Patriarhia versus Halloween

"Patriarhia Română (mai exact este Patriarhia unei biserici de rit ortodox din România - nota mea) împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară (ce înseamnă numeroşi? - nota mea) faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească. (Ce treabă are un cult religios cu procesul educativ? Aha, are, că doar de asta au semnat protocoale de inspecţie în şcoală...)

În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ,,nonviolenţei”, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent."

Să reamintim Patriarhiei manifestările de canibalism pline de "tradiţie" şi "bucurie duhovnicească" cu care îmbie, de mestecat, băut şi înghiţit "trupul şi sângele Domnului", un zeu personal al morţii provenit din cultura străină poporului român, din cultura ebraică. Să mai reamintim Patriarhiei manifestările grandioase de adorare a unor oseminte reale, proclamate de ei ca fiind sfinte şi asupra cărora enoriaşii sunt invitaţi să se manifeste prin atingeri, îmbrăţişări şi sărutări ale acestor oase.

Şi să informăm Patriarhia că acele "practici oculte" ale Halloween-ului constau în nevinovate travestiuri specifice unui carnaval. Înţeleg că Patriarhia cunoaşte importanţa costumelor şi a asumării unei măşti, doar nu degeaba preoţii săi sunt spectaculos echipaţi...

Şi să mai reamintim Patriarhiei că şi Pomul de Crăciun a fost iniţial "de provenienţă păgână" dar acum tronează la loc de cinste în Biserica domniilor lor, lângă altar.

Să mai reamintim Patriarhiei că cel mai important element de manifestare a credinţei ortodoxe este un aparat de tortură din secolul I, respectiv crucea, iar simbolul acesteia, cu un mort atârnat de ea, este dat spre venerare tuturor, de la bebeluşi la bătrâni aflaţi în pragul morţii?

(Credit foto: http://www.copilul.ro/evenimente-copii/halloween/Decoratiuni-simple-de-Halloween-pe-care-le-puteti-face-singuri-a15906.html)

Binele şi Răul în manifestarea religioasă

Discuţia a plecat de la evenimentul de protest împotriva poluării sonore înfăptuite de biserici gândit şi promovat de Baraka B. Skulls: Isus VS Boxe şi apărut în grupul de polemici A.S.C.O.R.

- Dar nu trăim într-o ţară liberă?
- Libertatea se termină când deranjezi libertatea altuia. Atunci devii agresor. Aşa că manifestările religioase în public sunt agresiuni împotriva celor de alte opinii.
- Dar intr-un loc public ce fel de manifestări credeţi că trebuie să se întâmple?
- Zâmbete şi saluturi. Ajunge atât. Noi trebuie să fim buni şi altruişti pentru că suntem oameni şi trăim împreună, nu pentru că Dumnezeu ne ordonă asta.
- Eu cred ca toţi suntem buni dar diferenţa se face atunci când mulţumim: creştinii aleg să mulţumească Domnului iar ceilalţi "ştiinţei" sau lor personal
- Nu lui Dumnezeu trebuie să-i mulţumesc pentru că tu îmi zâmbeşti şi mă ajuţi, ci ţie trebuie să-ţi mulţumesc. Asta este probabil diferenţa dintre noi. Dar eu te ajut şi dacă tu vei mulţumi Dumnezeului tău şi nu mie. Dar îţi voi spune asta.
- Da, dar eu ştiu că fără Dumnezeu eu nu aş avea imboldul de a face binele, aşa că indiferent cine vă zâmbeşte sau vă ajută de fapt Dumnezeu îi dă acest gând minunat altfel s-ar comporta ca un om firesc.
- Asta-i diferenţa. Eu fac bine pentru că pot. Singur. Nu am nevoie de Dumnezeu pentru asta odată ce nu cred în el. Tu nu poţi să faci bine singură, îţi trebuie un imbold. După cum se vede este posibil ca în esenţă să fii o persoană rea (sau cel puţin neştiutoare) şi să nu poţi face bine decât dacă asculţi anumite porunci. Problema este că tu nu porţi nici o responsabilitate odată ce te aliniezi la ceea ce "crezi" că este corect (pentru că nu ai nici o dovadă că este cu adevărat corect odată ce nu decizi tu, ci asculţi de porunci). Aşa că riscul de a face rău în cazul tău este mult mai mare: poate că nu aceea este Cartea pe care trebuia s-o asculţi...

Creştinopaţii blamează Antipa

Expoziția „THE HUMAN BODY” se deschide pe data de 22 martie 2013 la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” unde poate fi vizitată până pe data de 30 iunie 2013. Pudibonzii de serviciu au sărit în sus deoarece "Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit." Vezi doamne, cum să privească nişte "cadavre" copiii sub 7 ani? Şi gratis.

Ce interesant! Copiii sub 7 ani nu consumă cadavre (de animale, binenţeles, dar tot cadavre, că doar nu mai sunt vii). Sunt hrăniţi numai cu plante. Ei nu trebuie să cunoască mecanismele corpului lor, vor afla asta direct la facultate. De medicină, că toţi vor face medicina (de preferat homeopatie, că aia "alopată" e toxică). Până şi a discuta cu copiii despre sex sau erotism este interzis, deşi, contrar indicaţiilor şi "legii" câinii vagabonzi sunt chiar în acestă perioadă în călduri şi îi văd îmbârligaţi pe străzi (repede nişte ochelari "de cal" pentru inocentele vederi). Moaştele creştine în schimb sunt indicate, că acele cadavre-s îmbălsămate cu fast şi "miros" frumos. Ba trebuie atinse de buzele copiilor, ca nu cumva să scape vreo rămăşiţă de forţă divină neutilizată. Mi-a plăcut un comentariu la postul lui Dan Negru: Sf.Paraschiva - "Ei lasă maică, şi la hoitul meu s-au perindat copiii iar adulţii îi puneau să-mi pupe racla. Măcar la Antipa nu o să-i pună şi să aduleze cadavrele. De ce esti ipocrit, evlaviosule? Unele cadavre sunt bune, altele nu? Ei hai!"

Chiar mă gândeam cum va scăpa societatea (mai exact familia mea, că pe ei îi obligă la asta) de cadavrul meu. Arderea e ineficientă energetic, iar depozitarea în sol durează prea mult. Şi mai e şi monopolizată de afacerişti veroşi cu sau fără sutană. Dacă e să fie ceva utilizabil la o transplantare, foarte bine, dar cu restul? Soluţia de a deveni exponat de muzeu, sau chiar de laborator modest de biologie dintr-o şcoală rurală, devine din ce în ce mai convenabilă. Bănuiesc că cheltuielile de plastinaţie vor reveni celor ce doresc un asemenea exponat. Mai ales că preţul biletelor pentru vizitarea expoziţiei nu-s de colo...

Cât eşti viu mai scapi de biserică, dar de eşti mort...

Statul dă o grămadă de bani pentru Biserica Ortodoxă din România deoarece este o instituţie de interes naţional, adică se ocupă de manifestările mistice specifice naţiei noastre, printre altele, decesul. La deces situaţia e monopol. Al Sfintei şi Dreptei Noastre Biserici. După abuzul asupra celor ce preferă o altă soluţie decât îngroparea (cazul Sergiu Nicolaescu), nici la înmormântare nu se poate fără ca diavolul din sutană să nu-şi bage coada. Mă refer la banul preoţesc, nu la domnii de la Patriarhie şi de la Mitropolii. Doar sunt "adevăraţi păstrători ai tradiţiei strămoşeşti". Atât că ochiul dracului poposeşte la ei în buzunare, ucigă-l toaca.

