Se afișează postările cu eticheta evoluţionism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta evoluţionism. Afișați toate postările

13 martie 2021

În drum spre stele

Pornind de la articolul Călătoria interstelară, „aventura supremă” a omului, va rămâne veșnic doar un vis? scris de Andreea Dogar ce a discutat cu astrofizicianul Octavian Micu de la Institutul de Științe Spațiale, cu Cristian Român de la „Știință și Tehnică”, jurnalist specializat în popularizarea științifică, și cu Adrian Șonka, astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București și cercetător științific la Institutul Astronomic al Academiei Române, mi-am dat și eu cu părerea:

Mai este încă un domeniu ce am observat că a fost „neglijat” parțial în convorbire, deși s-a atins tangențial: condiția biologică a oamenilor peste sute și mii de ani.
Și asta vine în sprijinul optimismului lui Cristian Român.
Specia noastră s-a născut gata tehnologizată. Am primit moștenire de la înaintașii noștri Homo erectus focul ca proteză digestivă, uneltele simple în loc de colți și gheare, hainele ca proteze de blană. De atunci am înaintat cu protezarea într-un mod accelerat, în prezent mai toate organele noastre pot fi protezate, inclusiv creierul.
Avem proteza de comunicare și inteligență în buzunarul fiecăruia: deșteptul telefon mobil.
Viitorul va fi al unor urmași umani la care timpul este teoretic veșnic, cu o minte împachetată într-un sistem cibernetic capabil să supraviețuiască în mai toate mediile. Și capabilă să producă la fața locului din materialele existente acolo mecanisme de supraviețuire specifice acelui mediu.
Pe vremuri a fost presiune a selecției naturale, de grup sau sexuale în a genera diferențe rasiale (cum sunt splina mărită a populațiilor de scufundători din Oceania sau cea a nepalezilor, capacitatea de a consuma aproape doar grăsime și carne a eschimoșilor sau un IQ peste medie a evreilor așkenazi). Istoria arată că majoritatea colonizatorilor serioși și-au luat doar bilete dus, probabil așa va fi și cu coloniștii interstelari.
Oamenii au părăsit paradisul african și au ajuns în medii complet diferite din nordul Canadei sau în Țara de Foc, în vârful Himalaiei sau în mijlocul Pacificului.
Acum avem oportunitatea de a produce noi rase prin augmentarea conștientă a biologicului.
Implicit o rasă a unor astronauți-cosmonauți ce vor fi viitorii colonizatori ai sistemului solar și ai galaxiei. Din acest punct de vedere problemele de deplasare în condițiile spațiului cosmic a unui echipaj post-uman sunt surmontabile chiar și pe termen lung și foarte lung.
Probabil acele ființe vor trăi milenii iar reproducerea asistată va fi o banalitate. Staza va fi la fel de comună ca un restart al unui calculator.
Nu trebuie să creem mediul necesar oamenilor ci să generăm potențiali oameni care să reziste spațiului cosmic.
Noi suntem cum suntem acum pentru că acesta e rezultatul mediului terestru de selecție naturală. Pentru a coloniza galaxia trebuie să fim rezultatul selecției, de preferat artificiale, pentru un mediu interstelar.
Și sincer, nu văd nimic spectaculos în a fi captiv al unui corp biologic miop, fără dinți și cu atacuri de panică. Prefer forma mea actuală, cu ochelari, proteză dentară și plăcuță metalică de fixare a unei fracturi. 😂
Și vaccinat, binențeles, când îmi va veni rândul.
Și o veste rea - oricum trebuie să plecăm de pe Terra, peste patru miliarde de ani Soarele va muri. 🤓

30 ianuarie 2021

În ce epocă ți-ar fi plăcut să trăiești?

Nu-mi fac iluzii, dar consider că pentru un individ de condiție medie ca mine perioada aceasta este cea mai bună din toate perioadele posibile pe care le-a avut Terra. Deci în niciun caz nu prefer un trecut. Prezentul este epoca cea mai favorabilă pentru specia umană, avem o explozie populațională care demonstrează asta: suntem peste șapte miliarde și cinci sute de milioane de indivizi, niciodată nu am fost atât de mulți. Ca termen de comparație toate celelalte primate mari (cimpanzeii, gorilele și urangutanii la un loc) sunt de 50.000 de ori mai puțini ca număr de indivizi.

Ca persoană obișnuită (nu am averi sau capacități fizice sau mintale peste medie) sunt surprins de evoluția pozitivă a calității vieții, fiind o tot mai bună și mai spectaculoasă evoluție. Un alt exemplu de eficacitate a speciei umane – o pandemie în trecut ucidea un mare număr de oameni și era stinsă în mod natural după ani și ani, uneori după generații. Acum avem „șansa” de a stopa o pandemie cu un agent patogen nou-nouț cu ajutorul unor vaccinuri în mai puțin de doi ani, plecând aproape de la zero.

O altă speranță este faptul că suntem singura specie ce știe că modifică mediul. Toate speciile modifică mediul prin simpla lor existență: nu am fi avut oxigen liber în apă și în atmosferă dacă nu ar fi existat bacteriile care au produs oxigenul ca reziduu pentru ele. Dar noi suntem singura specie care și știe asta. Lucru ce ar trebui să ne facă responsabili. Și ne face responsabili, am eu speranța.

De ce am speranțe? În anii de tinerețe descoperisem un studiu de prin anii 1970 al unor cercetători ce atrăgeau atenția cu privire la faptul că necesarul estimat de fotografie pentru anul 2050 ar fi fost atât de mare încât toată planeta ar fi fost distrusă pentru că tehnologia acelor vremi pentru efectuarea fotografiilor era cea fotochimică (film pe celuloid, transpus pe hârtie fotografică cu ajutorul acizilor și a bazelor toxice, apoi tipărirea lor în milioanele și miliardele de exemplare ale tuturor revistelor și ziarelor). Acum avem un consum de fotografie extraordinar, dar este digitală. Omenirea are soluții.

Trecutul în schimb este plin de războaie și boli, netehnologizat și riscant. Nu mureai de poluare cu metale grele dar mureai de ciumă. Sau te intoxicai cu metale grele dar nu știai asta. Chiar dacă tehnologiile salvatoare vor fi apanajul inițial (ca întodeauna) al celor puternici sau bogați, timpul va democratiza aceste tehnologii. Cunoașterea științifică, precum și valorile acesteia, vor fi democratizate deoarece inteligența colectivă întotdeauna este superioară oricărei inteligențe individuale, oricât de performantă ar fi aceasta.

Tot din acest motiv consider că viitorul simbiozei dintre inteligența umană biologică și cea artificială este un beneficiu pentru omenire, chiar dacă viitoarea omenire nu va mai arăta ca cea actuală. De altfel omenirea, respectiv specia Homo sapiens, este născută în eonul tehnologiei, fiind de la nașterea sa augmentată, inițial cu focul ce a permis o mai bună și sănătoasă alimentație ce a dus la premisele unui creier mai masiv și mai performant.
Socialul a făcut restul: etica, împărtășirea cunoașterii, performanța colectivă. Față de celelalte viețuitoare care și-au finisat zestrea biologică prin selecție naturală, noi ne-am folosit, încă dinaintea configurării omului actual, de o selecție artificială, „ne-am dresat” în a utiliza tehnologii în locul unui stomac mai mare, gheare și colți, blană și sistem imunitar. Am suferit și de o domesticire reciprocă împreună cu plantele și animalele ce ne-au favorizat dezvoltarea atfel încât nu știm cu adevărat dacă, de exemplu, noi am domesticit lupul pentru a ne folosi de el sau o rasă de lupi ne-a domesticit pe noi pentru a-i îngriji și a evolua în multitudinea de rase ale câinelui actual.

Cam în același mod se va manifesta și simbioza om-tehnologie pe viitor. Poate că interesul tehnologiei (ca replicator ce este, asemănător codului genetic ce construiește mașini de replicare a lui, respectiv ființele vii, tehnomema este replicatorul capabil să construiască mașinării de replicat tehnomeme) e să se folosească de specia umană în aceeași măsură în care și omenirea se folosește de tehnologie.
Din acest punct de vedere este irelevant pentru omul mediu, obișnuit, ca mine, dacă înțelege sau nu, dacă acceptă sau nu, această simbioză, deoarece ea se va înfăptui oricum.
Chiar și scepticii sau potrivnicii pe baze ideologice folosesc tot tehnologia pentru a-și arăta scepticismul și împotrivirea.
Beneficiile vor surmonta întodeauna reticențele.

Resistance is futile.

Este posibilă apariția conștiinței de sine în cadrul inteligenței artificiale? Probabil. Mulți se tem de o asemenea situație. Eu nu. De ce? Asta va fi un avantaj inclusiv pentru specia umană deoarece conștiința de sine are un atribut insurmontabil specific traiului social: empatia.
Sunt și alte animale ce posedă conștiință de sine: elefanții și cetaceele, ciorile și cimpanzeii. Dar toate sunt animale sociale, adică trăiesc în grupuri în care empatia joacă un rol esențial atât pentru traiul în comun cât și pentru a deduce sinele de alte personalități cu intenționalitate din mediu.
Așadar o eventuală conștiină de sine a unei inteligențe artificiale va trebui în primul rând să deprindă tactica empatiei. E foarte posibil ca o inteligență artificială conștientă de sine să fie mai etică decât mulți din semenii noștri.
Pentru că ea va cunoaște de unde provine față de conștiința de sine umană, rezultat al selecției naturale.

DA, MI-AR PLĂCEA SĂ TRĂIESC ÎN VIITOR, ORICÂT AR FI DE ÎNDEPĂRTAT, DAR MI-AR PĂREA TARE RĂU DE FIECARE MOMENT DIN PREZENTUL IMEDIAT PE CARE L-AȘ PIERDE, CHIAR DACĂ ACESTA POATE FI PE MOMENT ȘI CU SUFERINȚE.

10 decembrie 2017

De ce Biblia a învins?

E o chestiune de selecție naturală.

Pentru că a fost scrisă aceasta a supraviețuit în detrimentul altor religii ce se transmiteau strict oral.
Ba mai mult, scriitorii Bibliei au profitat de invenția romană de a aduna sulurile de papirus sub formă de acordeon, mult mai ușor de ținut în mână și de citit. Apoi au secționat rolele de papirus și au inventat bucățile de pergament în coli pe care le-au legat la cotor, transformând Biblia în una din primele cărți (biblio - carte în grecește). Astfel se putea studia, recita sau copia orice paragraf, nefiind nevoie de a parcurge de fiecare dată tot textul, deschizând cartea exact acolo unde erau interesați. Astfel propagandiștii erudiți ai creștinismului (adică cei ce știau citi) puteau găsi răspuns sau replică la întrebări mult mai rapid decât cei ce trebuiau să caute timp îndelungat în suluri greu de manipulat. Acest lucru a făcut ca noua tehnologie de prezervare și de penetrare a informației să fie net superioară celei orale dar și a celei notate pe role lungi de papirus.
Este posibil ca asta să fi dus la o alfabetizare superioară a celor ce intrau în contact cu creștinismul (cel puțin față de restul populației ce nu aveau interes pentru litere, scribii sclavi fiind suficienți pentru a descurca ițele traiului în societatea romană). Asta a produs o pătură destul de influentă în imperiul roman, situație politică de care au profitat politicienii vremii, lucru ce a dus probabil la victoria definitivă a creștinismului.

Lovitura de grație a dat-o legiferarea acestuia în Imperiul Roman, moment în care absolut toate celelalte idei notate în bibliotecile (colecțiile de cărți, role de papirus sau tăblițe de lut) necreștine să fie distruse efectiv, fizic.


