Pariul lui Pascal demontat

Rezumatul pariului:
1. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii răsplătit cu o viață veșnică în rai, deci un câștig infinit.
2. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii condamnat la un iad veșnic, deci o pierdere infinită.
3. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplatit, deci o pierdere finită.
4. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplătit dar ți-ai trăit viața așa cum ai vrut, deci o pierdere finită.

Răspunsul meu:
1. Care Dumnezeu? Doar se știe că adevăratul creator e Moș Crăciun. Îți dai seama ce fraier ești dacă te închini creatorului greșit?
2. Faci fapte bune dar crezi în creatorul greșit. Dar creatorul e bun și te iartă că ai crezut în cel greșit. În acest caz te iartă și dacă nu ai crezut în nici un creator.
Sau creatorul e rău... și atunci nu merită să fie considerat creator.
3. De fapt te închini lui nu pentru că ești tu bun sau deștept ci pentru că ești... fricos. Un creator care te recompensează pentru că ți-e frică este un creator... ipocrit.

Principiul Creatorului - un principiu defect

Principiul Creatorului l-am putea enunța astfel:
Ceva foarte complex (cum este specia umană sau universul) nu poate apare din întâmplare sau nu poate fi generat pe căi naturale ci în urma unui proces de creație, de fabricare a acestei complexități conform unui plan și a unui scop prestabilit... de către un Creator.
Exact la fel cum un ceas nu poate apare din întâmplare sau prin procese naturale ci construit de un ceasornicar (Palley).
Dar...
Dacă ceva complex nu poate exista decât creat de ceva și mai complex, de un Creator inteligent, atunci nici Creatorul inteligent nu ar fi putut exista... fiind foarte complex... decât dacă ar fi fost creat la rândul lui de un alt Creator și mai inteligent, ce l-a precedat.
Dar nici Creatorul Creatorului nu ar fi putut exista... decât creat de Creatorul Creatorului Creatorului ... și tot așa la infinit...
Principiul Creatorului este un principiu eronat logic (Dawkins).

Cum poate apare totuși ceva complex? Din precursori ai săi mai simpli, prin selecție naturală, într-un timp suficient de lung. Adică conform descrierii lui Charles Darwin în vestita sa lucrare Originea Speciilor. Cunoscută acum ca fiind Teoria Evoluției.

Cerere înscriere religie

Doamnă, Domnule Director,

Subsemnatul ................................................................, părinte al elevului, elevei ......................................................................, din clasa .............., solicit prin prezenta înscrierea copilului meu la orele de îndoctrinare religioasă pentru a i se preda elemente specifice, confesionale, de dogmatică, catehism şi liturgică conform confesiunii cultului (denumirea cultului) ......................................................................................, pentru anul şcolar ...............................
Menţionez că am luat la cunoştinţă faptul că acesta poate avea probleme de asimilare a cunoştinţelor ştiinţifice datorită incompatibilităţii doctrinei religioase cu restul programei şcolare.

Data .........................
Semnătura,



În atenţia doamnei, domnului director al unităţii de învăţământ
....................................................................................................

Pentru cei ce doresc formatul .doc download aici.

Vrei religie? Fă cerere!

Religia nu este obligatorie. Abia vineri, 23 Ianuarie 2015, Monitorul Oficial a publicat decizia (vezi .pdf) Curţii Constituţionale ce prevede că a înscrie din oficiu elevii la orele de religie este neconstituţional:
Monitorul Oficial nr. 0059 din 2015
Actul nr. 669 din 12 Noiembrie 2014
Emitent: Curtea Constituțională a României
Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Astfel că părinţii ce doresc să îşi îndoctrineze copiii cu o anumită dogmă religioasă trebuie să depună o cerere. Mai jos un formular ce poate veni în sprijinul acestora.

Doamnă, Domnule Director,

Subsemnatul ...................................................., părinte al elevului, elevei .................................................., din clasa .............., solicit prin prezenta înscrierea copilului meu la orele de religie pentru a i se preda elemente specifice confesionale de dogmatică, catehism şi liturgică conform confesiunii cultului (denumirea cultului) ..................................., pentru anul în curs ...............................

Data .........................
Semnătura,

În atenţia doamnei, domnului director al unităţii de învăţământ ...........................................................

Scrisoare deschisă

Mă aliez şi eu acestei scrisori deschise:

Către: Ministerul Educației Naționale
În atenția: domnului ministru Remus Pricopie
Subiect: Implicarea societății civile în procesul de evaluare a conținutului noilor manuale școlare

Stimate domnule ministru,

Organizațiile semnatare vă solicită implicarea societății civile în procesul de evaluare a conținutului noilor manuale școlare, pentru a se evita ca atitudini discriminatorii sau antiștiințifice să ajungă în materialele educaționale. Solicitarea noastră se bazează pe angajamentul anterior al Ministerului, din martie 2012, de a ne implica într-un astfel de demers. Implicarea doar a anumitor culte religioase în acest proces ridică semne mari de întrebare în privința transparenței mecanismului de evaluare.

Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la mai multe aspecte:

- De peste două decenii sunt folosite în școli manuale care promovează atitudini discriminatorii și instigatoare la ură. Este vorba în principal de manualele de religie, din care copiii învață că nu trebuie să vorbească sau să se joace cu copiii de altă religie sau copii necredincioși, că femeile nu sunt egale cu bărbații, că necredincioșii nu sunt egali cu credincioșii etc.;
- Noțiunile de educație pentru sănătate sunt aproape absente, manualele de Religie promovând insistent, în schimb, "rugăciunea" ca posibilă soluție pentru orice problemă;
- Numeroase manuale actuale nu țin cont de cel mai important criteriu specificat chiar în normele Ministerului: corectitudinea conținutului științific. În prezent sunt în uz anumite manuale de Geografie în care se menționează că Universul ar avea doar 6.000 de ani, în timp ce unele manuale de Biologie sau Istorie consideră creaționismul o teorie științifică; aceste abordări contravin flagrant principiului mai sus enunţat;
- Într-un comunicat de presă difuzat de Patriarhia BOR, se afirma:
Noul Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (2008) reglementează dreptul exclusiv al Patriarhiei Române în privinţa editării, tipăririi şi difuzării [...] manualelor de religie [...] (art. 163 alin. (3) și art. 166 din Statut, text consolidat 2011). [...]
Având în vedere modificarea legislației bisericești în domeniul producerii și comercializării Sfintei Scripturi [...] şi a manualelor de religie[...], toate aprobările (binecuvântările) și avizele acordate de Patriarhia Română anterior intrării în vigoare în luna ianuarie 2008 a noului Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române sau acordate de eparhii în domeniul de exclusivitate al Patriarhiei Române sunt nule.

O astfel de pretenție, fără acoperire legală, în cazul în care ar fi acceptată de Minister, ar institui un monopol cu consecințe grave atât financiare cât și în privința calității educației.
- Salutăm precizarea explicită din setul de criterii de evaluare a manualelor de religie (aprobat de Minister sub nr. 652/07.05.2014) conform căreia:
Manualele nu vor avea un caracter denigrator în relaţie cu o altă biserică şi nu vor promova ostilitatea pe criterii religioase.
dar o considerăm insuficientă în conditiile în care nu se face nici o referire la atei, agnostici, nereligioși sau aderenți ai unor secte sau culte care nu sunt considerate, în mod uzual, "biserici" – islamic, budist, hinduist etc.;
De asemeni, considerăm necesară includerea explicită a unor criterii care să prevină discriminarea de gen sau denigrarea și cultivarea ostilității față de minoritățile sexuale.

Școlile din România sunt frecventate de copii provenind din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Ne exprimăm încă o dată convingerea că pentru o educație cât mai complexă, elevii ar trebui să studieze istoria religiilor și nu o dogmă anume.

În aceste condiții, considerăm necesar ca societatea civilă să fie implicată în discuțiile privind noile propuneri de manuale școlare, pentru a evita eventuale derapaje și pentru a contribui la creșterea calității educației din România.

Semnează:
• Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)
• Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
• ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei
• Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
• Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință
• Asociația Mame pentru Mame
• Asociația Transcena
• Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS)
• Centrul de Resurse pentru Participare Publică (Ce-Re)
• Asociația Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului –(GRADO)

Biblia spune că "a crede" e o pacoste...

