23 noiembrie 2011

Botezul criminal promovat de Biserica Ortodoxă Română

Să recapitulăm. În cadrul ritualului de botez creştin-ortodox la care este supus un nou-născut, punctul culminant este reprezentat de acţiunea scufundării acestuia, până peste cap, de trei ori, în apă. Această acţiune sadică urmăreşte "uciderea" acestuia în vederea "renaşterii" în noua stare de creştin ortodox. Este necesar să precizăm că nu există nici cea mai mică intenţie conştientă a copilului de a se boteza. Acesta este dus prin forţa tradiţiei la botez de părinţii, naşii şi societatea din care face parte.

Domnul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a decis, de curând, că evenimentul petrecut la Braşov în care o fetiţă era cât pe ce să moară prin înec în timpul botezului este de fapt o simplă crispare a acesteia în momentul în care a luat contact cu apa. Mă bucur că vastele sale studii medicale îl îndreptăţesc să dea acest verdict. Are cumva şi o versiune medicală pentru decesul băieţelului Claudiu din Sibiu? Pentru că acesta chiar a murit la botez, nu a avut doar o crispare. A, da, părinţii acelui copil sunt atât de reduşi încât "nu vor să-şi facă păcate şi să-l acuze pe preot de moartea copilului". Probabil de asta "Noi nu am avut nici un caz, niciodată, şi nu există consemnat în istoria Bisericii ca vreun copil să moară la Botez pentru că avem preoţi normali. Nu avem handicapaţi sau psihopaţi sau care fac numai de mântuială. Avem oameni responsabili şi cu oamenii ăştia mergem înainte şi nu ne lăsam călcaţi cu nimic" (ÎPS Laurenţiu Streza).
De fapt chiar aşa sună reproşul la adresa părinţilor fetiţei din Braşov: "Pentru astfel de oameni care solicită botezul şi după aceea ei îl reclamă pe preot şi spune că preotul le-o agresat copiii nu am nici o..." Tot el spune: "Vorbeşti după aceea, nu ce s-ar fi putut întâmpla". Adică nu poţi spune că botezul e criminal decât după ce moare copilul.

Nenorocitule! Botezul e criminal pentru că sensul lui e criminal, e intenţia creştinismului de a ucide pentru a învia. Toată biblia şi toate riturile creştine asta proclamă. De asta ar trebui să se adreseze adulţilor, conştienţi de ceea ce li se întâmplă. De asta o crimă şi mai mare face Biserica infestând minţile tinere, minţindu-i în orele de religie din şcoală că ce bine este să mori pentru a învia.

La ce vă puteţi aştepta la botez, conform spuselor mitropolitului? "Taina botezului este o taină sfântă şi cei care sunt responsabili de a administra această taină o administrează corect şi complet." Întrebat fiind dacă se poate solicita o formulă de botez prin stropire acesta răspunde: "Numai în cazuri clinice, cazuri de boală, cazuri de necesitate, îl cheamă acasă şi-i face botezul acasă, şi ştie cum să-l facă. Noi niciodată nu abuzăm, nu forţăm..."
Aţi priceput, dragi părinţi? Dacă vreţi botez răspunderea vă aparţine în totalitate. Păţeşte ceva copilul? Aici replica preotului Eugen Consulea este nu numai cinică ci de-a dreptul idioată: "E, n-aveţi credinţă!"..."Cred că a fost panica părinţilor. Şi apoi nu ştim viaţa lor pe care au avut-o până acuma..."

14 noiembrie 2011

Biblia - geneză şi metamorfoză V

... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...

