În ani de criză şi insecuritate acţiunile vânzătorilor de iluzii explodează. Profitul obţinut de Patriarhia Română subliniază asta. Dar cum piaţa e volatilă securizarea veniturilor devine necesară. Prin monopol, binenţeles, conform cu viscerala configuraţie a Bisericii Ortodoxe din România. Aşa încât publică o atenţionare în care înfierează practica rugăciunilor on line, altele decât cele sub directa sa supraveghere, "întrucât se constată o creştere a numărului de persoane induse în eroare şi prejudiciate material în urma apelării la servicii religioase oferite prin internet şi mica publicitate de către pretinşi slujitori ai Bisericii". Proferează chiar ameninţări voalate, conform cu legea, pentru cei ce practică pomelnice on line şi sunt pasibili de infracţiuni de înşelăciune.
Crestinortodox.ro este unul dintre site-urile ce încasa bani pentru pomelnice, conform gandul.info. Iată mai jos şi un reportaj Antena1.
Acum a renunţat la practică, rămânând doar versiunea gratuită, dar cu rugămintea de a face donaţii într-un cont bancar. Dar cine este crestinortodox.ro? Acţionarii site-ului sunt înregistraţi la un off shore din Cipru, adică acolo unde nu-i întreabă nimeni de câţi bani câştigă şi din ce, unde nu plătesc taxe şi nici impozite pe profit.
"În mod concret, potrivit informaţiilor disponibile pe site, administratorul www.crestinortodox.ro este societatea Active Soft S.R.L. cu sediul în sectorul 2, Bucureşti.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, acţionarul majoritar al Active Soft S.R.L este Romarta SRL din Bucureşti (98,8664 % din acţiuni), care la rândul său are ca acţionar majoritar societatea Broadhurst Investments Limited din Cipru (98,4178 %)." - spune Mediafax. Cine este Broadhurst Investments Limited din Cipru? Vezi aici: http://ro.scribd.com/doc/65763969/Broadhurst-Investment-LTD.
Nu numai creştinii din România sunt invitaţi la pomelnice on line, ci şi cei din Republica Moldova. "Un click spre rai! Mitropolia Moldovei îţi primeşte pomelnicul on-line, dar NUMAI cu bani" - spune PRO TV Chişinău.
Dragii mei preoţi, că sunt on line sau prin viu grai, că sunt scrise pe hârtie sau repetate în gând, pomelnicele, rugăciunile, acatistele, odată ce sunt condiţionate de primirea unor foloase materiale, sunt pasibile de infracţiunea de înşelăciune. Pentru că nu puteţi dovedi cât de corecte sunt serviciile realizate şi cât de folositoare sau de conforme cu prezentarea sunt acestea. Dumneavoastră nu faceţi altceva decât executarea unui protocol, probabil cu bune intenţii, dar în nici un caz nu puteţi da asigurări că Dumnezeu chiar răspunde acestuia.
Dragii mei credincioşi, nu vă lăsaţi păcăliţi de nenumăratele soluţii de mântuire, indiferent cât de "însemnate" cu fel de fel de simboluri sacre sunt ele. Odată ce vă cer bani, este clar că nu mântuirea voastră e scopul celor ce vi le oferă, ci multiplicarea veniturilor lor. Fiţi măcar atât de grijulii cu banii voştri pe cât sunteţi de atenţi cu ideile ce credeţi că ar putea să vă clatine credinţa.
Se afișează postările cu eticheta împărtăşanie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta împărtăşanie. Afișați toate postările
3 august 2012
14 noiembrie 2010
Vrăjitoria în ortodoxie
Conform Proiectului de lege privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte acţiunile ce apelează divinităţile presupus existente sunt pasibile a fi încadrate în susnumita lege:
"Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti."