9 iulie 2017

Principiul Creatorului - un principiu defect

Principiul Creatorului l-am putea enunța astfel:
Ceva foarte complex (cum este specia umană sau universul) nu poate apare din întâmplare sau nu poate fi generat pe căi naturale ci în urma unui proces de creație, de fabricare a acestei complexități conform unui plan și a unui scop prestabilit... de către un Creator.
Exact la fel cum un ceas nu poate apare din întâmplare sau prin procese naturale ci construit de un ceasornicar (Palley).
Dar...
Dacă ceva complex nu poate exista decât creat de ceva și mai complex, de un Creator inteligent, atunci nici Creatorul inteligent nu ar fi putut exista... fiind foarte complex... decât dacă ar fi fost creat la rândul lui de un alt Creator și mai inteligent, ce l-a precedat.
Dar nici Creatorul Creatorului nu ar fi putut exista... decât creat de Creatorul Creatorului Creatorului ... și tot așa la infinit...
Principiul Creatorului este un principiu eronat logic (Dawkins).


Cum poate apare totuși ceva complex? Din precursori ai săi mai simpli, prin selecție naturală, într-un timp suficient de lung. Adică conform descrierii lui Charles Darwin în vestita sa lucrare Originea Speciilor. Cunoscută acum ca fiind Teoria Evoluției.

7 martie 2015

EŞTI PRAF... de stele...



Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) anunţă lansarea concursului naţional “Nicolaus Copernic”, destinat instituţiilor din învăţământul preuniversitar. Echipele participante la concurs au ocazia de a câștiga unul dintre cele cinci laboratoare de informatică oferite de sponsorul competiției, iar profesorii coordonatori ai echipelor câștigătoare pot câștiga la rândul lor câte un laptop. Concursul urmăreşte să încurajeze interesul pentru astronomie și pentru știință, tema fiind ”Cum a apărut și cum evoluează Universul?”

Concursul se va derula în perioada 19 februarie – 24 septembrie 2015. Echipele participante vor trebui să realizeze o mini-expoziție pe teme de astronomie și cosmologie, să organizeze seminarii și dezbateri și să promoveze expoziția și evenimentele aferente în școală și în comunitate. Înscrierile la concurs se realizează în perioada 19 februarie-31 martie. Pentru înscrierea la concurs, click aici. Pentru a citi regulamentul complet al concursului, click aici.

”Ne face mare plăcere că acest concurs poartă numele astronomului polonez Nicolaus Copernic; cercetările sale având un impact uriaș în istoria știintei și a omenirii. Sperăm ca elevii, prin participarea la concurs, să aibă ocazia de a afla mai multe informații, atât despre marii oameni de știință, cât și despre importanța descoperirilor lor. ”, a declarat Maja Wawrzyk, directoarea Insitutului Polonez din București.

”Abia aștept să văd cum își vor folosi elevii creativitatea pentru a prezenta subiecte atât de captivante. Mă aștept să găsesc printre ei viitori cercetători și astronomi, ale căror cercetări vor îmbunătăți cunoștințele pe care le avem despre Univers.”, a declarat Magda Stavinschi, membră a Uniunii Astronomice Internaționale și membră a juriului concursului.

”Este pentru a doua oară când asociația noastră organizează o competiție națională interșcolară, după succesul pe care l-a avut în 2012 concursul ‘Emil Racoviță’, la care s-au înscris peste 120 de școli. De această data, am ales să ne axăm pe cosmologie; încercăm să le deschidem copiilor apetitul pentru știință, pentru astronomie, pentru subiecte care nu sunt, de obicei, abordate în cadrul învățământului preuniversitar. De asemeni, vrem să evidențiem rolul important pe care astronomia îl joacă în înțelegerea locului omului în univers și sa tragem un semnal de alarmă asupra faptului că, de 20 de ani, această materie nu se mai studiază în școlile din România.”, a declarat Toma Pătrașcu, preşedinte ASUR.

Startul concursului a fost dat joi, 19 februarie, în ziua aniversării nașterii lui Copernic, prin intermediul unei conferinţe organizate în cadrul Institutului Polonez din Bucureşti. Concursul ”Nicolaus Copernic” este organizat de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și sponsorizat de System Plus, partener HP si Dell în România. Parteneri: Institutul Polonez din București, Institutul Astronomic al Academiei Române, Agentia Spațială Română (RoSA), ESERO România și Agentia Spatiala Europeana (ESA). Parteneri media: Hotnews, Știință și Tehnică, Radio România Cultural.
Pagina de facebook a concursului: https://www.facebook.com/science.contest
Pagina oficială a concursului: http://www.asur.ro/noutati/concurs-nicolaus-copernic

5 iulie 2014

"Civilizaţia Foametei" şi evoluţia subnutrită

Amalia Gabriela Diaconeasa este una din puţinele persoane din România care face ştiinţă pe bune în acestă mare de plagiate şi contrafaceri intelectuale. Specialitatea ei? Biochimia. Domeniul de competenţă? Influenţa metabolismului în procesul evoluţiei speciilor. Concluzia ei? Cartea "Civilizatia foametei. O alta abordare a umanizării".

"Ideea de bază a lucrării, cu un important caracter de originalitate, este aceea că în formarea şi evoluţia omului a jucat un rol major condiţia alimentară. Mediul sărac în resurse nutritive, în care a apărut omul, "foamea", au determinat modificări metabolice, cu precădere în sfera metabolismului glucidic, în sensul creşterii randamentului, aceasta permiţând alocarea preferenţială de resurse energetice pentru construcţia unui creier capabil să rezolve cu succes numeroasele provocări ale mediului - ceea ce a asigurat succesul evolutiv al speciei noastre. Respectivele transformări ar fi rezultatul unor procese epigenetice, cu posibilităţi de transmitere ereditară." - profesor doctor Gr. Strungaru, în prefaţă. Un rezumat mai esenţial de atât nici că se putea.

Amalia trece în revistă mai toate studiile şi cercetările de până atunci (mai ales internaţionale pentru că în România cercetarea e pe butuci) găsind, evidenţiind şi demonstrând justeţea ideii de bază, cum că omul este rezultatul selecţiei naturale, a evoluţei în sensul generării de complexitate, "obligat" a trăi în condiţiile de mediu secetos din savanele est africane.
Aceste condiţii au permis ca doar indivizii programaţi genetic, epigenetic şi comportamental să utilizeze la maxim puţinele resurse şi să atingă fitnes-ul necesar procreerii. Aceste structuri genetice s-au transmis, celelalte nu.
"Poate ca nu există nimic strălucitor şi eroic în evoluţia umană, cum nu e nimic de acest tip nici în dezvoltarea organismului. Nimic în afară de rezultatele acestor procese. Inteligenţa şi creativitatea umană sunt astfel de rezultate." spune ea în concluzia cărţii apărută în 2007.

Cu toate că ipoteza sa este nu numai apetisantă, dar şi corect argumentată şi demonstrată, susţinută inclusiv de cercetările ulterioare la nivel internaţional, are unele scăpări, poate şi datorită faptului că este construită în baza informaţilor de acum zece ani.
Astfel Amalia, în capitolul "Neotenia şi creierul" (pag. 162), face afirmaţia corect susţinută că neotenia (păstrarea caracterelor juvenile) predispune la o dezvoltare a creierului mai înceată dar mai masivă odată ce întregul corp permite acest lucru în condiţiile unei restricţii calorice de durată. Numai că "vina" o pune pe de-a-ntregul pe acestă restricţie calorică, subliniind că "nu s-a descoperit selecţie pentru genele exprimate preponderent în creier (Nielsen, 2005)". Ba mai specifică în pagina 167 şi că "cele aproximativ 40 de tipuri diferite de neuroni care există la om şi care, cel puţin parte din ei, nu se regăsesc şi la cimpanzeu, ar fi consecinţa aceluiaşi fenomen." Lucrurile nu stau chiar aşa. Deşi restricţia calorică predispune spre neotenie, dezvoltarea explozivă a creierului uman are şi motive genetice. Altfel spus defectele de copiere a genelor responsabile de dezvoltarea creierului au fost selectate în condiţiile sau datorită restricţiei calorice. Sau, reformulând, aceste accidente genetice nu s-ar fi conservat şi difuzat în populaţie dacă restricţia calorică nu ar fi favorizat asta.

Dar despre ce este vorba? Este vorba de gena SRGAP2, genă responsabilă de dezvoltarea neuronală. Aceasta există la celelalte antropoide (cimpanzeu), dar într-un singur exemplar. La om există în mai multe exemplare, mai jos fiind o reprezentare grafică a istoricului acestei "greşeli" de copiere conform Universităţii Columbia:


Chiar şi aşa ideea dumneaei este justificată, suntem ceea ce mâncăm, pentru că ceea ce mâncăm influenţează ce gene transmitem mai departe.
Felicitări, Amalia!

PS: Pe când o nouă carte?

26 iunie 2014

Vaccinurile şi autismul

În acest articol sunt câteva studii ce doresc să indice ca posibilă cauză a autismului vaccinurile: http://www.activistpost.com/2013/09/22-medical-studies-that-show-vaccines.html

Studiile trecute în articol fac o sugestie, nesusţinută de dovezi, cum că autismul apare din ce în ce mai des şi propun ca motiv vaccinurile. Apriori, fără a şti în prealabil ce anume produce autismul (aici ştiinţa mai are de lucru, întradevăr).

Astfel
că înfierează, pe rând, diferite componente ale deferitelor vaccinuri, fără a stabili în clar care dintre ele este vinovat: ba că e tiomersalul, ba că sunt sărurile de aluminiu, ba că e virusul ăla, ba cealaltă parte de virus, complet diferit. Adică, de fapt, nu spun că anume ceva produce autismul.
Concluziile acestor "studii" sunt puse sub semnul îndoielii: ar putea fi vaccinurile, fără să ştim ce anume din ele. Adică, de fapt, ar putea fi orice, doar că am observat că sunt mulţi copii ce sunt diagnosticaţi cu autism. 


Dar asta este şi normal, odată ce diagnosticarea se face din ce în ce mai performant.
Iar pentru că evenimentele importante din viaţa unui copil sunt vaccinurile ia să dăm noi vina pe ele.
La general.
Deşi nu au cum să fie toate vaccinurile vinovate.
Nu au cum să fie toate substanţele din vaccinuri vinovate.
Chestiunea este că nu s-a găsit nimic vinovat ci doar nişte coincidenţe statistice.

Concluzia: studiile respective sunt de tot rahatul. Puteau foarte bine să dea vina pe încălzirea globală, că şi ea este evidenţiată cam în aceeaşi perioadă cu descoperitrea autismului.
Ideea este că nu putem accepta o cauză doar pentru că ne este la îndemână fără să cunoaştem mecanismul cauză-efect. Este ca şi cum ai considera că a plouat pentru că afară pământul e ud. Dar el poate fi ud şi pentru că a fost o revărsare de râu, nu o ploaie. Relaţia vaccinuri-autism conform studiilor prezentate nu este credibilă.

În schimb avem un studiu întins pe câţiva ani ce arată reapariţia epidemiilor considerate sub control datorită faptului că părinţii nu-şi mai vaccinează copiii pentru că pică în plasa criminalilor antivaccinişti: http://www.cfr.org/interactives/GH_Vaccine_Map/#map
Unde credeţi că sunt epidemii? În statele prea sărace pentru programe de vaccinare naţionale şi în cele prea "dezvoltate" pentru ca acestă eroare de comunicare şi cunoştere să nu prindă. Păcat de copiii ce vor suferi şi vor muri pentru că părinţii lor sunt tâmpiţi. Dar de, nimeni nu-şi alege părinţii...

