29 decembrie 2010

Adevăratul Crăciun

O prezentare demnă de remarcat face Gândeşte Raţional în a sa serie "Povestea Crăciunului" (1), (2) şi (3). Prezentarea este inspirată, ancorată istoric, savuroasă şi uşor de înţeles.

Un alt articol bun ce ridica problematica minciunii sfruntate numite Moş Crăciun face portalul suntparinte.ro (Mos Craciun nu exista: cum ii spui copilului) una din întrebările justificate şi subliniate în articol fiind "De ce m-ai minţit că există Moş Crăciun?"

Ce trebuie să mai subliniem faţă de cele prezentate în articolele de mai sus este faptul că aceste manifestări nu încep şi nu se finalizează unitar, odată cu sărbătorile religioase impuse de creştinism. Factorul astronomic, primordial, este definitoriu, fiind subliniat, odată cu măsurarea performantă a timpului şi ajutat de comunicare, de cel politic sau social aliniat la acesta, deşi rămâne influenţat de religii. Anul Nou calendaristic face parte din aceeaşi structură festivă ca şi Crăciunul, aceasta fiind de fapt adevărata sărbătoare. Lipsită de dogme religioase, unilaterale. Liberă de prejudecăţile pretins ancestrale. Revenită la matca iniţială a naturii iluzoriu renăscute. Plină de noi magii, redescoperite sau nou inventate. Revelionul este adevăratul Crăciun, adevărata naştere, re-vitalitatea. Unde nu mai contează religia, dogma, cultul, secta, ideologia, care în realitate ne despart în loc să ne unească. În acel moment, indiferent dacă stai singur sau eşti între prieteni, acasă sau într-un loc cu totul nou, magicul "trecerii" este exacerbat, de neocolit. Această nevoie ne arată cât de homo religiosus suntem de fapt, cât de mare nevoie de simbol avem, cât de tributari relaţiilor sociale împărtăşite vrem să fim.

Pe scurt, "Crăciunul" este în estenţă doar motiv de întâlnire şi reuniune, fără o dată stabilă temporal, sărbătorit de mai toate religiile datorită solstiţiului de iarnă, confiscat de creştini în numele unei ipotetic miraculoase naşteri, utilizat de mercantilii ce profită de deşănţatul consumerism, etalat de parveniţii zilei şi urât sau ignorat de depresivii inadaptaţi sau radicalii absurzi.
La mulţi ani!

23 decembrie 2010

Nevoia de secularizare şi politica

Dintotdeauna oamenii au căutat să atingă, într-o formă sau alta, veşnicia. Înrădăcinat adânc în genele noastre, instinctul de conservare amestecat cu conştientizarea morţii a dus la aberaţii cum este credinţa în existenţa "sufletului" etern, egoista considerare a fiinţei proprii ca fiind centrul lumii sau grotescul sentiment că propria persoană este scopul final. Ca exponent al schizofreniei declanşată de gândirea de tip teist, omul politic român, grăbit şi de tumultul social căruia nu îi mai face faţă, încearcă să se pună bine cu iluzoria divinitate. Şi ce motodă mai bună de a îndeplini nemurirea decât să şi-o realizeze material, în siguranţă, încă din timpul vieţii?
Asta a făcut primarul comunei Belciugatele, judetul Calarasi, Petre Dinei, care, pe bani publici, a construit întru-aducere-aminte propriul bust în bronz montat în faţa complexului turistic pe care îl deţine:
http://www.cancan.ro/actualitate/intern/si-a-tras-statuie-de-bronz-139960.html

Credeaţi că este singurul? Nici pe departe. Cele mai multe amendamente ridicate la bugetul de stat pentru anul 2011 au fost cele referitoare la susţinerea cultelor, cu precădere a celui ortodox. Politicienii nu se dezmint nici de astă dată: "Oamenilor le-au fost tăiate salariile, de unde să mai dea bani şi la biserici", a justificat PSD-istul Radu Moldovan miile de amendamente "bisericeşti". (http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-murit-opozitia-de-grija-enoriasilor-916441.html) Salut remarca lui Prigoană: "Ce treabă am eu cu bugetul? Ce amendamente să fac? Nu am făcut niciun amendament. Mă şi car, că au început să dea bani la biserici acuma."
Binenţeles că tainul clerului e pus deoparte, în parlament a fost doar un joc de imagine: "Potrivit Legii Bugetului de stat pe 2011, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult va creşte anul viitor cu 9,12%, de la 227.856.000 lei la 248.637.000 lei, adică echivalentul a 59,2 milioane euro." Adică pensia a vreo 40.000 de pensionari pe tot anul. (http://www.gandul.info/news/statul-roman-da-60-mil-euro-pentru-salariile-a-35-000-de-preoti-si-dascali-exclusiv-7838074). Şi asta în afară de salariile profesorilor de religie, cuprinse în bugetul ministerului învăţământului.

De asta secularizarea este imperios necesară. Pentru ca abuzurile politicienilor ce cad, prin prisma funcţiei, în păcatul grandomaniei şi al cultului personalităţii proprii, să fie pe cât se poate stopate. Singura soluţie este sistarea oricăror "bugete pentru culte", naţionalizarea averilor obţinute de biserici prin "retrocedări" sau "interese sociale", blocarea contribuţiilor "salariale". Biserica, oricare ar fi ea, nu este la urma urmei decât o organizaţie neguvernamentală ca oricare alta. Dacă Biserica este o entitate spirituală să primească ceea ce are nevoie: spirit, nu bani.
Sau politicienii sunt instrumentele Satanei şi introduc unealta divolului în sânul Bisericii?
Credincioşi din toată România opriţi satanizarea Casei Domnului!
Stop pângăririi Bisericii cu BANI!

6 decembrie 2010

Adevăratul Moş Nicolae

Denumirea de moş subliniază originile precreştine, cultul strămoşilor. Moşii nu sunt altceva decât reperele sufletelor predecesorilor, invocarea acestora fiind necesară pentru bunul mers al lucrurilor. Aceştia erau folosiţi magic pentru îndepărtarea duhurilor rele stimulându-le spiritul războinic prin jertfe şi ospeţe orgiastice. Aceste manifestări erau necesare ca Timpul să poată fi repornit după trecerea solstiţiului de iarnă. Peste obiceiurile nordice şi trace s-au suprapus cele romane precreştine, bahice, precum şi cele aduse de popoarele migratoare. Odată cu creştinismul au apărut noile modele impuse de imperiul roman, sfinţii creştini. Unul dintre ei a acaparat primele zile din decembrie, Sfântul Nicolae.

Acesta a fost unul dintre cei chemaţi de împăratul Constantin la Conciliul de la Niceea pentru ca împreună cu ceilalţi episcopi să stabilească regulamentele pentru a putea fi guvernaţi creştinii. Aici episcopul de Myra, Nicolaus Thaumaturgus (vrăjitorul) s-a remarcat într-un mod nedemn pentru un "creştin", l-a luat la bătaie pe Arie, preotul din Alexandria. Acest bădăran violent ajunge sfânt, şi mai apoi este adoptat (datorită fenomenalei maşinării de manipulare creştină) de oamenii de rând. Imaginea sa violentă mai păstrează şi astăzi această apucătură dar cu o conotaţie "moralizatoare". "Moşul" Nicolae aduce copiilor "răi" nuiele pentru ca acestea să fie folosite de părinţii "înţelepţi".

Nu vă temeţi copii. Moş Nicolae nu există. Este una din legendele şi iluziile construite pe baza creştinismului, adoptată de părinţii incapabili de a arăta dragoste copiilor lor, în speranţa că unele cadouri le va mai spăla păcatele iar nuielele "sfântului" le va aduce un plus de autoritate...

1 decembrie 2010

Ziua Naţională - sărbătoare de sorginte religioasă

Religia s-a născut odată cu omul. Spaimele declanşate de conştientizarea morţii au construit în mentalul personal şi apoi în cel colectiv sistemul de credinţe şi practici pe care acum le numim religii. În acest ansamblu principalul atribut universal rămâne raportarea la Timp, nevoia de Veşnicie, intenţia de Nemurire. Acum omul se simte nevoit a regenera Timpul şi prin asta a regenera existenţa, a sa şi a lumii sale.

Binenţeles că aceste practici au fost dezvoltate în urma unui proces, au avut un curs evolutiv, de la simplitatea nevoii omului preistoric de a striga dimineaţa pentru a stabili existenţa sa şi a lumii sale (acţiune instinctuală de delimitare a teritoriului) şi până la practicile religioase pline de mistere şi ceremonii a căror sens iniţial a fost uitat sau convertit. Oricum, toate aceste manifestări au avut un fir roşu, stabil, de subliniere a existenţei prin resuscitarea Timpului. Acest lucru nu putea fi făcut decât prin apelarea a ceea ce se consideră Sacru după un tipic special şi prin asta simbolic, generator de sărbătoare.

