Rezumatul pariului:
1. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii răsplătit cu o viață veșnică în rai, deci un câștig infinit.
2. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu există o să fii condamnat la un iad veșnic, deci o pierdere infinită.
3. Dacă crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplatit, deci o pierdere finită.
4. Dacă nu crezi în Dumnezeu și Dumnezeu nu există nu o să fii răsplătit dar ți-ai trăit viața așa cum ai vrut, deci o pierdere finită.
Răspunsul meu:
1. Care Dumnezeu? Doar se știe că adevăratul creator e Moș Crăciun. Îți dai seama ce fraier ești dacă te închini creatorului greșit?
2. Faci fapte bune dar crezi în creatorul greșit. Dar creatorul e bun și te iartă că ai crezut în cel greșit. În acest caz te iartă și dacă nu ai crezut în nici un creator.
Sau creatorul e rău... și atunci nu merită să fie considerat creator.
3. De fapt te închini lui nu pentru că ești tu bun sau deștept ci pentru că ești... fricos. Un creator care te recompensează pentru că ți-e frică este un creator... ipocrit.
Principiul Creatorului l-am putea enunța astfel:
Ceva foarte complex (cum este specia umană sau universul) nu poate apare din întâmplare sau nu poate fi generat pe căi naturale ci în urma unui proces de creație, de fabricare a acestei complexități conform unui plan și a unui scop prestabilit... de către un Creator.
Exact la fel cum un ceas nu poate apare din întâmplare sau prin procese naturale ci construit de un ceasornicar (Palley).
Dar...
Dacă ceva complex nu poate exista decât creat de ceva și mai complex, de un Creator inteligent, atunci nici Creatorul inteligent nu ar fi putut exista... fiind foarte complex... decât dacă ar fi fost creat la rândul lui de un alt Creator și mai inteligent, ce l-a precedat.
Dar nici Creatorul Creatorului nu ar fi putut exista... decât creat de Creatorul Creatorului Creatorului ... și tot așa la infinit...
Principiul Creatorului este un principiu eronat logic (Dawkins).
Cum poate apare totuși ceva complex? Din precursori ai săi mai simpli, prin selecție naturală, într-un timp suficient de lung. Adică conform descrierii lui Charles Darwin în vestita sa lucrare Originea Speciilor. Cunoscută acum ca fiind Teoria Evoluției.
Acum 25 de ani românii au distrus o dogmă: comunismul.
Din păcate aceasta a fost doar înlocuită (cu orele de religie).
Este timpul să-i învăţăm pe copii cum să gândească cu mintea lor şi nu ce anume să gândească conform unei dogme.
Stop îndoctrinării religioase în şcoli!
Q: Am primit cerere de participare la ora de religie. Ce trebuie sa fac cu ea?
A: Dacă ai peste 18 ani și dorești să frecventezi ora de religie trebuie să completezi cererea și să o returnezi instituției de învățământ la care ești înscris/ă, conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei 669/2014 (vezi aici). Dacă ești minor/ă părinții trebuie să completeze cererea pentru tine.
Dacă nu dorești să participi la aceste cursuri nu trebuie să faci nimic. Decizia CCR a eliminat înscrierea din oficiu la cursurile de religie. Nu trebuie să returnezi cererea.
În cazul în care există diferenţe între dorinţa ta şi a părinţilor tăi şi ai peste 14 ani vezi răspunsul de la întrebarea 13.
Q: Cine completeaza cererea?
A: Elevii în vârstă de peste 18 ani o pot completa singuri, iar pentru cei minori o vor completa părinții sau reprezentanții legali.
În cazul în care există diferenţe între dorinţa ta şi a părinţilor tăi şi ai peste 14 ani vezi răspunsul de la întrebarea 13.
Q: Dirigintele, un profesor sau directorul mi-au spus că toată lumea trebuie să completeze cererea. E adevarat?
A: Nu. Doar cei care doresc să frecventaze ora de religie trebuie să depună o cerere în acest sens, conform deciziei CCR 669/2014 (vezi aici). Dacă nu completezi cererea, înseamnă automat că nu dorești să faci religie.
Q: Am primit cererea pentru ora de religie și mi s-a zis că dacă nu vreau să particip să scriu NU acolo unde se trece cultul și voi fi trimis la altă oră. Să completez așa sau să nu completez deloc?
A: Nu trebuie completată în acest caz. Această variantă nu este prevăzută în niciun act legislativ deci nu este acceptabilă. Cererea trebuie depusă doar de cei care doresc sa participe la oră, dacă nu vrei nu trebuie să semnezi nimic.
Q: Am primit cererea și mi s-a spus că la religie trebuie să completez Ateu și nu voi face ora. E adevărat, tot trebuie să depun cererea?
A: Nu, nu este adevărat, doar elevii care vor să participe la religie trebuie să depună cererea. În plus, nu este legal ca școala să colecteze informații despre credințele tale religioase (sau lipsa lor) fără acordul tău expres (vezi aici Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, punctul 5 alineatul 1, şi aici Legea Cultelor nr. 489 din 2006)
Q: Ni s-a spus la școală că dacă nu vrem ora de religie vom face matematică / altă oră. Este adevărat?
A: Ora de religie nu poate fi înlocuită cu o altă oră, pur și simplu tu vei avea o oră în minus față de colegii care fac religie, și o notă mai puțin la medie (de exemplu media se va face între cele 10 materii rămase, nu între cele 11 câte sunt cu tot cu religia). Asta până se va revizui Lega Educaţiei.
Q: Profesorul de religie / dirigintele / directorul au spus că voi rămâne corigent / repetent sau risc exmatricularea / scăderea notei la purtare dacă nu depun cererea pentru ora de religie. Ce să fac?
A: Fals. În nici un caz nu este posibilă penalizarea în vreun fel a elevilor care nu fac ora de religie! Cel sau cei care fac asemenea afirmații comit infracțiunea de constrângerea unei persoane de a participa la serviciile religioase ale unui cult (vezi aici art.381 din Codul Penal) și riscă dosar penal. Prima măsură este să le explici doar că nu dorești să faci ora și că acesta este dreptul tău legal. Dacă insistă, vă sfătuim să adunați dovezi în favoarea dvs (cereri pre-completate cu datele tale, înregistrări audio, mărturiile colegilor) și să le atragi atenția persoanelor care te somează că sunt în ilegalitate. Poți să le citezi articolul respectiv din codul penal pentru a le explica de ce infracțiune se fac vinovați când te amenință. Dacă insistența persistă, ne poți contacta pentru a documenta cazul și a lua atitudine pe căi legale.
Q: Cum procedez dacă nu m-am înscris la ora de religie și totuși sunt obligat să rămân în clasă, pentru că nu am unde să mă duc?
A: Școala trebuie să asigure o variantă convenabilă ţie, alta decât rămânerea la ora de religie, în cazurile în care această oră nu este prima sau ultima în orar. Cel mai simplu e să stai în biblioteca școlii, sau chiar să asiști la o oră a unei alte clase (fără să fii notat, bineînțeles). Dacă școala nu a sugerat niciuna dintre variante, le poți aduce argumente legale în favoarea ta. Legea 35/2007, Nota nr. 58869/23.09.2013 a MEN, Nota MECT nr. 19.283/2005 și deasemenea art. 381 alin 2 din Codul Penal ce interzice explicit participarea forțată la orele de religie chiar și ca "public captiv". Detalii suplimentare aici.