O provocare...
Pentru Atei: Am postat un pasaj din Biblie. Nu se pune problema în a crede sau nu. De asemenea nu contează felul de interpretare, adliteram, simbolic, analogie etc... şi nici faptul că cei doi ar putea reprezenta o generaţie a ciobanilor sau a celor care au lucrat pământul... Mă intereasează care este ideea, sau meesajul din din text.
1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu".
2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.
3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.
4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui,
5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.
6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta?
7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"
8. După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.
9. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?"
10. şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.

Răspunsul meu:
Ideea este că pre-judecăţile religioase ucid. Cel ce crede că primeşte mesaje de la divinitate se poate înşela şi poate face gesturi reprobabile în baza acestor credinţe. Problema nu este doar că le face, ci că nu înţelege. Nu numai fapta sa este greşită ci chiar raportarea pe care el o are faţă de divin este greşită. A te raporta la divinitate fără a căuta dovezi care să confirme sau să infirme credinţa ta te aruncă în eroare iar eroarea e fatală. Experienţa ne arată că în momentul în care căutăm dovezi descoperim raţiunea şi metoda de cunoaştere de tip ştiinţific. Iar asta distruge ideea religioasă, indiferent care ar fi ea. Credinţa e o pacoste.

Istoria...

Avem câteva întrebări fundamentale:
- Cine suntem noi, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
- Ce este această lume şi cum este alcătuită?
- Putem descoperi trecutul şi calcula viitorul?
Istoria încercărilor de a răspunde la aceste întrebări este istoria ştiinţei.
Istoria îmbrăţişării răspunsurilor false, fără dovezi şi uneori chiar împotriva lor este istoria religiilor.

(credit: https://www.facebook.com/HumanOdyssey/photos/a.193886297403628.41593.178971832228408/426297290829193/?type=1&stream_ref=10)

Înainte de naşterea Universului...

Bun, şi dacă Dumnezeu, Zeus, Allah etc. au creat Universul, se pune întrebarea: Ce au făcut ei înainte de a crea universul? Şi cum le-a venit ideea să creeze universul în momentul t_0 şi nu în momentul t_1? Nu ştiu, ideea unui Univers creat şi care nu a existat dintotdeauna mi se pare la fel de aberantă precum toate religiile.

Universul nu a existat dintotdeauna pentru că "dintotdeauna" nu există. Pur şi simplu timpul şi spaţiul există de doar 13,8 miliarde de ani. Indiferent cât de mult am dori sau am încerca nu vom ajunge "înainte" de bigbang deoarece nu există acest "înainte".

Big Bang-ul nu este un moment de apariţie a Universului, ci de trecere a acestuia dintr-o stare în alta, fenomen care se poate repeta.

Ceea ce prezinţi tu este o supoziţie fără fundament evidenţiabil, datorată "simţului comun" care ne spune că "prezentul" urmează după un "trecut". Problema acestei percepţii este că noi trăim într-un spaţiu-timp nici prea-prea, nici foarte-foarte. Din acest motiv ni se pare că spaţiul este oarecum rigid de "drept" şi timpul este succesiunea în care cauza precede efectul întotdeauna. Aici e problema!
În realitate, la dimensiuni macro şi micro "universale", spaţiu-timpul este deformabil în funcţie de viteză şi gravitaţie iar timpul poate, dacă nu curge invers, cel puţin să se oprească.
Din păcate limbajul uman s-a dezvoltat tot în acest "spaţiu-timp comun", aşa că încă nu există cuvinte care să elimine "timpul" din substanţa lor. Din acest motiv vorbim despre "începutul" universului, având subdusă ideea defectă a unui "înainte de început". Acest "înainte de început" nu există, este un nonsens din punct de vedere fizic, este ca şi cum ai spune că "dincolo" de Polul Nord este un punct şi mai la nord. Nu este. Toate punctele din altă poziţie faţă de Polul Nord sunt mai la sud.
Ideea cu adevărat măreaţă este că pe o sferă oricare dintre puncte poate fi considerat ca fiind Polul Nord. Astfel putem avea Multiversul, în care toate soluţiile (punctele de pe sferă) sunt pasibile a fi Polul Nord, dar noi, "obligaţi să ne strecurăm" printre celelalte universuri, percepem doar parametri universului nostru în care "Polul Nord" este autodevenirea sa de acum 13,8 miliarde de ani. Cu toate acestea, măsurându-ne universul, descoperim că acesta nu este cum ne-am aşteptat, cu un spaţiu-timp infinit, deşi ne vine greu să acceptăm şi să înţelegem asta.
Este exact aceeaşi situaţie pe care au avut-o strămoşii noştri în a înţelege că pământul este o planetă sferică. În acea perioadă pământul pentru ei părea plat, existând un singur drum care leagă în cel mai scurt timp două puncte: linia dreaptă. Este exact acelaşi lucru. Abia când au reuşit să străbată distanţe imense au observat că pot ajunge în acelaşi punct, în acelaţi timp, folosind trasee diferite deşi toate erau în linie "dreaptă". De ce? Pentru că ei de fapt nu se deplasau pe un plan, ci pe suprafaţa unei sfere, şi foloseau de fapt "meridiane" diferite.
Acum suntem ameninţaţi de conflictul în escaladă dintre SUA şi Rusia. La prima vedere, obişnuiţi cu harta de la meteo, credem că un eventual atac aerian se va desfăşura pe deasupra Europei. Fals! Cel mai scurt drum între Rusia şi SUA este pe la Polul Nord.

Salut cu această ocazie Colegiul Naţional Andrei Şaguna, gazdă a ediţiei a XII-a a Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică, Braşov, 11 aprilie 2014, şi urez succes participanţilor.

Revelație versus știință

Materialul depăşeşte cu mult capacitatea noastră de a construi modelele lui. Aşa că spiritualul este la piciorul broaştei în comparaţie cu ceea ce evidenţele materialului arată. Să inventezi pe cineva care construieşte un om adult viu din pământ este la acelaşi nivel cu a inventa un Făt Frumos ce ridică o pădure aruncând un pieptene. Pe când să demonstrezi cu fapte verificabile că organismele complexe sunt urmaşii unor organisme mai simple supuse presiunii selective este cu adevărat valoros, nu pentru că "invenţia" este originală ci pentru că realitatea, verificată şi răsverificată de fiecare experiment, corespunde.

Materialul este și va fi la piciorul broaștei față de spiritual. Fară a ignora importanța materialului afirm că materia este doar energie, cel mult informație (deși aici poate greşesc) însă cam atât. Și creştinismul acordă atenţie materiei (de aici cultul moaștelor dar asta e altă discuție) însă nu reduce totul la particule elementare, neuroni, reacții chimice samd. Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...

„Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...”
Aha! Deci nu contează că știința ca proces poate să ofere modele conforme realității și mijloacele de a afla asta. Ce contează este ca divinitatea în care tu crezi să fie confirmată, chiar și împotriva evidențelor.

Ştiinta poate să ofere modele conforme realităţii? De când? Eu ştiu că se tot schimbă, ceea ce e valabil azi e contrazis mâine, e orbecaială în "lumina" raţiunii şi logicii. Revelaţia da, e absolută, deoarece a fost, e şi va fi aceeaşi, nu se schimbă. În afara lui Dumnezeu nu există adevăr. Îl cunoşti doar trăind, experimentând legea Lui.

Știința oferă modele conforme realității, cu limitările capacităților tehnologice. Dacă și numai o singură dovadă ar contrazice modelul respectiv metoda științifică îl aruncă la gunoi, fie recunoscând că acolo nu are deocamdată capacitatea de a oferi un model, fie propunând un altul care să înglobeze dovada respectivă. Știința nu „se schimbă”, se îmbunătățește.
Să luăm ca exemplu sfericitatea Pământului. Evidențele subjugate primelor observații empirice păreau a oferi un model în care Pământul e plat. Abia când tehnologic a devenit posibil a măsura distanțele și raportul umbrelor obiectelor luminate de soare la diferite latitudini și observându-se diferențe față de ipoteza unui pământ plat s-a propus ipoteza unui pământ sferic. Pământul a fost dintotdeauna sferoid, nu a fost niciodată plat, atâta doar că modelul nu era conform. Acum, indiferent cât de mult va cunoaște omenirea, pământul nu va deveni cubic sau plat din nou, tot sferoid va fi. Asta arată că știința oferă cunoaștere reală, corectă, conformă adevărului existenței, deși informația este infirmabilă. Tocmai asta dă putere cunoașterii științifice, faptul că se pot verifica și răsverifica ipotezele și teoriile sale.
Spui că revelațiile sunt adevărata cunoaștere? Fals! Doar revelațiile confirmate științific au rezistat deoarece știința le-a eliminat pe cele eronate, le-a selectat. Biblia e plină de revelațiile unui pământ plat, doar că acum sunt modificate cuvintele biblice pentru a corespunde realității, numai că asta nu se poate face peste noapte și „dovezile” aberațiilor „revelate” încă mai există.
Iată alăturat dovada că Biblia a fost modificată pentru a corespunde adevărului evidențiat științific: Biblia - geneză şi metamorfoză V ... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...

