30 martie 2013

Când te mănâncă palma...

„Ce nu pot să-mi explic este cum pot prezice palmele mele ce se va întâmpla în viitorul cel mai apropiat cu banii mei. Probabil o să râzi, dar asta nu am cum s-o neg indiferent de cât de sceptic sunt, pentru că mi s-a-ntâmplat și mi se tot întâmplă faza cu mâncărimea palmelor. Iar cu visatul peștelui și ploaia de a 2-a zi iar e pe bune, doar că nu 100%, dar suficient cât să mă pună pe gânduri. Sunt lucruri care mă intrigă și d-aia te rog poate mă poți lumina cât de cât. Ms, baftă!”

Creierul nostru este organizat pentru supraviețuire. Nu este o mașină de calcul perfectă, ci aproximativă, având totuși o complexitate fenomenală ce-i dă posibilitatea de a învăța. Adică de a face analogii și calcule, descoperind anumite tipare, astfel încât în situații similare să poată lua decizii în baza acestor tipare, economisind timp și energie, lucru benefic supraviețuirii eficiente. Numai că avantajul descoperirii tiparelor ne poate duce la dezavantajul construirii și folosirii eronate a acestora. Neavând capacitatea de a nota și motiva fiecare situație ne trezim că acele analogii în baza cărora funcționăm, deși sunt utilizate, nu sunt și conforme realității.

Noi de fapt construim în creierul nostru un model, virtual, a ceea ce credem că este realitatea. Un fel de imagine a acesteia pe care o luăm de bună, deși nu avem informații sigure în ceea ce privește obiectivitatea acesteia. În construcția acestui model folosim cu cea mai mare încredere propriile percepții și considerăm că propriile analogii și judecăți sunt cele mai sigure, mai ales că sunt ale noastre. Asta se datorează faptului că noi suntem „siguri” că noi le avem, mai ales că nu știm cu certitudine că și ceilalți le au, sau că le au în același format.

Acestă situație este normală și umană, dar tocmai din acest motiv trebuie să fie supusă scepticismului. A lua decizii, a da verdicte, pe baza unor interpretări subiective, de percepție sau de interpretare eronată se numește bias în limbaj de specialitate. Dacă ne înșelăm? Binențeles că nu putem cădea în cealaltă extremă și să analizăm, de fiecare dată totul. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai ales că avem la dispoziție și mințile celorlalți, cu care intrăm în contact și care ne pot da un feed-back. Astfel universul minții noastre este bombardat cu informații de la presupusele minți ale celorlalți, prin cultură și comunicare, dar pe care le considerăm aidoma minții noastre, mintea noastră fiind singura disponibilă a fi cercetată „din interior”. Când aceste biasuri cognitive sau de confirmare se suprapun peste informațiile venite de la ceilalți acestea se sedimentează și devin prejudecăți, și în cazuri frecvente superstiții. De altfel considerăm corecte informațiile ce ne confirmă modelele deja existente în mintea noastră doar pentru că le confirmă, fără să mai fie nevoie să le analizăm, chiar dacă vin de la alții, pe când modelele ce ne contrazic simțul propriu sunt date deoparte din principiu, chiar dacă au în spate elemente doveditoare independente de „subiectivismul” cuiva.

Superstițiile sunt alimentate din ambele părți, cultural ne sunt induse, subiectiv le confirmăm. La un moment dat avem atât de multă „încredere” în aceste erori încât le „vânăm” din dorința de a fi în regulă, de a ne justifica metodologia de construcție a modelului realității din mintea noastră. Altfel spus, preferăm să ne mințim decât să riscăm să nu avem repere. Sunt sigur că nu întotdeauna când ai dat bani te-a mâncat palma, și nici de fiecare dată când te-a mâncat s-a întâmplat să dai. Dar din dorința de confirmare vom „căuta” și câteodată chiar ne vom induce senzația necesară confirmării. Apare un fel de reflex pavlovian, de ce căutăm să vedem dacă ne mănâncă palma de aia vom descoperi că așa este. Am intrat de fapt în propria noastră cursă, fără să ne dăm seama.

Charles Dickens are o frază memorabilă în Marile Speranțe: „Toţi mincinoşii de pe lume nu sunt nimic faţă de omul care se minte pe el însuşi; cu vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, fără îndoială. Pare destul de firesc să mă aleg din greşeală cu o monedă falsă, făurită de mine drept bună! Un străin îndatoritor, sub pretextul că vrea să-mi împăturească bine banii, spre mai mare siguranţă, îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamnă şiretlicul lui pe lângă al meu, când eu singur îmi adun cojile de nucă şi mi le dau mie însumi în loc de bani!”

26 martie 2013

Laurenţiu Streza ameninţă

Iată ameninţarea pe care Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a lansat-o de curând:

"Din momentul în care Biserica nu are nici un reprezentant în mod direct între parlamentari (n.r. ce putem face)? Dacă în noua Constituţie s-ar oferi câteva posturi, dacă am avea, cum erau înainte, senatorii de drept, fiecare confesiune să aibă un senator de drept, care să nu treacă prin alegeri. Dacă noi am intra în politică, dacă Biserica ar intra în alegeri, vă daţi seama câţi senatori am putea să punem şi câţi deputaţi? Dar nu asta ne interesează pentru că ne-am îndepărta de misiunea pe care o avem. Însă dacă ar exista senatori de drept, atunci problemele bisericii ar putea fi apărate și susținute direct acolo fără complicații și pseudoapărători.(...) Biserica nu se implică în problemele politice..."

Câtă ipocrizie. Biserica nu se implică în politică... Doar foloseşte ameninţări... Dacă e cazul.