Iată ce păţesc cei ce încearcă să spargă monopolul sistemului preoţesc:


Biserica Ortodoxă nu vrea concurenţă. Slujbele în cimitirele private, interzise.

"Respectam alegerea cetăţenilor, însă ortodocşii sunt obligaţi să respecte decizia Bisericii. Nu vor avea slujbă de înhumare şi nici odihnă de veci, dacă îşi cumpără morminte în cimitire private".

Este mesajul ferm al Mitropoliei Moldovei, care le-a interzis preoţilor să-i ducă pe ultimul drum pe clienţii noilor cimitire particulare.
Totul pleacă de la o hotărâre a Patriarhiei Române, care refuză să accepte concurenţa privată. Enoriaşii, vaduviti astfel de o varianta de multe ori mai ieftină, cred că totul este o decizie de afaceri, fără niciun Dumnezeu.
(sursa ProTV)

Personal nu sunt adeptul incinerării din considerente de consum de energie. Mi se pare corect faţă de natură ca un corp ce nu mai are decât valoare nutritivă să ajungă hrană pentru celelalte vieţuitoare cu care s-a hrănit de altfel toată viaţa lui. Nu mă supăr să ajung hrană pentru carnivorele ce le chinuim în grădinile zoologice, de exemplu. Dar prefer să mă facă săpun sau îngrăşământ decât să fiu "îngropat" în cimitirul hulpavilor monopolişti.

Şefii Bisericii au anunţat totuşi că înfiinţarea de noi cimitire proprii este o prioritate. Planul este ca acelaşi Sector al Cimitirelor să deschidă şi nenumărate magazine pentru ultimul drum. Asta după ce oricum, Patriarhia Română le-a impus enoriaşilor să folosească numai lumânări şi icoane autorizate de instituţie.

Ştiţi cum apar cimitirele "proprii" ale Bisericii? Autorităţile locale caută o zonă propice pe care o "donează" eparhiei respective. Apoi Biserica vinde bucăţică cu bucăţică, pe bani grei, pământul primit pe de-a moaca. De fapt nu chiar vinde, împrumută. Că doar nu-i proastă. Deşi-i spune "loc de veci" (vezi mai sus, sunt chiar cuvintele lor, cică de asta le e frică, ca nu cumva moaştele să nu se ridice la Armaghedonul stabilit) e doar pe 10-15 ani. Sau chiar 7 dacă e aglomeraţie.
Dup-aia Dumnezeu cu mila...

Biserica după Prigoană

"La noi se confundă religia cu cu totul şi cu totul altceva. Nu cel ce stă mai mult la coadă la pupat oase de morţi sau se-nghesuie la sarmale va prinde împărăţia cerurilor, nu, asta-i o chestie care trebuie s-o estompezi şi aicea de vină e tocmai Biserica.
Eu am introdus o lege prin care am cerut imperativ tăierea salariilor popilor în România. Toate confesiunile religioase - din şaptişpe numai două, nesimnificativ, numai 1% - sunt plătiţi din bugetul de stat. Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe, vi-l dau exemplu că e un prieten bun de-al meu, menegerul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, are salariul de 74 de milioane de lei, net, pe lună, prin lege, când el, culmea, a depus un jurământ de sărăcie, d-ăla dă să-mi saie ochii dacă eu o să am ceva, tot ce am eu dau la alţii, păi ce să dai la alţii, tu, bă... când tu iei de la toţi... Incredibil...
Eu nu am nimic cu nimenea, dar nu mi se pare normal: clasa politică să taie pensii şi salarii şi să plătească, contrar constituţiei, clerul. Asta-i o mare greşeală, o mare greşeală atâta timp cât clasa politică acceptă ca Constituţia României să fie încălcată. E o problemă de constituţionalitate aicea..."
(Silviu Prigoană - 5 ianuarie 2013)

Iată ce spunea un alt actual parlamentar, Remus Cernea, aici: "În Constituţia României nu este prevăzută explicit separarea dintre stat şi biserică. Numai printr-o interpretare a mai multor articole se poate vorbi de un spirit constituţional secular. În sprijinul unei astfel de interpretări este Art. 29 alin. 5 „Cultele religioase sunt autonome faţă de stat...”. Articolul respectiv este însă insuficient de clar. El protejează într-adevăr cultele de ingerinţa statului, dar nu exprimă explicit vreo garanţie de protecţie a instituţiilor statului faţă de presiunile nelegitime ale bisericii. Ulterior, în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor a fost formulată explicit separarea dintre stat şi biserică la art. 9:
„(1) în Romania nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee. (2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.”
Însă aceeaşi lege goleşte de conţinut acest articol acordând privilegii cultelor, limitând grav libertatea de exprimare şi consfinţind legături foarte strânse între stat şi biserică."

BOR vrea monopol total

Biserica Ortodoxă din România (nu pot să-i spun Biserica Ortodoxă Română pentru că nu funcţionează în interesul românilor ci doar în interesul său propriu, de instituţie aberantă) a trecut la asalt. Pe faţă. Cu întâmpinări oficiale, abuzând de legile ce o favorizează făţiş, impunându-şi punctul de vedere. Fără scrupule. Fără milă. Fără prizonieri.

Ucigaşii de spirit uman în numele unui Dumnezeu ortodox dau ordine cu privire la ce covoare să se pună pe holurile instituţiilor.
La Botoşani oamenii gospodari au înfrumuseţat holurile primăriei cu noi covoraşe.

"În momentul în care am achiziţionat covoarele exista posibilitatea ca ele să fie inscripţionate exact în acelaşi preţ, noi oricum am făcut comandă pentru un anumit model, o anumită lăţime, o anumită lungime şi ele sunt făcute la comandă, deci nu standard pe aceeaşi linie şi în momentul în care noi am făcut comanda, ne-au întrebat: nu vreţi să le personalizăm şi am zis okay e normal ca o instituţie publică să aibă şi covoare personalizate şi într-adevăr schimbă aerul unei clădiri până la urmă şi o clădire atât de frumoasă cu atât de multă istorie în ea, ar fi păcat să nu aibă şi nişte covoraşe, nişte flori" - Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Câtă inocenţă.
Dar acum câteva zile a trecut pe acolo Lucian Leonte (protopopul de Botoşani a obscurantei Biserici Ortodoxe din România). Şi zice (conform Adevărul): "Problema covoarelor face subiectul unor discuţii la nivel duhovnicesc. Am discutat cu primarul şi a înţeles despre ce este vorba şi chiar a promis că le va schimba. Nu putem admite să fie călcat în picioare semnul crucii sau stema judeţului. Nici o instituţie nu-şi calcă în picioare stema. Este un mare păcat, o profanare a celor sfinte şi se poate spune că de aceea ne merge rău. Profanatorilor şi păcătoşilor nu le poate merge bine."
Mai mult, reprezentanţii Bisericii sugerează municipalităţii ca mocheta primăriei să fie donată unei mănăstiri, care ar urma s-o folosească pentru protecţia pereţilor, la praznice, în loc de carpete.
Edilii municipiului Botoşani s-au văzut puşi în faţa unei situaţii destul de delicate. Primarul Ovidiu Portariuc evită să aibă o relaţie proastă cu clerul şi încearcă să rezolve această problemă cât mai diplomatic.
"Pe fond, părintele protopop are dreptate. Vom găsi o soluţie însă nu putem renunţa la mochetă prea repede pentru că nu avem bani de alta. Încercăm să găsim sponsori care să fie dispuşi să schimbe cei 300 de metri de mochetă din primărie. Poate ne ajută şi Biserica cu fonduri", a spus Ovidiu Portariuc.
Ce naiv eşti, primare!
Dragă protopopule, de vă merge rău este pentru că sunteţi proşti şi ignoranţi. Deşi nu cred că vă merge prea rău cu profiturile ce nu mai reuşiţi să le ascundeţi. Se pare că nu sunteţi nici proşti, nici ignoranţi. Sunteţi doar şmecheri. Şi încă ceva: cu sau fără desene, un covor e doar un covor. Şi două linii încrucişate sunt două linii încrucişate chiar dacă tu vrei să vezi o cruce. Cruce e doar când iei acele două linii şi le sfinţeşti. Sau nu are putere slujba ta de sfinţire, şi atunci consideri că orice semn încrucişat e gata sfânt?