Sărbătorile regenerează existenţa prin retrăirea experienţelor trecute. Sărbătoarea naţională a unei ţări este traducerea acestei regenerări la nivel politic cu susţinere socială şi reglementată instituţional. Ca şi în cadrul sărbătorilor religioase protocolul necesar este apanajul liderilor, al iniţiaţilor. Sărbătoarea este sau trebuie să fie susţinută de un nucleu cu masa critică necesară corectei desfăşurări a acesteia sau cel puţin să lase această impresie (de obicei sunt apelate armatele sau organizaţiile cu structuri ierarhice solide). O coordonare corectă, susţinută, fermă, conduce la coagularea restului de populaţie amorfă, lucru ce duce la o recunoaştere a evenimentului şi prin asta la o justificare a situaţiei de fapt, la o subliniere a realităţii ierarhiei prin forţă. Cu cât sistemul politic (la fel ca şi cel religios) este mai puţin echitabil, având acces injust la resurse, va produce manifestări spectaculoase care să justifice, în lipsa rezultatelor reale şi corecte, necesitatea existenţei sale. De asta sistemele dictatoriale au sărbători grandioase. De asta religiile "mari" planifică şi coordonează ramadan-uri, învieri şi crăciun-uri fastuoase.

Cu toate acestea sărbările naţionale au un vizibil caracter religios numai în cazul statelor teocratice. Statele secular-laice păstrează spectaculosul doar în măsura în care nevoia de justificare a unor acţiuni politice, mai ales internaţionale, impune acest lucru. Un stat care se simte ameninţat va iniţia manifestări ample datorită aceluiaşi principiu al dimensiunii pe care îl practică biologicul. Cu cât pare mai puternic cu atât ameninţarea pare să se diminueze. Se revine astfel al decizia ancestrală a haitei de a-şi marca, persistent, teritoriul...

30 noiembrie 2010

Părintele Arsenie Boca - noua modă ortodoxă

Deşi nu este canonizat, Arsenie Boca este preferat de ortodocşii pasionali. Acesta are marele avantaj al dublei eficienţe: este mort, deci nu mai poate "risca" să dea răspunsuri greşite, şi totodată este actual, decesul său survenind "în timpurile noastre". Faptul că este palpabil, concret cel puţin prin contemporanii săi încă în viaţă, face ca această vedetă să fie preferată de credincioşii care au nevoie continuă de "dovezi de credinţă". Aceştia îl ridică pe un piedestal mitizat, indiferent dacă Biserica are o părere pozitivă sau negativă faţă de fenomen. Asistăm astfel la constituirea unui sfânt "live", în direct. Deşi preferinţa instituţiei este de a sacraliza pentru eternitate persoane "cu funcţie" ce ar putea, pe viitor, să dea o greutate mai mare chiar funcţiei în sine, este mai mult ca sigur că Zian Boca (numele de mirean) va fi ridicat la rang de sfânt. De ce să nu se profite de oportunitatea de a mai sublinia încă odată "valoarea" preadreptmăritoarei biserici fără a mai fi necesară investiţia în minciunile necesare canonizării? Faptul că pe lângă acesta se vor introduce în panoplie şi vreo doi-trei "oficiali" nu va fi decât un avantaj pentru sistem.

De ce Arsenie Boca? Pentru că e pe val. Sunt mulţi adepţi ai săi. Şi unde sunt mulţi, în timp şi bine coordonaţi, vor fi şi mai mulţi. Este efectul de "turmă", de coagulare socială. Dacă un nucleu cu masă critică acţionează persistent într-o anumită direcţie, mai devreme sau mai târziu ceilalţi se vor lua după el. Acestă masă capătă "valoare", nu pentru că are dreptate în ceea ce susţine, ci pentru că are forţă prin mărime, are autoritate. Atuul numărului este esenţial în mentalitatea subţire, de mediocru. Acest individ mediocru tinde să fie la fel cu cei "de lângă el" pe care îi identifică ca fiind "la fel cu el". Indiferent dacă este sau nu adevărat, din acel moment cel ce compune masa consideră că cei din jurul său au atribute morale asemănătoare cu "modelul" preferat. Aceste atribute ale idolului sunt, la nevoie, schimonosite pentru a se potrivi cu "perfecţiunea" general acceptată. Specialiştii BOR cunosc foarte bine cum funcţionează aceste fineţuri ale psihologiei de masă.

Al doilea motiv este naţionalismul. Ortodocşii sunt naţionalişti, chiar extremişti, dacă au ocazia. (Nu sunt singurii, toate religiile dezvoltă aceste fenomene.) Arsenie Boca este reprezentantul lor. În Ardeal. Unde sunt şi ungurii. Şi în locul pe unde "au intrat" o grămadă de alte erezii (progres, modernism, secte noi, opinii diferite). Un pion în plus pe acest "teren" este favorabil organizaţiei BOR. Mai ales când aici lipsa de simpatie este mult mai mare decât în restul ţării: conflicte cu greco-catolicii, noile curente creştine, ţiganii „scăpaţi” (dezrobiți) de influenţa Bisericii Ortodoxe, concurenţa cu creştinismul occidental, reticenţa la radicalism a românilor transilvăneni.

Nu trebuie desconsiderat motivul "doctrina". Părintele Arsenie Boca are idei despre medicină, psihologie, sociologie, arte frumoase şi teologie, şi se ajută de aceste cunoştinţe pentru a găsi justificări şi "a produce dovezi" în sprijinul ortodoxiei. Este un suport bun pentru a certifica fundamentele ortodoxe, indiferent de cât de absurde sunt, inclusiv abuzurile acestora în vieţile noastre. O viziune îmbrăţişată ca raportată la ştiinţă de numeroase persoane fără pregătire dă senzaţia de "adevăr", de credibil, uşor de transformat apoi în dogmă, chiar dacă obiectivitatea lui lipseşte cu desăvârşire.

Oportunitatea politică nu trebuie nici ea lăsată deoparte. Ce prilej mai bun de a mai face rost de ceva fonduri publice a căror urmă să se piardă rapid. Ar fi şi păcat de Dumnezeu să nu profite cinicii de acest prilej...

26 noiembrie 2010

Secularizarea este necesară

Adevărul.ro ne anunţă că Ministerul Cultelor face verificări: http://www.adevarul.ro/actualitate/Statul_verifica_pomenile_facute_Bisericii_0_378562801.html. Asta nu înseamnă că vor fi şi finalizate. Sau că rezultatul va fi reparatoriu. Sau că aceste abuzuri "în numele dreptei credinţe" nu se vor repeta.

Salut iniţiativa şi efortul jurnaliştilor de la Adevărul de a scoate la lumină lipsa de control şi abuzurile economice ale clerului ortodox şi nu numai. Trebuie subliniat faptul că organizaţiile de tipul stat în stat, ce nu pot fi verificate din exterior, vor duce în mod cert la abuz. Biserica Ortodoxă Română este oportunistă ca orice organizaţie, şi va fi aşa indiferent de discursul capilor săi. Mai ales că acest discurs, cel puţin referitor la găurile negre financiare, lipseşte. Întreb şi eu, alăturându-mă corului: Ce părere aveţi, Înalt Preasfinţia Voastră, de activităţile subliniate în presă? Dar îl întreb şi pe preotul sărac din sat, şi pe teologul de la facultate, şi pe profesorul dăruit "educării religioase", şi pe monahul secătuit de post: Ce părere aveţi, domnilor?

Concluzie? Atâta timp cât statul nu este cu adevărat secular, independent de biserică, neutru, adică "indiferent" la rugăminţile cerşetorilor clericali, fără fonduri pentru activităţi cu specific religios, bisericile vor face abuzuri. Biserica Ortodoxă Română face cele mai mari abuzuri. Fiind cea mai puternică. Pentru că poate. Pentru a deveni şi mai puternică. Este chiar definiţia oportunismului.

23 noiembrie 2010

Noua Dreaptă e veche

La Braşov locul poliţiei este luat de organizaţiile extremiste:
"O camaradă din organizaţia braşoveană a fost lovită cu brutalitate în zona capului de către un personaj violent" şi drept urmare "10 voluntari au început deja să patruleze în diverse zone ale oraşului, reuşind ca în mai puţin de o oră să-l identifice în zona bulevardului Gării pe autorul agresiunii".
Stau şi mă întreb, dacă nu era o "camaradă" ar mai fi reacţionat? Sau dacă agresorul era unul dintre ei? Ar fi avut aceeaşi atitudine şi dacă cel agresat ar fi fost ţigan? Sau ungur? Sau evreu? Sau ateu? Sau homosexual?

"Noua Dreaptă şi-a organizat patrule civice la Braşov, iar lumea pare să privească îngăduitor lucrurile. Românii spun, fatalist, "asta e, dacă statul nu face nimic..." Dinspre cetăţean, aşa e. Dacă statul nu e capabil să ajute cetăţeanul, atunci acesta ignoră statul şi îşi rezolvă singur problemele. Numai că această îngăduinţă poate duce la accidente istorice foarte mari."
Corina Dragotescu - Spre dictatură (Adevărul.ro)


"Accidente istorice"? Asta este istoria! Suntem urmaşii unor criminali. Fie că acceptăm sau nu acest lucru. Iar a pune pe spatele unui "stat" esoteric problemele noastre nu este o soluţie. Pentru că noi privim statul ca pe ceva exterior, ca pe o racilă. Ne place sau nu, noi suntem statul. Iar dacă statul este prost este pentru că noi suntem proşti. Ne doare adevărul: avem conducătorii şi extremiştii pe care îi merităm...

