21 ianuarie 2011

Tehnici de vânzare în Biserica Ortodoxă

Cine crede că există vreo diferenţă între Biserica Ortodoxă Română (BOR) şi o societate comercială ce funcţionează pe principiul multi level marketing se înşală amarnic. Pardon, există... Societatea comercială se bazează doar pe propriile forţe, capital şi resurse umane. BOR primeşte, slavă Domnului, ajutoare, mai ales de la stat. Aceasta beneficiază de scutiri de taxe şi impozite (legea cultelor), infuzie de capital (terenuri, clădiri), fonduri nerambursabile (pentru salarii, investiţii), facilităţi legislative (monopol pentru serviciile prestate), bani pentru promovare (religia în şcoli, tăieri de panglică politică), facilităţi şi fonduri pentru recrutare de personal şi educare a clienţilor (profesori de religie, laboratoare de religie). Dar nu despre avantaje voi vorbi acum, ci despre cât de "comercială" este activitatea Bisericii.

Primul, şi cel mai important atribut, este structura şi controlul capitalului. Pentru că Biserica are capital. Iar capitalul are un singur scop, specific oricărui sistem, se auto-organizează. Pentru că dacă nu ar face asta ar dispare pur şi simplu, ca orice sistem natural sau informaţional. Din acest punct de vedere voinţa divină este sinonimă cu interesul acţionarilor, chiar dacă, teoretic, acel acţionar este etericul Dumnezeu. Capitalul BOR creşte. Acest lucru nu se datorează vreunei intervenţii a Domnului ci datorită unor principii şi legi general valabile unor sisteme economice. Apoi este vorba de controlul acestuia. Deciziile finale nu pot aparţine unei democraţii. Chiar dacă invocă revelaţia divină, conducătorul consiliului de administraţie este singurul ce decide în privinţa capitalului. Şi tot el este cel ce răspunde în faţa acţionariatului. Iar acesta este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (Dan Ilie Ciobotea). Indiferent dacă recunoaşte sau nu, rolul său este cel de prezervare şi multiplicare a acestui capital, nu pentru că acesta este crezul său intim, ci pentru că altfel ar fi schimbat din funcţie. Probabil el crede că face fapte bune, în realitate este în slujba capitalului.

Al doilea atribut este oportunismul. Ca orice organism economic, dacă are posibilitatea de a se dezvolta, Biserica o va face. Fără scrupule şi fără regrete. Exact ca orice altă entitate, aceasta va lupta cu competitorii săi cu intenţia de ai scoate de pe piaţă. Orice greşeală ar putea fi fructificată de concurenţă şi nu este de dorit. Adevărata problemă apare doar în momentul în care începe să dispară piaţa specifică, potenţialii clienţi, credincioşii. Pentru că Biserica, ca orice organizaţie religioasă, este interesată de un anume tip de om: credulul.

Piaţa. Aceasta ar fi a treia identitate similară. Biserica are nevoie de o piaţă specifică la fel cum entitatea economică are nevoie de una. De asta societăţile comerciale fac o grămadă de studii de marketing, pentru a descoperi oportunităţile de dezvoltare în funcţie de oamenii cărora ar putea să se adreseze cu produsele lor. Iar dacă necesitatea celor vizaţi diferă de produsele existente o firmă caută să le satisfacă aceste necesităţi scoţând pe piaţă un nou produs. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu Biserica. Aici piaţa este formată dintr-un anumit fel de oameni, cu un profil specific, cei cu "frică de Dumnezeu". Şi pentru că are nevoie de această piaţă, nefiind în stare să scoată produse reale, BOR preferă să facă ceea ce MLM-urile fac, să prezerve sau să educe piaţa pentru produsele existente, indiferent cât de complementare sunt cu necesităţile societăţii. De asta nu are interes de studii de marketing adevărate şi utilizează tehnici specifice MLM, pentru că produsele sale sunt atât de incompatibile cu adevăratele nevoi ale populaţiei încât ar reieşi că preoţii ar trebui să se apuce de altă meserie.

Şi atunci ce faci, ca Biserică Ortodoxă ce eşti? Induci în piaţă ideea că produsele tale sunt ideale: Dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat, că pentru a atinge "nivelul de diamant" în structură trebuie să fi ortodox practicant şi militant, dar şi că oricine poate atinge acest nivel (mântuirea). Aici este cea mai deplină asemănare cu multi-level-marketing-ul. Nu poţi intra în BOR decât ataşat la unul dintre cei ce sunt deja acolo. Tot ceea ce primeşti (sfintele taine, apa sfinţită, prescura sau sfânta împărtăşanie) primeşti doar de la cel pe care sistemul te obligă să îl consideri superiorul tău, iniţiatul. Nici nu contează că produsul pe care BOR ţi-l flutură în faţă este pur şi simplu inexistent. Important este doar să crezi.

