7 mai 2010

Biblia - geneză şi metamorfoză

"Biblia este cea mai cumpărată, cea mai preţuită şi probabil cea mai greşit înţeleasă carte din istoria civilizaţiei umane." Bart D. Ehrman ("Răstălmăcindu-l pe Iisus")

Biblia este cuvântul lui Dumnezeu? Ceea ce citim noi este o traducere a traducerilor anterioare. La orice traducere o parte din sens se pierde sau se schimbă. În zona trăită de români scrierile biblice au intrat pe filiera greacă şi slavă. Mai nou există traduceri din engleză sau din germană. Mai mult, aceste traduceri nu sunt făcute după originalele acestor cărţi, ci după copii ale lor. Sunt mii de copii, care diferă între ele, unele au diferenţe mai mici, altele mai mari. Este dificil să susţii că Dumnezeu a realizat minunea de a revela cuvântul său dar nu a reuşit să îl păstreze intact. "Dacă a vrut să ne ofere cuvântul lui de ce nu s-a asigurat că îl şi primim?" Bart D. Ehrman.

Cărţile Noului Testament au fost scrise în greacă, aproximativ în secolul I dH., de creştinii ce doreau să păstreze şi să transmită informaţiile lor (probabil Matei, Marcu, Luca, Ioan, poate şi alţii, nu ştim asta). Singura soluţie de multiplicare în acea vreme era copierea cărţii cu mâna, moment în care au apărut greşeli şi neconcordanţe. Puteţi face singuri acest experiment: copiaţi, cu mâna, un caiet scris de altcineva... Copia respectivă a fost copiată de alcineva, apoi copia copiei a fost copiată la rândul ei, greşelile au fost copiate ca fiind cuvântul divin, iar noul copist a făcut propriile greşeli. Cel mai vechi fragment este datat în jurul anilor 250 dH şi conţine doar câteva cuvinte. Cu certitudine nici măcar acesta nu este vre-unul din originale, fiind de fapt o bucăţică a copiilor copiilor copiilor originalului.

Tentativele de corectare datorate lipsei de sens a propoziţiilor a dus la o şi mai mare devianţă. Corectura putea da un sens logic propoziţiei, dar nu înseamnă că dădea sensul iniţial. Astfel avem originalul, greşeala şi corectura greşită a greşelii. În acest moment există clasificate circa 5700 de copii vechi în greacă, peste 10000 în latină, şi alte câteva mii în coptă, siriană, georgiană, armeană, slavona veche etc. Şi nici una nu este identică cu alta... Între aceste copii foarte vechi avem, însumate, mai multe diferenţe (neconcordanţe) decât toate cuvintele pe care le conţine Noul Testament. O veste bună: deşi sunt atât de multe, marea majoritate nu sunt importante. Dar trebuie să ţinem seama de faptul că aceste neconcordanţe există.

Pe lângă aceste diferenţe neintenţionate, accidentale, datorate copierii cuvânt cu cuvânt există diferenţe ce sunt create cu intenţie, cu scop. Scribii modifică cuvintele sau sensul frazei deoarece acesta nu mai corespunde realităţii sau contrazice alte scrieri din scriptură. Exemplu: "Precum a fost scris în Isaia proorocul: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta." existent în copii mai vechi a fost transformat în: "Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta." iar în unele versiuni a dispărut complet Isaia. De ce? Pentru că în Isaia nu era nimic scris despre asta. În schimb este notat în Exodul (la Maleahi). Această modificare este clar executată de către cineva care a comparat scrierile biblice şi şi-a "permis" să facă aceste modificări.

Un alt exemplu este referitor la pasajul acesta: Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. Cei ce copiau manuscrisele ştiau că Maria fusese virgină, respectiv că Iisus nu îl are ca tată pe Iosif. Astfel au apărut versiuni în care este scris "Noi te-am căutat" sau "Iosif şi eu te-am căutat", din dorinţa ca această problemă să fie îndepărtată.

Câteodată se introduc, pur şi simplu, pasaje întregi, fără ca acestea să fi existat înainte. Exemplul cel mai vestit este cel cuprins în evanghelia după Ioan, capitolul 8. Este vorba de povestea femeii adulterine, când Iisus spune vestitele vorbe: "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei." Acest pasaj nu există în nici o evanghelie a lui Ioan de dinainte de secolul X. În absolut toate celelalte evanghelii a lui Ioan de dinaintea secolului X acest pasaj lipseşte. Specialiştii presupun că un călugăr a notat pe marginea manuscrisului această poveste, care a fost apoi copiată şi introdusă în cuvântul biblic.

