28 mai 2013

Utopia

Freija lansează provocări:
"Dragii mei, astazi, că tot e luni și avem mintea odihnită, vă propun un exercițiu de imaginație:
Dacă v-ar chema NASA și v-ar spune: "Ne-am săturat de tine și vrem să pleci de pe planetă. Avem o planetă foarte asemănătoare cu pământul, e a ta, fă ce vrei cu ea.", ce ați face? Ce ați lua cu voi? Cum ați construi societatea, și cu cine? Cum ar arăta o lume făcută după chipul și asemănarea voastră?"

Mda. Interesant exerciţiul. Dar soluţiile colegilor de pe facebook sunt fie utopice, fie aiureli. Poate cel mai aproape de adevăr e Mefisto Mefisto ("Traim in cea mai buna din lumile posibile" ), restul, inclusiv eseul Freija Vanir, sunt fără fundament. Doar utopii. Bine, poate că utopii am considera şi "lumile" la care se lucrează concret, cum este programul de colonizare marţian. Sau acţiunile ecologice. Sau cele sociale, religioase, politice, culturale etc.
Ce frapează este intenţia, justificabilă şi de înţeles, de a construi o lume după chipul şi asemănarea noastră, o lume "perfectă". De ce este perfectă această iluzie? Deoarece această lume deja există, este imaginea pe care noi am construit-o, virtual, în creierul nostru, şi care reprezintă, mai mult sau mai puţin corect, realitatea la care avem acces . Doar că, virtuală fiind, o putem sintetiza fără asperităţile şi inconvenientele evidenţelor ce contrazic "perfecţiunea" dorită.
Aşa că Utopia devine, încet încet, scop.

Cum arată Utopia mea? Mai întâi că nu e perfectă, e perfectibilă. Va suferi, cu certitudine, de selecţie. Selecţie naturală. De evoluţie. Evoluţia creează soluţii mai bune decât cele iniţiale, chiar şi filosofic privind lucrurile.

Nu mă consider o configurare eficientă pentru a-mi pune în practică ideile aproape perfectibile, deci solicit din start mai multe lumi de probă, pentru a exersa înainte de a decide asupra anumitor soluţii. Un creator va genera o creaţie şi mai performantă în urma experienţei unei prime creaţii. Aşa că, Dumnezeu de sunt, tot voi realiza o a doua creaţie mai bună decât cea iniţială. De câte încercări am nevoie? Infinitul ar fi o valoare suficientă.

Pe de altă parte sunt leneş, doresc ca aceste lumi să-mi fie puse la dispoziţie deodată. Asta înseamnă că lumea respectivă de fapt are o mulţime de istorii, concomitent, doar cea evidenţiabilă, adică doar cea care funcţionează, urmând să devină soluţia. Pentru asta nici măcar nu trebuie să-mi bat capul cum să fie fiecare dintre ele. Având la dispoziţie un număr nelimitat de soluţii, toate desfăşurându-se concomitent, este iraţional să încerc o soluţie personală, subiectivă, când stau la dispoziţie nenumărate altele, poate mult mai bune decât cea pe care o gândesc eu. Aşa că şi aici rolul meu demiurgic este prea puţin necesar.

Ce este totuşi absolut necesar? Să vreau. Să doresc acestă lume. Şi pentru ca asta să se întâmple înseamnă că eu trebuie să exist. Vreau, deci exist. Se pare că umanismul este cheia tuturor utopiilor. Indiferent ce-o fi însemnând umanismul ăsta. Pentru că umanismul de azi nu este la fel cu cel de ieri. Şi cu certitudine nu va fi nici măcar pe departe asemănător cu cel de mâine. Cei ce consideră că sunt unele concepte general valabile, că anumite lucruri sunt veşnice, le dau o veste tristă, veşnicia nu există.

Am zis.
Comentarii
1 Comentarii

Un comentariu:

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.