Şi alte articole despre vaccin:
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-si-protocolul-religios.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2009/12/vaccinul-anti-hpv-si-frica.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2010/01/antivirusul-si-vaccinul.html
http://profudereligie.blogspot.ro/2014/01/crima-conceptiei-antivaccin.html

15 iunie 2014

Filosofia schimbă România

Dan Cristian Vulpe (18 ani), elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Silvania“ din Zalău (Sălaj), medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Filosofie 2014, de la Vilnius, Lituania.
Mai jos este interviul integral acordat jurnaliştilor Adevărul.

1. Ce este filosofia și care este locul ei în cultura contemporană?

Filosofia, cum spunea Copleston, “este un domeniu legitim şi autonom al cercetării și cunoașterii umane, cu propria metodă și propriul obiect de cercetare”. Este o examinare scrupuloasă a presupozițiilor ce ne orientează gândirea, acțiuniile și existența noastră. Pentru aceasta, ea supune unui studiu critic și sistematic întrebările fundamentale ce se înfățișează în urma activitățiilor practice și cotidiene sau a celor intelectuale, uneori aflate chiar în domeniul altor discipline. Există o confuzie lingvistică în jurul termenului, adeseori fiind invocată etimologia acestuia pentru a-l elucida definițional, metodă ce nu o consider eficientă și adecvată. Cert este că filosofia a fost pentru două milenii și jumatate în centrul preocupăriilor noastre intelectuale, iar acum putem afirma că este esențială pentru înțelegerea noastră a lumii și a interacțiunii individului cu ea. Incursiunea filosofică începe de multe ori cu unele încurcături teoretice, unde acumulări noi de date experimentale nu sunt suficiente. Alteori, filosofia are nevoie de control factual. Filosofia se deplasează spre o sinonimie cu științele naturale, spre configurații teoretice mai abstracte și mai performante, lucru care se remarcă în proiectele naturalizate.
Cred că putem face o distincție între filosofia academică, ca program de cercetare și o filosofie ușoară, manifestată ca reflexie liberă, existențială. Referitor la filosofia academică, aceasta se înfățisează ca o activitate argumentativă, sobră și detașată, ce atribuie un rol central analizei logice și clarificării conceptuale, o atenție meticuloasă față de claritatea și rigoarea limbajului și a expresiei și o asumare deschisă a rezultatelor științifice ce le integrează în discurs în mod pertinent. Spun că este program de cercetare pentru că demersul acesteia este unul dezinteresat, însemnând că este eliberat de preconcepțiile subiective, exponenții acesteia având obiective comune, împărtășind metode și limbaje comunicabile intersubiectiv. Filosofia academică analitică abordează problemele într-un mod discret și detaliat, permițând astfel puternice specializări. Infrastructura tehnică a filosofiei contemporane cunoaște o sofisticare formală avansată. Este realmente dificil pentru un cercetător să dețina cunoștiințe avansate în ariile ce ies de sub specializarea sa.
În ceea ce privește locul filosofiei în cultura contemporană cred că putem face alte distincții. Pentru început, distincția dintre filosofia teoretică și filosofia practică. Cea din urmă se preocupă de aspectul social al umanului, e.g. etica, filosofia politică, estetica, filosofia socială, și este puternic și dinamic angrenată în viața contemporană. Statul și instituțiile lui politice sunt construite pe concepte filosofice. Să ne gândim la Declarația de independență a lui Thomas Jefferson construită pe contractualismul lui John Locke. Instituțiile legale sunt fundamentate pe o înțelegere filosofică a conceptelor fundamentale de justiție, egalitate, libertate, coerciție sau fericire. Emancipăriile de ordin ideologic au avut de multe ori origini filosofice, e.g. Iluminismul. Arta, literatura și științele naturale au fost puternic influențate de discursul filosofic. De altfel unul dintre rolurile filosofiei, privind istoric, a fost acela de incubator de idei științifice. Exemplul îl fac teoria relativității a lui Einstein, apariția și dezvoltarea psihologiei ca știintă, e.g. asociaționismul, cadrul teoretic al științelor cognitive și al lingvisticii, sau chiar apariția calculatoarelor în urma dezvoltării logicii formale moderne. Un alt aspect contemporan al filosofiei este rolul integrativ pe care il instanțiază. Diverse ramuri de cercetare ale filosofiei lucrează îndeaproape cu cele ale știintelor naturale sau sociale, e.g. filosofia minții cu științele cognitive, psihologia sau neuroștiințele, epistemologia formală cu matematica și economia.
Cred că se întrevede faptul că filosofia nu este o disciplină de cafenea, ci este o știință, i.e. scientia, ce are metode și obiective clare, un prestigiu istoric milenar și este centrală întelegerii lumii și a locului nostru în ea.

2. Ce ţi-a determinat interesul pentru filosofie și în ce a constat pregătirea ta?

Întrebările generale ale filosofiei, în forma lor naivă și nesistematică, sunt naturale individului încă de la o vârstă timpurie. Bineînțeles, filosofia implică o activitate de cercetare și argumentare riguroasă însă o premiză a existenței acesteia o reprezintă curiozitatea și atitudinea interogatoare. Întrebarea și dubiul reprezintă motivul creator al discursului rațional. Un soi de scepticism funciar, o îndoială de fond și o curiozitate incurabilă au fost cele care m-au orientat în actele mele de cunoaștere. Întrebările filosofice au fost un stimulent intelectual și o sursă de exercitare a facultățiilor critice. Îmi amintesc, de pildă, faptul că la Cultura civică aveam dezbateri și teme de gândire asupra unor concepte precum libertate sau egalitate. Am făcut cunoștință pentru prima dată, în urma unor investigări private lacunare, însă efervescente, cu figuri precum John Locke sau Baruch Spinoza. Nu cred că la momentul acela aveam vreo înţelegere adecvată sau temeinică a puținelor lucruri care le-am citit, însă întâlnirea aceasta a reprezentat un moment de reflecție personală și o premiză spre ceea ce a urmat. Ulterior am avut o preocupare, tot așa într-o măsură minoră, cu filosofia antică greacă. Pe la începutul liceului citisem câteva comentarii la Platon, printre care și o introducere de Andrei Cornea. Întrebări mari precum cele referitoare la ontologia predicatelor morale, e.g. faptul că acestea nu sunt fundamentate supranatural, la existența realității exterioare și la posibilitatea de a o cunoaște sau cele referitoare la relația dintre minte și corp au însemnat un mediu elastic, expansibil pentru interogarea și mirarea cognitivă. Ulterior, conștientizarea unei acumulări nesistematice și inconsistente de informații din ariile de studiu ale filosofiei m-au determinat să iau decizia de a citi istoria filosofiei într-o manieră mai organizată. Astfel, cuprins și de elanul entuziast al neofitului, am decis să încep cu Istoria Filosofiei a lui Frederick Copleston. Fiind traduse primele patru volume, încă înainte de vara dintre clasa a 10-a și clasa a 11-a, am demarat activitatea de lectură. După acele patru volume au urmat alte cărți care mi-au completat cunoștințele de istoria filosofiei. Timpul adiacent, odată familiarizat și introdus în această disciplină, l-am petrecut orientării în diferitele ramuri și direcții filosofice. Interesul meu creștea odată ce reușeam să pătrund și să investighez tot mai mult, se autoalimenta. Un aspect important al pregătirii mele a fost achiziția unor concepte care m-au ghidat ulterior în descoperirea unor surse importante de informații. Așa am reușit să acumulez date despre diferite enciclopedii, manuale sau, în general, articole academice. Am avut materialul necesar pentru a aprofunda ceea ce m-a interesat în mod deosebit. Am ajuns să studiez chestiuni de actualitate. Poate părea o chestiune sofisticată însă a fost un progres realmente natural și motivat doar de interese de cunoaștere. Nu am avut un mentor care să mă îndrume procedural, demersul meu a fost unul autotelic, de amorul artei, un proiect privat și individual. Cu atât mai mare a fost satisfacția descoperirii, fiind rezultatul unui travaliu al înțelegerii, necesitat de constante clarificări personale. Faptul care mi-a permis aceasta incursiune intelectuală a fost existența unor surse de informare libere, ceea ce este de admirat. Cunoașterea este accesibilă, mai greu este să secționăm printre cantitatea imensă și să selecționăm ceea ce este relevant. Documentarea și studiul individual este într-adevăr dificil, și poate fi inițiat doar de motivații sincere și autentice, însă în final este plin de satisfacții. Așa m-am format ca autodidact, iar metodele astfel deprinse le-am aplicat unei game de discipline și interese largi, care depășesc interesul pentru filosofie.

3. Ce părere ai despre sistemul de învățământ?

Cred că sistemul poate suferi amendamente. Cel puțin din punct de vedere statistic social este clar faptul că elevii nu au un interes autentic pentru domeniile de cultură și că de cele mai multe ori sunt angajați doar după o vânătoare vulgară de note. Se studiază o cantitate mare de cursuri iar contextul social general nu încurajează și promovează aceste valori ale educației. Cei mai mulți elevi nu înțeleg metodele științei și nu sunt curioși să meargă dincolo de preocupările de la clasă. Nu știu dacă este sistemul de învățământ responsabil sau este vorba de un concurs de împrejurări, o situație generală ce continuă să survină datorită unor cauze și premize complexe. Realitatea tristă, regretabilă este însă că elevul, în urma liceului, nu deprinde metodele gândirii critice, nu reușește să conceptualizeze, nu are o apreciere valorică a literaturii și a artei și nu își asumă obiective culturale și cognitive semnificative.
Încă rezidă gândirea miraculoasă și superstițioasă.

Cred că predarea religei sub forma confesională este periculoasă, în măsura în care contrazice ceea ce este instaurat la orele umaniste sau științifice.

Ce poate fi mai periculos decât o acumulare de contradicții de acest fel?
O predare a istoriei religilor și a eticii cred că ar reprezenta o substantială îmbunătățire a strategiei educaționale.
Mai mult de atât, poate că un curs ce are să familiarizeze tânărul cu metodele și obiectivele diferitelor științe (naturale, formale sau umaniste), cu valorile cultural-artistice contemporane și să-l încurajeze în formarea unor abilități critice, de discernământ ar fi binevenit. Aspectul valoric general trebuie pus în evidență. Cred ca un rol fundamental al școlii îl reprezintă formarea unor viitori cetățeni responsabili, activi și lucizi. Individul nu încetează să existe într-o configurație de grup și astfel este așteptat de la el să coopereze, să deprindă relații de empatie și să aibă o înțelegere a celor din jurul. Școala trebuie să contribuie la formarea acestor tării de caracter.

4. Ce alte interese ai și care este viziunea ta despre viață?

“Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viaţa: nevoia de iubire, foamea de cunoaştere şi mila neţărmurită pentru suferinţele omenirii.” - Bertrand Russell
Cele trei motive primordiale care îmi orientează întreaga existență sunt curiozitatea intelectuală, necesitatea experienței artistice și sensibilitatea morală, dintre care pe primele două mi le îngădui din plin și fără reținere. Este ceea ceea ce mă dinamizează: voluptatea cunoașterii, curiozitatea descoperirii, a noutății, a saltului în necunoscut, a deconspirării misterului, stringența înțelegerii continue. Angajamentul meu central este cel față de naturalismul ontologic, i.e. ideea conform căreia nimic nu există dincolo de lumea naturală, materială, legile naturale fiind cele care guvernează structurași ordinea universului. Nu există suficiente dovezi pentru a sprijini existența fenomenelor supranaturale și a unor entități ce depășesc sfera aceasta. Aceasta este o chestiune de etica opiniilor: este epistemic corect să formăm opinii doar pentru ce avem suficiente probe.

Cred că este o sfidare intelectuală să crezi în afirmații miraculoase în absența unei reflexii și considerații circumspecte. 

