Apartenenţa veridică la o anumită religie este numai cea pe baze materiale. Adică afilierea la o anumită biserică sau cult este întradevăr justificată şi demonstrată prin aportul financiar la acel cult. O declaraţie nesusţinută economic este poate o declaraţie de intenţie sau cel mult un exerciţiu de imaginaţie şi nicidecum un fapt. Credinciosul ce nu dă clerului ce este a clerului este doar un rătăcit, eventual un fan, dar nicidecum un "mădular sănătos" al bisericii.
Din acest punct de vedere recensământul vine ca un prilej oportun pentru a modifica într-un sens corect sistemul economic ce susţine "viaţa spirituală" din România. Este momentul şi justificarea certificată (prin puterea legii - dacă nu răspunzi întrebărilor recenzorului primeşti amendă) de a stabili normele de finanţare a cultelor conform declaraţiilor şi dorinţei liber exprimate a cetăţenilor, a fiecăruia în parte. Astfel încât să se poată face un transfer de finanţare de la fondurile publice, de stat, către indivizii afiliaţi respectivei biserici.
Pe scurt, dacă am declarat că sunt creştin ortodox român, "zeciuiala" (10% din venitul meu sau cât hotărăşte conducerea bisericii) să meargă către Biserica Ortodoxă din România. Dacă am declarat că sunt penticostal partea cuvenită a venitului meu va ajunge în buzunarele Bisericii lui Dumnezeu Apostolică - filiala română, şi aşa mai departe. Astfel şi bugetul de stat ar fi degrevat de cheltuieli şi oamenii ar participa cu fonduri la cultul pe care l-au ales şi nu la altul.
Oarecum pe dinafară ar rămâne cel ce ar declara la recensământ că nu face parte din nici o biserică, respectiv că este "fără religie". Acesta nu va împărţi cu nimeni venitul său, pentru că o biserică "fără religie" nu ştiu să existe...
Nu inteleg de unde vin toate presupunerile si logicile astea absurde, nu ia nimeni 10% din venit pentru biserica, nici inainte si nici dupa recensamant.
RăspundețiȘtergereRecensamantul are destul de putin legatura cu biserica si este interesant ca asa, pur stiintific si... umanist, nu va intereseaza recensamantul din perspectiva statistica ci va legati obsesiv de intrebarea despre religie. Sunteti niste personaje in oglinda ale celor care se tem de codul de bare, o replica fidela a celor pe care pretindeti ca ii tot combateti, in fapt scopul precis este propaganda antibiserica ortodoxa.
@mastic
RăspundețiȘtergereNu ia direct. Ia prin intermediul statului şi ia de la toată lumea, nu numai de la credincioşii lor. Normal ar fi să ia direct din buzunarul enoriaşului şi nu să se ascundă sub poala ministerului de finanţe...
Biserica nu ia prin nici un intermediar si nici direct 10%, nici inainte de recensamant si nici dupa. Mai scurteaza minciunile astea ca sunt prea gogonate.
RăspundețiȘtergereSi de dat nu da nimic?
@mastic
RăspundețiȘtergereCe vorbeşti mastic-ule? Salariile preoţilor, ale profesorilor de religie, ale personalului laic (clopotari, diaconi, femei de curăţenie etc), cheltuielile cu programe de pelerinaj (asigurare sanitară şi incendii, ordine publică etc), manuale de religie, clădiri de biserici şi sedii arhiepiscopale sau mitropolitane, mai nou ditamai catedrala, toate şi nenumărate altele sunt subvenţionate sau plătite integral din banii noştri, ai celor ce plătim impozite statului.
Ce a dat în schimb? Ai spus bine, nu a dat nimic. Şi nici nu va da.
Eventual îndobitocirea la orele de religie a elevilor ce nu mai sunt în stare să discearnă cauza de efect.
Puţinii preoţi ce s-au înhămat la câteva acte caritabile sunt dea dreptul oripilaţi de lipsa de ajutor din partea conducerii Bisericii Ortodoxe Române. Şi o parte din fonduri au venit de la oameni ce nu sunt ortodocşi, ce au sponsorizat proiectul, nu biserica.
Si de unde scoti cifra de 10% din venit ce ar merge la biserica? Suma este mult mai mica si serveste pentru interesul strategic al statului, oricare ar fi de drept sau de fapt statutul oficial al bisericii, aceasta este un element de rezistenta a statului. Printre cele mai importante.
RăspundețiȘtergereSunt de parere ca biserica trebuie sa-si rezolve singura treburile administrative, fara ajutor din partea statului, remarc insa ca aceste cereri sunt un pretext pentru compromiterea si condamnarea bisericii.
De exemplu si eu am cerut cand ma scotea din sarite activitatea lamentabila a bisericii ca orele de religie sa nu fie obligatorii, ca preotii trebuie sa fie invitati in scoala si copiii sa poata asista la cerere la cateva ore pe luna in care preotii sa vorbeasca copiilor despre orice si sa-i invite in biserica unde ar trebui organizate de fapt orele de religie, pentru cei care doresc. Ar trebui desfiintat termenul de profesor de religie si aceasta ocupatie. Ori esti preot ori nu esti.