Specialiştii în pregătit cadavre pentru pupat organizează poliţia cimitirelor.
Adică nu numai că vor avea "grijă" de cadavrele lor, dar doresc să aibă grijă de toate cadavrele. Chiar şi de-al meu, aşa ateu cum sunt.
După dreptul exclusiv de a fabrica lumânări și obiecte de cult, Patriarhia Română vrea și monopolul cimitirelor. Vizați sunt întreprinzătorii care au înființat cimitire particulare, care ar putea fi vândute unei alte religii decât cea creştină, informează Patriarhia Română. BOR ar putea să interzică preoților să mai slujească în cimitirele private, iar administrațiile bisericești sunt sfătuite să înființeze cât mai multe firme de pompe funebre, deoarece afacerea se dovedește profitabilă, în condițiile în care peste 200.000 de români mor anual. Comunicatul patriarhiei aici. Spusesem într-un articol anterior, ce viza manifestările la deces, în ultimă instanţă cu sens religios chiar şi în cazul ateilor, că personal sunt indiferent de soluţia ce o vor găsi supravieţuitorii mei pentru a se debarasa de corpul meu. Am început să devin din ce în ce mai preocupat de asta. Nu pentru că se apropie momentul morţii (de mult sunt conştient şi împăcat cu el) ci pentru că decesul meu va îmbuiba nesimţirea popilor. Credeţi cumva că grija e pentru cine ştie ce fantasmagorică schemă de ajuns în rai? Pe dracu! E pentru bani.
Scumpii mei preoţii ortodocşi, nu contează cum sunt îngropaţi oamenii. Nu contează dacă au avut sau nu slujbă, dacă le-aţi fornăit sau nu la parastas. Considerând (prin absurd, că eu sunt ateu) că există Dumnezeu, dacă acesta este bun şi corect, va aduce în raiul său pe toţi oamenii buni şi corecţi, indiferent dacă au fost ortodocşi sau atei, satanişti sau "sectari", indiferent dacă au fost îngropaţi cu popă sau fără, dacă cineva s-a rugat sau nu pentru ei. Dacă nu ar face asta acel Dumnezeu (adică Dumnezeul vostru, ortodox) nu ar fi bun şi corect, ci hapsân şi oportunist.
A, vă doare de fapt de bani, averi, profituri? Atunci la dracu cu indiferenţa mea cu privire la propria-mi moarte. Îmi voi dona corpul, prin testament, facultăţii de medicină. Şi în cazul în care vor exista resturi voi solicita să le prepare sub formă de săpun. Nu de alta, dar mizeria mâinilor voastre trebuie să se ia cu ceva.

Violatorii inocentelor minţi de copii (prin orele de religie) se vor face poliţişti.
În poliţia icoanelor. După ce au intervenit ca să nu fie scoase din clase "icoanele copiilor" (acele kitch-uri ce-au înlocuit tabloul dictatorului Ceauşescu) este foarte posibil ca pe viitor să vâneze icoanele neconforme cu "dreapta credinţă". Protv zice: "Dupa poliţia cimitirelor Biserica vrea să înfiinţeze şi poliţia icoanelor. Sfântul Sinod Ortodox le-a cerut tuturor preoţilor să-i depisteze şi să-i reclame la Garda Financiară pe toţi cei care produc şi vând icoane şi cruci cu imaginea sfinţilor."

Milioane bune de euro se fac anual din comerţul cu obiecte de cult. Potrivit legii, aceste tranzacţii sunt scutite de impozitare. Dar şi... restricţionate! Legea 103, încă în vigoare, prevede, pentru culte, exclusivitate şi în producere, şi în vânzare.
O decizie radicală a Sfântului Sinod a cerut deja parohiilor să cheme Garda Financiară, pentru a-i elimina pe toţi cei care oferă şi altă marfă, decât cea produsă în atelierele preoţeşti. Autorităţile se văd nevoite să declanşeze acţiunea "poliţia icoanelor", pentru că deja reclamaţiile curg.
Garda Financiară este astfel chemată să susţină prin controale o activitate comerciala privată.
O mare problemă este că această lege din 1992 include în sfera obiectelor de cult până şi cruciuliţele şi medalioanele care poartă imagini religioase specifice cultului. Cum ar fi ca fiecare magazin de bijuterii să ceară de la Patriarhie aprobare prealabilă, pentru a le putea vinde?
Păi ar fi ca şi cum Biserica Ortodoxă din România ar cere pentru litera A aprobarea ateilor pentru folosirea ei în înscrisuri. Nu de alta, dar semnul este "consacrat" ca reprezentând oamenii "fără Dumnezeu". A, poate ar fi bine să o scoată total din alfabet, doar e un simbol al păcatului necredinţei, nu?
Până acum, după cum au observat cei ce au urmărit blogul meu, am evitat să "port" anumite însemne din considerente de ineficienţă spirituală. Cu sau fără litera A, tot ateu aş fi fost. Dar acum mi-a ajuns. O port nu pentru că înseamnă ceva pentru mine, ci pentru că sper să însemne ceva pentru habotnicii ortodoxiei, ce nu văd abuzurile Bisericii Ortodoxe din România, în speranţa că dacă nu vor renunţa la idealizarea acesteia, poate vor renunţa la utilizarea literei A. Ce cool ar fi...
Şi ca să nu fie cu supărate (sau tocmai d-aia) voi afişa în partea opusă ortodoxa cruce. Aşa, de "echilibru".

PS:
În dimineaţa de 24 august, comentând pe marginea ştirilor de mai sus, meteoprezentatorul Florin Busuioc (Busu) spune cu o grimasă de scârbă şi vizibil iritat (reproduc din memorie): "Toate chestiile astea sunt inventate. Da, inventate de oameni. Icoanele, crucea, toate semnele astea, toate, indiferent de religie. Este strigător la cer. Voi nu vedeţi că sunteţi DOAR MERCANTILI?" după care îşi trage trei cruci mari, cu grija de a încheia gestul cu o mişcare anume a mâinii. "Am făcut bine? Că cică aşa îi învaţă pe copii la orele de religie să termine semnul crucii, nu ştiu de ce..." se explică Busu.
Stimaţii mei prieteni părinţi. Nu mai lăsaţi copiii la cheremul unor bolnavi cu virusul religiei. Scoateţi-i de la orele de îndobitocire organizate de BOR în şcoli. Ei acolo nu învaţă să fie oameni, să gândească cu propriul lor cap, ci să se comporte conform acestor aberaţii.

Moartea ca paradox

Probabil că am devenit oameni când am conştientizat moartea. Fenomenul morţii este unul cât se poate de comun, natural şi previzibil. Nu neapărat când se întâmplă ci că se întâmplă cu siguranţă. În virtutea acestei situaţii oamenii au dezvoltat nenumărate mijloace culturale de a ocoli evenimentul (utopică dorinţă) sau de a-l transcede, modifica, subjuga sau cel puţin întârzia. La îndemână au avut practicile religioase, la început simple manifestări şamanice, mai apoi rafinate ritualuri, uneori extrem de elaborate. S-au născut nenumărate zeităţi implicate în controlul, drămuirea şi valorificarea morţii. S-a ajuns la personificarea acesteia (Hades) sau la negarea ideii în sine (înviere, renaştere, reîncarnare). Fie că se încerca mituirea sau ignorarea acesteia, manifestările specifice trecerii în nefiinţă se traduceau în costuri substanţiale.

