În ce epocă ți-ar fi plăcut să trăiești?

Nu-mi fac iluzii, dar consider că pentru un individ de condiție medie ca mine perioada aceasta este cea mai bună din toate perioadele posibile pe care le-a avut Terra. Deci în niciun caz nu prefer un trecut. Prezentul este epoca cea mai favorabilă pentru specia umană, avem o explozie populațională care demonstrează asta: suntem peste șapte miliarde și cinci sute de milioane de indivizi, niciodată nu am fost atât de mulți. Ca termen de comparație toate celelalte primate mari (cimpanzeii, gorilele și urangutanii la un loc) sunt de 50.000 de ori mai puțini ca număr de indivizi.

Ca persoană obișnuită (nu am averi sau capacități fizice sau mintale peste medie) sunt surprins de evoluția pozitivă a calității vieții, fiind o tot mai bună și mai spectaculoasă evoluție. Un alt exemplu de eficacitate a speciei umane – o pandemie în trecut ucidea un mare număr de oameni și era stinsă în mod natural după ani și ani, uneori după generații. Acum avem „șansa” de a stopa o pandemie cu un agent patogen nou-nouț cu ajutorul unor vaccinuri în mai puțin de doi ani, plecând aproape de la zero.

O altă speranță este faptul că suntem singura specie ce știe că modifică mediul. Toate speciile modifică mediul prin simpla lor existență: nu am fi avut oxigen liber în apă și în atmosferă dacă nu ar fi existat bacteriile care au produs oxigenul ca reziduu pentru ele. Dar noi suntem singura specie care și știe asta. Lucru ce ar trebui să ne facă responsabili. Și ne face responsabili, am eu speranța.

De ce am speranțe? În anii de tinerețe descoperisem un studiu de prin anii 1970 al unor cercetători ce atrăgeau atenția cu privire la faptul că necesarul estimat de fotografie pentru anul 2050 ar fi fost atât de mare încât toată planeta ar fi fost distrusă pentru că tehnologia acelor vremi pentru efectuarea fotografiilor era cea fotochimică (film pe celuloid, transpus pe hârtie fotografică cu ajutorul acizilor și a bazelor toxice, apoi tipărirea lor în milioanele și miliardele de exemplare ale tuturor revistelor și ziarelor). Acum avem un consum de fotografie extraordinar, dar este digitală. Omenirea are soluții.

Trecutul în schimb este plin de războaie și boli, netehnologizat și riscant. Nu mureai de poluare cu metale grele dar mureai de ciumă. Sau te intoxicai cu metale grele dar nu știai asta. Chiar dacă tehnologiile salvatoare vor fi apanajul inițial (ca întodeauna) al celor puternici sau bogați, timpul va democratiza aceste tehnologii. Cunoașterea științifică, precum și valorile acesteia, vor fi democratizate deoarece inteligența colectivă întotdeauna este superioară oricărei inteligențe individuale, oricât de performantă ar fi aceasta.

Tot din acest motiv consider că viitorul simbiozei dintre inteligența umană biologică și cea artificială este un beneficiu pentru omenire, chiar dacă viitoarea omenire nu va mai arăta ca cea actuală. De altfel omenirea, respectiv specia Homo sapiens, este născută în eonul tehnologiei, fiind de la nașterea sa augmentată, inițial cu focul ce a permis o mai bună și sănătoasă alimentație ce a dus la premisele unui creier mai masiv și mai performant.

Socialul a făcut restul: etica, împărtășirea cunoașterii, performanța colectivă. Față de celelalte viețuitoare care și-au finisat zestrea biologică prin selecție naturală, noi ne-am folosit, încă dinaintea configurării omului actual, de o selecție artificială, „ne-am dresat” în a utiliza tehnologii în locul unui stomac mai mare, gheare și colți, blană și sistem imunitar. Am suferit și de o domesticire reciprocă împreună cu plantele și animalele ce ne-au favorizat dezvoltarea atfel încât nu știm cu adevărat dacă, de exemplu, noi am domesticit lupul pentru a ne folosi de el sau o rasă de lupi ne-a domesticit pe noi pentru a-i îngriji și a evolua în multitudinea de rase ale câinelui actual.

Cam în același mod se va manifesta și simbioza om-tehnologie pe viitor. Poate că interesul tehnologiei (ca replicator ce este, asemănător codului genetic ce construiește mașini de replicare a lui, respectiv ființele vii, tehnomema este replicatorul capabil să construiască mașinării de replicat tehnomeme) e să se folosească de specia umană în aceeași măsură în care și omenirea se folosește de tehnologie.

Din acest punct de vedere este irelevant pentru omul mediu, obișnuit, ca mine, dacă înțelege sau nu, dacă acceptă sau nu, această simbioză, deoarece ea se va înfăptui oricum.

Chiar și scepticii sau potrivnicii pe baze ideologice folosesc tot tehnologia pentru a-și arăta scepticismul și împotrivirea.

Beneficiile vor surmonta întodeauna reticențele.

Resistance is futile.

Este posibilă apariția conștiinței de sine în cadrul inteligenței artificiale? Probabil. Mulți se tem de o asemenea situație. Eu nu. De ce? Asta va fi un avantaj inclusiv pentru specia umană deoarece conștiința de sine are un atribut insurmontabil specific traiului social: empatia.