Q: Am completat cererea pentru a face religie și am depus-o, deoarece am crezut că este obligatoriu. Cum pot să o anulez acum?
A: Nimic mai simplu. Se depune la registratura şcolii, cu număr de înregistrare, o informare cu privire la faptul că nu doreşti să frecventezi orele de religie confesionale. Eventual se aminteşte faptul că ai depus o cerere de a frecventa orele de religie conform unei anumite confesiuni pentru a se cunoaşte ce confesiune este. Nu este necesar să justifici decizia ta, libertatea de conştiinţă nefiind negociabilă. Nu este nevoie să justifici de ce ai dorit asta în prealabil, nici să justifici de ce nu mai doreşti să urmezi aceste cursuri. Cereri preformulate pentru părinţi dacă elevii au sub 18 ani sau pentru elevi dacă aceştia au peste 18 găsiţi aici.
Q: Care este termenul limită pentru a depune o cerere pentru a nu face religia, inclusiv pentru semestrul în curs, respectiv anul în curs?
A: În cazul în care nu ai depus cerere pentru a urma orele de religie confesională nu trebuie să depui cerere pentru a nu face religie pentru anul în curs.
Dacă ai depus o cerere prin care doreşti să faci religie conform unei anumite confesiuni atunci cererea de a nu mai frecventa orele de religie se depune la începutul anului şcolar, până în data de 15 septembrie.
Dacă doreşti ca cererea ta să anuleze cererea de a urma ora de religie confesională depusă în această campanie de înscriere la orele de religie atunci această cerere trebuie depusă până în data de 6 martie 2015.
Cu toate acestea se poate face o derogare şi în timpul anului şcolar, caz în care cererea de a nu mai frecventa orele de religie trebuie să fie motivată. Exemplu: schimbarea cultului sau a convingerilor religioase, obligarea elevilor de a practica manifestări religioase împotriva dorinţei acestora etc.
Q: Unde trebuie depusă cererea pentru a nu mai face religia?
A: Toate actele oficiale, inclusiv cererile pentru a face sau pentru a nu mai face religie se depun la registratura şcolii (secretariat), eliberându-se număr de înregistrare a intrării acestora în sistem.
Q: "Ni s-a comunicat de la direcțiune că părinții care nu doresc ca ai lor copii să mai participe la ora de religie, să vină să îi ia de la școală în timpul acelei ore." sau "Mi s-a spus să vin să stau cu copilul la ora de religie, pentru că nu au cum sa îl lase la bibliotecă sau pe hol în fața clasei, deoarece e prea mic."
A: Școala trebuie să asigure o variantă, alta decât rămânerea la ora de religie, în cazurile în care această oră nu este prima sau ultima în orar. Nu este obligaţia părinţilor să protejeze copiii cât aceştia sunt la şcoală iar şcoala nu trebuie să prevadă pentru elevi ferestre în orar, fie că urmează sau nu ore de religie confesionale. În nici un caz nu va sta singur în bibliotecă sau pe hol, elevul trebuie să fie supravegheat de un adult desemnat de şcoală, eventual va merge într-o clasă paralelă, la o altă oră decât religia, unde nu va fi notat. În cazul în care şcoala nu asigură aceste condiţii direcţiunea poate fi trasă la răspundere. Este bine ca aceste cazuri să ne fie aduse la cunoştinţă pentru a acţiona.
Q: Am peste 14 ani. Pot să decid singur dacă vreau sau nu să urmez orele de religie confesională?
A: Da. Libertatea de conştiinţă a minorilor este reglementată de
Codul Civil, Art. 491, Religia copilului:
(1) Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
(2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi aleagă liber confesiunea religioasă.
Sfatul nostru este de a decide acest lucru împreună cu părinţii sau tutorii. Dar dacă există diferenţe insurmontabile vă puteţi folosi de aceste prevederi din codul civil pentru a vă impune punctul de vedere:
Codul Civil, Art. 498, Schimbarea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale:
(1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinţilor să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinţa necesară desăvârşirii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale.
(2) Dacă părinţii se opun, copilul poate sesiza instanţa de tutelă, iar aceasta hotărăşte pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.
Deocamdată Legea Educaţiei încă nu a fost amendată cu aceste prevederi dar aceasta va fi revizută oricum pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale precum şi cu prevederile Codului Civil şi a Codului Penal.
Laurențiu Streza, mitropolit al Ardealului în Biserica Ortodoxă din România, amenință candidații la cea mai reprezentativă funcție a statului român: „Le spunem noi tuturor celor care vor veni pe la noi și doresc să ajungă președinți, că dacă vor avea curajul să promoveze vreo lege împotriva spiritualității poporului nost, creștine, sfinte, împotriva moralității, împotriva sfințeniei vieții, atunci se vor întâlni cu cei 86% de ortodocși și vor cunoaște ce însemnează a primi un vot de blam, ca din partea majorității covârșitoare a românilor.”
Încă nu vă e frică?
Să vă fie!
Religia naște monștri. Laurențiu este una dintre vocile acestor monștri.
Iartă-l, Doamne, că nu știe ce face!
Ateismul ca dogmă, ateismul credinţă, este la fel de defect ca orice dogmă religioasă. Şi a fost utilizat de regimurile comuniste ca suport pentru a-şi impune propria lor ideologie.
Ateismul credinţă nu este ateism deoarece contrazice tocmai ideea de bază, scepticismul. Ateul este sceptic faţă de afirmaţia că divinitatea există dar oferă posibilitatea de a accepta dovezi care să-i contrazică scepticismul pe când credinciosul ateu (care este de fapt un credincios) nu este sceptic, este dogmatic, considerând, ca orice credincios, că nu se poate înşela.
Şi o analiză: Este ateismul dogmatic?!
O provocare... Pentru Atei: Am postat un pasaj din Biblie. Nu se pune problema în a crede sau nu. De asemenea nu contează felul de interpretare, adliteram, simbolic, analogie etc... şi nici faptul că cei doi ar putea reprezenta o generaţie a ciobanilor sau a celor care au lucrat pământul... Mă intereasează care este ideea, sau meesajul din din text.
1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu".
2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.
3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.
4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui,
5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.
6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta?
7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"
8. După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.
9. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?"
10. şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.
Răspunsul meu:
Ideea este că pre-judecăţile religioase ucid. Cel ce crede că primeşte mesaje de la divinitate se poate înşela şi poate face gesturi reprobabile în baza acestor credinţe. Problema nu este doar că le face, ci că nu înţelege. Nu numai fapta sa este greşită ci chiar raportarea pe care el o are faţă de divin este greşită. A te raporta la divinitate fără a căuta dovezi care să confirme sau să infirme credinţa ta te aruncă în eroare iar eroarea e fatală. Experienţa ne arată că în momentul în care căutăm dovezi descoperim raţiunea şi metoda de cunoaştere de tip ştiinţific. Iar asta distruge ideea religioasă, indiferent care ar fi ea. Credinţa e o pacoste.
Avem câteva întrebări fundamentale:
- Cine suntem noi, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
- Ce este această lume şi cum este alcătuită?
- Putem descoperi trecutul şi calcula viitorul?