Nimic nu se poate naşte din nimic. E prea complexă lumea asta pentru a o atribui haosului. Există forţa creatoare iar acest lucru se simte zi de zi în orice obiect material şi în orice stare spirituală. Dumnezeu există şi nu trebuie să citeşti toate cărţile lumii ca să afli asta. Se simte în interior şi în exterior.

Simţurile nu ne înşală? Pardon. De asta există magicieni şi trucuri care profită de limitatele noastre simţuri. Pentru că ne putem înşela uşor. Tocmai de asta avem nevoie de raţiune şi metodă ştiinţifică: pentru a înlătura erorile datorate simţurilor şi trăirilor.
Dacă un lucru complex, ordonat, are un creator înseamnă că şi creatorul, la rândul lui mai complex şi mai ordonat decât orice lucru, are un creator al creatorului, doar NIMIC nu se poate naşte din haos, nu? Aşadar pe Dumnezeu cine l-a creat?
În realitate nu este nevoie de Dumnezeu pentru a apare lucruri complexe din lucruri mai simple, ajunge selecţia. Iar materia are acestă posibilitate, datorită faptului că este în mişcare continuă: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/despre-univers-evolutie-si-cunoastere.html

Duel creaţionism - evoluţie

- Mamă, care e diferenţa între evoluţionism şi creaţionism?
- Vezi tu blocul în care noi locuim? Ei bine, draga mea, evoluţionismul spune că, cu mult timp în urmă a aparut o coliba, care a evoluat, a devenit o căsuţă, apoi o casă, o vilă până a ajuns un bloc cu multe etaje. Creaţionismul spune că acest bloc a fost construit de o firmă cu ceva ani în urmă.
- Şi mai există oameni care mai cred în evolutie, acum când ştiinţa e atât de dezvoltată?
- Încă mai sunt.

- Tată, care este diferenţa dintre creaţionism şi evoluţionism?
- Vezi tu obiectul acesta complex, cum este un ceas? Este clar că un obiect şi mai complex, ceasornicarul, l-a făcut. El nu poate apare din întâmplare.
- Şi pe ceasornicar, care este un obiect şi mai complex decât ceasul, odată ce a putut să-l facă, cine l-a făcut?
- Evoluţioniştii consideră că acest ceasornicar este de fapt urmaşul unui lung şir de ceasornicari, fiecare mai bun decât cel de dinainte, şi prin asta selectaţi doar cei mai buni. Este atât de lung şirul de ceasornicari încât, de fapt, primii ceasornicari nici măcar nu făceau ceasuri, adică nici nu erau ceasornicari. Astfel avem ceasornicari pricepuţi, chiar ceasornicari de ceasuri electronice, dar avem şi constructori de blocuri, ba unii sunt constructori doar de bordeie, nefiind în stare de ceva mai complex. Datorită selecţiei naturale apare bogăţia diferitelor meserii şi aptitudini. Atâta doar că unii produc şi vând lucruri folositoare în timp ce alţii sunt paraziţi, profitând de credulitatea altora.
- Am înţeles cum e cu evoluţia, dar creaţionismul ce spune?
- Creaţionismul spune că pe ceasornicar l-a făcut Dumnezeu.
- Înseamnă că Dumnezeu este un obiect şi mai complex decât ceasornicarul, care este foarte complex. Asta înseamnă că şi pe el l-a făcut cineva, mult mai complex decât Dumnezeu, doar nu putea să apară din întâmplare. Pe Dumnezeu cine la făcut?
- Dumnezeu nu există în realitate. Este doar o invenţie a paraziţilor de care ţi-am amintit mai sus pentru ca ei să explice de ce există ceasornicar.

Ai tu dovezi că nu există Dumnezeu? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Dumnezeu. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Dumnezeu, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Dumnezeu?

Ai tu dovezi că nu există Moş Crăciun? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Moş Crăciun. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Moş Crăciun, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Moş Crăciun?

Ai tu dovezi că nu există Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, Monstrul din Spaghete, Făt Frumos sau Inorogul Roz?
Ai tu dovezi că nu există miile de zei inventaţi de oameni în decursul istoriei lor?

De ce ar exista zeul tău, fie el şi "Dumne"zeu? Pentru că e al tău?
Câtă infatuare...

Cum se-mpute învăţământul în România...

În primăvara din 2011 Consiliul Local Cluj şi primarul penal Sorin Apostu bat palma cu Mitropolia Clujului să facă un schimb de terenuri pentru ca un campus teologic să poată fi ridicat cu finanţare exclusiv din fondurile Mitropoliei Clujului: http://ziuadecj.realitatea.net/administratie/campus-pentru-studentii-facultatii-de-teologie-ortodoxa-pe-strada-coastei--65962.html

Binenţeles că popii nu dau bani, doar nu sunt proşti. Şi cerşesc de la politicieni. La începutul lui 2013 Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că doreşte construirea unui Campus Teologic la Cluj-Napoca pentru susţinearea cultelor religioase din România. Ce vorbeşti tată? Pentru TOATE cultele? Inclusiv cei fără religie sau atei? Oooo, nu! E vorba de cultul "dreptcredincios" ortodox şi atât.
Totodată, în cadrul conferinţei organizate astăzi la Consiliul Judeţean Cluj, unde au participat şi parlamentarii din judeţ, Uioreanu a cerut sprijinul acestora pentru a primi de la bugetul de stat banii necesari pentru acest proiect. (http://www.stiridecluj.ro/social/consiliul-judetean-cluj-doreste-construirea-unui-campus-teologic)
Şi a primit.

Ce se-ntâmplă zilele trecute? (http://citynews.ro/eveniment/ponta-la-cluj-guvernul-e-obligat-sa-sprijine-orice-lucrare-bisericii-1257717)
Premierul Victor Ponta a declarat, în cadrul inaugurării Campusului Teologic „Nicolae Ivan” din Cluj, că Guvernul României este obligat să ofere sprijin oricărei lucrări ce vine în ajutorul Bisericii. „Biserica ne va ierta pentru lucrurile rele”, şi-a încheiat Ponta discursul.

Imediat după premierul Victor Ponta a luat cuvântul rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan-Aurel Pop. Acesta a declarat că profită de această ocazie pentru a "schimba" inscripţia din sala Auditorium Maximum a UBB din "Prin cultură la libertate" în "Prin cultură şi credinţă la libertate".

Asta da! Dacă avem multă credinţă poate ajunge una din universităţile româneşti în top 500 (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15550614-clasamentul-international-universitatilor-2013-patru-universitati-din-romania-sunt-incluse-top-800-mondial-cadere-100-pozitii-fata-anul-trecut.htm)
Patru universităţi din Romania sunt prezente în Clasamentul International al Universităţilor 2013. Prima instituţie de învăţământ superior românească inclusă în top 800 mondial este Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, care se clasează pe locuri între 700 - 800. Faţă de rezultatele de anul trecut, cele patru universităţi din România au căzut 100 de pozitii în clasamentul international.

Domnule Ioan-Aurel Pop, dacă se folosesc "credinţe" în loc de dovezi ştiinţifice învăţământul universitar românesc va dispare cu totul.



Update
Contactat pe facebook domnul rector a avut această reacţie:
Eu nu am vorbit de nicio schimbare a vreunei inscriptii, ci am spus ca si prin credinta (de orice fel, nu am zis credinte religioase) se poate ajunge la libertate. Credinta intr-o idee, inclusiv in ideea de Dumnezeu, te poate conduce la libertate. Probabil ca am fost gresit inteles. Se mai intampla.
I.A.Pop

Mulţumesc pentru răspuns.
În acest caz scuze. Voi face o erată în articol.
Pe de altă parte... Dubito ergo cogito, cogito ergo sum. Personal nu consider "credinţa" o valoare ci o substituire a efortului de înţelegere. Îndoiala, ne-credinţa, este motorul cunoaşterii. De fapt percep diferit credinţa de convingere, deşi dicţionarele le definesc ca fiind sinonime. Probabil deformare "profesională": http://profudereligie.blogspot.ro/2013/07/credinta-si-convingerea.html

Dumnezeu este o ipoteză ineficientă. Și periculoasă.