Sunt și alte animale ce posedă conștiință de sine: elefanții și cetaceele, ciorile și cimpanzeii. Dar toate sunt animale sociale, adică trăiesc în grupuri în care empatia joacă un rol esențial atât pentru traiul în comun cât și pentru a deduce sinele de alte personalități cu intenționalitate din mediu.

Așadar o eventuală conștiină de sine a unei inteligențe artificiale va trebui în primul rând să deprindă tactica empatiei. E foarte posibil ca o inteligență artificială conștientă de sine să fie mai etică decât mulți din semenii noștri.

Pentru că ea va cunoaște de unde provine față de conștiința de sine umană, rezultat al selecției naturale.

DA, MI-AR PLĂCEA SĂ TRĂIESC ÎN VIITOR, ORICÂT AR FI DE ÎNDEPĂRTAT, DAR MI-AR PĂREA TARE RĂU DE FIECARE MOMENT DIN PREZENTUL IMEDIAT PE CARE L-AȘ PIERDE, CHIAR DACĂ ACESTA POATE FI PE MOMENT ȘI CU SUFERINȚE.

TRĂIM TIMPURI MEMORABILE!

Interviu publicat aici: https://greatnews.ro/am-vorbit-cu-9-romani-care-mi-au-povestit-de-ce-le-ar-fi-placut-sa-traiasca-in-alte-epoci/

Preoţii sunt violenţi? De ce nu.

O întrebare şuchie, dar pertinentă, venită de la un prieten etolog, Dorian Furtună - Agresivitatea masculină. De ce bărbaţii sunt mai violenţi?:
"Aţi cunoscut popi agresivi? Sau credeţi că statutul lor social îi face paşnici?
Eu am avut altercaţii verbale (doar verbale, spre norocul lui), cu un popă care a devenit foarte agresiv din cauză că i-am pus la îndoială nişte vorbe de-ale lui."

Bun articolul.
Poate că merită şi o abordare metabolică. Faptul că evoluţia a determinat un comportament specific ce duce la un alt tip de hrană şi implicit la o altă configurare hormonală (ca la albine) lucru ce duce la declanşarea tipurilor aplecate spre violenţă de dezvoltare individuală. Dacă nu ai apucat te invit să citeşti cartea "Civilizaţia Foametei" de Amalia Gabriela Diaconeasa ce prezintă foarte argumentat rolul metabolismului în procesul evolutiv.

Cât despre popi trebuie să subliniem, tot evolutiv privind, rolul comportamentului violent în construcţia şi victoria diferitelor religii. Masculii, chiar dacă nu au propagat fondul genetic propriu (conducătorii bisericii sunt celibatari), au favorizat propagarea acelui fond genetic ce-i predispuneau pe cei apţi de violenţă să se erijeze în funcţii de putere, cum sunt şi cele de guru religios. Altfel spus nu genele i-au selectat pe preoţi, ci memele. Mai exact memele au profitat de competitivitatea şi violenţa crescută a masculilor, poziţionându-i în poziţii de putere pe cei mai "răi". Selectarea preoţilor şi a conducătorilor acestora se face după tipicuri speciale, strict ierarhizate, în care indivizii sunt acerb controlaţi pentru a deveni, pe de o parte destul de obedienţi şi supuşi memei religioase, iar pe de altă parte extrem de violenţi cu cei ce contestă valoarea acesteia. Era clar că mema religie nu va căuta să construiască acest tip de comportament de la zero, pe un fond feminin, ci va profita de ceea ce are la îndemână mai aproape de forma optimă de înmulţire, deja existenta predispoziţie spre violenţă a bărbaţilor. De asta, de altfel, religiile organizate, structurate patriarhal, sunt şi cele mai violente şi criminale dar şi cele mai prozelitiste şi puternice.

Un exemplu foarte bun este apariţia creştinismului, mai exact transformarea gnosticismului (cu influenţe pacifiste şi egalitariene budiste - de asta a şi prins) în Biserică Creştină. Iisus a dat de înţeles că toţi (inclusiv femeile, sclavii, cei de altă naţie, outsiderii etc.) au posibilitatea de mântuire, de o viaţă, chiar şi iluzorie, mai bună. De altfel acesta este şi motivul pentru care în jurul ucenicilor s-au adunat multe femei, probabil sponsori ai noului cult, deşi în mod direct acestea nu participau la activitate sau nu aveau cuvânt în faţa bărbaţilor. Este binecunoscută, de altfel, atitudinea misogină a lui Petru:
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3.1 "Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri,"; 5. "Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor,".
Cu toate acestea cea care a susţinut, sau căreia i s-a pus în cârcă că a susţinut, că Iisus a înviat a fost o femeie, Maria Magdalena: Hristos a înviat. Adevărat a înviat?. Dar numai după ce Petru "a dat verde" şi a îmbrăţişat ideea, devenind noul conducător al cultului. Abia atunci s-a trecut la episodul 2 de propagare a noului crez, prin instrumente de manipulare specifice şi uşor de probat în prezent: Cum a înviat... şi s-a înăţat Iisus.