21 martie 2013

Criza și Biserica

Cum e la alții...
La Vatican
Papa Francisc I a preferat ca inelul tradiţional al sfântului Petru să fie din argint aurit şi nu din aur masiv. Totodată acesta este un adept al ascetismului şi simplităţii: cardinal fiind mergea cu autobuzul şi îşi gătea singur.
În Cipru
„Întreaga avere a Bisericii este la dispoziţia ţării (...) astfel încât să putem sta pe propriile picioare şi nu sprijiniţi de străini“, a declarat arhiepiscopul Chrysostomos, după ce s-a întâlnit ieri dimineaţă cu preşedintele ţării. Biserica şi-ar putea ipoteca proprietăţile şi investi banii astfel obţinuţi în obligaţiuni guvernamentale.

Cum e la noi, în România...
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române (min 10:10): "Costurile pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro. Având în vedere faptul că suntem într-o perioadă de criză economică donaţiile de la credincioşii şi clericii ortodocşi români din ţară şi din străinătate nu mai sunt la nivelul celor din anul 2011. Atât autorităţile centrale cât şi cele locale TREBUIE să susţină financiar construirea Catedralei Mântuirii Neamului."
(cine spunea ceva de faptul că va fi ridicată cu banii enoriaşilor?)


Cum arată un sondaj ad-hoc încropit de Realitatea cu privire la dorinţa românilor de a accepta ca statul să dea bani pentru Catedrală?

17 martie 2013

Creştinopaţii blamează Antipa

Expoziția „THE HUMAN BODY” se deschide pe data de 22 martie 2013 la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” unde poate fi vizitată până pe data de 30 iunie 2013. Pudibonzii de serviciu au sărit în sus deoarece "Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit." Vezi doamne, cum să privească nişte "cadavre" copiii sub 7 ani? Şi gratis.

Ce interesant! Copiii sub 7 ani nu consumă cadavre (de animale, binenţeles, dar tot cadavre, că doar nu mai sunt vii). Sunt hrăniţi numai cu plante. Ei nu trebuie să cunoască mecanismele corpului lor, vor afla asta direct la facultate. De medicină, că toţi vor face medicina (de preferat homeopatie, că aia "alopată" e toxică). Până şi a discuta cu copiii despre sex sau erotism este interzis, deşi, contrar indicaţiilor şi "legii" câinii vagabonzi sunt chiar în acestă perioadă în călduri şi îi văd îmbârligaţi pe străzi (repede nişte ochelari "de cal" pentru inocentele vederi). Moaştele creştine în schimb sunt indicate, că acele cadavre-s îmbălsămate cu fast şi "miros" frumos. Ba trebuie atinse de buzele copiilor, ca nu cumva să scape vreo rămăşiţă de forţă divină neutilizată. Mi-a plăcut un comentariu la postul lui Dan Negru: Sf.Paraschiva - "Ei lasă maică, şi la hoitul meu s-au perindat copiii iar adulţii îi puneau să-mi pupe racla. Măcar la Antipa nu o să-i pună şi să aduleze cadavrele. De ce esti ipocrit, evlaviosule? Unele cadavre sunt bune, altele nu? Ei hai!"

Chiar mă gândeam cum va scăpa societatea (mai exact familia mea, că pe ei îi obligă la asta) de cadavrul meu. Arderea e ineficientă energetic, iar depozitarea în sol durează prea mult. Şi mai e şi monopolizată de afacerişti veroşi cu sau fără sutană. Dacă e să fie ceva utilizabil la o transplantare, foarte bine, dar cu restul? Soluţia de a deveni exponat de muzeu, sau chiar de laborator modest de biologie dintr-o şcoală rurală, devine din ce în ce mai convenabilă. Bănuiesc că cheltuielile de plastinaţie vor reveni celor ce doresc un asemenea exponat. Mai ales că preţul biletelor pentru vizitarea expoziţiei nu-s de colo...


16 martie 2013

Elucubrații versus știință în librăriile românești

Căutam câteva cărticele pentru copii. La Okian, în Piața Sfatului, în Brașov. Găsesc și o carte interesantă despre Univers și cucerirea spațiului cosmic pentru un tânăr „om de știință” de 6 ani.
Găsesc și cartea special recomandată despre elefănțelul Tobias. O neconcordanță între prezentarea de pe site și realitatea din magazin. Cartea respectivă presupune și un ansamblu din carton, un circ. Care nu există. Este adevărat că este ieftină cartea, doar 10 lei, dar în carte este prezentat acesta ca făcând parte din proiect. „Probabil au realizat 30 000 de cărți și doar 10 000 de cartoane” risc o supoziție.
„O, asemenea tiraje nu are decât Dan Puric.”

Întreb și de Originea Speciilor a lui Darwin. Sau orice scris de Charles Darwin.
„Nu de alta dar nici la biblioteca județeană n-au.”
„Nu avem așa ceva. Nu a mai apărut nimic de mult. Dacă doriți putem comanda, dar numai în engleză.”

13 martie 2013

Tot nu vă e frică? Ar fi timpul să vă fie.

Iată cum s-a încheiat unul din articolele mele cu privire la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a bloca cimitirele private:
Talibanismul este un pericol real şi poate fi foarte bine "ortodox". Începe prin a controla moartea. Apoi va controla totul.
Încă nu vă e frică?
SĂ VĂ FIE!

Am avut gura spurcată:
Mitropolia Moldovei și Bucovinei plănuiește să lanseze o campanie prin care să le ceară autorităților ca noua Constituție a României să sublinieze rolul Bisericii Ortodoxe Române în istoria țării, importanța tradiției creștine a poporului român și să menționeze numele lui Dumnezeu, potrivit „Ziarul de Iași”. O altă solicitare a Mitropoliei este ca noua lege fundamentală să menționeze necesitatea predării religiei în școli.

Apoi va urma sublinierea că Dumnezeu e ortodox şi că cine nu-şi face cruce când trece pe lângă biserică e pasibil de închisoare.