Istoria ne demonstrează că cele mai performante sisteme sociale (în sensul că au avut capacitatea de a coagula resurse) au fost cele ce au capitalizat spaima de moarte, utilizând politic zeităţile aferente. Această situaţie a fost maxim fructificată în regimurile tiranice, ce au utilizat aparatul clerical pentru a controla şi subjuga populaţia în interesul, uneori absurd de sinucigaş, al conducătorilor. Avem cazul incaşilor sau al aztecilor ce transformă calamităţile naturale în supărare divină, folosind moartea ca mijloc de îmbunare, jertfind pe altarele zeilor sclavi, prizonieri şi uneori chiar proprii cetăţeni. Aceste practici duc de fapt la o criză profundă de sistem, resursele fiind epuizate pe absurde manifestări de contracarare a unei temeri alimentate chiar de cei puşi să o elimine. Găsim utilizarea morţii în Egiptul antic, construcţii uriaşe şi savante tehnici de mumificare fiind necesare pentru a învinge moartea. Moartea devine apanajul principal al Diavolului, acesta devenind simbolul acesteia în creştinism şi islam. Unele civilizaţii ocolesc moartea fie ignorând-o, ca în budism, unde decesul devine o simplă trecere într-o altă viaţă, fie înnobilând-o, moartea fiind considerată un apanaj al aleşilor, în funcţie de scopul în care a fost aceasta obţinută (geto-daci, triburile precolumbiene nord-americane, shintoismul japonez).

Avem explicaţii psihologice la această situaţie. Suntem influenţaţi în luarea deciziilor de mesajele pe care le primim. De suntem înconjuraţi de chipuri zâmbitoare, sănătoase şi tinere vom avea un tonus optimist. Dacă primim imagini ale unor scene morbide psihicul nostru se tulbură, deciziile fiind mult mai defectuoase. Deciziile greşite se traduc în structuri sociale defectuoase. Lipsa de colaborare duce la fărâmiţarea şi ineficientizarea comunicării, lucru ce se transformă în mase de oameni uşor de condus. Se ajunge la manipularea acestora pentru a identifica un inamic. Utilizarea simbolisticii morţii ca instrument de control nu rămâne fără urmări nici pentru emiţător, chiar iniţiat fiind. Astfel că de cele mai multe ori chiar clerul cel uns cu toate alifiile este mesagerul ce distruge, uneori involuntar, ceea ce proclamă a susţine. În creştinismul ortodox din punct de vedere dogmatic aceste rezultate sunt evidente. Inchiziţia a fructificat spaima de moarte declanşând, prin iconografia sugestivă specifică evului întunecat, o vânătoare ce a alimentat chiar exacerbarea fricii de moarte. Aproape de la naştere omul era asaltat de imaginea morţii, deşi creştinismul se proclamă religia vieţii. Crucifixul cu al său scheletic decedat atârnat pe cruce nu face altceva decât să alimenteze o infernală maşinărie de autodistrugere. Iar imaginea cadavrului crucificat este promovată în toate spaţiile ce se considerau astfel ferite de Diavol: deasupra leagănului copilului, în dormitorul matrimonial, în sălile de clasă sau în intersecţiile de drumuri. Ca loc de intâlnire biserica stă sub imaginea morţii, în mijlocul mormintelor sau cu mortul cel mai de vază din comunitate afişat în faţa altarului. O supremă sărbătorire a morţii se evidenţiază prin iubirea arătată făţiş faţă de unele cadavre sau părţi ale acestora supranumite moaşte. Religiile consacră moartea, o subliniază, o înnobilează şi într-un final o sărbătoresc.

Ateismul o devalorizează. Pentru atei moartea este o consecinţă simplu de înţeles, asemănătoare cu o defecţiune majoră a unui computer sau cu arderea unui bec. Nu-i mai bine aşa?

Cimitir versus crematoriu

Biserica Ortodoxă din România, prin gura Mitropoliei Clujului, se amestecă în afacerile unor firme private, trage politicienii de urechi şi se pune dea curmezişul convingerilor oamenilor. Se opune construirii primului crematoriu uman din Transilvania.

Credeţi cumva că aceste demersuri sunt de natură dogmatică, biologică, sau morală? Vax! Natura opoziţiei este economică. Motivaţia?
Cimitirele Bisericii sunt aglomerate şi dorinţa de control şi putere e mare. Bisericile insistă pe lângă forurile localităţilor pentru a extinde cimitirele. Primesc pe de-a moaca terenuri din domeniul public, în care mai apoi fac legea. Realmente închiriază fiecare parcelă de doi metri pătraţi pentru o grămadă de bani, pe timp limitat. Credeţi cumva că acel "loc de veci" e pe veci? Aiurea, e la latitudinea versaţilor popi.

Un ban în plus te aşează mai aproape de alee sau de intrarea în cimitir. Nu credinţa, nu faptele bune pe care le-ai făcut de-a lungul vieţii. Nu. Banii fac asta. Ajungi "în faţă" dacă ai origine "sănătoasă". Dacă faci parte dintr-o familie cunoscută, cu ştate lungi de plată în cutia milei din parohia respectivă. O chitanţă de la altă parohie e aproape la fel de insignifiantă şi vulgară ca şi hârtia igienică folosită, cel puţin asta e privirea preotului de i-o arăţi. Doamne fereşte să fii ţigan sau sărac. Ajungi în marginea cimitirului, lângă sinucigaşi şi atei. Să mai spun de "sectarii" şi "rătăciţii" celorlalte religii? Deşi cimitirul, ca teren, a aparţinut tuturor până să fie trecut sub jurisdicţia ortodocşilor.

Tot cimitirul este sursa de putere ideologică, de manipulare psihologică, de control a maselor. Nu există imagine mai terifiantă decât mulţimea de morminte. Iar faptul că toţi acei morţi au trecut prin cădelniţa preotului îi dă acestuia imaginea de puternic. Înmormântarea nu este pentru cei morţi. Este pentru cei vii. Şi nu este pentru ca ei să se simtă mai bine după ce au pierdut pe cineva drag, ci pentru a se simţi şi mai rău, ca supravieţuitori. Aşadar ce rost ar mai avea ceremonia, dacă nu mai există acel loc care să ne reamintească tuturor cine e cel puternic?

Crematoriul este cea mai cumplită invenţie. Taie cele mai sigure fonduri, suspendă motivaţia existenţei bisericii, anulează puterea clerului. Crematoriul ne dă posibilitatea de a găsi adevărul.
Pe raftul cu albume de familie este urna strămoşilor...

Adevăraţii sfinţi ai omenirii nu au nume

Pentru a putea fi identificată când se vorbeşte despre ea, femeia respectivă poartă numele de cod W115. Binenţeles că nu mai trăieşte. A decedat în urma unei tumori stomacale la vârsta de 115 ani. Decizia sa a fost să-şi doneze trupul cercetării ştiinţifice, decizie luată în deplinătatea facultăţilor mintale, lucru certificat de medici. Acesta a fost şi motivul pentru care, descoperind în urma autopsierii lipsa oricăror urme de Alzheimer sau a unor boli de inimă, geneticienii au hotărât studierea în detaliu a genomului acesteia. Aceştia au reuşit să decodifice întregul lanţ ADN al lui W115 pentru a-l pune la dispoziţia altor cercetători, în speranţa descoperiri unor metode de reducere a bolilor şi pentru ca oamenii să aibă o viaţă cât mai lungă şi mai sănătoasă.
Tot nişte moaşte şi astea...