Istoria încercărilor de a răspunde la aceste întrebări este istoria ştiinţei.
Istoria îmbrăţişării răspunsurilor false, fără dovezi şi uneori chiar împotriva lor este istoria religiilor.
Din păcate singurele surse de informare sunt partinice. Nici o informaţie externă, independentă. Iar aceste note nici măcar nu sunt originale, sunt copii şi traduceri ale copiilor. Asta avem, cu asta defilăm. Să vedem ce şi cum e cu învierea...
Să stabilim mai întâi cine este persoana ce a observat învierea.
Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 28: 1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.
Ce scrie în Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 16? 1. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
În Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 24 nu sunt specificate câte femei exact: 10. Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.
Dar în Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 20 este numai Maria Magdalena: 1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
Se pare că prima şi singura fiinţă prezentă acolo este Maria Magdalena.
De altfel şi în Evanghelia după Marcu spune asta: 9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
Ce se spune în Evanghelia după Ioan, în continuare: 2. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
Aceasta este prima reacţie, foarte "normală", de altfel. Dar mai apoi... 3. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
4. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
6. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
7. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
10. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
Dar iată că Maria Magdalena, singură, are o viziune: 11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. 18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.
Matei Capitolul 28
1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.
2. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei.
3. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi.
5. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi.
6. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.
7. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă.
8. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
9. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.
10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.
11. Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate.
12. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor,
13. Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam;
14. Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face.
15. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi.
16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.
17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.
18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Marcu Capitolul 16
1. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.
3. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?
4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.
5. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.
6. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus.
8. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.
9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
10. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
11. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut.
12. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină.
13. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
15. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
17. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18. Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.
19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.
Luca Capitolul 24
1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt.
3. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus.
4. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare.
5. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?
6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea,
7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.
8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui.
9. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10. Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.
11. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut.
12. Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.
13. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
17. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.
18. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?
19. El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.
20. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri;
21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.
22. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt,
23. Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.
24. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
25. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii!
26. Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?
27. Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.
28. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.
29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei.
30. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
31. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.
32. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?
33. Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
34. Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon.
35. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.
36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.
37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
38. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
41. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
42. Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.
43. Şi luând, a mâncat înaintea lor.
44. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
45. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
46. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
47. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
48. Voi sunteţi martorii acestora.
49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.
50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
51. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.
52. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
53. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
Ioan Capitolul 20
1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
3. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
4. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
6. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
7. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
10. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.
19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
30. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.
Adrian Armand
Nu am timp ca sa explic tot ce scrie aici dar o sa explic un citat si anume:
''"Vrea Dumnezeu să împiedice răul dar nu poate? Atunci este neputincios.
Poate dar nu vrea? Atunci e răuvoitor.
Vrea şi poate? Atunci este diabolic." – Epicur
Sa iti raspund eu: in primul rand Dumnezeu nu impiedica nimic ci lasa ca totul sa se desfasoare dupa o dreptate, fiecare sa isi suporte propriile cosecinte ale alegerilor lor proprii. Bineinteles ca Dumnezeu nu a dorit ca raul sa para, dar totul tine de alegerea fiecaruia ce a vrut iar asta nu a tinut de neptutinta Lui ci de ce ai dorit. Tu ai vrut sa mergi in rau , a fost alegerea ta , ai fost liber. Daca Dumnezeu ar fi intervenit atunci ai fi spus ca iti opreste propria ta libertate de a alege,deci nu este rauvoitor! Diabolic nici atat pentru ca nimanui nu i s-a impus nimic si nu a fost mintit cu nimic pentru ca toti au stiut despre ce este vorba. Ecuatia este pusa gresit in citat!
Ti-am mai aadus argumente suficienta 'profesore' ca sa iti arat slabiciunea ta si neputinta pe care te bazezi si relativismul in care te invartii! Ateisumu guverneaza ateismul! Nu am timp profesore ca simplu si repede iti daram orice argument al tau relativ pentru ca intelepciunea Lui Dumnezeu este mai presus de asta omeneasca! Logica ateist este cel putin absurda ''totul a aparut din nimic si intamplator'' realitatea fiind alta! Sat math 'profesore'!
Profudereligie Blogspot Ro CornelCreţu Tu, dacă ai putea, ai interveni pentru ca o femeie să nu fie violată?
Adrian Armand
Ce treaba are una cu alta 'profesore'???? Ea a vrut sa fie violata chiar daca ea nu constientizeaza , Dumnezeu nu se baga pentru ca asa este drept ca lucrurile sa se desfasoare! Cred ca macar atat lucru poti intelege!!!
Profudereligie Blogspot Ro CornelCreţu
Chiar dacă femeia violată este mama ta? Eşti de acord că dacă este violată se datorează faptului că ea vrea asta?
Dacă vei descoperi că mama ta este pe cale să fie violată vei interveni pentru a stopa asta sau nu?
Şi, ca să nu dispară informaţia în străvechea obişnuinţă creştină...
Bun, şi dacă Dumnezeu, Zeus, Allah etc. au creat Universul, se pune întrebarea: Ce au făcut ei înainte de a crea universul? Şi cum le-a venit ideea să creeze universul în momentul t_0 şi nu în momentul t_1? Nu ştiu, ideea unui Univers creat şi care nu a existat dintotdeauna mi se pare la fel de aberantă precum toate religiile.
Universul nu a existat dintotdeauna pentru că "dintotdeauna" nu există. Pur şi simplu timpul şi spaţiul există de doar 13,8 miliarde de ani. Indiferent cât de mult am dori sau am încerca nu vom ajunge "înainte" de bigbang deoarece nu există acest "înainte".
Big Bang-ul nu este un moment de apariţie a Universului, ci de trecere a acestuia dintr-o stare în alta, fenomen care se poate repeta.
Ceea ce prezinţi tu este o supoziţie fără fundament evidenţiabil, datorată "simţului comun" care ne spune că "prezentul" urmează după un "trecut". Problema acestei percepţii este că noi trăim într-un spaţiu-timp nici prea-prea, nici foarte-foarte. Din acest motiv ni se pare că spaţiul este oarecum rigid de "drept" şi timpul este succesiunea în care cauza precede efectul întotdeauna. Aici e problema!
În realitate, la dimensiuni macro şi micro "universale", spaţiu-timpul este deformabil în funcţie de viteză şi gravitaţie iar timpul poate, dacă nu curge invers, cel puţin să se oprească.
Din păcate limbajul uman s-a dezvoltat tot în acest "spaţiu-timp comun", aşa că încă nu există cuvinte care să elimine "timpul" din substanţa lor. Din acest motiv vorbim despre "începutul" universului, având subdusă ideea defectă a unui "înainte de început". Acest "înainte de început" nu există, este un nonsens din punct de vedere fizic, este ca şi cum ai spune că "dincolo" de Polul Nord este un punct şi mai la nord. Nu este. Toate punctele din altă poziţie faţă de Polul Nord sunt mai la sud.
Ideea cu adevărat măreaţă este că pe o sferă oricare dintre puncte poate fi considerat ca fiind Polul Nord. Astfel putem avea Multiversul, în care toate soluţiile (punctele de pe sferă) sunt pasibile a fi Polul Nord, dar noi, "obligaţi să ne strecurăm" printre celelalte universuri, percepem doar parametri universului nostru în care "Polul Nord" este autodevenirea sa de acum 13,8 miliarde de ani. Cu toate acestea, măsurându-ne universul, descoperim că acesta nu este cum ne-am aşteptat, cu un spaţiu-timp infinit, deşi ne vine greu să acceptăm şi să înţelegem asta.