22 noiembrie 2010

Ilie Cleopa este raţional

Ce spune arhimandritul:
"Tot aici mai amintim şi alte terapii şi mişcări paranormale, de care bunii creştini trebuie să se ferească: radiestezia, bioenergia, medicina holistă cu toate ramurile ei (homeopatia, acupunctura, reflexologia - care folosesc "energii vindecătoare" pentru a "reface armonia forţelor vitale în fiecare celulă umană", pentru a "echilibra energetic organismul", a intra în "armonie cu energiile cosmice" şi a "regenera armonia în organismul suferind"-, antroposofia, remediile florale, diagnosticul bolilor cu ajutorul pendulului, a chiromanţiei, a energiilor spirituale, cristaloterapia, cromoterapia şa.), şi toate terapiile care au ca scop folosirea "energiilor şi puterilor cosmice" pentru realizarea "armoniei" dintre Dumnezeu şi om, sau "refacerea echilibrului energetic" al omului, hipnoza, terapia regresivă, dianetica, urinoterapia, ufologia, parapsihologia, toate terapiile de provenienţă păgân-orientală, folosirea zodiacului, a astrologiei, a ocultismului, credinţa in reîncarnare, destin ş.a."

Ce ne facem cu utilizarea în scop terapeutic al apei sfinţite (homeopatie), împreunarea mâinilor pentru rugăciune sau gesturile crucii sau ale preotului de a blagoslovi (bioenergie) cu ajutorul mănunchiului de busuioc (remediile florale), rugăciunile (pentru realizarea "armoniei" dintre Dumnezeu şi om), fumul de tămâie (aromaterapie), sărutul Sfintelor Moaşte (urinoterapia este mic copil), venerarea icoanelor (simboluri precreştine - păgâne - adaptate prin sincretism de creştinism), credinţa în existenţa sufletelor (parapsihologie), credinţa în existenţa îngerilor cereşti (ufologie), locurile sfinte (radiestezie), Molifta Sfântului Vasile (medicină holistă), asceza (folosirea "energiilor şi puterilor cosmice"), spovedania (terapia regresivă), existenţa raiului şi a iadului (credinţa in reîncarnare), organizaţiile ortodoxe (ocultism) ş.a.

"Toate aceste mişcări sunt incompatibile cu Creştinismul. Creştinii ortodocşi nu trebuie să aibă absolut nimic de-a face cu ele."
Părintele Cleopa - Călăuză în credinţa ortodoxă, pag 83-84.

20 noiembrie 2010

De la Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie

Voi face câteva comentarii pe marginea unor citate din cartea "Călăuza în credinţa ortodoxă"

"Aşadar, în cele de până aici, s-au arătat două grupuri de erezii: una din timpul biblic, de pe vremea Sfinţilor Apostoli, şi alta din timpul patristic - de pe vremea Sfintelor şi marilor Sinoade Ecumenice şi locale ale Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare. Sfinţii Părinţi din acele vremi au dus o luptă aprigă cu aceste erezii şi le-au combătut cu multă iscusinţă duhovnicească prin scrierile, viaţa şi cuvântările lor."
Întradevăr, aşa este. Dar ce însemnă erezie în configurarea unei religii aflate în stare incipientă, când dogmele sale încă nu sunt stabilite, când nu există nici măcar forurile care să poată fi apelate? În acele momente, ale creştinismului timpuriu, toate versiunile de credinţă erau "corecte", deoarece acel "arbitru" dogmatic nu exista. Acesta a apărut progresiv şi s-a afirmat abia odată cu primul conciliu (325 dH), după ce creştinismul a devenit religie de stat impusă de Constantin cel Mare. Si la acea adunare s-a stabilit cine are dreptate si cine nu printr-o metodă veche de când lumea, prin forţă. Să nu vă faceţi iluzii că "ereticii" erau mai răi decât "dreptcredincioşii". Sau mai buni. Atâta doar că pur şi simplu nu au avut capacitatea de a învinge, au pierdut. Şi nu a fost nici pe departe o acţiune "moralizatoare". Nicidecum. Cel declarat eretic de cei puternici avea un singur verdict, moartea. Moartea ideologică, decesul biologic, extincţia. Au fost, într-un fel sau altul, ucişi de strămoşii creştinilor de astăzi. Are dreptate părintele Cleopa: au dus o luptă aprigă...

"Dar în secolul al XI-lea, spre deosebire de secolele anterioare, când tensiunile între Roma şi Constantinopol se atenuaseră, situaţia avea această latură tragică, că, din pricina ignoranţei reciproce, Apusul şi Răsăritul pierduseră criteriul ecleziologic comun ce le permitea altădată să se înţeleagă."
Altfel spus, faptul că sunt ortodocşi sau catolici este doar o ambiţie. Recunoaşte şi dumnealui că totul nu este decât politică. Deşi erau o grămadă de absurdităţi liturgice şi influenţe păgâne locale ce amplificau aceste ambiţii preoţeşti. Prin ce ar fi mai bună ortodoxia faţă de catolicism? Sau invers? Prin modalităţile magice, prin abordarea mistică, prin vrăjile pe care le execută: nu spun că vrăjile pe care le execută preoţii catolici sunt mai bune sau mai "corecte", sunt doar altfel decât vrăjile ortodoxe.

Iată ce spune Ilie Cleopa:
"Sub masca unei organizaţii religioase se ascunde una din cele mai mari întreprinderi economice, bazată pe o îngrozitoare exploatare a credulităţii adepţilor săi, transformaţi, printr-o strategie bine pusă la punct, în fiinţe fără voinţă proprie, care execută orice dispoziţii sau ordine primite de sus, cu un fanatism rar întâlnit şi foarte periculos. Este suficient să amintim că [...] orice organizaţie în afară de cea a lor este satanică. Cât despre convingerile lor religioase, acestea sunt atât de rătăcite faţă de dogmele creştine, încât cu greu ar putea cineva să-i recunoască fie şi caracterul de sectă creştină. Aceasta pentru că [...] resping principalele învăţături şi practici ale credinţei."
Parcă ar descrie Biserica Ortodoxă Română, deşi cuvintele le adresează unei "secte". Întrega carte este o înşiruire de cuvinte pline de ură la adresa unor alte orientări religioase. Accentul se pune pe protocolul specific, pe viziunea teologică şi pe organizare, "uitând" să spună că finanţarea acestora nu este din bugetul de stat, cum este cea a iubitei noastre Biserici Ortodoxe.
"Cele mai multe secte din ţara noastră sunt de provenienţă străină, unele din ele fiind sădite cu scop vădit împotriva neamului nostru românesc."
Domnule Cleopa, din neamul românesc fac şi eu parte. Şi cu certitudine nu sunt "împotriva" mea. Nu sunt împotriva nimănui ce se consideră român, după cum nici Biserica Ortodoxă Română nu este împotriva nici unei alte naţii. Sau mă înşel?

14 noiembrie 2010

Vrăjitoria în ortodoxie

Conform Proiectului de lege privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte acţiunile ce apelează divinităţile presupus existente sunt pasibile a fi încadrate în susnumita lege:
"Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti."

Manifestările religioase ortodoxe nu sunt nici pe departe superioare sau diferite de activităţile bietelor vrăjitoare ce apelează spiritele "bune" (Maica Domnului, Sfântul Mina, alţi Sfinţi Părinţi sau Mucenici) sau "rele" (sufletele decedaţilor, spirite ale naturii, structuri astrale, numerologice sau aleator-statistice). Ortodocşii au nenumărat de multe şi diverse metode de exprimare magică începând cu obişnuitul gest de a-şi face cruce.

Pasele magice (gestul crucii) pe care le face preotul deasupra mulţimilor sau a unui anumit spaţiu este la fel de puternic şi are acelaşi scop ca şi aşezarea mâinilor vrăjitoarelor desupra capului celui "ajutat". De altfel vrăjitoarele chiar utilizează crucea ca gest magic, după cum face mama ortodoxă asupra propriului copil sau creştinul ortodox asupra propriului corp. Gestul încărcat de vrajă este plasat pe pâinea ce va fi mâncată sau între ochii animalului preferat la ortodocşi. Cu ce diferă acesta faţă de gesturile ocultiştilor?

Substanţele specifice vrăjitoriei sunt larg răspândite în cadrul bisericilor creştine, mai ales a celor ortodoxe. Apa "sfinţită" nu este altceva decât apa tratată magic în falsa idee că va deveni un panaceu. Sfântul Mare Mir, ulei a cărei tehnologie este ţinută la secret, are aceleaşi sensuri pe care le au obscurele poţiunile magice ale vrăjitoarelor. Atmosfera cabinetului ocult este similară bisericii, altarul fiind interzis "păcătoaselor" femei după cum fiecare vrăjitor are un loc tenebros. Muzica specifică, fumul de tămâie sau smirnă şi iconografia spectaculoasă a vrăjitoarelor este intens utilizată şi de către Biserica Ortodoxă. Nu vedem nici o diferenţă între veşmintele aurite ale preoţilor şi inelele şi salbele practicantelor de magie albă sau neagră. Între a întreba "cărţile" (tarot) şi a întreba "cartea" (biblia) nu este nici o diferenţă, odată ce eşti "iniţiat" în domeniul respectiv.

Pentru faptul că preoţii numesc rugăciune incantaţiile lor nu înseamnă că acestea nu sunt similare cu cele ale vrăjitorilor. Plantele transpun magic valenţele lor biologice fie că vorbim de leacurile vrăjitoreşti sau de pămătuful ortodox din busuioc. Nu mai vorbim de promovarea, expunerea şi venerarea osemintelor omeneşti ortodoxe (moaşte) ce întrece chiar şi cele mai obscure practici vrăjitoreşti contemporane, ce folosesc cel mult câte un picior de găină sau câte o coadă de salamandră. Iar apogeul simbolic creştin, împărtăşania, nu este altceva decât practica canibalică de devorare a propriei divinităţi în ideea realizării unei utopice şi veşnice împreunări.