Biblia trebuie să fie cuvântul lui Dumnezeu odată ce este cuvântul despre Dumnezeu.
Este necesar ca Sfânta Scriptură să nu fie modificată, interpretată sau trunchiată pentru ca acest cuvânt să rămână corect generaţiilor viitoare.
Mai ales că, despre Dumnezeu revelat fiind, este despre Adevăr.
Întrucât poporul român este în dreapta biserică presupunem că Scripturile Bisericii Ortodoxe Române sunt Cuvântul adevărat, transmis de Apostolul Andrei când a poposit pe aceste binecuvântate meleaguri (bine-cuvântat: cuvânt bun, corect).

Luăm, ca din întâmplare, câţiva psalmi (Pildele lui Solomon, capitolul 8) ai versiunii acceptate de Biserica Ortodoxă Română, ediţia 1982:
24. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.
25. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.
26. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume,
27. Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului,
28. Când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug,
29. Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului,
30. Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui;
31. Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.

Iată aici o sugestivă descriere a Terrei, de unde se vede că exista o cunoaştere astronomică corectă. Pământul era descris ca rotund şi bănuim că se referă la sfericitatea acestuia. Facem acestă analogie pentru că noi ştim sigur, demonstrabil ştiinţific, că Pământul este o planetă sferoidă ce se învârte în jurul Soarelui.

O abordare similară, dar pe care ortodocşii nu pun bază deoarece nu este promovată de Patriarhie, este o formulare a Bibliei executată de teologul Dumitru Cornilescu:
31. jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.
Nu ne putem permite să interpretăm de capul nostru aceste cuvinte şi trebuie să verificăm şi alte scripturi, mai vechi, ale Bisericii noastre. Nu de alta dar răuvoitorii ar putea să invoce ideea precum că "rotund" se referă la circular (rotund: Adj. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc; S.n. Figură, suprafață în formă de disc sau de cerc). Mai ales că versiunea neoprotestanţilor este mai aproape de acestă idee (rotocol: S.n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel). Şi asta ar însemna fie că Dumnezeu nu ştie cum a făcut Pământul fie că Biblia nu este cuvântul său deoarece nu prezintă adevărul, fie că Pământul e plat.

Ne îndreptăm spre ceea ce spune Mitropolitul Bartolomeu Anania în varianta sa ce este şi ea promovată de Patriarhie:
24. şi mai înainte de a fi făcut adâncurile, mai înainte ca izvoarele apelor să fi ţâşnit,
25. mai înainte ca munţii să fi fost sădiţi şi mai înainte decât toate dealurile, El pe mine m'a născut.
26. Domnul a făcut ţări şi pământuri nelocuite şi lumea cea mai'naltă în ceea ce-i sub cer.
27. Când pregătea cerul, eu cu El eram; şi când Şi-a aşezat tronul deasupra vânturilor,
28. şi când a întărit norii cei de sus, şi când, ca pe o temelie, punea izvoarele în ceea ce-i sub cer,
29. şi când a întărit temeliile pământului
31. când El Se veselea desăvârşindu-ne lumea şi întru fiii oamenilor Se veselea.


Hopa! Aici nu avem nici un fel de Pământ rotund, circular sau sferic. Se pare că referirea era la necuprinsul circular al ochilor şi nu la sfericitatea Terrei. E posibil ca răposatul Anania să fi greşit? Să verificăm în continuare. Vom arunca o privire către Biblia de la Bucureşti din 1914:

24. Şi mai nainte de a face adâncurile, mai nainte de a ieşi izvoarele apelor.
25. Mai nainte de ce s'au înfipt munţii, mai nainte decât toate dealurile m'au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt cer.
27. Când gătea cerul cu dânsul eram, şi s'au aşezat scaunul său peste vânturi.
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarele cele de supt cer.
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile pământului.
30. Eram la dânsul tocmind, eu eram de care se bucura, şi în toate zilele mă veseleam înaintea feţei lui în toată vremea.
31. Când se veselea lumea săvârşind, şi se veselea întru fiii oamenilor.