Este exact aceeaşi situaţie pe care au avut-o strămoşii noştri în a înţelege că pământul este o planetă sferică. În acea perioadă pământul pentru ei părea plat, existând un singur drum care leagă în cel mai scurt timp două puncte: linia dreaptă. Este exact acelaşi lucru. Abia când au reuşit să străbată distanţe imense au observat că pot ajunge în acelaşi punct, în acelaţi timp, folosind trasee diferite deşi toate erau în linie "dreaptă". De ce? Pentru că ei de fapt nu se deplasau pe un plan, ci pe suprafaţa unei sfere, şi foloseau de fapt "meridiane" diferite.
Acum suntem ameninţaţi de conflictul în escaladă dintre SUA şi Rusia. La prima vedere, obişnuiţi cu harta de la meteo, credem că un eventual atac aerian se va desfăşura pe deasupra Europei. Fals! Cel mai scurt drum între Rusia şi SUA este pe la Polul Nord.
Materialul depăşeşte cu mult capacitatea noastră de a construi modelele lui. Aşa că spiritualul este la piciorul broaştei în comparaţie cu ceea ce evidenţele materialului arată. Să inventezi pe cineva care construieşte un om adult viu din pământ este la acelaşi nivel cu a inventa un Făt Frumos ce ridică o pădure aruncând un pieptene. Pe când să demonstrezi cu fapte verificabile că organismele complexe sunt urmaşii unor organisme mai simple supuse presiunii selective este cu adevărat valoros, nu pentru că "invenţia" este originală ci pentru că realitatea, verificată şi răsverificată de fiecare experiment, corespunde.
Materialul este și va fi la piciorul broaștei față de spiritual. Fară a ignora importanța materialului afirm că materia este doar energie, cel mult informație (deși aici poate greşesc) însă cam atât. Și creştinismul acordă atenţie materiei (de aici cultul moaștelor dar asta e altă discuție) însă nu reduce totul la particule elementare, neuroni, reacții chimice samd. Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...
„Ar fi prea proastă şi simplă divinitatea...”
Aha! Deci nu contează că știința ca proces poate să ofere modele conforme realității și mijloacele de a afla asta. Ce contează este ca divinitatea în care tu crezi să fie confirmată, chiar și împotriva evidențelor.
Ştiinta poate să ofere modele conforme realităţii? De când? Eu ştiu că se tot schimbă, ceea ce e valabil azi e contrazis mâine, e orbecaială în "lumina" raţiunii şi logicii. Revelaţia da, e absolută, deoarece a fost, e şi va fi aceeaşi, nu se schimbă. În afara lui Dumnezeu nu există adevăr. Îl cunoşti doar trăind, experimentând legea Lui.
Știința oferă modele conforme realității, cu limitările capacităților tehnologice. Dacă și numai o singură dovadă ar contrazice modelul respectiv metoda științifică îl aruncă la gunoi, fie recunoscând că acolo nu are deocamdată capacitatea de a oferi un model, fie propunând un altul care să înglobeze dovada respectivă. Știința nu „se schimbă”, se îmbunătățește.
Să luăm ca exemplu sfericitatea Pământului. Evidențele subjugate primelor observații empirice păreau a oferi un model în care Pământul e plat. Abia când tehnologic a devenit posibil a măsura distanțele și raportul umbrelor obiectelor luminate de soare la diferite latitudini și observându-se diferențe față de ipoteza unui pământ plat s-a propus ipoteza unui pământ sferic. Pământul a fost dintotdeauna sferoid, nu a fost niciodată plat, atâta doar că modelul nu era conform. Acum, indiferent cât de mult va cunoaște omenirea, pământul nu va deveni cubic sau plat din nou, tot sferoid va fi. Asta arată că știința oferă cunoaștere reală, corectă, conformă adevărului existenței, deși informația este infirmabilă. Tocmai asta dă putere cunoașterii științifice, faptul că se pot verifica și răsverifica ipotezele și teoriile sale.
Spui că revelațiile sunt adevărata cunoaștere? Fals! Doar revelațiile confirmate științific au rezistat deoarece știința le-a eliminat pe cele eronate, le-a selectat. Biblia e plină de revelațiile unui pământ plat, doar că acum sunt modificate cuvintele biblice pentru a corespunde realității, numai că asta nu se poate face peste noapte și „dovezile” aberațiilor „revelate” încă mai există.
Iată alăturat dovada că Biblia a fost modificată pentru a corespunde adevărului evidențiat științific: Biblia - geneză şi metamorfoză V ... sau Sfânta Scriptură - despre rotundul pământului...
Nimic nu se poate naşte din nimic. E prea complexă lumea asta pentru a o atribui haosului. Există forţa creatoare iar acest lucru se simte zi de zi în orice obiect material şi în orice stare spirituală. Dumnezeu există şi nu trebuie să citeşti toate cărţile lumii ca să afli asta. Se simte în interior şi în exterior.
Simţurile nu ne înşală? Pardon. De asta există magicieni şi trucuri care profită de limitatele noastre simţuri. Pentru că ne putem înşela uşor. Tocmai de asta avem nevoie de raţiune şi metodă ştiinţifică: pentru a înlătura erorile datorate simţurilor şi trăirilor.
Dacă un lucru complex, ordonat, are un creator înseamnă că şi creatorul, la rândul lui mai complex şi mai ordonat decât orice lucru, are un creator al creatorului, doar NIMIC nu se poate naşte din haos, nu? Aşadar pe Dumnezeu cine l-a creat?
În realitate nu este nevoie de Dumnezeu pentru a apare lucruri complexe din lucruri mai simple, ajunge selecţia. Iar materia are acestă posibilitate, datorită faptului că este în mişcare continuă: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/despre-univers-evolutie-si-cunoastere.html
- Mamă, care e diferenţa între evoluţionism şi creaţionism?
- Vezi tu blocul în care noi locuim? Ei bine, draga mea, evoluţionismul spune că, cu mult timp în urmă a aparut o coliba, care a evoluat, a devenit o căsuţă, apoi o casă, o vilă până a ajuns un bloc cu multe etaje. Creaţionismul spune că acest bloc a fost construit de o firmă cu ceva ani în urmă.
- Şi mai există oameni care mai cred în evolutie, acum când ştiinţa e atât de dezvoltată?
- Încă mai sunt.
- Tată, care este diferenţa dintre creaţionism şi evoluţionism?
- Vezi tu obiectul acesta complex, cum este un ceas? Este clar că un obiect şi mai complex, ceasornicarul, l-a făcut. El nu poate apare din întâmplare.
- Şi pe ceasornicar, care este un obiect şi mai complex decât ceasul, odată ce a putut să-l facă, cine l-a făcut?