Singura diferenţă este cea a unei conotaţii lingvistice. În timp ce unele sunt blamate de clerul consacrat, celelalte sunt ridicate la rang de "cult". Invit pe dragele noastre vrăjitoare analfabete să pună repede de o Biserică Ocultă Română, poate vor primi şi ceva fonduri de la stat, poate şi o minimă oră săptămânală de îndoctrinat copiii la şcoală. Timp de vreo 12 ani pentru fiecare puradel...

Legea vrăjitoarelor

Proiectul de lege privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Secţiunea 1 - Principii

Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti.
Art. 3 - Pentru acest domeniu, în cazul în care nu există, se vor crea standarde ocupaţionale care vor fi aprobate conform reglementărilor legale.
Secţiunea a 2-a - Definiţii
Art. 4 - (1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) ghicitor - persoana care se îndeletniceşte cu prezicerea viitorului;
b) practicile oculte - activităţi de ghicit şi vrăjitorie, prin invocarea unor realităţi spirituale demonice, ezoterice;
c) vrăjitoria - ritualuri magice prin care se invocă realităţi spirituale demonice, cu scopul de a înlătura anumite boli, de a reface sau destrăma legături dintre oameni;
d) farmecele - legături de vrăjitorie.
Secţiunea a 3-a - Dreptul de practică şi organizarea activităţilor oculte
Art. 5 - (1) Activităţile de ghicit şi magie vor fi încadrate în nomenclatorul profesiilor liberale.
(2) Persoanele care exercită activităţi de ghicit şi magie sunt obligate să posede autorizaţie de liberă practică, în conformitate cu criteriile stabilite de lege şi de normele metodologice, odată cu primirea avizului din partea organizaţiei profesionale de care aderă.
Art. 6 - Practicianul din domeniul ocult va fi obligat să adere la o organizaţie profesională specifică; organizaţia profesională respectivă îşi dă avizul în privinţa autorizării pentru practica în domeniul respectiv.
Secţiunea a 4-a - Înfiinţarea şi desfăşurarea activităţii
Art. 7 - Prevederile referitoare la înfiinţarea organizaţiilor oculte sau de ghicit se vor stabili în deplină conformitate cu normele metodologice ale prezentei legi.
Art. 8 - La înfiinţarea organizaţiei aceasta are obligaţia:
a) de a obţine o autorizaţie din partea unor autorităţi competente, incluzând înscrierea într-un registru pe teritoriul României;
b) de a pune la dispoziţia publicului larginformaţii cu privire la specificul serviciilor prestate;
c) de a stabili ca serviciile prestate să fie asigurate în baza unui contract de prestări servicii;
d) de a stabili obligativitatea emiterii unei facturi fiscale cu plata taxei pe valoarea adăugată;
e) de a asigura respectarea normelor metodologice, normelor de morală publică, dar şi respectarea drepturilor omului.
Art. 9 - Fiecare organizaţie din domeniul ocult este obligată să ţină evidenţa practicienilor ghicitori şi vrăjitori, prin înregistrare şi actualizare periodică într-un registru propriu care se va regăsi într-un registru general al organizaţiilor oculte de la nivel naţional.
Dispoziţii finale
Art. 10 - Practicienii ocultişti, ghicitorii sau vrăjitorii nu sunt exoneraţi de răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală conform legilor în vigoare, în caz de culpă sau în situaţia inducerii în eroare a clientului.
Art. 11 - Inducerea şi menţinerea în eroare sau amăgire a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul sau dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte conform art. 244 Cod Penal Român, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, în funcţie de forma de vinovăţie cu care este săvârşită fapta, se sancţionează cu amendă penală.
Secţiunea a 5-a - Aplicarea sancţiunilor
Art. 12 - Se interzice amplasarea cabinetelor de ghicit şi vrăjitorie sau desfăşurarea activităţilor oculte, dar şi publicitatea de orice fel, în proximitatea lăcaşurilor de cult, a instituţiilor publice, a instituţiilor de învăţământ sau a unor instituţii de interes public.

Aici găsiţi detaliile procesului legislativ (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=10927) precum şi expunerea de motive.
Să punem de un for pentru autorizarea vrăjitoarelor (testare ştiinţifică a aptitudinilor)...

6 noiembrie 2010

De ce credinţa este în regulă?

De ce credincioşii sunt oameni normali deşi cred în existenţa unor divinităţi inexistente în realitate? Şi nu numai cred în existenţa acestor dumnezei, dar mai şi au sentimente de devoţiune, de dragoste chiar. Pentru că aşa suntem noi, oamenii, construiţi. Informaţiile nu parvin de la vreo cercetare medicală sau biologică, deşi biologicul predispune. Ideea provine de la specialiştii în marketing şi economie ai USC Marshall School of Business (SUA).

Binenţeles că cercetarea nu s-a referit la Dumnezeu, ci la o memă ce are aceeaşi configuraţie, brandul comercial. Cercetătorii au ajuns la concluzia că marca deţine o putere mult mai mare decât se credea asupra psihicului uman, fiind posibil ca "despărţirea" de o anumită marcă să conducă la crize, la anxietatea de separare. Deşi brandurile au corespondent concret în realitatea obiectivă, "numele" în sine este tot atât de eteric ca şi conceptul de Dumnezeu. Dar cum funcţionează construcţia unei meme competitive în ceea ce înseamnă brand comercial. Pentru a se impune un "nume" trebuie să fie construit fonetic într-un anume sens, compatibil cu forma culturală acceptată de publicul ţintă. Binenţeles că în cazul lui Dumnezeu nu există o instanţă (colectiv de specialişti în marketing) care să stabilească forma cea mai performantă din acest punct de vedere. De asta denumirile sale sunt diverse în funcţie de zona culturală şi de limbă. Denumirea respectivă este un rezultat al evoluţiei culturale, iar faptul că s-a bazat pe o preexistenţă culturală este particula "zeu". Acelaşi lucru se întâmplă şi cu o "contra-marcă", brand-ul defect, de ocolit. Deşi Satana este fonetic "corect", fiind repetitiv, acesta este redenumit (Scaraoţchi, Cel de Nenumit, Întunericitul) tot din motive de "marketing". În momentul în care o masă de oameni, numită masă critică, acceptă, promovează şi utilizează un anumit brand, acesta devine situaţie de normalitate şi duce la răspândirea sa ca fiind în regula la toţi oamenii. Pentru marca comercială este nevoie de efort pentru ca această masă critică să fie atinsă. Aici intervine şi partea de imagine, ce funcţionează identic cu cea fonetică pentru ca brand-ul să se impună. Din acest motiv Dumnezeu are forma umană, "convenabilă" speciei noastre, în timp ce Diavolul este nu numai marcat ca fiind "urât" dar este deformat monstruos intenţionat. În ortodoxie cel puţin, dacă nu în tot ceea ce înseamnă creştinismul "clasic", intervine iconografia, accentul punându-se cu precădere pe imaginea "nevinovată" a unor fiinţe umane fără apărare, Iisus-ul însângerat sau copil. Aceste subterfugii tehnice sunt la fel de benefice promovării ca şi cele utilizate de marketerii specializaţi: sănătoşii nuri feminini sau masculini, imaginea nevinovaţilor copii, zâmbetele optimiste şi veselia inteligentă. Prin analogie icoanele (icon-urile) au intenţia de a stimula un efect de benevolenţă pentru obiectul reprezentat sau sugerat.

Prin aceste subterfugii psihologice, pe care religiile le-au folosit în mod instinctual la început, oamenii devin dependenţi de aceste mărci. Brand-ul respectiv nu mai este un dar, o cucerire, este chiar fiinţa omului respectiv, o extensie vitală a sa, devine sensul său de a fi. Consumatorii de Dumnezeu (ca marcă) sunt dispuşi să sacrifice timp, bani, energie şi chiar condiţia lor de oameni pentru a menţine ataşamentul faţă de acest brand. Mai mult de atât, cei dependenţi de brand-ul preferat refuză să încerce un alt brand sau existenţa fără marca ce îi subjugă, devenind ei înşişi agenţi de promovare şi partizani făţişi ai entităţii ce a fost creată pentru ai favoriza. Pentru a-şi justifica acţiunile ajung să recompună imaginea acestuia, renăscând-o, perfecţionând-o. Acum aceasta îi controlează, îi utilizează, se bazează pe aceşti dependenţi pentru a se promova. Independent de "creatorul" său originar, inconştient, ca orice lucru ce evoluează dacă are condiţii propice...

În subiect:
Expunerea "repetitivă" şi "icoanele copiilor"

3 noiembrie 2010

Experienţe personale - biblioteca vie III

Câteva idei au fost prezentate în posturile anterioare:
Ce este Biblioteca Vie
Cum îi privesc ateii pe religioşi
Iată că a venit timpul pentru a prezenta şi prejudecăţile pe care le-am întâmpinat ca ateu - carte în cadrul Bibliotecii Vii - la cititorii mei teişti.
Voi prezenta întrebările ce mi-au fost puse urmate de răspunsurile mele, fără a căuta o anumită ordine, poate cea care îmi vine în minte.