Manifestările religioase ortodoxe nu sunt nici pe departe superioare sau diferite de activităţile bietelor vrăjitoare ce apelează spiritele "bune" (Maica Domnului, Sfântul Mina, alţi Sfinţi Părinţi sau Mucenici) sau "rele" (sufletele decedaţilor, spirite ale naturii, structuri astrale, numerologice sau aleator-statistice). Ortodocşii au nenumărat de multe şi diverse metode de exprimare magică începând cu obişnuitul gest de a-şi face cruce.
Pasele magice (gestul crucii) pe care le face preotul deasupra mulţimilor sau a unui anumit spaţiu este la fel de puternic şi are acelaşi scop ca şi aşezarea mâinilor vrăjitoarelor desupra capului celui "ajutat". De altfel vrăjitoarele chiar utilizează crucea ca gest magic, după cum face mama ortodoxă asupra propriului copil sau creştinul ortodox asupra propriului corp. Gestul încărcat de vrajă este plasat pe pâinea ce va fi mâncată sau între ochii animalului preferat la ortodocşi. Cu ce diferă acesta faţă de gesturile ocultiştilor?
Substanţele specifice vrăjitoriei sunt larg răspândite în cadrul bisericilor creştine, mai ales a celor ortodoxe. Apa "sfinţită" nu este altceva decât apa tratată magic în falsa idee că va deveni un panaceu. Sfântul Mare Mir, ulei a cărei tehnologie este ţinută la secret, are aceleaşi sensuri pe care le au obscurele poţiunile magice ale vrăjitoarelor. Atmosfera cabinetului ocult este similară bisericii, altarul fiind interzis "păcătoaselor" femei după cum fiecare vrăjitor are un loc tenebros. Muzica specifică, fumul de tămâie sau smirnă şi iconografia spectaculoasă a vrăjitoarelor este intens utilizată şi de către Biserica Ortodoxă. Nu vedem nici o diferenţă între veşmintele aurite ale preoţilor şi inelele şi salbele practicantelor de magie albă sau neagră. Între a întreba "cărţile" (tarot) şi a întreba "cartea" (biblia) nu este nici o diferenţă, odată ce eşti "iniţiat" în domeniul respectiv.
Pentru faptul că preoţii numesc rugăciune incantaţiile lor nu înseamnă că acestea nu sunt similare cu cele ale vrăjitorilor. Plantele transpun magic valenţele lor biologice fie că vorbim de leacurile vrăjitoreşti sau de pămătuful ortodox din busuioc. Nu mai vorbim de promovarea, expunerea şi venerarea osemintelor omeneşti ortodoxe (moaşte) ce întrece chiar şi cele mai obscure practici vrăjitoreşti contemporane, ce folosesc cel mult câte un picior de găină sau câte o coadă de salamandră. Iar apogeul simbolic creştin, împărtăşania, nu este altceva decât practica canibalică de devorare a propriei divinităţi în ideea realizării unei utopice şi veşnice împreunări.
Singura diferenţă este cea a unei conotaţii lingvistice. În timp ce unele sunt blamate de clerul consacrat, celelalte sunt ridicate la rang de "cult". Invit pe dragele noastre vrăjitoare analfabete să pună repede de o Biserică Ocultă Română, poate vor primi şi ceva fonduri de la stat, poate şi o minimă oră săptămânală de îndoctrinat copiii la şcoală. Timp de vreo 12 ani pentru fiecare puradel...
"Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti."
Manifestările religioase ortodoxe nu sunt nici pe departe superioare sau diferite de activităţile bietelor vrăjitoare ce apelează spiritele "bune" (Maica Domnului, Sfântul Mina, alţi Sfinţi Părinţi sau Mucenici) sau "rele" (sufletele decedaţilor, spirite ale naturii, structuri astrale, numerologice sau aleator-statistice). Ortodocşii au nenumărat de multe şi diverse metode de exprimare magică începând cu obişnuitul gest de a-şi face cruce.