În timp acest comportament religios, mema ca atare, a produs condiţii de selecţie a femeilor cât mai obediente (de asta de altfel ele sunt şi cele mai credincioase, statistic vorbind) şi a bărbaţilor cât mai obedienţi faţă de ideile creştine dar şi violenţi în a le promova, propaga şi conserva. Într-un fel femeile au fost doar o audienţă captivă, un mediu propice de dezvoltare a criminalei religii, păcălite de promisiunea unei mântuiri post mortem. Alternativa, de altfel, era moartea. Sper că vă mai amintiţi execuţiile sumare a femeilor ce nu acceptau să mai fie supuse bărbatului sau preotului lor: condamnarea ca vrăjitoare şi arderea pe rug. Astfel chiar femeile pregăteau condiţiile prin care predispoziţia spre violenţă a bărbaţilor să fie stimulată pozitiv, crescând în spiritul respectiv copii, victime ale unui bias: de ce erau mai chinuite de misoginismul creştin de aia deveneau mai creştine (Sindromul Stockholm)

Noile religii - ateismul VII

Ateismul ca dogmă, ateismul credinţă, este la fel de defect ca orice dogmă religioasă. Şi a fost utilizat de regimurile comuniste ca suport pentru a-şi impune propria lor ideologie.
Ateismul credinţă nu este ateism deoarece contrazice tocmai ideea de bază, scepticismul. Ateul este sceptic faţă de afirmaţia că divinitatea există dar oferă posibilitatea de a accepta dovezi care să-i contrazică scepticismul pe când credinciosul ateu (care este de fapt un credincios) nu este sceptic, este dogmatic, considerând, ca orice credincios, că nu se poate înşela.
Şi o analiză: Este ateismul dogmatic?!

Îndoiala arată că gândeşti

Eu consider că mă pot înşela, că pot greşi. De asta cer dovezi. Bănuiesc că şi alţii se pot înşela sau pot greşi.
Este interesant că exact oamenii care nu au nevoie de dovezi pentru a crede sunt cei ce consideră că nu se înşală în credinţa lor. Cum, Doamne iartă-mă, de sunt aşa de siguri pe ei? Să fie pentru că nu funcţionează mintea lor ci doctrina cu care au fost infestaţi? Posibil...

Istoria...

Avem câteva întrebări fundamentale:
- Cine suntem noi, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
- Ce este această lume şi cum este alcătuită?
- Putem descoperi trecutul şi calcula viitorul?
Istoria încercărilor de a răspunde la aceste întrebări este istoria ştiinţei.
Istoria îmbrăţişării răspunsurilor false, fără dovezi şi uneori chiar împotriva lor este istoria religiilor.

(credit: https://www.facebook.com/HumanOdyssey/photos/a.193886297403628.41593.178971832228408/426297290829193/?type=1&stream_ref=10)

Să aflăm împreună de unde venim...

Asociatia Secular-Umanistă din România, adică ASUR, a hotărât să sprijine lansarea cărţii „Cosmos”, cea mai populară operă a scriitorului Carl Sagan. În prezent, cartea este în lucru la Editura Herald.

”Cosmos” este una dintre cele mai bine vândute cărţi dedicate ştiinţei din toate timpurile. Folosind o proză clară, Sagan ne dezvăluie o lume albastră, asemănătoare unei pietre preţioase, locuită de o formă de viaţă care abia începe să-şi descopere propria identitate şi să se aventureze în marele ocean al spaţiului. Cu o nouă introducere scrisă de colaboratoarea lui Sagan, Ann Druyan, ilustraţii color şi un nou Cuvânt înainte de astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, ”Cosmos” retrasează cei 14 miliarde de ani de evoluţie cosmică şi explorează subiecte precum originea vieţii, creierul uman, hieroglifele egiptene, misiunile spaţiale, moartea Soarelui, evoluţia galaxiilor şi, totodata, forţele şi indivizii care au contribuit la naşterea ştiintei moderne.

„Cosmos” este fără îndoială una dintre cele mai influente cărţi de popularizare a ştiinţei care a stârnit publicului larg interesul şi pasiunea pentru astronomie timp de mai bine de trei decenii... iar acum urmează a fi tradusă şi în limba română. Însă avem nevoie de sprijinul vostru!

Cartea se află deja în lucru la Editura Herald. La data lansării acestui proiect, cartea a fost tradusă în proporţie de 70%. Dorim să o publicăm în limba română în luna mai. Puteţi participa la finanţarea proiectului accesând link-ul http://www.we-are-here.ro/p/cosmos-carl-sagan.

Înainte de naşterea Universului...

Bun, şi dacă Dumnezeu, Zeus, Allah etc. au creat Universul, se pune întrebarea: Ce au făcut ei înainte de a crea universul? Şi cum le-a venit ideea să creeze universul în momentul t_0 şi nu în momentul t_1? Nu ştiu, ideea unui Univers creat şi care nu a existat dintotdeauna mi se pare la fel de aberantă precum toate religiile.

Universul nu a existat dintotdeauna pentru că "dintotdeauna" nu există. Pur şi simplu timpul şi spaţiul există de doar 13,8 miliarde de ani. Indiferent cât de mult am dori sau am încerca nu vom ajunge "înainte" de bigbang deoarece nu există acest "înainte".

Big Bang-ul nu este un moment de apariţie a Universului, ci de trecere a acestuia dintr-o stare în alta, fenomen care se poate repeta.

