În drum spre stele

Pornind de la articolul Călătoria interstelară, „aventura supremă” a omului, va rămâne veșnic doar un vis? scris de Andreea Dogar ce a discutat cu astrofizicianul Octavian Micu de la Institutul de Științe Spațiale, cu Cristian Român de la „Știință și Tehnică”, jurnalist specializat în popularizarea științifică, și cu Adrian Șonka, astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București și cercetător științific la Institutul Astronomic al Academiei Române, mi-am dat și eu cu părerea:

Mai este încă un domeniu ce am observat că a fost „neglijat” parțial în convorbire, deși s-a atins tangențial: condiția biologică a oamenilor peste sute și mii de ani.

Și asta vine în sprijinul optimismului lui Cristian Român.

Specia noastră s-a născut gata tehnologizată. Am primit moștenire de la înaintașii noștri Homo erectus focul ca proteză digestivă, uneltele simple în loc de colți și gheare, hainele ca proteze de blană. De atunci am înaintat cu protezarea într-un mod accelerat, în prezent mai toate organele noastre pot fi protezate, inclusiv creierul.

Avem proteza de comunicare și inteligență în buzunarul fiecăruia: deșteptul telefon mobil.

Viitorul va fi al unor urmași umani la care timpul este teoretic veșnic, cu o minte împachetată într-un sistem cibernetic capabil să supraviețuiască în mai toate mediile. Și capabilă să producă la fața locului din materialele existente acolo mecanisme de supraviețuire specifice acelui mediu.

Pe vremuri a fost presiune a selecției naturale, de grup sau sexuale în a genera diferențe rasiale (cum sunt splina mărită a populațiilor de scufundători din Oceania sau cea a nepalezilor, capacitatea de a consuma aproape doar grăsime și carne a eschimoșilor sau un IQ peste medie a evreilor așkenazi). Istoria arată că majoritatea colonizatorilor serioși și-au luat doar bilete dus, probabil așa va fi și cu coloniștii interstelari.

Oamenii au părăsit paradisul african și au ajuns în medii complet diferite din nordul Canadei sau în Țara de Foc, în vârful Himalaiei sau în mijlocul Pacificului.

Acum avem oportunitatea de a produce noi rase prin augmentarea conștientă a biologicului.

Implicit o rasă a unor astronauți-cosmonauți ce vor fi viitorii colonizatori ai sistemului solar și ai galaxiei. Din acest punct de vedere problemele de deplasare în condițiile spațiului cosmic a unui echipaj post-uman sunt surmontabile chiar și pe termen lung și foarte lung.

Probabil acele ființe vor trăi milenii iar reproducerea asistată va fi o banalitate. Staza va fi la fel de comună ca un restart al unui calculator.

Nu trebuie să creem mediul necesar oamenilor ci să generăm potențiali oameni care să reziste spațiului cosmic.

Noi suntem cum suntem acum pentru că acesta e rezultatul mediului terestru de selecție naturală. Pentru a coloniza galaxia trebuie să fim rezultatul selecției, de preferat artificiale, pentru un mediu interstelar.

Și sincer, nu văd nimic spectaculos în a fi captiv al unui corp biologic miop, fără dinți și cu atacuri de panică. Prefer forma mea actuală, cu ochelari, proteză dentară și plăcuță metalică de fixare a unei fracturi. 😂

Și vaccinat, binențeles, când îmi va veni rândul.

Și o veste rea - oricum trebuie să plecăm de pe Terra, peste patru miliarde de ani Soarele va muri. 🤓

În ce epocă ți-ar fi plăcut să trăiești?

Nu-mi fac iluzii, dar consider că pentru un individ de condiție medie ca mine perioada aceasta este cea mai bună din toate perioadele posibile pe care le-a avut Terra. Deci în niciun caz nu prefer un trecut. Prezentul este epoca cea mai favorabilă pentru specia umană, avem o explozie populațională care demonstrează asta: suntem peste șapte miliarde și cinci sute de milioane de indivizi, niciodată nu am fost atât de mulți. Ca termen de comparație toate celelalte primate mari (cimpanzeii, gorilele și urangutanii la un loc) sunt de 50.000 de ori mai puțini ca număr de indivizi.

