Sexualitate, morală, religie III

Prezentasem în posturile anterioare (1 şi 2) câteva prezumţii cu privire la mecanismul sex-morală-religie în procesul devenirii noastre ca oameni. În acele timpuri, deşi era conştientizat actul sexual precum şi importanţa acestuia pentru "funcţionarea existenţei", nu se cunoşteau mecanismele obiective, esenţa şi sensul acestuia fiind atribuit divinităţilor. În vremea presupus matriarhală a organizării sociale incipiente speciei homo sapiens femelele aveau capacitatea şi menirea prezervării clanului. Este foarte probabil ca în acea perioadă clanurile conduse discreţionar de masculi să nu fi avut şanse de supravieţuire şi înmulţire, masculii având o mai mica predispoziţie spre socializare, lucru ce ducea la o disipare a autorităţii, evadarea femelelor şi, implicit, la dispariţia tribului. Nu acelaşi lucru se întâmpla în clanurile coordonate de femele. Aici structurile sociale erau mult mai colaborative şi se bazau pe sexualitate, comunism (în sens de utilizare comună) şi întrajutorare, şi pe practici standardizate ce vor duce, datorită tradiţiei, la apariţia culturii şi a practicilor religioase. Aceasta nu s-a întâmplat prin impunerea conştientă a acestui tip de sistem, ci a fost un proces evolutiv prin care organizările performante au supravieţuit prin clanurile ce le-au pus în aplicare.

Aceste tradiţionalisme incipiente încep să se impună şi să performeze prin intermediul celor ce le aplicau. Oamenii crează astfel un mediu cu totul nou, cu adevărat diferit şi special faţă de cel în care erau nevoite celelalte fiinţe de pe Terra să existe, mediul informaţional. Oamenii încep să transmită aceste informaţii (meme), atât datorită celor ce migrau către alte clanuri din motive instinctuale (ex. evitarea cosangvinităţii, suprapopulare), economice sau de oportunitate sexuală, cât şi cei ce cucereau noi teritorii, inclusiv ale clanurilor mai slabe. Aceste schimburi informaţionale au dus şi la o dezvoltare substanţială a inteligenţelor, oamenii nu mai sunt doar conştienţi de propria persoană ci şi de apartenenţa la un anumit clan sau trib, de identitatea culturală. Această identitate este subliniată prin practicile religioase, de cult, inclusiv cele necesare diferenţierii de restul vieţuitoarelor. Iar sexualitatea este definită şi încadrată în paradigme, de asemenea prin conştientizarea sa cultuală. Femela devine "femeie", masculul devine "bărbat", trasarea acestora nu mai este doar biologică. Apare arta, vestimentară sau simbolistică, cu motive evident sexuale.

Această "culturalizare" a sexului deprinde şi valori axiologice. Naşte, în funcţie de configurările economice, sociale (de interacţiune cu alte culturi) sau de mediu natural, anumite obiceiuri ce definesc viaţa sexuală a indivizilor precum şi imaginea acesteia în cadrul societăţii respective. Se nasc religii a căror principală menire este definirea şi consacrarea existenţei prin ceea ce putem numi principiu fertilizator. Nu numai că femela înţelege că este "femeie", ci chiar doreşte să fie, doreşte să se încadreze în ceea ce cultul defineşte ca fiind "femeie". Acelaşi lucru se întâmplă şi cu masculul "bărbat" şi chiar cu fiinţele a căror sexualitate este incertă sau diferită (hermafrodiţi, homosexuali, androgini, efeminaţi).

Fertilitatea, creaţia, naşterea. Eboşa religioasă. Transfigurarea rădăcinii genetice în spiritualitate. Majoritatea religiilor au acest atribut universal de "divizare" a fiinţei divine, print-un "păcat" (act) primordial necesar existenţei în vederea declanşării "re-unirii" diviziunilor sale spre perfecţiune. Iniţial, indiscutabil, reuniunea era eminamente sexuală. Iar individul, bărbat sau femeie, deopotrivă, este destinat îndeplinirii propriei sexualităţi şi prin asta scopului divin. În acestă fază procrearea este inevitabilă şi valorizată pozitiv. Se recurge la subterfugii bio-chimice pentru ca sexualitatea să-şi îndeplinească menirea: droguri, incantaţii sau dans, chiar jertfe animale sau umane pentru ca procesul să se nască, să evolueze sau să se definitiveze în sens pozitiv.

Femeile, creatoare a paradigmelor, devin sclavele propriilor lor idei. Tradiţiile transmise şi impuse din considerente de apartenenţă la clan se transformă în religii şi acte cultuale, ieşirea din cadrul acestora putând duce la devalorizarea indivizilor. Bărbaţii eligibili devin personaje remarcabile, potenţa lor fiind extrem de importantă pentru trib. Mamele, femeile prolifice, sunt divinizate. Utilizarea sexualităţii în cadrul actelor religioase nu crează numai premisele unei noi generaţii ci chiar recrează actul mistic al "creaţiei primordiale". Efectul începe să se substituie scopului, reunirea divină este înlocuită de reunirea cu divinitatea. Concomitent standardul moral se modifică, subjugat de credinţele şi practicile religioase. Se ajunge la manifestări extreme, naturale în ultimă instanţă (orgii sexuale - vezi cimpanzeii bonobo), dar motivate moral, economic şi biologic de noile idei acceptate şi promovate de structurile sociale: efectul fecund al apartenenţei la divin.

Este de remarcat aici oportunitatea oferită de anatomia şi fiziologia antropoidelor superioare (din care omul face parte): pentru executarea actului sexual femelele nu trebuie să fie în călduri (la estru) ca la celelalte mamifere. Astfel apare această oportunitate de realizare a stabilităţii sociale cu ajutorul sexului, contactul sexual fiind, probabil, unul din principalele mijloace de a stabili şi utiliza structurile sociale. Acesta, fiind eliberat de constrângerile biologice, putând fi îndeplinit oricând, este utilizat şi ca mijloc de împlinire cultică, ca act religios. Copulaţia ritualică, sexul ca atribut religios, afişarea motivată valoric a sexualităţii duce specia umană, conştientă de sine, spre o dezvoltare aproape exponenţială. La care, în virtutea motivului fecundităţii, se dezvoltă ritualuri de renaştere temporală şi vegetală, precursoare ale riturilor agrare, structuri antice a actualelor religii...

Va urma...

În subiect:
Sexualitate, morală, religie II
Sexualitate, morală, religie
Sexualitate şi înmulţire