Cum şi când ai devenit ateu?
Mai întâi că a fi ateu nu presupune o trăire de tip mistic, paranormal sau asemănător vreunei revelaţii. Nu devii ateu într-un anumit moment, probabil este un proces. Poate am devenit conştient de ateismul meu când am citit sau mi s-a prezentat ce înseamnă să fii ateu. Ce pot spune este că de copil am sesizat neconcordanţele dintre credinţele oamenilor, faptul că nimeni nu a putut prezenta un motiv plauzibil pentru a considera religia lui ca fiind corectă. De altfel, când ne naştem, nu avem o credinţă, atunci suntem cu toţii atei. Acela este un ateism implicit, atâta timp cât nu suntem supuşi vreunei idei religioase nu putem spune că o îmbrăţişăm.

Dacă nu crezi în Dumnezeu (divinitate, oricare ar fi ea) în ce crezi totuşi? Este imposibil să nu crezi în nimic!
Ei bine, este posibil totuşi. Eu nu am credinţă aşa cum are un credincios. Pot spune că am convingeri, dar acestea se bazează pe dovezi, dovezi obţinute prin metode ştiinţifice, independente de ceea ce "cred" sau am senzaţia că "cred" eu. Pe de altă parte nici nu plec de la ideea că "ştiinţa" deţine adevărul la nivel absolut, cum pretinde religia, de exemplu, nu sunt un "credincios în ştiinţă". Înţeleg că aceasta, ca orice metodă de cunoaştere, are limitele sale. Dar le asum şi le iau în calcul pentru că acestea pot fi depăşite şi pentru că metodele de cunoaştere ştiinţifică sunt metodele ce pot realiza cunoaşterea obiectivă, a ceea ce este, independent de ceea ce credem că este. Deşi pare o situaţie relativă, baza de cunoştinţe este solidă, clară şi, mai ales, verificabilă.

Ai răspuns la toate întrebările? Ce a fost înainte de Big Bang-ul cosmic, cum a apărut viaţa, cine este în spatele legilor primordiale?
Faţă de un credincios în divinitate, care are răspuns la aceste întrebări (Dumnezeu), eu nu am. Din acest punct de vedere sunt mai modest. A nu şti nu implică a trebui să "crezi" că acolo este Dumnezeu. Dimpotrivă. Dacă am pleca pe principiul că dincolo de cunoaşterea noastră este divinitatea vom considera că ar putea să fie periculoasă sau ineficientă cercetarea sa, fiind o chestiune de necercetat, de necuprins. A răspunde lipsei de cunoaştere cu existenţa divinităţii duce la renunţare. A fi ateu înseamnă tocmai intenţia, declarată, de a nu crede că "dincolo" este Dumnezeu ci doar necunoscutul - apetisant, tulbure, promiţător.

Unde găseşti reperele morale?
Reperele morale sunt definite chiar de condiţia noastră de fiinţe umane. Avem o anumită zestre genetică predispusă spre altruism, echitate, nevoia de a fi îngrijit şi de a îngriji etc. Traiul în comun, ca animale sociale ce suntem, dezvoltă, prin educaţie, aceste trăsături. Conştiinţa de sine defineşte într-un mod transmisibil valorile morale, având astfel capacitatea de a ne defini pe noi şi de a-i defini pe ceilalţi în raport cu noi. Această definire este un exerciţiu de moralitate, pe care ateii îl parcurg în fiecare moment. Faţă de credincioşii ce se raportează la anumite concepte luate ca valabile din start, ca absolute, morala ateilor este relativă, şi prin asta perfectibilă. Ateul are capacitatea de a se perfecţiona moral deoarece "vina" pe care o simte în cazul unei judecăţi greşite nu o poate arunca în sarcina vreunei divinităţi. Pe de altă parte morala "relativă" a ateilor nu este schimbătoare, odată iau decizii corecte etic, apoi se răzgândesc. Relativitatea înseamnă capacitatea de a îmbunătăţi continuu reperele morale, de a rejudeca situaţiile pentru a descoperi motivaţiile juste.

Degeaba, eu tot voi crede în Dumnezeu, indiferent dacă tu, ateule, ai sau nu dreptate!
Perfect de acord. Eu nu am intenţia de a te face ateu. Ateismul nu poate "converti", pentru a fi ateu trebuie să înveţi singur acest lucru. Pentru că nu este simplu să fiu ateu, trebuie să mânuiesc reperele existenţei fără a avea putinţa de a apela la soluţii de tipul absolut, divin, la Dumnezeu. Aşa încât trebuie, ca ateu, să îmi asum singur riscul de a greşi. Asta nu înseamnă că ateii nu au soluţii, câteodată greşite. Atâta doar că soluţiile lor nu se bazează pe divinitate, eventual sunt de tipul "aici nu ştiu". Tu, credinciosule, îl apelezi pe Dumnezeu pentru a avea soluţii, chiar dacă acestea se dovedesc la un moment dat greşite. De altfel pentru tine este "mai bine" să ai soluţii greşite pe care să le "crezi" corecte decât să nu ai soluţii de loc. Numai că diferenţa vine din capacitatea ateului de a recunoaşte greşeala soluţiei sale, pe când soluţia divinităţii nu poate fi "recunoscută" de către credincios ca greşită pentru că aceasta nu îi aparţine, aparţine lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu greşeşte...

2 noiembrie 2010

Experienţe personale - biblioteca vie II

După cum precizam în postul anterior am avut norocul de a fi una din cărţile vii. Prin "răsfoirea" noastră nu numai cititorii au avut de câştigat, ci şi noi, cărţile. Mă rog, cel puţin cei ce au dorit acest lucru. Iar noi, ateii, avem, slavă domnului, nenumărate prejudecăţi în ceea ce îi priveşte pe credincioşii, teiştii, creştinii, religioşii, non-ateii ce ne înconjoară. Aşa că articolul de faţă este despre "ei" şi mai puţin despre "noi", de fapt este despre prejudecăţile noastre în ceea ce îi priveşte pe cei ce nu sunt la fel ca noi.

Noi şi ei. Aceasta ar fi prima prejudecată pe care o avem noi, ateii. Ideea că ei sunt "versus" noi, datorită felului diferit de a aborda problemele. Ca şi cum ar avea un scop pentru a ne face fie să ne simţim inconfortabil, fie de a-şi demonstra valoarea morală sau de înţelegere spirituală. De fapt ideea că "ei" ar fi altceva decât "noi". Acestă mare greşeală pe care o facem se datorează câtorva extremişti la al căror atac noi, ateii, răspundem brutal, având grijă să ne întărim armura. Asta mai ales dacă suntem "publici", expuşi, cunoscuţi ca atei. Această imagine o transmitem involuntar, în subconştient, tuturor celor etichetaţi teişti. Fără să ne intereseze dacă este adevărată sau nu. De fapt ne devoalăm chiar apucăturile noastre de oameni, suntem şi noi la fel de orgolioşi în a susţine adevărul spuselor noastre ca orice alt teist activ, militant. De fapt cei mai mulţi credincioşi în divinitate nu au nici pe departe intenţii ascunse sau subjugate vreunei entităţi supranaturale. Pur şi simplu aceasta este viziunea lor despre existenţă şi consideră că este normală. Şi ei sunt la fel de căutători ca şi noi, dar poate încă nu au descoperit "cărarea" noastră, sau pur şi simplu nu o pot vedea, la fel cum ateii nu concep o "cărare" mai simplă şi eficientă în plan personal a teiştilor de a "crede".

O altă prejudecată pe care o avem se desprinde din prima. Deoarece ei "cred" considerăm că nu sunt în stare să apeleze la raţiune. Greşim din nou. Apelul la credinţă survine în momentul în care au epuizat soluţiile raţionale. Abia atunci preferă să aibă o soluţie, chiar dacă este greşită, este totuşi o soluţie, decât să nu aibă nici una. Seamănă oarecum cu explicaţia pe care a dat-o Richard Dawkins apariţiei şi evoluţiei ochiului: mai bine un ochi prost decât nici unul. Este adevărat că această limitare depinde de nivelul de educaţie şi capacitatea intelectuală, unii apelează la divinitate pentru orice moment al existenţei, alţii pun pe seama divinului doar condiţia depăşirii limitelor cunoaşterii umane. Faptul că ateii nu pun nimic în sarcina divinului este datorită faptului că aceştia pot manevra fără să folosescă soluţia divinitate, dar asta nu însemnă că nu apelează la soluţii greşite din necesitatea de a avea totuşi soluţii, dacă este cazul.

Probabil mai sunt multe astfel de idei preconcepute pe care ateii le dezvoltă faţă de credincioşi. Deocamdată atât. Vom discuta despre prejudecăţile teiştilor faţă de atei, şi sunt, domnul fie lăudat. Dar asta data viitoare...

În continuare:
Experienţe personale - biblioteca vie III

1 noiembrie 2010

Experienţe personale - biblioteca vie

În acest weekend am avut şansa de a fi invitat, sub formă de carte, să particip la proiectul Biblioteca Vie, desfăşurat la Braşov, găzduit de Biblioteca Judeţeană George Bariţiu şi organizat de Asociaţia de Servicii Sociale SCUT. Pe scurt la biblioteca vie cititorul împrumută o carte pentru circa o jumătate de oră, dar acea carte nu este acea clasică formă din raft, ci este vie, este o persoană în carne şi oase, ce poartă un anumit titlu datorat felului său de a fi. Proiectul se doreşte a sparge tiparele prejudecăţilor noastre, dând posibilitatea cititorilor de a accesa informaţii ce altfel poate că nu pot ajunge la ei.

