Simbolul

Baza oricărei religii este simbolul. Nici o religie nu poate exista fără simboluri. De altfel nici umanitatea nu poate fi definită fără simboluri.

Simbolurile sunt cele mai mici cărămizi culturale, pe care orice om trebuie să le asimileze pentru a fi definit ca om. Ele pot fi generate, transmise, modificate sau multiplicate, asimilate, respinse, înglobate, fixate sau venerate. Toate acţiunile noastre, conştiinţa chiar, se leagă indestructibil de capacitatea de a înţelege şi de a motiva existenţa simbolurilor.

Simbolurile sunt definite de majoritatea dicţionarelor ca fiind nişte semne. Aşadar au câteva atribute specifice: sunt creeate de cineva, sunt practice (universale), sunt acceptate de comunitate ca termen de raportare, sunt purtătoare de valoare şi sens. Unul dintre cele mai utilizate sisteme de simboluri este limbajul verbal. Cuvintele sunt printre cele mai purificate simboluri. Ele pot reprezenta concepte care la rândul lor sunt cotate ca simboluri. Totuşi simbolurile au o viaţă a lor, sunt dinamice. În funcţie de paradigme şi de mediul social acestea suferă transformări, primesc noi sensuri, apar alte simboluri.

Religia este unul din sistemele de control al simbolurilor. Pentru că dacă simbolurile există şi nu sunt controlate şi aranjate într-o schemă orice intenţie de transmitere a informaţiei este sortită eşecului. Dar controlul pe care îl fac religiile este un control de forţă, aproape unilateral. Religia delimitează calitatea simbolurilor, le blamează pe cele rele şi le venerează pe cele bune. Nu numai că interzice anumite lucruri, dar interzice şi simbolistica lor. Această tendinţă de a pune într-o zonă tabu anumite simboluri se manifestă şi în zona laică, profană, a anumitor societăţi: afişarea şi promovarea simbolurilor nazismului (deşi svastica este un simbol religios la bază), simbolurile ce au conotaţie sexuală în mediul infantil, simbolurile rasiste sau segregaţioniste etc.

În cadrul religiilor această operaţiune devine o lege, manevrarea simbolurilor fiind chiar Legea. Pentru un control total este interzis în unele cazuri chiar posibilitatea de a conveni un simbol (de exemplu în islam reprezentarea grafică a lui Muhammad este interzisă, tocmai pentru a nu reinterpreta eventualele reprezentări). Singura interpretare acceptată a simbolurilor devine cea impusă prin legea religioasă (de către preoţi, imami, vraci sau pastori), obligând prin aceasta la o viziune strictă asupra informaţiilor despre existenţă. Orice altă interpretare, orice altă valorificare a simbolurilor este cu desăvârşire interzisă, cel vinovat fiind considerat eretic.

Deşi sistemele simbolice trebuie să fie acceptate de colectivitate pentru a putea fi manevrate logic, în cadrul religiilor sensul şi valoarea acestora este stabilit artificial şi arbitrar. Conducătorii religioşi impun prin forţă aceste sisteme în momentul în care au destulă putere pentru aceasta. Au apărut sau au fost impuse simboluri ce trebuie nu numai respectate, ci chiar venerate, deoarece consilii religioase sau reuniuni ale iniţiaţilor au stabilit acest lucru, doar din dorinţa şi nevoia de a se delimita de o altă religie. Astfel au dispărut cărţi sfinte ce nu conveneau potentaţilor religioşi, informaţii valoroase cultural sau ştiinţific au fost distruse sau ascunse pentru că nu se potriveau sistemelor emanate de conducătorii religioşi.

Să sperăm că aceste lucruri nu se vor mai întâmpla, că vom fi din ce în ce mai raţionali. Deşi asta presupune efort...