Iată câteva luări de poziţie, via yahoo:
Deputatul PSD Florin Iordache - „Chestiunea cu credința trebuie lăsată la latitudinea fiecărui cetățean. Cine nu crede, nu crede. Nu are rost să introducem în Constituție o chestiune de genul acesta”. Din punctul său de vedere, dacă legea fundamentală i-ar favoriza pe credincioși față de cetățenii necredincioși sau pe ortodocși față de catolici, atunci Constituția ar ajunge să închidă societatea în loc să o deschidă deoarece ar pune diferite grupuri sociale în opoziție unele cu altele.
„Dar de ce să zicem numai de Biserica Ortodoxă Română? Dar cu Biserica Catolică ce fac? Catolicii sunt și ei români”, spune el.

Toma Pătrașcu, vicepreședinte al Asociației Secular-Umaniste din România - „Constituția unei țări stabilește principiile fundamentale necesare pentru buna conviețuire între toți cetățenii, indiferent de naționalitate, religie, rasă, sex, vârstă. Introducerea unor noțiuni cu încărcătură ideologică foarte mare în Constituție este, în opinia noastră, profund discriminatorie. Constituția trebuie să fie neutră, ea se aplică tuturor cetățenilor țării.
Cetățenii sunt liberi să adopte o poziție, iar statul trebuie să le ofere cadrul legal pentru a și-o manifesta. Atunci când Constituția ia partea unei anumite grupări din societate, ea își pierde neutralitatea.
Noi milităm pentru un stat laic, neutru. Un stat laic nu este un stat ateu. Ateismul de stat este la fel de dăunător ca și religia de stat. Noi milităm pentru laicitate, nu pentru ateism de stat. Statul trebuie să fie neutru astfel încât toate curentele de opinie să-și găsească expresia, evident în limita legii.”
Referitor la dorința Mitropoliei ca textul Constituției să menționeze importanța tradiției creștine a poporului român, Pătrașcu spune că „noua Constituție trebuie să fie o Constituție a secolului XXI, trebuie să privească spre viitor, nu spre trecut”. „Am depășit Evul Mediu. Un popor evoluează”, completează vicepreședintele ASUR.
În ceea ce privește predarea obligatorie a religiei, el arată că „introducerea obligativității ar fi contrară tuturor tratatelor internaționale pe care România s-a angajat să le respecte”. Ar fi vorba despre o „încălcare flagrantă a libertății de conștiință”.
Pătrașcu amintește că încă din 1995 Curtea Constituțională a specificat foarte clar că predarea religiei în școli nu poate fi obligatorie. (probabil de asta vor să o introducă în Constituţie, pentru a deveni constituţională)
Prin actuala Lege a Educației este obligatorie doar prezența disciplinei „Religie” în ofera curriculară a școlii, însă nimeni nu poate fi obligat să participe la aceste ore. Copiii pot participa la orele de religie, conform confesiunii proprii, însă la solicitarea elevului major sau a părinților în cazul elevului minor, acesta poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina „Religie”.
Pătrașcu mai atrage atenția că, în școlile din România, se face „îndoctrinare religioasă” sau „catehism” și nu „educație religioasă”, aceasta din urmă presupunând o prezentare istorică și culturală, nu confesională, a religiei.

Dar astea sunt doar nişte voci. Corecte, dar numai atât.
În schimb Biserica are bani. Şi putere.

Acum vă e frică? Pentru că ar cam fi timpul...

9 martie 2013

Ateismul este corect până la proba contrarie

Eu am spus că "ateismul este corect până la proba contrarie" şi nu că ateismul nu există până la proba contrarie.
Ca să mă explic...
Dumneavostră sunteţi (sper) atee faţă de Moş Crăciun. Dar dacă ar putea fi demonstrat că Moş Crăciun există şi că el este "alfa şi omega"? Numai că sarcina demonstraţiei aparţine celui ce susţine că Moş Crăciun există şi este "alfa şi omega", nu este sarcina dumneavoastră să infirmaţi că există Moş Crăciun. În consecinţă sunteţi atee (default) faţă de divinitatea Moş Crăciun, deşi, teoretic, poate în viitor, ar putea exista o probă care să demonstreze existenţa sa divină.
Numai că dumneavoastră aveţi cel puţin o divinitate, de dragul demonstraţiei să considerăm că este doar una şi să-i spunem Dumnezeu. În acest caz dumneavoastră aveţi destule dovezi ca ateismul de care daţi dovadă faţă de Moş Crăciun să dispară în cazul lui Dumnezeu. Asta presupune, teoretic, că dovezile sunt imbatabile. Poate pentru dumneavostră aşa şi este. Într-un fel sau altul la dumneavoastră au ajuns nişte meme, nişte idei culturale ce construiesc un ansamblu veridic pentru mintea dumneavoastră ce justifică prezenţa şi configuraţia entităţii Dumnezeu.

Dar cum a ajuns la dumneavoastră acestă memă? V-aţi născut cu aceste informaţii? Nu. V-au fost servite. V-au fost prezentate ca fiind veridice, probabil la momentrul în care capacitatea de a analiza corectitudinea informaţiilor era mult mai scăzută decât acum, adică când eraţi copil. Dar atunci eraţi şi credincios Moş Crăciun, aveaţi o sumă de "dovezi" ce veneau în sprijinul ideii că Moşul există (şi acestă idee plantată în mintea dumneavoastră de altcineva). În acea vreme credeaţi şi în Zâna Măseluţă sau Iepuraşul de Paşti, de exemplu. V-aţi născut cu aceste credinţe? Nu. Dar eraţi, ca noi toţi de altfel, predispusă la a crede ceea ce spun entităţile pe care, instinctual, le-am investit cu autoritate (părinţi, profesori, maturi, persoane cu mai multă experienţă).

