20 februarie 2013

Cum funcţionează evoluţia

"Teoria evoluţiei ESTE O DOGMĂ ŞTIINŢIFICĂ." Oare? În acest caz aşa sunt TOATE teoriile ştiinţifice. Este ca şi cum ai spune că structura sistemului solar cu Soarele în centru este O DOGMĂ ŞTIINŢIFICĂ. Păi ideea geocentrică a fost dată deoparte pentru că nu este conformă cu realitatea, pentru că Pământul NICIODATĂ nu a fost în centru, şi nu pentru că CINEVA a impus arbitrar această dogmă. Ştiinţa de asta are valoare, în cazul în care un model despre realitate se dovedeşte fals este dat deoparte. Ideile vechi despre apariţia şi diversitatea vieţii au fost cele creaţioniste, printre altele. Una dintre ele spune că Dumnezeu a creat fiecare specie de plante şi animale şi pe om (care şi el este de fapt o specie de animal). Dar s-a dovedit că această idee nu este funcţională, dinozaurii fiind doar un exemplu (chestia cu sedimentele, lipsa unor fosile de mamifere în straturile fosilelor dinozauriene, ar fi trebuit să fie odată ce au fost create concomitent). Şi din acest motiv ideea a fost eliminată din ceea ce înseamnă teorie ştiinţifică. Ştiinţa este cunoaşterea CARE FUNCŢIONEAZĂ, care îşi elimină propriile greşeli şi care ajunge din ce în ce mai aproape de realitate, de adevăr. Iar Teoria Evoluţiei lumii vii face parte din ştiinţă exact la fel ca teoria gravitaţiei a lui Newton sau teoria relativităţii a lui Einstein precum şi toate celelalte teorii ştiinţifice.

Genele nu au conştiinţă. Nu au voinţă. Nu au instinct. Formularea mea este doar plastică, nu descrie procesul. Asta era descris în cartea recomandată (Gena Egoistă - Richard Dawkins). Voi încerca o rezumare, văd că dovezile sunt ocolite cu grijă...
Un anumit segment genetic produce, de exemplu, o anumită proteină şi asta face ca acea genă să nu fie distrusă de mediu pentru că proteina respectivă protejează eficient. Un alt segment genetic (alela primului, în limbaj de specialitate) produce o altă proteină ce nu protejează la fel de bine, genele respective fiind distruse de mediu. Astfel că după un timp numai genele ce produc proteina protectoare mai există.
O altă porţiune genetică are capacitatea de a se multiplica foarte rapid pentru că produce o proteină ce catalizează multiplicarea. Genele care reuşesc să producă proteine eficiente ce pot ajuta la înmulţirea lor se înmulţesc mai repede decât celelalte.
Genele colaborează involuntar între ele, cele care produc proteine de protecţie cu cele care produc proteine de înmulţire fac o echipă mai eficientă decât cele doar de protecţie dar fără înmulţire sau cele doar de înmulţire dar fără protecţie.
Şi aşa ajung să se adune în molecule complexe de ADN ce construiesc nu numai proteine ci şi alte substanţe ce specializează anumite celule sau formează colonii complexe de celule numite organe. Astfel organismul respectiv este de fapt o complexă arhitectură coordonată de genele ce-l compun, mai eficientă sau mai puţin eficientă în mediul în care s-a întâmplat să trăiască. Coordonarea respectivă nu este nici conştientă şi nici nu are un sens prestabilit. Pur şi simplu doar organismele ce conţin gene ce le-au construit eficient în vederea creşterii şi procreării se transmit mai departe în şi prin organismele fiice.
Câteodată apar anomalii. De exemplu gena pentru procreere se duplică în acelaşi lanţ ADN, rezultând un organism ce se multiplică de două ori mai rapid decât părintele lui. Asta este benefic doar până la un punct pentru că orice genă înseamnă şi un cost. Aşa că aceasta poate avea mulţi urmaşi, dar aceştia nu sunt capabili să atingă maturitatea de înmulţire deoarece se bat pe aceeaşi sursă de energie. Deci şi excesele sunt penalizate. Penuria de resurse favorizează apariţia unor gene ce construiesc organisme ce pot folosi alte resurse faţă de fraţii lor, iar asta duce la o nouă direcţie de specializare, lucru ce poate favoriza alelele genelor să se dezvolte (alela de carnivor faţă de gena de erbivor, de exemplu).
Tot acest proces nu s-a întâmplat într-o viaţă ci în mii de miliarde de generaţii ale vieţii pe Terra, fiecare venind cu oportunităţile sale şi cu vicisitudinile de mediu din momentul respectiv. Aceste mici, foarte mici diferenţe, acumulate în timp şi realizate pentru fiecare din ramurile genealogice separate (preferinţe alimentare, segregare geografică, accidente genetice) duc la speciaţie, adică la situaţia în care organismele să nu se mai poată împerechea dacă se reîntâlnesc sau să nu existe urmaşi viabili.

