15 ianuarie 2012

Diavolul modern

După ce creştinii şi musulmanii au finisat Satana fabricată de evrei a venit rândul noilor ideologii de a prelua şi identifica imaginea Răului. Pentru omul de rând, oportunist, nefericirea sa este vina altora. Diavolul este eticheta perfectă pentru "verso", pentru "ceilalţi", pentru "adversari". Şi ce uşor este să pui Semnul Fiarei pe chipul, de cele mai multe ori anonim, al unor tagme sociale.

Bancherii
Demonologia finaciară are vechi şi adânci rădăcini. The Economist - Pericolele demonologiei (via Ziarul Financiar - Până şi Isus îi ura pe bancheri) trece în revistă istoria şi calitatea acestei uri. Se pare că adepţii iubirii de aproape (creştinii) s-au specializat în a se descotorosi de datorii eliminând din rândul drepţilor, inclusiv fizic, pe cei ce-i ajutau financiar. Deşi adevăratele dezvoltări ale umanităţii s-au bazat pe facilitatea schimburilor financiare intermediate de bancheri, necesitatea returnării creditelor a transformat tagma într-o nemeritată ocară. Chiar dacă angrenajul economico-social are cauze materialiste, înţelese încă de la Karl Marx încoace, vina nu este acceptată de beneficiarul creditării ca fiind propria sa iresponsabilitate şi incapacitate de previziune, ci este aruncată bancherilor. Care şi ei sunt robii capitalului, erorile acestora dizolvând chiar capitalul în sine. Acestă imagine este alimentată de chiar capitalul ce se fructifică în mass-media şi actele culturale profitabile ce reuşesc să identifice Diavolul în chiar însuşi capitalul slujit de demonizaţii bancheri. Un cerc vicios ce adânceşte crizele.

Politicienii
Capitalul nu este independent de activitatea umană. Regulile jocului le fac politicienii ce sunt la rândul lor imaginea şi esenţa societăţii active. Cei nereprezentaţi sunt oarecum îndreptăţiţi să proclame diavoleşti acţiunile politicienilor. Dar intenţia nereprezentaţilor de a judeca este o acţiune politică ce-i transformă involuntar în politicieni. Diavolul din nou şi-a băgat coada, inventând ceea ce se cheamă lupta de clasă. De fapt este imaginea propriei neputinţe. Identificarea Răului este restrânsă la organizarea politico-socială de moment. De parcă aceasta nu a devenit ceea ce este fără concursul protestatarilor ei (prin lipsa iniţială de acţiune). Diavolizarea politicienilor nu are finalitate. Distrugerea lor nu va genera decât un gol ce va fi umplut de alţi politicieni, eventual proveniţi din structurile anarhice. La ale căror sisteme nu vor fi afiliate unele categorii sociale. Un cerc vicios, diavolesc de vicios.

Specialiştii
Aceştia sunt pur şi simplu dintr-o altă lume. Incapacitatea profanilor de a accesa informaţiile specialiştilor predispune anatemarea acestor specialişti. Aici includ medicii, juriştii, consilierii şi iniţiaţii, oamenii de ştiinţă în general, meseriaşii şi artiştii. Bivalenţa informaţiilor pe care le deţin aceştia îi sperie pe neofiţi. O acţiune justificată dar insuficient asimilată este transformată în motiv de diavolizare. Scopul este deturnat şi chiar antagonizat. Dacă aparţin unor organizaţii, instituţii sau societăţi pan-continentale teoria conspiraţiei e gata. O imagine mondială atinge limita moralei şi declaşează invidia. Invidie camuflată prin satanizare. Ce poate fi mai frumos decât un Diavol atât de perfect încât nici el însuşi nu-şi dă seama de asta.

(Ne)Credincioşii
Cei mai diavolizaţi sunt credincioşii. Credincioşii ceilalţi, adică "necredincioşii", şi nu noi. Ei sunt şi uşor de etichetat. Aici îi includ şi pe atei. Poate ei sunt cei mai oropsiţi, fiind satanizaţi de mai toate religiile. Dar nici cu ei nu mi-e ruşine. Ateismul, cel puţin cel vizibil, activ, are o provenienţă creştină sau cel puţin abrahamică. Ideologic este o reacţie antagonică la creştinismul devalorizat de realităţile evidenţiate prin ştiinţă, de exemplu, sau prin raportarea la trăirea spirituală lipsită de divinitate specifică orientalismului (budist, dar nu numai). Dar acţiunile ateilor sunt definite prin diavolizarea religiilor şi a credincioşilor lor. Dumnezeu a murit, dar Satana trăieşte, chiar şi-n sufletul ateilor. Despre ceilalţi credincioşi... vai şi-amar de ei cu Diavolul lor cu tot.

Comentarii
3 Comentarii

3 comentarii:

  1. Frate esti topit rau de tot

    RăspundețiȘtergere
  2. Cati oameni atatia diavoli si deci atatea rele. Si diavoli acestia au tot atata substanta precum au si gandurile grele din care se nasc.
    In ceea ce ma priveste prefer usuratatea gandurilor.
    Nu stiu cine e vinovat, daca ar fi sa cautam vinovati s-ar putea sa ajungem sa constatam intr-un final ca suntem toti vinovati ca ne nastem. Ideea de diavol este prea legata de ideea de responsabilitate, trebuie sa ne asumam aceasta responsabilitate, nu reusim sa facem asta, deci gasim un tap ispasitor asupra caruia ne vom deconta ''vina''.
    Ai dreptate : diavolul nu exista, dar nu exista nici capacitatea reala a fiecaruia de a-si asuma responsabilitatea decat intr-o mica masura, mult prea mica fata de ambitiile noastre.

    RăspundețiȘtergere
  3. @victorryuzaki
    Parafrazez: Răul nu există, este o certitudine. Încearcă să trăieşti fără el deşi asta presupune efort...
    Binele este virtual, relativ. Are valoare atâta timp cât creezi răul pentru contrast. Prefer să caut mai binele şi nu Binele, să evit mai răul dacă sunt în stare.
    Blamul nu este pentru tine, e retoric.
    Responsabilitatea poate fi o altă denumire pentru păcat? Nu cumva suntem mai tributari religilor decât ne dăm seama?

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.