Ideea de Dumnezeu ca entitate divină, primordială, conştientă, cu voinţă proprie şi scop, este un virus. Un virus cultural. O idee ce înrobește unele mințile în folosul propriu. Chiar cu prețul distrugerii celor pe care i-a infestat. Ideii Dumnezeu puțin îi pasă de oameni, singura sa „grijă” este de a se copia în creierele altora, de a supraviețui în această lume a ideilor, în mediul cultural. Asta nu este o conduită specifică memei Dumnezeu, toate memele au această aptitudine. Sunte „egoiste”.

O memă nu trăiește singură printre celelalte idei, nu este perfect delimitată de restul conceptelor și nu este perfect identificabilă. Într-un creier nu poate exista o singură memă, o singură idee. Acestea vin în pachete complementare, interconectate. La fel ca şi genele ce declanşează în fenotip anumite însuşiri, blocând alte lanţuri genetice, şi memele sunt construite pe baza unor pre-judecăţi, a unor meme existente deja în conştiinţa noastră. Dumnezeu vine cu pachetul său de idei, sedimentându-se în mintea noastră predispusă a gândi într-un anume fel conform configurării biologice de bază. Suntem vasali autoritarismului, ascultând de ceilalţi, deoarece ascultarea ne-a ajutat în vremea în care mintea noastră era lipsită de gândurile proprii, copii fiind. Tot atunci am înmagazinat anumite ritualuri, copiate (proces specific procesului memetic) de la ceilalţi în virtutea unor tradiţii "verficate" de antecesori. Dacă mai avem şi "norocul" unor trăiri speciale puse în cârca supranaturalului avem pachetul complet (revelaţie, autoritate, tradiţie) pentru a fi victime sigure ale virusului divin.

Această configurare face ca virusul Dumnezeu să fie uşor de copiat de mintea noastră, mai ales că este uşor de reprodus de celalţi şi de către noi. De altfel la noi ajung două tipuri de meme din zone diferite valoric: memele ce se copiază uşor (de exemplu un ritm muzical simplu şi repetitiv) şi memele ce înmagazinează imaginea corectă a realităţii, adică cele ce funcţionează indiferent dacă sunt uşor sau greu de copiat (exemplu: ideea corpurilor ce "cad" - gravitaţia). Din păcate doar ideile uşor de copiat sunt accesate de majoritatea populaţiei. Asta pentru că memele complexe, cum sunt teoriile ştiinţifice, sunt dificil de copiat şi înglobat în mintea noastră, având nevoie pentru asta de alte şi alte meme ce pun baza înţelegerii (nu putem pricepe teoria relativităţii, memă conformă cu realitatea, dacă nu avem bazele fizicii şi matematicii necesare pentru asta).

În consecinţă ideea Dumnezeu este o memă uşor de copiat, având predispoziţiile bio-culturale amintite anterior, deşi nu are nici un fel de dovadă a conformităţii sale cu realitatea. Tocmai datorită acestei eludări a dovezilor "Dumnezeu" este împachetat în alte şi alte meme justificatoare ce completează lipsa de informaţie reală: existenţa sufletului, a unei energii supranaturale, a precederii materiei de către conştiinţă etc. Întreaga configurare o putem numi ca fiind specifică "gândirii magice" antagonică "gândirii raţionale" bazate pe dovezi. Penuria de evidenţe din gândirea magică generează, datorită nevoii de a avea răspunsuri, noi şi noi virusuri informaţionale. Dar aceste răspunsuri vor fi tot de acelaşi tip: lipsite de dovezi dar facile copierii. Pe lângă asta " Dumnezeu" se împănează şi cu alte tipuri de meme ce-l protejează de eventuale destrămări: de exemplu "diavolizarea" celor ce susţin teoria ştiinţifică a evoluţiei (chiar dacă aceasta este conformă cu realitatea) deoarece contravine ideii că "omul este creaţia lui Dumnezeu" (care este o memă conexă). De altfel şi mema de "Diavol" este o memă conexă la cea de divinitate, fiind necesar a fi inventată şi reprodusă în scopul conservării virusului "Dumnezeu". Astfel Dumnezeu ajunge, prin memele sale conexe, să subjuge mintea adeptului, respingând alte idei chiar dacă acestea sunt conforme realităţii. Credinciosul proprovăduieşte ideea de divin doar în virtutea supravieţuirii acestei idei, făcând abstracţie de interesele sale şi ale altor oameni, confiscând abuziv morala şi evitând umanismul. Întrucât pachetul este completat de conceptul de jertfă, de martiraj pentru idee în sine, sinucigaşii religioşi (concreţi sau ideatici) sunt dispuşi la orice soluţii. De altfel cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul) proclamă ca scop final nu o existenţă mai bună pentru toţi oamenii ci o "împărăţie a lui Dumnezeu". Credinciosul, bolnavul de divinaţie, suferindul de automanipulare, se transformă într-un fanatic religios, în habotnicul opac la realitate şi subjugat intereselor virusului "Dumnezeu", refractar la evidenţele şi dovezile ce contravin supravieţuirii acestei "particule de informaţie culturală".

Biblia - geneză şi metamorfoză IX

Religiile bazate pe Biblie au o mare problemă. Ca orice alte religii cu pretenţii de explicare a naturii dau greş. Şi ca orice alte religii, dogmatice fiind, persistă în greşeală.

A cunoaşte natura, chiar şi la nivel individual, empiric, este un proces în care elementele corespunzătoare evidenţelor sunt păstrate iar cele necorespunzătoare eliminate. În mare, acesta este tipul de cunoaştere ştiinţific, mecanismul modern fiind de fapt doar forma eficientizată de a ajunge la concluziile cele mai apropiate de realitate. Din acest motiv, al faptului că totul este supus analizei şi revizuirii, cunoaşterea pare incertă, teoretic existând posibilitatea ca o anumită situaţie să demonstreze că un întreg ansamblu de legităţi sunt eronate şi că de fapt nu cunoaştem nimic. Nu este chiar aşa. Întradevăr, ştiinţa, ca formă de cunoaştere, are atributul valoros de a putea fi verificată. Adică poate fi analizată o situaţie şi demonstrat ca fiind, cel puţin teoretic, falsă. Are calitatea de a-i putea fi infirmate concluziile. Dar tocmai acest lucru dă putere, deoarece realitatea în sine este stabilă şi atunci cunoaşterea ei prezintă adevăruri stabile, evidenţiabile şi evidenţiate. În consecinţă, acest tip de cunoaştere, ştiinţific, are un "nucleu dur" de adevăruri bine şi solid explicate, deşi aceste sunt supuse, în continuare, posibilităţii de a fi verificate oricând şi, ipotetic, infirmate.

Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul "cunoaşterii" de tip mistic, religios. Informaţiile emise sunt considerate, din start, universal şi absolut valabile, fără a mai trece prin procesul de verificare. Biblia conţine aceste tipuri de  informaţii, bazate pe revelaţii intrate în tradiţie şi impuse cu autoritate, dar care nu pot fi verificate. Numai că Biblia este şi dogmă, adică este de neschimbat, interzis a fi revizuită. Asta duce, în timp, la situaţii de-a dreptul contrare cunoaşterii, în care evidenţele descoperite intră în conflict direct cu dogma impusă de Biblie. De fapt Biblia rămâne într-o zonă de necunoaştere, generând conflictul cu evidenţele descoperite.

Ce se întâmplă cu noi, oamenii care vieţuim între aceste două situaţii? Cei mai mulţi dintre noi facem o sănătoasă şi eficientă selecţie, acceptând că Biblia nu are valoare reală în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii. Acolo suplinim cu informaţiile primite pe căi ştiinţifice, înlocuind erorile Bibliei. Cel puţin în zona în care educaţia şi experienţa personală ne-au demonstrat că aceasta se înşală. Uneori chiar clerul purcede la asta, modificând cuvintele Bibliei pentru a fi conforme cu realitatea, după cum am subliniat aici: Biblia - geneză şi metamorfoză V ... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului....