Nu sunt numai pasaje adăugate, sunt şi pasaje şterse. În unele versiuni, mai ales când prigoana împotriva evreilor era mai puternică, au apărut copii ce nu mai conţineau cuvintele: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac." Evident, ideea că evreii au fost iertaţi şi erau pe nedrept persecutaţi nu trebuia să existe, nici măcar în Noul Testament. Şi atunci acest verset a fost scos. În afara faptului că alţii îl interpretau ca fiind adresat romanilor, care îl executau, şi nu evreilor, care îl predaseră autorităţilor romane.

De altfel intenţia ca romanii să fie "absolviţi" de vina răstignirii a triumfat în scrierile sfinte. Mai ales soldaţii romani, care aveau capacitatea de a se deplasa prin imperiu şi de a transmite idei şi concepte, a impus modificări ale bibliei pentru a putea fi convertiţi şi a deveni vectori ai creştinismului. Multe secte creştine timpurii erau formate din călugări proveniţi din armata imperială ce decăzuse şi aveau clar atribute paramilitare, de ordine şi control a societăţii. Iar aceste influenţe continuă şi astăzi...

Material inspirat de aici: Răstălmăcindu-l pe Iisus


Continuări:
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III

11 comentarii:

  1. Citez : "Cărţile Noului Testament au fost scrise în greacă, aproximativ în secolul I dH."

    - Să ținem cont deci și de faptul că evangheliile au fost scrise începând cu 70 de ani după moartea personajului Yeshua Ben Yosef. Asta în timp ce speranța de viață a unui bărbat iudeu obișnuit din acea vreme nu depășea 40 de ani... Putem presupune deci că nu discipolii originali le-au scris, ori martori ai vieții lui Yeshua Ben Yosef, iar cel mai probabil în timpul decurs au fost transmise pe cale orală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a menţionat nimeni faptul că secolul 1 începe în anul 1?

      Ștergere
  2. Prometescule, eu zic ca ar trebui sa iti verifici informatia urmatoare: `evangheliile au fost scrise începând cu 70 de ani după moartea personajului Yeshua Ben Yosef`. Nici macar domnul Bart nu sustine aceasta informatie falsa.

    RăspundețiȘtergere
  3. @wordarmy
    Te înşeli tu. Cei patru evanghelişti nu sunt printre cei 12 apostoli, respectiv nu sunt contemporani cu Iisus. Evangheliştii au trăit la câteva decenii după faptele descrise în evangheliile lor. Este cert că informaţiile pe care le prezintă le-au aflat de undeva, ei nu au fost martori ai evenimentelor respective. Părerile specialiştilor sunt împărţite şi baleiază un interval de 50 de ani, între anii 50 şi 100 dH.

    RăspundețiȘtergere
  4. Stimate domn, Prof de Religie,
    Cu permisiunea dvs, aş putea pune câtevă întrebări?
    De exemplu:
    În care anume religie v-aţi „train”-uit? Cu alte cuvinte ce fel de religie profesati ?
    Citindu-vă articolul nu am putut să nu mă întreb şi să nu vă întreb, de unde toate argumentele/resursele bibliografice afirmaţiilor din paragraful 3 şi 4 ,în special?
    Cam atât ...deocamdată!

    RăspundețiȘtergere
  5. @barthimeu
    Încerc să fiu un analist al fenomenului religios deoarece religia este o componentă importantă a culturii umane. Din acest motiv nu cred că este importantă orientarea mea religioasă. Poţi să mă consideri fără religie, dacă asta te ajută.
    Bart D. Ehrman este cercetător specializat în creştinismul timpuriu şi a scris o carte - "Răstălmăcindu-l pe Iisus" - pe care a prezentat-o într-o conferinţă la Universitatea Standford. Link-ul înregistrării conferinţei este în articolul meu. De acolo sunt informaţiile.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragă “profule de religie” ,

    Da sunt foarte de accord cu dvs privitor la locul şi mai ales rolul religiei, în genere.