Mda! Nici aici nu se aminteşte nimic de forma pământului. Încep să am convingerea că Biblia nici nu se referă la Pământ ca planetă, cel mult la pământ ca suport al cerului. Mergem mai departe la Biblia de la Blaj din 1795:
24. Şi mai înainte de a facerea adâncurile, mai înainte de a ieşi izvoarăle apelor;
25. Mai înainte de ce s-au înfipt munţii, mai înainte decât toate dealurile m-au născut pre mine.
26. Domnul au făcut laturile şi pustiile şi marginile lumii supt ceriu.
27. Când gătea ceriul cu Dânsul eram, şi când Şi-au osibit scaonul Său preste vânturi,
28. Şi când au întărit norii cei de sus, şi ca nişte tării au pus izvoarăle ceale de supt ceriu,
29. Când au pus mării hotar şi apelor, ca să nu treacă ţărmurile sale, şi tari au făcut temeliile pâmântului,
30. Eram la Dânsul tocmind, eu eram de carea să bucura şi în toate zilele mă veseleam
înaintea feaţei Lui în toată vreamea.
31. Când Să veselea lumea săvârşind şi Să veselea întru fiii oamenilor.


Deci pământul e plat şi versiunea Bibliei după care se iau ortodocşii e greşită. Măi să fie! Să intrăm şi mai adânc în istorie - Biblia de la Bucureşti din 1688 - prima traducere completă în română:
24. Şi mai nainte decît a face beznele, mai nainte decît a ieşi izvoarăle apelor,
25. Mai nainte de a se întări munţii, şi mai nainte de toate dealurile mă naşte.
26. Domnul au făcut ţări şi nelăcuite, şi margini lăcuite celui de supt ceriu.
27. Cînd gătiia ceriul, eram de faţă cu El; cînd usebiia scaunul Său preste vînturi,
28. Cînd tari făcea pre cei de sus nori, şi cum tare punea izvoarăle celui de supt ceriu,
29. Cînd punea mării cercetarea Lui, şi apele nu vor treace gura lui, şi tari făcea temeaile pămîntului;
30. Eram lîngă El tocmind, eu eram cu carea să bucura, şi în toate zilele mă veseliiam în faţa Lui preste toată vremea;
31. Cînd să veseliia lumea săvîrşind, şi Să veseliia întru fiii oamenilor.


pamantul e plat in biblie


De aici desprind ideea că Pământul este un teren (plan) solid în interior şi plat, cu munţi "aşezaţi" (sădiţi) pe el, între apele ce-l înconjoară, cu un cer deasupra "aşezat ca o boltă" (arc de cerc fixat de pardoseală prin pereţi), solid şi acesta odată ce norii sunt fixaţi de el ("tari" şi ei pentru că "norii nu se rup sub greutatea apelor. - Iov 26.8").

În concluzie Biblia este corectă în măsura în care este adnotată şi modificată conform cunoştinţelor obţinute pe cale ştiinţifică (revelaţia nu a funcţionat?), aşa cum au păţit versiunile româneşti moderne (Cornilescu şi Teoctist). Dar asta ar fi o intervenţie impardonabilă în cuvântul Domnului. Să fii fost introducerea cuvântului rotund o scăpare omenească? În acest caz trebuie reclamată această inadvertenţă în vederea corectării. Dar cum să faci acest lucru când creştinii români tocmai pe acest paragraf se bazează pentru a arăta că ştiinţa nu este altceva decât redescoperirea revelaţiei din Biblie?

Acesta este procesul prin care scrierile sfinte se modifică şi se îmbunătăţesc odată cu trecerea timpului, părând ancorate în realitate. Revelaţiile sunt iniţial fantezii neverificabile, dar sunt schimbate odată cu descoperirile adevărate, ştiinţifice, obiective. Eppur si mouve!

PS: În scripturile vechi, greceşti, slavone, romane sau ebraice (şi bănuiesc că în toate celelalte traduceri), în paragraful respectiv nu este nici cea mai mică sugerare a "rotunjimii" Pământului. Ca de altfel nicăieri în textul sfânt.