Sfânta Cuvioasă Parascheva şi minunile sale

1. O femeie din Iaşi a fost timp de cincisprezece ani la moaştele sfintei Parascheva în speranţa că va reuşi să rămână însărcinată. De fiecare dată a miluit câte 50 lei (în cutia milei din Catedrala Iaşi). Nu a rămas până acum dar nu disperă, merge în fiecare zi de hram (14 octombrie). Până la menopauză mai are vreo trei ani. Mare e puterea Sfintei, pentru că la fel ca femeia din Iaşi mai sunt câteva şi unele chiar au născut copii. Una chiar la 70 de ani, deşi ea s-a rugat la alt sfânt, la Sfântul Tratament Hormonal.

2. Un primar din comuna Voluntari, pe numele său Florentin Costel Pandele, cu ajutorul Sfintei Parascheva a reuşit să facă o afacere avantajoasă încă din 2008. După ce a promis în alegeri că toţi voluntarienii (secta secretă a Sfintei Cuvioase?) vor ajunge în mandatul său să viziteze Sfintele Moaşte a câştigat funcţia de primar. Aşa cum a promis în campanie, a deturnat banii de la construcţia de drumuri şi canalizare şi a pus de (o excursie) un pelerinaj. Acest lucru se întâmplă de câţiva ani şi va continua. Nu de alta, dar s-a legat să-i ducă acolo pe toţi voluntarienii, şi abia a dus câteva mii din cei 30 000 de locuitori. Şi ca să vedeţi cât de mare e puterea Sfintei, dreptcredinciosul primar a mai făcut rost şi de fonduri pentru următoarele campanii de alegeri (sau rămân, cu voia Preasfintei Parascheva, ceva bani din buget pentru "acatiste speciale" sau patronul firmei de transport îi va fi "recunoscător" pentru contract). Şi asta în condiţiile în care Cel de Nerostit (DNA) este îndepărtat de puterile Cuvioasei că doar lângă raclă s-au adunat ceva daruri.

3. O mare minune a făcut Sfânta Moldovei şi a comunei Voluntari, învăţând limba engleză şi făcându-şi cont pe Facebook. Iată cum lucrarea Diavolului (calculatorul cu Internetul lui) este prefăcută în Biserică PreaDrept Măritoare cu puterea şi voinţa Saint Paraschiva of Iasi. Nu este blasfemie, este traducerea numelui Sfintei în engliş, limba cunoscută de credincioşii ce au fost atinşi de computer. Oricum numele Sfintei se scrie Αγία Παρασκευή, se pronunţă "aia paraschevii" şi înseamnă Sfânta Vineri, deci fiecare îi poate spune cum doreşte sau cum poate, important e să aibă credintă, doar credinţă.

4. O vindecare miraculoasă s-a întâmplat unui copil din Braşov, ce nu prea credea dar a fost dus aproape cu forţa de mama sa drepcredincioasă la racla Sfintei. Acesta avea probleme grave la ochi, trebuind să stea în prima bancă la şcoală pentru a putea vedea ceva la tablă. Doar în urma rugăciunilor mamei sale către Cuvioasa Parascheva l-a observat învăţătoarea care a chemat medicul şcolii ce i-a prescris ochelari, altă explicaţie nu-i. Mare e puterea ta Sfântă Parascheva!

"Aceste minuni sunt însemnate de către un păcătos creştin - Brunetul -, după porunca Sfintei Paraschiva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le ştia acest ucenic al Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă."

Campania "Stop îndoctrinării religioase în şcoli" II

Câteva din ideile prezentate într-unul din documentele depozitate pe situl Asocieţiei Secular-Umaniste din România: Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli

Dicţionarul BBC englez-roman (Ed. Coresi, Bucuresti, 1997) ilustrează concis esenţa îndoctrinării:
A îndoctrina pe cineva înseamnă a-l educa într-o credinţă anume cu scopul de a-l determina să nu ia în considerare şi alte credinţe.

Un alt dicţionar (Oxford Advanced Learner’s Dictionary of Current English, Oxford University Press, 1995) afirmă:
A îndoctrina înseamnă să determini pe cineva să adopte un anume set de valori, mai ales prin blocarea accesului la alte puncte de vedere.

Maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării:
• predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios
• se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul "Să ne alegem prieteni credincioşi!" (Plan de lectie pt clasa a VII-a - Profesor Inceu Ioana Anca; Şcoala Gimnazială Bănişor) sau prin catalogarea drept "păcătoşi" a celor "care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă" (Plan de lectie pt clasa a IV-a - Profesor Matei Irina Maria; Şcoala Generalã Iclandu Mare, jud. Mureş):
Prima poruncă este: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine." Această poruncă ne arată că este un singur Dumnezeu adevărat, şi numai Lui trebuie să ne închinăm.
Ne putem închina lui Dumnezeu prin rugăciunea noastră zilnică şi prin participarea noastră la slujbele Bisericii.
Împotriva acestei porunci greşesc mai întâi ateii, adică cei care cred că nu există Dumnezeu; apoi cei care se închină la zei mincinoşi (la idoli); cei care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă; cei care iubesc altceva mai mult decât pe Dumnezeu.
• profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească; în caz contrar li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă

Şi mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre "păcat", "iad" şi "diavoli", inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a "poruncilor" îi condamnă la "osînda veşnică".

În acest context, nu este de mirare că unii copii nu pot rezista presiunii psihologice şi clachează. Chiar şi un fost ministru al educaţiei, profesorul de psihologie Mircea Miclea, afirma că "Modul în care s-a predat religia îi înspăimîntă pe elevi. Am facut terapie şi eu şi alţi colegi de-ai mei cu elevi care erau traumatizaţi că vine diavolul" (Citat in cap. 5 din Ştiinţă, chimie, nanoclusteri / Adrian Pătruţ. - Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008).

Mituri cu privire la cum arată orele de religie din învăţământul românesc:

La Religie se studiază Istoria Religiilor?
Fals! La orele de religie elevilor li se prezintă de o manieră insistentă doar doctrina unui singur cult. În practică, de cele mai multe ori, este vorba de doctrina Bisericii Ortodoxe Române. Programa orelor de Religie - cultul ortodox - pentru clasele I-IV (Anexa la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului cu nr.5229/01.09.2008) prevede explicit:

Noua formă a curriculum-ului de Religie-cultul ortodox pentru clasele I-IV vine în întâmpinarea […] idealurilor Bisericii noastre [s.n.] în ceea ce priveşte educaţia [sic!] tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe [s.n.]. […]
Influenţele educative de la disciplina religie completează misiunea Bisericii […]

Noua lege a învăţămîntului prevede posibilitatea înlocuirii, la cerere, a orelor de Religie cu ore de Istoria Religiilor?
Fals! Într-adevăr, proiectul legii prevedea o astfel de facilitate; din păcate, în urma intervenţiei exprese a Patriarhului BOR (http://www.patriarhia.ro/ro/documente/comunicat_72.html) această posibilitate a fost eliminată din varianta finală.

Religia se studiază doar de către copiii mai mari, începînd cu clasa a V-a?
Fals! Religia se studiază an de an, săptămînă de săptămînă, începînd cu clasa I. Timp de 12 ani, copiii sînt obligaţi să participe la cel puţin o oră de religie în fiecare săptămînă. Religia este singura materie, cu excepţia Limbii Române / materne şi a Matematicii, care se studiază în absolut toţi anii de învăţămînt preuniversitar.

