Biblia - geneză şi metamorfoză II

Biblia, şi mai ales Noul Testament, este cartea de căpătâi a creştinilor, indiferent de cult, biserică sau denominare. Principalul atu al religiei creştine (şi nu numai) este cuvântul "scris". Notarea ideilor, a faptelor, realizarea concretă, prin semn trasat, a transformat şi sacralizat aceste idei. Gestul scrierii devine sacru deoarece informaţia notată transpare ca nemuritoare şi prin asta veşnicia invocată îi dă putere, credibilitate şi siguranţă.

Ceea ce "este scris" este valabil, este viabil, este permanent, într-un cuvânt "există". Ceea ce era sculptat în piatră sau lemn, trasat pe plăcuţe de lut, scrijelit pe tablă sau desenat pe papirus era considerat sacru sau cel puţin important nu numai datorită ideilor în sine cât mai ales capacităţii "inscripţiei" de a sintetiza şi înmagazina putere. Iniţiaţii ce erau în stare să mânuiască aceste puteri erau atât preţuiţi cât şi temuţi. În Biblie apare de nenumărate ori formularea "precum este scris", "după cum e scris" sau "se găseşte scris".

O mulţime de personaje biblice sunt specialişti în arta scrierii, fie prin învăţare, fie prin înzestrare divină cu această calitate. Ceea ce pare de neînţeles este "incapacitatea" Fiului Domnului de a scrie. Deşi se subînţelege că acesta ştia să scrie şi să citească nu a rămas nici măcar un singur cuvânt scris de acesta. Iisus chiar vorbeşte despre ceea ce "e scris" cu recunoaştere şi acceptare a virtuţii literei ca fiind semn al divinităţii. El recunoaşte valoarea ideilor cuprinse în scris şi chiar invocă "scrierile", deşi nu este niciodată surprins ca citind ci doar punând pe alţii să o facă.

Cu toată îngăduinţa, am găsit doar un singur verset unde Iisus scrie - Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap.8 (este vorba de întâmplarea cu femeia adulteră):
6. Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ.
7. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
8. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.

Acest fragment are o problemă. În exemplarele mai vechi de secolul X ale Evangheliei după Ioan nu există această întâmplare, după cum nu există în nici o altă evanghelie. Cercetătorii biblici consideră că acest fragment a apărut ca o adnotare pe marginea unui manuscris, fiind apoi copiat ca făcând parte din Evanghelie (Bart D. Ehrman - "Răstălmăcindu-l pe Iisus").
Este foarte posibil că Iisus să nu fi fost de fapt un om cult în sensul actual al cuvântului. Dacă ne înşelăm cea mai importantă "operă" literară a acestuia, desenată în colb, să fi dispărut odată cu răspunsul dat fariseilor...

Fenomenul poate avea o explicaţie simplă: Iisus nu era un cititor şi nici un scriitor. Este foarte posibil să fi fost ca unul dintre cei mai mulţi din imperiul roman: analfabet. Dar, pe parcursul genezei Noului Testament, cei ce puteau să noteze şi să citească învăţăturile au devenit preoţi. Într-un fel sau altul Iisus (sau reprezentarea acestuia) trebuia să le acorde credit: dacă citesc cuvântul Lui este pentru că El a permis acest lucru în "cunoştinţă de cauză", adică şi el era un Cititor şi Scriitor. Chiar dacă cuvintele lui sunt re-povestite de altcineva, de cei patru evanghelişti, de exemplu...

În subiect: Biblia - geneză şi metamorfoză