Am fost de parere ca biserica ar fi trebuit sa cumpere cel mai mizerabil, periferic, poluat si indezirabil teren din tara, de preferat la periferia Brasovului, Bucurestiului sau Clujului, sa-l transforme in cel mai mare, linistit si frumos parc din tara si din Europa, sa amenajeze in centrul parcului un spatiu deschis dedicat manifestarilor culturale, spirituale, muzicale, evenimentelor de arta, teatru, adaptat organizarii si amenajarii dinamice, improvizstiilor de tot felul, dar si slujbelor religioase partial in aer liber cu un decor adecvat si original de fiecare data, cu efecte optice, lumini, in genul reprezentatiilor teatrale in aer liber organizate de trupele de teatru europene, cu efecte speciale si jocuri de lumi, muzica, etc, etc, si acest spatiu care ar fi ocupat zi de zi, seara de seara ca si parcul din jur de fauna si flora de tineri care populeaza de obicei barurile si bombele pentru ca ar fi gasit acolo acelasi lucru la o scara mult mai diversificata si mai extinsa. Fiecare ONG si club al biciclistilor, rollerilor, mancatorilor de iarba, organizatiilor culturale, umaniste, civice si ecologice ar fi avut un loc propriu pe care ar fi outut sa-l amenajeze, un fel de proiect permanent street delivery. Si ar fi avut loc de slujbe deosebite si originale in fiecare seara. Si la intrarea parcului sa scrie pe o piatra Catedrala Mantuirii Neamului, fara sa existe propriu zis o cladire cu acest nume, cladirea poate fi proiectata saptamana de saptamana cu jocuri de lumini. Si de umbre. Dar biserica este populata ca si toate celelalte straturi ale societatii de oameni incuiati si exasperant de prosti.
@mastic
RăspundețiȘtergereSpui "Sunt de parere ca biserica trebuie sa-si rezolve singura treburile administrative, fara ajutor din partea statului". În acest sens semnezi şi o petiţie şi te alături proiectului ASUR de stopare a finanţării din fonduri publice a cultelor?
Nu, in acest sens cer de unul singur asta, pentru ca sunt satul de manipulari. Am spus si repet ca sunt de parere ca aceste asociatii care se intituleaza singure umaniste folosesc doar ca pretext prostiile pe care le face biserica pentru a cere demolarea bisericii si nu reforma bisericii.
RăspundețiȘtergereMa voi alatura ASUR si oricui in mod punctual cand va cere ceva fara sa implice si condamnarea bisericii. Observ acest reflex pagubos pe care il are ASUR, dar si AUR si alte organizatii ca pentru orice biserica este de vina ca si cum daca dispare biserica gata, instant se construiesc scoli, spitale, etc, etc. Fals. Politicienii fura tot pana la limita suportabilului, nu biserica si nici catedrala nu determina prostiile politicienilor.
ASUR nu cere stoparea finantarii cultelor din fonduri publice, cere mult mai multe ca de pilda scoaterea bisericii din viata societatii, ori eu sunt de parere ca biserica este indiferenta si neimplicata suficient in viata societatii.
ASUR nu recunoaste valoarea traditiilor romanesti pe care biserica le conserva, le minimalizeaza importanta, iar biserica are un handicap major de educatie, ca sir estul societatii care o impiedica sa promoveze activ aceste valori. vreau ca biserica sa construiasca din fonduri proprii scoli, spitale si sa le intretina din fonduri proprii fara sa primeasca bani de la buget pentru nimic. Vreau ca biserica sa convinga parintii sa isi duca copiii la scoala, iar pe cei care nu stiu carte, adulti fiind, sa-i invete sa scrie si sa citeasca. Vreau ca biserica sa plateasca impozite si sa-si desfasoare legal activitatile economice investind in educatie si in oameni, pe termen lung si sustenabil, va avea beneficii si biserica si societatea si toate investitiile se vor intoarce inzecit.
Vreau ca biserica sa-i convinga pe oameni sa nu mai plece din tara, pentru ca aici este acasa si biserica poate explica cel mai bine acest fapt.
Vreau ca biserica sa combata cersetoria si sa o condamne ca pe un pacat al trufiei si nu al umilintei. Vreu ca biserica sa construiasca puscarii in care condamnatii sa munceasca si sa fie ajutati pentru a-si alege alta viata cand vor fi liberi, nu sa stea, sa vegeteze si sa se specializeza in hotie asa cum fac acum.
Vreau ca biserica sa desfasoare cea mai ampla activitate caritabila si sociala, sa se bage in viata oamenilor si sa nu astepte ca acestia sa vina disperati si sa-i ceara ajutorul, sau si mai rau, sa-i refuze cand acestia au nevoie de ajutor.
Vreau ca biserica sa cumpere terenuri desertice sau in curs de desertificare pe care sa le reamenajeze si sa le impadureasca, an de an, zeci de ani ar avea de lucru.
@mastic
RăspundețiȘtergereŢi-am răspuns aici: De ce "fără religie" la recensământ