Ceea ce prezinţi tu este o supoziţie fără fundament evidenţiabil, datorată "simţului comun" care ne spune că "prezentul" urmează după un "trecut". Problema acestei percepţii este că noi trăim într-un spaţiu-timp nici prea-prea, nici foarte-foarte. Din acest motiv ni se pare că spaţiul este oarecum rigid de "drept" şi timpul este succesiunea în care cauza precede efectul întotdeauna. Aici e problema!
În realitate, la dimensiuni macro şi micro "universale", spaţiu-timpul este deformabil în funcţie de viteză şi gravitaţie iar timpul poate, dacă nu curge invers, cel puţin să se oprească.
Din păcate limbajul uman s-a dezvoltat tot în acest "spaţiu-timp comun", aşa că încă nu există cuvinte care să elimine "timpul" din substanţa lor. Din acest motiv vorbim despre "începutul" universului, având subdusă ideea defectă a unui "înainte de început". Acest "înainte de început" nu există, este un nonsens din punct de vedere fizic, este ca şi cum ai spune că "dincolo" de Polul Nord este un punct şi mai la nord. Nu este. Toate punctele din altă poziţie faţă de Polul Nord sunt mai la sud.
Ideea cu adevărat măreaţă este că pe o sferă oricare dintre puncte poate fi considerat ca fiind Polul Nord. Astfel putem avea Multiversul, în care toate soluţiile (punctele de pe sferă) sunt pasibile a fi Polul Nord, dar noi, "obligaţi să ne strecurăm" printre celelalte universuri, percepem doar parametri universului nostru în care "Polul Nord" este autodevenirea sa de acum 13,8 miliarde de ani. Cu toate acestea, măsurându-ne universul, descoperim că acesta nu este cum ne-am aşteptat, cu un spaţiu-timp infinit, deşi ne vine greu să acceptăm şi să înţelegem asta.
Este exact aceeaşi situaţie pe care au avut-o strămoşii noştri în a înţelege că pământul este o planetă sferică. În acea perioadă pământul pentru ei părea plat, existând un singur drum care leagă în cel mai scurt timp două puncte: linia dreaptă. Este exact acelaşi lucru. Abia când au reuşit să străbată distanţe imense au observat că pot ajunge în acelaşi punct, în acelaţi timp, folosind trasee diferite deşi toate erau în linie "dreaptă". De ce? Pentru că ei de fapt nu se deplasau pe un plan, ci pe suprafaţa unei sfere, şi foloseau de fapt "meridiane" diferite.
Acum suntem ameninţaţi de conflictul în escaladă dintre SUA şi Rusia. La prima vedere, obişnuiţi cu harta de la meteo, credem că un eventual atac aerian se va desfăşura pe deasupra Europei. Fals! Cel mai scurt drum între Rusia şi SUA este pe la Polul Nord.

Salut cu această ocazie Colegiul Naţional Andrei Şaguna, gazdă a ediţiei a XII-a a Olimpiadei Naţionale de Astronomie şi Astrofizică, Braşov, 11 aprilie 2014, şi urez succes participanţilor.

Duel creaţionism - evoluţie

- Mamă, care e diferenţa între evoluţionism şi creaţionism?
- Vezi tu blocul în care noi locuim? Ei bine, draga mea, evoluţionismul spune că, cu mult timp în urmă a aparut o coliba, care a evoluat, a devenit o căsuţă, apoi o casă, o vilă până a ajuns un bloc cu multe etaje. Creaţionismul spune că acest bloc a fost construit de o firmă cu ceva ani în urmă.
- Şi mai există oameni care mai cred în evolutie, acum când ştiinţa e atât de dezvoltată?
- Încă mai sunt.

- Tată, care este diferenţa dintre creaţionism şi evoluţionism?
- Vezi tu obiectul acesta complex, cum este un ceas? Este clar că un obiect şi mai complex, ceasornicarul, l-a făcut. El nu poate apare din întâmplare.
- Şi pe ceasornicar, care este un obiect şi mai complex decât ceasul, odată ce a putut să-l facă, cine l-a făcut?
- Evoluţioniştii consideră că acest ceasornicar este de fapt urmaşul unui lung şir de ceasornicari, fiecare mai bun decât cel de dinainte, şi prin asta selectaţi doar cei mai buni. Este atât de lung şirul de ceasornicari încât, de fapt, primii ceasornicari nici măcar nu făceau ceasuri, adică nici nu erau ceasornicari. Astfel avem ceasornicari pricepuţi, chiar ceasornicari de ceasuri electronice, dar avem şi constructori de blocuri, ba unii sunt constructori doar de bordeie, nefiind în stare de ceva mai complex. Datorită selecţiei naturale apare bogăţia diferitelor meserii şi aptitudini. Atâta doar că unii produc şi vând lucruri folositoare în timp ce alţii sunt paraziţi, profitând de credulitatea altora.
- Am înţeles cum e cu evoluţia, dar creaţionismul ce spune?
- Creaţionismul spune că pe ceasornicar l-a făcut Dumnezeu.
- Înseamnă că Dumnezeu este un obiect şi mai complex decât ceasornicarul, care este foarte complex. Asta înseamnă că şi pe el l-a făcut cineva, mult mai complex decât Dumnezeu, doar nu putea să apară din întâmplare. Pe Dumnezeu cine la făcut?
- Dumnezeu nu există în realitate. Este doar o invenţie a paraziţilor de care ţi-am amintit mai sus pentru ca ei să explice de ce există ceasornicar.