Iar formarea opiniilor pe baza unor resorturi emoționale tribale și pe o gândire deziderativă nu reprezintă o metodă fiabilă. Weltanschauung-ul meu este bazat pe o apreciere profundă a gândirii științifice și a rezultatelor acesteia, dublată de necesitatea personală a experienței estetice. Cred că individul trebuie să apeleze la logică, rațiune, confirmare empirică și consistență argumentativă în actele lui de cunoaștere. El trebuie să iasă de sub tutela dogmatismului, autorității și a gândirii populare. Individul este emancipat prin punerea în practică a facultăților critice. Demnitatea umană se regăsește în exercițiul constant al rațiunii, în aspectul reflexiv, întrebător și creator al firii. Concepțiile mele se întrepătrund cu cele ale umanismului secular și ale liberei cugetări: suntem ființe finite, parte a diversității naturale, deciziile noastre morale sunt bazate pe necesitățile naturii umane și a respectului reciproc, trebuie să ne formăm opiniile pe baza observației, rațiunii și a analizei critice și caracterul semnificativ al vieții este dat de dedicarea față de idealurile umane ale cunoașterii și ale contemplației artistice.
Sub aceste concepții se regăsesc și curiozitățile mele adiacente. Sunt preocupat să pătrund într-o multitudine de domenii științifice, pentru fiecare având interese specifice. Maturitatea care am dobândit-o în urma studiului individual îmi permite acum să aplic același metode de învățare unei largi game. Câteva dintre cele ce mi-au ocupat și îmi vor ocupa timpul pe viitor sunt: istoria intelectuală, teoria evoluției, chestiuni generale dar și specifice din fizică, astronomie și astrofizică, științele ale minții și neuroștiințele și modele formale de decizie și strategie din economie. Pentru figuri precum Galileo Galilei, Charles Darwin sau Albert Einstein port o stimă și o considerație deosebită.
Pe partea artistică am acordat de mult timp o atenție deosebită muzicii. Am ascultat muzica clasică sistematic, de la origini până în perioada contemporană. Cred că nu aș putea să surprind preferințele mele într-un spațiu scurt și nu aș reuși să dau seama de reala diversitate a muzicii clasice însă îi pot aminti pe puțini dintre giganții care mi-au cultivat gustul: de la Bach, Mozart, Beethoven la Tchaikovsky, Straus, Rachmaninoff, Debussy, de la Chopin, Schoenberg si Stravinsky la Messiaen, Lutosławski, Babbitt, Xenakis. Am avut un interes mai deosebit la un moment dat pentru muzica electronica clasica, i.e. Electroaucustica, Musiqueconcrete, ElektronischeMusik, Scoala de la New York, de la Columbia-Princeton ș.a.m.d. M-am preocupat considerabil de muzica de avangarda și experimentală.
O altă arie o reprezintă muzica rock cu subreprezentările ei de rock progresiv, psihedelic, electronic sau fusion, e.g. Krautrock-ul sau scena Canterbury. Ar fi un gest ostentativ să enumăr formații. Există un număr prea mare care m-au influențat în orientarea mea culturală: începând cu formațiile Invaziei Britanice, a blues rockului și a rockului psihedelic. Un eveniment important a fost descoperirea marilor formații de rock progresiv și de art rock. În special noua complexitate compozițională și inovațiile stilistice dobândite prin incorporarea unor elemente de jazz și clasic m-au orientat spre o largă diversitate de artiști și formații. Am ascultat formații și artiști de rock alternativ, punck rock și new wave ca în final să ajung la o plajă de avangardă. M-a fascinat diversitatea muzicală și mi-am cultivat estetic interesele și în acest aspect.
Și probabil un gen care rămâne central audiților mele muzicale îl reprezintă jazz-ul. Ar fi un exercițiu futil să încerc să surpind jazz-ul și compozitorii lui în câteva rânduri. Bineînțele nume precum Miles Davis, John Coltrane, Charles Mingus, Thelonious Monk, Dave Brubeck, Ornette Coleman, Herbie Hancock, Duke Ellington nu încetează să rezoneze în cercurile largi. Eu însă, am încercat să pătrund sistematic și disciplinat în diversitatea jazz-ului și m-am aplecat asupra subgenurilor de bebop, cool jazz, hard bop, modal jazz, free jazz și a proiectelor ce înglobează o diversitatate de stiluri și sunt în general experimentale, i.e. post-bop, jazz fusion și jazz rock și etapa finală, jazzcore-ul. Sunt dispus să îmi împărtășesc mai pe larg interesele muzicale și sunt deschis la discuții pe această temă. Dincolo de actul audiției cânt la chitară clasică, unde am și mici compoziții personale.
După interesul pentru muzică vine interesul pentru cinema. Pot să specific regizori pentru care port o considerație deosebită: Stanley Kubrick, Federico Fellini, Krzysztof Kieślowski, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Michelangelo Antonioni, Orson Welles, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, Alfred Hitchcock, Terrence Malick și mulți alții. Am avut o perioadă în care mă documentam în domeniu și dedicam mult timp ca spectator. M-am familiarizat cu critica de film, cu câte puțin din componentele estetice și de producție ale filmului, iar filmul râmâne pentru mine un prilej de meditație și delectare.
În artele fine m-a preocupat în special pictura modernă și contemporană. Nu cred că justifică în mod adecvat situația însă pot amintii impresionismul lui Monet, prerafaelismul lui Millais și Waterhouse, expresionismul abstract a lui de Kooning sau Gorky, cubismul lui Picasso, suprarealismul lui de Chirico, Dali sau Magritte, Klimt ca reprezentant al Secesiunii vieneze sau expresionismul lui Schiele și Kokoschka. Adevărul e că am fost în principal interesat de pictura secolului XX cu câteva excepții și cu o apreciere sinceră a perioadelor premergătoare.Nu cred că sunt deja un connoisseur al artelor fine însă sunt preocupat să îmi rafinez perceptia asupra lucrărilor de artă. În fotografie am apucat să ma familiarizez doar cu alfabetul: Richard Avedon, Helmut Newton, Henri Cartier-Bresson, Edward Weston, Herb Ritts, Brassaï, Ansel Adams, Ellen von Unwerth.
În ceea ce privește literatura am câteva preferințe, în special din secolul XX. Nu am avut timpul necesar pentru a mă apropia de literatura așa cum aș fi dorit, însă sper că o să îmi pot gestiona suficient de eficient timpul încât să lecturez ficțiune cu regularitate. Cărțile care vreau să le citesc le am în biblioteca mea personală, sunt rezultatul unui efort de orientare personal, reprezintă o proprie achiziție.
Am început cu citatul lui Russell și voi încheia cu unul de Kant:
"Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiratie si veneratie, cu cât mai des si mai stăruitor gândirea se ocupă de ele: cerul înstelat deasupra mea fi legea morală în mine. Pe ambele [ . . . ] le văd în fața mea si le leg nemijlocit cu conștiinta existenţei mele."

8 iunie 2014

Preoţii sunt violenţi? De ce nu.

O întrebare şuchie, dar pertinentă, venită de la un prieten etolog, Dorian Furtună - Agresivitatea masculină. De ce bărbaţii sunt mai violenţi?:
"Aţi cunoscut popi agresivi? Sau credeţi că statutul lor social îi face paşnici?
Eu am avut altercaţii verbale (doar verbale, spre norocul lui), cu un popă care a devenit foarte agresiv din cauză că i-am pus la îndoială nişte vorbe de-ale lui."

Bun articolul.
Poate că merită şi o abordare metabolică. Faptul că evoluţia a determinat un comportament specific ce duce la un alt tip de hrană şi implicit la o altă configurare hormonală (ca la albine) lucru ce duce la declanşarea tipurilor aplecate spre violenţă de dezvoltare individuală. Dacă nu ai apucat te invit să citeşti cartea "Civilizaţia Foametei" de Amalia Gabriela Diaconeasa ce prezintă foarte argumentat rolul metabolismului în procesul evolutiv.

Cât despre popi trebuie să subliniem, tot evolutiv privind, rolul comportamentului violent în construcţia şi victoria diferitelor religii. Masculii, chiar dacă nu au propagat fondul genetic propriu (conducătorii bisericii sunt celibatari), au favorizat propagarea acelui fond genetic ce-i predispuneau pe cei apţi de violenţă să se erijeze în funcţii de putere, cum sunt şi cele de guru religios. Altfel spus nu genele i-au selectat pe preoţi, ci memele. Mai exact memele au profitat de competitivitatea şi violenţa crescută a masculilor, poziţionându-i în poziţii de putere pe cei mai "răi". Selectarea preoţilor şi a conducătorilor acestora se face după tipicuri speciale, strict ierarhizate, în care indivizii sunt acerb controlaţi pentru a deveni, pe de o parte destul de obedienţi şi supuşi memei religioase, iar pe de altă parte extrem de violenţi cu cei ce contestă valoarea acesteia. Era clar că mema religie nu va căuta să construiască acest tip de comportament de la zero, pe un fond feminin, ci va profita de ceea ce are la îndemână mai aproape de forma optimă de înmulţire, deja existenta predispoziţie spre violenţă a bărbaţilor. De asta, de altfel, religiile organizate, structurate patriarhal, sunt şi cele mai violente şi criminale dar şi cele mai prozelitiste şi puternice.

Un exemplu foarte bun este apariţia creştinismului, mai exact transformarea gnosticismului (cu influenţe pacifiste şi egalitariene budiste - de asta a şi prins) în Biserică Creştină. Iisus a dat de înţeles că toţi (inclusiv femeile, sclavii, cei de altă naţie, outsiderii etc.) au posibilitatea de mântuire, de o viaţă, chiar şi iluzorie, mai bună. De altfel acesta este şi motivul pentru care în jurul ucenicilor s-au adunat multe femei, probabil sponsori ai noului cult, deşi în mod direct acestea nu participau la activitate sau nu aveau cuvânt în faţa bărbaţilor. Este binecunoscută, de altfel, atitudinea misogină a lui Petru:
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3.1 "Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri,"; 5. "Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor,".
Cu toate acestea cea care a susţinut, sau căreia i s-a pus în cârcă că a susţinut, că Iisus a înviat a fost o femeie, Maria Magdalena: Hristos a înviat. Adevărat a înviat?. Dar numai după ce Petru "a dat verde" şi a îmbrăţişat ideea, devenind noul conducător al cultului. Abia atunci s-a trecut la episodul 2 de propagare a noului crez, prin instrumente de manipulare specifice şi uşor de probat în prezent: Cum a înviat... şi s-a înăţat Iisus.

În timp acest comportament religios, mema ca atare, a produs condiţii de selecţie a femeilor cât mai obediente (de asta de altfel ele sunt şi cele mai credincioase, statistic vorbind) şi a bărbaţilor cât mai obedienţi faţă de ideile creştine dar şi violenţi în a le promova, propaga şi conserva. Într-un fel femeile au fost doar o audienţă captivă, un mediu propice de dezvoltare a criminalei religii, păcălite de promisiunea unei mântuiri post mortem. Alternativa, de altfel, era moartea. Sper că vă mai amintiţi execuţiile sumare a femeilor ce nu acceptau să mai fie supuse bărbatului sau preotului lor: condamnarea ca vrăjitoare şi arderea pe rug. Astfel chiar femeile pregăteau condiţiile prin care predispoziţia spre violenţă a bărbaţilor să fie stimulată pozitiv, crescând în spiritul respectiv copii, victime ale unui bias: de ce erau mai chinuite de misoginismul creştin de aia deveneau mai creştine (Sindromul Stockholm)

21 mai 2014

Scrisoare deschisă


Mă aliez şi eu acestei scrisori deschise:

Către: Ministerul Educației Naționale
În atenția: domnului ministru Remus Pricopie
Subiect: Implicarea societății civile în procesul de evaluare a conținutului noilor manuale școlare

Stimate domnule ministru,

Organizațiile semnatare vă solicită implicarea societății civile în procesul de evaluare a conținutului noilor manuale școlare, pentru a se evita ca atitudini discriminatorii sau antiștiințifice să ajungă în materialele educaționale. Solicitarea noastră se bazează pe angajamentul anterior al Ministerului, din martie 2012, de a ne implica într-un astfel de demers. Implicarea doar a anumitor culte religioase în acest proces ridică semne mari de întrebare în privința transparenței mecanismului de evaluare.

Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la mai multe aspecte:

- De peste două decenii sunt folosite în școli manuale care promovează atitudini discriminatorii și instigatoare la ură. Este vorba în principal de manualele de religie, din care copiii învață că nu trebuie să vorbească sau să se joace cu copiii de altă religie sau copii necredincioși, că femeile nu sunt egale cu bărbații, că necredincioșii nu sunt egali cu credincioșii etc.;
- Noțiunile de educație pentru sănătate sunt aproape absente, manualele de Religie promovând insistent, în schimb, "rugăciunea" ca posibilă soluție pentru orice problemă;
- Numeroase manuale actuale nu țin cont de cel mai important criteriu specificat chiar în normele Ministerului: corectitudinea conținutului științific. În prezent sunt în uz anumite manuale de Geografie în care se menționează că Universul ar avea doar 6.000 de ani, în timp ce unele manuale de Biologie sau Istorie consideră creaționismul o teorie științifică; aceste abordări contravin flagrant principiului mai sus enunţat;
- Într-un comunicat de presă difuzat de Patriarhia BOR, se afirma:
Noul Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (2008) reglementează dreptul exclusiv al Patriarhiei Române în privinţa editării, tipăririi şi difuzării [...] manualelor de religie [...] (art. 163 alin. (3) și art. 166 din Statut, text consolidat 2011). [...]
Având în vedere modificarea legislației bisericești în domeniul producerii și comercializării Sfintei Scripturi [...] şi a manualelor de religie[...], toate aprobările (binecuvântările) și avizele acordate de Patriarhia Română anterior intrării în vigoare în luna ianuarie 2008 a noului Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române sau acordate de eparhii în domeniul de exclusivitate al Patriarhiei Române sunt nule.


O astfel de pretenție, fără acoperire legală, în cazul în care ar fi acceptată de Minister, ar institui un monopol cu consecințe grave atât financiare cât și în privința calității educației.
- Salutăm precizarea explicită din setul de criterii de evaluare a manualelor de religie (aprobat de Minister sub nr. 652/07.05.2014) conform căreia:
Manualele nu vor avea un caracter denigrator în relaţie cu o altă biserică şi nu vor promova ostilitatea pe criterii religioase.
dar o considerăm insuficientă în conditiile în care nu se face nici o referire la atei, agnostici, nereligioși sau aderenți ai unor secte sau culte care nu sunt considerate, în mod uzual, "biserici" – islamic, budist, hinduist etc.;
De asemeni, considerăm necesară includerea explicită a unor criterii care să prevină discriminarea de gen sau denigrarea și cultivarea ostilității față de minoritățile sexuale.

Școlile din România sunt frecventate de copii provenind din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Ne exprimăm încă o dată convingerea că pentru o educație cât mai complexă, elevii ar trebui să studieze istoria religiilor și nu o dogmă anume.

În aceste condiții, considerăm necesar ca societatea civilă să fie implicată în discuțiile privind noile propuneri de manuale școlare, pentru a evita eventuale derapaje și pentru a contribui la creșterea calității educației din România.

Semnează:
• Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)
• Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
• ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei
• Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
• Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință
• Asociația Mame pentru Mame
• Asociația Transcena
• Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS)
• Centrul de Resurse pentru Participare Publică (Ce-Re)
• Asociația Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului –(GRADO)

29 aprilie 2014

Istoria...

Avem câteva întrebări fundamentale:
- Cine suntem noi, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
- Ce este această lume şi cum este alcătuită?
- Putem descoperi trecutul şi calcula viitorul?
Istoria încercărilor de a răspunde la aceste întrebări este istoria ştiinţei.
Istoria îmbrăţişării răspunsurilor false, fără dovezi şi uneori chiar împotriva lor este istoria religiilor.

(credit: https://www.facebook.com/HumanOdyssey/photos/a.193886297403628.41593.178971832228408/426297290829193/?type=1&stream_ref=10)

28 martie 2014

Să aflăm împreună de unde venim...

Asociatia Secular-Umanistă din România, adică ASUR, a hotărât să sprijine lansarea cărţii „Cosmos”, cea mai populară operă a scriitorului Carl Sagan. În prezent, cartea este în lucru la Editura Herald.

”Cosmos” este una dintre cele mai bine vândute cărţi dedicate ştiinţei din toate timpurile. Folosind o proză clară, Sagan ne dezvăluie o lume albastră, asemănătoare unei pietre preţioase, locuită de o formă de viaţă care abia începe să-şi descopere propria identitate şi să se aventureze în marele ocean al spaţiului. Cu o nouă introducere scrisă de colaboratoarea lui Sagan, Ann Druyan, ilustraţii color şi un nou Cuvânt înainte de astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, ”Cosmos” retrasează cei 14 miliarde de ani de evoluţie cosmică şi explorează subiecte precum originea vieţii, creierul uman, hieroglifele egiptene, misiunile spaţiale, moartea Soarelui, evoluţia galaxiilor şi, totodata, forţele şi indivizii care au contribuit la naşterea ştiintei moderne.

„Cosmos” este fără îndoială una dintre cele mai influente cărţi de popularizare a ştiinţei care a stârnit publicului larg interesul şi pasiunea pentru astronomie timp de mai bine de trei decenii... iar acum urmează a fi tradusă şi în limba română. Însă avem nevoie de sprijinul vostru!

Cartea se află deja în lucru la Editura Herald. La data lansării acestui proiect, cartea a fost tradusă în proporţie de 70%. Dorim să o publicăm în limba română în luna mai. Puteţi participa la finanţarea proiectului accesând link-ul http://www.we-are-here.ro/p/cosmos-carl-sagan.

23 martie 2014

Înainte de naşterea Universului...

Bun, şi dacă Dumnezeu, Zeus, Allah etc. au creat Universul, se pune întrebarea: Ce au făcut ei înainte de a crea universul? Şi cum le-a venit ideea să creeze universul în momentul t_0 şi nu în momentul t_1? Nu ştiu, ideea unui Univers creat şi care nu a existat dintotdeauna mi se pare la fel de aberantă precum toate religiile.

Universul nu a existat dintotdeauna pentru că "dintotdeauna" nu există. Pur şi simplu timpul şi spaţiul există de doar 13,8 miliarde de ani. Indiferent cât de mult am dori sau am încerca nu vom ajunge "înainte" de bigbang deoarece nu există acest "înainte".

Big Bang-ul nu este un moment de apariţie a Universului, ci de trecere a acestuia dintr-o stare în alta, fenomen care se poate repeta.

Ceea ce prezinţi tu este o supoziţie fără fundament evidenţiabil, datorată "simţului comun" care ne spune că "prezentul" urmează după un "trecut". Problema acestei percepţii este că noi trăim într-un spaţiu-timp nici prea-prea, nici foarte-foarte. Din acest motiv ni se pare că spaţiul este oarecum rigid de "drept" şi timpul este succesiunea în care cauza precede efectul întotdeauna. Aici e problema!
În realitate, la dimensiuni macro şi micro "universale", spaţiu-timpul este deformabil în funcţie de viteză şi gravitaţie iar timpul poate, dacă nu curge invers, cel puţin să se oprească.
Din păcate limbajul uman s-a dezvoltat tot în acest "spaţiu-timp comun", aşa că încă nu există cuvinte care să elimine "timpul" din substanţa lor. Din acest motiv vorbim despre "începutul" universului, având subdusă ideea defectă a unui "înainte de început". Acest "înainte de început" nu există, este un nonsens din punct de vedere fizic, este ca şi cum ai spune că "dincolo" de Polul Nord este un punct şi mai la nord. Nu este. Toate punctele din altă poziţie faţă de Polul Nord sunt mai la sud.
Ideea cu adevărat măreaţă este că pe o sferă oricare dintre puncte poate fi considerat ca fiind Polul Nord. Astfel putem avea Multiversul, în care toate soluţiile (punctele de pe sferă) sunt pasibile a fi Polul Nord, dar noi, "obligaţi să ne strecurăm" printre celelalte universuri, percepem doar parametri universului nostru în care "Polul Nord" este autodevenirea sa de acum 13,8 miliarde de ani. Cu toate acestea, măsurându-ne universul, descoperim că acesta nu este cum ne-am aşteptat, cu un spaţiu-timp infinit, deşi ne vine greu să acceptăm şi să înţelegem asta.
Este exact aceeaşi situaţie pe care au avut-o strămoşii noştri în a înţelege că pământul este o planetă sferică. În acea perioadă pământul pentru ei părea plat, existând un singur drum care leagă în cel mai scurt timp două puncte: linia dreaptă. Este exact acelaşi lucru. Abia când au reuşit să străbată distanţe imense au observat că pot ajunge în acelaşi punct, în acelaţi timp, folosind trasee diferite deşi toate erau în linie "dreaptă". De ce? Pentru că ei de fapt nu se deplasau pe un plan, ci pe suprafaţa unei sfere, şi foloseau de fapt "meridiane" diferite.
Acum suntem ameninţaţi de conflictul în escaladă dintre SUA şi Rusia. La prima vedere, obişnuiţi cu harta de la meteo, credem că un eventual atac aerian se va desfăşura pe deasupra Europei. Fals! Cel mai scurt drum între Rusia şi SUA este pe la Polul Nord.


Salut cu această ocazie Colegiul Naţional Andrei Şaguna, gazdă a ediţiei a XII-a a Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică, Braşov, 11 aprilie 2014, şi urez succes participanţilor.

22 martie 2014

Revelație versus știință

Materialul depăşeşte cu mult capacitatea noastră de a construi modelele lui. Aşa că spiritualul este la piciorul broaştei în comparaţie cu ceea ce evidenţele materialului arată. Să inventezi pe cineva care construieşte un om adult viu din pământ este la acelaşi nivel cu a inventa un Făt Frumos ce ridică o pădure aruncând un pieptene. Pe când să demonstrezi cu fapte verificabile că organismele complexe sunt urmaşii unor organisme mai simple supuse presiunii selective este cu adevărat valoros, nu pentru că "invenţia" este originală ci pentru că realitatea, verificată şi răsverificată de fiecare experiment, corespunde.

Materialul este și va fi la piciorul broaștei față de spiritual. Fară a ignora importanța materialului afirm că materia este doar energie, cel mult informație (deși aici poate greşesc) însă cam atât. Și creştinismul acordă atenţie materiei (de aici cultul moaștelor dar asta e altă discuție) însă nu reduce totul la particule elementare, neuroni, reacții chimice samd. Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...

„Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...”
Aha! Deci nu contează că știința ca proces poate să ofere modele conforme realității și mijloacele de a afla asta. Ce contează este ca divinitatea în care tu crezi să fie confirmată, chiar și împotriva evidențelor.

Ştiinta poate să ofere modele conforme realităţii? De când? Eu ştiu că se tot schimbă, ceea ce e valabil azi e contrazis mâine, e orbecaială în "lumina" raţiunii şi logicii. Revelaţia da, e absolută, deoarece a fost, e şi va fi aceeaşi, nu se schimbă. În afara lui Dumnezeu nu există adevăr. Îl cunoşti doar trăind, experimentând legea Lui.