- Evoluţioniştii consideră că acest ceasornicar este de fapt urmaşul unui lung şir de ceasornicari, fiecare mai bun decât cel de dinainte, şi prin asta selectaţi doar cei mai buni. Este atât de lung şirul de ceasornicari încât, de fapt, primii ceasornicari nici măcar nu făceau ceasuri, adică nici nu erau ceasornicari. Astfel avem ceasornicari pricepuţi, chiar ceasornicari de ceasuri electronice, dar avem şi constructori de blocuri, ba unii sunt constructori doar de bordeie, nefiind în stare de ceva mai complex. Datorită selecţiei naturale apare bogăţia diferitelor meserii şi aptitudini. Atâta doar că unii produc şi vând lucruri folositoare în timp ce alţii sunt paraziţi, profitând de credulitatea altora.
- Am înţeles cum e cu evoluţia, dar creaţionismul ce spune?
- Creaţionismul spune că pe ceasornicar l-a făcut Dumnezeu.
- Înseamnă că Dumnezeu este un obiect şi mai complex decât ceasornicarul, care este foarte complex. Asta înseamnă că şi pe el l-a făcut cineva, mult mai complex decât Dumnezeu, doar nu putea să apară din întâmplare. Pe Dumnezeu cine la făcut?
- Dumnezeu nu există în realitate. Este doar o invenţie a paraziţilor de care ţi-am amintit mai sus pentru ca ei să explice de ce există ceasornicar.
Ai tu dovezi că nu există Dumnezeu? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Dumnezeu. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Dumnezeu, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Dumnezeu?
Ai tu dovezi că nu există Moş Crăciun? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Moş Crăciun. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Moş Crăciun, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Moş Crăciun?
Ai tu dovezi că nu există Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, Monstrul din Spaghete, Făt Frumos sau Inorogul Roz?
Ai tu dovezi că nu există miile de zei inventaţi de oameni în decursul istoriei lor?
De ce ar exista zeul tău, fie el şi "Dumne"zeu? Pentru că e al tău?
Câtă infatuare...
Vă voi da o veste proastă, foarte proastă: Moş Crăciun nu există.
Ştiu că părinţii, unii profesori sau colegi v-au spus că există. Că este bun şi că trebuie să-l ascultaţi. Era felul lor de a vă spune că vă iubesc. Nu au fost în stare de altceva mai bun.
Dar Moş Crăciun nu există şi nici renii lui. Nu trebuie să plecaţi de acasă ca să ajungeţi cumva în Laponia, pentru că nici casa lui Moş Crăciun în Laponia nu există.
Poate că aţi observat că sunt unii oameni ce se dau drept ajutoarele lui Moş Crăciun, poate că arată aproape ca el, dar sunt puşi acolo special pentru ca să credeţi voi asta. Unii preferă să proclame sus şi tare că ei sunt adevărate lui ajutoare, chiar ponegresc pe cei ce nu sunt de acord cu ei, dar este normal că nu sunt ajutoarele lui odată ce Moşul nu există. Polul Nord nu a fost construit de el, este doar o convenţie pentru ca oamenii să se poată deplasa pe Pământ. Nici zăpada şi nici frigul nu sunt de la Moş. Acestea sunt fenomene naturale. Cum este lumea puteţi afla de la orele de ştiinţe, acolo explică lucrurile fără să se apeleze la Moş Crăciun pentru a le înţelege.
Probabil aţi întâlnit şi oameni mari care mai cred încă în Moş Crăciun. Este şi normal. Lor nu le-a spus nimeni că moşul este inexistent. Cei ce se proclamă ajutoarele Moşului sunt plătiţi de părinţi şi de marile magazine pentru a susţine asta. Ei sunt în stare să facă munca asta non stop, altceva oricum nu au de făcut. Iar unii copii, deşi ajung oameni mari, în continuare cred că Moşul există şi că-i va ajuta când au nevoie. Lor nu le-a spus nimeni că Moş crăciun este un basm, o poveste, o minciună. Dulce, dar minciună. De asta eu vă spun acum că Moş Crăciun nu există şi nu trebuie să apelaţi al el când aveţi probleme. Pentru că veţi rămâne cu problemele, el nu vă va ajuta, odată ce nu există...
:(
A! Nu era vorba de Moş Crăciun?
Era vorba de Dumnezeu?
E ACELAŞI LUCRU.
Iată câteva răspunsuri spicuite de mine:
Andrei Muntean - O persoană care nu crede în existenţa zeilor.
Alexandra Ene - Aş adauga că este starea naturală a unui om. Ne naştem atei.
Radu Rosca - Un ateu este o persoană care respinge existenţa deităţilor.
Anima Atra - Ateu nu implică nimic mai mult decât negarea divinităţilor... orice altceva este pe lângă.
Alexandra Crişan Sârbu - Un ateu e un om care e în stare să facă diferenţa între bine şi rău fără frica de iad sau cu gând la răsplata raiului.
Mícheál Sagart - O poziţie faţă de afirmaţia existenţei unei zeităţi.
Andrei Muntean - Un ateu este o fiinţă care întruchipează raţiunea şi scepticismul, este iubitor de ştiinţă şi un filozof înnăscut. Deseori îl vei vedea cu o pipă în mână în timp ce-şi stimulează creierul cu dezbateri ştiinţifice la un nivel foarte ridicat. Când vine vorba de politică ţine cu stânga. Mare om, mare caracter.
Paul Dobre - Un ateu este omul care se desparte de fricile maimuţei ancestrale. Nu numai că se desparte de ele, dar le transformă într-o unealtă de cunoaştere şi le face să lucreze pentru el.
Şi răspunsul meu - Ateul este cel ce nu pune divinitatea ca răspuns la întrebările la care nu ştie să răspundă.
Voi ce definiţie daţi?
Aveţi dreptul la una singură, de maxim 10 rânduri. Comentariile la definiţii vor fi şterse.
Iisus ca Hristos este un portret al eroului, este o imagine, este ideea de "mesia". Este o memă. Ca portret este universal deoarece nevoia de model este universală. Iar ca formă este adunat de prin toate religiile. Asta l-a întărit odată ce a suferit nenumărate transformări, specifice oricărui lucru ce evoluează, păstrând ceea ce avea valoare pentru a se conserva (invierea, provenienţa magic-miraculoasă) şi eliminând ceea ce aducea prejudicii multiplicării sale (analfabetismul, latura umană, faptul că avea el însuşi un idol - pe Ioan Botezătorul). Memei "mesia" sau "hristos" nu-i pasă de adepţi sau de oameni în general odată ce este doar un concept. Ea tinde a se copia în minţile umane odată ce este o necesitate pentru oameni: un model ce poate fi urmat, chiar dacă este defect, este mai eficient decât lipsa oricărui model. Din acest motiv ideea de erou a apărut de nenumărate ori şi a fost cu uşurinţă copiată şi îmbunătăţită. Am putea spune că ideea de mesia are o intenţie, un scop singular, inconştient, dar urmărit cu asiduitate: de a se multiplica cu orice costuri. Inclusiv umane. Puţin îi pasă unei meme de gazdele sale dacă distrugerea lor o va face să se multiplice mai performant decât supravieţuirea lor. De asta religiile jertfelnice (creştinismul şi islamul) au avut o expansiune fulminantă: au avut o "reţetă" cinică dar eficientă.
