Să ai curaj...

Christopher Hitchens a scris o carte, "Dumnezeu NU este mare. Cum otrăveşte religia totul". La sfârşitul cărţii aduce mulţumiri celor care l-au ajutat, într-o formă sau alta. Iată câteva din cuvintele sale:
Michael Prest, vechiul meu prieten din şcoală, a fost prima persoană care m-a făcut să înţeleg că, chiar dacă autorităţile ne pot obliga să participăm la rugăciune, nu ne pot forţa să ne rugăm. N-am să uit niciodată cum stătea drept în timp ce alţii îngenuncheau sau se plecau cu ipocrizie şi nici ziua în care am hotărât să mă alătur lui. Orice poziţie de supunere sau abdicare ar trebui să facă parte din preistoria noastră.

Şi în România sunt oameni ca Michael Prest. Unul dintre ei este Maria Catalina ce mai are şi nenorocul de a avea pe habotnica profesoară de religie dirigintă: Vine mama la mine si spune ca i-a zis diriginta (profesoara de religie) lu` tata, la sedinta, ca nu zic "Tatal nostru" la ora. What the fuck is wrong with these persons? :|. Binenţeles că o discuţie cu diriginta nu a dus nicăieri: M-a dat afara de la ora de religie. :3.

Curajul ei mă mişcă. Dar cu siguranţă nu va rămâne fără urmări, persoanele credincioase consideră ignorarea divinităţii ca pe un afront personal şi de neiertat. Aşa că ar face bine să reuşească să-şi convingă părinţii să solicite să nu mai facă religie. Sau chiar să se mute din clasa respectivă. Pentru că sunt elevi ce trag ponoasele unor situaţii neîncheiate sau a unor note nemeritate ca răzbunare pentru libertatea în gândire.

Stop îndoctrinării religioase în şcoli.