ACTA - mâna lui Dumnezeu pe internet

Unul dintre cele mai proclamate atribute divine este cel al omniscienţei. Dumnezeu, fiind o creaţie a umanităţii, are atributele umane, dar într-o formă demiurgică, mitică, extremă. Nevoia de cunoaştere specifică lui homo sapiens este absolutizată în persoana zeului suprem, acesta având capacitatea de a şti tot. El ne cunoaşte într-atât de amănunţit încât nici măcar noi nu suntem capabili de a ne autocunoaşte cum ne ştie el. Teoretic credincioşii sunt responsabilizaţi în a acţiona în aşa fel încât să ocolească pedeapsa deoarece orice abatere este adusă instantaneu la cunoştinţa divinităţii. Dar ce ne facem în această lume din ce în ce mai liberă de divinitate, care a înţeles că nu există omniscienţă şi că pedeapsa este doar pentru cel ce-i prins de forurile umane asupra greşelii?
Furtul fizic, din casa omului sau din buzunarul lui, este toxic pentru personalităţile normale. Adrenalina generată în timpul furtului, precum şi educaţia morală şi oprobiul social fac ca evenimentul să fie conştientizat ca păcat încă din faza de planificare. Este un rezultat al evoluţiei sociale. Societăţile bazate pe furt au dispărut, neavând capacitatea de a produce eficient ca cele bazate pe încredere. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu furtul virtual. Hoţul nu mai stă faţă în faţă cu victima, este în alt plan, în altă lume, este departe. Mai mult, victima nici măcar nu este o persoană reală, este o "societate", o "entitate" depersonalizată, alteori existenţa sa nici nu este conştientizată. Nici măcar obiectul dorit şi furat nu este conceput fizic. Este o "dorinţă", o "idee", un sunet sau o imagine, este informaţie pură, este "trăire", e "împărtăşire" (sharing) şi "dăruire" (streaming).

Există un joc al oportunismului între oameni ca persoane şi instituţiile ce-i guvernează. Fiecare va profita de situaţie pentru ca să-i iasă intenţiile. În spatele instituţiilor sunt oameni la fel de oportunişti ca şi cei din faţa lor. Deşi nu există un for suprem, o "conspiraţie", pentru omul obişnuit cei ce au impus o anumită conduită sunt diabolizaţi, deşi oamenii ce au solicitat aceasta de fapt au solicitat o protecţie şi nu un favor. De altfel conştientizarea păcatului furtului se datorează tocmai posibilităţii ca potenţialul hoţ să se pună în locul victimei. Plus conştientizarea că obiectul dobândit poate deveni ţinta pentru un alt hoţ. În mediul virtual aceste repere dispar. Dispar şi identităţile hoţilor pentru potenţialele victime. Pentru "vardişti" toţi sunt "hoţi" până la proba contrarie. Prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează decât dacă există, ca reacţie la oportunismul "vardiştilor", o instituţie care să reprezinte "hoţii". Pentru asta e nevoie de justiţie, de "avocaţii" fiecăruia, de impunerea prin "lege" a prezumţiei de nevinovăţie.


ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) sau Acordul comercial de combatere a contrafacerii (aici în limba română) vine cu intenţia, normală pentru cei văduviţi de munca lor, de a reglementa aceste fapte, inclusiv în mediul virtual. Metoda, în schimb, lasă de dorit. Paragraful 4 al Articolului 27 spune aşa:
(4) O parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege și cu normele sale administrative, autorităților sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. Aceste proceduri sunt puse în aplicare astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea activității legitime, inclusiv comerțul electronic și, în conformitate cu legislația părții respective, respectă principii fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil și protecția vieții private.
Adică oricine se simte lezat poate solicita furnizorului de internet să divulge suficiente informaţii despre utilizator, doar în urma unei cereri, iar furnizorul trebuie să se supună "rapid". Nu tu prezumţie de nevinovăţie, nu tu judecată, nu tu înştiinţare a "vinovatului". Cu asta nu pot fi de acord.

Şi România a semnat acest tratat deşi "Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria. Oare?
Capital ne informează că "anul acesta a început cu adevărat lupta împotriva site-urilor de file sharing şi a pirateriei digitale... În ţara noastră, site-ul de torrente tracker.sharereactor.ro nu mai poate fi accesat de două zile. Nu se stie exact dacă acesta a fost închis sau este doar o problemă tehnică care se prelungeşte."

Eu lucrez la o agenţie de publicitate. Creatorii realizează grafica pe care o încarcă pe un server de file-sharing, pentru a fi la dispoziţia producătorilor. Dacă "cineva" se simte lezat poate solicita să îi divulge furnizorului de internet datele cu privire la accesul nostru acolo. Oare cine ar putea face asta? Concurenţa noastră?!?

În subiect: Anonimatul şi internetul