Pregătirea pieţii. Aici societăţile comerciale sunt de-a dreptul insignifiante. Un vânzător MLM trebuie să muncească pe banii lui din greu să vrăjească vreun fraier pe când Biserica are la îndemână o structură eficientă pentru a creea noii săi clienţi: învăţământul public. Profesorii de religie, agenţi MLM cu facultate de psihologie şi tehnici de persuasiune mai abitir decât specialiştii în comunicare, motivaţi economic de directorii şcolilor ce nu doresc să aibă elevi ce ies din rând, motivaţi psihologic de apartenenţa la Biserică şi afinitatea la "brandul comercial", scot pe bandă mii şi mii de potenţiali clienţi. Sunt încă potenţiali pentru că nu au banii lor, sunt totuşi nişte copii. Dar scrupule din partea Bisericii nu există. Oportunismul îşi spune cuvântul. Ce dacă lumea are mai mult de 6000 de ani, în Biblie scrie altfel. Evoluţionismul? Nu este compatibil cu Biblia? Nu are voie să fie predat în şcoli. Puţin îi pasă Bisericii că aceşti copii sunt cei mai proşti din Europa. Când vor fi mari vor aduce profit în conturile Bisericii. Ăsta este singurul obiectiv, prezervarea şi dezvoltarea capitalului...

PS: Ştiaţi că sistemele MLM au cea mai mare rată de pierderi de capital pentru acţionari? Acest lucru se datorează faptului că fiecare agent este concomitent şi acţionar, odată ce investeşte în acestă afacere. Rata de pierdere este de 99,7%.. Doar 0,3% au obţinut profit.
Cât despre ideea că dreapta şi adevărata Biserică este trupul Mântuitorului formată din dreptcredincioşii ortodocşi pentru care nu contează valorile materiale este dovada că strategia de manipulare a BOR este una din cele mai bune.
Nici cu celelalte biserici şi organizaţii religioase nu mi-e ruşine. Sunt la fel de oportuniste şi ele. Atâta doar că nu au atâta putere politică. Încă.
Comentarii
5 Comentarii

5 comentarii:

  1. Intrunirile Amway si predicile adventiste seamana ca 2 picaturi de apa. Stiu din experienta.
    Ortodoxia n-are nevoie de acelasi nivel de "efervescenta" pentru ca au alte parghii mult mai eficace. Dar sistemul MLM al bisericii este groaznic pentru ca, in timp ce la AMWAY trebuie sa vii cu bani de acasa ca sa intri in sistem, la biserica trebuie sa-ti aduci copii in sistem.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Logosfera
    Asta cu copiii în sistem e specifică şi MLM-urilor, e vorba de copiii ideologici, altfel nu ai nici o şansă în sistem dacă nu îţi construieşti o "reţea". Problema MLM-ului religios îmbrăţişat de o parte din politicieni este faptul că profită de situaţia favorită, apelând la resurse necuvenite.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu sunt adeptul unei solutii foarte simple si eficiente: Biserica sa se rupa de stat si sa nu mai primeasca ajutoare financiare, parohiile sa fie intretinute de comunitati astfel incat preotii sa fie permanent la dispozitia acestora gratuit, plata contributiei pentru credinciosii activi sa se faca prin redirectionarea impozitului si sa beneficieze de slujbe numai cei care vor acest lucru. Asa toata lumea este multumira-liberul arbitru!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim
    Să te audă Dumnezeu...
    Atâta doar că nu biserica trebuie să se rupă de stat, asta nu va vrea niciodată. Trebuie ca statul să se rupă de biserică.
    Parohiile să fie întreţinute de comunităţi? Asta ce înseamnă? Eu vreau ca parohiile să fie întreţinute de enoriaşi, individual, şi nu de comunităţi cum ar fi consiliile locale sau primării.

    RăspundețiȘtergere
  5. Prin comunitati m-am referit la enoriasii apropiati acelei parohii dar cei care nu contribuie pentru intretinerea bisericii sa nu aiba parte de servicii religioase pentru a se rasplati fiecaruia dupa credinta sa! Esti apropiat de biserica, atunci trebuie sa iti pese de nivelul de trai al slujitorilor bisericesti, de plata facturilor sau de proiectele parohiei respective. Daca nu, atunci mori si separat de Biserica, fara slujbe inmormantare sau alte servicii religioase! Astfel se separa putin apele!

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.