Ai tu dovezi că nu există Dumnezeu? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Dumnezeu. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Dumnezeu, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Dumnezeu?

Ai tu dovezi că nu există Moş Crăciun? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Moş Crăciun. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Moş Crăciun, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Moş Crăciun?

Ai tu dovezi că nu există Zâna Măseluţă, Iepuraşul de Paşti, Monstrul din Spaghete, Făt Frumos sau Inorogul Roz?
Ai tu dovezi că nu există miile de zei inventaţi de oameni în decursul istoriei lor?

De ce ar exista zeul tău, fie el şi "Dumne"zeu? Pentru că e al tău?
Câtă infatuare...

Noile religii - ateismul VI

Homo religiosus nu se leagă intinsec de o divinitate sau de ideea de sacru, ci de ritualizarea existenţei sale.

Şi homo religiosus suntem toţi, atei şi teişti deopotrivă, fie că ne dăm sau nu seama de asta. Pentru că nevoia de ritual este "genetică", ca şi cum ar exista o genă care ne face să acceptăm şi să practicăm un anumit comportament. Comportamentele sunt avantajoase, ne oferă posibilitatea de a acţiona cu şanse pozitive fără a trece prin cheltuitorul efort de a aduna dovezi şi a gândi fiecare etapă. Iar comportamentele structurate devin ritualuri. Ateii nu fac excepţii, dimpotrivă.

De curând comunitatea vocală a ateilor şi agnosticilor de prin România a primit o lovitură ce i-a pus într-o poziţie de vulnerabilitate: a dispărut principala platformă de comunicare - grupul Atei & Agnostici Români de pe Facebook. Şi ca orice homo sapiens religiosus au început să caute răspunsuri, iar dacă acestea nu existau, le inventau. Vina nu este una capitală, face parte din natura umană, numai că natura umană nu este construită pentru a fi raţional pură ci pentru a supravieţui în mediul naturii sălbatice. A fost prea puţin timp pentru evoluţie ca structura predispusă spre a accepta manipularea să fie dizolvată, să devenim cu adevărat logici. Poate nu vom deveni niciodată aşa, nu mai sunt motive pentru ca evoluţia noastră să continue.

Dar nu despre asta e vorba ci despre "zestrea religioasă" a ateilor.
Prima reacţie a fost cea de perplexitate, de parcă regulile existenţei în mediul respectiv, călduţ şi rotund delimitat, sunt imuabile şi eterne. Fals. Acest concept este de sorginte religioasă şi toţi îl avem până în momentul în care conştientizăm finalitatea, moartea. Iar asta, conştientizarea finalităţii, duce la următoarele luări de poziţie, tot cu specific manipulant şi de sorginte religioasă: trebuie găsit vinovatul şi pedepsit.
Este vital ca vina să nu fie a ta sau a colegului în ale dogmei ci a străinului, a celui altfel, a duşmanului. Şi au fost identificaţi câţiva. Cu doi am vorbit atunci, erau speriaţi şi au retractat orice implicare, de altfel unul dintre ei nu mai este de găsit pe facebook. Nici nu contează dacă aveau sau nu vreo vină, importantă e ideea care a încolţit în mintea celor ce se cred raţionali: Să-i linşăm! Defectuoasă gândirea de tip "cine nu e cu noi e împotriva noastră".

A doua reacţie este de prevenire a unor viitoare derapări, de sistematizare ritualică. I-am îndepărtat pe duşmanii din exterior, acum să-i îndepărtăm şi pe cei din interior. Iată ce zice cineva: Deși e grup închis, cumva, printre noi, s-au strecurat niscaiva habotnici. Foarte sigur se află aici doar pentru a raporta.
Deoarece orice creștin care se respectă nu va blasfemia în vecii vecilor numele sfintei fantome în care crede, propun administratorilor să ceară din partea membrilor o "dovadă de necredință". Orice blasfemie e acceptată ca tichet de intrare.
Binenţeles că aceste manifestări sunt extremele, colegul de mai sus a fost luat la mişto de mulţi, dar predispoziţia pe care o avem de a folosi scurtăturile în loc să evaluăm fiecare caz în parte ne predispune la sistematizarea acestor scurtături. Iar sistematizarea ritualurilor este ... religie.

Acum comunitatea de atei se recompune. Coagularea va avea noi valenţe, pe principiul "ce nu te ucide te face mai puternic". La mai mare! Şi "la mai raţional", dacă se poate...

Noile religii - ateismul
Noile religii - ateismul II
Noile religii - ateismul III
Noile religii - ateismul IV
Noile religii - ateismul V
Noile religii - ateismul VII

Biblia - geneză şi metamorfoză X

O întrebare ce pare pertinentă: Cine a nascut Scriptura? Biserica a nascut Scriptura sau Scriptura a nascut Biserica?

