Dumnezeu există? Asta nu contează.

Credincioșii au răspunsurile. Toate. Adică nu cunosc mecanismul genetic prin care se ajunge de la organisme simple la organisme mai complexe, de exemplu, dar știu cum de sunt ele atât de diverse: așa le-a făcut Dumnezeu. Nu știu ei care sunt atributele unei găuri negre, dar universul este simplu de înțeles cum s-a născut: Dumnezeu l-a creat.

Atâta doar că ăia de au descoperit cum e cu universul sau cu evoluția nu au prea ținut cont de părerea lor. Că n-au ținut cont de părerea lor, pagubă-n ciuperci, oricum nu au o imagine prea bună despre ei înșiși, doar sunt niște păcătoși: așa a spus Dumnezeu. Problema care-i macină este că Dumnezeu a ajuns să nu mai conteze. Sunt atât de multe lucruri cunoscute, încât nu mai e nevoie de El. A ajuns să fie ignorat.

Printre primii a fost Pierre-Simon Laplace: Venind în audiență la Napoleon, pentru a-i aduce ca omagiu un exemplar al cărții sale recent apărute „Exposition du système du monde”, Laplace a fost întrebat de către împărat: „Monseur Laplace, mi s-a spus că ați scris această lucrare voluminoasă despre sistemul Universului, fără a menționa niciodată pe Creatorul său”. Laplace, deși avea un comportament diplomatic în relațiile cu curtea imperială, a răspuns brusc și direct: „Sire, această ipoteză nu era necesară!”. Napoleon, foarte amuzat, i-a relatat acest răspuns lui Joseph-Louis Lagrange, care a exclamat: „Ah! este o ipoteză frumoasă; ea ar explica multe lucruri”.

Mai nou este Stephen Hawking, încă în viață. Spun „încă” cu gândul la un habotnic ce-l întâlnesc zilnic și care, vâzănd cartea ce-o aveam în mână, exclamă: „Ăsta încă n-a murit?” (Ce i-ar mai plăcea... E o gândire creștinească asta?)
Hawking spune: „Ştiinţa răspunde din ce în ce mai mult la întrebări care intrau în sfera religiei. Explicaţiile date de ştiinţă sunt complete. Teologia este inutilă.”

Luke ne ajută să ne lămurim: „E important de observat ca Hawking (de exemplu) nu spune că nu există Dumnezeu, ci doar că, din prisma cunoştinţelor lui dar mai ales al cunoaşterii actuale, teologia e inutilă. Probabilitatea ca aceste forme supranaturale ce guvernează după bunul plac universul să existe tinde incredibil de mult spre ZERO! Nu este nevoie de nici un Dumnezeu, de nici o culoare, de nici o formă sau asemănare, de nici o super-forţă, de nimic neinteligibil pentru ca lucrurile să funcţioneze!
De fapt nici un om de ştiinţă serios nu se pune cu un teolog, pentru că pur şi simplu nu se pot înţelege, noţiunile de bază ale fiecăruia sunt practic total diferite, sistemele de raţionament foarte diferite pentru a putea exista un dialog constructiv. În schimb se rezumă la a nega cu argumente şi raţionamente puternice anumite afirmaţii din repertoriul teologilor. Atât!”

Tocmai asta este cea mai cruntă situație pentru credincioși. Mai bine să fie hulit Dumnezeul lor decât să fie ignorat. Este tipul de reacție specific unei „religii a jeluirii”, a unei religii sado-masochiste, cum sunt religiile abrahamice (iudaismul, creștinismul, islamul): „Hai, distruge-mi Dumnezeul, prin acțiunea ta de fapt el trăiește, asta este dovada pentru mine că Dumnezeu există, te bați tu cu el.”

Dumnezeu există? Asta nu contează. Pentru înțelegerea existenței nu are nici o importanță.
Dar contează pentru oamenii ce suferă datorită deciziilor aberante și periculoase luate în numele unui dumnezeu, chiar dacă este ignorat ca fiind cauză a existenței.