Ca persoană obișnuită (nu am averi sau capacități fizice sau mintale peste medie) sunt surprins de evoluția pozitivă a calității vieții, fiind o tot mai bună și mai spectaculoasă evoluție. Un alt exemplu de eficacitate a speciei umane – o pandemie în trecut ucidea un mare număr de oameni și era stinsă în mod natural după ani și ani, uneori după generații. Acum avem „șansa” de a stopa o pandemie cu un agent patogen nou-nouț cu ajutorul unor vaccinuri în mai puțin de doi ani, plecând aproape de la zero.

O altă speranță este faptul că suntem singura specie ce știe că modifică mediul. Toate speciile modifică mediul prin simpla lor existență: nu am fi avut oxigen liber în apă și în atmosferă dacă nu ar fi existat bacteriile care au produs oxigenul ca reziduu pentru ele. Dar noi suntem singura specie care și știe asta. Lucru ce ar trebui să ne facă responsabili. Și ne face responsabili, am eu speranța.

De ce am speranțe? În anii de tinerețe descoperisem un studiu de prin anii 1970 al unor cercetători ce atrăgeau atenția cu privire la faptul că necesarul estimat de fotografie pentru anul 2050 ar fi fost atât de mare încât toată planeta ar fi fost distrusă pentru că tehnologia acelor vremi pentru efectuarea fotografiilor era cea fotochimică (film pe celuloid, transpus pe hârtie fotografică cu ajutorul acizilor și a bazelor toxice, apoi tipărirea lor în milioanele și miliardele de exemplare ale tuturor revistelor și ziarelor). Acum avem un consum de fotografie extraordinar, dar este digitală. Omenirea are soluții.

Trecutul în schimb este plin de războaie și boli, netehnologizat și riscant. Nu mureai de poluare cu metale grele dar mureai de ciumă. Sau te intoxicai cu metale grele dar nu știai asta. Chiar dacă tehnologiile salvatoare vor fi apanajul inițial (ca întodeauna) al celor puternici sau bogați, timpul va democratiza aceste tehnologii. Cunoașterea științifică, precum și valorile acesteia, vor fi democratizate deoarece inteligența colectivă întotdeauna este superioară oricărei inteligențe individuale, oricât de performantă ar fi aceasta.

Tot din acest motiv consider că viitorul simbiozei dintre inteligența umană biologică și cea artificială este un beneficiu pentru omenire, chiar dacă viitoarea omenire nu va mai arăta ca cea actuală. De altfel omenirea, respectiv specia Homo sapiens, este născută în eonul tehnologiei, fiind de la nașterea sa augmentată, inițial cu focul ce a permis o mai bună și sănătoasă alimentație ce a dus la premisele unui creier mai masiv și mai performant.

Socialul a făcut restul: etica, împărtășirea cunoașterii, performanța colectivă. Față de celelalte viețuitoare care și-au finisat zestrea biologică prin selecție naturală, noi ne-am folosit, încă dinaintea configurării omului actual, de o selecție artificială, „ne-am dresat” în a utiliza tehnologii în locul unui stomac mai mare, gheare și colți, blană și sistem imunitar. Am suferit și de o domesticire reciprocă împreună cu plantele și animalele ce ne-au favorizat dezvoltarea atfel încât nu știm cu adevărat dacă, de exemplu, noi am domesticit lupul pentru a ne folosi de el sau o rasă de lupi ne-a domesticit pe noi pentru a-i îngriji și a evolua în multitudinea de rase ale câinelui actual.

Cam în același mod se va manifesta și simbioza om-tehnologie pe viitor. Poate că interesul tehnologiei (ca replicator ce este, asemănător codului genetic ce construiește mașini de replicare a lui, respectiv ființele vii, tehnomema este replicatorul capabil să construiască mașinării de replicat tehnomeme) e să se folosească de specia umană în aceeași măsură în care și omenirea se folosește de tehnologie.

Din acest punct de vedere este irelevant pentru omul mediu, obișnuit, ca mine, dacă înțelege sau nu, dacă acceptă sau nu, această simbioză, deoarece ea se va înfăptui oricum.

Chiar și scepticii sau potrivnicii pe baze ideologice folosesc tot tehnologia pentru a-și arăta scepticismul și împotrivirea.

Beneficiile vor surmonta întodeauna reticențele.

Resistance is futile.

Este posibilă apariția conștiinței de sine în cadrul inteligenței artificiale? Probabil. Mulți se tem de o asemenea situație. Eu nu. De ce? Asta va fi un avantaj inclusiv pentru specia umană deoarece conștiința de sine are un atribut insurmontabil specific traiului social: empatia.