Atmosfera de la orele de religie este relaxată, iar copiii învaţă doar principalele elemente ale cultului?
Fals! Toate orele încep şi se termină cu o rugăciune, de obicei în faţa icoanelor aduse de profesor cu titlu de "material didactic". Elevii învaţă despre "trupurile înviate" care sînt "nestricăcioase" (Plan de lectie pt clasa a VIII-a - Profesor Diana Cornea; Şcoala: „Dimitrie Cantemir” - Oradea) sau despre Sf. Mamant, cel pe care "au încercat în fel si chip să îl omoare. În cele din urmă, au înfipt în el o ţepusă cu trei dinţi de fier şi aşa l-au omorât. Iar el s-a dus cu bucurie la Sfinţii din Rai, care îl strigau şi îl aşteptau" (Proiect didactic pt clasa a V-a - Profesor Mirela Șova; Şcoala nr. 3 Nicolae Titulescu, Bucureşti), apoi sînt evaluaţi şi primesc note în funcţie de răspunsul la întrebări cum ar fi:

I: Ce se întâmplă cu trupurile sfinţilor ? Cum se numesc ?
R: Nu putrezesc, miros foarte frumos şi fac minuni […]. Se numesc moaşte.
(Plan de lectie pt clasa a III-a - Profesor Friciu Daniela; Gimnaziul "Al. Ceuşianu")

sau

I: Spuneţi numele sfinţilor pe care îi recunoaşteţi în enunţurile de mai jos (dintre cei despre care aţi învăţat astăzi):
1. Mucenic înainte de Răstignire.
2. Li s-a tăiat capul cu sabia.
3. Răstignit cu capul în jos.
(Plan de lectie pt clasa a VI-a - Profesor Mirela Șova; Şcoala nr. 3 Nicolae Titulescu, Bucureşti)

Manualele de religie incriminate pentru violenţă în raportul Ligii Pro Europa privind educaţia religioasă în şcolile publice au fost retrase din circulaţie? (Educaţia religioasă în şcolile publice: promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă: monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România /Liviu Andreescu, Laura Ardelean, Remus Cernea...; coord.: Smaranda Enache. - Târgu-Mureş: Pro Europa, 2007)
Fals! De exemplu, manualul pentru clasa I, Religie - cultul ortodox, Editura Sf. Mina, a fost chiar reeditat în 2008, iar în toamna lui 2010 era disponibil în librariile din Bucureşti.
Reamintim că acest manual, dedicat copiilor de 6 - 7 ani, prezintă activităţi normale precum joaca şi dormitul duminica pînă la ora zece dimineaţa drept "păcate" şi ilustrează "cuvenita pedeapsă divină" cu imagini despre accidente de circulaţie sau bolnavi în spitale.

Religia este prezentă în şcoală doar la orele de Religie?
Fals! Începînd cu 1990, treptat, treptat, religia s-a înfiltrat în şcolile româneşti sub nenumărate forme, unele dintre ele frizînd ridicolul. Portretul lui Ceauşescu a fost înlocuit cu crucifixuri sau icoane, copiii sînt încurajati să picteze icoane, festivităţile şcolare sînt însoţite frecvent de slujbe religioase, de cîţiva ani se organizează olimpiade de religie, iar şcolile au ajuns să se mîndrească cu aşa-numite "laboratoare de religie" (!).

Mai mult, tematica religioasă este prezentă şi la alte materii: în Abecedare şi în manualele de Limba Română apar frecvent rugăciuni şi alte texte religioase însoţite de fotografiile unor icoane (Limba Romana, manual pentru clasa a VII-a; M. Iancu, A.G. Olteanu si A. Tulba; Ed. Corint, pp. 139-142.), la Educaţie Civică elevii pot să întîlnească teme de genul "Scrie despre lucrurile pe care le-ai învăţat la ora de religie sau la biserică şi care îţi sînt de folos în viaţă" sau "Precizează trei motive pentru care este bine să mergi la biserică" (Educaţie Civica, clasa a III-a; C. Mihailescu si T. Pitila; Ed. Aramis), iar în manualele de Educaţie Muzicală rugăciunile şi scenetele religioase, însoţite din nou de imagini evocative, sînt prezente în mod curent (Educatie Muzicala, clasa a IV-a; A. Toader si V. Moraru; Ed. Es Print’98, p. 7, pp. 30-32, p. 53, p. 63. sau Cantece metodice, clasele I-IV; S. Matei; Ed. Aramis; pp. 5-6, p. 69, pp. 73-74, p. 84).

Doamne! Ce am ajuns să trăim...

Cu moaştele-n desagă

Reuters ne comunică un caz cât se poate de reprezentativ pentru industria de moaşte. Este o pură întâmplare că acest lucru s-a întâmplat în Grecia, obiceiurile sunt specifice ortodocşilor, indiferent dacă sunt greci, bulgari, ruşi, ucraineni sau români. Probabil că distanţa şi marea obligă să se apeleze la aeroport. Iar aici, datorită riscului crescut, sunt controale relevante. Ce descoperă poliţia, duminică, în 16 ianuarie 2011, în bagajele unui biet călugăr cipriot? Nici mai mult, nici mai puţin, decât un set de oseminte umane, inclusiv craniul, declarate ca fiind "moaşte" de către acesta. Sunt osemintele unei femei, fostă călugăriţă, decedată acum patru ani.

Reuters mai specifică faptul că în Biserica Ortodoxă este o cutumă venerarea rămăşiţelor umane, acest fapt fiind exploatat de către cler. Moaştele sunt afişate la anumite momente şi oferite credincioşilor pentru a fi atinse sau sărutate, dar asta numai în schimbul unor donaţii, odată ce cutia milei este situată în imediata apropiere a acestor oseminte.

Fenomenul este că această "sfântă" încă nu fusese omologată. Aşadar clerul nu ar fi avut nici un avantaj din faptul că oasele ar fi ajuns în Cipru. Şi mai ales "ascunse" şi nu cu tam-tam mediatic cum au fost cele aduse de preoţii greci pentru "întru-mântuirea" fraierilor din România. Credeţi cumva că pentru ortodocşii români a fost gratis? Baliverne. Şi-au luat grecii tainul!

Aşa că Arhiepiscopul Ciprului Chrysostomos îşi ia mâna de pe capul bietului călugăr: "După cum pare, bănuiesc că este vorba de interesele financiare ale unor şarlatani." Gura prostului adevăr grăieşte. Cinstite feţe ortodox-bisericeşti, toate moaştele sunt opera unor şarlatani, numai că unele sunt oficiale, celelalte sunt "satanice". "Mântuirea" se opreşte în bani. Totuşi, pe când o santificare cu moaştificare, aşa, de exerciţiu măcar, că candidaţi este destui: Ilie Cleopa, Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca şi, de ce nu, Petre Ţuţea. Lângă ei s-ar umple repede cutiuţa cu donaţii pentru Catedrală...

Adevăratul Moş Nicolae

Denumirea de moş subliniază originile precreştine, cultul strămoşilor. Moşii nu sunt altceva decât reperele sufletelor predecesorilor, invocarea acestora fiind necesară pentru bunul mers al lucrurilor. Aceştia erau folosiţi magic pentru îndepărtarea duhurilor rele stimulându-le spiritul războinic prin jertfe şi ospeţe orgiastice. Aceste manifestări erau necesare ca Timpul să poată fi repornit după trecerea solstiţiului de iarnă. Peste obiceiurile nordice şi trace s-au suprapus cele romane precreştine, bahice, precum şi cele aduse de popoarele migratoare. Odată cu creştinismul au apărut noile modele impuse de imperiul roman, sfinţii creştini. Unul dintre ei a acaparat primele zile din decembrie, Sfântul Nicolae.