Știința oferă modele conforme realității, cu limitările capacităților tehnologice. Dacă și numai o singură dovadă ar contrazice modelul respectiv metoda științifică îl aruncă la gunoi, fie recunoscând că acolo nu are deocamdată capacitatea de a oferi un model, fie propunând un altul care să înglobeze dovada respectivă. Știința nu „se schimbă”, se îmbunătățește.
Să luăm ca exemplu sfericitatea Pământului. Evidențele subjugate primelor observații empirice păreau a oferi un model în care Pământul e plat. Abia când tehnologic a devenit posibil a măsura distanțele și raportul umbrelor obiectelor luminate de soare la diferite latitudini și observându-se diferențe față de ipoteza unui pământ plat s-a propus ipoteza unui pământ sferic. Pământul a fost dintotdeauna sferoid, nu a fost niciodată plat, atâta doar că modelul nu era conform. Acum, indiferent cât de mult va cunoaște omenirea, pământul nu va deveni cubic sau plat din nou, tot sferoid va fi. Asta arată că știința oferă cunoaștere reală, corectă, conformă adevărului existenței, deși informația este infirmabilă. Tocmai asta dă putere cunoașterii științifice, faptul că se pot verifica și răsverifica ipotezele și teoriile sale.
Spui că revelațiile sunt adevărata cunoaștere? Fals! Doar revelațiile confirmate științific au rezistat deoarece știința le-a eliminat pe cele eronate, le-a selectat. Biblia e plină de revelațiile unui pământ plat, doar că acum sunt modificate cuvintele biblice pentru a corespunde realității, numai că asta nu se poate face peste noapte și „dovezile” aberațiilor „revelate” încă mai există.
Iată alăturat dovada că Biblia a fost modificată pentru a corespunde adevărului evidențiat științific: Biblia - geneză şi metamorfoză V ... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...

Nimic nu se poate naşte din nimic. E prea complexă lumea asta pentru a o atribui haosului. Există forţa creatoare iar acest lucru se simte zi de zi în orice obiect material şi în orice stare spirituală. Dumnezeu există şi nu trebuie să citeşti toate cărţile lumii ca să afli asta. Se simte în interior şi în exterior.

Simţurile nu ne înşală? Pardon. De asta există magicieni şi trucuri care profită de limitatele noastre simţuri. Pentru că ne putem înşela uşor. Tocmai de asta avem nevoie de raţiune şi metodă ştiinţifică: pentru a înlătura erorile datorate simţurilor şi trăirilor.
Dacă un lucru complex, ordonat, are un creator înseamnă că şi creatorul, la rândul lui mai complex şi mai ordonat decât orice lucru, are un creator al creatorului, doar NIMIC nu se poate naşte din haos, nu? Aşadar pe Dumnezeu cine l-a creat?
În realitate nu este nevoie de Dumnezeu pentru a apare lucruri complexe din lucruri mai simple, ajunge selecţia. Iar materia are acestă posibilitate, datorită faptului că este în mişcare continuă: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/despre-univers-evolutie-si-cunoastere.html

15 martie 2014

Duel creaţionism - evoluţie

- Mamă, care e diferenţa între evoluţionism şi creaţionism?
- Vezi tu blocul în care noi locuim? Ei bine, draga mea, evoluţionismul spune că, cu mult timp în urmă a aparut o coliba, care a evoluat, a devenit o căsuţă, apoi o casă, o vilă până a ajuns un bloc cu multe etaje. Creaţionismul spune că acest bloc a fost construit de o firmă cu ceva ani în urmă.
- Şi mai există oameni care mai cred în evolutie, acum când ştiinţa e atât de dezvoltată?
- Încă mai sunt.


- Tată, care este diferenţa dintre creaţionism şi evoluţionism?
- Vezi tu obiectul acesta complex, cum este un ceas? Este clar că un obiect şi mai complex, ceasornicarul, l-a făcut. El nu poate apare din întâmplare.
- Şi pe ceasornicar, care este un obiect şi mai complex decât ceasul, odată ce a putut să-l facă, cine l-a făcut?
- Evoluţioniştii consideră că acest ceasornicar este de fapt urmaşul unui lung şir de ceasornicari, fiecare mai bun decât cel de dinainte, şi prin asta selectaţi doar cei mai buni. Este atât de lung şirul de ceasornicari încât, de fapt, primii ceasornicari nici măcar nu făceau ceasuri, adică nici nu erau ceasornicari. Astfel avem ceasornicari pricepuţi, chiar ceasornicari de ceasuri electronice, dar avem şi constructori de blocuri, ba unii sunt constructori doar de bordeie, nefiind în stare de ceva mai complex. Datorită selecţiei naturale apare bogăţia diferitelor meserii şi aptitudini. Atâta doar că unii produc şi vând lucruri folositoare în timp ce alţii sunt paraziţi, profitând de credulitatea altora.
- Am înţeles cum e cu evoluţia, dar creaţionismul ce spune?
- Creaţionismul spune că pe ceasornicar l-a făcut Dumnezeu.
- Înseamnă că Dumnezeu este un obiect şi mai complex decât ceasornicarul, care este foarte complex. Asta înseamnă că şi pe el l-a făcut cineva, mult mai complex decât Dumnezeu, doar nu putea să apară din întâmplare. Pe Dumnezeu cine la făcut?
- Dumnezeu nu există în realitate. Este doar o invenţie a paraziţilor de care ţi-am amintit mai sus pentru ca ei să explice de ce există ceasornicar.


Ai tu dovezi că nu există Dumnezeu? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Dumnezeu. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Dumnezeu, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Dumnezeu?

Ai tu dovezi că nu există Moş Crăciun? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Moş Crăciun. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Moş Crăciun, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Moş Crăciun?

Ai tu dovezi că nu există Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, Monstrul din Spaghete, Făt Frumos sau Inorogul Roz?
Ai tu dovezi că nu există miile de zei inventaţi de oameni în decursul istoriei lor?

De ce ar exista zeul tău, fie el şi "Dumne"zeu? Pentru că e al tău?
Câtă infatuare...

3 ianuarie 2014

Ioan Botezătorul - adevăratul genitor al creştinismului

Iisus ca Hristos este un portret al eroului, este o imagine, este ideea de "mesia". Este o memă. Ca portret este universal deoarece nevoia de model este universală. Iar ca formă este adunat de prin toate religiile. Asta l-a întărit odată ce a suferit nenumărate transformări, specifice oricărui lucru ce evoluează, păstrând ceea ce avea valoare pentru a se conserva (invierea, provenienţa magic-miraculoasă) şi eliminând ceea ce aducea prejudicii multiplicării sale (analfabetismul, latura umană, faptul că avea el însuşi un idol  - pe Ioan Botezătorul). Memei "mesia" sau "hristos" nu-i pasă de adepţi sau de oameni în general odată ce este doar un concept. Ea tinde a se copia în minţile umane odată ce este o necesitate pentru oameni: un model ce poate fi urmat, chiar dacă este defect, este mai eficient decât lipsa oricărui model. Din acest motiv ideea de erou a apărut de nenumărate ori şi a fost cu uşurinţă copiată şi îmbunătăţită. Am putea spune că ideea de mesia are o intenţie, un scop singular, inconştient, dar urmărit cu asiduitate: de a se multiplica cu orice costuri. Inclusiv umane. Puţin îi pasă unei meme de gazdele sale dacă distrugerea lor o va face să se multiplice mai performant decât supravieţuirea lor. De asta religiile jertfelnice (creştinismul şi islamul) au avut o expansiune fulminantă: au avut o "reţetă" cinică dar eficientă.

Dacă ne referim strict la mesia de tip creştin, la "motivul" pentru care cultul creştin al eroului este o religie câştigătoare, un comportament învingător, este şi pentru că a profitat de locul şi momentul potrivit pentru a se desfăşura: ideile gnostice de provenienţă budistă şi jainistă au avut trecere la câteva secte iudaice al căror exponent este Ioan Botezătorul. Acesta a pus bazele filosofiei creştine şi a declanşat schimbarea de paradigmă. Deşi a pierdut locul de frunte datorită decapitării, fiind imposibilă o înviere credibilă. Iisus a profitat de situaţie (involuntar, binenţeles, e vorba despre mema "Iisus Hristos") cocoţându-se pe piedestalul pregătit de Ioan.

28 august 2013

Dumnezeu - rezultat al evoluției memetice

Articolul se leagă de cel anterior, în sensul că trebuie aflat în prealabil de ce Dumnezeu este o memă și cum funcționează replicarea memetică.
Dar cum viața o ia înaintea gândirii mele limitate, provocarea a venit din spațiul multifuncțional al facebook-ului, de aici: „poate Dumnezeu sa faca o piatra atat de grea incat sa nu poata sa o miste/ridice?”
Un frumos răspuns îl dă Avram A Nitu: Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă puterea de a face tot ce e intrinsec posibil, nu de a face intrinsec-imposibilul. Lui Dumnezeu îi poţi atribui miracole, dar nu şi lucruri fără noimă. Asta nu înseamnă o limitare a puterii sale. Spunînd „Dumnezeu îi poate da făpturii liber-arbitru şi în acelaşi timp îi poate refuza liberul-arbitru”, n-ai reuşit să spui nimic despre Dumnezeu; combinaţiile de cuvinte fără sens nu capătă dintr-o dată înţeles doar fiindcă aşezăm înaintea lor cele două cuvinte „Dumnezeu poate”. Rămîne adevărat că toate lucrurile îi stau în putinţă lui Dumnezeu: imposibilităţile intrinseci nu sunt lucruri, ci non-entităţi. Nu-i stă în putere lui Dumnezeu mai mult decît celei mai slabe dintre creaturile Sale să ducă la îndeplinire deodată două alternative ce se exclud reciproc; nu fiindcă puterea Sa ar întîlni un obstacol, ci fiindcă lucrul lipsit de noimă rămîne lipsit de noimă, chiar atunci cînd i-l atribuim lui Dumnezeu.
Bună pledoaria!

Iată și răspunsul meu:
Dacă Dumnezeu se supune reglementărilor raționale, a acțiunilor cu sens, atunci ar fi trebuit și să-și recunoască limitele și să-l reconstruiască pe Adam. Nu de alta, dar acesta a ieșit cam greșit, odată ce a căzut în păcat. În plus, întotdeauna un bun creator va face o a doua creație mult mai performantă decât prima, având la îndemână experiența câștigată. De ce nu a făcut asta? Pentru că mitul Dumnezeu nu a trebuit, la nașterea sa, să rezolve aceste tipuri de raționamente. Aceste raționamente au apărut abia când umanitatea și-a dat seama că Dumnezeu este unul dintre mituri, exact ca și Zeus, Zarathustra, Zamolxis sau Quetzalquatl.

Și totuși, poate Dumnezeu să construiască o piatră pe care nici el însuși să n-o poată ridica?
Răspunsul este DA!!!
Dar nu dacă este Dumnezeu ca imobila și dogmatica idee a unei divinități „perfecte” ci dacă este una dintre cele mai fascinante și extraordinare situații naturale, dacă este viu, dacă se reproduce și se supune prin simpla sa existență legilor naturii, de selecție, adică dacă evoluează, ca o specie. Dacă este „perfectibil” și nu perfect.
Atunci ar putea să construiască o piatră pe care nici el nu o poate ridica în acel moment, dar va putea, cu siguranță, să evolueze pentru a ridica piatra, în viiitor.

