5 ianuarie 2011

România - o ţară minunată. Punct.

Am primit de la o colegă un email referitor la articolul Danielei Filioreanu: România – o ţară minunată bolnavă de cancer (de fapt este chiar articolul în sine).
În mod standard, fiind un forward la forward, ar fi trebuit să ajungă la spam, ca de obicei.
Dar între timp văzusem şi un film al lui Dan Dennett: Despre memele periculoase .
Pe scurt, care este legătura dintre cele două?
Memele putem spune simplist că sunt idei. Idei care se transmit asemănător cu viruşii. Care se lipesc de mintea slabă şi profită de ea chiar dacă aceasta nu are nici un avantaj. Dimpotrivă. Din acest motiv, noi, ca vectori ai ideilor, trebuie să avem mare grijă ce transmitem şi cui. La fel cum conchistadorii au ucis din nebăgare de seamă populaţiile băştinaşe fără sistem de apărare la noile virusuri pe care i-au adus cu ei şi noi putem infecta ideologic pe cei mai puţin pregătiţi. Îndeosebi copiii şi tinerii. Sau persoanele credule prin felul lor de a fi. Iar Daniela Filioreanu asta face. Unul dintre vectorii virusului său fiind chiar draga mea colegă.

Aceasta este legătura. Virusul (mema) ce străbate prin mailul trimis este unul nociv: definiţia românului. Dar o definiţie şuie, toxică prin ura pe care o declanşează:
"Ce este România? România este suprafaţa de pămînt pe care ne-am născut. România înseamnă Carpaţii, cîmpiile, Dunărea şi Marea Neagră. România înseamnă Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Avram Iancu. România înseamnă grîu, vii, pomi, respiraţia codrilor, ploile, verdeaţa. România înseamnă Ortodoxie. România este una din porţile spre raiul ceresc – o gură de rai. România înseamnă libertate. România este Acasă."
Adică cel mai bun prieten al meu nu este român. Pentru că este altfel creştin, nu ortodox. Deşi prin fundaţia pe care o păstoreşte a reuşit să construiască case pentru nevoiaşi şi să educe copii fără şanse. Sau eu, ateul, deşi mă simt român, nu am acest "drept" de a fi român. Ca să nu mai vorbim de un Raed Arafat sau prietenii mei ţigani, unguri sau saşi, trăitori împreună pe acest pământ.

Cu toate că doamna în cauză declară "Am ajuns să mă feresc de discuţiile banale cu oamenii de pe stradă, de prin magazine, din gară ş.a.m.d., pentru că inevitabil se ajunge la acelaşi text îngrozitor, asemănător cu judecăţile de valoare din vremea lui Stalin: Trăim în România, de asta este rău..." induce ideea că soluţia este ca aceştia "să se ducă din această ţară" deoarece aceşti români nu sunt "decît nişte mutanţi, nişte accidente genetice nefericite ale acestui neam". Eu ştiam că soluţia pentru cei ce văd hoţiile este educarea hoţilor nu extincţia celor ce strigă hoţii.
De ce credeţi că a scris acest articol? Din patriotism? Nicidecum. Ci pentru că a fost "prinsă cu furatul": "Recent am primit o somaţie de deconectare de la energia electrică pentru că pe ianuarie am plătit la lumină mai puţin cu 3 roni" [articolul este din mai].

Draga mea colegă, femeia e dusă. Ea crede că iubeşte creştineşte (ortodox) pentru că este iubirea ei şi prin asta îşi închipuie că este mai bună decât a altora. Este România ei şi prin asta denigrează pe cei ce nu corespund definiţiei pe care tot ea o dă. Este Dumnezeul ei şi prin asta devine ea însăşi ceea ce blamează, o blasfemiatoare. Aceste idei, aceste meme, sunt toxice. Pentru că emană ură, nu dragoste. Pentru că delimitează, nu înţelege. Pentru că distruge, nu construieşte. Iată ce mai spune: "Îmi doresc ca toate celulele ei sănătoase [ale României] să se trezească, să înţeleagă că starea în care ne aflăm este departe de a reprezenta normalitatea şi să lupte cu răul." Adică să se ridice cei asemenea ei şi să lupte cu cei ce au alte opinii (de exemplu cu mine). Mai bine şi-ar plăti la timp facturile...

2 comentarii:

  1. apropo de psihologie, cum platesti cu 3roni mai putin daca e o suma fixa acolo pe factura ?

    - buna ziua
    - buna ziua
    - factura pe luna cutare...
    - da' doamna, mai aveti de achitat 3roni...
    - NU!

    RăspundețiȘtergere
  2. acum x ani, regele unui regat si preotii lui nu stiau ce sa faca atunci cand desi preotii prezisesera recolta bogata precum anul trecut, a fost seceta si foamete.

    a aparut solutia, sunt zeii, nu 'calculele' noastre astrologice, clar ! unde e prostul satului si pierde-vara. Uitati oameni buni, primul nu a muncit, al doilea a fura. S-au maniat zeii si de asta nu ne-au mai dat recolta bogata. Ii spanzuram.
    Si poporul a fost multumit.

    Asta s-a transmis si la sateni. Vezi fiule, sa vezi ce bataie iti trag : ti-am zis anul trecut sa nu furi ardei din gradina ci sa mananci mancare la masa cu noi? Uite, s-au infuriat zeii si anul asta recolta a fost saraca, cotropita de ploi si insecte.
    Si atunci fiul de frica zeilor/bataii si-a asumat responsabilitatea.

    Trece timpul, evolutie : vezi ma ioane, ti-am zis sa fi milostiv cu aproapele tau, sa nu fii calic; VEZI? Dzeu ti-a luat pamantul si i-a facut de petrecanie anul asta.

    Marie, ti-am zis sa iti faci temele? Vezi, acuma dzeu prin tatal tau te-a pedepsit si esti vanata.

    Ma Vasile ma, trebuie sa ne rugam mai tare, Dzeu nu ne aude, ne aud doar dracii. Unul numit Securitate tocmai a pus mana pe nevastamea si a dus-o in pierzanie.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.