Am spus "cei mai mulţi", nu "toţi". Sunt unii, puţini, întradevăr, atât de absurzi, atât de rigizi în dogma biblică, încât iau cuvintele biblice fără nici un fel de discernământ. Unul dintre ei este Stefan Brozban. Iată ce-mi scrie acesta, personal, din dorinţa de a-şi ajuta confraţii într-ale ortodoxiei:
Stefan Brozban
ia da-mi si mie din Biblie unde spune de liliac ca este pasare si unde spune de balena ca e peste
Profu' de Religie
Se spune "te rog frumos".
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=14#18
şi
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=47&cap=11#19
pentru liliac
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=40&cap=2
este povestea cu peştele cel mare. Singurul animal ce seamănă cu peştele şi care putea fi atât de mare ca să-l înghită întreg pe Iona sunt balenele.
Stefan Brozban
Balena poate nu ai auzit dar nu poate inghiti decat pesti mici, pentru ca are fanoane, adica niste oase transversale care . Daca asta nu o stiai ca se invata la gimnaziu, vai de stiinta ta. Si acolo nu spune nimic de balena. Cauta definitia fanoanelor si cauta anatomia balenei sa vezi. Acel peste se numeste chit, nicidecum balena. Argument deci total invalid.
Of, of, of, Ştefane, Ştefane! Ai la dispoziţie un instrument excelent de verificare şi analiză, dar nu-l foloseşti deloc. Balena este acel peşte pomenit în Biblie, tocmai pentru că-i mai spune şi chit, după terminologia slavonă, cea care a adus ortodoxia pe meleagurile noastre:
CHIT, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ. Sursa: DEX '98 (1998)

Despre liliac asa este, ii spune pasare. Dar oare pe vremea lui Moise se facuse impartirea in reptile, pasari, mamifere etc? Nu se facuse. Aceasta impartire s-a facut mult mai tarziu. In Biblie multe lucruri sunt facute cu pogormant, daca stii ce este ala. Adica Dumnezeu trebuia sa se faca inteles unor fiinte cu capacitate limitata, cum este omul. De multe ori Iisus Hristos a vorbit in pilde despre Imparatia Cerurilor, si asta ca sa se poate intui. Si pe satana l-a inchipuit ca pe un sarpe dar el este duh, nu are corp material. Biblia nu a vrut sa fie un tratat stiintific extraordinar de precis ci istoria poporului evreu pana la venirea Mantuitorului Hristos, pe care o si anticipeaza (VT) si Evanghelia lui Hristos, Noul Legamant. Ca sa le spuna evreilor ca liliacul este mamifer trebuie sa se apuce Dumnezeu sa faca bilogie cu ei. Porunca era clara: nu manca liliac. Inca o data argument invalid.
În sfârşit, o veste bună. Suntem împreună de acord că liliacul este mamifer şi nu pasăre. Numai că, după cum scrie în Biblie, împărţirea în reptile (târâtoare), păsări şi mamifere (animale, fiare sălbatice) se făcuse încă din primele versete, de la Geneză, cap 1. Biblia se vrea un tratat de biologie, chiar dacă suntem de acord că nu este. De asta şi hotărăşte ca unele animale sau plante să nu fie mâncate, tocmai pentru că se crede infailibilă în biologie (anatomia şi fiziologia omului fac parte din biologie).
Dar dacă Biblia nu este un tratat de biologie atunci de ce trebuie să o luăm în considerare în ceea ce priveşte apariţia, evoluţia şi fiziologia lumii vii? Spui că Biblia s-a adresat pe înţelesul oamenilor de atunci şi că ea trebuie interpretată? În acest caz selecţia naturală trebuie să fie interpretarea Bibliei prin care vieţuitoare mai simple generează urmaşi ce devin vieţuitoare mai complexe. Adică nu este tratat de biologie dacă spune că liliacul este pasăre dar este tratat de biologie când spune că omul este construit din lut.
Şi încă o inadvertenţă. Probabil ai vrut să spui pogorământ şi nu pogormant. Numai că asta înseamnă cu totul altceva decât laşi să se înţeleagă. Pogorământ = Exceptie sau concesie facuta in unele cazuri de abatere de la normele legale. Este practicat de ierarhii Bisericii ortodoxe in cazuri exceptionale, prin derogare de la prevederile canoanelor. În unele cazuri se foloseşte şi pentru a accepta mâncarea unor anumite alimente sau animale.

Si contrar a ce spune stiinta, pamantul nu se roteste, nici macar nu se misca. Pamantul sta si soarele se misca in jurul lui. Asta s-a si demonstrat experimental cu experimentul Michelson-Morley care cauta viteza pamantului in eter. Au gasit-o egala cu zero. Pamantul e facut inaintea tuturor stelelor si planeteleor, inclusiv inaintea sorealui. Soarele e facut in ziua a 4-a a creatiei, pe cand pamantul este intr-un timp nedefinit inainte de orice creatie materiala. Pe ce te bazazi cand spui ca pamantul se invarte? Stii cu ce viteza spune stiinta ca se invarte? Cu 1500 de mile pe ora. Adica daca eu arunc perfect vertical o minge in sus si sta in aer cateva secunde ar trebui sa cada in alt loc, nu in locul din care a cazut. Daca iau un pahar de apa si il las intr-un loc suprafata apei va fi perfect orizontala si nu va prezenta nici urma de miscare cum ar trebui sa prezinte daca pamantul se misca. Valabil de ex cu o racheta de mici dimensiuni care poate sa stea cateva minute in aer. La cadere ar trebui sa cada peste catevz zeci de km mai departe de locul initial, dar nu o face. Ai putea sa imi argumentezi ca se misca cu tot cu atmosfera, ca asta e argumentul vostru clasic. Dar nu e valid, pentru ca se stie din legile fizicii ca un gaz nu se tine de un solid cand solidul se misca. Ori atmosfera este gaz, iar pamantul este un solid. Asa ca atmosfera de la atata miscare s-ar fi evaporat de mult in spatiu, dar nu a facut-o. O sa spui ca e atrasa de gravitatie. Stiinta habar nu are ce este aia gravitatie. Nu are o definitie precisa, nu stiu cum sa o clasifice. E definita in functie de massa si massa in functie de gravitatie.
Daca ar fi gravitatie sa tina atmosfera inspre centrul pamantului, tot ce e foarte usor ar cadea la suprafata pamantului si noi nu am putea respira. Contra gravitatiei este si simplul fapt ca plantele cresc in sus, nu raman datorita gravitatiei la pamant. Gravitatia nu stim exact ce este, dar nu e nici ce spune stiinta. Gaurile negre, de vierme, si alte bazaconii sunt pur si simplu speculatii si chiar unii fizicieni au spus ca teoria lui Einstein are mari lacune si e falsa.http://www.youtube.com/watch?v=bRoYZSbbp_U
Aici te rog să faci un experiment. Să te urci într-un vehicul care se deplasează uniform şi să dai drumul unei greutăţi. Conform a ceea ce tu susţii ar trebui ca obiectul să cadă mai spre spatele vehicolului, odată ce vehicolul se mişcă. Dar, surpriză, acesta va cădea perfect vertical, exact în locul din vehicol deasupra căruia am dat drumul greutăţii. De ce oare? Pentru că atât vehicolul cât şi obiectele din interior formează acelaşi sistem inerţial, adică sunt în repaus unul faţă de celălat. Toate obiectele de pe Terra, împreună cu planeta în sine, formează acelaşi sistem inerţial. Aşa încât indiferent cât de repede sau încet s-ar mişa Pământul faţă de Soare pentru cei ce stau pe Pământ senzaţia este că acesta nu se mişcă, la fel cum este pentru cei ce stau în vehicolul ce se deplasează cu viteză constantă. De asta o greutate aruncată vertical cade în acelaşi loc.
Ah, cade. Oare de ce cade? Pentru că este atrasă de Pământ? Adică cum "este atrasă"? Aha, este acolo o forţă ce nu o lasă să se ridice prea mult. Am putea să-i spunem acelei forţe gravitaţie?
Datorită gravitaţiei nu numai atmosfera stă "lipită" de Pământ (gravitaţia Pământului atrage nu numai corpurile solide dar şi atomii sau moleculele de gaz, adică atmosfera), dar şi Luna formează împreună cu Pământul sistemul planetar terestru ce se roteşte în jurul Soarelui. De ce nu rămâne în urmă atmosfera când Pământul se mişcă? Pentru că dincolo de atmosferă nu exisă materie destul de densă pentru a se freca de gazele atmosferice astfel încât să le smulgă din atracţia gravitaţională a Pământului. Ba chiar, datorită acesteia, Pământul se tot îmbogăţeşte cu materie: meteoriţi sau alte particule ce sunt capturate de câmpul gravitaţional terestru.
Cât despre experimentul Michelson-Morley trebuie să spunem că acesta a demonstrat, de fapt, că eterul nu există şi nu că pământul e static: http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Michelson-Morley. Adică este exact invers de cum susţii tu.