În subiect:
Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III
Biblia - geneză şi metamorfoză IV

10 noiembrie 2011

Botezul ortodox - o tradiţie periculoasă

Iniţial botezul creştin era o matură afiliere la Biserică.
Nicăieri în Biblie nu este pomenită o botezare a pruncilor.
Nuanţasem într-o postare anterioară:
"Acest protocol de accept în sânul Bisericii a fost şi este imperios necesar pentru creştini, nu numai datorită definirii lor şi a comuniunii cu Dumnezeu dobândite ci şi pentru ca masa credincioşilor prin număr să devină cu adevărat importantă. În vechime nu era îndeajuns înmulţirea naturală a creştinilor, astfel încât aceste ritualuri de botezare subliniau renaşterea ca adept al creştinismului, chiar dacă persoana în cauză era foarte bătrână sau pe moarte. Aici un rol important îl joacă şi "puterea" de a reuşi să îmbunezi divinitatea, una din metode fiind cea de a-i aduce noi adepţi (jertfe), împletindu-se astfel jertfa cu înmulţirea.

Botezul, sau creştinarea, ajunge astfel cea mai importantă "taină" a creştinului, după umila mea părere, fiind totodată singura care subliniază apartenenţa la Biserică, chiar dacă după aceea persoana în cauză se îndepărtează de ea. Dar importanţa acesteia este pentru grup, pentru comunitatea creştinilor, şi nu pentru ceilalţi, fie ei de alte religii sau fără, şi nici măcar pentru cel botezat, care de cele mai multe ori este nou-născut (la ortodocşi)."


Oportunismul bisericii pentru a creşte cu orice preţ împletit cu nevoia de recunoaştere a odraslelor de către comunitate a dus la mixarea acestor interese, ajungându-se să se supună la ritualul botezului nou-născuţii. Un rol important l-a avut satanizarea existenţei ridicată la rang de artă de creştinii evului mediu, ce vedeau diavolul în orice fiinţă necreştinată. Lipsa de igienă, sărăcia şi epidemiile făceau ca mortalitatea infantilă să fie imensă. Acest lucru a favorizat botezul copiilor mici. De treceau de caznele creştinării forţate şansele de a supravieţui bolilor erau mai mari. Nu trebuie subestimată ideea că investiţia într-un copil este importantă şi cu cât copilul este mai vârstnic cu atât pierderile sunt mai mari în caz de deces. Aşadar este mai eficient să supui botezului un copil nou în care s-a investit puţin decât un copil mare în care s-a investit mult.

Pentru că botezul este o manifestare periculoasă, mai ales pentru un copil foarte mic. Avem două cazuri recente, unul la Braşov şi altul la Bucureşti. Ambele încheiate fericit, dacă salvarea copiilor după chinul suportat se poate numi fericire. Nu acelaşi "noroc" l-au avut doi copii, unul din Republica Moldova şi altul din Sibiu, care nu au mai fost salvaţi.
Aceste cazuri nu sunt izolate sau excepţii. Dimpotrivă. Chinurile la care sunt supuşi nou născuţii sunt greu de înţeles de noi. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi puneţi-vă în locul bebeluşilor. Nişte fiinţe extraordinar de puternice vă trezesc din somn, vă urlă la urechi, se aglomerează ameninţător, vă dau peste cap programul şi hrana. Apoi, fără nici o pregătire, o persoană din faţa căreia toţi se dau la o parte, inclusiv mama, vă aruncă cu forţa în apă. Nu o dată, ci de trei ori. Nu până la brâu, ci până peste cap, ameninţându-vă existenţa prin înec. Şi care este experienţa voastră de viaţă, respectiv de supravieţuire? Probabil la fel de mare ca a unui om preistoric transformat peste noapte în paraşutist.