Sunt și alte animale ce posedă conștiință de sine: elefanții și cetaceele, ciorile și cimpanzeii. Dar toate sunt animale sociale, adică trăiesc în grupuri în care empatia joacă un rol esențial atât pentru traiul în comun cât și pentru a deduce sinele de alte personalități cu intenționalitate din mediu.

Așadar o eventuală conștiină de sine a unei inteligențe artificiale va trebui în primul rând să deprindă tactica empatiei. E foarte posibil ca o inteligență artificială conștientă de sine să fie mai etică decât mulți din semenii noștri.

Pentru că ea va cunoaște de unde provine față de conștiința de sine umană, rezultat al selecției naturale.

DA, MI-AR PLĂCEA SĂ TRĂIESC ÎN VIITOR, ORICÂT AR FI DE ÎNDEPĂRTAT, DAR MI-AR PĂREA TARE RĂU DE FIECARE MOMENT DIN PREZENTUL IMEDIAT PE CARE L-AȘ PIERDE, CHIAR DACĂ ACESTA POATE FI PE MOMENT ȘI CU SUFERINȚE.

TRĂIM TIMPURI MEMORABILE!

Interviu publicat aici: https://greatnews.ro/am-vorbit-cu-9-romani-care-mi-au-povestit-de-ce-le-ar-fi-placut-sa-traiasca-in-alte-epoci/

De ce Biblia a învins?

E o chestiune de selecție naturală.

Pentru că a fost scrisă aceasta a supraviețuit în detrimentul altor religii ce se transmiteau strict oral.
Ba mai mult, scriitorii Bibliei au profitat de invenția romană de a aduna sulurile de papirus sub formă de acordeon, mult mai ușor de ținut în mână și de citit. Apoi au secționat rolele de papirus și au inventat bucățile de pergament în coli pe care le-au legat la cotor, transformând Biblia în una din primele cărți (biblio - carte în grecește). Astfel se putea studia, recita sau copia orice paragraf, nefiind nevoie de a parcurge de fiecare dată tot textul, deschizând cartea exact acolo unde erau interesați. Astfel propagandiștii erudiți ai creștinismului (adică cei ce știau citi) puteau găsi răspuns sau replică la întrebări mult mai rapid decât cei ce trebuiau să caute timp îndelungat în suluri greu de manipulat. Acest lucru a făcut ca noua tehnologie de prezervare și de penetrare a informației să fie net superioară celei orale dar și a celei notate pe role lungi de papirus.
Este posibil ca asta să fi dus la o alfabetizare superioară a celor ce intrau în contact cu creștinismul (cel puțin față de restul populației ce nu aveau interes pentru litere, scribii sclavi fiind suficienți pentru a descurca ițele traiului în societatea romană). Asta a produs o pătură destul de influentă în imperiul roman, situație politică de care au profitat politicienii vremii, lucru ce a dus probabil la victoria definitivă a creștinismului.

Lovitura de grație a dat-o legiferarea acestuia în Imperiul Roman, moment în care absolut toate celelalte idei notate în bibliotecile (colecțiile de cărți, role de papirus sau tăblițe de lut) necreștine să fie distruse efectiv, fizic.

Principiul Creatorului - un principiu defect

Principiul Creatorului l-am putea enunța astfel:
Ceva foarte complex (cum este specia umană sau universul) nu poate apare din întâmplare sau nu poate fi generat pe căi naturale ci în urma unui proces de creație, de fabricare a acestei complexități conform unui plan și a unui scop prestabilit... de către un Creator.
Exact la fel cum un ceas nu poate apare din întâmplare sau prin procese naturale ci construit de un ceasornicar (Palley).
Dar...
Dacă ceva complex nu poate exista decât creat de ceva și mai complex, de un Creator inteligent, atunci nici Creatorul inteligent nu ar fi putut exista... fiind foarte complex... decât dacă ar fi fost creat la rândul lui de un alt Creator și mai inteligent, ce l-a precedat.
Dar nici Creatorul Creatorului nu ar fi putut exista... decât creat de Creatorul Creatorului Creatorului ... și tot așa la infinit...
Principiul Creatorului este un principiu eronat logic (Dawkins).

Cum poate apare totuși ceva complex? Din precursori ai săi mai simpli, prin selecție naturală, într-un timp suficient de lung. Adică conform descrierii lui Charles Darwin în vestita sa lucrare Originea Speciilor. Cunoscută acum ca fiind Teoria Evoluției.

