Mama, învăţătorul şi vedeta

Primul contact pe care fiinţa umană îl ia cu societatea se face mai mult pe cale tactilă, cu gura, prin supt. Instinctul de supravieţuire cladeşte în corpul matern un aparat de înghiţit care are un singur scop, îngurgitarea. Dacă acest lucru reuşeşte, fiinţa trăieşte, are putere...
Astfel fenomenul de a duce la gură, de a muşca, de a mesteca şi de a înghiţi, adică de a îngloba, devine actul cel mai apropiat de esenţa a ceea ce este puterea. Ce ajunge în gură este verificat, învins, de cele mai multe ori mort sau va fi mort, şi cu siguranţă va fi înglobat.

Bebeluşul nu este totuşi un exponent al puterii decât în măsura în care primeşte lucrul pe care îl doreşte, singur nu îl poate lua. Mama este de fapt fiinţa ce exercită puterea, ea are drept de viaţă şi de moarte asupra plodului. Binenţeles că îl va hrăni şi va avea grjă de el, toate condiţiile (biologice, religioase, morale, sociale, legale etc) îi impun acest lucru, dar în esenţă ea deţine controlul. De altfel copilul este doar un lucru ce a ieşit din ea. Şi ceea ce iese din noi nu prea are preţ. De exemplu excreţiile. Încercăm să le îndepărtăm, chiar să ne dezicem de ele...

În momentul în care Mama îşi hrăneşte copilul cu propriul său corp, când copilul îşi înglobează Mama, abia în acel moment îi dă de fapt viaţă. Până atunci acesta era doar o excreţie, dar din acel moment devine viaţă. Puterea transmisă de la mamă la copil, la început prin simplul act al alăptării, duce şi la responsabilizare. Deja copilul este recunoscut, este identificat, şi reprezintă chiar pe cea care i-a dat viaţă, pe Mamă. Această răspundere imensă transformă Mama în cel mai mare apărător al bebeluşului. Şi prin asta devine divină. Copilul crede necondiţionat ceea ce Mama îi transmite. Mama a devenit Divinitate.

Binenţeles că sunt şi alte fiinţe mult mai puternice decât Mama pe lume. Mama simte lipsa de competenţă, şi delegă pe altcineva să îi ţină locul, de obicei pe Învăţător. Viaţa pe care ea a format-o trebuie să fie cea mai puternică din univers, este imperios necesar să înglobeze tot ce poate fi înglobat pentru a deţine puterea şi mai ales să cunoască calea de a obţine şi mai multă putere. "Trebuie să îl asculţi pe Învăţător, că el ştie" spune Mama, şi prin aceasta delegă şi puterea pe care o avea asupra copilului. Acum Învăţătorul are drept de viaţă şi de moarte. Faţă de Mamă, Învăţătorul nu este o entitate foarte clar definită, dar este concretă - şcoala, comunitatea religioasă, partidul politic, grupul de prieteni etc. Contactul cu Învăţătorul este concret, deşi materialul înglobat este mai rarefiat, informaţional.

Cu Vedeta însă lucrurile se schimbă. Decizia de a i se supune aparţine individului (copilului). Divinul Vedetei se manifestă fără ca aceasta să fie prezentă, de fapt nici nu trebuie să existe în realitate. Pentru a-şi manifesta puterea, este de ajuns ca individul să i-o recunoască. Vedeta este imaterială, esoterică, este putere în stare pură. Vedeta este divinitatea în esenţă. Pentru că întregul sistem format de Mamă şi Învăţător a pregătit individul pentru exercitarea puterii l-a pregătit şi pentru a se lăsa la mila Vedetei. Dorinţa de a îngloba Vedeta este majoră şi nimic nu trebuie să îi stea în cale. De altfel putem defini Vedeta ca esenţa culturii umane, înglobatoare şi înglobată.

Trebuie să nu uităm că definiţiile pe care le-am sugerat aici sunt relative, Mama, Învăţătorul şi Vedeta fiind doar nişte denumiri generice.