Voi face câteva comentarii pe marginea unor citate din cartea "Călăuza în credinţa ortodoxă"
"Aşadar, în cele de până aici, s-au arătat două grupuri de erezii: una din timpul biblic, de pe vremea Sfinţilor Apostoli, şi alta din timpul patristic - de pe vremea Sfintelor şi marilor Sinoade Ecumenice şi locale ale Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare. Sfinţii Părinţi din acele vremi au dus o luptă aprigă cu aceste erezii şi le-au combătut cu multă iscusinţă duhovnicească prin scrierile, viaţa şi cuvântările lor."
Întradevăr, aşa este. Dar ce însemnă erezie în configurarea unei religii aflate în stare incipientă, când dogmele sale încă nu sunt stabilite, când nu există nici măcar forurile care să poată fi apelate? În acele momente, ale creştinismului timpuriu, toate versiunile de credinţă erau "corecte", deoarece acel "arbitru" dogmatic nu exista. Acesta a apărut progresiv şi s-a afirmat abia odată cu primul conciliu (325 dH), după ce creştinismul a devenit religie de stat impusă de Constantin cel Mare. Si la acea adunare s-a stabilit cine are dreptate si cine nu printr-o metodă veche de când lumea, prin forţă. Să nu vă faceţi iluzii că "ereticii" erau mai răi decât "dreptcredincioşii". Sau mai buni. Atâta doar că pur şi simplu nu au avut capacitatea de a învinge, au pierdut. Şi nu a fost nici pe departe o acţiune "moralizatoare". Nicidecum. Cel declarat eretic de cei puternici avea un singur verdict, moartea. Moartea ideologică, decesul biologic, extincţia. Au fost, într-un fel sau altul, ucişi de strămoşii creştinilor de astăzi. Are dreptate părintele Cleopa: au dus o luptă aprigă...
"Dar în secolul al XI-lea, spre deosebire de secolele anterioare, când tensiunile între Roma şi Constantinopol se atenuaseră, situaţia avea această latură tragică, că, din pricina ignoranţei reciproce, Apusul şi Răsăritul pierduseră criteriul ecleziologic comun ce le permitea altădată să se înţeleagă."
Altfel spus, faptul că sunt ortodocşi sau catolici este doar o ambiţie. Recunoaşte şi dumnealui că totul nu este decât politică. Deşi erau o grămadă de absurdităţi liturgice şi influenţe păgâne locale ce amplificau aceste ambiţii preoţeşti. Prin ce ar fi mai bună ortodoxia faţă de catolicism? Sau invers? Prin modalităţile magice, prin abordarea mistică, prin vrăjile pe care le execută: nu spun că vrăjile pe care le execută preoţii catolici sunt mai bune sau mai "corecte", sunt doar altfel decât vrăjile ortodoxe.
Iată ce spune Ilie Cleopa:
"Sub masca unei organizaţii religioase se ascunde una din cele mai mari întreprinderi economice, bazată pe o îngrozitoare exploatare a credulităţii adepţilor săi, transformaţi, printr-o strategie bine pusă la punct, în fiinţe fără voinţă proprie, care execută orice dispoziţii sau ordine primite de sus, cu un fanatism rar întâlnit şi foarte periculos. Este suficient să amintim că [...] orice organizaţie în afară de cea a lor este satanică. Cât despre convingerile lor religioase, acestea sunt atât de rătăcite faţă de dogmele creştine, încât cu greu ar putea cineva să-i recunoască fie şi caracterul de sectă creştină. Aceasta pentru că [...] resping principalele învăţături şi practici ale credinţei."
Parcă ar descrie Biserica Ortodoxă Română, deşi cuvintele le adresează unei "secte". Întrega carte este o înşiruire de cuvinte pline de ură la adresa unor alte orientări religioase. Accentul se pune pe protocolul specific, pe viziunea teologică şi pe organizare, "uitând" să spună că finanţarea acestora nu este din bugetul de stat, cum este cea a iubitei noastre Biserici Ortodoxe.
"Cele mai multe secte din ţara noastră sunt de provenienţă străină, unele din ele fiind sădite cu scop vădit împotriva neamului nostru românesc."
Domnule Cleopa, din neamul românesc fac şi eu parte. Şi cu certitudine nu sunt "împotriva" mea. Nu sunt împotriva nimănui ce se consideră român, după cum nici Biserica Ortodoxă Română nu este împotriva nici unei alte naţii. Sau mă înşel?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.