    Dar dacă prin definiţie, religie însemană relaţie, cred totuşi că “de ceva, de cineva” v-aţi legat! Axiomatic privită problema, cred că nu există cineva a-religios. Că nu e creştin sau musulman sau hindus ş.a.m.d., se poate. Dar să nu fie “legat”/relegat/religios nu prea cred că se poate, chiar dacă Andre Malroux era de altă părere prin afişarea scepticismului lui pe această temă. Aşadar aştept cu deosebit interes să ştiu ce orientare religioasă aveţi. Pentru mine e profound semnificativ!

    Apoi legat de persoana lui Bart D. Ehrman, faptul că îl citaţi, faptul că e foarte prolific în promovarea ideilor lui vădit liberale (atât în scris cât şi video/audio) nu îl face automat o autoritate supremă în materie de critică a literaturii biblice.Dacă veţi lectura cu atenţie afirmaţiile lui el „strecoară” destul de multe probabilităţi în aserţiunile lui; ceea ce în domeniul academic îi dăunează. Chiar în citatul dvs , de la inceputul articolului, un cuvânt frapează-„probabil”. El operează deci cu superlative probabile! Daţi-mi voie să-mi exprim profunda îndoială privitor la autoritatea lui în materie de exeget şi hermeneut autentic! Mai jos iarăşi umblă cu probabilităţi...”probabil..Matei, Marcu, Luca...)!
    Sunt doar câtevă din aserţiunile lui Bart...

    Prin urmare, dvs invocaţi drept autoritate pe unul ca el? Dar ce faceţi cu restul de critici ai literaturii biblice care au perspective diametral opuse lui Ehram, şi care sunt mut mai mulţi?
    Cred că în ultimă instanţă ce transpare e preconcepţia cu care venim, şi pe care dorim s-o susţinem... „ştiinţific”.

    Mult mai util e să venim „nuzi” înaintea Scripturii, adică eliberaţi de orice prejudecată, şi cu un dram de ... credinţă. Cred că sunteţi de acord că credinţa e o condiţie sine qua non a fiinţei umane. În caz contrar, dezacordul dintre noi, ar fi de ajuns să încheiem orice viitoare şi dezirabilă dialogare pe tema religiei...
    Să auzim de (mai mult) bine!

    RăspundețiȘtergere
  7. @barthimeu
    Religia o privesc prin două componente definitorii. Unul este conceptul divin sau a ideii definitorii iar celălalt este manifestarea sau procesul prin care ne raportăm la primul, respectiv procesul prin care ne împlinim. Din acest punct de vedere putem analiza şi concepte atee, după cum am şi scris în câteva articole:

    Comunismul, o religie


    Noile religii - anarhismul


    Noile religii - anarhismul II


    Noile religii - ateismul


    Noile religii - ateismul II

    După cum am mai spus, consider că este rezonabil pentru tine să mă consideri ateu.

    Metodele ştiinţifice de cunoaştere îşi asumă faptul că lucrează cu aproximări, toleranţe şi probabilităţi. De asta sunt ştiinţifice. Dar asta dă valoarea sincerităţii concluziilor. Pe când apelul la majoritate nu. "Dar ce faceţi cu restul de critici ai literaturii biblice care au perspective diametral opuse lui Ehram, şi care sunt mut mai mulţi?". Adică, pentru că acum câteva secole cei mai mulţi credeau că Pământul este plat, Pământul chiar era plat?

    Căt despre "a crede" este periculos. "...credinţa e o condiţie sine qua non a fiinţei umane" este un lucru greşit. Scepticismul este, ca metodă, o condiţie de bază. Altfel ar trebui "să credem" în valabilitatea Coranului, corectitudinea Talmudului, adevărul budismului, necesitatea jertfelor umane conform credinţelor maya sau deducţiile bisericii scientologice după cum "credem" în scripturi. Există, întradevăr, o componentă ce dezvoltă credinţa, biologică. Este eficienţa. Este mai eficient să "cred" pe cineva când strigă "Foc!" decât să nu îl cred şi să mă ard. Dar credinţele bazate numai pe autoritatea cuiva, pe tradiţie sau pe revelaţii nu sunt concludente şi pot fi greşite, după cum sunt cele amintite mai sus pentru tine (Coranul, Talmudul, budismul, scientologia, ateismul etc.)

