Vrăjitoria în ortodoxie

Conform Proiectului de lege privind protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte acţiunile ce apelează divinităţile presupus existente sunt pasibile a fi încadrate în susnumita lege:
"Art. 1 - Prezenta lege are drept scop reglementarea activităţilor şi practicilor oculte, dar mai ales protejarea persoanelor înşelate prin ghicit sau alte practici oculte care induc sau menţin în eroare sau amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine prin aceste practici un folos patrimonial injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, aceste practici nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor oferite populaţiei şi au la bază teoriile, credinţele şi experienţele empirice ale aşa ziselor clar-văzătoare în prezicerea viitorului, tămăduire de boli şi alte afecţiuni sufleteşti."

Manifestările religioase ortodoxe nu sunt nici pe departe superioare sau diferite de activităţile bietelor vrăjitoare ce apelează spiritele "bune" (Maica Domnului, Sfântul Mina, alţi Sfinţi Părinţi sau Mucenici) sau "rele" (sufletele decedaţilor, spirite ale naturii, structuri astrale, numerologice sau aleator-statistice). Ortodocşii au nenumărat de multe şi diverse metode de exprimare magică începând cu obişnuitul gest de a-şi face cruce.

Pasele magice (gestul crucii) pe care le face preotul deasupra mulţimilor sau a unui anumit spaţiu este la fel de puternic şi are acelaşi scop ca şi aşezarea mâinilor vrăjitoarelor desupra capului celui "ajutat". De altfel vrăjitoarele chiar utilizează crucea ca gest magic, după cum face mama ortodoxă asupra propriului copil sau creştinul ortodox asupra propriului corp. Gestul încărcat de vrajă este plasat pe pâinea ce va fi mâncată sau între ochii animalului preferat la ortodocşi. Cu ce diferă acesta faţă de gesturile ocultiştilor?

Substanţele specifice vrăjitoriei sunt larg răspândite în cadrul bisericilor creştine, mai ales a celor ortodoxe. Apa "sfinţită" nu este altceva decât apa tratată magic în falsa idee că va deveni un panaceu. Sfântul Mare Mir, ulei a cărei tehnologie este ţinută la secret, are aceleaşi sensuri pe care le au obscurele poţiunile magice ale vrăjitoarelor. Atmosfera cabinetului ocult este similară bisericii, altarul fiind interzis "păcătoaselor" femei după cum fiecare vrăjitor are un loc tenebros. Muzica specifică, fumul de tămâie sau smirnă şi iconografia spectaculoasă a vrăjitoarelor este intens utilizată şi de către Biserica Ortodoxă. Nu vedem nici o diferenţă între veşmintele aurite ale preoţilor şi inelele şi salbele practicantelor de magie albă sau neagră. Între a întreba "cărţile" (tarot) şi a întreba "cartea" (biblia) nu este nici o diferenţă, odată ce eşti "iniţiat" în domeniul respectiv.

Pentru faptul că preoţii numesc rugăciune incantaţiile lor nu înseamnă că acestea nu sunt similare cu cele ale vrăjitorilor. Plantele transpun magic valenţele lor biologice fie că vorbim de leacurile vrăjitoreşti sau de pămătuful ortodox din busuioc. Nu mai vorbim de promovarea, expunerea şi venerarea osemintelor omeneşti ortodoxe (moaşte) ce întrece chiar şi cele mai obscure practici vrăjitoreşti contemporane, ce folosesc cel mult câte un picior de găină sau câte o coadă de salamandră. Iar apogeul simbolic creştin, împărtăşania, nu este altceva decât practica canibalică de devorare a propriei divinităţi în ideea realizării unei utopice şi veşnice împreunări.

Singura diferenţă este cea a unei conotaţii lingvistice. În timp ce unele sunt blamate de clerul consacrat, celelalte sunt ridicate la rang de "cult". Invit pe dragele noastre vrăjitoare analfabete să pună repede de o Biserică Ocultă Română, poate vor primi şi ceva fonduri de la stat, poate şi o minimă oră săptămânală de îndoctrinat copiii la şcoală. Timp de vreo 12 ani pentru fiecare puradel...