Copiii au această predispoziţie de a crede orice pentru că nu au mecanismele de a discerne adevărul de iluzie şi nici destule informaţii pe care să le poată pune în ansambluri logice. De fapt nu au nici măcar un sistem logic de a judeca informaţiile. Acest lucru se face prin experimentări şi asimilare de informaţii, de-a valma, toate la fel de veridice pentru ei. Abia apoi începe analiza acestora şi se elimină neconcordanţele şi se umplu golurile de informaţie cu cele necesare a construi un sistem funcţional.
De ce acestă predispoziţie a copiilor de a crede orice? Este o consecinţă a evoluţiei. Copiii structuraţi să creadă şi să execute ceea ce le spun adulţii să spunem că au "gena ascutării", cei ce nu ascută au alela sa, "gena îndoielii" . De fapt oamenii au aceste gene concomitent, dar se manifestă diferit în timp. În caz de pericol (un prădător, de exemplu) adulţii solicită să fie ascultaţi şi îndeamnă la fugă. Copiii cu "gena ascultării" activă nu pun întrebări şi execută, cei cu "gena îndoielii" activată nu fug din dorinţa de a verifica şi sunt eliminaţi. În timp selecţia naturală a permis majorităţii copiilor cu "gena ascultării" ce se activează înainte de activarea alelei sale să supravieţuiască şi să devină adulţi capabili de a transmite acestă formulă mai departe, copiii cu "gena îndoielii" activată nu au prea multe şanse de a ajunge maturi.

După un timp această predispoziţie devine ineficientă în viaţa individului. Adultul care se bazează pe deciziile altora nu poate lua de unul singur decizii. Încet, încet, viitorul adult este nevoit să verifice informaţiile, pentru a înţelege scopul lor, altfel va fi eliminat din schemele de reproducere, de alimentare sau securitate, în avantajul celor ce iau decizii şi pe care el îi ascultă necondiţionat. Astfel că oamenii activează "gena îndoielii", lipsa de analiză sau analiza defectă ducând la dispariţia celor fără acestă predispoziţie. Astfel, deşi iniţial copiii "cred" în Moş Crăciun, pe măsură ce cresc, pe măsură ce adună informaţii şi sunt capabili de analize, pe măsură ce "gena îndoielii" ajunge să se manifeste, se vor îndoi de "credinţele" lor, recompunând pe baze logice şi verificabile schemele necesare supravieţuirii. Astfel se pierde credinţa în Moş Crăciun, deoarece dovezile ce vin în sprijinul adeveririi existeţei acestei entităţi nu sunt valide.

Mecanismul folosit pentru a distinge realitatea (în sensul unui model conform, cu legi inteligibile şi cu previziuni funcţionale) este eminamente un mecanism raţional, evolutiv, din care sunt eliminate ipotezele eronate. Este mecanismul cunoaşterii de tip ştiinţific. Numai că acest mecanism nu vine la pachet cu structura noastră genetică, cum vine "gena ascultării", ci se asimilează pe parcurs, se învaţă. Deşi avem o predispoziţie biologică spre a gestiona aceste informaţii (un creier suficient de mare, capabil de conceptualizare, şi un mod performant de a transmite aceste concepte-meme: limbajul) abia împreună cu o altă aptitudine a noastră, inteligenţa, putem avea şi rezultate cu un nivel de performanţă superior antecesorilor. Noi suntem mai inteligenţi decât strămoşii noştri şi pentru că avem shortcut-urile parcurse de ei la dispoziţie, deoarece inteligenţa nu este numai o anumită configurare a creierului ci şi un antrenament al acestuia, o educare. Iar antrenamentul eficient este raţiunea, chiar dacă anumite probleme sunt rezolvate după modelul inteligenţelor multiple. Din acest motiv este o crimă a priva copiii de dezvoltarea gândirii analitice.


Din acest motiv a deveni ateu este o necesitate şi chiar devenim atei faţă de unele "credinţe" pe care le aveam în copilărie.
Cu toate acestea anumite credinţe rămân, deşi "dovezile" ce le justifică nu sunt valide nici ele. De ce? Pentru că acestea vin la pachet cu alte necesităţi de supravieţuire: confortul necesar în faţa morţii,  nevoia de comunicare cu cei asemenea, teama de greşeală, nevoia de siguranţă a informaţiei.
Pe măsură ce devenim mai inteligenţi eliminăm credinţele fără fundament, cum este cea în Moş Crăciun. Asta şi pentru că "miza" ce o însoţeşte nu este "existenţială".
Unii nu sunt în stare să se descurce îndeajuns de bine cu lipsa de absolut a cunoaşterii de tip ştiinţific (care este perfectibilă şi nu absolută), adică nu sunt destul de inteligenţi spiritual, şi în anumite domenii preferă să ia în considerare ca valabile informaţii subiective (revelaţiile) şi să dea credit unor entităţi doar pe baza autorităţii (instituţii religioase) sau a vechimii (tradiţie), fără a se întreba care este mecanismul prin care s-a ajuns la aceste concepte şi nici care este de fapt scopul acestor structuri.
A considera revelaţia personală, trăirea spirituală subiectivă, ca fiind o formă superioară de accesare a "informaţiei absolute" este pe acelaşi palier cu credinţa unui copil ce "ştie" că Moş Crăciun îi ascultă  rugăminţile.
Propoziţia "Intotdeauna este bine cand ai "o pila" la PROGRAMATOR. Poti avea acces si la date confidentiale/ascunse/protejate din sistem, nu-i asa?" este ilustrarea automanipulării induse religios. Ideea că acesta permite accesul în zona de securitate este minciunica cu care religiile prind: promisiunea vieţii de apoi ce "vindecă" spaima de moarte cu care instinctual organismul nostru este înzestrat. Programatorul în cauză are acelaşi nivel de veridicitate ca şi Moş Crăciun...

NB: "Gena ascultării", "gena îndoielii" şi celelalte enunţuri asemenea sunt doar modele virtuale pentru a înţelege fenomenul, nu sunt structuri evidenţiate biologic.