Ca o concluzie, Biblia este o carte tare proastă. Nu este cunoaştere. Atât în ceea ce priveşte biologia cât şi în ceea ce priveşte fizica sau orice altă ştiinţă (adică lucruri ce se pot verifica). Dacă este atât de lipsită de încredere în ceea ce se poate verifica de ce credeţi că are credibilitate în chestiuni ce nu se pot verifica, cum ar fi apariţiile unor duhuri, revelaţiile unora sau minunile altora?
Pentru că Biblia vine la pachet cu sentimente egoiste dar plăcute, cum ar fi ideea că eşti nemuritor, că dacă faci unele lucruri vei fi fericit, că universul este construit special pentru tine.

Utopia

Freija lansează provocări:
"Dragii mei, astazi, că tot e luni și avem mintea odihnită, vă propun un exercițiu de imaginație:
Dacă v-ar chema NASA și v-ar spune: "Ne-am săturat de tine și vrem să pleci de pe planetă. Avem o planetă foarte asemănătoare cu pământul, e a ta, fă ce vrei cu ea.", ce ați face? Ce ați lua cu voi? Cum ați construi societatea, și cu cine? Cum ar arăta o lume făcută după chipul și asemănarea voastră?"

Mda. Interesant exerciţiul. Dar soluţiile colegilor de pe facebook sunt fie utopice, fie aiureli. Poate cel mai aproape de adevăr e Mefisto Mefisto ("Traim in cea mai buna din lumile posibile" ), restul, inclusiv eseul Freija Vanir, sunt fără fundament. Doar utopii. Bine, poate că utopii am considera şi "lumile" la care se lucrează concret, cum este programul de colonizare marţian. Sau acţiunile ecologice. Sau cele sociale, religioase, politice, culturale etc.
Ce frapează este intenţia, justificabilă şi de înţeles, de a construi o lume după chipul şi asemănarea noastră, o lume "perfectă". De ce este perfectă această iluzie? Deoarece această lume deja există, este imaginea pe care noi am construit-o, virtual, în creierul nostru, şi care reprezintă, mai mult sau mai puţin corect, realitatea la care avem acces . Doar că, virtuală fiind, o putem sintetiza fără asperităţile şi inconvenientele evidenţelor ce contrazic "perfecţiunea" dorită.
Aşa că Utopia devine, încet încet, scop.

Cum arată Utopia mea? Mai întâi că nu e perfectă, e perfectibilă. Va suferi, cu certitudine, de selecţie. Selecţie naturală. De evoluţie. Evoluţia creează soluţii mai bune decât cele iniţiale, chiar şi filosofic privind lucrurile.

Nu mă consider o configurare eficientă pentru a-mi pune în practică ideile aproape perfectibile, deci solicit din start mai multe lumi de probă, pentru a exersa înainte de a decide asupra anumitor soluţii. Un creator va genera o creaţie şi mai performantă în urma experienţei unei prime creaţii. Aşa că, Dumnezeu de sunt, tot voi realiza o a doua creaţie mai bună decât cea iniţială. De câte încercări am nevoie? Infinitul ar fi o valoare suficientă.

Pe de altă parte sunt leneş, doresc ca aceste lumi să-mi fie puse la dispoziţie deodată. Asta înseamnă că lumea respectivă de fapt are o mulţime de istorii, concomitent, doar cea evidenţiabilă, adică doar cea care funcţionează, urmând să devină soluţia. Pentru asta nici măcar nu trebuie să-mi bat capul cum să fie fiecare dintre ele. Având la dispoziţie un număr nelimitat de soluţii, toate desfăşurându-se concomitent, este iraţional să încerc o soluţie personală, subiectivă, când stau la dispoziţie nenumărate altele, poate mult mai bune decât cea pe care o gândesc eu. Aşa că şi aici rolul meu demiurgic este prea puţin necesar.

Ce este totuşi absolut necesar? Să vreau. Să doresc acestă lume. Şi pentru ca asta să se întâmple înseamnă că eu trebuie să exist. Vreau, deci exist. Se pare că umanismul este cheia tuturor utopiilor. Indiferent ce-o fi însemnând umanismul ăsta. Pentru că umanismul de azi nu este la fel cu cel de ieri. Şi cu certitudine nu va fi nici măcar pe departe asemănător cu cel de mâine. Cei ce consideră că sunt unele concepte general valabile, că anumite lucruri sunt veşnice, le dau o veste tristă, veşnicia nu există.

Am zis.

Evoluţie sau involuţie?

Universul este mişcare, nemişcarea este un nonsens.

Mişcarea generează selecţie conform legilor fizicii (gravitaţie, electromagnetism, forţa atomică tare, forţa atomică slabă).

În baza legilor fizicii atomii se conectează generând molecule, de aceste legităţi se ocupă chimia.

Dinamica chimică, în anumite condiţii selective, duce la generarea de molecule complexe, autocopiative, purtătoare de informaţie (propria lor imagine, adică planul după care să se replice). Aceste molecule organice putem spune că au viaţă. Dacă au şi ceva proteine care să le delimiteze de mediu şi capacitatea de a folosi materialele aflate la îndemână pentru a se reproduce le definim ca organisme vii.

Indiferent cât de performantă este tehnologia de autocopiere a moleculelor vieţii (ADN), pot apare mici modificări, erori de copiere. Acestea sunt baza selecţiei naturale. Viaţa este supusă selecţiei naturale, biologice, organismele mai complexe şi prin asta mai stabile în mediul respectiv supravieţuind "în detrimentul" celor mai puţin adaptate sau adaptabile. Cu cât un organism este mai simplu cu atât mai repede o eventuală schimbare de mediu îl poate distruge.

Selecţia organismelor complexe urmează şi ea un traiect de eficientizare, în funcţie de provocările mediului şi nişele ecologice existente.
Din acest punct de vedere putem spune că aceste sisteme sunt intenţionale. Noi le investim cu o intenţie, intenţia de a supravieţui. O piatră ce cade pe sol nu are intenţia de a cădea pe sol, dar ca sistem pare un sistem intenţional, deşi pentru asta este de ajuns să înţelegem mecanismul gravitaţiei. Vieţuitoarele nu au intenţia de a genera urmaşi mai evoluaţi decât ele dar faptul că doar cei adaptaţi mediului supravieţuiesc ne face să investim sistemul de reproducere al acestora cu intenţia de a genera evoluţie biologică, noi generaţii mai performante decât părinţii din care se trag.

Organismele ce compun o populaţie sunt în competiţie chiar unele cu altele, nu numai cu hrana şi prădătorii lor. În această competiţie apar situaţii, datorită mutaţiilor ce pot favoriza asta, în care o parte a populaţiei preferă o altă hrană sau un alt mediu, migrând. În timp apar atât de multe mutaţii încât are loc speciaţia, adică fenomenul prin care o anumită specie se ramifică de fapt în două sau mai multe specii, cu indivizi ce nu se mai pot reproduce împreună. Această selecţie ce produce organisme mai performante, mai adaptate mediului respectiv, deci diferite, a fost definită cel mai bine de Charles Darwin. De ce asta este evoluţie şi nu involuţie? Pentru că acele organisme devin mai complexe şi prin asta mai stabile în mediul respectiv, precum şi la provocările de schimbare de mediu. Apariţia unui organ suplimentar nu face ca organismul să involueze, ci să evolueze, el are un plus de complexitate. Este adevărat că unele organe nefolosite, în timp de generaţii, se atrofiază, deoarece efortul energetic pentru a le păstra este ineficient, dar coplexitatea câştigată în alte direcţii se va conserva şi se va transmite mai departe urmaşilor. Omul nu se va transforma înapoi în maimuţă, dar maimuţa îl poate ajunge din urmă.

Unele organisme sunt capabile să genereze imaginea mediului în care trăiesc, devenind mai performante în a supravieţui decât cele ce acţionează strict la modificările de mediu. Această situaţie le permite să facă previziuni, să adopte anumite comportamente ce le favorizează în momentul în care mediul se modifică. Această atitudine o au animalele, mai ales animalele cu sistem nervos. Pe măsură ce sistemul este mai complex apare şi posibilitatea de a construi o imagine nu numai a mediului ci a propriei fiinţe, o minte, o gândire. Acesta este un avantaj ce se traduce printr-o situaţie în care se generează nu numai imaginea mediului ci şi imaginea propriului organism în mediu, adică un fel de joc virtual, în care anumite probleme de supravieţuire sunt pre-rezolvate, în condiţii de securitate. Acest lucru îl fac mamiferele superioare, printre care şi omul.