    RăspundețiȘtergere
  8. Stimate prof...
    Sunt perplex!
    Din care străfund „puţ al gândirii” mai vin şi afirmaţiile:
    „ Metodele ştiinţifice de cunoaştere îşi asumă faptul că lucrează cu aproximări, toleranţe şi probabilităţi. De asta sunt ştiinţifice? Dar asta dă valoarea sincerităţii concluziilor”?
    Atunci ce este ştiinţa? O sumă de „aproximări, toleranţe şi probabilităţi”? Eu ştiam că doar în cadrul ştiinţelor matematice există o subramură, cea a Probabilităţilor! Că ştiinţa poate opera uneori cu estimări,aproximări...da. Dar nu că se bazează pe ele, aşa cum reise elocvent din abordarea vădit negativistă a lui Ehram...!
    Lucrurile devin atât mai serioase şi grave, când aplicăm acest „modum operandus” la aspecte existenţiale, precum credinţa în evoluţionism sau creaţionism. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu edificiul credinţei noastre ,”ridicat până la cer” în varianta în care fundamentul lui ar fi pe şi din nisipul probabilităţilor?
    Evoluţionismul, prin excelenţă se bazează şi operează cu estimări, cu variabile, cu probabilităţi. . Vezi cazul în speţă cel al stabilirii vechimii Universului, al Cosmosului, al erelor geologice, al complicatului şi îndelungatului proces de evoluţie al rasei umane ş.m.a..
    Nu mai departe „instabilitatea probabilităţilor” cu care operează evoluţioniştii din ultimele cinci decade!
    Şi atunci să-mi „zidesc edificiul existenţial” pe astfel de „nisipuri mişcătoare”?
    După tine, în contextul celor de mai sus,care ofertă reclamă o mai mare investiţie de credinţă: evoluţionismul sau creaţionismul?

    În altă ordine de idei,să revenim la Ehram...
    Crezi că premisa şi metodologia lui sunt corecte ştiinţific? Crezi că prejudecata (şi e cert că el a pornit la drumul demonstraţiei cu o prejudecată) şi metodologia lui (compararea traducerilor) sunt de acceptat? E clar că el vine cu o prejudecată: Biblia trebuie să fie greşită. El induce această aserţiune. Şi pentru asta el caută”disperat” argumente pro. Ori orice abordare ştiinţifică trebuie să aibă la bază, neutralitatea, imparţialitatea, lipsa de prejudecată.
    Apoi ce să mai zic de greşala invocării diverselor traduceri? Dar ce să însemne oare aceasta? Că dacă citesc un Shakespare tradus de Leviţchi (de exmplu) şi după un număr de ani citesc pe acelaş autor,dar în versiunea altui traducător (de exemplu Bantaş) înseamnă că Shakespare nu mai are valoare? Fiecare traducător,dacă lexiconul îi permite, poate apela la cuvântul care-i mai “pe placul inimii lui”. În traduceri, spiritul în primul rand, şi apoi litera contează. Iar la “litere” avem o sumedenie de sinonime.
    În concluzie, Biblia nu poate fi dovedită ca fiind greşită datorită mai multor traducători (dacă toţi sunt de bună credinţă, fideli originalului).
    Apoi,admiţind că ar avea inadvertenţe, cum explici puterea ei transformatoare,în decursul timpului, a milioane de vieţi?
    Şi aici spectrul celor transformaţi e atât de variat şi mare,încât nu ne permite spaţiul şi scopul prezentului comentariu să îl detailăm.
    Atât deocamdată... şi vă mulţumesc pentru găzduire!

    RăspundețiȘtergere
  9. @barthimeu
    "Atunci ce este ştiinţa? O sumă de „aproximări, toleranţe şi probabilităţi”? " blamezi tu... Să îţi dau un exemplu: pentru a măsura o mărime fizică trebuie să foloseşti un instrument. Cum nu există instrument perfect, nu există nici măsurătoare perfectă. Dacă măsori de o sută de ori este posibil să ai o sută de rezultate. Iar dacă doreşti să măsori dimensiunea unui atom cu rigla gradată...
    A învinovăţi pe cineva că a pornit într-o cercertare cu anumite prejudecăţi nu are nici o valoare. Trebuie să aduci argumente concrete care să demonteze ideile avansate.
    Faptul că Biblia conţine inadvertenţe, contraziceri, adăugiri sau ştersături dovedeşte doar că este o lucrare umană şi nu divină. Atât. Iar interpretarea poate foarte bine să aducă atât beneficii cât şi nenorociri umanităţii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitari "Profule",un articol foarte bun !

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.