Depinde de scriptură. Bazele scripturilor creştine sunt ancestrale şi provin din Thora ebraică. Acesta este o culegere de texte copiate de evreii monoteişti din mitologiile mesopotamiene şi egiptene, întreţesută cu istorii proprii transmise oral. Au fost notate după cucerirea regatului iudeu de către perşi, care au adus scrierea modernă (sec VI ien). Peste acestea s-au aşternut poveştile gnostice şi istorisirile primilor creştini despre idolul lor, Iisus. Începând cu Conciliul de la Niceea (325 en) se configurează structura actuală, aceasta suferind nenumărate modificări, fie datorită copierilor sau a traducerilor, fie influenţelor diferiţilor preoţi, mitropoliţi, patriarhi sau papi. În spaţiul românesc Scriptura soseşte pe filieră slavă, sub influenţa Ţaratului Bulgar şi ocrotită de Imperiul Otoman ce controla Bizanţul. În română apare prima traducere - Tetraevanghelul (1561) - tipărită de Coresi la Braşov în ciuda Bisericii Ortodoxe, pe vremea aceea Mitropolia Ungrovlahiei, vasală grecilor ca structură şi slavilor ca limbă şi grafie. Abia în 1982 patriarhul Teoctist acceptă, de exemplu, modificarea "cuvântului sfânt", precizând că duhul domnului se plimba peste "rotundul" pământului, deşi cuvântul original era peste "întinderea" pământului, în intenţia de a ajusta Biblia la descoperirile ştiinţifice (în scripturi pământul e plat). Protestanţii şi neoprotestanţii foloseau de mult o versiune mai revoluţionară, traducerea Cornilescu, încă din 1921.

Se pare că Biserica a născut Scriptura. Mai exact capii Bisericii.Şi câte biserici atâtea scripturi.

Biblia - geneză şi metamorfoză
Biblia - geneză şi metamorfoză II
Biblia - geneză şi metamorfoză III
Biblia - geneză şi metamorfoză IV
Biblia - geneză şi metamorfoză V
Biblia - geneză şi metamorfoză VI
Biblia - geneză şi metamorfoză VII
Biblia - geneză şi metamorfoză VIII
Biblia - geneză şi metamorfoză IX

Ioan Botezătorul - adevăratul genitor al creştinismului

Iisus ca Hristos este un portret al eroului, este o imagine, este ideea de "mesia". Este o memă. Ca portret este universal deoarece nevoia de model este universală. Iar ca formă este adunat de prin toate religiile. Asta l-a întărit odată ce a suferit nenumărate transformări, specifice oricărui lucru ce evoluează, păstrând ceea ce avea valoare pentru a se conserva (invierea, provenienţa magic-miraculoasă) şi eliminând ceea ce aducea prejudicii multiplicării sale (analfabetismul, latura umană, faptul că avea el însuşi un idol  - pe Ioan Botezătorul). Memei "mesia" sau "hristos" nu-i pasă de adepţi sau de oameni în general odată ce este doar un concept. Ea tinde a se copia în minţile umane odată ce este o necesitate pentru oameni: un model ce poate fi urmat, chiar dacă este defect, este mai eficient decât lipsa oricărui model. Din acest motiv ideea de erou a apărut de nenumărate ori şi a fost cu uşurinţă copiată şi îmbunătăţită. Am putea spune că ideea de mesia are o intenţie, un scop singular, inconştient, dar urmărit cu asiduitate: de a se multiplica cu orice costuri. Inclusiv umane. Puţin îi pasă unei meme de gazdele sale dacă distrugerea lor o va face să se multiplice mai performant decât supravieţuirea lor. De asta religiile jertfelnice (creştinismul şi islamul) au avut o expansiune fulminantă: au avut o "reţetă" cinică dar eficientă.

Dacă ne referim strict la mesia de tip creştin, la "motivul" pentru care cultul creştin al eroului este o religie câştigătoare, un comportament învingător, este şi pentru că a profitat de locul şi momentul potrivit pentru a se desfăşura: ideile gnostice de provenienţă budistă şi jainistă au avut trecere la câteva secte iudaice al căror exponent este Ioan Botezătorul. Acesta a pus bazele filosofiei creştine şi a declanşat schimbarea de paradigmă. Deşi a pierdut locul de frunte datorită decapitării, fiind imposibilă o înviere credibilă. Iisus a profitat de situaţie (involuntar, binenţeles, e vorba despre mema "Iisus Hristos") cocoţându-se pe piedestalul pregătit de Ioan.

Dumnezeu - rezultat al evoluției memetice

Articolul se leagă de cel anterior, în sensul că trebuie aflat în prealabil de ce Dumnezeu este o memă și cum funcționează replicarea memetică.
Dar cum viața o ia înaintea gândirii mele limitate, provocarea a venit din spațiul multifuncțional al facebook-ului, de aici: „poate Dumnezeu sa faca o piatra atat de grea incat sa nu poata sa o miste/ridice?”
Un frumos răspuns îl dă Avram A Nitu: Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă puterea de a face tot ce e intrinsec posibil, nu de a face intrinsec-imposibilul. Lui Dumnezeu îi poţi atribui miracole, dar nu şi lucruri fără noimă. Asta nu înseamnă o limitare a puterii sale. Spunînd „Dumnezeu îi poate da făpturii liber-arbitru şi în acelaşi timp îi poate refuza liberul-arbitru”, n-ai reuşit să spui nimic despre Dumnezeu; combinaţiile de cuvinte fără sens nu capătă dintr-o dată înţeles doar fiindcă aşezăm înaintea lor cele două cuvinte „Dumnezeu poate”. Rămîne adevărat că toate lucrurile îi stau în putinţă lui Dumnezeu: imposibilităţile intrinseci nu sunt lucruri, ci non-entităţi. Nu-i stă în putere lui Dumnezeu mai mult decît celei mai slabe dintre creaturile Sale să ducă la îndeplinire deodată două alternative ce se exclud reciproc; nu fiindcă puterea Sa ar întîlni un obstacol, ci fiindcă lucrul lipsit de noimă rămîne lipsit de noimă, chiar atunci cînd i-l atribuim lui Dumnezeu.
Bună pledoaria!