Pasele magice (gestul crucii) pe care le face preotul deasupra mulţimilor sau a unui anumit spaţiu este la fel de puternic şi are acelaşi scop ca şi aşezarea mâinilor vrăjitoarelor desupra capului celui "ajutat". De altfel vrăjitoarele chiar utilizează crucea ca gest magic, după cum face mama ortodoxă asupra propriului copil sau creştinul ortodox asupra propriului corp. Gestul încărcat de vrajă este plasat pe pâinea ce va fi mâncată sau între ochii animalului preferat la ortodocşi. Cu ce diferă acesta faţă de gesturile ocultiştilor?
Substanţele specifice vrăjitoriei sunt larg răspândite în cadrul bisericilor creştine, mai ales a celor ortodoxe. Apa "sfinţită" nu este altceva decât apa tratată magic în falsa idee că va deveni un panaceu. Sfântul Mare Mir, ulei a cărei tehnologie este ţinută la secret, are aceleaşi sensuri pe care le au obscurele poţiunile magice ale vrăjitoarelor. Atmosfera cabinetului ocult este similară bisericii, altarul fiind interzis "păcătoaselor" femei după cum fiecare vrăjitor are un loc tenebros. Muzica specifică, fumul de tămâie sau smirnă şi iconografia spectaculoasă a vrăjitoarelor este intens utilizată şi de către Biserica Ortodoxă. Nu vedem nici o diferenţă între veşmintele aurite ale preoţilor şi inelele şi salbele practicantelor de magie albă sau neagră. Între a întreba "cărţile" (tarot) şi a întreba "cartea" (biblia) nu este nici o diferenţă, odată ce eşti "iniţiat" în domeniul respectiv.
Pentru faptul că preoţii numesc rugăciune incantaţiile lor nu înseamnă că acestea nu sunt similare cu cele ale vrăjitorilor. Plantele transpun magic valenţele lor biologice fie că vorbim de leacurile vrăjitoreşti sau de pămătuful ortodox din busuioc. Nu mai vorbim de promovarea, expunerea şi venerarea osemintelor omeneşti ortodoxe (moaşte) ce întrece chiar şi cele mai obscure practici vrăjitoreşti contemporane, ce folosesc cel mult câte un picior de găină sau câte o coadă de salamandră. Iar apogeul simbolic creştin, împărtăşania, nu este altceva decât practica canibalică de devorare a propriei divinităţi în ideea realizării unei utopice şi veşnice împreunări.
Singura diferenţă este cea a unei conotaţii lingvistice. În timp ce unele sunt blamate de clerul consacrat, celelalte sunt ridicate la rang de "cult". Invit pe dragele noastre vrăjitoare analfabete să pună repede de o Biserică Ocultă Română, poate vor primi şi ceva fonduri de la stat, poate şi o minimă oră săptămânală de îndoctrinat copiii la şcoală. Timp de vreo 12 ani pentru fiecare puradel...
Legea vrăjitoarelor
Proiectul de lege privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Secţiunea 1 - Principii
Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti.
Art. 3 - Pentru acest domeniu, în cazul în care nu există, se vor crea standarde ocupaţionale care vor fi aprobate conform reglementărilor legale.
Secţiunea a 2-a - Definiţii
Art. 4 - (1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) ghicitor - persoana care se îndeletniceşte cu prezicerea viitorului;
b) practicile oculte - activităţi de ghicit şi vrăjitorie, prin invocarea unor realităţi spirituale demonice, ezoterice;
c) vrăjitoria - ritualuri magice prin care se invocă realităţi spirituale demonice, cu scopul de a înlătura anumite boli, de a reface sau destrăma legături dintre oameni;
d) farmecele - legături de vrăjitorie.
Secţiunea a 3-a - Dreptul de practică şi organizarea activităţilor oculte
Art. 5 - (1) Activităţile de ghicit şi magie vor fi încadrate în nomenclatorul profesiilor liberale.
(2) Persoanele care exercită activităţi de ghicit şi magie sunt obligate să posede autorizaţie de liberă practică, în conformitate cu criteriile stabilite de lege şi de normele metodologice, odată cu primirea avizului din partea organizaţiei profesionale de care aderă.