Dacă ne referim strict la mesia de tip creştin, la "motivul" pentru care cultul creştin al eroului este o religie câştigătoare, un comportament învingător, este şi pentru că a profitat de locul şi momentul potrivit pentru a se desfăşura: ideile gnostice de provenienţă budistă şi jainistă au avut trecere la câteva secte iudaice al căror exponent este Ioan Botezătorul. Acesta a pus bazele filosofiei creştine şi a declanşat schimbarea de paradigmă. Deşi a pierdut locul de frunte datorită decapitării, fiind imposibilă o înviere credibilă. Iisus a profitat de situaţie (involuntar, binenţeles, e vorba despre mema "Iisus Hristos") cocoţându-se pe piedestalul pregătit de Ioan.
Articolul se leagă de cel anterior, în sensul că trebuie aflat în prealabil de ce Dumnezeu este o memă și cum funcționează replicarea memetică.
Dar cum viața o ia înaintea gândirii mele limitate, provocarea a venit din spațiul multifuncțional al facebook-ului, de aici: „poate Dumnezeu sa faca o piatra atat de grea incat sa nu poata sa o miste/ridice?”
Un frumos răspuns îl dă Avram A Nitu: Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă puterea de a face tot ce e intrinsec posibil, nu de a face intrinsec-imposibilul. Lui Dumnezeu îi poţi atribui miracole, dar nu şi lucruri fără noimă. Asta nu înseamnă o limitare a puterii sale. Spunînd „Dumnezeu îi poate da făpturii liber-arbitru şi în acelaşi timp îi poate refuza liberul-arbitru”, n-ai reuşit să spui nimic despre Dumnezeu; combinaţiile de cuvinte fără sens nu capătă dintr-o dată înţeles doar fiindcă aşezăm înaintea lor cele două cuvinte „Dumnezeu poate”. Rămîne adevărat că toate lucrurile îi stau în putinţă lui Dumnezeu: imposibilităţile intrinseci nu sunt lucruri, ci non-entităţi. Nu-i stă în putere lui Dumnezeu mai mult decît celei mai slabe dintre creaturile Sale să ducă la îndeplinire deodată două alternative ce se exclud reciproc; nu fiindcă puterea Sa ar întîlni un obstacol, ci fiindcă lucrul lipsit de noimă rămîne lipsit de noimă, chiar atunci cînd i-l atribuim lui Dumnezeu.
Bună pledoaria!
Iată și răspunsul meu:
Dacă Dumnezeu se supune reglementărilor raționale, a acțiunilor cu sens, atunci ar fi trebuit și să-și recunoască limitele și să-l reconstruiască pe Adam. Nu de alta, dar acesta a ieșit cam greșit, odată ce a căzut în păcat. În plus, întotdeauna un bun creator va face o a doua creație mult mai performantă decât prima, având la îndemână experiența câștigată. De ce nu a făcut asta? Pentru că mitul Dumnezeu nu a trebuit, la nașterea sa, să rezolve aceste tipuri de raționamente. Aceste raționamente au apărut abia când umanitatea și-a dat seama că Dumnezeu este unul dintre mituri, exact ca și Zeus, Zarathustra, Zamolxis sau Quetzalquatl.
Și totuși, poate Dumnezeu să construiască o piatră pe care nici el însuși să n-o poată ridica?
Răspunsul este DA!!!
Dar nu dacă este Dumnezeu ca imobila și dogmatica idee a unei divinități „perfecte” ci dacă este una dintre cele mai fascinante și extraordinare situații naturale, dacă este viu, dacă se reproduce și se supune prin simpla sa existență legilor naturii, de selecție, adică dacă evoluează, ca o specie. Dacă este „perfectibil” și nu perfect.
Atunci ar putea să construiască o piatră pe care nici el nu o poate ridica în acel moment, dar va putea, cu siguranță, să evolueze pentru a ridica piatra, în viiitor.
În ultimă instanță chiar asta s-a întâmplat. Imaginea divinității, care este o memă, se supune legilor selecției în mediul cultural conform unor mecanisme asemănătoare celor la care sunt supuse genele în mediul bio-chimic. Această memă trebuie, pentru a supraviețui și a se multiplica eficient, să se învelească, să se întovărășească cu alte meme, cu alte idei, pentru a construi o structură complexă și ușor de mimat. (Memele în sine nu au voință proprie, ideile nu au conștiință, doar că acele idei ce se coagulează cu altele compatibile și capabile a se copia eficient supraviețuiesc, celelalte dispar. Este aceeași situație ca în cazul genelor.) Trebuie și să găsească structurile materiale de transmitere și revelare eficiente și destul de funcționale pentru o bună copiere cu șanse de supraviețuire. Din acest motiv Dumnezeul iudaic, al Genezei, absurd, egoist, ranchiunos și violent, devine în timp Dumnezeul creștin, recalibrat, mai altruist, mai rațional și chiar uman în a găsi soluții morale. Pentru asta a fost nevoie nu numai de o nouă paradigmă, de un Ioan Botezătorul, Isus și Maria-Magdalena, dar a fost nevoie și de noi structuri, de capsule sociale conforme noii idei, de Biserică. A avut nevoie de un Toma de Aquino, Martin Luther, Jan Hus și nenumărați alții. Asta nu înseamnă, ca și în cadrul ființelor vii, că vechea specie s-a transformat pe de-antregul în noua specie. Doar că aceasta a evoluat separat, în alt sens, iudaismul existând în continuare, precum și rudimentarele biserici conservatoare, fiecare cu Dumnezeul ei, deși susțin că ar fi unul și același. Binențeles că sunt și Dumnezei dispăruți, exact cum sunt și specii de viețuitoare dispărute: religiile arhaice, păgâne, ale aborigenilor, ucise de noile idei cu aceeași ardoare cu care erau uciși și purtătorii lor. De obicei spargerea paradigmelor se lasă cu victime.
Acum cunoașterea umană, și prin asta imaginea întregii existențe, suferă de o evoluție mult mai rapidă datorită științei decât ceea ce pot întreprinde exegeții religiei. O schimbare radicală îi prinde nepregătiți atât pe simpli enoriași cât și pe inițiați. Nu mai vorbesc de capii bisericii, complet vasali ideilor statice despre divinitate. De înțeles atitudinea lor odată ce au ajuns acolo datorită vechilor structuri și idei. Un alt Dumnezeu mai „perfectibil”, dinamic, conform noilor paradigme filosofice, nu poate veni decât cu o nouă religie, cu o nouă structură socială. Nu ajunge doar ideea în sine, indiferent cât de apetisantă ar fi ea, este necesară o nouă „biserică”...
Numai că viteza pe care o are cunoașterea științifică doboară orice tendință de coagulare a unei viziuni conforme cu aceasta. Nu apucă filosofii să pună întrebările necesar a fi dezbătute la un moment dat că știința are deja nu numai răspunsurile ci și noi orizonturi de cercetat.
Dumnezeul perfect nu are sens pentru că sensul în sine este reinventat.
De fapt Dumnezeu, ca reper, este perimat, ineficient, anchilozat.
Dumnezeu e mort.
Ideea de Dumnezeu ca entitate divină, primordială, conştientă, cu voinţă proprie şi scop, este un virus. Un virus cultural. O idee ce înrobește unele mințile în folosul propriu. Chiar cu prețul distrugerii celor pe care i-a infestat. Ideii Dumnezeu puțin îi pasă de oameni, singura sa „grijă” este de a se copia în creierele altora, de a supraviețui în această lume a ideilor, în mediul cultural. Asta nu este o conduită specifică memei Dumnezeu, toate memele au această aptitudine. Sunte „egoiste”.