7 martie 2013

Cum funcţionează memele


(Un răspuns pentru Silvia Bu)

Richard Dawkins a inventat un termen pentru replicatorii culturali. Le-a spus "meme", după cuvântul de provenienţă greacă memetic, adică imitator. Acestea sunt idei culturale şi sunt capabile a se multiplica, transmiţându-se de la creier la creier, cum ar fi o arie muzicală sau o tehnică de ascuţit unelte. Tehnologia este o colecţie de meme, de exemplu. Acestea funcţionează aproape la fel ca şi genele, componentele ADN-ului. Numai că nu au dezavantajul timpului şi condiţiilor de mediu pentru a se replica, cum este situaţia genelor, ce se pot replica doar prin urmaşi. Memele se pot replica mult mai rapid pentru că au la îndemână alte şi alte creiere disponibile, replicându-se de la un creier la altul în timpul vieţii acestora, fără să fie nevoie ca un creier să dea "naştere" altui creier. În plus au structuri materiale pentru depozitarea acestora în timp, cum sunt suporturile de memorie: cărţi, filme, artă, tehnologie. Ideile culturale, în sine, nu au voinţă, nu au conştiinţă de sine, nu au scop, ca şi genele de altfel. Dar se comportă ca şi cum ar avea. În sensul că acele idei "plăcute" care prind se vor înmulţi în mai multe creiere decât ideile "neplăcute". Astfel are loc o selecţie naturală a acestora. Copierea ideilor este mult mai versatilă decât cea a genelor, fiecare posesor al ideii având capacitatea de a o îmbunătăţi după cum crede de cuviinţă. Dar pentru că doar cele performante se transmit mai departe apare şi fenomenul de evoluţie a acestora. Ideea de divinitate este "plăcută", sau cel puţin era, pentru că oferea persoanelor ce o asimilau o anumită stare de spirit şi un anumit confort, le oferea un surogat de cunoaştere. Numai că venea la pachet cu alte idei, de tipul credinţei necondiţionate în infailibilitatea acesteia. Cunoaşterea ştiinţifică este asemenea, numai că nu este tocmai "plăcută", solicitând efort, şi nici nu vine la pachet cu idei de exclusivitate: permite falsificabilitatea soluţiilor sale, probarea lor. În acest moment cele două idei (cele două meme - cunoaşterea ştiinţifică şi cunoaşterea religioasă) au ajuns în poziţia de "conflict deschis". Pachetul de informaţii cu care a venit divinitatea a susţinut infailibilitatea şi invariabilitatea cunoaşterii prin aceasta, realitatea demonstrând că acest lucru este fals. Acum ştiinţa vine cu posibilitatea de selecţie şi deci de evoluţie a cunoaşterii. Şi din acest motiv religia este toxică, înfrânând accesarea memele performante.

Ideile de sorginte religioasă se ajută între ele, ideea de păcat şi ideea de pedeapsă fiind complementare. Faptul că se induce ideea că eşti păcătos încă de la naştere şi că vei primi o pedeapsă binemeritată pentru asta generează dorinţa de a fi iertat. Asta face din divinitatea ce poate oferi această iertare o memă apetisantă, şi prin asta performantă în sensul replicării, dar toxică pentru creierele ce o găzduiesc, mai ales că vine la pachet cu alte idei cum ar fi cele despre morală într-un mod exclusiv. Astfel se ajunge ca divinitatea să dicteze o anumită formă de etică proprie cultului respectiv, dar în ultimă instanţă structura avantajează doar cultul şi nu oamenii ce-i sunt mediu de propagare decât în măsura în care-i sunt de folos. Binenţeles că la ora actuală au rămas acele culte religioase ce au cele mai performante structuri virale, ce generează cei mai fervenţi adepţi şi cele mai eficiente metode de propagare a ideilor proprii. Aici am putea să punem toate ideologiile. Poate mai puţin ateismul care spune "Divinitatea nu există până la proba contrarie" şi prin asta se situează de parte cunoaşterii evolutive, de tip ştiinţific, ce suportă selecţia prin dovezi. (Pentru că poate exista şi un ateism credinţă...)

Pericolul pe care îl sugeraţi în întrebarea "ce fel de repere morale propuneţi" denotă faptul că religia şi-a făcut treaba şi nu sunteţi în stare să descoperiţi moralitatea fără dictatul de la divinitate sau de la cei pe care-i credeţi reprezentanţii acesteia. Nu vă fie teamă. Nu cred că sunteţi o criminală şi singurul lucru care vă opreşte să nu ucideţi este religia.
Deşi...
"Cu sau fără religie, oamenii buni vor face lucruri bune, iar oamenii răi vor face lucruri rele, dar ca oamenii buni să facă lucruri rele e nevoie de religie." - Steven Weinberg

O lectură interesantă: Explicația biologică a religiei.

4 martie 2013

Dumnezeu există? Asta nu contează.

Credincioșii au răspunsurile. Toate. Adică nu cunosc mecanismul genetic prin care se ajunge de la organisme simple la organisme mai complexe, de exemplu, dar știu cum de sunt ele atât de diverse: așa le-a făcut Dumnezeu. Nu știu ei care sunt atributele unei găuri negre, dar universul este simplu de înțeles cum s-a născut: Dumnezeu l-a creat.

Atâta doar că ăia de au descoperit cum e cu universul sau cu evoluția nu au prea ținut cont de părerea lor. Că n-au ținut cont de părerea lor, pagubă-n ciuperci, oricum nu au o imagine prea bună despre ei înșiși, doar sunt niște păcătoși: așa a spus Dumnezeu. Problema care-i macină este că Dumnezeu a ajuns să nu mai conteze. Sunt atât de multe lucruri cunoscute, încât nu mai e nevoie de El. A ajuns să fie ignorat.