Binenţeles că nu am participat ca profesor de religie, acesta fiind doar un pseudonim. Titlul cărţii mele a fost cel de ateu, stimulat fiind şi de faptul că foarte mulţi oameni au o idee complet defectă, greşită sau cel puţin eronată despre ceea ce este ateul, persoana ce nu crede că Dumnezeu există. Prezentarea pe care am făcut-o cărţii este următoarea: Consider că nu am nevoie de divinitate pentru a exista sau pentru a fi bun si fericit. În consecinţă trăiesc liber, frumos şi bogat fără constrângerile vreunei religii căutând doar explicaţii raţionale, ştiinţifice. Am modestia de a recunoaşte limita cunoştinţelor mele fără a pune în sarcina vreunei divinităţi această incapacitate.
Am notat şi câteva din prejudecăţile pe care le-am considerat ca existente: extremist, anticreştin, amoral, egoist. Spre nenorocul meu se pare că nu numai acestea sunt prejudecăţile credincioşilor faţă de atei, aceştia sunt consideraţi ca fiind şi imorali, antitradiţionalişti, satanişti, iraţionali (!!!), periculoşi, păcătoşi, şi lista ar putea continua aproape la nesfârşit, adunând în etichetările teiştilor toate fricile sau neînţelegerile de care suferă.

Dar ateii se pare că sunt şi atractivi (atracţia a ceea ce se consideră ca fiind "păcat"?), plini de umor, simpatici, inteligenţi, siguri pe ei, cultivaţi. Probabil de asta am ajuns, cel puţin după declaraţiile bibliotecarilor, un "bestseller". Nu am fost singurul bestseller din acest weekend, foarte citiţi au fost homosexualul, puşcăriaşul, yoghinul sau ţiganul.
Tehnologia Bibliotecii Vii este asemănătoare cu cea clasică. Bibliotecarii primesc cititorii cărora le fac câte o fişă. Fiecare "carte" are şi ea o fişă de carte. Dacă este liberă este împrumutată respectivului cititor timp de o jumătate de oră. În cazul aglomeraţiei se poate citi în grup o anumită carte. Citirea constă în a pune întrebări cărţii iar aceasta încercă să răspundă, conform convingerilor proprii. Cărţile nu sunt nişte actori, nişte interpretatori de roluri ce trebuie să dea răspunsul "corect", sunt chiar persoanele ce îşi asumă în mod voluntar această identitate. Deşi Biblioteca Vie este deschisă tuturor, majoritatea cititorilor au fost tineri, elevi sau studenţi, unii dintre ei atei chiar. Acest lucru m-a bucurat într-un fel, deşi au recunoscut şi ei că sistemul de învăţământ ce include religia catehetică este defect din acest punct de vedere. Am observat că acest sistem are ca rezultat crearea a două tipuri de adulţi, ambii radicali. Unii sunt habotnicii religioşi, ceilalţi sunt ateii de frondă, rebelii. A fost singura concluzie tristă a acestei experienţe.

Altfel au fost trei zile superbe, în care am avut şansa de a demonta sau de a descoperi mituri legate de ceea ce însemnă cunoaştere, divinitate sau lipsa acesteia. Dar despre întrebările şi răspunsurile vehiculate în ceea ce mă priveşte într-un post viitor.

În continuare:
Experienţe personale - biblioteca vie II
Experienţe personale - biblioteca vie III

27 octombrie 2010

De la Sumedru la venerarea moaştelor Sf. Dumitru

Toamna este anotimpul analizei. Omul preistoric îşi dă seama că Timpul se apropie de sfârşit şi îşi ia măsurile de precauţie. Focul de Sumedru este metoda ce o are la îndemână pentru a îndepărta spiritele rele şi de a indica celor bune intenţiile sale de a supravieţui peste iarnă. Binenţeles, ca metodă agricolă, arderea "gunoaielor, buruienilor şi a rebuturilor" face din ogorul tratat astfel nu numai un suport bun germinaţiei viitoare dar şi o mijlocire a legaturii cu divinităţile. Oamenii preistorici nu aveau habar de tehnicile agricole sau de biochimie. Dar au observat, în primul rând pentru că doar ei au supravieţuit, că cei ce "tratau" astfel ogoarele aveau recolte mai bogate şi mai uniforme decât cei ce nu ardeau miriştea. Aşa a existat o selecţie printre cultivatori, cei ce erau mai "credincioşi" metodei au avut mai mulţi urmaşi, fideli acesteia, în detrimentul celor mai puţin "credincioşi".

Astfel apare oportunitatea religiilor de a converti acestă igienizare a ogorului, arderea fiind şi o "jertfă" ca eveniment funerar. Apoi prioritară devine jertfa în sine, arborele ca simbol al vreunei uitate divinităţi este ucis prin foc şi totodată renăscut din propria-i cenuşă, îngemănând aici forţa purificatoare a focului cu simbolistica fecundă, vegetală, a arborelui. Igienizarea prin ardere a pământului este exclusă din sistemul divinaţiei, devenind profană, mai nou chiar interzisă pe considerente ecologiste şi de siguranţă.

Dar actul mistic, divinaţia, rămâne. Întâmplarea face că apare creştinismul care îi dă un nou nume: Sumedru sau Sâmedru. Deoarece în acea perioadă este sărbătorit şi un anume Dumitru de către creştinii deveniţi majoritari, aceştia redenumesc manifestarea, legând-o de acest sfânt. Schimbările se întâmplă permenent în societate, mai ales pentru că biserica preia frecvent o serie de practici care sunt din afara ei şi cărora le dă conţinut. Biserica a învăţat o chestie: "Când nu pot să interzic, mai bine preiau", de aceea cele mai multe ritualuri pe care mulţi le cred creştine sunt păgâne. ne spune sociologul Alfred Bulai. Problema este că aceste tradiţii sunt încet încet disipate, transformate, convertite şi mai ales, pervertite. Pe lângă forţa reprezentată de foc apare şi ideea de renaştere, legată, cum se poate altfel, de moaştele (cadavrul) sfântului Dimitrios, ucis în anul 306 la ordinul împăratului Gaius Galerius Valerius Maximianus pentru nesupunere. Biserica le promovează ca fiind făcătoare de minuni, vindecătoare de boli, apărătoare de necazuri etc. Nu au efecte adverse fiind 100% naturale. De altfel divinaţia cadavrelor este răspândită în toate religiile arhaice prin cultul strămoşilor.

Marketingul bisericesc este foarte puternic şi funcţionează din plin, mai ales la persoanele credule, uşor de influenţat. Ideea precum că unde este o coadă se dă ceva bun, reminiscenţă a comunismului decrepit, este o eroare de logică, cum că majoritatea are dreptate. (Acum 600 de ani majoritatea credea că pământul este plat. Ei bine, nici atunci, şi nici acum, şi niciodată pământul nu a fost plat, şi nici nu va fi, indiferent ce "crede" majoritatea). Aşa încât când racla Sfântului Dumitru Izvoratorul de Mir a fost adusă în Bucureşti lumea s-a îmbulzit. Aceştia doresc mântuirea acum, pe loc. Pentru ei viaţa este mult prea trepidantă şi nu o mai înţeleg. Obişnuiţi cu creditele "doar cu buletinul" şi cu ajutoarele sociale, oportunişti şi fără scrupule, speră la rezolvarea problemelor pe principiul jocului la LOTO. De asta chinuie copii în îmbulzeală, doar doar aceştia vor trage lozul cel mare cu mânuţa lor nevinovată.

Şi tot de la sociologul Alfred Bulai: Atât timp cât societatea românească merge voios spre Evul Mediu, acest tip de mimetism social a fost larg răspândit imediat după '90. Când oamenii sunt disperaţi şi o duc prost, credinţa devine un instrument compensatoriu.

20 octombrie 2010

Declaraţia unor organizaţii neguvernamentale faţă de proiectul de Lege al Educaţiei Naţionale

Noul proiect de Lege a Educaţiei Naţionale reprezintă o bună ocazie de a răspunde gravelor disfuncţionalităţi ale educaţiei religioase în România. Investigaţiile făcute de organizaţiile noastre și date publicităţii de-a lungul timpului au probat încălcarea, prin felul în care se desfășoară educaţia religioasă, de tip confesional, în școlile publice din România, a unor drepturi și libertăţi fundamentale. Nu mai puţin, am probat încălcarea unor principii fundamentale ale educaţiei copiilor, prevăzute și în Convenţia cu Privire la Drepturile Copilului, care prevede că „educaţia copilului trebuie să urmărească: a) dezvoltarea plenară a personalităţii, a vocaţiilor și a aptitudinilor mentale și fizice ale copilului; b) cultivarea respectului pentru drepturile omului și libertăţile fundamentale...” (art. 29). Educaţia religioasă s-a transformat, în timp, într-o „instruire a intoleranţei” care contrastează în mod flagrant cu idealurile educaţiei moderne.