Sunt oripilat de declaraţia preotului de la Braşov, Eugen Consulea. "E, n-aveţi credinţă!"..."Cred că a fost panica părinţilor. Şi apoi nu ştim viaţa lor pe care au avut-o până acuma..." Aţi priceput? Dacă moare copilul la botez părinţii sunt de vină.
Sunt oripilat şi de atitudinea părinţilor şi rudelor copilului decedat din Sibiu: nu cer socoteală preotului pentru că are un copil cu handicap, părinţii se iubesc şi sunt tineri, poate le dă Dumnezeu alt copil, dacă acesta a fost luat a fost pentru că aşa a vrut Dumnezeu.
Iată o imagine ce arată un botez adevărat (întreit), după cum proclamă adepţi ai cultului:


În concluzie botezul ortodox este criminal.
De ce sunt barbare tradiţiile religiose?
Unul din motive este vechimea lor. Cu cât sunt mai vechi cu atât acestea sunt mai lipsite de compasiune. Compasiunea se învaţă şi se exersează, este atât predispoziţie cât şi efort. Obiceiurile moderne sunt mult mai pline de compasiune decât vechile tradiţii. Numai că tradiţia impune. Este autoritară. Să luăm ca exemplu limba, care şi ea este o tradiţie. Nu putem comunica cu cineva dacă nu vorbim aceeaşi limbă. Sau o învăţăm noi pe a lui, sau o învaţă el pe a noastră. Eventual învăţăm amândoi o limbă "internaţională", neutră. Dar religiile nu permit acest lucru. Nu poţi fi ortodox "pe jumătate". Mai ales că tradiţia religioşilor este demonstraţia fără echivoc a valorii şi originalităţii lor. E necesară o atitudine civică substanţială pentru transformarea pozitivă a tradiţiilor religioase. Care şi asta se dobândeşte. La nivel de societate se dobândeşte prin victime, de multe ori inocente. Cu cât sunt mai multe victime că atât atitudinea de a respinge acea tradiţie devine mai puternică. Se pare că e nevoie de multe crime prin creştinarea pruncilor pentru dispariţia sau transformarea acesteia.

Un alt motiv este potenţialul infecţios al credinţei şi al sistemului religios. Masa religiosă este rigidă. Impune dogme, tradiţii şi valori. Credinciosul, din dorinţa de a demonstra apartenenţa la grup, acceptă aceste "cazne", ba chiar intră, inconştient, într-o "cursă a înarmării", respectiv într-o cursă a gesturilor de dovadă. Şi cu o rapiditate fenomenală, gestul de afinitate este remarcat, adoptat, standardizat, apoi impus prin dogmă şi transformat, naiv, în "tradiţie". Botezul creştin nu a făcut excepţie. Iniţial a fost un obicei esenian (Ioan Botezătorul şi Iisus făceau parte din secta schismatică a evreilor esenieni, majoritatea evreilor nu practicau botezul ca renaştere divină, utilizau doar o spălare rituală, fără oficiant) ce a fost remarcat şi adoptat de creştini. Cu cât persoana se boteza mai de tânăr, cu atât era mai bine cotat în colectivitatea creştină. La un moment dat părinţii au luat această decizie, impunând botezarea de la vârste din ce în ce mai fragede. Probabil în mai puţin de două secole de după impunerea creştinismului ca religie oficală în Imperiu (Constantin cel Mare) creştinii au ajuns să îşi boteze copiii. Apoi, interzicând păgânismul, Teodosie cel Mare (379-395) dă frâu liber botezării forţate, adulţi şi copii deopotrivă.