Art. 6 - Practicianul din domeniul ocult va fi obligat să adere la o organizaţie profesională specifică; organizaţia profesională respectivă îşi dă avizul în privinţa autorizării pentru practica în domeniul respectiv.
Secţiunea a 4-a - Înfiinţarea şi desfăşurarea activităţii
Art. 7 - Prevederile referitoare la înfiinţarea organizaţiilor oculte sau de ghicit se vor stabili în deplină conformitate cu normele metodologice ale prezentei legi.
Art. 8 - La înfiinţarea organizaţiei aceasta are obligaţia:
a) de a obţine o autorizaţie din partea unor autorităţi competente, incluzând înscrierea într-un registru pe teritoriul României;
b) de a pune la dispoziţia publicului larginformaţii cu privire la specificul serviciilor prestate;
c) de a stabili ca serviciile prestate să fie asigurate în baza unui contract de prestări servicii;
d) de a stabili obligativitatea emiterii unei facturi fiscale cu plata taxei pe valoarea adăugată;
e) de a asigura respectarea normelor metodologice, normelor de morală publică, dar şi respectarea drepturilor omului.
Art. 9 - Fiecare organizaţie din domeniul ocult este obligată să ţină evidenţa practicienilor ghicitori şi vrăjitori, prin înregistrare şi actualizare periodică într-un registru propriu care se va regăsi într-un registru general al organizaţiilor oculte de la nivel naţional.
Dispoziţii finale
Art. 10 - Practicienii ocultişti, ghicitorii sau vrăjitorii nu sunt exoneraţi de răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală conform legilor în vigoare, în caz de culpă sau în situaţia inducerii în eroare a clientului.
Art. 11 - Inducerea şi menţinerea în eroare sau amăgire a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul sau dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte conform art. 244 Cod Penal Român, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, în funcţie de forma de vinovăţie cu care este săvârşită fapta, se sancţionează cu amendă penală.
Secţiunea a 5-a - Aplicarea sancţiunilor
Art. 12 - Se interzice amplasarea cabinetelor de ghicit şi vrăjitorie sau desfăşurarea activităţilor oculte, dar şi publicitatea de orice fel, în proximitatea lăcaşurilor de cult, a instituţiilor publice, a instituţiilor de învăţământ sau a unor instituţii de interes public.
Aici găsiţi detaliile procesului legislativ (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=10927) precum şi expunerea de motive.
Să punem de un for pentru autorizarea vrăjitoarelor (testare ştiinţifică a aptitudinilor)...
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Secţiunea 1 - Principii
Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti.
Art. 3 - Pentru acest domeniu, în cazul în care nu există, se vor crea standarde ocupaţionale care vor fi aprobate conform reglementărilor legale.
Secţiunea a 2-a - Definiţii
Art. 4 - (1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) ghicitor - persoana care se îndeletniceşte cu prezicerea viitorului;
b) practicile oculte - activităţi de ghicit şi vrăjitorie, prin invocarea unor realităţi spirituale demonice, ezoterice;
c) vrăjitoria - ritualuri magice prin care se invocă realităţi spirituale demonice, cu scopul de a înlătura anumite boli, de a reface sau destrăma legături dintre oameni;
d) farmecele - legături de vrăjitorie.
Secţiunea a 3-a - Dreptul de practică şi organizarea activităţilor oculte
Art. 5 - (1) Activităţile de ghicit şi magie vor fi încadrate în nomenclatorul profesiilor liberale.
(2) Persoanele care exercită activităţi de ghicit şi magie sunt obligate să posede autorizaţie de liberă practică, în conformitate cu criteriile stabilite de lege şi de normele metodologice, odată cu primirea avizului din partea organizaţiei profesionale de care aderă.
Art. 6 - Practicianul din domeniul ocult va fi obligat să adere la o organizaţie profesională specifică; organizaţia profesională respectivă îşi dă avizul în privinţa autorizării pentru practica în domeniul respectiv.