O memă nu trăiește singură printre celelalte idei, nu este perfect delimitată de restul conceptelor și nu este perfect identificabilă. Într-un creier nu poate exista o singură memă, o singură idee. Acestea vin în pachete complementare, interconectate. La fel ca şi genele ce declanşează în fenotip anumite însuşiri, blocând alte lanţuri genetice, şi memele sunt construite pe baza unor pre-judecăţi, a unor meme existente deja în conştiinţa noastră. Dumnezeu vine cu pachetul său de idei, sedimentându-se în mintea noastră predispusă a gândi într-un anume fel conform configurării biologice de bază. Suntem vasali autoritarismului, ascultând de ceilalţi, deoarece ascultarea ne-a ajutat în vremea în care mintea noastră era lipsită de gândurile proprii, copii fiind. Tot atunci am înmagazinat anumite ritualuri, copiate (proces specific procesului memetic) de la ceilalţi în virtutea unor tradiţii "verficate" de antecesori. Dacă mai avem şi "norocul" unor trăiri speciale puse în cârca supranaturalului avem pachetul complet (revelaţie, autoritate, tradiţie) pentru a fi victime sigure ale virusului divin.
Această configurare face ca virusul Dumnezeu să fie uşor de copiat de mintea noastră, mai ales că este uşor de reprodus de celalţi şi de către noi. De altfel la noi ajung două tipuri de meme din zone diferite valoric: memele ce se copiază uşor (de exemplu un ritm muzical simplu şi repetitiv) şi memele ce înmagazinează imaginea corectă a realităţii, adică cele ce funcţionează indiferent dacă sunt uşor sau greu de copiat (exemplu: ideea corpurilor ce "cad" - gravitaţia). Din păcate doar ideile uşor de copiat sunt accesate de majoritatea populaţiei. Asta pentru că memele complexe, cum sunt teoriile ştiinţifice, sunt dificil de copiat şi înglobat în mintea noastră, având nevoie pentru asta de alte şi alte meme ce pun baza înţelegerii (nu putem pricepe teoria relativităţii, memă conformă cu realitatea, dacă nu avem bazele fizicii şi matematicii necesare pentru asta).
În consecinţă ideea Dumnezeu este o memă uşor de copiat, având predispoziţiile bio-culturale amintite anterior, deşi nu are nici un fel de dovadă a conformităţii sale cu realitatea. Tocmai datorită acestei eludări a dovezilor "Dumnezeu" este împachetat în alte şi alte meme justificatoare ce completează lipsa de informaţie reală: existenţa sufletului, a unei energii supranaturale, a precederii materiei de către conştiinţă etc. Întreaga configurare o putem numi ca fiind specifică "gândirii magice" antagonică "gândirii raţionale" bazate pe dovezi. Penuria de evidenţe din gândirea magică generează, datorită nevoii de a avea răspunsuri, noi şi noi virusuri informaţionale. Dar aceste răspunsuri vor fi tot de acelaşi tip: lipsite de dovezi dar facile copierii. Pe lângă asta " Dumnezeu" se împănează şi cu alte tipuri de meme ce-l protejează de eventuale destrămări: de exemplu "diavolizarea" celor ce susţin teoria ştiinţifică a evoluţiei (chiar dacă aceasta este conformă cu realitatea) deoarece contravine ideii că "omul este creaţia lui Dumnezeu" (care este o memă conexă). De altfel şi mema de "Diavol" este o memă conexă la cea de divinitate, fiind necesar a fi inventată şi reprodusă în scopul conservării virusului "Dumnezeu". Astfel Dumnezeu ajunge, prin memele sale conexe, să subjuge mintea adeptului, respingând alte idei chiar dacă acestea sunt conforme realităţii. Credinciosul proprovăduieşte ideea de divin doar în virtutea supravieţuirii acestei idei, făcând abstracţie de interesele sale şi ale altor oameni, confiscând abuziv morala şi evitând umanismul. Întrucât pachetul este completat de conceptul de jertfă, de martiraj pentru idee în sine, sinucigaşii religioşi (concreţi sau ideatici) sunt dispuşi la orice soluţii. De altfel cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul) proclamă ca scop final nu o existenţă mai bună pentru toţi oamenii ci o "împărăţie a lui Dumnezeu". Credinciosul, bolnavul de divinaţie, suferindul de automanipulare, se transformă într-un fanatic religios, în habotnicul opac la realitate şi subjugat intereselor virusului "Dumnezeu", refractar la evidenţele şi dovezile ce contravin supravieţuirii acestei "particule de informaţie culturală".
Doresc să vă aduc la cunoştinţă mulţumirile exprimate de "fenomenalii" elevi ai clasei a IX-a F de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna din Braşov, după întâlnirea de duminică, 2 iunie 2013. Alături de cele ale doamnei diriginte Andreea Bell, care, deşi nu vă cunoaşte personal, a avut numai cuvinte de laudă pentru dumneavoastră în urma portretizării pe care v-au făcut-o elevii săi. Sper ca seminţele democraţiei şi a răspunderii civice sădite în acea întâlnire să construiască adulţii responsabili de mâine, capabili să construiască o lume mai fericită şi mai împlinită decât a noastră.
Vă mulţumesc şi eu,
Cornel Creţu
Unul dintre cele mai importante drepturi estedreptul la informare corectă.
În urma acelei întâlniri precum şi a altor excursii, a discuţiilor particulare cu elevii clasei noastre şi nu numai, am ajuns la concluzia că orele de religie de tip confesional, aşa cum sunt ele acum, nu sunt un avantaj informaţional sau educaţional pentru tinerii noştri şi ei sunt conştienţi de asta. Indiferent cât de deschis ar fi profesorul de religie, deoarece religia este prezentată doctrinar, doar din punctul de vedere al unui anumit cult, nu se poate arăta bogăţia spirituală a omenirii şi nici diversitatea de opinii sau de atitudini faţă de divinitate şi sacralitate. Acest lucru este subliniat până şi de specialişti în pedagogie sau psihologie, inclusiv de profesori de religie valoroşi cum este doctorul în teologie Gabriel Memelis ce face o analiză pertinentă aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/11/un-profesor-de-religie-analizeaza-orele.html
Curiozitatea copiilor noştri nu a dispărut încă şi merită să fie satisfăcută.Am primit întrebări de tipul "Ce este budismul?" sau constatări de genul "La religie este plictisitor, orice comentariu de-al nostru este considerat afront" subliniind nevoia de a schimba ceva aici. Pentru copilul meu e simplu, conform legii poate fi scutit de religie şi asta s-a şi întâmplat, la dorinţa ei. Dar asta nu înseamnă că situaţia este benefică pentru ea (cu excepţia faptului că face o oră mai puţin) după cum nu este normal ca şcoala să genereze aceste situaţii de segregare. În consecinţă propun să iniţiem noi schimbarea, mai ales că se poate face asta. Mai multe detalii despre condiţia religiei în şcoală aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/religia-in-scoala-consideratii-juridice.html şi aici: http://profudereligie.blogspot.ro/2013/02/stop-indoctrinarii-religioase-in-scoli.html
Propunerea mea este de a solicita retragerea elevilor de la orele de religie confesională, lucru posibil legal, şi solicitarea de a introduce în programă, în schimb, oră de religie comparată şi de istorie a fenomenului religios, mai ales că profilul de ştiinţe sociale ar fi benefic completat de această materie. Mai jos cadrul legal ce permite retragerea de la orele de religie confesională: Legea nr. 1 din 10 ianuarie 2011 – Legea Educaţiei Naţionale: “Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. (2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”
Am convingerea că se poate asigura de către direcţiune un profesor competent pentru a susţine această materie, doar are la dispoziţie o vară întreagă pentru asta.