Nu cel din urmă aspect pentru persistenţa botezului în acestă formă este... prostia. Conceptul că preotul oficiant "ştie ce face" şi că "doar nu o să se-ntâmple tocmai copilului meu". Judecata cum că o tradiţie nu poate face rău şi că aceasta are un "scop divin". Ideea că dacă toată lumea o practică însemnă că e un lucru bun.
Aici am o snoavă:
Cică o vestită gospodină este întrebată de reţeta de preparare a găinii într-un mod deosebit.
"Tai găina în două..." - zise gospodina. Dar de ce o tai? fu întrebată. Aşa e tradiţia, am învăţat de la mama. Mama trăieşte? Da. Hai s-o întrebăm de ce. Apoi maică, eu nu ştiu, e de la bunica lăsată. O putem întreba, mai trăieşte? Da.
Bunico, dragă, suntem curioşi, de ce trebuie să tai găina în două?
Apoi maică, pe vremea când eram tânără, eram săracă, şi oala în care fierbeam supa era prea mică să încapă toată găina. Trebuia să o tai...

9 noiembrie 2011

Certitudinea şi argumentele

Credinciosul se raportează la ceea ce a fost învăţat să se raporteze în mod necondiţionat. El nu are dubii în credinţa sa. Dacă ar avea dubii nu ar mai fi credincios. Convingerile sale sunt imuabile, radicale, definitive. El consideră că nu se înşală, iar dacă apar umbre ale unor rezultate ce contrazic credinţele sale acceptă argumentaţii eronate sau reinterpretează enunţul iniţial în speranţa înglobării realităţii în sistemul său viciat. Credinciosul refuză să pună în discuţie credinţa sa, considerându-se discriminat de cei ce au o altă părere. Nu încercă să se întrebe dacă a sa credinţă reprezintă realitatea sau nu. În ultimă instanţă încearcă să transforme imaginea realităţii, minţindu-se.

Necredinciosul este omul dubiilor. Fără certitudini asumate nemotivat. Se ghidează doar după cele argumentate. Şi acelea sunt acceptate doar ca relative în sens filosofic. O potenţială descoperire ce lansează un alt şir de argumente poate să schimbe convingerile sale. Din acest motiv argumentele ce stau la baza imaginii sale despre realitate nu pot fi de tipul erorilor de logică, ele decurg din argumentaţii anterioare, au întotdeauna o bază faptică, demonstrabilă independent de voinţa şi scopul demonstratorului. Sistemul său este puternic şi stabil, chiar dacă pare ancorat într-o relativitate. Convingerile sale sunt solide datorită cunoaşterii ştiinţifice. Necredinciosul se îndoieşte şi de sine, consideră că poate greşi. Întotdeauna va căuta răspunsurile şi nu se mulţumeşte cu inventarea unora sau cu acceptarea lor fără dovezi.

Aici nu vorbesc de teişti şi atei. Deşi teiştii sunt fără excepţie credincioşi. Dar şi ateii pot fi "credincioşi atei". LazyPawn are un articol edificator: Sunt împotriva ateismului-credinţă.

6 noiembrie 2011

Bani în plic versus coroane funerare

COMUNICAT

În conformitate cu hotărârea Adunării Parohiale din data de 01.01.2011 (probabil greşeală de tipar), la înmormântările din parohia ortodoxă Someşeni, cei apropiaţi familiei nu vor mai aduce coroane!
Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani reprezentând contravaloarea unei coroane de flori - va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie.
S-a luat această hotărâre din următoarele motive:
- în cele mai multe cazuri membri familiei nu ştiu cine a adus coroane şi nu citesc ce scrie pe panglicile de pe acestea;
- aducând coroane, cei apropiaţi nu ajută cu nimic familia îndoliată, care în astfel de situaţii are extrem de multe cheltuieli;
- banii cheltuiţi pe coroane sunt bani aruncaţi pentru că, ulterior, în cele mai multe cazuri coroanele şi florile de pe ele sunt furate şi revândute şi apoi arse;
- familia se va îngriji ca lângă sicriu să fie totuşi câteva coroane din cele mai frumoase iar cu banii de la înmormântare pot face milostenie sau pot acoperi anumite chetuieli.