O lacună gravă a actualei legi este evitarea de plano a definirii statutului obiectului de studiu religie în școlile publice din România. Sintagma „religia face parte din trunchiul comun” este neclară și dă loc la interpretări și abuzuri. Studiile și evaluările întreprinse de semnatarii acestei petiţii au demonstrat cu date certe că nici personalul didactic, nici părinţii, și cu atât mai puţin elevii, nu cunosc statutul obiectului religie. Solicităm ca în actuala lege statutul obiectului religie să fie clar definit. Semnatarii petiţiei consideră că statutul obiectului religie, predarea fiind confesională, nu poate fi decât facultativ.

Actualul proiect de lege a educaţiei nu a ţinut cont de principiile de mai sus sau de informaţiile privitoare la tarele tipului de educaţie religioasă desfășurat în România. A desconsiderat și prevederile explicite ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului, al cărei art. 25 (alin. 1 și 3) stabilește: „Copilul are dreptul la libertatea de gândire, de conștiinţă și de religie. Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.” În plus, a introdus o prevedere cu consecinţe agravante căci, conform art. 16 alin. 2 al proiectului de lege: „La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de educaţie religioasă. În acest caz, situaţia școlară se încheie fără această disciplină.”

Educaţia religioasă de tip confesional nu poate fi obligatorie, căci ar încălca în acest caz libertatea de gândire, conștiinţă și religie a elevilor și părinţilor. Asupra acestui aspect s-au pronunţat, de mai multe ori, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. A obliga părintele să ceară, pentru copilul său, nefrecventarea orelor de educaţie religioasă echivalează cu a îl pune pe cel dintâi în situaţia de a solicita în scris respectarea unui drept. Or, drepturile nu sunt „acordate”, ci sunt recunoscute. Prin procedura existentă și reluată de noul proiect de lege a educaţiei, educaţia religioasă capătă o dimensiune obligatorie, în ciuda faptului că rămâne confesională.

Mai mult, procedura nu rezolvă celelalte probleme ridicate de înregistrarea din oficiu a elevilor la orele de educaţie religioasă, perpetuând în schimb practici neprincipiale și ilegale. Statul nu are dreptul să facă presupuneri asupra identităţii religioase a părinţilor. Solicitarea de informaţii asupra opţiunilor religioase a părinţilor încalcă prevederi constituţionale, precum și recenta Lege nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, care interzice la art. 5, alin. 5 „prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfășurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege…” Pentru a fi compatibil cu tratatele internaţionale și cu legislaţia României, art. 16 alin. 2 al proiectului de Lege al Educaţiei Naţionale trebuie răsturnat: „(2) Participarea la orele de educaţie religioasă se face la solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit.”

Organizaţiile semnatare ale acestei declaraţii se pronunţă pentru o educaţie religioasă în care elevii să obţină informaţii despre istoria și ideile religioase, având alocată un număr rezonabil de ore în raport cu celelalte discipline. Solicităm Guvernului și Parlamentului să intervină în acest sens asupra proiectului de Lege a Educaţiei Naţionale. Dacă Parlamentul va adopta actuala formulă care prevede obligarea părinţilor sau tutorilor să ceară în scris nefrecventarea orelor de educaţie religioasă, îi vom sprijini pe aceștia să se adreseze instanţelor de judecată pentru încălcarea libertăţii lor de gândire, conștiinţă și religie, inclusiv în demersurile înaintate la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. De altfel, există deja o plângere penală, în curs de cercetare, împotriva unor cadre didactice care predau Religia, pentru comiterea infracţiunii de obligare a copilului, prin constrângere, să participe, prin frecventarea orei de Religie, la serviciile religioase ale unui cult, sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.

Semnează:

Emil Moise
Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiinţă

Gabriel Andreescu
Centrul pentru Conștiinţă Critică

Atila Nyerges
Asociaţia Secular-Umanistă din România

Smaranda Enache
Liga Pro Europa

Remus Cernea
Asociaţia Umanistă Română

Semnez şi eu, în total acord cu această declaraţie,
Profu' de Religie

PS: Declaraţia este preluată de aici.

13 octombrie 2010

Legea Învăţământului şi răspunderea guvernului

Forma votată de către Camera Deputaţilor (http://media.realitatea.ro/multimedia/other/201010/cd156_10_08207700.pdf) este împinsă de guvern către Parlament prin actul asumării răspunderii. Faţă de legea veche, oricum defectă şi ea, în domeniul "studierii" religiei noua formă încalcă şi mai mult libertăţile copiilor, respectiv dreptul de a nu fi îndoctrinaţi şi dreptul de a avea tratament egal indiferent de opţiunile religioase.

În acest sens un prieten într-ale activismului prosecular mi-a transmis un apel ce merită, fără putinţă de tăgadă, să fie promovat şi luat în seamă. Îl transcriu mai jos:

Scrisoare deschisă către Senatul României

Apel pentru asigurarea unui cadru legal coerent desfăşurării orelor de religie în şcolile de stat

Domnului Senator Mihail Hărdău,

Preşedinte al Comisiei permanente pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României

Domnule Preşedinte, Doamnelor şi Domnilor membri ai Comisiei,

prin prezenta facem apel la competenţa pe care o deţineţi, pentru a vă ruga ca, în sesizarea de miercuri, 26.05.2010, cu privire la avizul Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.84/1995 - Legea invăţământului (adoptată de Camera Deputatilor), precum şi în eventualele dezbateri ulterioare pe marginea acestui proiect, să daţi citire apelului nostru şi să luaţi în considerare următorul aspect:

Noul proiect al Legii Educaţiei Nationale, în special prin prevederile art. 17, modificate, avizate in Comisia de specialitate a Camerei Deputatilor şi aprobate în această Cameră, precum şi practicile administrative ale autorităţilor şcolare, intră în conflict cu legile şi actele normative în vigoare care reglementează drepturile şi libertăţile religioase în România, precum şi drepturile recunoscute naţional şi internaţional ale copilului, după cum urmează:

§ Constituţia României:

art 29, lit.(1), (2);

§ Legea 489 / 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor:

art. 1 lit.(1); art. 2 lit.(1); art. 3, lit.(1), (2), art. 5, lit.(5), (6); art. 9, lit.(1), (2);

§ Legea 18 / 1990 privind ratificarea Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului:

art. 2, lit.(1),(2); art. 12;

§ Legea 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

art. 2, lit.(1),(2); art. 7; art. 24, lit.(1)-(5); art. 25, lit.(1)-(3), art. 47;

Astfel, prevederea noului proiect al Legii Educaţiei Naţionale, aflată în cuprinsul art. 17, stipulează:

(2) La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.”

A. Conflicte teoretice cu prevederi de natură legislativă existente:

1. Se încalcă drepturile şi libertăţile religioase ale elevilor care au împlinit vârsta de 16 ani, prin anularea libertăţii acestor minori de a opta pentru studierea sau nu a disciplinei “Religie” (şi tipul confesiunii), drepturi stipulate în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor:

Art. 3:

“(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia,

drept prevăzut, de altfel, şi în cuprinsul Legii 272/2004, art. 25, lit.(3).

Amendamentul aprobat de către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, cf. căruia elevii minori nu-şi pot exprima opţiunea pentru participarea la cursul de “Religie” sau pentru schimbarea confesiunii pe care o studiază, devine, astfel, abuziv şi de natură să îngrădească libertatea de gândire religioasă a elevilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

Prin urmare, solicităm atenţiei Dvs. luarea în considerare a acestui aspect, de natură să facă atingere gravă drepturilor şi libertăţilor religioase mai sus menţionate, precum şi acordarea lui la cadrul legislativ în vigoare.

-

2. Se încalcă principiul egalităţii de şanse pe care şcoala trebuie să o acorde tuturor elevilor, prin neacordarea posibilităţii de a alege o altă disciplină opţională ca alternativă la materia “Religie”.

Acest aspect încalcă drepturile elevilor ai căror părinţi/tutori optează pentru retragerea elevilor de la studierea acestei discipline, aceştia fiind dezavantajaţi de diminuarea numărului de obiecte studiate şi alterarea teoretică a mediei generale în raport cu ceilalţi elevi, participanţi la curs.

Prin urmare, solicităm Comisiei evaluarea oportunităţii de reintroducere a alineatului (3) din art. 17 al proiectului legislativ în speţă, în forma sa elaborată şi trimisă de M.E.C.T.S. spre dezbatere Comisiilor de specialitate, alineat care prevede:

“(3) La cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar.”

Această prevedere iniţială ar fi de natură să restabilească egalitatea de şanse garantată de statul român tuturor elevilor în învăţământul de stat, drept de care trebuie să beneficieze toţi elevii, cf. legii, indiferent de apartenenţa sau neapartenenţa lor la un cult religios.

-

3. Încalcă dreptul elevului de a nu fi obligat să adere la o credinţă religioasă contrară convingerilor sale sau ale părinţilor/tutorilor săi, prin obligaţia de a studia aceeaşi confesiune religioasă pe tot parcursul anului şcolar.

Obligativitatea are loc inclusiv în situaţia în care părinţii/tutorii elevului şi-au schimbat, în timpul anului şcolar, opţiunile religioase - şi doresc, legitim, fie înscrierea sa la studiul altei confesiuni decât cea urmată până la momentul respectiv, fie renunţarea la studiul oricărei confesiuni.

Se încalcă astfel art. 29 lit. (1) din Constituţie:

“(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

precum şi Legea 489/2006, art. 2:

“(1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă.

