Cum funcţionează evoluţia

"Teoria evoluţiei ESTE O DOGMĂ ŞTIINŢIFICĂ." Oare? În acest caz aşa sunt TOATE teoriile ştiinţifice. Este ca şi cum ai spune că structura sistemului solar cu Soarele în centru este O DOGMĂ ŞTIINŢIFICĂ. Păi ideea geocentrică a fost dată deoparte pentru că nu este conformă cu realitatea, pentru că Pământul NICIODATĂ nu a fost în centru, şi nu pentru că CINEVA a impus arbitrar această dogmă. Ştiinţa de asta are valoare, în cazul în care un model despre realitate se dovedeşte fals este dat deoparte. Ideile vechi despre apariţia şi diversitatea vieţii au fost cele creaţioniste, printre altele. Una dintre ele spune că Dumnezeu a creat fiecare specie de plante şi animale şi pe om (care şi el este de fapt o specie de animal). Dar s-a dovedit că această idee nu este funcţională, dinozaurii fiind doar un exemplu (chestia cu sedimentele, lipsa unor fosile de mamifere în straturile fosilelor dinozauriene, ar fi trebuit să fie odată ce au fost create concomitent). Şi din acest motiv ideea a fost eliminată din ceea ce înseamnă teorie ştiinţifică. Ştiinţa este cunoaşterea CARE FUNCŢIONEAZĂ, care îşi elimină propriile greşeli şi care ajunge din ce în ce mai aproape de realitate, de adevăr. Iar Teoria Evoluţiei lumii vii face parte din ştiinţă exact la fel ca teoria gravitaţiei a lui Newton sau teoria relativităţii a lui Einstein precum şi toate celelalte teorii ştiinţifice.

Genele nu au conştiinţă. Nu au voinţă. Nu au instinct. Formularea mea este doar plastică, nu descrie procesul. Asta era descris în cartea recomandată (Gena Egoistă - Richard Dawkins). Voi încerca o rezumare, văd că dovezile sunt ocolite cu grijă...
Un anumit segment genetic produce, de exemplu, o anumită proteină şi asta face ca acea genă să nu fie distrusă de mediu pentru că proteina respectivă protejează eficient. Un alt segment genetic (alela primului, în limbaj de specialitate) produce o altă proteină ce nu protejează la fel de bine, genele respective fiind distruse de mediu. Astfel că după un timp numai genele ce produc proteina protectoare mai există.
O altă porţiune genetică are capacitatea de a se multiplica foarte rapid pentru că produce o proteină ce catalizează multiplicarea. Genele care reuşesc să producă proteine eficiente ce pot ajuta la înmulţirea lor se înmulţesc mai repede decât celelalte.
Genele colaborează involuntar între ele, cele care produc proteine de protecţie cu cele care produc proteine de înmulţire fac o echipă mai eficientă decât cele doar de protecţie dar fără înmulţire sau cele doar de înmulţire dar fără protecţie.
Şi aşa ajung să se adune în molecule complexe de ADN ce construiesc nu numai proteine ci şi alte substanţe ce specializează anumite celule sau formează colonii complexe de celule numite organe. Astfel organismul respectiv este de fapt o complexă arhitectură coordonată de genele ce-l compun, mai eficientă sau mai puţin eficientă în mediul în care s-a întâmplat să trăiască. Coordonarea respectivă nu este nici conştientă şi nici nu are un sens prestabilit. Pur şi simplu doar organismele ce conţin gene ce le-au construit eficient în vederea creşterii şi procreării se transmit mai departe în şi prin organismele fiice.
Câteodată apar anomalii. De exemplu gena pentru procreere se duplică în acelaşi lanţ ADN, rezultând un organism ce se multiplică de două ori mai rapid decât părintele lui. Asta este benefic doar până la un punct pentru că orice genă înseamnă şi un cost. Aşa că aceasta poate avea mulţi urmaşi, dar aceştia nu sunt capabili să atingă maturitatea de înmulţire deoarece se bat pe aceeaşi sursă de energie. Deci şi excesele sunt penalizate. Penuria de resurse favorizează apariţia unor gene ce construiesc organisme ce pot folosi alte resurse faţă de fraţii lor, iar asta duce la o nouă direcţie de specializare, lucru ce poate favoriza alelele genelor să se dezvolte (alela de carnivor faţă de gena de erbivor, de exemplu).
Tot acest proces nu s-a întâmplat într-o viaţă ci în mii de miliarde de generaţii ale vieţii pe Terra, fiecare venind cu oportunităţile sale şi cu vicisitudinile de mediu din momentul respectiv. Aceste mici, foarte mici diferenţe, acumulate în timp şi realizate pentru fiecare din ramurile genealogice separate (preferinţe alimentare, segregare geografică, accidente genetice) duc la speciaţie, adică la situaţia în care organismele să nu se mai poată împerechea dacă se reîntâlnesc sau să nu existe urmaşi viabili.



După cum se vede în sugestia grafică de mai sus nu se poate distinge un prag clar, bine delimitat, în care să putem spune că acolo a apărut o altă specie deşi în final avem trei specii diferite. Exemplul poate fi asimilat cu situaţia a trei specii de primate actuale. Ia să vedem, puteţi preciza care sunt acestea luând în considerare că una dintre ele este omul?