câteva rămăşiţe politeiste mai subzistă: mitul diavolului şi al îngerului decăzut, miturile eroilor şi ale profeţilor, mitul renaşterii şi al învierii...

În subiect:
Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II