Printre primii a fost Pierre-Simon Laplace: Venind în audiență la Napoleon, pentru a-i aduce ca omagiu un exemplar al cărții sale recent apărute „Exposition du système du monde”, Laplace a fost întrebat de către împărat: „Monseur Laplace, mi s-a spus că ați scris această lucrare voluminoasă despre sistemul Universului, fără a menționa niciodată pe Creatorul său”. Laplace, deși avea un comportament diplomatic în relațiile cu curtea imperială, a răspuns brusc și direct: „Sire, această ipoteză nu era necesară!”. Napoleon, foarte amuzat, i-a relatat acest răspuns lui Joseph-Louis Lagrange, care a exclamat: „Ah! este o ipoteză frumoasă; ea ar explica multe lucruri”.

Mai nou este Stephen Hawking, încă în viață. Spun „încă” cu gândul la un habotnic ce-l întâlnesc zilnic și care, vâzănd cartea ce-o aveam în mână, exclamă: „Ăsta încă n-a murit?” (Ce i-ar mai plăcea... E o gândire creștinească asta?)
Hawking spune: „Ştiinţa răspunde din ce în ce mai mult la întrebări care intrau în sfera religiei. Explicaţiile date de ştiinţă sunt complete. Teologia este inutilă.”

Luke ne ajută să ne lămurim: „E important de observat ca Hawking (de exemplu) nu spune că nu există Dumnezeu, ci doar că, din prisma cunoştinţelor lui dar mai ales al cunoaşterii actuale, teologia e inutilă. Probabilitatea ca aceste forme supranaturale ce guvernează după bunul plac universul să existe tinde incredibil de mult spre ZERO! Nu este nevoie de nici un Dumnezeu, de nici o culoare, de nici o formă sau asemănare, de nici o super-forţă, de nimic neinteligibil pentru ca lucrurile să funcţioneze!
De fapt nici un om de ştiinţă serios nu se pune cu un teolog, pentru că pur şi simplu nu se pot înţelege, noţiunile de bază ale fiecăruia sunt practic total diferite, sistemele de raţionament foarte diferite pentru a putea exista un dialog constructiv. În schimb se rezumă la a nega cu argumente şi raţionamente puternice anumite afirmaţii din repertoriul teologilor. Atât!”

Tocmai asta este cea mai cruntă situație pentru credincioși. Mai bine să fie hulit Dumnezeul lor decât să fie ignorat. Este tipul de reacție specific unei „religii a jeluirii”, a unei religii sado-masochiste, cum sunt religiile abrahamice (iudaismul, creștinismul, islamul): „Hai, distruge-mi Dumnezeul, prin acțiunea ta de fapt el trăiește, asta este dovada pentru mine că Dumnezeu există, te bați tu cu el.”

Dumnezeu există? Asta nu contează. Pentru înțelegerea existenței nu are nici o importanță.
Dar contează pentru oamenii ce suferă datorită deciziilor aberante și periculoase luate în numele unui dumnezeu, chiar dacă este ignorat ca fiind cauză a existenței.

3 martie 2013

Constantin Cucoș - Pedagogie pro îndoctrinare

„Este evident că valorile spirituale reprezintă un moderator și un factor de echilibru moral-psihic al oamenilor care trăiesc într-o societate puternic marcată de ubicuitatea științei și tehnicii.” Această propoziție din „Pedagogia” lui Constantin Cucoș (pag 66 - cap. educația intelectuală) mi-a ridicat mari semne de întrebare. Amenințarea strecurată prin neologismul, ce este uzual folosit în sens religios, ubicuu, denotă o spaimă, probabil personală, dar răsfrântă asupra lucrărilor sale. De ce mă leg de el? Pentru că lucrările sale, mai ales „Pedagogia”, sunt biblii în formarea pedagogilor din România. Educatori formați pe vremea când studiile medii erau suficiente pentru a deveni un dascăl adevărat sunt acum forțați să urmeze facultăți, "fabrici de diplome", de cele mai multe ori cu valori sau informații sub nivelul la care aceștia sunt deja pregătiți. În acest caz lucrarea lui Cucoş este chiar împotriva mersului societăților de succes (de tip occidental). [Şi asta doar din „nevoia” de a se justifica niște situații - adică de a ajunge niște bani undeva anume. Sistemul nu are nici o "vină", este o entitate virtuală, dar oamenii ce formează anumite grupuri de interese ce generează acest fenomen da.]

În lucrarea prezentată mai sus, printre altele, se face o structurare a componentelor educației din punct de vedere al finalității acesteia. Conform standardului îmbrățișat avem educație intelectuală, educație morală, educație estetică, educație tehnologică, educație fizică, educație sexuală și educație religioasă (21 pagini). Dacă celelalte tipuri de educație au câteva pagini pentru a arăta necesitatea acestora, pentru a justifica „necesitatea” educației de tip religios are nevoie de un volum serios de cuvinte. Am putea crede că se referă la necesitatea unei imagini analitice, de integrare și înțelegere a fenomenului religios, de dezvoltare a toleranței față de alte religii. Nu. Pledoaria este pentru religia de tip confesional, pentru îndoctrinare și subjugare a minții copiilor spre obediență și respectare a unor tradiții sau executarea unor manifestări specifice unei anumite religii.

Și începe prin enumerarea argumentelor pentru a încadra educația religioasă de tip confesional, deși nu o definește așa niciunde în carte, între necesitățile de educare „instituționalizată” la care să participe „întreg personalul didactic”.

Argumentul cultural.
„Nu te poți considera persoană culturală dacă nu îți cunoști propriile referințe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexiști în comunitate, nu știi nimic despre istoria credințelor sau religiilor, nu înțelegi fenomenologia actului religios.” Corect. Până aici. Pentru că mai departe spune „multe producții culturale își au originea în Biblie sau Sfânta Tradiție.” Majusculele îi aparțin. De ce nu precizează și alte cărți sfinte sau tradiții? Sau abordarea umanistă, lipsită de divin?
Cea mai tare e asta: „A nu fi formați și în perspectivă religioasă înseamnă să rămânem „infirmi” din punct de vedere spiritual, înseamnă apariția unei noi forme a analfabetismului, de ordin religios.” Păi în acest caz ar trebui să învățăm despre toate religiile precum și concepțiile lipsite de divinitate, pentru că ești analfabet de cunoști doar o literă, fie ea și prima din alfabet. Exact asta nu se întâmplă în România: expunerea şi analiza fenomenelor religioase, deschiderea ecumenică şi culturală, evidenţierea nepartizană a bogăţiei spirituale.