Paroh Pr. Dr. Ioan Roman

Ce înţeleg eu din ce spune Adunarea Parohială (gura preotului, hai să fim serioşi):
Înmormântarea nu are nimic divin, din acest motiv ea trebuie să fie eficientă şi nu tradiţională.
Eficienţa nu trebuie dobândită prin diminuarea cheltuielilor (familiei îndoliate) ci prin creşterea veniturilor (bisericii).
Recunoaştem că veniturile bisericii sunt exorbitante (în astfel de situaţii familia îndoliată are extrem de multe cheltuieli).
Creşterea veniturilor se poate face şi prin reconversia anumitor cheltuieli, deocamdată coroanele.
Acestă hotărâre poate fi extinsă la nivel naţional: depunerile oficiale de coroane se pot transforma în subvenţii guvernamentale pentru Biserica Ortodoxă din România.
Membrii familiei îndoliate sunt analfabeţi.
Banii ce nu ajung în buzunarele preoţilor sunt bani aruncaţi.
În cimitir se fură.
Dă-i dracului de ţigani, cu florile lor cu tot!

1 noiembrie 2011

Cimitir versus crematoriu

Biserica Ortodoxă din România, prin gura Mitropoliei Clujului, se amestecă în afacerile unor firme private, trage politicienii de urechi şi se pune dea curmezişul convingerilor oamenilor. Se opune construirii primului crematoriu uman din Transilvania.

Credeţi cumva că aceste demersuri sunt de natură dogmatică, biologică, sau morală? Vax! Natura opoziţiei este economică. Motivaţia?
Cimitirele Bisericii sunt aglomerate şi dorinţa de control şi putere e mare. Bisericile insistă pe lângă forurile localităţilor pentru a extinde cimitirele. Primesc pe de-a moaca terenuri din domeniul public, în care mai apoi fac legea. Realmente închiriază fiecare parcelă de doi metri pătraţi pentru o grămadă de bani, pe timp limitat. Credeţi cumva că acel "loc de veci" e pe veci? Aiurea, e la latitudinea versaţilor popi.

Un ban în plus te aşează mai aproape de alee sau de intrarea în cimitir. Nu credinţa, nu faptele bune pe care le-ai făcut de-a lungul vieţii. Nu. Banii fac asta. Ajungi "în faţă" dacă ai origine "sănătoasă". Dacă faci parte dintr-o familie cunoscută, cu ştate lungi de plată în cutia milei din parohia respectivă. O chitanţă de la altă parohie e aproape la fel de insignifiantă şi vulgară ca şi hârtia igienică folosită, cel puţin asta e privirea preotului de i-o arăţi. Doamne fereşte să fii ţigan sau sărac. Ajungi în marginea cimitirului, lângă sinucigaşi şi atei. Să mai spun de "sectarii" şi "rătăciţii" celorlalte religii? Deşi cimitirul, ca teren, a aparţinut tuturor până să fie trecut sub jurisdicţia ortodocşilor.

Tot cimitirul este sursa de putere ideologică, de manipulare psihologică, de control a maselor. Nu există imagine mai terifiantă decât mulţimea de morminte. Iar faptul că toţi acei morţi au trecut prin cădelniţa preotului îi dă acestuia imaginea de puternic. Înmormântarea nu este pentru cei morţi. Este pentru cei vii. Şi nu este pentru ca ei să se simtă mai bine după ce au pierdut pe cineva drag, ci pentru a se simţi şi mai rău, ca supravieţuitori. Aşadar ce rost ar mai avea ceremonia, dacă nu mai există acel loc care să ne reamintească tuturor cine e cel puternic?

Crematoriul este cea mai cumplită invenţie. Taie cele mai sigure fonduri, suspendă motivaţia existenţei bisericii, anulează puterea clerului. Crematoriul ne dă posibilitatea de a găsi adevărul.
Pe raftul cu albume de familie este urna strămoşilor...