Iată și răspunsul meu:
Dacă Dumnezeu se supune reglementărilor raționale, a acțiunilor cu sens, atunci ar fi trebuit și să-și recunoască limitele și să-l reconstruiască pe Adam. Nu de alta, dar acesta a ieșit cam greșit, odată ce a căzut în păcat. În plus, întotdeauna un bun creator va face o a doua creație mult mai performantă decât prima, având la îndemână experiența câștigată. De ce nu a făcut asta? Pentru că mitul Dumnezeu nu a trebuit, la nașterea sa, să rezolve aceste tipuri de raționamente. Aceste raționamente au apărut abia când umanitatea și-a dat seama că Dumnezeu este unul dintre mituri, exact ca și Zeus, Zarathustra, Zamolxis sau Quetzalquatl.

Și totuși, poate Dumnezeu să construiască o piatră pe care nici el însuși să n-o poată ridica?
Răspunsul este DA!!!
Dar nu dacă este Dumnezeu ca imobila și dogmatica idee a unei divinități „perfecte” ci dacă este una dintre cele mai fascinante și extraordinare situații naturale, dacă este viu, dacă se reproduce și se supune prin simpla sa existență legilor naturii, de selecție, adică dacă evoluează, ca o specie. Dacă este „perfectibil” și nu perfect.
Atunci ar putea să construiască o piatră pe care nici el nu o poate ridica în acel moment, dar va putea, cu siguranță, să evolueze pentru a ridica piatra, în viiitor.

În ultimă instanță chiar asta s-a întâmplat. Imaginea divinității, care este o memă, se supune legilor selecției în mediul cultural conform unor mecanisme asemănătoare celor la care sunt supuse genele în mediul bio-chimic. Această memă trebuie, pentru a supraviețui și a se multiplica eficient, să se învelească, să se întovărășească cu alte meme, cu alte idei, pentru a construi o structură complexă și ușor de mimat. (Memele în sine nu au voință proprie, ideile nu au conștiință, doar că acele idei ce se coagulează cu altele compatibile și capabile a se copia eficient supraviețuiesc, celelalte dispar. Este aceeași situație ca în cazul genelor.) Trebuie și să găsească structurile materiale de transmitere și revelare eficiente și destul de funcționale pentru o bună copiere cu șanse de supraviețuire. Din acest motiv Dumnezeul iudaic, al Genezei, absurd, egoist, ranchiunos și violent, devine în timp Dumnezeul creștin, recalibrat, mai altruist, mai rațional și chiar uman în a găsi soluții morale. Pentru asta a fost nevoie nu numai de o nouă paradigmă, de un Ioan Botezătorul, Isus și Maria-Magdalena, dar a fost nevoie și de noi structuri, de capsule sociale conforme noii idei, de Biserică. A avut nevoie de un Toma de Aquino, Martin Luther, Jan Hus și nenumărați alții. Asta nu înseamnă, ca și în cadrul ființelor vii, că vechea specie s-a transformat pe de-antregul în noua specie. Doar că aceasta a evoluat separat, în alt sens, iudaismul existând în continuare, precum și rudimentarele biserici conservatoare, fiecare cu Dumnezeul ei, deși susțin că ar fi unul și același. Binențeles că sunt și Dumnezei dispăruți, exact cum sunt și specii de viețuitoare dispărute: religiile arhaice, păgâne, ale aborigenilor, ucise de noile idei cu aceeași ardoare cu care erau uciși și purtătorii lor. De obicei spargerea paradigmelor se lasă cu victime.

Acum cunoașterea umană, și prin asta imaginea întregii existențe, suferă de o evoluție mult mai rapidă datorită științei decât ceea ce pot întreprinde exegeții religiei. O schimbare radicală îi prinde nepregătiți atât pe simpli enoriași cât și pe inițiați. Nu mai vorbesc de capii bisericii, complet vasali ideilor statice despre divinitate. De înțeles atitudinea lor odată ce au ajuns acolo datorită vechilor structuri și idei. Un alt Dumnezeu mai „perfectibil”, dinamic, conform noilor paradigme filosofice, nu poate veni decât cu o nouă religie, cu o nouă structură socială. Nu ajunge doar ideea în sine, indiferent cât de apetisantă ar fi ea, este necesară o nouă „biserică”...
Numai că viteza pe care o are cunoașterea științifică doboară orice tendință de coagulare a unei viziuni conforme cu aceasta. Nu apucă filosofii să pună întrebările necesar a fi dezbătute la un moment dat că știința are deja nu numai răspunsurile ci și noi orizonturi de cercetat.
Dumnezeul perfect nu are sens pentru că sensul în sine este reinventat.
De fapt Dumnezeu, ca reper, este perimat, ineficient, anchilozat.
Dumnezeu e mort.

