22 ianuarie 2011

Realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă

Dăunăzi am stat la taclale cu o foarte bună prietenă de-a mea despre ce cred oamenii şi de ce cred ceea ce cred. Cu nonşalanţă mi-a declarat că realităţile noaste nu coincid, fiecare având propria sa realitate, subiectivă, şi aceasta este singura care contează. Noi trăim prin prisma acestei imagini pe care ne-am construit-o şi odată cu dispariţia noastră dispare şi realitatea. Realitatea obiectivă nu ar fi altceva decât un deziderat, un concept pe care îl credem independent de noi dar care este doar un punct de reper al subiectivismului nostru. Nu au fost chiar acestea cuvintele folosite, dar asta am înţeles eu. Ca o concluzie, orice credinţă este în regulă, odată ce este liber asumată. Iar această credinţă dezvoltă realul.

Binenţeles că nu pot fi de acord cu aceste idei. Nu pentru că nu înţeleg conceptul de subiectivism al realităţii pe care o conştientizăm, ci tocmai de aceea. Problema este cum abordăm realitatea. Existenţa nu este independentă de observator, acesta influenţând atât ceea ce observă prin însăşi procesul observaţiei cât şi ceea ce conştientizează că observă prin procesul de gândire, respectiv de transformare şi încadrare a rezultatelor într-un sistem coerent. Aici apare problema. Sistemul rezultat trebuie să fie coerent pentru că altfel am da de bucluc, nu am avea repere, am fi "duşi cu pluta". Nu putem considera că azi unu plus unu egal cu doi şi mâine rezultatul să fie diferit. Atunci preferăm, din considerente de protecţie logică, să eliminăm eventualele rezultate incoerente. Le punem eticheta de erori şi nici măcar nu le luăm în calcul. Sau devenim creduli şi considerăm că orice este posibil construindu-ne o lume plină de fantezie, întradevăr, dar complet lipsită de valoare.

Pentru că măsura realităţii noastre subiective este valoarea. Chiar dacă am considera că cei ce ne înconjoară nu sunt altceva decât proiecţii ale conştiinţei noastre, odată ce au opinii diferite de propriul nostru concept de bază înseamnă că noi ne înşelăm considerându-i aşa. Pentru că nu putem produce atât o schemă logică în care unu plus unu egal cu doi pe care să o considerăm adevărată şi concomitent unu plus unu să ne dea un alt rezultat decât doi şi să îl considerăm şi pe acela adevărat. Dar dacă unu plus unu are orice valoare? Unde este măsura adevărului? Aşadar ideile şi conceptele pe care le primim de la ceilalţi nu pot fi produse de realitatea noastră subiectivă. Ceilalţi fac parte dintr-o altă realitate independentă de noi. Fac parte din realitatea obiectivă. Ei există indiferent dacă noi dorim sau nu să existe şi vor exista chiar dacă noi vom dispare cu tot cu realitatea noastră subiectivă.

Dacă ne dăm seama de această situaţie trebuie să avem o altă abordare a realităţii noastre subiective. Înseamnă că ne putem înşela. Înseamnă că putem avea percepţii greşite. Înseamnă că ne putem construi sisteme defecte. Înseamnă că putem fi bolnavi cu capul sau prost informaţi. Şi atunci trebuie să utilizăm cu grijă instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru că pe baza observaţiilor lor ne putem construi o imagine cât se poate de apropiată de adevăr a realităţii obiective, independente de noi. Este adevărat că aceste instrumente au limite şi toleranţe, dar tocmai de aceea trebuie să le conştientizăm şi să le luăm în calcul. Şi mai trebuie să ne oferim o marjă de eroare în propria noastră gândire. Putem trage concluzii pripite sau insuficient argumentate. Sau incorecte valoric. Putem să ne înşelăm pentru că cei din jurul nostru ne transmit informaţii trunchiate sau greşite. Nu putem să îi "credem" pe ceilalţi pentru că şi ei se pot înşela ca şi noi. Trebuie să îi "verificăm" sau cel puţin să ridicăm asupra spuselor lor prezumţia de infirmabilitate.

Trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce susţin cei din jurul nostru poate fi analizat şi constatat, dacă pot fi verificate afirmaţiile lor. Dacă aceştia se înşală cum putem să ne protejăm altfel de erorile pe care ni le transmit? Şi atunci trebuie să excludem sau cel puţin să privim cu mare circumspecţie afirmaţiile bazate pe trăiri personale (vise, revelaţii, fantezii), prejudecăţi nemotivate (toată lumea crede asta) sau definiţii autoritare (aşa este pentru că spun eu).

În sprijinul descoperirii unei metodologii viabile de aflare a realului vă ofer un articol al lui lazypawn de pe blogul său "Prin filtrul raţiunii" ce vorbeşte despre motivele cele mai comune de respingere a realităţii obiective.
Comentarii
5 Comentarii

5 comentarii:

  1. http://profudereligie.blogspot.ro/2011/01/realitatea-obiectiva-si-realitatea.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Am dat de articolul ăsta la cautarea pe google:"Religia e subiectivă, nu obiectivă.". Asta mi-a venit in minte in ceea ce priveste religiile si am decis sa-l adaug printre principiile mele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau dar religia nu e nici obiectiva nici subiectiva. Este intersubiectiva.

      Ștergere
    2. @Anonim - Adică subiectivă între subiecții ce consideră că n-ar fi subiectivă...

      Ștergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.