"Civilizaţia Foametei" şi evoluţia subnutrită

Amalia Gabriela Diaconeasa este una din puţinele persoane din România care face ştiinţă pe bune în acestă mare de plagiate şi contrafaceri intelectuale. Specialitatea ei? Biochimia. Domeniul de competenţă? Influenţa metabolismului în procesul evoluţiei speciilor. Concluzia ei? Cartea "Civilizatia foametei. O alta abordare a umanizării".

"Ideea de bază a lucrării, cu un important caracter de originalitate, este aceea că în formarea şi evoluţia omului a jucat un rol major condiţia alimentară. Mediul sărac în resurse nutritive, în care a apărut omul, "foamea", au determinat modificări metabolice, cu precădere în sfera metabolismului glucidic, în sensul creşterii randamentului, aceasta permiţând alocarea preferenţială de resurse energetice pentru construcţia unui creier capabil să rezolve cu succes numeroasele provocări ale mediului - ceea ce a asigurat succesul evolutiv al speciei noastre. Respectivele transformări ar fi rezultatul unor procese epigenetice, cu posibilităţi de transmitere ereditară." - profesor doctor Gr. Strungaru, în prefaţă. Un rezumat mai esenţial de atât nici că se putea.

Amalia trece în revistă mai toate studiile şi cercetările de până atunci (mai ales internaţionale pentru că în România cercetarea e pe butuci) găsind, evidenţiind şi demonstrând justeţea ideii de bază, cum că omul este rezultatul selecţiei naturale, a evoluţei în sensul generării de complexitate, "obligat" a trăi în condiţiile de mediu secetos din savanele est africane.
Aceste condiţii au permis ca doar indivizii programaţi genetic, epigenetic şi comportamental să utilizeze la maxim puţinele resurse şi să atingă fitnes-ul necesar procreerii. Aceste structuri genetice s-au transmis, celelalte nu.
"Poate ca nu există nimic strălucitor şi eroic în evoluţia umană, cum nu e nimic de acest tip nici în dezvoltarea organismului. Nimic în afară de rezultatele acestor procese. Inteligenţa şi creativitatea umană sunt astfel de rezultate." spune ea în concluzia cărţii apărută în 2007.

Cu toate că ipoteza sa este nu numai apetisantă, dar şi corect argumentată şi demonstrată, susţinută inclusiv de cercetările ulterioare la nivel internaţional, are unele scăpări, poate şi datorită faptului că este construită în baza informaţilor de acum zece ani.
Astfel Amalia, în capitolul "Neotenia şi creierul" (pag. 162), face afirmaţia corect susţinută că neotenia (păstrarea caracterelor juvenile) predispune la o dezvoltare a creierului mai înceată dar mai masivă odată ce întregul corp permite acest lucru în condiţiile unei restricţii calorice de durată. Numai că "vina" o pune pe de-a-ntregul pe acestă restricţie calorică, subliniind că "nu s-a descoperit selecţie pentru genele exprimate preponderent în creier (Nielsen, 2005)". Ba mai specifică în pagina 167 şi că "cele aproximativ 40 de tipuri diferite de neuroni care există la om şi care, cel puţin parte din ei, nu se regăsesc şi la cimpanzeu, ar fi consecinţa aceluiaşi fenomen." Lucrurile nu stau chiar aşa. Deşi restricţia calorică predispune spre neotenie, dezvoltarea explozivă a creierului uman are şi motive genetice. Altfel spus defectele de copiere a genelor responsabile de dezvoltarea creierului au fost selectate în condiţiile sau datorită restricţiei calorice. Sau, reformulând, aceste accidente genetice nu s-ar fi conservat şi difuzat în populaţie dacă restricţia calorică nu ar fi favorizat asta.

Dar despre ce este vorba? Este vorba de gena SRGAP2, genă responsabilă de dezvoltarea neuronală. Aceasta există la celelalte antropoide (cimpanzeu), dar într-un singur exemplar. La om există în mai multe exemplare, mai jos fiind o reprezentare grafică a istoricului acestei "greşeli" de copiere conform Universităţii Columbia:

Chiar şi aşa ideea dumneaei este justificată, suntem ceea ce mâncăm, pentru că ceea ce mâncăm influenţează ce gene transmitem mai departe.
Felicitări, Amalia!

PS: Pe când o nouă carte?