Aşadar, vă spunem atenţiei Dvs. corectarea acestor inadvertenţe legislative conţinute în noul proiect al Legii Educaţiei Naţionale (discrepanţe care conduc la încălcări ale dreptului la schimbarea liberă a credinţei religioase) precum şi corelarea, sub acest aspect, a prevederilor proiectului supus dezbaterii Dvs. cu normele cadrului legislativ în vigoare.

-

4. Încalcă drepturile copilului, prin neconsultarea şi neinformarea acestuia cu privire la statutul şi studierea disciplinei “Religie”, drepturi prevăzute în Convenţiile internaţionale ratificate de către statul român, precum şi în legislaţia românească, care stipulează:

Legea 272/2004

Art. 24

“(2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste.”

Art. 25
(1) Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie.
(2) Parintii indruma copilul, potrivit propriilor convingeri, in alegerea unei religii, in conditiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.

Prin urmare, vă solicităm, prin prezenta, analizarea şi dezbaterea acestui aspect de natură să conducă la nerepectarea drepturilor fundamentale ale copilului la consultare, ascultare şi informare în aceste probleme educative care îl afectează direct, cu rugămintea de a găsi o formulă prin care aceste drepturi, recunoscute internaţional şi ratificate de statul român, să fie respectate întocmai.

-

5. Ignorarea prevederilor dreptului internaţional în educarea copiilor care stipulează preeminenţa disciplinei “Educaţie moral-religioasă” în faţa disciplinei “Religie”, precum şi ignorarea includerii “Educaţiei moral-religioasă” în Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal si profesional, cf. protocolului semnat de Ministerul Învăţământului şi Biserica Ortodoxă Română (august 1990) care includeau oficial această disciplină în curriculumul şcolilor publice din România.

Vă supunem atenţiei, aşadar, propunerea de a discuta statutului disciplinei “Educaţie moral-religioasă”, precum şi posibilitatea includerii ei în Planurile-cadru amintite şi conferirea statutului de disciplină opţională/facultativă acestei materii, cf. protocolului existent, dar ignorat.

B. Conflicte de natură legislativ-procedurală:

1. Se încalcă statutul “non-obligatoriu” al disciplinei “Religiei”, prin înscrierea automată şi asumarea apriori a participării elevului la studierea acestei discipline, aspect de natură să nesocotească din start voinţa părintelui/tutorelui şi care conferă acestei discipline tenta de “obligatorie”.

Acest ultim aspect poate duce la un abuz de autoritate din partea şcolii, lucru constatat de altfel în practică, după cum a fost semnalat şi în anchetele şi rapoartele efectuate de asociaţii neguvernamentale, precum şi de către alte organisme internaţionale.

Practica democratică şi legală ar presupune existenţa unei cereri explicite, în scris, a voinţei părintelui/tutorelui ca elevul să participe la orele de “Religie” - şi NU înscrierea din oficiu a elevului la acest curs.

Prin urmare, studierea de către elevi a acestei discipline în şcolile publice trebuie, cf. statutului de materie “non-obligatorie”, să fie o consecinţă derivată EXCLUSIV din actul de voinţă al părinţilor/tutorilor, exprimat în scris şi adresat şcolii.

-

2. Prezenţa unei practici abuzive, presupusă implicit de noul proiect legislativ în speţă şi impusă de către autorităţile şcolare părinţilor/tutorilor, care impun acestora să completeze datele privind apartenenţa lor religioasă, fără a cere acordul prealabil în scris, ingerinţă care încalcă:

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor:

Art. 5.

“(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.”

Nu poate avea loc înscrierea elevilor la disciplina „Religie” fără prelucrarea unor date cu caracter personal legate de apartenenţa la culte, or, aceasta presupune consimţământul verificabil - deci scris. Lucru care nu are loc, conducând astfel la un abuz.

Actuala practică ignoră cu desăvârşire aceste îndatoriri ale autorităţii şcolare, provocând şi întreţinând, prin autoritatea de care se bucură, un abuz asupra acestor drepturi ale părinţilor la confidenţialitatea opiniilor şi apartenenţei lor confesionale, lucru inacceptabil într-un stat de drept.

Prin urmare, solicităm ca prin dezbaterea sa de către Comisie, acest proiect de lege, precum şi autoritatea şcolară să respecte cadrul legal existent şi să prevadă acest consimţământ, cf. prevederilor legale citate, de natură să protejeze cetăţenii INCLUSIV în faţa ingerinţei ilegale a autorităţii şcolare în faţa părinţilor/tutorilor de a-şi dezvălui apartenenţa confesională fără o cerere în prealabil în acest sens şi fără a obţine un acord verificabil (în scris).

-

3. Se încalcă prevederi ale jurisprudenţei şi dreptului internaţional, care interzic folosirea oricărui element procedural-administrativ de natură să oblige/îndemne un părinte să opteze pentru studierea unei confesiuni sau ideologii religioase.

Prevederi ignorate atât de acest proiect legislativ, cât şi de practica şcolară, conducând astfel la un abuz.

Prin urmare, propunem o dezbatere publică care să supună atenţiei ilegalităţile practicii administrative a autorităţilor şcolare, prin care acestea să fie atenţionate că se folosesc ilegal de aceste elemente de procedură care îndeamnă sau sugerează unui părinte/tutore să opteze pentru această materie de studiu.

De asemenea, pledăm pentru informarea corectă şi neechivocă a părinţilor de către autorităţile menţionate mai sus cu privire la statutul real al disciplinei “Religie”, informare trunchiată, deformată sau chiar, uneori, complet absentă în practica şcolară.

-

4. Practica desfăşurării orelor de “Religie” în cadrul şcolii publice încalcă principiul de egalitate în tratament acordată tuturor cultelor precum şi de nediscriminare religioasă în şcoli, şi îngreunează supravegherea în condiţii optime a elevilor şi a calităţii procesului educativ, prin aceea că:

a. Are loc o discriminare a elevilor aparţinând unor culte minoritare, excluşi la ora de “Religie” (din motive administrative, dar ilegale) din cadrul şcolii publice şi nevoiţi să urmeze cursurile în afara lor, în cadrul lăcaşelor de cult de care aparţin confesional.

Acest aspect încalcă principiul nediscriminării religioase a elevilor, precum şi cel al egalităţii tratamentului de care trebuie să se bucure fiecare elev în şcoală, principii garantate de înseşi prevederile noului proiect de Lege a Educaţiei Naţionale şi de legislaţia în vigoare privind drepturile şi interesele superioare ale copilului, aşa cum sunt ele stipulate în dreptul internaţional.

Prin aceasta, elevii care nu urmează cursul de “Religie” pun atât probleme de supraveghere în timpul acestor ore, cât mai ales, se impune confruntarea acestora cu un act de excludere din colectivul educaţional, de natură să dăuneze intereselor sale superioare de integrare în colectiv/societate, aşa cum sunt ele stipulate în art. 1 din prezentul proiect.

b. Odată cu actul de excludere din şcolile publice de stat la ora de “Religie”, elevul care aparţine unui cult minoritar este supus unui act educativ care eludează, parţial sau total, controlul calitativ riguros al M.E.C.T.S., lucru aflat în contradicţie cu principiile şi normele propuse de autoritatea naţională în educaţie - şi, astfel, de neacceptat.

Ca urmare, solicităm prin prezenta repunerea spre dezbatere a principiilor de egalitatea de tratament în predarea disciplinei „Religie”, principii încălcate de actul legislativ în speţă, precum şi o discuţie care să aibă în vedere introducerea unei formule a studierii „Religiei” în acord cu principiile de echitate, nediscriminare, drepturi egale şi controlul calităţii pe care statul le garantează şi le investeşte în educaţia religioasă a elevului.

În concluzie, solicitarea prezentă are scopul de vă sesiza că actualul proiect de Lege a Educaţiei Naţionale încalcă grav prevederi constituţionale şi legislative având ca obiect: libertatea de gândire şi de credinţă religioas[ (Legea 489/2006), drepturile copilului (Legea 272/2004, Legea 18/1990), precum şi alte legi si statute aflate ]n vigoare dar netratate aici (Codul Muncii, Statutul Cadrului Didactic - aspecte care necesită o dezbatere aparte).

Tendinţa cea mai ingrijorătoare este că, deşi M.E.C.T.S. a primit o serie de critici (justificate şi argumentate riguros) venite din partea organizaţiilor neguvernamentale şi a unor organizaţii şi organisme internaţionale, Ministerul sus-menţionat NU dovedeşte intenţia de a le lua în considerare, ci dimpotrivă, pare decis, prin noul proiect de lege, să accentueze caracterul ilegal, abuziv şi discriminatoriu al statutului actual al disciplinei „Religie” in şcolile publice. Conflictele legislative şi ilegalităţile pe care noua Lege a Educaţiei Naţionale le prevede, lucru inacceptabil pentru un stat de drept, membru al Uniunii Europene şi semnatar al Convenţiilor şi al normelor de drept internaţional, prevederi pe care, prin practica educativă şi prin actul normativ propus, le incalcă grav.

În acest context, vă rugăm să contribuiţi, prin prisma competenţelor Dvs. şi ale Comisiei pe care o conduceţi şi coordonaţi, la împiedicarea legiferării acestor abuzuri şi încălcări flagrante ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi, prin acestea, să aveţi în vedere necesitatea acordării noului proiect al Legii Educaţiei Naţionale la cadrul legislativ în vigoare.