În ultimă instanță chiar asta s-a întâmplat. Imaginea divinității, care este o memă, se supune legilor selecției în mediul cultural conform unor mecanisme asemănătoare celor la care sunt supuse genele în mediul bio-chimic. Această memă trebuie, pentru a supraviețui și a se multiplica eficient, să se învelească, să se întovărășească cu alte meme, cu alte idei, pentru a construi o structură complexă și ușor de mimat. (Memele în sine nu au voință proprie, ideile nu au conștiință, doar că acele idei ce se coagulează cu altele compatibile și capabile a se copia eficient supraviețuiesc, celelalte dispar. Este aceeași situație ca în cazul genelor.) Trebuie și să găsească structurile materiale de transmitere și revelare eficiente și destul de funcționale pentru o bună copiere cu șanse de supraviețuire. Din acest motiv Dumnezeul iudaic, al Genezei, absurd, egoist, ranchiunos și violent, devine în timp Dumnezeul creștin, recalibrat, mai altruist, mai rațional și chiar uman în a găsi soluții morale. Pentru asta a fost nevoie nu numai de o nouă paradigmă, de un Ioan Botezătorul, Isus și Maria-Magdalena, dar a fost nevoie și de noi structuri, de capsule sociale conforme noii idei, de Biserică. A avut nevoie de un Toma de Aquino, Martin Luther, Jan Hus și nenumărați alții. Asta nu înseamnă, ca și în cadrul ființelor vii, că vechea specie s-a transformat pe de-antregul în noua specie. Doar că aceasta a evoluat separat, în alt sens, iudaismul existând în continuare, precum și rudimentarele biserici conservatoare, fiecare cu Dumnezeul ei, deși susțin că ar fi unul și același. Binențeles că sunt și Dumnezei dispăruți, exact cum sunt și specii de viețuitoare dispărute: religiile arhaice, păgâne, ale aborigenilor, ucise de noile idei cu aceeași ardoare cu care erau uciși și purtătorii lor. De obicei spargerea paradigmelor se lasă cu victime.

Acum cunoașterea umană, și prin asta imaginea întregii existențe, suferă de o evoluție mult mai rapidă datorită științei decât ceea ce pot întreprinde exegeții religiei. O schimbare radicală îi prinde nepregătiți atât pe simpli enoriași cât și pe inițiați. Nu mai vorbesc de capii bisericii, complet vasali ideilor statice despre divinitate. De înțeles atitudinea lor odată ce au ajuns acolo datorită vechilor structuri și idei. Un alt Dumnezeu mai „perfectibil”, dinamic, conform noilor paradigme filosofice, nu poate veni decât cu o nouă religie, cu o nouă structură socială. Nu ajunge doar ideea în sine, indiferent cât de apetisantă ar fi ea, este necesară o nouă „biserică”...
Numai că viteza pe care o are cunoașterea științifică doboară orice tendință de coagulare a unei viziuni conforme cu aceasta. Nu apucă filosofii să pună întrebările necesar a fi dezbătute la un moment dat că știința are deja nu numai răspunsurile ci și noi orizonturi de cercetat.
Dumnezeul perfect nu are sens pentru că sensul în sine este reinventat.
De fapt Dumnezeu, ca reper, este perimat, ineficient, anchilozat.
Dumnezeu e mort.

24 august 2013

Dumnezeu este o ipoteză ineficientă. Și periculoasă.

Ideea de Dumnezeu ca entitate divină, primordială, conştientă, cu voinţă proprie şi scop, este un virus. Un virus cultural. O idee ce înrobește unele mințile în folosul propriu. Chiar cu prețul distrugerii celor pe care i-a infestat. Ideii Dumnezeu puțin îi pasă de oameni, singura sa „grijă” este de a se copia în creierele altora, de a supraviețui în această lume a ideilor, în mediul cultural. Asta nu este o conduită specifică memei Dumnezeu, toate memele au această aptitudine. Sunte „egoiste”.

O memă nu trăiește singură printre celelalte idei, nu este perfect delimitată de restul conceptelor și nu este perfect identificabilă. Într-un creier nu poate exista o singură memă, o singură idee. Acestea vin în pachete complementare, interconectate. La fel ca şi genele ce declanşează în fenotip anumite însuşiri, blocând alte lanţuri genetice, şi memele sunt construite pe baza unor pre-judecăţi, a unor meme existente deja în conştiinţa noastră. Dumnezeu vine cu pachetul său de idei, sedimentându-se în mintea noastră predispusă a gândi într-un anume fel conform configurării biologice de bază. Suntem vasali autoritarismului, ascultând de ceilalţi, deoarece ascultarea ne-a ajutat în vremea în care mintea noastră era lipsită de gândurile proprii, copii fiind. Tot atunci am înmagazinat anumite ritualuri, copiate (proces specific procesului memetic) de la ceilalţi în virtutea unor tradiţii "verficate" de antecesori. Dacă mai avem şi "norocul" unor trăiri speciale puse în cârca supranaturalului avem pachetul complet (revelaţie, autoritate, tradiţie) pentru a fi victime sigure ale virusului divin.

Această configurare face ca virusul Dumnezeu să fie uşor de copiat de mintea noastră, mai ales că este uşor de reprodus de celalţi şi de către noi. De altfel la noi ajung două tipuri de meme din zone diferite valoric: memele ce se copiază uşor (de exemplu un ritm muzical simplu şi repetitiv) şi memele ce înmagazinează imaginea corectă a realităţii, adică cele ce funcţionează indiferent dacă sunt uşor sau greu de copiat (exemplu: ideea corpurilor ce "cad" - gravitaţia). Din păcate doar ideile uşor de copiat sunt accesate de majoritatea populaţiei. Asta pentru că memele complexe, cum sunt teoriile ştiinţifice, sunt dificil de copiat şi înglobat în mintea noastră, având nevoie pentru asta de alte şi alte meme ce pun baza înţelegerii (nu putem pricepe teoria relativităţii, memă conformă cu realitatea, dacă nu avem bazele fizicii şi matematicii necesare pentru asta).

În consecinţă ideea Dumnezeu este o memă uşor de copiat, având predispoziţiile bio-culturale amintite anterior, deşi nu are nici un fel de dovadă a conformităţii sale cu realitatea. Tocmai datorită acestei eludări a dovezilor "Dumnezeu" este împachetat în alte şi alte meme justificatoare ce completează lipsa de informaţie reală: existenţa sufletului, a unei energii supranaturale, a precederii materiei de către conştiinţă etc. Întreaga configurare o putem numi ca fiind specifică "gândirii magice" antagonică "gândirii raţionale" bazate pe dovezi. Penuria de evidenţe din gândirea magică generează, datorită nevoii de a avea răspunsuri, noi şi noi virusuri informaţionale. Dar aceste răspunsuri vor fi tot de acelaşi tip: lipsite de dovezi dar facile copierii. Pe lângă asta " Dumnezeu" se împănează şi cu alte tipuri de meme ce-l protejează de eventuale destrămări: de exemplu "diavolizarea" celor ce susţin teoria ştiinţifică a evoluţiei (chiar dacă aceasta este conformă cu realitatea) deoarece contravine ideii că "omul este creaţia lui Dumnezeu" (care este o memă conexă). De altfel şi mema de "Diavol" este o memă conexă la cea de divinitate, fiind necesar a fi inventată şi reprodusă în scopul conservării virusului "Dumnezeu". Astfel Dumnezeu ajunge, prin memele sale conexe, să subjuge mintea adeptului, respingând alte idei chiar dacă acestea sunt conforme realităţii. Credinciosul proprovăduieşte ideea de divin doar în virtutea supravieţuirii acestei idei, făcând abstracţie de interesele sale şi ale altor oameni, confiscând abuziv morala şi evitând umanismul. Întrucât pachetul este completat de conceptul de jertfă, de martiraj pentru idee în sine, sinucigaşii religioşi (concreţi sau ideatici) sunt dispuşi la orice soluţii. De altfel cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul) proclamă ca scop final nu o existenţă mai bună pentru toţi oamenii ci o "împărăţie a lui Dumnezeu". Credinciosul, bolnavul de divinaţie, suferindul de automanipulare, se transformă într-un fanatic religios, în habotnicul opac la realitate şi subjugat intereselor virusului "Dumnezeu", refractar la evidenţele şi dovezile ce contravin supravieţuirii acestei "particule de informaţie culturală".

17 iulie 2013

Credinţa şi convingerea

Dicţionarele consideră cele două cuvinte sinonime, dar eu fac o diferenţiere.
Ideea a copt de mai multă vreme în capul meu, mai ales la interpelări de genul celei de aici:
Parintele care ne preda religia la clasa (ma rog, era ora deschisa) ne spunea:
"Atat timp cat crezi in ceva, orice, oricine, nu esti ateu."
Argumente? Vrai ou faux? Ma pusese pe ganduri la inceput...


Credinţa este un exerciţiu de opinie proprie, de voinţă, în sensul că poţi avea credinţe care să nu necesite dovezi sau evidenţe, uneori chiar în ciuda lor.
Convingerea nu este fortuită (întâmplătoare), este o situaţie oarecum „de forță”, este ceva ce te obligă să iei în considerare acel fapt, care "convinge" prin dovezi şi efecte previzibile.
Cel mai bine se vede asta când transformăm substantivele în verbe, în acţiune. "A convinge" (pe altcineva) este o acţiune prin care se impune o idee, pe când "a încredinţa" este o acţiune prin care se solicită acceptarea unei idei.
În consecinţă noi suntem "convinşi" de anumite situaţii, care nu implică neapărat o divinitate dar care sunt pentru noi evident conforme cu realitatea, dar putem avea şi "credinţe" (că există divinitate, de exemplu) la care nu avem dovezi care să ne oblige să luăm în considerare asta.

O analogie favorită mie este credinţa copiilor în existenţa lui Moş Crăciun. Este evident că Moş Crăciun nu există, dar copiii cred că el este la fel de real ca şi gravitaţia. Aceştia de fapt sunt "convinşi" prin manipularea pe care o fac cei din jur să "creadă" falsele dovezi. Dar, deşi copiii nu sunt obligaţi sau manipulaţi de cineva să ia în considerare fenomenul căderii de la înălţime, de exemplu, atât predispoziţia genetică cât şi informaţiile transmise de cei din jur şi experimentările proprii îi ajută să ajungă la "convingerea" că  lucrurile cad. Şi de la înălţime mare cad cu o forţă ce le-ar putea distruge. Chiar dacă nu înţeleg pe de-a-ntregul cum funcţionează sau ce este gravitaţia tot sunt "convinşi" de realitatea ei. Toţi avem "convingerea" că gravitaţia funcţionează şi nu este doar o "credinţă" infantilă, ca cea în Moş Crăciun, ce urmează să o piardă după ce vor avea destule evidenţe cu privire la lipsa de noimă a acesteia. Să nu credem că nu sunt "convinşi" şi de realitatea existenţei lui Moş Crăciun. Mai ales că sunt atât de multe "evidenţe" şi "dovezi" ce demonstrează asta. Au grijă adulţii din jur de asta.
Pare să fie o situaţie similară cu a unor religii contemporane? Cu Dumnezeu, de exemplu? Analogia nu este întâmplătoare...

O suplimentare a modului în care se foloseşte "credinţa" şi "convingerea" aici: http://korallion.blogspot.ro/2013/03/credinta-si-religie.html

6 iulie 2013

Biblia - geneză şi metamorfoză IX

Religiile bazate pe Biblie au o mare problemă. Ca orice alte religii cu pretenţii de explicare a naturii dau greş. Şi ca orice alte religii, dogmatice fiind, persistă în greşeală.