Secţiunea a 4-a - Înfiinţarea şi desfăşurarea activităţii
Art. 7 - Prevederile referitoare la înfiinţarea organizaţiilor oculte sau de ghicit se vor stabili în deplină conformitate cu normele metodologice ale prezentei legi.
Art. 8 - La înfiinţarea organizaţiei aceasta are obligaţia:
a) de a obţine o autorizaţie din partea unor autorităţi competente, incluzând înscrierea într-un registru pe teritoriul României;
b) de a pune la dispoziţia publicului larginformaţii cu privire la specificul serviciilor prestate;
c) de a stabili ca serviciile prestate să fie asigurate în baza unui contract de prestări servicii;
d) de a stabili obligativitatea emiterii unei facturi fiscale cu plata taxei pe valoarea adăugată;
e) de a asigura respectarea normelor metodologice, normelor de morală publică, dar şi respectarea drepturilor omului.
Art. 9 - Fiecare organizaţie din domeniul ocult este obligată să ţină evidenţa practicienilor ghicitori şi vrăjitori, prin înregistrare şi actualizare periodică într-un registru propriu care se va regăsi într-un registru general al organizaţiilor oculte de la nivel naţional.
Dispoziţii finale
Art. 10 - Practicienii ocultişti, ghicitorii sau vrăjitorii nu sunt exoneraţi de răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală conform legilor în vigoare, în caz de culpă sau în situaţia inducerii în eroare a clientului.
Art. 11 - Inducerea şi menţinerea în eroare sau amăgire a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul sau dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte conform art. 244 Cod Penal Român, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, în funcţie de forma de vinovăţie cu care este săvârşită fapta, se sancţionează cu amendă penală.
Secţiunea a 5-a - Aplicarea sancţiunilor
Art. 12 - Se interzice amplasarea cabinetelor de ghicit şi vrăjitorie sau desfăşurarea activităţilor oculte, dar şi publicitatea de orice fel, în proximitatea lăcaşurilor de cult, a instituţiilor publice, a instituţiilor de învăţământ sau a unor instituţii de interes public.
Aici găsiţi detaliile procesului legislativ (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=10927) precum şi expunerea de motive.
Să punem de un for pentru autorizarea vrăjitoarelor (testare ştiinţifică a aptitudinilor)...
11 aprilie 2010
Tehnici de manipulare - împărtăşania
Împărtăşania este un proces complex ce este susţinut de cele două entităţi ce participă: credinciosul, pe de o parte, şi biserica, reprezentată de duhovnic, pe de altă parte. Pentru înfăptuirea acestui protocol dorinţa trebuie să vină din ambele părţi, nu poate numai enoriaşul să se împărtăşească, trebuie ca preotul "să-i dea" împărtăşania.
Motorul acestui act este nevoia de a aparţine unui anumit grup a credinciosului, iar conştiinţa acestui fapt este gestul Sfintei Împărtăşanii. Momentul este fastuos pentru credincios, el primeşte premiul din mâna autorităţii reprezentată de preot. Gestul izvorăşte din primitivele manifestări sociale, când cel mai puternic împărţea prada în cadrul haitei. În cazul creştinilor prada este Hristosul, dar aceştia nu sunt originali, toate religiile, mai ales cele arhaice, subliniind dualitatea hrană-divinitate ca premisă a existenţei (vieţii). Faptul că înghite hrana ca parte a divinităţii sau pur şi simplu se hrăneşte cu divinitatea sa, canibalic, este doar o chestiune de formă, nu de fond.
Pentru premiu creştinul este dispus să arate "pocăinţă". Imaginea unui amărât ce scheaună pe lângă animalul ce controlează hoitul nu este mult diferită. Drept-credinciosul nu solicită împărtăşania, o cerşeşte. El se milogeşte pentru a primi bucăţica ce crede că îi dă viaţă. Şi nu o va primi până ce umilirea nu va fi completă, până ce corpul şi conştiinţa lui nu va fi la latitudinea puternicului preot ca reprezentant al Domnului.