cum funcţionează evoluţia

După cum se vede în sugestia grafică de mai sus nu se poate distinge un prag clar, bine delimitat, în care să putem spune că acolo a apărut o altă specie deşi în final avem trei specii diferite. Exemplul poate fi asimilat cu situaţia a trei specii de primate actuale. Ia să vedem, puteţi preciza care sunt acestea luând în considerare că una dintre ele este omul?

Comentarii
8 Comentarii

8 comentarii:

  1. Din cartile lui Dawkins nu inveti stiinta ci povesti pentru ignoranti in ale stiintei.AvemADN-ul(biologia moleculara) pe de o parte si corpul(anatomia ) pe de alta.Legi diferite actioneaza in cele 2 zone .Multe mutatii de la nivel molecular(micro-) sunt ascunse de ochii selectiei naturale(macro-) si nu sunt selectate.Multe mutatii benefice dintr-o zona a ADN-ului sunt insotite de mutatii negative intr-o alta zona ,are cioc mai mare dar probleme cu acuitatea vizuala sau cu plamanii,etc., nu exista organisme numai cu mutatii pozitive peste tot.Deci selectia ce alege intre un tigru cu vedere agera dar probleme cu rinichii si intre un tigru mai puternic fizic dar cu vedere slaba? Ce alege intre 2 pui viabili si 2 pui bolnavi,daca puii viabili sunt mancati de hiene pentru ca se jucau iar cei bolnavi au scapat ca stateau in culcus abia respirand?Ati fost pacaliti cu evolutionismul,e drept ca si voi "ati vrut" sa credeti ca sa "scapati " de Dumnezeu dar nu merge asa.Mai interesati-va la cunoscatori nu la amatori ca Dawkins.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luaţi biologie biblică: balena e peşte şi liliacul pasăre. Asta e dreapta ştiinţă...

      Ștergere
    2. Ipoteza de la care plecaţi dvs este greşită şi e normal să nu ajungeţi nicăieri. Baza de selecţie constă rareori în două sau patru examplare cu deficienţe (dacă totuşi aceasta s-ar întîmpla, cel mai probabil varietatea respectivă ar dispărea).
      O ipoteză corectă ar include pe lîngă tigrul chior şi cel cu insuficienţe renale mulţi alţi tigri, fiecare cu problemele lor. Ce va alege selecţia? Evident, îl va alege pe cel care este cel mai puţin afectat de handicapul său. Iar dacă se întîmplă ca vreunul din ei să aibă un handicap (voi numi aşa orice diferenţă faţă de normă) "pozitiv" ce-l va favoriza în vreun fel, lucrurile devin chiar mai simple.
      Şi încă ceva: presupunînd că "vederea ageră" l-a ajutat totuşi pe cel bolnav de rinichi (plauzibil, vedere ageră = hrană mai multă cu energie mai puţină; rinichi slabi = moarte timpurie dar posibil după multe împerecheri) astfel încît norma tigrească ajunge să includă o vedere bună şi nişte rinichi slabi, nimic nu exclude naşterea ulterioară a unui descendent cu vedere bună şi rinichi buni (la fel cum se pot ulterior naşte şi pui cu vedere proastă plus rinichi slabi, dar aceştia vor fi eliminaţi în cadrul selecţiei).
      Îndeobşte (dar nu în mod necesar întotdeauna), selecţia naturală acţionează înspre ascuţirea performanţelor. Pe exemplul folosit, în timp, tigrii ar putea pierde din viteză, bunăoară, dacă vînatul lor preferat ar alerga mai încet. Însă vînatul e şi el supus presiunii selecţiei...

