6 noiembrie 2009

Diavolul, parte a divinităţii?

În majoritatea religiilor divinitatea are o formă, dacă nu fizică, cel puţin sentimentală sau de logică. Divinitatea este definită, este singura variantă în care informaţiile despre ea se pot transmite mai departe, fie copiilor, fie potenţialilor convertiţi. Pentru a vorbi despre ea, pentru a o prezenta, divinitatea trebuie să poarte un nume, să aibă un sens. Pentru că pentru om, în nemăsurata sa lipsă de modestie, fiinţa umană reprezintă, tipologic vorbind, fiinţa supremă, divinitatea sa are aptitudini şi caracteristici umane. Ea poartă un nume, de cele mai multe ori identic cu al unor oameni, sau cel puţin sună ca şi cum ar fi uman. Ce ar însemna ca cineva să îşi numească divinitatea hu45/8d7hk>dfb"vg7? Divinitatea trebuie scrisă, dacă este momentul, cu majusculă, pentru că este o persoană, o individualitate (sau mai multe, în cazul religiilor politeiste). Divinitatea are sentimente, are voinţă, este conştientă, ştie ce face şi are un scop. Ea nu este statică, are viaţă. Altfel spus divinitatea este umană. Este de altfel singura imagine pe care omul o poate înţelege şi accepta.

Dar divinitatea acţionează, cel puţin pentru şi spre credincios. Deşi acesta nu poate şti sensul în care acţionează divinitatea bănuieşte că este bun. Ar fi absurd să iubească şi să preţuiască pe cineva care îi doreşte moartea, deşi divinul este în esenţă stăpânul suprem, care împarte chiar moarte... Pe de altă parte, omul este supus necazurilor, are ghinion şi se accidentează, se îmbolnăveşte şi într-un final moare. Necazurile lui nu pot fi puse în cârca divinităţii, greşeala este a omului. Dar nu şi-o asumă în mod cinstit, recunoscând că nu are destule cunoştinţe pentru a supravieţui, ci o pune tot în sarcina divinului, de data asta cu sens invers.

Omul creează diavolul, care are toate atributele divinităţii, întoarse pe dos. Adevărata moarte îi aparţine lui Satan, sau mai rău, o viaţă veşnică în chinurile iadului. Scopul divinului negativ este chiar distrugerea umanului. Din acest motiv Nichipercea este numit de fapt Cel fară Nume. Pentru că numai umanul are acest drept, să poarte un nume. Imaginea sa este cât se poate de inumană. Faţă de moşul placut şi simpatic cum este imaginat dumnezeul cel bun în iconografia creştină, divinul cel rău are o înfăţişare cât se poate de animalică, corp de ţap, coarne, păr, chip mânios şi privire libidinoasă (cateva lămuriri privitoare la sexualitatea exacerbată a divolului aici). Lumina sfântului duh este în contradicţie cu întunericul iadului. Şi casele lor se află la antipozi...

Dar nu numai atât, diavolul adună în el tot ceea ce ar putea periclita condiţia religiei acceptate, mai exact celelalte religii. Pentru un creştin, musulmanii - mai ales acum, în momente încărcate de terorism - sunt reprezentanţi ai diavolului sau acaparaţi de el. Pentru musulmani orice este în afara credinţei lor este diavolesc şi murdar. Chiar şi între creştini se fac distincţii privind interpretarea diferitelor informaţii şi pun ereziile în sarcina dracilor. Cele mai diavoleşti activităţi sunt cele necunoscute, ascunse, neştiute. Dacă aceste activităţi sunt executate şi de oameni care nu pun mare preţ pe divinitate, deja pericolul pentru credincios este şi mai mare. De fapt Diavolul este neştiinţa. Pentru că divinitatea i-a comunicat singurul adevăr, orice altă informaţie cu pretenţie de adevăr este periculoasă, de necrezut şi diavolească.