Acesta a fost unul dintre cei chemaţi de împăratul Constantin la Conciliul de la Niceea pentru ca împreună cu ceilalţi episcopi să stabilească regulamentele pentru a putea fi guvernaţi creştinii. Aici episcopul de Myra, Nicolaus Thaumaturgus (vrăjitorul) s-a remarcat într-un mod nedemn pentru un "creştin", l-a luat la bătaie pe Arie, preotul din Alexandria. Acest bădăran violent ajunge sfânt, şi mai apoi este adoptat (datorită fenomenalei maşinării de manipulare creştină) de oamenii de rând. Imaginea sa violentă mai păstrează şi astăzi această apucătură dar cu o conotaţie "moralizatoare". "Moşul" Nicolae aduce copiilor "răi" nuiele pentru ca acestea să fie folosite de părinţii "înţelepţi".

Nu vă temeţi copii. Moş Nicolae nu există. Este una din legendele şi iluziile construite pe baza creştinismului, adoptată de părinţii incapabili de a arăta dragoste copiilor lor, în speranţa că unele cadouri le va mai spăla păcatele iar nuielele "sfântului" le va aduce un plus de autoritate...

Ilie Cleopa este raţional

Ce spune arhimandritul:
"Tot aici mai amintim şi alte terapii şi mişcări paranormale, de care bunii creştini trebuie să se ferească: radiestezia, bioenergia, medicina holistă cu toate ramurile ei (homeopatia, acupunctura, reflexologia - care folosesc "energii vindecătoare" pentru a "reface armonia forţelor vitale în fiecare celulă umană", pentru a "echilibra energetic organismul", a intra în "armonie cu energiile cosmice" şi a "regenera armonia în organismul suferind"-, antroposofia, remediile florale, diagnosticul bolilor cu ajutorul pendulului, a chiromanţiei, a energiilor spirituale, cristaloterapia, cromoterapia şa.), şi toate terapiile care au ca scop folosirea "energiilor şi puterilor cosmice" pentru realizarea "armoniei" dintre Dumnezeu şi om, sau "refacerea echilibrului energetic" al omului, hipnoza, terapia regresivă, dianetica, urinoterapia, ufologia, parapsihologia, toate terapiile de provenienţă păgân-orientală, folosirea zodiacului, a astrologiei, a ocultismului, credinţa in reîncarnare, destin ş.a."

Ce ne facem cu utilizarea în scop terapeutic al apei sfinţite (homeopatie), împreunarea mâinilor pentru rugăciune sau gesturile crucii sau ale preotului de a blagoslovi (bioenergie) cu ajutorul mănunchiului de busuioc (remediile florale), rugăciunile (pentru realizarea "armoniei" dintre Dumnezeu şi om), fumul de tămâie (aromaterapie), sărutul Sfintelor Moaşte (urinoterapia este mic copil), venerarea icoanelor (simboluri precreştine - păgâne - adaptate prin sincretism de creştinism), credinţa în existenţa sufletelor (parapsihologie), credinţa în existenţa îngerilor cereşti (ufologie), locurile sfinte (radiestezie), Molifta Sfântului Vasile (medicină holistă), asceza (folosirea "energiilor şi puterilor cosmice"), spovedania (terapia regresivă), existenţa raiului şi a iadului (credinţa in reîncarnare), organizaţiile ortodoxe (ocultism) ş.a.

"Toate aceste mişcări sunt incompatibile cu Creştinismul. Creştinii ortodocşi nu trebuie să aibă absolut nimic de-a face cu ele."
Părintele Cleopa - Călăuză în credinţa ortodoxă, pag 83-84.

Vrăjitoria în ortodoxie

Conform Proiectului de lege privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte acţiunile ce apelează divinităţile presupus existente sunt pasibile a fi încadrate în susnumita lege:
"Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti."

Manifestările religioase ortodoxe nu sunt nici pe departe superioare sau diferite de activităţile bietelor vrăjitoare ce apelează spiritele "bune" (Maica Domnului, Sfântul Mina, alţi Sfinţi Părinţi sau Mucenici) sau "rele" (sufletele decedaţilor, spirite ale naturii, structuri astrale, numerologice sau aleator-statistice). Ortodocşii au nenumărat de multe şi diverse metode de exprimare magică începând cu obişnuitul gest de a-şi face cruce.

Pasele magice (gestul crucii) pe care le face preotul deasupra mulţimilor sau a unui anumit spaţiu este la fel de puternic şi are acelaşi scop ca şi aşezarea mâinilor vrăjitoarelor desupra capului celui "ajutat". De altfel vrăjitoarele chiar utilizează crucea ca gest magic, după cum face mama ortodoxă asupra propriului copil sau creştinul ortodox asupra propriului corp. Gestul încărcat de vrajă este plasat pe pâinea ce va fi mâncată sau între ochii animalului preferat la ortodocşi. Cu ce diferă acesta faţă de gesturile ocultiştilor?

Substanţele specifice vrăjitoriei sunt larg răspândite în cadrul bisericilor creştine, mai ales a celor ortodoxe. Apa "sfinţită" nu este altceva decât apa tratată magic în falsa idee că va deveni un panaceu. Sfântul Mare Mir, ulei a cărei tehnologie este ţinută la secret, are aceleaşi sensuri pe care le au obscurele poţiunile magice ale vrăjitoarelor. Atmosfera cabinetului ocult este similară bisericii, altarul fiind interzis "păcătoaselor" femei după cum fiecare vrăjitor are un loc tenebros. Muzica specifică, fumul de tămâie sau smirnă şi iconografia spectaculoasă a vrăjitoarelor este intens utilizată şi de către Biserica Ortodoxă. Nu vedem nici o diferenţă între veşmintele aurite ale preoţilor şi inelele şi salbele practicantelor de magie albă sau neagră. Între a întreba "cărţile" (tarot) şi a întreba "cartea" (biblia) nu este nici o diferenţă, odată ce eşti "iniţiat" în domeniul respectiv.

Pentru faptul că preoţii numesc rugăciune incantaţiile lor nu înseamnă că acestea nu sunt similare cu cele ale vrăjitorilor. Plantele transpun magic valenţele lor biologice fie că vorbim de leacurile vrăjitoreşti sau de pămătuful ortodox din busuioc. Nu mai vorbim de promovarea, expunerea şi venerarea osemintelor omeneşti ortodoxe (moaşte) ce întrece chiar şi cele mai obscure practici vrăjitoreşti contemporane, ce folosesc cel mult câte un picior de găină sau câte o coadă de salamandră. Iar apogeul simbolic creştin, împărtăşania, nu este altceva decât practica canibalică de devorare a propriei divinităţi în ideea realizării unei utopice şi veşnice împreunări.

Singura diferenţă este cea a unei conotaţii lingvistice. În timp ce unele sunt blamate de clerul consacrat, celelalte sunt ridicate la rang de "cult". Invit pe dragele noastre vrăjitoare analfabete să pună repede de o Biserică Ocultă Română, poate vor primi şi ceva fonduri de la stat, poate şi o minimă oră săptămânală de îndoctrinat copiii la şcoală. Timp de vreo 12 ani pentru fiecare puradel...