Dar omul mai are un avantaj evolutiv. Conştientizarea situaţiei de intenţionalitate. Individul uman ştie că ştie. Şi mai ales ştie că sunt şi alte fiinţe care ştiu. Şi ştie că acele fiinţe ştiu şi ele că el ştie. Omul are conştiinţă. Asta dezvoltă şi mecanismele sociale de tipul moralei.

Faţă de toate celelalte vieţuitoare noi mai avem şi capacitatea de a înţelege aceste mecanisme, de a le conştientiza, de a conştientiza că modificăm chiar mediul în care existăm şi chiar pe noi înşine. Toate organismele modifică mediul. Oxigenul în mod liber nu a existat înainte ca plantele să-l elimine ca reziduu, şi nici munţii de calcar înainte ca miliarde şi miliarde de miliarde de scoici şi melci să moară şi să-şi depună cochiliile lor pe fundul mărilor. Suntem primele minţi în care gândul că modificăm mediul şi implicit pe noi se poate înfiripa, şi asta ne face extrem de responsabili.
Această responsabilitate generează de fapt posibilitatea de a modifica mediul şi pe noi înşine în mod conştient, intenţionat.
Am devenit capabili să modificăm universul, deşi suntem un produs al lui.

În ultimă instanţă evoluţia este mecanismul prin care universul află de sine însuşi.

Fericiți cei săraci cu duhul

Iată ce spune un „anonim”:
Nu exista incompatibilitate intre stiinta si religie. Stiinta explica legile pe care Dumnezeu le-a lasat ca aceasta lume materiala sa functioneze.

La o anumită situație există cel puțin un răspuns. În cazul în care răspunsul se rezumă la „acolo este Dumnezeu” putem spune că am găsit răspunsul universal, se potrivește oricărei întrebări. Numai că în baza acestui răspuns nu vom putea face predicții, nu putem să știm ce va urma (numai Dumnezeu știe).
Dar mai avem la îndemână un instrument, cunoașterea de tip științific. La o anumită situație corespunde un răspuns la care se pot face predicții, în baza acestuia putem genera un model al realității care chiar funcționează, culmea, fără a mai apela la soluția Dumnezeu. Aceste răspunsuri sunt supuse unei selecții riguroase, dacă ipotezele se confirmă, rezultatul poate fi luat în considerare și folosit. Dacă nu, acele ipoteze sunt date deoparte, sunt eliminate din ansamblul informațional ce construiește imaginea realității.
Încet încet, Dumnezeu a ajuns să mai conteze doar la limita cunoașterii noastre. Dar nu pentru că acolo este Dumnezeu însuși, ci pentru că nu suntem în stare să găsim alte răspunsuri, raționale și funcționale, libere de divinitate.

De fapt, la o întrebare cu privire la anumite lucruri greu de descifrat cu informațiile și tehnologia actuală, mi se pare mult mai de bun simț să răspunzi „nu știu” decât să fii infatuat în mod gratuit, emițând orgolioasa propoziție „Știu, e Dumnezeu”, mai ales că nu ai nici o dovadă care să-ți susțină afirmația.

Pentru a fi mai aproape de sensul gândirii tale încearcă un exercițiu: înlocuiește cuvântul Dumnezeu cu o altă noțiune, de exemplu Moș Crăciun. Să vezi că totul se potrivește la fel de perfect. Și dacă la limita cunoașterii tale este Moș Crăciun și nu Dumnezeu, dacă această permutare este posibilă, rezultă că Dumnezeu nu este altceva decât o noțiune lipsită de valoare, putând fi înlocuită cu orice fel de creație a imaginației noastre.

Cum apelăm la surogatul divin? Când facem asta? În orice moment? Atunci ne întoarcem la situația inițială, lucru dovedit nefuncțional. Doar când suntem depășiți? În acest caz persoanele ce au mai multă informație științifică înseamnă că au mai puțin Dumnezeu. Sau altfel spus, pe măsură ce cunoaștem mai multe în mod rațional, științific, cu atât mai mult ne îndepărtăm de Dumnezeu. Și atunci unde este Dumnezeu? Fiecare are o limită personală. Dacă fiecare pune divinitatea unde nu mai e în stare să pună informație științifică înseamnă că Dumnezeu e relativ, subiectiv, depinde de cum vede fiecare. În acest caz cel mai prezent Dumnezeu este în capul celor ce au cea mai puțină informație științifică. Vorba aia: „Fericiți cei săraci cu duhul.”

Codul genetic al lui Iisus Hristos

Întrebarea de mai sus a fost pusă pe forumul Scienţia Q&A.

Să considerăm că divinitatea este o conştiinţă superioară, atotcuprinzătoare, dar imaterială. Nu are masă, nu are energie. Aceste lucruri se pot evidenţia pe când evidenţierea divinităţii este peste puterile umane prin definiţie. Avem acces la revelarea acesteia, personal, dar nu la atingerea şi cuprinderea fizică a ei. Deoarece nu are la îndemână (de fapt nu are nici mâini) posibilitatea de a deţine materie, Dumnezeu nu are nici ADN, deci nu are nici ce să transmită în mod concret, singura formulă fiind capacitatea de a interveni în materie, folosind ceea ce găseşte la faţa locului.

Această conştiinţă este totuşi raţională, odată ce existenţa generată de ea este inteligibilă. De altfel ştiinţa modernă a apărut din dorinţa de a justifica raţional existenţa divinităţii creştine: http://profudereligie.blogspot.ro/2011/12/stiinta-moderna-necesitate-teologica.html

Aşa încât putem presupune, motivat, că alegerea şi metoda însărcinării Fecioarei Maria s-a efectuat cu mult înainte de existenţa acesteia, odată ce Fiul a existat spiritual încă dintru-nceput, fiind parte şi totodată unitate cu Dumnezeu Tatăl şi Sfântul Duh. Singura formulă acceptabilă raţional este că sarcina Mariei a fost generată prin procese biologice "normale", extraordinare din punct de vedere a efectelor, dar evidenţiabile şi deci raţionale, inteligibile. Asta şi datorită faptului că divinitatea creştină are capacitatea cunoaşterii trans-temporale, ante-cunoscând ceea ce se va întâmpla cu omenirea, inclusiv cu structura genetică a indivizilor umani. Astfel că avea posibilitatea de a concepe un mecanism biologic de reproducere, înscris de la început în codul genetic al primilor oameni. Generaţi în concret de Dumnezeu, Adam şi Eva aveau înmagazinată formula ADN prin care organismul Fecioarei Maria să dea naştere Pruncului Iisus. De altfel ovulele deţinute de mamă sunt concepute, fizic, încă de pe vremea când este embrion, adică bunica deţine în uter corpul mamei ce generează ovulele din care se vor dezvolta viitorii nepoţi. La naştere mama are toate ovulele pe care le va elibera pe parcursul vieţii sale, gata programate. Aşa încât Imaculata Concepţie a avut loc cu mult înainte ca Fecioara Maria să se nască, pe vremea când era încă în uterul mamei sale, Sfânta Ana.

Dar cum era programat genetic corpul Fecioarei Maria? Să nu uităm că aceasta era fertilă şi a mai avut şi alţi copii (Matei 13:55,56).
În mod normal femeile au perechea de cromozomi sexuali XX, iar bărbaţii XY. În reproducere un ovul de la mamă ce deţine un singur cromozom sexual, X, se uneşte cu un spermatozoid de la tată ce are şi el un singur cromozom sexual. Dacă spermatozoidul are un cromozom X rezultă o fată (XX) şi dacă are cromozomul Y rezultă un băiat (XY). Numai că asta se întâmplă când există un contact între un ovul şi un spermatozoid. Dar de la Dumnezeu nu a venit nici un spermatozoid deoarece concepţia respectivă a fost imaculată. În acest caz a fost vorba de un fenomen asemănător clonării. Clonarea este un fenomen natural, nu numai microbii având această posibilitate, ci chiar unele insecte, păduchii de plante, de exemplu. În cazul în care programarea genetică divină făcea posibilă clonarea umană ambii cromozomi sexuali au fost ai mamei, respectiv XX. Adică un fenomen de partenogeneză.
Iisus Hristos a fost femeie.