Dumnezeu este o ipoteză ineficientă. Și periculoasă.

Ideea de Dumnezeu ca entitate divină, primordială, conştientă, cu voinţă proprie şi scop, este un virus. Un virus cultural. O idee ce înrobește unele mințile în folosul propriu. Chiar cu prețul distrugerii celor pe care i-a infestat. Ideii Dumnezeu puțin îi pasă de oameni, singura sa „grijă” este de a se copia în creierele altora, de a supraviețui în această lume a ideilor, în mediul cultural. Asta nu este o conduită specifică memei Dumnezeu, toate memele au această aptitudine. Sunte „egoiste”.

O memă nu trăiește singură printre celelalte idei, nu este perfect delimitată de restul conceptelor și nu este perfect identificabilă. Într-un creier nu poate exista o singură memă, o singură idee. Acestea vin în pachete complementare, interconectate. La fel ca şi genele ce declanşează în fenotip anumite însuşiri, blocând alte lanţuri genetice, şi memele sunt construite pe baza unor pre-judecăţi, a unor meme existente deja în conştiinţa noastră. Dumnezeu vine cu pachetul său de idei, sedimentându-se în mintea noastră predispusă a gândi într-un anume fel conform configurării biologice de bază. Suntem vasali autoritarismului, ascultând de ceilalţi, deoarece ascultarea ne-a ajutat în vremea în care mintea noastră era lipsită de gândurile proprii, copii fiind. Tot atunci am înmagazinat anumite ritualuri, copiate (proces specific procesului memetic) de la ceilalţi în virtutea unor tradiţii "verficate" de antecesori. Dacă mai avem şi "norocul" unor trăiri speciale puse în cârca supranaturalului avem pachetul complet (revelaţie, autoritate, tradiţie) pentru a fi victime sigure ale virusului divin.

Această configurare face ca virusul Dumnezeu să fie uşor de copiat de mintea noastră, mai ales că este uşor de reprodus de celalţi şi de către noi. De altfel la noi ajung două tipuri de meme din zone diferite valoric: memele ce se copiază uşor (de exemplu un ritm muzical simplu şi repetitiv) şi memele ce înmagazinează imaginea corectă a realităţii, adică cele ce funcţionează indiferent dacă sunt uşor sau greu de copiat (exemplu: ideea corpurilor ce "cad" - gravitaţia). Din păcate doar ideile uşor de copiat sunt accesate de majoritatea populaţiei. Asta pentru că memele complexe, cum sunt teoriile ştiinţifice, sunt dificil de copiat şi înglobat în mintea noastră, având nevoie pentru asta de alte şi alte meme ce pun baza înţelegerii (nu putem pricepe teoria relativităţii, memă conformă cu realitatea, dacă nu avem bazele fizicii şi matematicii necesare pentru asta).

În consecinţă ideea Dumnezeu este o memă uşor de copiat, având predispoziţiile bio-culturale amintite anterior, deşi nu are nici un fel de dovadă a conformităţii sale cu realitatea. Tocmai datorită acestei eludări a dovezilor "Dumnezeu" este împachetat în alte şi alte meme justificatoare ce completează lipsa de informaţie reală: existenţa sufletului, a unei energii supranaturale, a precederii materiei de către conştiinţă etc. Întreaga configurare o putem numi ca fiind specifică "gândirii magice" antagonică "gândirii raţionale" bazate pe dovezi. Penuria de evidenţe din gândirea magică generează, datorită nevoii de a avea răspunsuri, noi şi noi virusuri informaţionale. Dar aceste răspunsuri vor fi tot de acelaşi tip: lipsite de dovezi dar facile copierii. Pe lângă asta " Dumnezeu" se împănează şi cu alte tipuri de meme ce-l protejează de eventuale destrămări: de exemplu "diavolizarea" celor ce susţin teoria ştiinţifică a evoluţiei (chiar dacă aceasta este conformă cu realitatea) deoarece contravine ideii că "omul este creaţia lui Dumnezeu" (care este o memă conexă). De altfel şi mema de "Diavol" este o memă conexă la cea de divinitate, fiind necesar a fi inventată şi reprodusă în scopul conservării virusului "Dumnezeu". Astfel Dumnezeu ajunge, prin memele sale conexe, să subjuge mintea adeptului, respingând alte idei chiar dacă acestea sunt conforme realităţii. Credinciosul proprovăduieşte ideea de divin doar în virtutea supravieţuirii acestei idei, făcând abstracţie de interesele sale şi ale altor oameni, confiscând abuziv morala şi evitând umanismul. Întrucât pachetul este completat de conceptul de jertfă, de martiraj pentru idee în sine, sinucigaşii religioşi (concreţi sau ideatici) sunt dispuşi la orice soluţii. De altfel cele trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul) proclamă ca scop final nu o existenţă mai bună pentru toţi oamenii ci o "împărăţie a lui Dumnezeu". Credinciosul, bolnavul de divinaţie, suferindul de automanipulare, se transformă într-un fanatic religios, în habotnicul opac la realitate şi subjugat intereselor virusului "Dumnezeu", refractar la evidenţele şi dovezile ce contravin supravieţuirii acestei "particule de informaţie culturală".