      Ștergere
  2. @bec
    Corect! Cartile lui Dawkins sunt carti de popularizare a stiintei, pentru cei ignoranti in ale stiintei (asa cum plastic spui). De la Dawkins treci la altii cum ar fi Futuyma...

    Selectia "alege" organismul care supravietuieste si isi trimite mai departe genele. Acela este criteriul suprem de selectie. Stop.

    RăspundețiȘtergere
  3. Se afirmă în manual că "evolutia se produce pe baza selectiei variatiilor mici." ([21], p.158).
    Dar selectia elimină din "competitie" indivizii cu performante slabe într-un mediu dat; nu produce specii noi. Ea explică disparitia unor indivizi sau disparitia unor specii, nu aparitia lor. Mutatiile sunt fenomene în-tâmplătoare si este putin probabil să fie atât de bine corelate încât să producă structuri noi, performante. Chiar autorii manualului recunosc faptul că "cele mai multe mutatii sunt dăunătoare speciei", iar "aparitia unei mutatii utile … nu reprezintă în sine un fenomen evolutiv." ([21], p. 167) Există un proces coordonat care se opune transmiterii genetice a mutatiilor. Este vorba de repararea ADN. Acest proces se opune si evolutiei, deoarece mutatia este un element necesar evolutiei. Locurile modificate din ADN sunt recunoscute de enzime speciale si sunt interpretate ca defecte. Alte enzime elimină defectele si restabilesc secventa normală.
    Referitor la repararea ADN, este interesant de observat faptul că ADN contine informatia necesară sintezei unor enzime pentru propria sa reparare.
    Complexitatea sistemului de reparare si buna corelare a activitătilor sunt imposibil de explicat prin simpla întâmplare.
    http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/11/04/ortodoxia-si-eroarea-evolutionista-3-evolutionismul-in-manualele-scolare-erori-de-rationament/

    Luati si cititi baieti, nu va mai dati cu parerea cum au facut ,,specialistii'' vostri in ipoteze fara dovezi!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. @CopyPaste
    Cele mai multe mutatii sunt neutre (ca idee, un om are in medie in jur de 100 de mutatii - daca ar fi majoritatea daunatoare cam toti oamenii ar da ortul popii, nu?).

    Vrei sa spui ca repararea ADN-ului este un proces perfect (singurul lucru perfect in afara lui Dzeu se pare)? Tocmai ca exista o gramada de erori care scapa proceselor reparative si care pot induce mutatii dezastruoase sau chiar benefice (de exemplu fuzionarea cromozomului 2, variatiile normale in populatiile de indivizi, etc). Tocmai imperfectiunea multiplicarii este cea care aduce variatie, altfel am avea populatii de cloni neutre dpdv evolutiv! Cata vreme modificarile sunt compatibile cu viata si nu aduc un dezavantaj semnificativ (selectabil) - ele se transmit descendentilor.

    "Complexitatea sistemului de reparare si buna corelare a activitătilor sunt imposibil de explicat prin simpla întâmplare. "
    Teoria evolutiei tocami ca nu il explica prin "simpla intamplare" ci printr-un proces opus intamplarii!!

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.