Legea vrăjitoarelor

Proiectul de lege privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Secţiunea 1 - Principii
Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti.
Art. 3 - Pentru acest domeniu, în cazul în care nu există, se vor crea standarde ocupaţionale care vor fi aprobate conform reglementărilor legale.
Secţiunea a 2-a - Definiţii
Art. 4 - (1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) ghicitor - persoana care se îndeletniceşte cu prezicerea viitorului;
b) practicile oculte - activităţi de ghicit şi vrăjitorie, prin invocarea unor realităţi spirituale demonice, ezoterice;
c) vrăjitoria - ritualuri magice prin care se invocă realităţi spirituale demonice, cu scopul de a înlătura anumite boli, de a reface sau destrăma legături dintre oameni;
d) farmecele - legături de vrăjitorie.
Secţiunea a 3-a - Dreptul de practică şi organizarea activităţilor oculte
Art. 5 - (1) Activităţile de ghicit şi magie vor fi încadrate în nomenclatorul profesiilor liberale.
(2) Persoanele care exercită activităţi de ghicit şi magie sunt obligate să posede autorizaţie de liberă practică, în conformitate cu criteriile stabilite de lege şi de normele metodologice, odată cu primirea avizului din partea organizaţiei profesionale de care aderă.
Art. 6 - Practicianul din domeniul ocult va fi obligat să adere la o organizaţie profesională specifică; organizaţia profesională respectivă îşi dă avizul în privinţa autorizării pentru practica în domeniul respectiv.
Secţiunea a 4-a - Înfiinţarea şi desfăşurarea activităţii
Art. 7 - Prevederile referitoare la înfiinţarea organizaţiilor oculte sau de ghicit se vor stabili în deplină conformitate cu normele metodologice ale prezentei legi.
Art. 8 - La înfiinţarea organizaţiei aceasta are obligaţia:
a) de a obţine o autorizaţie din partea unor autorităţi competente, incluzând înscrierea într-un registru pe teritoriul României;
b) de a pune la dispoziţia publicului larginformaţii cu privire la specificul serviciilor prestate;
c) de a stabili ca serviciile prestate să fie asigurate în baza unui contract de prestări servicii;
d) de a stabili obligativitatea emiterii unei facturi fiscale cu plata taxei pe valoarea adăugată;
e) de a asigura respectarea normelor metodologice, normelor de morală publică, dar şi respectarea drepturilor omului.
Art. 9 - Fiecare organizaţie din domeniul ocult este obligată să ţină evidenţa practicienilor ghicitori şi vrăjitori, prin înregistrare şi actualizare periodică într-un registru propriu care se va regăsi într-un registru general al organizaţiilor oculte de la nivel naţional.
Dispoziţii finale
Art. 10 - Practicienii ocultişti, ghicitorii sau vrăjitorii nu sunt exoneraţi de răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală conform legilor în vigoare, în caz de culpă sau în situaţia inducerii în eroare a clientului.
Art. 11 - Inducerea şi menţinerea în eroare sau amăgire a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul sau dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte conform art. 244 Cod Penal Român, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, în funcţie de forma de vinovăţie cu care este săvârşită fapta, se sancţionează cu amendă penală.
Secţiunea a 5-a - Aplicarea sancţiunilor
Art. 12 - Se interzice amplasarea cabinetelor de ghicit şi vrăjitorie sau desfăşurarea activităţilor oculte, dar şi publicitatea de orice fel, în proximitatea lăcaşurilor de cult, a instituţiilor publice, a instituţiilor de învăţământ sau a unor instituţii de interes public.

Aici găsiţi detaliile procesului legislativ (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=10927) precum şi expunerea de motive.
Să punem de un for pentru autorizarea vrăjitoarelor (testare ştiinţifică a aptitudinilor)...

De la Sumedru la venerarea moaştelor Sf. Dumitru

Toamna este anotimpul analizei. Omul preistoric îşi dă seama că Timpul se apropie de sfârşit şi îşi ia măsurile de precauţie. Focul de Sumedru este metoda ce o are la îndemână pentru a îndepărta spiritele rele şi de a indica celor bune intenţiile sale de a supravieţui peste iarnă. Binenţeles, ca metodă agricolă, arderea "gunoaielor, buruienilor şi a rebuturilor" face din ogorul tratat astfel nu numai un suport bun germinaţiei viitoare dar şi o mijlocire a legaturii cu divinităţile. Oamenii preistorici nu aveau habar de tehnicile agricole sau de biochimie. Dar au observat, în primul rând pentru că doar ei au supravieţuit, că cei ce "tratau" astfel ogoarele aveau recolte mai bogate şi mai uniforme decât cei ce nu ardeau miriştea. Aşa a existat o selecţie printre cultivatori, cei ce erau mai "credincioşi" metodei au avut mai mulţi urmaşi, fideli acesteia, în detrimentul celor mai puţin "credincioşi".

Astfel apare oportunitatea religiilor de a converti acestă igienizare a ogorului, arderea fiind şi o "jertfă" ca eveniment funerar. Apoi prioritară devine jertfa în sine, arborele ca simbol al vreunei uitate divinităţi este ucis prin foc şi totodată renăscut din propria-i cenuşă, îngemănând aici forţa purificatoare a focului cu simbolistica fecundă, vegetală, a arborelui. Igienizarea prin ardere a pământului este exclusă din sistemul divinaţiei, devenind profană, mai nou chiar interzisă pe considerente ecologiste şi de siguranţă.

Dar actul mistic, divinaţia, rămâne. Întâmplarea face că apare creştinismul care îi dă un nou nume: Sumedru sau Sâmedru. Deoarece în acea perioadă este sărbătorit şi un anume Dumitru de către creştinii deveniţi majoritari, aceştia redenumesc manifestarea, legând-o de acest sfânt. Schimbările se întâmplă permenent în societate, mai ales pentru că biserica preia frecvent o serie de practici care sunt din afara ei şi cărora le dă conţinut. Biserica a învăţat o chestie: "Când nu pot să interzic, mai bine preiau", de aceea cele mai multe ritualuri pe care mulţi le cred creştine sunt păgâne. ne spune sociologul Alfred Bulai. Problema este că aceste tradiţii sunt încet încet disipate, transformate, convertite şi mai ales, pervertite. Pe lângă forţa reprezentată de foc apare şi ideea de renaştere, legată, cum se poate altfel, de moaştele (cadavrul) sfântului Dimitrios, ucis în anul 306 la ordinul împăratului Gaius Galerius Valerius Maximianus pentru nesupunere. Biserica le promovează ca fiind făcătoare de minuni, vindecătoare de boli, apărătoare de necazuri etc. Nu au efecte adverse fiind 100% naturale. De altfel divinaţia cadavrelor este răspândită în toate religiile arhaice prin cultul strămoşilor.

Marketingul bisericesc este foarte puternic şi funcţionează din plin, mai ales la persoanele credule, uşor de influenţat. Ideea precum că unde este o coadă se dă ceva bun, reminiscenţă a comunismului decrepit, este o eroare de logică, cum că majoritatea are dreptate. (Acum 600 de ani majoritatea credea că pământul este plat. Ei bine, nici atunci, şi nici acum, şi niciodată pământul nu a fost plat, şi nici nu va fi, indiferent ce "crede" majoritatea). Aşa încât când racla Sfântului Dumitru Izvoratorul de Mir a fost adusă în Bucureşti lumea s-a îmbulzit. Aceştia doresc mântuirea acum, pe loc. Pentru ei viaţa este mult prea trepidantă şi nu o mai înţeleg. Obişnuiţi cu creditele "doar cu buletinul" şi cu ajutoarele sociale, oportunişti şi fără scrupule, speră la rezolvarea problemelor pe principiul jocului la LOTO. De asta chinuie copii în îmbulzeală, doar doar aceştia vor trage lozul cel mare cu mânuţa lor nevinovată.

Şi tot de la sociologul Alfred Bulai: Atât timp cât societatea românească merge voios spre Evul Mediu, acest tip de mimetism social a fost larg răspândit imediat după '90. Când oamenii sunt disperaţi şi o duc prost, credinţa devine un instrument compensatoriu.