Această umilire atinge sublimul paradox prin "asumarea" ei de către credincios. Toate "canoanele", mătăniile, rugăciunile şi daniile nu fac altceva decât să arate creştinului care este locul şi nivelul său. Nu există nici o intenţie de altruism din partea bisericii: Primirea Sfintei Împărtăşanii este strâns legată de Spovedanie chiar şi pe patul morţii. Cel care e inconştient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legată şi de voinţa persoanei respective. Împărtăşania pe patul de moarte nu se refuză niciodată, cu condiţia însă ca muribundul să o ceară. Chiar dacă a cerut Împărtăşania înainte de a fi inconştient, nu poate fi împărtăşit un muribund, deoarece devenind inconştient nu poate marturisi păcatele. Preotul trebuie să fie cu luare-aminte la împărtăşirea muribunzilor inconştienţi, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconştient este ca şi mort.
Adevăratul scop al împărtăşaniei nu este salvarea, nu este vindecarea, nu este nici măcar hrănirea. Este Spovedania. Este mijlocul prin care preotul devine şi mai puternic decât este. Având cunoştinţă de "păcatele" enoriaşului acesta poate induce sentimentul vinovăţiei transformând-ul într-un nimic. Preotul devine temut, creştinul devine insignifiant. Spovedania pleacă de la o premisă absurdă, manipulatorie. Nu există om fără păcate. Respiri? Eşti păcătos! Nu respiri? Tot păcătos eşti, dar nici nu te putem ajuta (de fapt dacă nu respiri nu te poţi spovedi).
Spovedania este cea mai perfectă formă de "intelligence". Securitatea comunistă e mic copil pe lângă instituţia Spovedaniei. Poate din cauza asta cei mai buni ofiţeri au fost recrutaţi din rândul clericilor. Anchetatorul este prietenul condamnatului. Condamnat - pentru că este vinovat din oficiu (prezumţia de nevinovăţie este doar o invenţie modernă). Din dragoste, pentru mântuirea lui, a păcătosului, "mărturisirea păcatelor" devine unealta şi arma prin care Biserica conduce lumea. Dacă nu îţi "mărturiseşti păcatele" eşti damnat, dar dacă le mărturiseşti eşti "salvat". Pentru că prin spovedanie preotul află nu numai intimitatea ta, ci şi pe a celor apropiaţi ţie. Spovedania mai fructifică o necesitate a omului, nevoia de exhibiţionism, de se arăta aşa cum este el în realitate, de a-şi da jos masca. Momentul spovedaniei devine sublim, credincioşii simt plăcere în a-şi prezenta fanteziile drept "păcate", preotul salivând deasupra secretelor aflate.
Salvarea vine abia după îndeplinirea canoanelor. Aici duhovnicul are putere deplină. Canonul impus este discreţionar, "secretul spovedaniei" impunând asta. Credinciosul nu are de unde să ştie dacă "pedeapsa" aferentă este conformă, nu are termen de comparaţie, este cu totul la mâna superiorului. Faptul că preotul a fost prietenul creştinului a trecut. Acum trebuie să plătească pentru plăcerea pe care a avut-o creştinul împărţind fanteziile sale cu preotul...
Abia apoi va primi cadoul mult râvnit, linguriţa cu Sfânta Împărtăşanie...
Motorul acestui act este nevoia de a aparţine unui anumit grup a credinciosului, iar conştiinţa acestui fapt este gestul Sfintei Împărtăşanii. Momentul este fastuos pentru credincios, el primeşte premiul din mâna autorităţii reprezentată de preot. Gestul izvorăşte din primitivele manifestări sociale, când cel mai puternic împărţea prada în cadrul haitei. În cazul creştinilor prada este Hristosul, dar aceştia nu sunt originali, toate religiile, mai ales cele arhaice, subliniind dualitatea hrană-divinitate ca premisă a existenţei (vieţii). Faptul că înghite hrana ca parte a divinităţii sau pur şi simplu se hrăneşte cu divinitatea sa, canibalic, este doar o chestiune de formă, nu de fond.