Argumentul psihologic
„În măsura în care substratul atitudinal și de credințe nu este impus, ci doar propus, acesta are o funcționalitate deosebit de importantă pentru multe persoane.” Numai că religia este prezentată confesional și  atunci ideile sunt impuse, ba chiar manifestările elevilor sunt dictate de pedagogi. Aceștia sunt supuși oprobiului public sau pedepsiți pentru că au alte opinii, manifestări sau credințe decât profesorul. De fapt argumentul psihologic ar trebui să vină în contraindicarea prezenței religiei cu scop catehetic în instituțiile de învățământ. Ca să  nu mai spunem că raportarea la divin este avantajoasă psihologic pentru unele persoane și nu pentru "multe persoane", cum specifică autorul nostru.

Argumentul etic
Din start învățământul religios confesional este pe un palier de imoralitate, după cum am precizat mai sus. Catehizarea presupune ca paradigmă principală ideea că acea religie, credință, cult, biserică este singura valabilă, celelalte fiind rătăciri, ca să nu mai vorbim de ideile umanismului laic, ateu, ce sunt anatemizate și diavolizate pur şi simplu. Se generează discriminarea și clasificarea copiilor din punct de vedere religios. Asta duce la intoleranță. Discriminarea continuă cu notarea, ce devine absurdă (se notează credința?). Apare contradicția dintre paradigmele religioase și cunoașterea științifică. Sau contradicția dintre procesul de înțelegere a moralităţii acțiunilor și dictatul poruncilor religioase. Ca să nu mai vorbim de morala din cadrul Bibliei, baza educației religioase din România, plină de absurdități ca jertfirea propriilor copii pentru a arăta credința față de un zeu, paradoxul şi imoralitatea unei iertări a păcatelor la comun şi prin interpuşi, cum este execuţia mesianică (adică pedepsim pe cineva în scopul iertării altcuiva), sau predarea fiicelor virgine spre a fi violate pentru a proteja în schimb niște musafiri considerați îngeri. Mai multe despre cât de ne-etică este religia în școală aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2010/06/eliminati-religia-din-scoala.html și aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/religia-predata-confesional-trebuie.html
În rest Constantin Cucoș debitează limbaj de lemn: „disoluția reperelor morale”, „perioadă de criză morală și spirituală”, „morala de tip religios poate umple un gol”, suspectând de ineficiență morala fără religiozitate dar dând exemplu tipuri ideologice de construcţie religioasă: „codurile etice de sorginte laică sunt puse în discuție și generează o anumită neîncredere, și din cauza conotațiilor lor ideologice (vezi „Codul eticii și echității socialiste”)”. Asta probabil din necunoașterea faptului că etica orânduirii socialist-comunistă era tot de tip religios, chiar dacă se prezenta ca fiind laică. De asta și avea pe lângă un cod etic toată pleiada de mecanisme structurate într-o ierarhie de tip religios, dictatorial, exclusiv. Confuzia pe care o face în ceea ce privește sorgintea religioasă a moralei este impadonabilă. Oamenii sunt morali pentru că sunt ființe sociale și este eficient să fie morali și nu pentru că o anumită divinitate sau ideologie i-a obligat pe aceștia să fie morali. Asta ar însemna că ateii sau cei de alte religii nu sunt sau nu pot fi morali, ceea ce este fals.

Argumentul sociologic
Ar putea ca acesta să fie unul dintre punctele forte, religia fiind o formulă de manifestare ce stimulează cadrul social. Și care se impune prin acesta. Păi... tocmai. Pericolul îl simte și autorul nostru, dar tot susține necesitatea unei anumite religii confesionale în educație deoarece „religia creștină funcționează ca un flux spiritual integrator". Nu aminteşte de celelalte religii şi nici de opţiunea fără religie, de parcă altruismul este confiscat de creştini. Subliniază pericolul şi mai abitir în fraza: "Aceasta nu înseamnă că grupul confesional, "poporul drept-credincios" se va izola sau va "ataca" un alt grup, cu alte repere religioase [...] Este bine cinstit cel care îşi păstrează identitatea şi nu are aroganţa de a o impune şi altora." Se pare că nu ajunge această asigurare. Simplul fapt că "din oficiu" toţi elevii sunt înregimentaţi la o anumită oră de catehizare demonstrează că "aroganţa" a devenit politică de cadre, exact invers decât proclamatele paradigme ale educaţiei. Din acest motiv supoziţia că este posibil oricând ca "poporul drept-credincios" să-şi impună cu şi mai multă violenţă "valorile" devine plauzibilă.

Argumentul istoric
Acesta este unul din cele mai proaste argumente, fiind invalid ca expunere în orice schemă de logică. Faptul că "importanţi clerici ortodocşi, greco-catolici etc. s-au implicat în marile evenimente istorice care ne-au marcat evoluţia" nu compensează nici pe departe faptul că mulţi clerici şi mai importanţi au fost părtaşi la evenimente istorice de care ar trebui să ne fie ruşine. Şi aici amintesc numai de robia ţiganilor, pogromurile evreilor, executarea unor mari personalităţi de către legionarii îmbărbătaţi de patriarhul Miron Cristea sau de cuvintele patriarhului Justinian Marina:"Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!"
Să lăsăm istoricilor meritul fiecărei personalităţi, dar nici Biserica în ansamblul ei nu a fost un motor civilizator. Doar odată cu ideile iluministe ce la noi au sosit abia la începutul secolului XIX a fost pusă baza unui învăţământ adecvat, a unei deschideri spre tehnologie şi cunoaştere, a configurării naţiei române. Biserica a folosit sute de ani limba slavă, nu română, în exprimarea sa publică, şi abia la secularizarea averilor mânăstireşti din vremea lui Cuza vasalitatea bizantino-greacă a dispărut.