Numai că Fecioara Maria a fost un caz special, preprogramat de divinitate, iar Iisus nu a fost copia fidelă a mamei sale. Avea aceasta anumite structuri extraordinare? Mai mulţi cromozomi, de exemplu? Există astfel de persoane. Aceştia au mai mulţi cromozomi sexuali devenind superfemei (XXX) sau hermafrodiţi (XXY). În cazul unei superfemei genetice organismul este feminin dar o eventuală clonare va da naştere tot unei femei, neexistând posibilitatea existenţei unui cromozom masculin Y.
Şi în acest caz Iisus Hristos a fost femeie.

Mai este o soluţie, în care Iisus Hristos să fie totuşi bărbat: Fecioara Maria a fost o persoană hermafrodită şi a reuşit o autofecundare.

Elucubrații versus știință în librăriile românești

Căutam câteva cărticele pentru copii. La Okian, în Piața Sfatului, în Brașov. Găsesc și o carte interesantă despre Univers și cucerirea spațiului cosmic pentru un tânăr „om de știință” de 6 ani.
Găsesc și cartea special recomandată despre elefănțelul Tobias. O neconcordanță între prezentarea de pe site și realitatea din magazin. Cartea respectivă presupune și un ansamblu din carton, un circ. Care nu există. Este adevărat că este ieftină cartea, doar 10 lei, dar în carte este prezentat acesta ca făcând parte din proiect. „Probabil au realizat 30 000 de cărți și doar 10 000 de cartoane” risc o supoziție.
„O, asemenea tiraje nu are decât Dan Puric.”

Întreb și de Originea Speciilor a lui Darwin. Sau orice scris de Charles Darwin.
„Nu de alta dar nici la biblioteca județeană n-au.”
„Nu avem așa ceva. Nu a mai apărut nimic de mult. Dacă doriți putem comanda, dar numai în engleză.”

Dumnezeu există? Asta nu contează.

Credincioșii au răspunsurile. Toate. Adică nu cunosc mecanismul genetic prin care se ajunge de la organisme simple la organisme mai complexe, de exemplu, dar știu cum de sunt ele atât de diverse: așa le-a făcut Dumnezeu. Nu știu ei care sunt atributele unei găuri negre, dar universul este simplu de înțeles cum s-a născut: Dumnezeu l-a creat.

Atâta doar că ăia de au descoperit cum e cu universul sau cu evoluția nu au prea ținut cont de părerea lor. Că n-au ținut cont de părerea lor, pagubă-n ciuperci, oricum nu au o imagine prea bună despre ei înșiși, doar sunt niște păcătoși: așa a spus Dumnezeu. Problema care-i macină este că Dumnezeu a ajuns să nu mai conteze. Sunt atât de multe lucruri cunoscute, încât nu mai e nevoie de El. A ajuns să fie ignorat.

Printre primii a fost Pierre-Simon Laplace: Venind în audiență la Napoleon, pentru a-i aduce ca omagiu un exemplar al cărții sale recent apărute „Exposition du système du monde”, Laplace a fost întrebat de către împărat: „Monseur Laplace, mi s-a spus că ați scris această lucrare voluminoasă despre sistemul Universului, fără a menționa niciodată pe Creatorul său”. Laplace, deși avea un comportament diplomatic în relațiile cu curtea imperială, a răspuns brusc și direct: „Sire, această ipoteză nu era necesară!”. Napoleon, foarte amuzat, i-a relatat acest răspuns lui Joseph-Louis Lagrange, care a exclamat: „Ah! este o ipoteză frumoasă; ea ar explica multe lucruri”.

Mai nou este Stephen Hawking, încă în viață. Spun „încă” cu gândul la un habotnic ce-l întâlnesc zilnic și care, vâzănd cartea ce-o aveam în mână, exclamă: „Ăsta încă n-a murit?” (Ce i-ar mai plăcea... E o gândire creștinească asta?)
Hawking spune: „Ştiinţa răspunde din ce în ce mai mult la întrebări care intrau în sfera religiei. Explicaţiile date de ştiinţă sunt complete. Teologia este inutilă.”

Luke ne ajută să ne lămurim: „E important de observat ca Hawking (de exemplu) nu spune că nu există Dumnezeu, ci doar că, din prisma cunoştinţelor lui dar mai ales al cunoaşterii actuale, teologia e inutilă. Probabilitatea ca aceste forme supranaturale ce guvernează după bunul plac universul să existe tinde incredibil de mult spre ZERO! Nu este nevoie de nici un Dumnezeu, de nici o culoare, de nici o formă sau asemănare, de nici o super-forţă, de nimic neinteligibil pentru ca lucrurile să funcţioneze!
De fapt nici un om de ştiinţă serios nu se pune cu un teolog, pentru că pur şi simplu nu se pot înţelege, noţiunile de bază ale fiecăruia sunt practic total diferite, sistemele de raţionament foarte diferite pentru a putea exista un dialog constructiv. În schimb se rezumă la a nega cu argumente şi raţionamente puternice anumite afirmaţii din repertoriul teologilor. Atât!”

Tocmai asta este cea mai cruntă situație pentru credincioși. Mai bine să fie hulit Dumnezeul lor decât să fie ignorat. Este tipul de reacție specific unei „religii a jeluirii”, a unei religii sado-masochiste, cum sunt religiile abrahamice (iudaismul, creștinismul, islamul): „Hai, distruge-mi Dumnezeul, prin acțiunea ta de fapt el trăiește, asta este dovada pentru mine că Dumnezeu există, te bați tu cu el.”

Dumnezeu există? Asta nu contează. Pentru înțelegerea existenței nu are nici o importanță.
Dar contează pentru oamenii ce suferă datorită deciziilor aberante și periculoase luate în numele unui dumnezeu, chiar dacă este ignorat ca fiind cauză a existenței.

Ateii nu au voie să fie inculţi

Incultura sau pseudo cultura (lipsa de răspunsuri) generează soluţii mistice, fantastice, religioase. Inculţi mai repede sunt oamenii religioşi, mai ales cei de nivel intelectual jos, ce nu pot avea alt răspuns la întrebarea "de ce" decât "Dumnezeu", nu pentru că răspunsul Dumnezeu este adevărat ci pentru că este cel mai simplu răspuns. Oamenii inculţi preferă răspunsurile simple, chiar dacă nu sunt adevărate. Pentru ei este convenabil să aibă un răspuns, de preferat să fie îmbrăţişat de majoritate sau foarte simplu, care să poată fi înghiţit pe nemestecate.
Nu contează dacă este sau nu corect. Dacă el consideră că-l înţelege sau dacă mulţi alţii îl utilizează este destul pentru omul incult să accepte şi să proclame acel răspuns ca adevăr suprem.

Ateii au trecut prin furcile caudine ale asumării lipsei de răspuns. Au eliminat răspunsul fals tocmai pentru că au accesat cultura care dă răspunsuri corecte. Ateii sunt oameni culţi pentru că nu au altă soluţie.

Nu poţi trăi dacă pui de fiecare dată Dumnezeu în locul realităţii, dar eşti nevoit să pui un răspuns acolo. Şi care să fie corect, care să poată face predicţii funcţionale şi să dezvolte o structură raţională de legi, metode şi concluzii predictibile, adică teorie ştiinţifică. Ştiinţa este forma de cultură maximă. Restul sunt poveşti, frumoase sau morale, cu emoţii şi sentimente, dar sunt doar poveşti.
Ateii sunt nevoiţi să fie culţi. Sunt obligaţi la cunoaştere, la cunoaştere reală, ştiinţifică. Eliminând divinitatea, pentru a avea răspunsuri, ateii caută cunoaşterea veritabilă, poate relativă din punct de vedere a finalizării ultime (în sensul că nu au toate răspunsurile) dar cu certitudine mult mai aproape de adevăr decât mistificările religioase.
"Pot să trăiesc cu dubii, incertitudini şi neştiinţă. Cred că e mult mai interesant să trăieşti aşa decât să ai răspunsuri ce pot fi greşite." a spus Richard P. Feynman
"Există o diferenţă fundamentală între religie, care se bazează pe autoritate (dogmă impusă, credinţă), şi ştiinţă, care se bazează pe observaţie şi raţiune. Ştiinţa va câştiga pentru că funcţionează... Ştiinţa răspunde din ce în ce mai mult la întrebări care intrau în sfera religiei. Explicaţiile date de ştiinţă sunt complete. Teologia este inutilă." Sunt cuvintele lui Stephen Hawking

Cultura e ştiinţă.
Iar ştiinţa e atee.