Preoţii sunt violenţi? De ce nu.

O întrebare şuchie, dar pertinentă, venită de la un prieten etolog, Dorian Furtună - Agresivitatea masculină. De ce bărbaţii sunt mai violenţi?:
"Aţi cunoscut popi agresivi? Sau credeţi că statutul lor social îi face paşnici?
Eu am avut altercaţii verbale (doar verbale, spre norocul lui), cu un popă care a devenit foarte agresiv din cauză că i-am pus la îndoială nişte vorbe de-ale lui."

Bun articolul.
Poate că merită şi o abordare metabolică. Faptul că evoluţia a determinat un comportament specific ce duce la un alt tip de hrană şi implicit la o altă configurare hormonală (ca la albine) lucru ce duce la declanşarea tipurilor aplecate spre violenţă de dezvoltare individuală. Dacă nu ai apucat te invit să citeşti cartea "Civilizaţia Foametei" de Amalia Gabriela Diaconeasa ce prezintă foarte argumentat rolul metabolismului în procesul evolutiv.

Cât despre popi trebuie să subliniem, tot evolutiv privind, rolul comportamentului violent în construcţia şi victoria diferitelor religii. Masculii, chiar dacă nu au propagat fondul genetic propriu (conducătorii bisericii sunt celibatari), au favorizat propagarea acelui fond genetic ce-i predispuneau pe cei apţi de violenţă să se erijeze în funcţii de putere, cum sunt şi cele de guru religios. Altfel spus nu genele i-au selectat pe preoţi, ci memele. Mai exact memele au profitat de competitivitatea şi violenţa crescută a masculilor, poziţionându-i în poziţii de putere pe cei mai "răi". Selectarea preoţilor şi a conducătorilor acestora se face după tipicuri speciale, strict ierarhizate, în care indivizii sunt acerb controlaţi pentru a deveni, pe de o parte destul de obedienţi şi supuşi memei religioase, iar pe de altă parte extrem de violenţi cu cei ce contestă valoarea acesteia. Era clar că mema religie nu va căuta să construiască acest tip de comportament de la zero, pe un fond feminin, ci va profita de ceea ce are la îndemână mai aproape de forma optimă de înmulţire, deja existenta predispoziţie spre violenţă a bărbaţilor. De asta, de altfel, religiile organizate, structurate patriarhal, sunt şi cele mai violente şi criminale dar şi cele mai prozelitiste şi puternice.

Un exemplu foarte bun este apariţia creştinismului, mai exact transformarea gnosticismului (cu influenţe pacifiste şi egalitariene budiste - de asta a şi prins) în Biserică Creştină. Iisus a dat de înţeles că toţi (inclusiv femeile, sclavii, cei de altă naţie, outsiderii etc.) au posibilitatea de mântuire, de o viaţă, chiar şi iluzorie, mai bună. De altfel acesta este şi motivul pentru care în jurul ucenicilor s-au adunat multe femei, probabil sponsori ai noului cult, deşi în mod direct acestea nu participau la activitate sau nu aveau cuvânt în faţa bărbaţilor. Este binecunoscută, de altfel, atitudinea misogină a lui Petru:
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3.1 "Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri,"; 5. "Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor,".
Cu toate acestea cea care a susţinut, sau căreia i s-a pus în cârcă că a susţinut, că Iisus a înviat a fost o femeie, Maria Magdalena: Hristos a înviat. Adevărat a înviat?. Dar numai după ce Petru "a dat verde" şi a îmbrăţişat ideea, devenind noul conducător al cultului. Abia atunci s-a trecut la episodul 2 de propagare a noului crez, prin instrumente de manipulare specifice şi uşor de probat în prezent: Cum a înviat... şi s-a înăţat Iisus.

În timp acest comportament religios, mema ca atare, a produs condiţii de selecţie a femeilor cât mai obediente (de asta de altfel ele sunt şi cele mai credincioase, statistic vorbind) şi a bărbaţilor cât mai obedienţi faţă de ideile creştine dar şi violenţi în a le promova, propaga şi conserva. Într-un fel femeile au fost doar o audienţă captivă, un mediu propice de dezvoltare a criminalei religii, păcălite de promisiunea unei mântuiri post mortem. Alternativa, de altfel, era moartea. Sper că vă mai amintiţi execuţiile sumare a femeilor ce nu acceptau să mai fie supuse bărbatului sau preotului lor: condamnarea ca vrăjitoare şi arderea pe rug. Astfel chiar femeile pregăteau condiţiile prin care predispoziţia spre violenţă a bărbaţilor să fie stimulată pozitiv, crescând în spiritul respectiv copii, victime ale unui bias: de ce erau mai chinuite de misoginismul creştin de aia deveneau mai creştine (Sindromul Stockholm)