Argumentul ecumenic
Mda. Numai dacă suntem extrem de siguri de credinţa noastră ne putem permite să comunicăm cu cei cu alte convingeri. Adică doar după ce suntem îndoctrinaţi destul putem fi supuşi probei de a demonstra cât de credincioşi suntem. Şi deşi partenerii de discuţie ecumenică ne oferă dovezi, trebuie să avem puterea de a le respinge cu orice preţ, pentru că suntem credincioşi adevăraţi. Se pare că autorul are dreptate: "Dialogul interconfesional se face între persoane bine situate religios, suficient instruite, în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte religia proprie şi alte religii sau confesiuni."

Argumentul teologic
"Fiecare religie se perpetuează prin intermediul credincioşilor ei. Problema răspândirii credinţei, a iniţierii şi formării religioase ţine de miezul intim al oricărui edificiu religios. De altfel, fiecare religie îşi asumă şi un program educaţional, pedagogic pe măsură, care să cultive şi să propage adevărurile de credinţă. Unde există credinţă religioasă există şi educaţie. Credinţa pretinde împărtăşire în comun, mărturisire, efuziune de idei şi simţire. În Noul Testament chemările către educare şi formare sunt numeroase. "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin" (Matei, 28, 19, 20). Acesta este crezul oricărui slujitor al bisericii sau militant al ei. Pentru clerici, educaţia religioasă constituie o obligaţie explicită, de ordin deontologic, pastoral şi educaţional. Fiecare persoană trebuie îndreptată spre Dumnezeu, trebuie să ajungă la un sens profund al vieţii şi al existenţei. Scopul ultim al formării religioase, în tradiţia creştină, este mântuirea (salvarea), intrarea în Împărăţia Cerească. Pentru aceasta, este necesar să se folosească toate prilejurile, inclusiv perimetrul şcolar."
Nu contează că legea educaţiei spune că prozelitismul religios în şcoală este interzis.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Nu contează că majoritatea conflictelor actuale sunt de origine religioasă.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !
Nu contează că ştiinţa este respinsă dacă nu corespunde dogmei creştine.
Îndoctrinaţi, îndoctrinaţi şi iar îndoctrinaţi !

Argumentul pedagogic
"Cine este educat din punct de vedere religios (catehetic, vezi mai sus) are un start existenţial favorizant şi este pasibil de perfecţionare pe mai departe."
Astfel deducem că oameni "fără Dumnezeu" precum Steven Weinberg, Albert Einstein, Mark Twain, Voltaire, Neil deGrasse Tyson, George Bernard Shaw, Carl Sagan, Bertrand Russel, Richard Dawkins, Stephen Hawking, Charles Darwin sau Emil Racoviţă au fost sau sunt nişte oameni fără şanse de perfecţionare. Şi aici am notat doar câţiva...


Constantin Cucoş este profesor univ. dr., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi şi Vicepreședinte al Consiliului Național al Formării Continue.

2 martie 2013

Ateii nu au voie să fie inculţi

Incultura sau pseudo cultura (lipsa de răspunsuri) generează soluţii mistice, fantastice, religioase. Inculţi mai repede sunt oamenii religioşi, mai ales cei de nivel intelectual jos, ce nu pot avea alt răspuns la întrebarea "de ce" decât "Dumnezeu", nu pentru că răspunsul Dumnezeu este adevărat ci pentru că este cel mai simplu răspuns. Oamenii inculţi preferă răspunsurile simple, chiar dacă nu sunt adevărate. Pentru ei este convenabil să aibă un răspuns, de preferat să fie îmbrăţişat de majoritate sau foarte simplu, care să poată fi înghiţit pe nemestecate.
Nu contează dacă este sau nu corect. Dacă el consideră că-l înţelege sau dacă mulţi alţii îl utilizează este destul pentru omul incult să accepte şi să proclame acel răspuns ca adevăr suprem.

Ateii au trecut prin furcile caudine ale asumării lipsei de răspuns. Au eliminat răspunsul fals tocmai pentru că au accesat cultura care dă răspunsuri corecte. Ateii sunt oameni culţi pentru că nu au altă soluţie.

Nu poţi trăi dacă pui de fiecare dată Dumnezeu în locul realităţii, dar eşti nevoit să pui un răspuns acolo. Şi care să fie corect, care să poată face predicţii funcţionale şi să dezvolte o structură raţională de legi, metode şi concluzii predictibile, adică teorie ştiinţifică. Ştiinţa este forma de cultură maximă. Restul sunt poveşti, frumoase sau morale, cu emoţii şi sentimente, dar sunt doar poveşti.
Ateii sunt nevoiţi să fie culţi. Sunt obligaţi la cunoaştere, la cunoaştere reală, ştiinţifică. Eliminând divinitatea, pentru a avea răspunsuri, ateii caută cunoaşterea veritabilă, poate relativă din punct de vedere a finalizării ultime (în sensul că nu au toate răspunsurile) dar cu certitudine mult mai aproape de adevăr decât mistificările religioase.
"Pot să trăiesc cu dubii, incertitudini şi neştiinţă. Cred că e mult mai interesant să trăieşti aşa decât să ai răspunsuri ce pot fi greşite." a spus Richard P. Feynman
"Există o diferenţă fundamentală între religie, care se bazează pe autoritate (dogmă impusă, credinţă), şi ştiinţă, care se bazează pe observaţie şi raţiune. Ştiinţa va câştiga pentru că funcţionează... Ştiinţa răspunde din ce în ce mai mult la întrebări care intrau în sfera religiei. Explicaţiile date de ştiinţă sunt complete. Teologia este inutilă." Sunt cuvintele lui Stephen Hawking

Cultura e ştiinţă.
Iar ştiinţa e atee.