Pentru premiu creştinul este dispus să arate "pocăinţă". Imaginea unui amărât ce scheaună pe lângă animalul ce controlează hoitul nu este mult diferită. Drept-credinciosul nu solicită împărtăşania, o cerşeşte. El se milogeşte pentru a primi bucăţica ce crede că îi dă viaţă. Şi nu o va primi până ce umilirea nu va fi completă, până ce corpul şi conştiinţa lui nu va fi la latitudinea puternicului preot ca reprezentant al Domnului.
Această umilire atinge sublimul paradox prin "asumarea" ei de către credincios. Toate "canoanele", mătăniile, rugăciunile şi daniile nu fac altceva decât să arate creştinului care este locul şi nivelul său. Nu există nici o intenţie de altruism din partea bisericii: Primirea Sfintei Împărtăşanii este strâns legată de Spovedanie chiar şi pe patul morţii. Cel care e inconştient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legată şi de voinţa persoanei respective. Împărtăşania pe patul de moarte nu se refuză niciodată, cu condiţia însă ca muribundul să o ceară. Chiar dacă a cerut Împărtăşania înainte de a fi inconştient, nu poate fi împărtăşit un muribund, deoarece devenind inconştient nu poate marturisi păcatele. Preotul trebuie să fie cu luare-aminte la împărtăşirea muribunzilor inconştienţi, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconştient este ca şi mort.
Adevăratul scop al împărtăşaniei nu este salvarea, nu este vindecarea, nu este nici măcar hrănirea. Este Spovedania. Este mijlocul prin care preotul devine şi mai puternic decât este. Având cunoştinţă de "păcatele" enoriaşului acesta poate induce sentimentul vinovăţiei transformând-ul într-un nimic. Preotul devine temut, creştinul devine insignifiant. Spovedania pleacă de la o premisă absurdă, manipulatorie. Nu există om fără păcate. Respiri? Eşti păcătos! Nu respiri? Tot păcătos eşti, dar nici nu te putem ajuta (de fapt dacă nu respiri nu te poţi spovedi).
Spovedania este cea mai perfectă formă de "intelligence". Securitatea comunistă e mic copil pe lângă instituţia Spovedaniei. Poate din cauza asta cei mai buni ofiţeri au fost recrutaţi din rândul clericilor. Anchetatorul este prietenul condamnatului. Condamnat - pentru că este vinovat din oficiu (prezumţia de nevinovăţie este doar o invenţie modernă). Din dragoste, pentru mântuirea lui, a păcătosului, "mărturisirea păcatelor" devine unealta şi arma prin care Biserica conduce lumea. Dacă nu îţi "mărturiseşti păcatele" eşti damnat, dar dacă le mărturiseşti eşti "salvat". Pentru că prin spovedanie preotul află nu numai intimitatea ta, ci şi pe a celor apropiaţi ţie. Spovedania mai fructifică o necesitate a omului, nevoia de exhibiţionism, de se arăta aşa cum este el în realitate, de a-şi da jos masca. Momentul spovedaniei devine sublim, credincioşii simt plăcere în a-şi prezenta fanteziile drept "păcate", preotul salivând deasupra secretelor aflate.
Salvarea vine abia după îndeplinirea canoanelor. Aici duhovnicul are putere deplină. Canonul impus este discreţionar, "secretul spovedaniei" impunând asta. Credinciosul nu are de unde să ştie dacă "pedeapsa" aferentă este conformă, nu are termen de comparaţie, este cu totul la mâna superiorului. Faptul că preotul a fost prietenul creştinului a trecut. Acum trebuie să plătească pentru plăcerea pe care a avut-o creştinul împărţind fanteziile sale cu preotul...
Abia apoi va primi cadoul mult râvnit, linguriţa cu Sfânta Împărtăşanie...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)