A cunoaşte natura, chiar şi la nivel individual, empiric, este un proces în care elementele corespunzătoare evidenţelor sunt păstrate iar cele necorespunzătoare eliminate. În mare, acesta este tipul de cunoaştere ştiinţific, mecanismul modern fiind de fapt doar forma eficientizată de a ajunge la concluziile cele mai apropiate de realitate. Din acest motiv, al faptului că totul este supus analizei şi revizuirii, cunoaşterea pare incertă, teoretic existând posibilitatea ca o anumită situaţie să demonstreze că un întreg ansamblu de legităţi sunt eronate şi că de fapt nu cunoaştem nimic. Nu este chiar aşa. Întradevăr, ştiinţa, ca formă de cunoaştere, are atributul valoros de a putea fi verificată. Adică poate fi analizată o situaţie şi demonstrat ca fiind, cel puţin teoretic, falsă. Are calitatea de a-i putea fi infirmate concluziile. Dar tocmai acest lucru dă putere, deoarece realitatea în sine este stabilă şi atunci cunoaşterea ei prezintă adevăruri stabile, evidenţiabile şi evidenţiate. În consecinţă, acest tip de cunoaştere, ştiinţific, are un "nucleu dur" de adevăruri bine şi solid explicate, deşi aceste sunt supuse, în continuare, posibilităţii de a fi verificate oricând şi, ipotetic, infirmate.

Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul "cunoaşterii" de tip mistic, religios. Informaţiile emise sunt considerate, din start, universal şi absolut valabile, fără a mai trece prin procesul de verificare. Biblia conţine aceste tipuri de  informaţii, bazate pe revelaţii intrate în tradiţie şi impuse cu autoritate, dar care nu pot fi verificate. Numai că Biblia este şi dogmă, adică este de neschimbat, interzis a fi revizuită. Asta duce, în timp, la situaţii de-a dreptul contrare cunoaşterii, în care evidenţele descoperite intră în conflict direct cu dogma impusă de Biblie. De fapt Biblia rămâne într-o zonă de necunoaştere, generând conflictul cu evidenţele descoperite.

Ce se întâmplă cu noi, oamenii care vieţuim între aceste două situaţii? Cei mai mulţi dintre noi facem o sănătoasă şi eficientă selecţie, acceptând că Biblia nu are valoare reală în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii. Acolo suplinim cu informaţiile primite pe căi ştiinţifice, înlocuind erorile Bibliei. Cel puţin în zona în care educaţia şi experienţa personală ne-au demonstrat că aceasta se înşală. Uneori chiar clerul purcede la asta, modificând cuvintele Bibliei pentru a fi conforme cu realitatea, după cum am subliniat aici: Biblia - geneză şi metamorfoză V ... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului....

Am spus "cei mai mulţi", nu "toţi". Sunt unii, puţini, întradevăr, atât de absurzi, atât de rigizi în dogma biblică, încât iau cuvintele biblice fără nici un fel de discernământ. Unul dintre ei este Stefan Brozban. Iată ce-mi scrie acesta, personal, din dorinţa de a-şi ajuta confraţii într-ale ortodoxiei:
Stefan Brozban
ia da-mi si mie din Biblie unde spune de liliac ca este pasare si unde spune de balena ca e peste
Profu' de Religie
Se spune "te rog frumos".
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=14#18
şi
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=47&cap=11#19
pentru liliac
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=40&cap=2
este povestea cu peştele cel mare. Singurul animal ce seamănă cu peştele şi care putea fi atât de mare ca să-l înghită întreg pe Iona sunt balenele.
Stefan Brozban
Balena poate nu ai auzit dar nu poate inghiti decat pesti mici, pentru ca are fanoane, adica niste oase transversale care . Daca asta nu o stiai ca se invata la gimnaziu, vai de stiinta ta. Si acolo nu spune nimic de balena. Cauta definitia fanoanelor si cauta anatomia balenei sa vezi. Acel peste se numeste chit, nicidecum balena. Argument deci total invalid.
Of, of, of, Ştefane, Ştefane! Ai la dispoziţie un instrument excelent de verificare şi analiză, dar nu-l foloseşti deloc. Balena este acel peşte pomenit în Biblie, tocmai pentru că-i mai spune şi chit, după terminologia slavonă, cea care a adus ortodoxia pe meleagurile noastre:
CHIT, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ. Sursa: DEX '98 (1998)

Despre liliac asa este, ii spune pasare. Dar oare pe vremea lui Moise se facuse impartirea in reptile, pasari, mamifere etc? Nu se facuse. Aceasta impartire s-a facut mult mai tarziu. In Biblie multe lucruri sunt facute cu pogormant, daca stii ce este ala. Adica Dumnezeu trebuia sa se faca inteles unor fiinte cu capacitate limitata, cum este omul. De multe ori Iisus Hristos a vorbit in pilde despre Imparatia Cerurilor, si asta ca sa se poate intui. Si pe satana l-a inchipuit ca pe un sarpe dar el este duh, nu are corp material. Biblia nu a vrut sa fie un tratat stiintific extraordinar de precis ci istoria poporului evreu pana la venirea Mantuitorului Hristos, pe care o si anticipeaza (VT) si Evanghelia lui Hristos, Noul Legamant. Ca sa le spuna evreilor ca liliacul este mamifer trebuie sa se apuce Dumnezeu sa faca bilogie cu ei. Porunca era clara: nu manca liliac. Inca o data argument invalid.
În sfârşit, o veste bună. Suntem împreună de acord că liliacul este mamifer şi nu pasăre. Numai că, după cum scrie în Biblie, împărţirea în reptile (târâtoare), păsări şi mamifere (animale, fiare sălbatice) se făcuse încă din primele versete, de la Geneză, cap 1. Biblia se vrea un tratat de biologie, chiar dacă suntem de acord că nu este. De asta şi hotărăşte ca unele animale sau plante să nu fie mâncate, tocmai pentru că se crede infailibilă în biologie (anatomia şi fiziologia omului fac parte din biologie).
Dar dacă Biblia nu este un tratat de biologie atunci de ce trebuie să o luăm în considerare în ceea ce priveşte apariţia, evoluţia şi fiziologia lumii vii? Spui că Biblia s-a adresat pe înţelesul oamenilor de atunci şi că ea trebuie interpretată? În acest caz selecţia naturală trebuie să fie interpretarea Bibliei prin care vieţuitoare mai simple generează urmaşi ce devin vieţuitoare mai complexe. Adică nu este tratat de biologie dacă spune că liliacul este pasăre dar este tratat de biologie când spune că omul este construit din lut.
Şi încă o inadvertenţă. Probabil ai vrut să spui pogorământ şi nu pogormant. Numai că asta înseamnă cu totul altceva decât laşi să se înţeleagă. Pogorământ = Exceptie sau concesie facuta in unele cazuri de abatere de la normele legale. Este practicat de ierarhii Bisericii ortodoxe in cazuri exceptionale, prin derogare de la prevederile canoanelor. În unele cazuri se foloseşte şi pentru a accepta mâncarea unor anumite alimente sau animale.

Si contrar a ce spune stiinta, pamantul nu se roteste, nici macar nu se misca. Pamantul sta si soarele se misca in jurul lui. Asta s-a si demonstrat experimental cu experimentul Michelson-Morley care cauta viteza pamantului in eter. Au gasit-o egala cu zero. Pamantul e facut inaintea tuturor stelelor si planeteleor, inclusiv inaintea sorealui. Soarele e facut in ziua a 4-a a creatiei, pe cand pamantul este intr-un timp nedefinit inainte de orice creatie materiala. Pe ce te bazazi cand spui ca pamantul se invarte? Stii cu ce viteza spune stiinta ca se invarte? Cu 1500 de mile pe ora. Adica daca eu arunc perfect vertical o minge in sus si sta in aer cateva secunde ar trebui sa cada in alt loc, nu in locul din care a cazut. Daca iau un pahar de apa si il las intr-un loc suprafata apei va fi perfect orizontala si nu va prezenta nici urma de miscare cum ar trebui sa prezinte daca pamantul se misca. Valabil de ex cu o racheta de mici dimensiuni care poate sa stea cateva minute in aer. La cadere ar trebui sa cada peste catevz zeci de km mai departe de locul initial, dar nu o face. Ai putea sa imi argumentezi ca se misca cu tot cu atmosfera, ca asta e argumentul vostru clasic. Dar nu e valid, pentru ca se stie din legile fizicii ca un gaz nu se tine de un solid cand solidul se misca. Ori atmosfera este gaz, iar pamantul este un solid. Asa ca atmosfera de la atata miscare s-ar fi evaporat de mult in spatiu, dar nu a facut-o. O sa spui ca e atrasa de gravitatie. Stiinta habar nu are ce este aia gravitatie. Nu are o definitie precisa, nu stiu cum sa o clasifice. E definita in functie de massa si massa in functie de gravitatie.
Daca ar fi gravitatie sa tina atmosfera inspre centrul pamantului, tot ce e foarte usor ar cadea la suprafata pamantului si noi nu am putea respira. Contra gravitatiei este si simplul fapt ca plantele cresc in sus, nu raman datorita gravitatiei la pamant. Gravitatia nu stim exact ce este, dar nu e nici ce spune stiinta. Gaurile negre, de vierme, si alte bazaconii sunt pur si simplu speculatii si chiar unii fizicieni au spus ca teoria lui Einstein are mari lacune si e falsa.http://www.youtube.com/watch?v=bRoYZSbbp_U
Aici te rog să faci un experiment. Să te urci într-un vehicul care se deplasează uniform şi să dai drumul unei greutăţi. Conform a ceea ce tu susţii ar trebui ca obiectul să cadă mai spre spatele vehicolului, odată ce vehicolul se mişcă. Dar, surpriză, acesta va cădea perfect vertical, exact în locul din vehicol deasupra căruia am dat drumul greutăţii. De ce oare? Pentru că atât vehicolul cât şi obiectele din interior formează acelaşi sistem inerţial, adică sunt în repaus unul faţă de celălat. Toate obiectele de pe Terra, împreună cu planeta în sine, formează acelaşi sistem inerţial. Aşa încât indiferent cât de repede sau încet s-ar mişa Pământul faţă de Soare pentru cei ce stau pe Pământ senzaţia este că acesta nu se mişcă, la fel cum este pentru cei ce stau în vehicolul ce se deplasează cu viteză constantă. De asta o greutate aruncată vertical cade în acelaşi loc.
Ah, cade. Oare de ce cade? Pentru că este atrasă de Pământ? Adică cum "este atrasă"? Aha, este acolo o forţă ce nu o lasă să se ridice prea mult. Am putea să-i spunem acelei forţe gravitaţie?
Datorită gravitaţiei nu numai atmosfera stă "lipită" de Pământ (gravitaţia Pământului atrage nu numai corpurile solide dar şi atomii sau moleculele de gaz, adică atmosfera), dar şi Luna formează împreună cu Pământul sistemul planetar terestru ce se roteşte în jurul Soarelui. De ce nu rămâne în urmă atmosfera când Pământul se mişcă? Pentru că dincolo de atmosferă nu exisă materie destul de densă pentru a se freca de gazele atmosferice astfel încât să le smulgă din atracţia gravitaţională a Pământului. Ba chiar, datorită acesteia, Pământul se tot îmbogăţeşte cu materie: meteoriţi sau alte particule ce sunt capturate de câmpul gravitaţional terestru.
Cât despre experimentul Michelson-Morley trebuie să spunem că acesta a demonstrat, de fapt, că eterul nu există şi nu că pământul e static: http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Michelson-Morley. Adică este exact invers de cum susţii tu.

Ca o concluzie, Biblia este o carte tare proastă. Nu este cunoaştere. Atât în ceea ce priveşte biologia cât şi în ceea ce priveşte fizica sau orice altă ştiinţă (adică lucruri ce se pot verifica). Dacă este atât de lipsită de încredere în ceea ce se poate verifica de ce credeţi că are credibilitate în chestiuni ce nu se pot verifica, cum ar fi apariţiile unor duhuri, revelaţiile unora sau minunile altora?
Pentru că Biblia vine la pachet cu sentimente egoiste dar plăcute, cum ar fi ideea că eşti nemuritor, că dacă faci unele lucruri vei fi fericit, că universul este construit special pentru tine.