Freija lansează provocări:
"Dragii mei, astazi, că tot e luni și avem mintea odihnită, vă propun un exercițiu de imaginație:
Dacă v-ar chema NASA și v-ar spune: "Ne-am săturat de tine și vrem să pleci de pe planetă. Avem o planetă foarte asemănătoare cu pământul, e a ta, fă ce vrei cu ea.", ce ați face? Ce ați lua cu voi? Cum ați construi societatea, și cu cine? Cum ar arăta o lume făcută după chipul și asemănarea voastră?"
Mda. Interesant exerciţiul. Dar soluţiile colegilor de pe facebook sunt fie utopice, fie aiureli. Poate cel mai aproape de adevăr e Mefisto Mefisto ("Traim in cea mai buna din lumile posibile" ), restul, inclusiv eseul Freija Vanir, sunt fără fundament. Doar utopii. Bine, poate că utopii am considera şi "lumile" la care se lucrează concret, cum este programul de colonizare marţian. Sau acţiunile ecologice. Sau cele sociale, religioase, politice, culturale etc.
Ce frapează este intenţia, justificabilă şi de înţeles, de a construi o lume după chipul şi asemănarea noastră, o lume "perfectă". De ce este perfectă această iluzie? Deoarece această lume deja există, este imaginea pe care noi am construit-o, virtual, în creierul nostru, şi care reprezintă, mai mult sau mai puţin corect, realitatea la care avem acces . Doar că, virtuală fiind, o putem sintetiza fără asperităţile şi inconvenientele evidenţelor ce contrazic "perfecţiunea" dorită.
Aşa că Utopia devine, încet încet, scop.
Cum arată Utopia mea? Mai întâi că nu e perfectă, e perfectibilă. Va suferi, cu certitudine, de selecţie. Selecţie naturală. De evoluţie. Evoluţia creează soluţii mai bune decât cele iniţiale, chiar şi filosofic privind lucrurile.
Nu mă consider o configurare eficientă pentru a-mi pune în practică ideile aproape perfectibile, deci solicit din start mai multe lumi de probă, pentru a exersa înainte de a decide asupra anumitor soluţii. Un creator va genera o creaţie şi mai performantă în urma experienţei unei prime creaţii. Aşa că, Dumnezeu de sunt, tot voi realiza o a doua creaţie mai bună decât cea iniţială. De câte încercări am nevoie? Infinitul ar fi o valoare suficientă.
Pe de altă parte sunt leneş, doresc ca aceste lumi să-mi fie puse la dispoziţie deodată. Asta înseamnă că lumea respectivă de fapt are o mulţime de istorii, concomitent, doar cea evidenţiabilă, adică doar cea care funcţionează, urmând să devină soluţia. Pentru asta nici măcar nu trebuie să-mi bat capul cum să fie fiecare dintre ele. Având la dispoziţie un număr nelimitat de soluţii, toate desfăşurându-se concomitent, este iraţional să încerc o soluţie personală, subiectivă, când stau la dispoziţie nenumărate altele, poate mult mai bune decât cea pe care o gândesc eu. Aşa că şi aici rolul meu demiurgic este prea puţin necesar.
Ce este totuşi absolut necesar? Să vreau. Să doresc acestă lume. Şi pentru ca asta să se întâmple înseamnă că eu trebuie să exist. Vreau, deci exist. Se pare că umanismul este cheia tuturor utopiilor. Indiferent ce-o fi însemnând umanismul ăsta. Pentru că umanismul de azi nu este la fel cu cel de ieri. Şi cu certitudine nu va fi nici măcar pe departe asemănător cu cel de mâine. Cei ce consideră că sunt unele concepte general valabile, că anumite lucruri sunt veşnice, le dau o veste tristă, veşnicia nu există.
Iată ce spune un „anonim”: Nu exista incompatibilitate intre stiinta si religie. Stiinta explica legile pe care Dumnezeu le-a lasat ca aceasta lume materiala sa functioneze.
La o anumită situație există cel puțin un răspuns. În cazul în care răspunsul se rezumă la „acolo este Dumnezeu” putem spune că am găsit răspunsul universal, se potrivește oricărei întrebări. Numai că în baza acestui răspuns nu vom putea face predicții, nu putem să știm ce va urma (numai Dumnezeu știe).
Dar mai avem la îndemână un instrument, cunoașterea de tip științific. La o anumită situație corespunde un răspuns la care se pot face predicții, în baza acestuia putem genera un model al realității care chiar funcționează, culmea, fără a mai apela la soluția Dumnezeu. Aceste răspunsuri sunt supuse unei selecții riguroase, dacă ipotezele se confirmă, rezultatul poate fi luat în considerare și folosit. Dacă nu, acele ipoteze sunt date deoparte, sunt eliminate din ansamblul informațional ce construiește imaginea realității.
Încet încet, Dumnezeu a ajuns să mai conteze doar la limita cunoașterii noastre. Dar nu pentru că acolo este Dumnezeu însuși, ci pentru că nu suntem în stare să găsim alte răspunsuri, raționale și funcționale, libere de divinitate.
De fapt, la o întrebare cu privire la anumite lucruri greu de descifrat cu informațiile și tehnologia actuală, mi se pare mult mai de bun simț să răspunzi „nu știu” decât să fii infatuat în mod gratuit, emițând orgolioasa propoziție „Știu, e Dumnezeu”, mai ales că nu ai nici o dovadă care să-ți susțină afirmația.
Pentru a fi mai aproape de sensul gândirii tale încearcă un exercițiu: înlocuiește cuvântul Dumnezeu cu o altă noțiune, de exemplu Moș Crăciun. Să vezi că totul se potrivește la fel de perfect. Și dacă la limita cunoașterii tale este Moș Crăciun și nu Dumnezeu, dacă această permutare este posibilă, rezultă că Dumnezeu nu este altceva decât o noțiune lipsită de valoare, putând fi înlocuită cu orice fel de creație a imaginației noastre.
Cum apelăm la surogatul divin? Când facem asta? În orice moment? Atunci ne întoarcem la situația inițială, lucru dovedit nefuncțional. Doar când suntem depășiți? În acest caz persoanele ce au mai multă informație științifică înseamnă că au mai puțin Dumnezeu. Sau altfel spus, pe măsură ce cunoaștem mai multe în mod rațional, științific, cu atât mai mult ne îndepărtăm de Dumnezeu. Și atunci unde este Dumnezeu? Fiecare are o limită personală. Dacă fiecare pune divinitatea unde nu mai e în stare să pună informație științifică înseamnă că Dumnezeu e relativ, subiectiv, depinde de cum vede fiecare. În acest caz cel mai prezent Dumnezeu este în capul celor ce au cea mai puțină informație științifică. Vorba aia: „Fericiți cei săraci cu duhul.”