O formă extremă de credinţă, care arată de fapt chiar simbioza divinului cel bun cu divinul cel rău este satanismul. Faţă de credinţele pozitiv morale, satanismul proslăveşte divinitatea neumană, pe Satan. Intreaga lume este întoarsă cu fundul în sus. Pedeapsa, moartea ca pedeapsă supremă, este considerată răsplata maximă. Credinţa atinge în acest caz limite patologice ce contrazic chiar existenţa, lipsa moralităţii atinge paroxismul. Dar Satana fără Dumnezeu nu poate exista, nu are formă, nu are logică, nu are sens.

Fiţi inteligenţi şi raţionali! Faceţi un efort...
Comentarii
5 Comentarii

5 comentarii:

  1. Tu vorbești de „satanismul” tembel.

    Satanismul în toate celelalte accepții ale cuvîntului nu înseamnă nimic din ce ai înșirat. LaVey, fost circar, avea o imaginație bogată și se pare că era și un individ carismatic. Citește un pic despre filozofia lui LaVey.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca te referi aici la cunoastere prin comparatie, o cunoastere antonimica (ca sa zic asa). Insa diavolul poate fi definit/cunoscut nu doar prin comparatie cu divinitatea pozitiva, ci simplu: prin observarea lucrarilor lui! Poti observa o multime de caracteristici ale diavolului doar privind faptele si vietile oamenilor care il urmeaza. De exemplu, patimile-pacate permanentizate-(betia, curvia, lacomia, etc) dezumanizeaza omul si-l coboara intr-o stare animalica. Daca vezi un betiv dormind in sant automat il poti asocia cu un purcel :) In sfarsit, cam ambiguu eseul tau, dar spune cateva lucruri..Uite ce spunea cineva despre faptul ca "daca Dumnezeu a creat lumea, inseamna ca El este rau, pt ca a creat si diavolul.." O avea dreptate? Uite ce i-a raspuns Einstein:
    http://www.youtube.com/watch?v=ldHF6PFUukw

    RăspundețiȘtergere
  3. pentru Alexandra:
    Satanismul lui LaVey este doar cu numele satanism în accepţiunea articolului. Este de fapt o altă religie, cu o divinitate bună în esenţă, deşi forma acesteia seamănă mai mult cu zeităţile pământului. Bineînţeles că aceasta intră în contradicţie cu divinitatea creştină (de fapt s-a născut din contrarea ei) pentru că este în primul rând o altă divinitate.
    Sau poate că ar fi fost mai bine să denumesc forma extremă ca fiind diavolism şi nu satanism...?

    pentru Anonim:
    Einstein avea o cu totul altă opinie cu privire la divinitate decât cea invocată:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Religious_views_of_Albert_Einstein

    RăspundețiȘtergere
  4. Frate, eu ti-am aratat ce-a spus cand era mititel, curat la minte si la inima. Probabil de-alungul vietii lui a avut momente de indoiala sau de credinta. In sfarsit, ideea era nu sa-ti arat credinta lui Einstein ci faptul ca raul nu este "rupt" din bine, ci este absenta lui. Raul n-a fost creat de cineva, ci pur si simplu este absenta binelui. Deci ia fiinta (ca sa zic asa) cand Dumnezeu lipseste..Acum e alta problema..oare Dumnezeu nu este prezent peste tot si in toate?

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru Anonim:
    Eseul se referă la relaţia oamenilor credincioşi cu divinitatea, şi nu la existenţa sau inexistenţa concretă a acesteia, respectiv la absenţa ei. Din această perspectivă este clar că Diavolul apare când Dumnezeu lipseşte, dar asta numai faţă de sistemul de referinţă, respectiv omul credincios.
    Pentru cei care consideră că existenţa nu este coordonată de divinitate, nici Diavolul şi nici Dumnezeu nu au valoare deoarece pentru ei nu există aceste entităţi. Logic?

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să treceţi un "nume", chiar dacă este fictiv.